Sunt încântată și, în egală măsură, amuzată de o simpatică istorioară care i s-a întâmplat unui bun prieten și am așezat-o imediat în categoria ”subiecte de scris sunt peste tot în jur, uită-te doar cu atenție”.
Știam de mai multă vreme că prietenul meu își făcuse o firmă axată în special pe proiecte culturale sau aflate în apropierea domeniului cultural, sub toate aspectele lui. Nu știam cum se numește firma lui până când el mi-a povestit, ca pe o situație hazlie, cum numele firmei l-a ajutat să încheie un parteneriat important. Ne mai amintim oare de numele celor nouă muze din mitologia greacă? Eu le cunosc încă din copilărie, din Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru, carte pe care o adoram. Muzele, fiice ale lui Zeus, sunt patroane ale artelor și ale unor științe. O fi fost tatăl lor ”șeful cel mare” din Olimp, dar să n-o uităm nici pe mama lor, Mnemosyne, zeița memoriei, cea care și-a înzestrat fiicele cu puterea cunoașterii tuturor lucrurilor. Legendele atât de îndrăgite ne spun că fără muze oamenii nu ar fi găsit inspirație pentru diferitele forme de artă cărora ei se dedică;Read more…
O povestire de András Szilágyi: Om în neomenie [Ember az Embertelenségben]
Generațiile viitoare vor citi cartea lui Julius Fučík, poeziile lui Ernő Salamon și ale lui Miklós Radnóti . Dar și eu am fost martorul unor întâmplări despre care nu am vorbit niciodată. Pe scriitorul Benő Karácsony, de exemplu, l-am întâlnit în 3 iunie 1944, în ghetoul de la fabrica de cărămizi din Cluj. Ochii îi erau dezorientați, chinuiți, părul încărunțit. – De ce nu ai evadat? – l-am întrebat acuzator. – Pentru că nu aveam unde, mi-a răspuns el. Dacă amintirea ar fi ceva material, nu spiritual, atunci Benő Karácsony ar trăi și astăzi, doar îl văd în fața ochilor și îmi mai răsună în urechi ultimele sale cuvinte. Dar știu că el a devenit fum, iar fumul se destramă și dispare fără urmă. Cu pictorul Ernő Tibor Erno, m-am întâlnit pe prispa iadului, la Auschwitz.Read more…
Întoarcerea acasă?
Între controlul pașapoartelor și terminalele de îmbarcare ale aeroportului Ben-Gurion din Tel Aviv este un coridor lung. Fiecare pasager care părăsește Israelul pe cale aeriană trece pe acolo. Din 7 octombrie 2023, aspectul acestui coridor s-a schimbat. Pe grilajul din partea dreaptă au apărut fotografii cu portretele ostaticilor israelieni din Gaza. Sunt oameni de toate vârstele, în general zâmbitori, privind cu încredere către viitorul care li s-a surpat brusc într-o zi de sâmbătă. st răscumpărați printr-un acord și armata israeliană a reușit să elibereze din mâinile Hamasului doar opt ostatici vii. Din păcate, acestora li se adaugă 73 de cadavre. La ora acesta în Gaza au rămas 98 de ostatici israelieni vii sau morți. În mod paradoxal șansele unui acord au crescut mult odată cu apropiata reinstalare a lui Donald Trump la Casa Albă. În lista de obiective a lui Trump se află terminarea actualului conflict din Gaza. Trump este un om de afaceri care dorește să încheie deal-uri și știe că un climat de război nu este favorabil acestui gen de înțelegeri. Până acum, orice încercare ar fi făcut Netanyahu în direcția unui astfel de acord, el a fost imediat torpilat de partenerii săi de coaliție, extremiștii Ben-Gvir și Smotrich. „Trump este singurul om de pe această planetă de care Netanyahu se teme mai mult decât de Ben-Gvir”Read more…
”Evreii din Oradea” – expoziție fotografică
În 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a fost vernisată la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rhein) expoziția fotografică cu titlul ”Evreii din Oradea” conținând 29 de lucrări fotografice ale americanului Daniel Owen.
