Ziua Bărbaţilor – un cadou de Ziua Femeii!

Cu mulţi ani în urmă văzusem un scurt film de animaţie în care urmărea o zi din viaţa unui bărbat. Protagonistul se scula dis de dimineaţă, ducea cafeaua la patul soţiei, apoi spăla ceştile, se ducea la birou unde manifesta o politeţe deosebită faţă de colege, sosea acasă cu un buchet de flori în mână şi cu cumpărăturile făcute, punea masa, încălzea mâncarea, o servea, spăla vasele şi apoi ieşea în oraş la braţ cu nevasta. Seara, rupt de oboseală rupea foaia din calendar pe care scria … 8 Martie, Ziua Femeii. Restul de 364 de zile erau ale bărbaţilor. Iată că acum mai au una (!) cea de 19 noiembrieRead more…

Îngrijorările unui teleast minoritar, de provincie

Televiziunea publică se află în cel mai mare impas din existenţa ei şi acum, în ceasul al doisprezecelea, rumoarea din jurul ei se înteţeşte. Dacă unii pledează – cu argumente – pentru măsuri radicale în scopul scurtării agoniei TVR, alţii – mai ales cei din interiorul instituţiei – îşi ridică glasul într-un efort dramatic, sperând că factorii decidenţi (parlamentul sau/şi guvernul) vor găsi o soluţie de supravieţuire. Se vorbeşte tot mai insistent despre insolvenţă şi restructurareRead more…

Povara microfonului

Pentru cineva din exterior microfonul pare extrem de uşor, parcă-ţi dă aripi, iar poziţia celui care-l poartă, demnă de invidiat; un fel de zburdălnicie ciripitoare. Dar nu este nici pe departe aşa. Trebuie să fii în temă, să-ţi organizezi ideile, să fii spontan, să dai dovadă de empatie, să ştii să atragi atenţia interlocutorului şi s-o păstrezi în timpul interviului, să te adaptezi stilului său, fără a pierde din vedere obiectivul propus. În acelaşi timp e o muncă plăcută şi incitantă care-ţi conferă importanţă. Mai exact ceva din importanţa interlocutorului se răsfrânge şi asupra ta sau, arareori, se pun în valoare competenţa şi aplombul tău, atunci când eşti în apropierea unei personalităţi. Pentru repetarea acestei performanţe e nevoie de multă trudă şi de…smerenieRead more…

Boboci de varză creaţă

Mâncarea din „boboci de varză creaţă” era una din preferatele mele, dar nu puteam s-o savurez decât toamna târziu, când pe tarabele hoştezencelor din Piaţa Clujului, apăreau tulpinile groase, împodobite cu ghirlande de „boboci de varză” . „Bobocii de varză” erau aşezaţi în vecinătatea bostanilor şi a roşiilor întârziate care rataseră coacerea, a verzei de toamnă cu foi groase, legumelor zdravene puse în panere, a cununilor meşteşugit împletite de ceapă roşie şi usturi, precum şi a unei rubedenii – varza creaţăRead more…

Întâlnire cu prima iubire a Mamei

De puţine ori am fost mai emoţionantă decât în toamna lui 1996, în Israel, când îl aşteptam – în locuinţa unor foarte buni prieteni din Ramat Gan – pe cel de care Mama fusese îndrăgostită la vârsta de 13 ani. Povestea lor de iubire am aflat-o din relatările Mamei şi mi se părea atât de nedrept modul în care se întrerupsese încât îmi propusesem să forţez un epilog, fie el şi după 51 de ani. Mama s-a măritat cu tata, din dragoste, la 15 (cincisprezece) ani şi jumătate, în vara anului 1946. Au trăit împreună 53 de ani şi în tot acest răstimp am simţit între ei vibraţia iubirii, i-am văzut respectându-se şi, mai ales, râzând cu poftă împreună. A fost o căsnicie durabilă pentru că s-au îndrăgostit de foarte tineri (tata avea 23 de ani şi mama 15), au înfruntat greutăţile vieţii şi s-au desfătat cu bucuriile ei, şi-au făcut un viitor şi au devenit oameni respectaţi, s-au modelat unul după altul, pentru a desăvârşi şi a păstra armonia dintre ei. Au existat desigur şi tensiuni şi frecuşuri, uneori se certau, dar niciodată nu se duceau la culcare fără să se fi împăcat.Read more…

Hitler, seara, la televizor

Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun…Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler, cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun …Read more…

Brazi de Crăciun…

Părinţii mei, evrei atei încrezători în steaua societăţii noi, nu ţineau nici sărbătorile iudaice, darmite Crăciunul. În schimb, îl ţineau bunicii mei adoptaţi, Nándor şi Erzsi Friedmann (adoptarea a fost reciprocă; bunicii mei pieriseră la Auschwitz, la fel ca mezinul lor, Ferkó. Fiul cel mare al acestei familii mixte, emigrase în America de Sud în 1947) astfel încât în fiecare iarnă aşteptam cu înfrigurare momentele magice când Moşul aducea brăduţul împodobit şi darurile de sub el. Deşi vremurile erau destul de grele, iar pâinea, zahărul, făina şi uleiul se dădeau pe cartelă (roşie pentru activişti, cafenie pentru salariaţi şi de culoarea untului pentru pensionari – indicând cantităţi din ce în ce mai reduse) bunica făcea provizii din timp şi cocea delicioasele beigli cu mac şi cu nucă (mie îmi plăcea cel cu mac, bunicului cel cu nucă). Bradul era împodobit cu câteva globuri argintii (care scăpaseră nevătămate din război), cu ghirlande din paie şi flori de hârtie, nuci vopsite cu lunar, bomboane salon învelite în staniol argintiu şi colăcei de bezea (pe care abia aşteptam să-i ronţăi după ce desfăceam bradul). Nu era luminat cu beculeţe ci cu lumânărele aşezate în suporturi sub formă de floare şi trebuia să fim cu mare băgare de seamă să nu ia foc bradul, după ce le aprindeam.Read more…