„Ce a căutat Viktor Orbán pe strada Török”?

Feb 10, 2022By

Este a doua oară, în două ediţii consecutive ale revistei, când titlul articolului pe care-l scriu se inspiră dintr-o o piesă de teatru. De astă dată, fiind vorba de liderul Ungariei, din piea unui autor maghiar. Poate că un cititor din generația mai vârstnică (chiar foarte vârstnică) îşi aminteşte de scriitorul și dramaturgul Ferenc Herczeg, foarte în vogă în prima jumătate a secolului XX. Cea mai cunoscută și des jucată piesă a sa a fost Kék róka [Vulpea albastră] (ecranizată foarte recent de postul de televiziune DUNA). Este vorba despre un triunghi amoros, eroina fiind Cecilia, iar întrebarea care se repetă de-a lungul intrigii este ”Ce a căutat Cecilia pe strada Török?” Ea afirmă că s-a dus să-și caute o vulpe albastră, deoarece pe strada incriminată se afla un blănar. Dar tot pe aceea stradă, vizavi de blănărie, locuia un presupus amant. Nici până la sfârșit nu aflăm unde a fost Cecilia cu adevărat. cu care Orbán are de multă vreme o adevărată relație amoroasă, vizitându-l frecvent și cu folos am putea spune, deoarece, cel puțin până acum, a găsit vulpea albastră, respectiv gazul rusesc și chiar la un preț rezonabil.Read more…

Feb 10, 2022 5 comments

Gânduri la moartea lui Liviu Beris

Feb 10, 2022By

Recent a murit unul din cei mai cunoscuți supraviețuitori ai Holocaustului din România. A fost cunoscut și de evrei și de români, deoarece nu s-a eschivat de la nicio discuție în public, de la nicio discuție cu elevi, studenți sau clerici, cu antisemiți cunoscuți sau bănuiți și a luptat pentru a păstra vie amintirea Holocaustului. Sigur că majoritatea cititorilor revistei Baabel fie că l-au cunoscut direct, fie că au auzit despre el, dar nu mulți cunosc suferințele prin care a trecut copilul și adolescentul Liviu Beris. Voi folosi pentru acest articol un interviu din 2015, dat de Liviu Beris ziaristului Petru Clej, de la care am și aflat vestea tristă a decesului. Scriu acest articol pentru a prezenta celor care nu l-au cunoscut pe Liviu Beris cele declarate de el în interviu despre copilăria și adolescența lui, când a suferit pe propria piele ororile Holocaustului. Liviu Beris este originar din orășelul Herța care înainte de război era în județul Dorohoi. Dintre cei 4000 de locuitori, 1800 erau evrei, adică 45%. Liviu Beris a copilărit ca orice evreu dintr-o familie nu prea habotnică, dar care respecta Sabatul și sărbătorile evreiești. Părinții vorbeau idiș numai când nu voiau să fie înțeleși de copii. Liviu a învățat trei ani la școala israelită / română, iar în clasa a IV-a a trecut la școala de stat, pentru a putea urma apoi liceul. În clasa lui, din cei treizeci de copii, doar trei erau evrei. În 1938, în scurta perioadă a guvernului Goga-Cuza, copilul Liviu a cunoscut și a văzut prima manifestație antisemită, cu sloganul „jidani la Palestina”.Read more…

