Tata îmi citea poezii în serile de iarnă, în după amiezile tihnite ale vacanţelor de vară, dar mai ales când mă ţintuia la pat febra vreunei boli a copilăriei. Pe atunci vorbeam doar ungureşte, limba maternă fiindu-mi maghiara, la fel ca cea dintâi identitate. Scotea din bibliotecă un volum cu versuri de Sándor Petöfi, János Arany sau Endre Ady şi-mi citea pe îndelete, străduindu-se să articuleze limpede şi să scoată în evidenţă înţelesul fiecărei strofe. Adesea recitea poezia şi apoi dialoga cu mine, pentru a vedea dacă pricepusem cuprinsul şi prinsesem tâlcul şi mesajul ei. Read more…
Alexandru Marius – Sandy pentru prieteni, colegi şi cunoştinţe – a fost, timp de peste trei decenii, omul din spatele camerei de luat vederi, culegătorul imaginilor din care se alcătuieşte, în primul şi în primul rând, materialul de televiziune. Avea ochi de artist (era şi sculptor), o fire boemă şi ludică, un suflet generos, un caracter nobil şi loial şi multă, multă empatie.Read more…
Pe Domnul Costel l-am cunoscut acum câţiva ani, când ne-am aşezat la masă la o terasă cochetă de pe ţărmul Mării Negre, la Cap Aurora. Din păcate mâncarea avea un gust suspect, ceea ce am şi semnalat ospătarului. Imediat s-a înfiinţat la masa noastră patronul care şi-a cerut scuze pentru incidentul neplăcut, a adus o altă porţie de mâncare – de data asta proaspătă şi gustoasă. La sfârşit, când am cerut nota de plată, ne-a anunţat că toată consumaţia a fost din partea casei, ne-a cerut din nou scuze pentru cele întâmplate şi ne-a invitat să revenim. Modestia şi generozitatea patronului ne-a făcut o impresie plăcută şi de atunci suntem clienţii fideli ai Terasei Aurora1. (Cu vreo 10 ani în urmă existau mai multe terase înşirate pe ţărmul de la Cap Aurora, toate purtând numele de Aurora însoţit de numărul de ordine atribuit de la Sud spre Nord. Acum nu mai există decât aceasta care şi-a păstrat, totuşi, şi numărul).Read more…
Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…
Inscripţii precum Bucureşti-Băneasa sau Wien-Meidling te anunţă că te afli la periferia unui oraş mare şi că urmează staţia principală. De patruzeci de ani, sosind în gară, la aeroport sau depăşind cu maşina indicatoarele rutiere de pe şoselele ce mă aduc acasă, în oraşul meu natal, citesc: Cluj-Napoca şi rămân cantonată în… suburbie. Staţia CLUJ, cu denumirea adevărată, tradiţională, a oraşului nu mai apare decât dacă faci o incursiune în timp. Clujul a fost alungat din inscripţiile şi documentele oficiale, fiind înlocuit de Cluj-Napoca, printr-un decret emis cu patruzeci de ani în urmă…şi publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, din 18 octombrie 1974 [Buletin Oficial al RSR An X nr 125 / 18 Octombrie 1974 –Decretea ale Consiliului de Stat – Decrete Prezidentiale], cu scopul de a „eterniza denumirea acestei străvechi așezări – mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri”. Regimul care a impus noua denumire – după opinia mea, ilogică chiar şi din perspectiva susţinerii obiectivului mai sus enunţat – s-a prăbuşit cu 25 de ani în urmă, însă numele oficial al oraşului nu s-a schimbat ci, dimpotrivă, trendul „eternizării” s-a intensificatRead more…
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
Îmblânzirea vremii şi campaniile de reduceri de preţuri la hainele de iarnă au adus cu ele o oarecare trezire a străzilor oraşului. În mod automat, numărul cerşetorilor postaţi la intrările în marile magazine a crescut şi el, împestriţând peisajul, uneori cu scene tragi-comice,Read more…
O bătrână a murit pe câmp. Îngheţată. Căzuse răpusă de epuizare şi de frig. Era îmbrăcată în pijama şi în tălpile goale. Nu o alungaseră rudele vitrege, ci un medic – crezând-o pe cuvânt că „se simte mai bine şiRead more…
