ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Olga Lengyel s-a născut în 1908 la Cluj, care făcea parte atunci din Imperiul Austro-Ungar. A fost fiica unui cunoscut industriaș evreu, Ferdinand Bernat-Bernard, director al minelor de cărbune din Transilvania. Mama s-a numit Ileana (Ida) Legman. Ȋntr-un interviu pe care l-a dat după război, Olga a admis că familia ei era foarte liberală, religia nu era un subiect important în familie. Cauza a fost probabil că familia era mixtă din punct de vedere religios: tatăl era evreu, iar mama, nu. A învăţat la Liceul Marianum din Cluj, unde a fost colegă de clasă cu mama mea, Eva. Un timp a studiat literatură și geografie la Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj. După ce s-a căsătorit cu Dr. Lengyel Miklos (1896-1944), a început să se intereseze de medicinăRead more…
E luna aprilie 2020, în plină pandemie de coronavirus și stau în casă. Am timp berechet să mă gândesc la viața mea actuală și la cea care a trecut. Mă gândesc la viața mea ca la un vis și nu-mi vine să cred că eu am fost acea tânără de douăzeci de ani care a scăpat cu viață din deportare și care a îndrăznit să plece pe jos din ghetoul Djurin spre România. Armata sovietică a venit într-o sâmbătă. La început au venit căruțe cu soldați prost îmbrăcați și fără arme grele – ei doar tatonau terenul. Iar a doua zi, duminică, au venit cei mult-așteptați. Credeam că s-a sfârșit războiul. Era sfârșitul lunii martie 1944 și sfârșitul războiului era încă departe! Chiar în acea zi a fost un bombardament german. Evreii, fericiți că au scăpat cu viață, au ieșit din case și mulți au fost omorâți. Noi nu eram printre ei, pentru că mama, temătoare, nu ne-a lăsat să ieșim – ca acum în pandemie. Mi-amintesc că în timpul bombardamentului ne-a pus mie și surorii mele o pernă pe cap și s-a așezat pe ea ca o cloșcă, să ne apere. Read more…
Întotdeauna m-am întrebat cine-l botezase Fram. Pe frigider, nu pe urs. M-am gândit mereu că cel care-l botezase dăduse dovadă de mare gingășie, sensibilitate și bunătate. Să dai numele unui urs dintr-o carte pentru copii unui frigider! Mare, alb și aducător de confort. Și noi aveam acasă un Fram de culoare crem, pe care bunică-mea așezase un macrame cu motive complicate. Când deschideai și închideai ușa, trebuia să ridici cu o mână colțul macrameului, să nu-l prinzi din greșeală înăuntru. Eu nu prea aveam curaj să mă apropii de el. Avea un mâner lung, mare și metalic, pe care trebuia să-l smucești ca să-l poți deschide. La fel și la închidere, ușa trebuia trântită tare, altfel rămânea întredeschisă. În plus, circulau tot felul de povești despre copii care se ascunseseră în frigider și fuseseră găsiți morți după câteva zile de căutări. Când am mai crescut, ai mei l-au înlocuit pe bătrânul Fram cu ultimul răcnet în materie de frigidere: un Minsk mare, alb și cu congelator. Am învățat primele litere chirilice silabisindu-i numele: Мінск.Read more…
Era în 1977. Trecusem prin două locuințe închiriate. De fiecare dată gazda putea să întrerupă contractul. Trebuia să ne luăm inima în dinți și să cerem un împrumut de la Sochnut ca să ne putem stabili într-o locuință definitivă. Eram la începutul carierei noastre în Israel și ne temeam că nu vom face față. Dar cei veniți înaintea noastră ne încurajau, spunând că numai așa vom putea avea locuința proprie. Am ales o locuință într-un bloc aflat în construcție; trebuia să fie gata peste doi ani.La Tel Aviv, în Centrul Dizengoff, era un mare magazin de instrumente muzicale, cu o sală întreagă destinată numai pianelor și pianinelor. De fiecare dată când eram prin preajmă intram și cântam câteva note la fiecare. Vânzătorul spera să ne convingă să cumpărăm. Eu mă delectam cu pianele Steinway, Yamaha, Blüthner, Kawai, Bechstein… Ani de zile aveam obiceiul să intrăm în magazinul cu piane. Într-o zi, plimbându-ne printre piane, vânzătorul ne-a întrebat ce dorim. Noi am răspuns că ceea ce dorim nu putem cumpăra. Atunci el ne-a arătat un pian Yamaha nou, dar care fusese expus ca reclamă un an întreg și de aceea se vindea la preț redus cu peste 50%. Avea numele Yamaha scris cu litere de-o șchioapă, dar asta nu ne deranja. În scurt timp pianul a fost adus în locuința noastră. Îl avem și acum. Eu continuam să exersez și mi-am găsit o profesoară din Rusia. Copiii au învățat și ei, dar nu aveau mare talent și în scurt timp au renunțat. Și nepoții au luat lecții. Uneori cântam împreună cu Eva.Read more…