Feb 10, 2022 6 comments

De la München 1938, la Geneva 2022

Feb 10, 2022By

Zilele trecute am văzut pe Netflix filmul Munich: The Edge of War al regizorului german Christian Schowochow după cartea autorului britanic Robert Harris. E un film de spionaj care se petrece la München în 1938. A fost anul când prim-ministrul Marii Britanii, Neville Chamberlain, și președintele Republicii Franceze, Edmond Daladier, au semnat cu Hitler și Mussolini pactul de la München, prin care au cedat Cehoslovacia puterilor Axei. Mai bine zis i-au satisfăcut conducătorului Germaniei naziste, Adolf Hitler, poftele de extindere, în speranța de a salva Europa de la un nou măcel. Marile puteri au jertfit o țară democratică, cu tradiții culturale, cu o industrie dezvoltată, care i-a dat omenirii pe Kafka, Hašek, Smetana, Dvořak. Ulterior prim-ministrul Marii Britanii a susținut că prin acordul de la München a câștigat timp în vederea pregătirii țării sale pentru războiul care a urmat la un an după semnarea tratatului. ntru a apăra minoritatea rusă din Donbass, parte integrală a Ucrainei. În 1938, evenimentele au început cu cedarea Regiunii Sudete, unde trăia populația germană din Cehoslovacia, și a continuat curând după aceea cu ocuparea întregii țări. Crimeea a fost anexată Rusiei încă în 2014, ca rezultat al unei acțiuni militare a armatei ruse, iar acum Donbass e noua zonă de dispută dintre armata ucraineană și naționaliștii ruși sprijiniți de Moscova. Asemănarea între cele două situații e evidentă. Pactul de la Geneva, Paris sau oriunde va fi încheiat, va fi oare un nou pact München, varianta 2022?Read more…

Feb 10, 2022 5 comments

Cartea lui Mike Klein, “From Gherla to Washington”, – mai mult decât o cronică de familie

Feb 10, 2022By

Mike Klein nu este primul reprezentant al generaţiei noastre care ţine să povestească nepoţilor despre rădăcinile transilvănene ale familiei şi parcursul vieţii sale, despre trecutul recent. Câţiva prieteni – obiceiul e mai încetăţenit în Israel – şi-au multiplicat memoriile redactate şi tehnoredactate de ei înşişi, alţii le-au încredinţat editurilor. Cele pe care le-am citit cuprind valoroase informaţii de familie şi constituie relatări oneste şi preţioase. Probabil, dorinţa bunicilor de a lăsa moştenire o cronică de familie este universală, dar ea se manifestă şi mai pregnant (după cum am constatat) în cadrul generaţiei G2, poate şi ca o reacţie la faptul că părinţii – supravieţuitori ai Holocaustului – au povestit mult prea puţin. Peste timp am înţeles că după infernul deportării şi tragediei prin care au trecut, părinţii noştri şi-au putut reface viaţa spulberată doar concentrându-se asupra viitorului ce le stătea în faţă, în schimb noi, copiii lor – pe care s-au străduiască să-i ferească de relatarea evenimentele cumplite pe care le înduraseră – ne simţim datori să cercetăm trecutul, să-l reconstituim, nu numai pentru a ne alina dezrădăcinarea, ci şi pentru a-l transmite urmaşilor noştri. Mike Klein şi-a început cartea din acelaşi imbold, acutizat poate de o experienţă personală traumatizantă, şi a profitat de calmul răstimp al pandemiei pentru a-şi ordona amintirile şi a le depăna pe îndelete.Read more…

Feb 10, 2022 16 comments

Vilma Néni

Feb 10, 2022By

E sfârșit de ianuarie, e frig și ninge. Ajung în fața acestei cofetării mici și întunecoase, prin fața căreia trec aproape zilnic, dar în care n-am mai intrat de mulți ani. Pe vremuri mâncam foarte multe prăjituri. Și acum mi-ar fi poftă de un ecler sau de o felie de diplomat. Îmi abandonez spaimele legate de metabolism încetinit și de kilograme și intru. Înauntru totul arată la fel ca în urmă cu 29 de ani. Vopsea bleu-jandarm pe pereți, mobilier de pal din anii 90, scaune cromate și trei mese cu flori de plastic în vaze ieftine de ceramică. La ferestre mușcate. Pe peretele din stânga intrării un telefon public portocaliu, cu cartelă. Și prăjiturile au rămas la fel: cu frișcă veritabilă, făcute într-un mic laborator din spate și cu prețuri înghețate parcă tot din 1992: 5 lei bucata. În cofetărie e mai întuneric decît afară. Vechea clădire a fostului complex Studio din capătul cartierului Grigorescu a fost aproape înghițită de un hotel trântit acolo ca o turtă greoaie și necoaptă. Întunecă ferestrele cofetăriei și ciupește din trotuar. Sunt singurul client. Cumpăr un cremeș și un ecler și le mănânc pe amândouă. Ciudat cum unele lucruri rămân la fel, oricâți ani ar trece peste ele, iar altele dispar de parcă niciodată n-ar fi fost. În primul meu an de studenție aici mi-am sărbătorit fiecare examen reușit din sesiunea de iarnă. De fapt, nu chiar în cofetărie, ci la câteva blocuri mai departe, pe strada Donath, la gazda mea, Vilma Néni.Read more…