Când mi-am luat un an sabatic la Institutul Weizmann, în 1967, mi-am jurat că nu voi permite nimănui să-mi întrerupă munca de cercetare. La institut îmi petreceam cea mai mare parte a timpului experimentând pe broaște. Dar pe prietenul meu Pinye Amir, guvernatorul militar, nu l-am putut refuza, când m-a rugat să-l consult pe șeicul Abu Rahman. L-am programat pe șeic pentru luni dimineața la ora 9, în cabinetul tatălui meu, dr. Nachum Sadovsky, și el medic ORL la Tel Aviv. Lunea aceea a început într-un mod destul de neașteptat. În zori, la ora 5, a sunat telefonul. “Alo, dr. Sadé?” “Da, am răspuns, încercând să mă trezesc” “Vorbește secretarul șeicului Abu Rahman. Șeicul e programat la ora 9. Noi vom sosi la timp, dar am sunat ca să fiu sigur că nici dv. nu veți întârzia.”.Read more…
După Primul Război Mondial, după ce Turcia și-a pierdut imperiul și înainte ca ei să fi mutat capitala la Ankara, a sosit la Istanbul un nou ambasador britanic. Ambasadorul era însoțit de o suită considerabilă, printre care și medicul său personal, un gentleman în vârstă, fără familie. Ambasadorul a fost cazat în palatul mare al ambasadei, iar medicul într-un palat mai mic. În prima zi, doctorul a plecat de dimineață cu trăsura spre cabinet, ca să-și ia în primire postul. Lângă poarta ambasadei, a observat un băiețel. Era desculț, purta o jalabiyeh subțire și în fața lui se afla o lădiță pentru lustruit pantofi. Cu răbdare și cu o detașare orientală, copilul își aștepta mușteriii – dar mușterii… ioc. În fiecare zi doctorul trecea prin fața copilului la plecare și la întoarcere. De pantofii lui se îngrijeau servitorii palatului, pentru ce să ceară serviciile micului lustragiu? Dar într-o dimineață s-a îndurat de copil. I-a cerut vizitiului să oprească, a coborât din trăsură și și-a pus piciorul pe lădiță. Chiar dacă pantofii străluceau de curățenie, băiețelul i-a lustruit plin de zel. Când a terminat, doctorul i-a întins bănuții cu un zâmbet cald și apoi și-a văzut de drum.Read more…
Presupun că mulți cititori au văzut filmul lui Quentin Tarantino Inglourious Basterds (Ticăloșii lipsiți de glorie) inspirat în parte din filmul “spaghetti” italian produs în 1978 de Enzo Castellani Quel maledetto treno blindato (Acel blestemat de tren blindat), care în engleză este numit The Inglourious Basterds. nglourious Basterds, apărut pe ecrane în 2009, este un film de război cu un subiect fictiv, scris de Tarantino, el fiind și regizorul filmului. În rolurile principale apar Brad Pitt și Christoph Waltz. Filmul vorbește despre două comploturi paralele, care aveau drept scop asasinarea capilor Germaniei naziste. Un grup de comando format din evrei americani soseşte în Germania, unde ucide și scalpează naziști. Al doilea complot este organizat de un comando britanic în nordul Franței ocupate. La Paris, o evreică, împreună cu iubitul ei afro-francez, pun o bombă la un cinematograf plin de lideri naziști. Ei reușesc să-l omoare pe Hitler și pe Goebbels. Filmul a fost premiat la mai multe festivaluri și a fost un mare succes financiar. Mie însă nu mi-a plăcut, nu sunt mare amator de filme cu scene violente, cu multă vărsare de sânge. Dar Tarantino pare să se fi inspirat și din alte surse, nu numai din acel film italian. (2) Filmul documentar, bazat pe fapte reale, îi prezintă pe adevărații „bastarzi lipsiți de glorie”. Unii consideră că acestea au fost personajele și întâmplările care l-au inspirat pe Tarantino. ndial.Read more…
