Întâlnire cu prima iubire a Mamei

De puţine ori am fost mai emoţionantă decât în toamna lui 1996, în Israel, când îl aşteptam – în locuinţa unor foarte buni prieteni din Ramat Gan – pe cel de care Mama fusese îndrăgostită la vârsta de 13 ani. Povestea lor de iubire am aflat-o din relatările Mamei şi mi se părea atât de nedrept modul în care se întrerupsese încât îmi propusesem să forţez un epilog, fie el şi după 51 de ani. Mama s-a măritat cu tata, din dragoste, la 15 (cincisprezece) ani şi jumătate, în vara anului 1946. Au trăit împreună 53 de ani şi în tot acest răstimp am simţit între ei vibraţia iubirii, i-am văzut respectându-se şi, mai ales, râzând cu poftă împreună. A fost o căsnicie durabilă pentru că s-au îndrăgostit de foarte tineri (tata avea 23 de ani şi mama 15), au înfruntat greutăţile vieţii şi s-au desfătat cu bucuriile ei, şi-au făcut un viitor şi au devenit oameni respectaţi, s-au modelat unul după altul, pentru a desăvârşi şi a păstra armonia dintre ei. Au existat desigur şi tensiuni şi frecuşuri, uneori se certau, dar niciodată nu se duceau la culcare fără să se fi împăcat.Read more…

Hitler, seara, la televizor

Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun…Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler, cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun …Read more…

Brazi de Crăciun…

Părinţii mei, evrei atei încrezători în steaua societăţii noi, nu ţineau nici sărbătorile iudaice, darmite Crăciunul. În schimb, îl ţineau bunicii mei adoptaţi, Nándor şi Erzsi Friedmann (adoptarea a fost reciprocă; bunicii mei pieriseră la Auschwitz, la fel ca mezinul lor, Ferkó. Fiul cel mare al acestei familii mixte, emigrase în America de Sud în 1947) astfel încât în fiecare iarnă aşteptam cu înfrigurare momentele magice când Moşul aducea brăduţul împodobit şi darurile de sub el. Deşi vremurile erau destul de grele, iar pâinea, zahărul, făina şi uleiul se dădeau pe cartelă (roşie pentru activişti, cafenie pentru salariaţi şi de culoarea untului pentru pensionari – indicând cantităţi din ce în ce mai reduse) bunica făcea provizii din timp şi cocea delicioasele beigli cu mac şi cu nucă (mie îmi plăcea cel cu mac, bunicului cel cu nucă). Bradul era împodobit cu câteva globuri argintii (care scăpaseră nevătămate din război), cu ghirlande din paie şi flori de hârtie, nuci vopsite cu lunar, bomboane salon învelite în staniol argintiu şi colăcei de bezea (pe care abia aşteptam să-i ronţăi după ce desfăceam bradul). Nu era luminat cu beculeţe ci cu lumânărele aşezate în suporturi sub formă de floare şi trebuia să fim cu mare băgare de seamă să nu ia foc bradul, după ce le aprindeam.Read more…