În fiecare an, în 13 ianuarie, mama îmi spunea: „Azi e aniversarea eliberării Budapestei. E a doua mea zi de naştere, altfel nu scăpam cu viaţă”. Povestea salvării ei – preluată din cartea de memorii Szurika, Éva lánya [Surica, fiica Evei] am relatat-o într-un articol mai vechi din Baabel. În fiecare an, în 11 aprilie, tata îmi spunea: “Azi e aniversarea eliberării lagărului de la Buchenwald. E a doua mea zi de naştere, altfel nu scăpam cu viaţă”. Şi povestea eliberării lagărului de la Buchenwald este relatată în Baabel, de Andrei Schwartz – al cărui tată a fost deţinut la Buchenwald. În copilărie mi-am dorit să fi avut şi eu două zile de naştere, ca să nu mai aştept un an întreg după cadouri, tortul de smântână[3] făcut de Bunica Erzsi şi larma veselă a copiilor invitaţi la sindrofie, dar părinţii mi-au spus că din fericire eu nu am trăit în vremurile crunte în care moartea te păştea la fiecare pas, aşa că nu avea niciun rost să-mi doresc “a doua zi de naştere”. Şi totuşi…Read more…

Era pe la sfârșitul anului 1977.  Îmi terminasem studiile și stagiul, îmi mai lipsea numai autorizația de a lucra ca farmacistă.  M-am dus s-o iau de la biroul local al Ministerului Sănătății, pe strada Jaffa, lângă piață.  Cu toate că eram încă relativ nouă la Ierusalim, cunoșteam clădirea, ea mi-a atras atenția încă de la început: era clar că datează din perioada otomană și cu toate că era neîngrijită, se vedea că avuse parte și de zile mai bune: o casă cu etaj, aproape un palat, într-o grădină luxuriantă, cu o intrare maiestuoasă… Povestea ei am aflat-o abia cu mulți ani mai târziu de la un ghid turistic.  Și ca orice legendă urbană care se respectă, are și ea diferite versiuni și niciuna nu este cu adevărat documentată…După spusele unora, casa a fost construită de un bogătaș turc, dar de când s-a mutat în ea, nenorocirile s-au ținut lanț: întâi a murit el, apoi fiul lui, apoi încă o rudă.  Foarte curând s-a răspândit zvonul că locul e bântuit de duhuri rele. Alții spun că un bogătaș arab catolic a construit casa în 1881, ca dar de nuntă pentru fiul lui, dar cu o zi înainte de nuntă, fiul a murit subit.  Soția bogătașului nu putea admite pierderea fiului.  Ea a îmbrăcat cadavrul în haine de mire, l-a proptit ca să nu cadă, a adus mireasa și a poruncit să se facă nunta – după care și-a pierdut mințile și și-a dat și ea sufletul.Read more…

Primele cercetări științifice și progresul în tratamente au fost încurajate de marile pandemii și epidemii din Europa. În schimb, progresele în chirurgie și anestezie datorează foarte mult războaielor. Printre pionierii anesteziei ca profesie de sine stătătoare au fost Joseph Priestley, Crawford Long, Horace Wells, William T. G. Morton și John Snow, cel care a dat reginei Victoria a Angliei prima analgezie obstetricală cu cloroform la nașterea celui de-al șaselea copil. Anestezia a progresat mult pe câmpul de luptă, unde era nevoie de amputații și oprirea sângerărilor, fără că bolnavul să sufere. Chirurgia a fost practicată încă din antichitate și tot de atunci a existat și nevoia de a alina suferința bolnavilor. Virgiliu scrie că atunci când Cicero a fost rănit de o săgeată, a fost tratat cu frăsinel (Dictamnus albus) pentru a-i alina durerea. Dioscoride era medic în armata romană pe timpul împăraților Nero și Vespasian. În tratatul său De materia medica el scrie că egiptenii, grecii și romanii foloseau cucuta (Conium maculatum), o plantă otrăvitoare care produce comă și paralizie. Cu ajutorul ei răniții puteau fi ținuți inconștienți până la trei ore, timp în care li se opreau sângerările și erau operați. După spusele lui, multe operații au reușit, dar nu mulți pacienți au supraviețuit…Read more…