Nu demult am citit cu plăcere articolul publicat de colega noastră Hava Oren, despre transplantul de organe. https://baabel.ro/2022/01/transplantul-de-organe-un-succes-al-medicinei-moderne/. În cartea sa Homo Deus, scriitorul și filozoful Israelian-American Yuval Noah Harari prezice că într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, oamenii nu vor mai muri de boli, iar cei care nu vor muri în accidente sau în războai, vor deveni nemuritori. Doamne ferește! În schimb, numai bogătașii vor avea privilegiul de a-și înlocui organele învechite, nefuncționale, cu altele noi, artificiale, produse prin inginerie biologică și alte tehnologii avansate. Pornind de la capacitatea naturală a unor amfibii (broaște, salamandre) de a-și regenera membrele amputate, un articol recent (1) prezice că nu peste mult timp biotehnologia va reuși să regenereze membre umane amputate în urma unor accidente sau boli, cum ar fi diabetul sau bolile vasculare. Medicinei moderne, la fel ca și mediei moderne, le plac descoperirile și procedurile grandioase, care te lasă perplex. Cine nu se entuziasmează citind despre recentul transplant de inimă de porc, sau despre separarea unor gemeni siamezi, sau despre operațiile oncologice care au devenit aproape rutină în Israel cu ajutorul “chirurgului” robot Da Vinci, care costă peste un milion de dolari fiecare, plus echipamentul de unică folosință care costă câteva mii de dolari pentru fiecare operație. Recunosc, acestea sunt rezultatele spectaculare ale anilor de cercetări și progrese în medicină și în special în tehnologia medicală. Aceste proceduri salvează viața a mii de oameni, sau le îmbunătățesc calitatea vieții.Read more…
Cartea Esterei din Vechiul Testament conține câteva ciudățenii. În primul rând, numele lui Dumnezeu este absent, cu toate că prezența lui se simte, cartea fiind plină de minuni. Ciudată este și nepăsarea autorului față de asimilarea masivă a evreilor în mediul persan în care trăiau. persan. Povestea se petrece în zilele de Pesah, însă sărbătoarea nu este amintită. Din această cauză și din multe altele a fost o dispută îndelungată între înțelepții din Talmud dacă să introducă această carte în canonul Vechiului Testament (Talmudul Babilonian, tractatul Meghila 7, fila b). Cartea Esterei să fie oare un document istoric, sau o legendă din Orientul Antic? Capitolul 1 este cu siguranță porțiunea care cuprinde cele mai multe elemente de istorie. Aici îl întâlnim pe regele Ahașveroș (în latină Ahasuerus) care apare și în cartea lui Ezdra (4:6). El este identificat cu împăratul persan (ahemenid) Xerxes I (486-465 î.e.n.). Imperiul Ahemenid a fost întemeiat de împăratul Cirus al II-lea cel Mare (559-530 î.e.n.), bunicul lui Xerxes. În istoria iudaică și potrivit celor scrise în Vechiul Testament el a eliberat evreii din captivitatea babiloniană și le-a permis să restabilească vechiul cult și să reconstruiască Templul din Ierusalim.Read more…
Femeile par să fi tricotat dintotdeauna, intrând şi în literatură cu andrelele în mână, asemenea dădacei lui Puşkin. Totuşi şi acest dintotdeauna a putut fi datat. După o căutare pe Internet am aflat că cele mai vechi obiecte realizate cu o tehnică apropiată de tricotajul actual (împletirea în ochiuri a unor fire textile) au fost descoperite în săpăturile arheologice din Scandinavia, Egipt şi Peru ceea ce dovedeşte faptul că popoare din diferitele părţi ale lumii au descoperit şi aplicat, independent unele de altele, proceduri identice de confecţionare a obiectelor vestimentare. Şi nu e de mirare dacă mă gândesc că în cartea lui George Gamow Treizeci de ani care au zguduit fizica este relatat un episod în care celebrul fizician P.M. Dirac, vizitându-şi prietenul – un alt mare fizician, Piotr Kapiţa, – a urmărit-o îndelung pe soţia acestuia, Ania, care tricota. În final, Kapiţa a concluzionat că mai există un mod, unul singur, de a lua ochiul pe andrea. Soţia lui Kapiţa i-a explicat râzând că femeile ştiu asta de multă vreme, există doar două moduri de a tricota: pe faţă şi pe dos. Cele mai vechi relicve de articole tricotate cu tehnica actuală (şosete, căciuli şi săculeţe) datează din secolul al III-lea e.n. şi au fost descoperite în Arabia. Arabii au răspândit meşteşugul tricotatului atât în Orient, pe Drumul Mătăsii, cât şi în Europa, prin intermediul maurilor.Read more…