Am ezitat până acum să comentez despre situația din America de Nord (USA si Canada), după moartea tragică a lui George Floyd, dar cred că este momentul să spunem adevărul, în ciuda faptului că unora le va fi greu să-l digere! Aş vrea însă, să încep, prin a preciza că moartea unui om, în orice situație, este un eveniment tragic, pentru familia sa şi pentru întreaga comunitate. Cele ce s-au petrecut cu George Floyd nu ar fi trebuit să se întâmple, iar politiştii în cauză – dacă vor fi găsiţi vinovaţi în instanţă – trebuie pedepsiţi cu toată asprimea impusă de lege! Am să adaug însă că deşi de peste 45 de ani îmi împart timpul între Canada şi SUA, şi am fost destul de activ în cauze politice şi sociale precum şi în presă – pe ambele latituduni ale continentului – ideea că mai există rasism OFICIAL integrat în societate, in special împotriva negrilor şi minorităţilor, nu este ceva cu care am avut de-a face. Situaţia cu decedatul George Floyd este mult mai complicată decât ceea ce citim în presă şi cred ca este momentul să fie cunoscută. Înţeleg că anumite persoane cu idei preconcepute vor fi deranjate chiar indignate, dar, ca în multe alte ocazii, adevărul doare însă vindecă! De fapt cine a fost George Floyd?Read more…
De multe secole persistă ideea preconcepută că evreilor le place cartea, dar nu sunt buni la practicarea sporturilor. Ei bine, ca orice idee preconcepută, și aceasta s-a dovedit greșită. Sportul de performanță cere nu numai aptitudini fizice și talent, dar și judecată (“mens sana in corpore sano”), ambiție și devotament. Biblia povestește cum David l-a învins pe Goliat. Uriașul Goliat, care era înalt de vreo trei metri și lupta în armata filistină era convins că nimeni din armata israeliților condusă de regele Saul nu va îndrăzni să lupte cu el. Tânărul israelit, David, a acceptat însă provocarea și dintr-o singură lovitură cu praștia, l-a omorât și i-a tăiat capul. Altă poveste care demonstrează că la sport contează nu numai aptitudinile fizice ci și judecata, este fabula lui Esop, în care broasca țestoasă a câștigat întrecerea cu iepurele. Uneori evreii înșiși au propagat aceste idei preconcepute. Scriitorul evreu britanic Howard Jacobson spunea că atitudinea lui față de sport este simplă: evreii nu îl practică. Bineînțeles că nu are dreptate.Read more…
Pentru a evidenția cu ușurință punerea în relație a elementelor necunoscute cu cele cunoscute (care alcătuiesc parabola) dezvoltarea subiectului ce urmează este realizată utilizând scenete, a căror succesiune s-a făcut gradat. Sceneta întâi: Eva, prima doamnă biblică Redau textul biblic, respectiv crearea primei femei, cu intenția de a introduce anumite noțiuni de interes: Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu şi … a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om ( Gen 2:21-22). Sceneta a doua: premiere medicale pe scena biblică. Citind printre rânduri textul anterior, se remarcă trei noțiuni medicale distincte: narcoza, chirurgia plastică și clonajul…Read more…
Trebuia să-mi omor timpul vreme de o oră până la o întâlnire cu un coleg în Ierusalim. Am intrat în cofetăria “Marțipan”, situată în fostul cartier german, mai bine zis al Templierilor, unul din cartierele pitorești din capitală. Cunoșteam cofetăria, o vizitam des pe vremea rezidenției. De cum am intrat în local, privirea mi-a fost atrasă de un preot franciscan în hainele tradiționale ale ordinului, stând la o masă cu o cafea în față. M-am așezat la masa de vizavi, nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mai văzusem preot franciscan în haine bisericești stând la o cafea, nici măcar în Italia. Privirea mea mea iscoditoare i-a atras atenția. Într-o ebraică corectă mi s-a adresat: – Mă cunoști de undeva? – Nu, i-am răspuns rușinat, doar că n-am mai întâlnit un preot îmbrăcat în haine tradiționale într-o cofetărie. M-a invitat la masa lui. – Giacomo, s-a prezentat, sunt preot la Mănăstirea Sf. Salvator. – De unde știi să vorbești atât de bine ebraica? – Am învățat ebraica întâi în cadrul institutului unde am studiat. Sunt de trei ani în Israel, doi ani am luat ore particulare cu o profesoară deosebită. Îmi place limba aceasta.Read more…