Feb 10, 2022 11 comments

Întâlnirea titanilor

Feb 10, 2022By

Nu e vorba despre mitologie, ci despre întâlnirea dintre doi titani ai muzicii şi ai literaturii, între Beethoven şi Goethe, care a avut loc în iulie 1812 la Teplitz (azi Teplice în Cehia). A fost prima și singura lor întâlnire. Ei se apreciau reciproc ca artiști… dar de la distanță. două statui identice ale Contelui Egmont, turnate în metal. O a treia copie se află în Olanda, în localitatea Egmond.)Read more…

Feb 10, 2022 16 comments

Prietenie – începutul (1)

Feb 10, 2022By

Cred că prietenia, ca noțiune, este sora mai mică a iubirii. Doar puțin mai mică, foarte, foarte aproape de iubire, altfel nu pot explica trezirea afinității față de o persoană, rezonanța inimilor și a minților unor oameni, găsirea și regăsirea pe îndelungatul drum al vieților lor, ne- strămutarea unor sentimente de loialitate, devotament și bunăvoință. Consider prietenia aproape mai valoroasă decât iubirea pentru un singur argument, acela că prietenia poate dura o întreagă viață, pe când extrem de rar iubirea este în stare de așa ceva. Sau, în orice caz, la cupluri la care iubirea durează decenii multe, ea se transformă la rândul ei într-o prietenie cu valoare de briliant, tot atât de prețioasă și… tot atât de rară. Nu la iubire vreau să mă refer acum, ci la prietenie și la felul în care aceasta mi-a fost dăruită acum multe decenii, într-un timp când destinul părea să ne fi încarcerat în minciună, frică, penurie și amărăciune.Read more…

Feb 10, 2022 13 comments

Adevărații „bastarzi” lipsiți de glorie

Feb 10, 2022By

Presupun că mulți cititori au văzut filmul lui Quentin Tarantino Inglourious Basterds (Ticăloșii lipsiți de glorie) inspirat în parte din filmul “spaghetti” italian produs în 1978 de Enzo Castellani Quel maledetto treno blindato (Acel blestemat de tren blindat), care în engleză este numit The Inglourious Basterds. nglourious Basterds, apărut pe ecrane în 2009, este un film de război cu un subiect fictiv, scris de Tarantino, el fiind și regizorul filmului. În rolurile principale apar Brad Pitt și Christoph Waltz. Filmul vorbește despre două comploturi paralele, care aveau drept scop asasinarea capilor Germaniei naziste. Un grup de comando format din evrei americani soseşte în Germania, unde ucide și scalpează naziști. Al doilea complot este organizat de un comando britanic în nordul Franței ocupate. La Paris, o evreică, împreună cu iubitul ei afro-francez, pun o bombă la un cinematograf plin de lideri naziști. Ei reușesc să-l omoare pe Hitler și pe Goebbels. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri și a fost un mare succes financiar. Mie însă nu mi-a plăcut, nu sunt mare amator de filme cu scene violente, cu multă vărsare de sânge. Dar Tarantino pare să se fi inspirat și din alte surse, nu numai din acel film italian. (2) Filmul documentar, bazat pe fapte reale, îi prezintă pe adevărații „bastarzi lipsiți de glorie”. Unii consideră că acestea au fost personajele și întâmplările care l-au inspirat pe Tarantino. ndial.Read more…