Valul de atentate teroriste care a avut loc în Israel săptămâna trecută, soldat cu moartea a unsprezece oameni, ne-a șocat atât prin gravitatea lor, cât și datorită implicării arabilor israelieni în două din cele trei evenimente tragice. Camerele de luat vederi de pe străzi au înregistrat în amănunțime evenimentele. Canalele de televiziune au reluat imaginile din cinci în cinci minute. Un cetățean îmbrăcat în albastru ((șoferul unui autobuz care trecea printr-unul din marile centre comerciale ale Beer Șevei), înarmat cu un pistol, se apropie de un om cu un cuțit în mână (care a ucis patru oameni). Parcă era un duel din filmele de acțiune. Teroristul se repede la omul cu pistolul, care, după ce l-a somat să arunce cuțitul, îl împușcă. Câteva zile mai târziu, pe o stradă principală din Hedera, doi teroriști înarmați cu automate trag la întâmplare în trecători, reușind să omoare doi soldați din forțele de ordine și să rănească grav alți doi oameni. Intervenția unor luptători din trupele speciale reușește să-i neutralizeze pe cei doi teroriști, arabi israelieni, despre care ulterior se adeverește că sunt adepți ai ISIS. Într-o seară din mijlocul săptămânii, la Bnei Brak (oraș de lângă Tel Aviv, locuit de religioși), un ucigaș cu armă automată trage în oricine îi iese în cale…Read more…
În prima zi a lunii septembrie a lui 1970, mama a decedat subit la vârsta de numai 49 de ani, din cauza unui infarct miocardic. Eram student la medicină în anul trei și în seara aceea m-am întors acasă târziu. Ușa de la dormitorul părinților era închisă și nu le-am putut ura “noapte bună”, cum făceam de obicei. În toiul nopții m-am trezit cu tata lângă patul meu, strigând că mama e pe moarte. Am sărit din așternut și am alergat în dormitorul părinților. Mama respira sacadat. Am început să-i fac masaj cardiac și între timp mă gândeam ce ar mai putea-o ajuta. – Salvarea, avem nevoie de o salvare cu medic, strigam. elefon în casă nu aveam. (În acei ani era foarte dificil să obții un abonament de telefon). Am sunat la ușa unuia dintre vecini care știam că avea, dar nu mi-a deschis. L-am rugat pe tata să continue masajul cardiac și am ieșit din casă, am traversat strada, pe partea de vis a vis era “Leagănul de Copii” cu un aparat de telefon public. Poarta era închisă, nici urmă de portar, așa că am sărit peste un gard înalt, pe care a doua oară nu cred că aș fi reușit să-l trec și am chemat Salvarea. A sosit un medic, sau poate felcer, care după ce și-a pus stetoscopul pe pieptul mamei, a declarat că nu mai e nimic de făcut, mama a decedat. sunt la un pas de moarte.Read more…
Peter Rosenthal este cunoscut cititorilor noștri, pentru că a mai publicat sporadic în revista Baabel. Pe lângă numeroase scrieri apărute în Germania, el a publicat romanul De-a lungul străzii Venlo (Editura Hasefer 2017), iar în zilele acesta urmează să apară culegerea de povestiri Cluj – Der Traum ist unser geheimes Zuhause Klausenburg – Visul e casa noastră secretă într-o ediție bilingvă, germană și română. Pe Peter îl cunosc de când lumea. Părinții noștri erau buni prieteni, în copilărie el a fost cel mai bun prieten al fratelui meu, iar amintirile lui sunt în mare măsură și ale mele – locuri, persoane, întâmplări… Dar romanul autobiografic În capcana timpului nu este o simplă carte de amintiri. După ce a părăsit România la vârsta de treisprezece ani, stabilindu-se în Germania, la Köln, el se întoarce peste mulți ani pe meleagurile natale. De-a lungul romanului, impresiile din România zilelor noastre trezesc la viață amintiri, trecutul și prezentul se împletesc, creând o dimensiune nouă. Cartea a apărut în Germania în 2013. Traducerea îmi aparține.Read more…