Această zi de comemorare a fost decretată printr-o rezoluție a ONU în anul 2005 și un an mai târziu, secretarul general din acel moment al organizației, Kofi Annan, a afirmat că ”tragedia unică a Holocaustului nu poate fi anulată. Amintirea trebuie păstrată vie, cu rușine și groază, cât timp memoria umană va exista”. Vernisajul expoziției fotografice de la Oradea se înscrie în mod corect și empatic în această datorie de a păstra ”cu rușine și groază” amintirea ororii. Autorul fotografiilor expuse, Daniel Owen este un artist fotograf american care, vizitând-o pe viitoarea lui soție, a venit la Oradea acum mai bine de zece ani și a aflat atunci despre tragedia indescriptibilă a celor peste 30.000 de evrei orădeni deportați între 23 mai și 27 iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau, cu scopul de a fi exterminați. Oradea era atunci ocupată de germani și se afla sub administrație horthystă din anul 1940. Între anii 2013-2015, Daniel Owen a făcut sute de fotografii în comunitatea evreiască de la Oradea şi interviuri cu membrii comunităţii…Read more…
Földes Mária: A séta/Plimbarea – impresii de lectură
Între copertele cartonate ale volumului suplu, de culoare albastru-deschis, sunt cuprinse două versiuni juxtapuse – cea maghiară şi cea română – a ultimei cărţi antume publicate de Mária Földes. Cartea, apărută în 1974, la Editura Kriterion, nu a mai apucat să aibă ecoul scontat, întrucât autoarea s-a stabilit în Israel, unde trăiau fiica şi fiul ei – drept pentru care scrierile ei, ca ale altor „trădători” care au ales exilul – au fost scoase din librării şi biblioteci. Peste doar doi ani, în 1976, Mária Földes îşi punea capăt zilelor, în noua sa patrie, unde nu-şi făcuse încă un nume, în timp ce în ţara sa natală, unde fusese o scriitoare cunoscută şi apreciată, avea să fie dată uitării vreme de câteva decenii. În 2024, la 50 de ani de la publicare, aceeaşi Editură Kriterion a restituit publicului cititor o ediţie revizuită şi bilingvă, întitulată Plimbarea/A Séta. Cele două texte sunt alăturate într-o viziune tipografică ingenioasă. Silueta feminină fragilă de pe coperta cărţii are postura inconfundabilă a Máriei Földes, aşa cum mi-o aminteam din copilărie. Locuiam în blocuri învecinate şi o vedeam adesea trecând pe stradă, de obicei la braţ cu soţul ei. O însoţeam admirativ cu privirea, pentru că era o personalitate: o scriitoare consacrată, autoarea unor piese de succes puse în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj. Cum să nu-mi amintesc de ţinuta ei puţin adusă de spate, dar graţioasă?! Dar nu ştiam nimic altceva despre ea decât că era scriitoare.
Nu citisem nimic scris de Mária Földes înainte de a lua în mână această carte. O carte despre Auschwitz.Read more…
Banalitatea notelor de călătorie
Oare și alții au ajuns, ca mine, la concluzia că incidentele neplăcute în viața omului sunt semnificativ mai multe atunci când ne aflăm în afara casei? Bineînțeles, e ceva banal, știut de toți. Atunci cum să justific ideea de a aduce la cunoștința cititorului seria de momente neplăcute dintr-o călătorie nu mai lungă de o săptămână, prea multe pentru o singură călătorie și mai ales pentru un individ aflat în a noua decadă a vieții? Pe undeva răspunsul e similar cu ceea ce spuneam pe vremuri familiilor celor internați în secția mea de terapie intensivă: pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău, ca să vă bucurați pentru veștile bune la sfârșit!
Din păcate, optimismul meu are și găuri: atunci când e vorba de un proiect cu multe necunoscute sau elemente care nu țin de mine, am întotdeauna senzația că nimic nu poate fi 100% pozitiv. Și când apare ceva neprevăzut, mă enervez, dar de cele mai multe ori țin totul în mine, în loc să-mi revărs furia pe cel care (în ochii mei) e de vină, când, de fapt, vinovatul e adesea cel care semnează aceste rânduri.