Feb 10, 2022 8 comments

Jacob Sadé – Opt povestiri: 6. Tübingen, Germania

Feb 10, 2022By

ianuarie 1989. La aeroportul din Stuttgart m-a întâmpinat un medic ORL-ist tânăr, pe care nu îl cunoșteam.  Purta un palton gros de stofă, un fular cald și mănuși de piele, pe când eu, care nu mă gândisem la diferența de temperatură dintre Tel Aviv și Germania, dârdâiam de frig.  După câteva cuvinte de bun venit, mi-a deschis portiera mașinii, s-a scuzat că drumul va dura peste o oră, dar cel puțin mașina are încălzire.  M-am așezat lângă el, bucuros că nu trebuia să conduc și puteam urmări în liniște peisajul.  Luna plină ne privea din cerul senin.  Farurile mașinii aruncau înaintea noastră o fâșie de lumină; pe marginea drumului se ridicau mormane de zăpadă.  Copacii erau acoperiți cu un strat alb strălucitor, crengile abia suportau povara.  Liniștea și frumusețea peisajului erau năucitoare.  Drumul era învăluit într-o mantie albă ca-n povești, darul minunat al iernii.  Ce bine este să ai parte de patru anotimpuri!  Și ce încheiere pentru o zi începută la Tel Aviv, unde soarele arde aproape tot anul! chiar mi s-a lăudat că el a văzut pentru prima oară orașul New York prin periscopul submarinului pe care slujea în armata celui de al Treilea Reich. mea și-a dres vocea: – Știu că e târziu, dar soția mea ar dori să veniți la noi la un păhărel.Read more…

Feb 10, 2022 6 comments

Întoarcerea la timpuri demult apuse, o binefacere?

Feb 10, 2022By

ocupările mele, exact așa cum luna e departe de soare. ultimele săptămâni. Cartea se intitulează Before the Coffee Gets Cold, iar autorul se numește Toshikazu Kawaguchi. Se pare că volumul a avut succes, mai ales după traducerea în engleză, dar și datorită faptului că a apărut și filmul, cu denumirea Café Funiculi Funicula. O destăinuire: eu nu vizionez filme și nu citesc cărți care au ca substanță ceea ce se numește science fiction și nici cele cu acțiuni în afara razei verosimilului (se poate spune, și pe drept, că sunt un mărginit…). Îmi place ficțiunea, imaginația, inovația, dar totul în limitele posibilului. Dar cartea cu pricina am citit-o până la sfârșit, deși îmi era clar de la primele pagini că acțiunea poate fi definită ca realism magic, un gen complet străin de gustul meu. Cartea lui Kawaguchi m-a obligat să caut răspuns la o întrebare pe care mi-am pus-o până acum nu: ce îți oferă întoarcerea la un trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat? Read more…

Feb 10, 2022 14 comments

O povestire din al Doilea Război Mondial

Feb 10, 2022By

Povestirea care urmează este 99% adevărată. Ea mi-a fost relatată de Ioanea Nicolaii Horlaii (Stoica Ioan), eroul principal al acestei povestiri. Evenimentele relatate au avut loc pe front, imediat după 23 August 1944. La vremea aceea Ioanea avea 19 ani, azi, badea Ioane are respectabila vârstă de 81 de ani. După ce, la 23 August 1944, armata română a întors armele împotriva armatei germane, a cărei aliat a fost până atunci, românii din Ardealul cedat ungurilor în 1940 , care făceau parte din armata ungară, au fost dezarmaţi, dezechipaţi de uniforme şi trimişi în tabere de muncă. Nicolaie Horlaii, tatăl, în vârstă de 55 de ani şi Ioanea Nicolaii Horlaii , fiul, erau în tabere de muncă diferite, situate la câteva sute de kilometrii una de alta, în zona subcarpatică din partea de nord-est a Ungariei de atunci. Teritoriul respectiv a fost răpit în 1940 Cehoslovaciei şi aparţine acum Ucrainei. În continuare îl las pe badea Ioane să povestească ce s-a întâmplat atunci.Read more…