Ivan Sipos mai 2020
În mai 1920 un grup de evrei au format o organizație clandestină menită să apere populația evreiască din Ereț Israel. Ea a primit numele de Kibuț Secret. Totul era absolut secret, chiar și locul unde se afla baza lor, în kibuțul Kfar Ghiladi din nordul Galileii. Organizația fiind secretă, membrii nu notau nimic în scris. Nu existau organe de conducere, atât ierarhia, cât şi gradele erau inexistente. Hotărârile erau luate prin vot unanim – care e greu de obținut. Multe din acțiunile membrilor Kibuțului Secret au fost criticate de către conducerea populației evreiești din Palestina. Problema cea mai gravă o reprezentau relațiile internaționale ale unor membri. În primăvara anului 1926, o delegație din Gdud Haavoda a plecat în vizită în Uniunea Sovietică. Tocmai atunci URSS se afla în mijlocul unei campanii anti-sioniste. Șohat și Elkind aveau legături cu sovieticii. Ei au cerut să fie afiliați la Comintern, iar în schimb sperau ca URSS să-i sprijine financiar la achiziția de arme. În URSS s-au întâlnit cu oamenii agenției de spionaj GPO (predecesoarea NKVD). Ei cerut Uniunii Sovietice să sprijine „înființarea unui stat evreu comunist în Ereț Israel”. Read more…
Zilele trecute m-a sunat o prietenă, cu panică şi mâhnire în glas şi întrebarea ei suna cam ca titlul de mai sus. Mi-a povestit că la sfârşit de săptămână a mers să-şi viziteze mama într-o altă localitate, iar cum a ieşit din supermarketul de acolo, cu masca pe faţă şi cu o eşarfă înfăşurată în jurul capului, ca eventualele particule (posibil contaminate) din aer să nu-i ajungă în păr, a dat nas în nas cu un coleg de serviciu, un familist liniştit, foarte harnic, considerat sursă de informaţii şi ajutor de nădejde (prin urmare îndrăgit şi respectat) – cu braţul petrecut strâns în jurul taliei unei roşcate cu forme îmbietoare… şi care părea cu vreo 20 de ani mai tânără, decât soţia respectivului, şi „nu semăna nicidecum nici cu copiii familiei” (de altfel băieţi cu toţii). Cum stătea ea acolo împietrită, cuplul a trecut pe lângă ea fără să-i acorde nicio atenţie, amândoi şi-au pus măştile pentru a intra în magazin, dar nu înainte de a-şi da un pupic. Pe ea, prietena mea, n-au băgat-o în seamă, cel mai probabil masca şi eşarfa au făcut-o de nerecunoscut pentru colegul cel familist şi atât de respectat, şi ea mă întreba acum, dacă ar fi trebuit să-l salute sau nu. Iar pe mine m-a pufnit râsul. Abia am putut să-i explic că nu râdeam de dilema ei, nici de situaţia în sine, ci de faptul că mi-am amintit de o scenă similară, când cică împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, s-ar fi prefăcut că nu-şi recunoaşte fostul duhovnic, pe Marie-Bernard Bauer, care i-a ieșit în cale, la braţ cu o frumoasă dansatoare, mult mai tânără.Read more…
Despre acest subiect sensibil, polemic și vast s-au scris enciclopedii, studii academice și universitare, doctorate și masterate, s-au dat mii de interviuri de către personalități științifice, istorici, media, s-au organizat sute de colocvii și simpozioane diplomatice și istorice simandicoase. Fără a avea nici o pretenție de specialist în domeniu, voi încerca să rezum și să sintetizez pentru cititorii noștri câteva date și repere de bază legate de acestă temă uriașă, neelucidată pe deplin, echivocă în multe privințe. Acest survol rezumativ, exclusiv jurnalistic nicidecum academic, va conține patru episoade: Trecutul zbuciumat, Holocaust, Comunism, respectiv Prezentul miraculos și concluzii aproximative în fiecare dintre episoade. Pentru început, fără multe date și amănunte, vom trece în revistă schematic trecutul zbuciumat al acestei minorități europene de excepție, care a adus o contribuție majoră nu numai la istoria Ungariei, ci și la cea a Europei și a lumii, prin personalitățile de excepție provenite din sânul ei.Read more…