În primii ani ai copilăriei, între vârsta de patru și cinci ani, D-na Button, vecina noastră de pe strada Rudului din Ploiești, mi-a dat primele noțiuni de limba germană. Brașov. Seara, după orele de muncă obligatorie, în puținul timp când era liber, tata a urcat cu mine la primul etaj al clădirii de pe strada Hirsch unde era instalată grădinița. Mi-a arătat un un buton de sonerie, accesibil înălțimii copiilor. Mâine dimineață vei veni aci singur, repet singur, vei apasa acest buton și vei fi primit în grădiniță. Te vei recomanda în limba germană, vei asculta de educatoare și te vei împrieteni cu ceilalți copii. La plecare, D-na Neiger, îți va pune o gustare în gentuța ta de care trebuie să ai grijă să n-o uiți undeva. Amintesc că D-na Neiger, proprietăreasa noastră, cu care urma să-mi petrec restul timpului, vorbea numai limba germană…Am urmat întocmai sfatul părintesc. Dimineață am spus auf Wiedersehen doamnei Neiger și cu gentuța în mână am coborât stradă Carmen Sylva unde locuiam, am parcurs Strada Castelului și am ajuns la grădiniță. Am sunat, și când ușa s-a deschis și am spus: – Guten Tag, ich bin Dorel Toivi!Read more…
La Bucureşti sunt realizări vizibile legate de progresul tehnologic, socio-economic al societăţii româneşti, dar pe de altă parte, e din ce în ce mai dezolant să observi multe case vechi cu tencuiala căzută, străzi al căror pavaj este fisurat, chiar atunci când pietrele rotunde de altă dată sunt înlocuite în majoritate cu asfalt. Acoperişurile caselor cu structuri foarte învechite produc un sentiment de tristeţe şi de teamă, pe care de această dată nici eu nu l-am putut învinge. Prima zi la Bucureşti a fost o revenire într-un ambient ploios, în care plăcerea cea mai mare mi-a făcut-o revederea cu vechea şi eterna mea prietenă şi colegă de facultate Doina C., venită de la Constanţa pentru a ne întâlni din nou, chiar şi pentru puţine ceasuri. Profesor universitar în domeniul optimizărilor în transporturi maritime, Doina C., vine să mă întâlnească ori de câte ori ajung la Bucureşti, pentru a depăna amintiri, chiar visuri, unele împlinite, iar altele ba, dar pe lângă acestea discutăm şi unele din realităţile de astăzi ale vieţii noastre şi ale familiilor noastre.Read more…
De la o vreme, premierului israelian i s-a pus batista pe țambal în privința eforturilor notabile de mediere în conflictul dintre Rusia și Ucraina. În prima lună a conflictului, Bennett s-a distins prin diplomația abilă de culise, respectiv ofensiva media concertată pe care a patronat-o cu rafinament. El a încercat practic să mențină o neutralitate dinamică a Israelului în raport cu acest conflict major și să-și poziționeze țara în mod avantajos față de ambele state aflate într-un război, ireconciliabil deocamdată. La concurență cu ambițiosul președinte Erdogan al Turciei, Bennett a făcut eforturi diplomatice intense pentru organizarea unor eventuale negocieri de pace între Rusia și Ucraina la Ierusalim. Un astfel de succes diplomatic și mediatic al Israelului ar aduce Statului Evreu un plus de forță și credibilitate pe arena internațională. Din păcate însă, se pare că cele două supraputeri, SUA și Rusia, sunt deocamdată interesate în continuarea conflictului, Rusia în continuarea acțiunii militare începute neconcludent până la atingerea obiectivelor strategice preconizate, iar SUA în întărirea flancului estic al NATO, în epuizarea și slăbirea militară, economică și financiară pe termen lung a Rusiei. De aceea, Washingtonul continuă cu aplomb sprijinul militar masiv acordat Ucrainei și statelor est-europene aliate în NATO, cu precauțiunile inerente de evitare a escaladării spre un al treilea război mondial.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