Feb 10, 2022 3 comments

Gideon Peer: Musafiri

Feb 10, 2022By

Mi-au sosit neamuri din America. Pe o săptămână încheiată. Rude-n sus, rude-n jos, oricum le împart sau le înmulțesc, tot e prea mult! Care o fi pricina? De ce or fi venit tocmai aici? Şi tocmai la mine? aripioară de pui. La două persoane. Nicio reacție, țin morțiș să rămână. Și au bani, gârlă. Îi țin în bidonul cu untură din cămară. Pentru ei hotelul ar fi un mizilic. elocvent. Dar ei rămân apatici. Nu pricep: cu ce se aleg dacă rămân la mine?Read more…

Feb 10, 2022 1 comment

Nori deasupra Țării Sfinte.

Feb 10, 2022By

Scandalul Pegasus. celulare ale personalităților, de către poliția Țării Sfinte. Numeroșii politicieni și avocați intervievați explică că o asemenea acțiune se poate efectua numai cu acordul justiției, în caz contrar “spionii” telefoanelor și al computerelor noastre riscă o pedeapsă de cinci ani închisoare. Opiniile celor intervievați sunt contradictorii, acuzând poliția, justiția sau politicienii, dar evitând să concluzioneze ceva în mod precis. Despre ce este vorba? NSO Group Technologies este o firmă de tehnologie israeliană cunoscută în principal pentru programul său de spionaj Pegasus, capabil să supravegheze la distanță smartphone-urile sau computerele. Firma, cu sediul la Herzlia, avea în anul 2017 aproape 500 de salariați. NSO se ocupă numai cu clienții guvernamentali și susține că oferă guvernelor autorizate o tehnologie care le ajută să combată terorismul și criminalitatea. Programele de spionaj Pegasus sunt clasificate de către Israel ca o armă și orice export al tehnologiei trebuie să fie aprobat de guvern.Read more…

Feb 10, 2022 10 comments

În fiecare dintre noi trăiește o poveste

Feb 10, 2022By

Pe cât de multe fațete ale feminității sunt, la fel de multe sunt căile de explorare și conectare cu ele. Fiecare dintre aceste căi, mi-am dat seama în timp, sunt profund personale fiecăreia dintre noi, sunt deschise interpretărilor și, mai ales, sunt fluide și în continuă schimbare. Astăzi suntem altele decât am fost ieri, iar mâine vom fi diferite de cine simțim, credem sau ne știm a fi azi. Însă odată ce descoperim arhetipurile și ne familiarizăm cu ele, putem observa cum energia, reacțiile, comportamentele fiecărui aspecte se manifestă prin noi – sau, din contră, cum ni le reprimăm, le sufocăm, le controlăm. Inevitabil, m-am întrebat dacă arhetipurile se manifestă în vreun fel și la nivelul stilului vestimentar.Read more…

Feb 10, 2022 2 comments

Povestea cântecului

Feb 3, 2022By

Nu, nu mă refer la basmul cu acest nume, chiar dacă Vladimir Colin a fost unul din autorii preferați ai copilăriei mele, ci la povestea adevărată a unui cântec cât se poate de real, cântecul israelian cunoscut în întreaga lume: Hava naghila. Cu toate că nu de mult a împlinit 100 de ani, nu și-a pierdut cu nimic din popularitate, ba chiar din contră. Ne aflăm în anul 1917, în Palestina.  Primul Război Mondial e în toi.  Populația evreiască trece prin clipe foarte grele: locuitorii din Jaffa și din noul oraș Tel Aviv sunt izgoniți din casele lor, exporturile spre Europa, care erau pentru ei o importantă sursă de venit, s-au întrerupt, genocidul armean amenință să se extindă în orice moment și asupra lor…  Ofensiva britanică din toamna anului 1917 le-a adus o rază de speranță.  Evreii au sprijinit din toate puterile efortul militar britanic: mulți dintre ei, și nu numai din Palestina, s-au prezentat ca voluntari în armata britanică, organizația NILI a întreprins acțiuni de spionaj în favoarea forțelor britanice.  Și când armata condusă de generalul Allenby a cucerit Ierusalimul și cele patru secole de stăpânire otomană au luat sfârșit, bucuria nu a cunoscut margini, mai ales că abia cu o lună înainte fusese publicată Declarația Balfour, prin care guvernul britanic își afirma intenția de a sprijini stabilirea în Palestina a unui cămin național al poporului evreu.  Noua dominație britanică era văzută ca binevoitoare, progresistă, civilizată, exact opusul stăpânirii turcești.  Părea că visul milenar al evreilor era pe cale să se îndeplinească!  Atmosfera de optimism și de bucurie a acelor zile se răsfrânge în cântecul Hava naghila.Read more…

Feb 3, 2022 10 comments

Războiul Troiei nu va avea loc

Jan 27, 2022By

Înainte de a se începe războiul, tabăra păcii din Troia a încercat să negocieze cu Ulisse pentru a renunța la conflict. Din păcate, nu a reușit și, după cum știm din mitologie și din istorie, războiul a avut loc. Mi-am adus aminte de piesa lui Jean Giraudoux din 1936, urmărind negocierile ce se desfășoară pentru a evita un conflict să zicem local – Ucraina-Rusia, dar care se poate transforma într-o conflagrație care este cu atât mai periculoasă pentru noi, cu cât Ucraina nu este departe de România, țară direct vizată la negocierile dintre SUA și Rusia. Posibilitatea unui conflict la granița dintre Rusia și Ucraina, unde au fost masați 100.000 de militari și tehnica de luptă aferentă, a fost precedată de evenimentele din Belarus – deteriorarea situației la granița dintre Belarus, Polonia și țările baltice, zonă în care printr-o propagandă mincinoasă au fost atrași emigranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa cărora li s-a promis o trecere ușoară în Uniunea Europeană. Situația tensionată creată ar fi putut duce la o explozie provocatoare de incidente majore. Atitudinea fermă a UE a dus la stingerea acestui focar de conflict. Deși evenimentele s-au desfășurat în Belarus, opinia publică știa că fără aprobarea Rusiei acțiunea nu ar fi putut avea loc. Mai târziu a devenit clar că ceea ce s-a întâmplat în Belarus a fost perdeaua de fum care a ascuns manevrele rusești de a deplasa, sub diferite pretexte, forțele militare la granița cu Ucraina,..Read more…

Jan 27, 2022 27 comments

Cine a denunţat familia Frank? – O anchetă la 78 de ani distanţă

Jan 27, 2022By

În vara anului 2016 Vince Pankoke, un fost agent FBI, proaspăt pensionat, primește un telefon neașteptat. La celălalt capăt al firului se află cineva pe care el, Pankoke, nu îl cunoaște. “Cât de mult te-ar atrage să renunți la rutina ta de pensionar și să preiei un caz important?”Pankoke nu stă prea mult pe gânduri. Cazul este important, dar și dificil și nu doar pentru că s-a petrecut la mii de kilometri distanță, în îndepărtata Europă, dar și pentru că niciunul din posibilii suspecți nu se mai află în viață, căci a avut loc în urmă cu trei sferturi de veac, în vremea Holocaustului. Dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului, numele Anne Frank este unul din cele mai cunoscute și nu doar pentru că a murit foarte tânără, la nici 16 ani, ceea ce în sine constituie o mare nedreptate, dar și pentru că în ciuda vârstei fragede, ea a apucat să lase ceva în urmă. Jurnalul Annei Frank a fost tradus în 70 de limbi și citit de milioane de copii și adulți din întreaga lume.Read more…

Jan 27, 2022 18 comments

Martorii lui Iehova – victimele Holocaustului

Jan 27, 2022By

Data de 27 ianuarie a fiecărui an marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Genocidului nazist i-au căzut victimă milioane de oameni din cauza rasei, naționalității sau a ideologiei politice. Puțini însă cunosc că printre victime s-au numărat și mii de Martori ai lui Iehova care au suferit pentru credința lor creștină. Cunoscuți pe atunci ca Studenți în Biblie, Martorii lui Iehova au fost „singura grupare din timpul celui de‑al Treilea Reich persecutată exclusiv pe criterii religioase”. (Prof. Robert Gerwarth) Potrivit istoricului Christine King, naziștii i-au catalogat pe Martorii lui Iehova „dușmani [ai Statului], din cauza refuzului [categoric] de a accepta chiar și lucruri minore ale național-socialismului, care contraveneau credinței lor”. Datorită conștiinței lor religioase, Martorii erau neutri din punct de vedere politic și refuzau să folosească salutul „Heil Hitler”, să se implice în acțiuni rasiste și violente sau să se înroleze în armata germană. În plus, doamna King a adăugat: „În publicațiile lor, ei făceau cunoscute pe scară largă nelegiuirile acelui regim, inclusiv atrocitățile comise împotriva evreilor”.Read more…

Jan 27, 2022 7 comments

O revoluție în transplantul de cord

Jan 27, 2022By

Ce idee fantastică: să putem înlocui după dorință un organ bolnav cu o „piesă de schimb”! Dar procedeul nu e chiar atât de simplu precum s-ar părea. Prima încercare care a făcut senzație a fost în 1967, când chirurgul sudafrican Christiaan Barnard a transplantat inima unei femei moarte într-un accident unui pacient care suferise atâtea infarcte, încât inima lui era aproape complet distrusă. Nu încape îndoială, Prof. Barnard era un chirurg de excepție. Operația a reușit, dar pacientul a mai trăit numai 18 zile…Adevărul este că încă nu existau condițiile pentru a trata un pacient după un transplant. Cea mai mare problemă a fost – și a rămas – sistemul imunitar, care recunoaște organul transplantat ca pe un corp străin și îl respinge. Se poate încerca inhibiția sistemului imunitar, dar cu medicamentele care îi stăteau la dispoziție pe atunci, aceasta era o sabie cu două tăișuri: organul străin nu era respins, dar sistemul imunitar nu mai apăra organismul de infecții. Prof. Barnard era desigur conștient de acest fapt și a cerut ca pacientul să fie ținut în condiții foarte stricte de igienă. Dar totul a fost în zadar. Pacientul s-a infectat și a murit de pneumonie. Interesant că în descrierea cazului[1] nu sunt amintite deloc antibiotice! Printr-un miracol, următorul pacient, care a primit un transplant de cord în 1968, a putut părăsi spitalul și a mai trăit aproape un an și jumătate. Transplantul este o operație lungă și complicată. Organul trebuie „conectat” la noua gazdă, mai ales la vasele de sânge. Marea vedetă este desigur chirurgul, dar de fapt este o muncă de echipă, care poate reuși numai prin colaborarea tuturor membrilor: chirurgi, anesteziști, asistente… Este nevoie de sprijinul laboratoarelor, al farmaciei, al unității de sterilizare a instrumentelor. Tehnicienii asigură lumina, ventilația și mai ales buna funcționare a aparatelor. Chiar și femeia de servici e importantă, pentru că cel mai bun chirurg va eșua dacă sala de operație nu strălucește de curățenie.Motivul pentru care am abordat acest subiect este că tocmai acum în domeniul transplanturilor au loc schimbări dramatice.Read more…

Jan 27, 2022 17 comments