O mică povestioară.Read more…
O prietenie neobișnuită, intuită din două tablouri de Rembrandt
Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…
Porumbelul păcii
De ani de zile îmi îngrijesc dinții la un stomatolog originar din Franța, pe nume Michel Rothé – soția lui mi-a fost colegă la servici. Ultima dată când am fost la el, trebuia să așteptăm câteva minute și am făcut o remarcă banală despre tablourile de pe pereții cabinetului. Dintre ele, unul singur îmi părea cu adevărat cunoscut: Porumbelul păcii, o schiță de Pablo Picasso, de bună seamă o reproducere. – Nu! Este o schiță autentică, semnată de marele artist. Și cum probabil există numeroase asemenea schițe, prețul nu a fost exorbitant. – Dar se vede mâna marelui artist! – Zău? Ei bine, desenul acesta are o poveste destul de ciudată. În primii ani ai carierei mele la Ierusalim, povestește Dr. Rothé, într-o zi am fost întrebat dacă aș fi dispus să tratez un pacient internat într-un spital psihiatric. Era, desigur, un risc, dar era și o provocare și cum mie îmi plac provocările, am acceptat. Câteva zile mai târziu, pacientul s-a prezentat în cabinetul meu, însoțit de asistenta socială a instituției unde era internat. Era un domn în vârstă care avea nevoie de o proteză dentară.Read more…
Noaptea incendiului
Am petrecut o noapte de groază! Pentru prima dată în cei peste 50 de ani petrecuți în Israel mi-a fost cu adevărat frică, o mare parte din noapte nu am dormit. A fost o zi foarte ciudată, cu temperaturi cu peste 10 grade mai înalte ca de obicei. Tibi Ezri mi-a povestit că la ei au fost 38 de grade, dar eu nu am simțit, pentru că am stat în casă, la răcoare. A bătut și un foarte puternic vânt de răsărit, numit hamsin. (În limba arabă înseamnă 50, pentru că se zice că bate 50 de zile pe an.) Și dacă în România vântul de răsărit, crivățul, aduce gerul din Siberia, aici el aduce căldura și uscăciunea din deșert. Era un aer apăsător, totul în jur era cenușiu, era furtună de nisip. La început nu știam nimic de incendiu, pentru că vântul a dus fumul în direcția opusă. Și până noaptea târziu l-am auzit șuierând. Ne-am baricadat în casă, am închis ferestrele și ne-am prefăcut că totul ar fi în ordine. Ce altceva puteam face? A fost și o coincidență – aseară ar fi trebuit să sărbătorim Ziua Independenței, dar bineînțeles că toate manifestările s-au anulat. Și atunci e greu de spus: incendiul s-a aprins de la sine, din neglijența unora, sau a fost pus dinadins. Fapt este că pe internet a apărut o campanie condusă de Hamas care îi ațâța pe arabi să pună focuri. Au prins și un suspect, dar mie îmi vine greu să cred că acesta este cu adevărat vinovat – doar și-ar fi ars și propria familie! Poate că a fost și una și alta, și cauze naturale și intenție rea, pentru că în același timp s-au aprins numeroase incendii, în toate părțile țării, dar cel mai mare a fost în apropierea noastră, în munții împăduriți de pe urcușul spre Ierusalim. Read more…
New Day Will Rise
Israelul trece prin zile grele, negre. În ultimii doi ani, singurele momente de bucurie au fost eliberarea ostatecilor. În tunelurile întunecate ale Gazei mai sunt deținuți încă douăzeci de oameni vii, a căror eliberare nu face parte din prioritățile guvernului Netanyahu. Scopul principal al acestui guvern de extremă dreaptă este “Victoria totală”. Aparținătorii ostatecilor nu mai au încredere în guvernul actual și se adresează președintelui Statelor Unite. Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, petrece mai mult timp în Orientul Apropiat decât acasă, încercând să negocieze eliberarea ostatecilor. Convingerea israelienilor este că guvernul american e mai interesat de soarta ostatecilor, decât guvernul Netanyahu. Ori de câte ori se întrevede o înțelegere privind eliberarea lor, guvernul Netanyahu, găsește un motiv de refuz. La șase luni după ultima conferință de presă, Netanyahu s-a hotărât să răspundă la întrebările ziariștilor israelieni (presei americane i-a acordat mai multe interviuri). A apărut cu un aer înfumurat, mai tot timpul a vorbit cu o mână în buzunar. După ce a trecut în revistă succesele militare în care și-a accentuat meritele personale, și-a prezentat argumentele pentru extinderea operațiunilor militare în Gaza, obiectivul principal fiind “Victoria totală” cu desființarea hamasului. Ostatecii, subiect mai puțin important.Read more…
Pinocchio
Nu-i așa că Pinocchio, băiețelul lui Geppetto, se năștea, creștea și se făcea băiat mare doar cât dura citirea poveștii cu acest nume? Pinocchio renăștea cu fiecare lectură a poveștii. Nepoții mei, cărora li s-a citit povestea de nenumărate ori, sunt mari acum. Când ei vor avea la rândul lor copii, Pinocchio va fi creat din nou, va crește și îi va încânta cu năzdrăvăniile lui, exact ca pe copiii generațiilor trecute. Ăsta e un lucru cert. În tot ce face, Pinocchio e urmărit de copii cu sufletul la gură, dar numai până când devine „băiat mare”, adică până când înțelege că a greșit să nu urmeze sfaturile primite și hotărăște să nu-l mai supere pe „creatorul” său care era să piară căutându-l și povestea se sfârșește. Oare jucăriile cresc și ele odată cu trecerea timpului? Mi-am pus această întrebare la ultima mea vizită la doi din nepoți, când am revăzut o jucărie pe care au primit-o cadou când erau mai mici. Jucăria reprezenta un sacagiu, un băiat care ducea pe umăr două găleți cu apă, susținute de un fel de cobiliță. Nepoților le-a devenit prieten drag. Având niște încălțări și un corp care le amintea de celebrul personaj al lui Carlo Collodi, l-au numit Pinocchio.Read more…
George Hida: CUM SE TRĂIEŞTE şi CE SE MĂNÂNCĂ ÎN SUDUL ARIZONEI
Istoria gastronomiei din Tucson a fost influenţată de anticii plugari Hohokam care răsturnau brazda pe ogoarele de pe malul fluviului Santa Cruz, dar şi de europenii care au ajuns în preajma aşezării împreună cu misionarul iezuit Eusebio Kino în 1692.Read more…
11 Aprilie – Buchenwald 70
Se împlinesc 70 de ani de la eliberarea – mai precis auto-eliberarea lagărului nazist – Buchenwald Conceput de hitlerişti – ca şi celelalte lagăre – pentru a dezumaniza şi nimici pe cei care îi considerau duşmani, Buchenwald a devenit şiRead more…
INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ. ROBOȚII DIN VIITOR, STĂPÂNII NOȘTRI ?
Industria cinematografică a produs filme si seriale SF despre zborul în Cosmos, despre întâlnirea cu alte civilizații, filme de aventuri în viitor, imagini ale unei civlizații pământene care își trimite solii în Univers, dar nu fără a introduce în acesteRead more…
ZIUA IERUSALIMULUI – SĂRBĂTORITĂ LA BRAŞOV
În zilele de 15 , 16 şi 17 mai , sinagoga „BEITH ISRAEL” din Braşov a îmbrăcat strai de sărbătoare , evenimentul care a generat aceasta , fiind YOM YERUSHALAIM – ZIUA IERUSALIMULUI din data de 17 mai a acestuiRead more…
O VIZITĂ LA CHARLESTON
De mulţi ani ne tot doream cu soţia să participăm la festivalul cultural “Spoleto USA” din oraşul Charleston, South Carolina. Anul acesta am reuşit, în sfârşit, să ne coordonăm planurile şi, la sfârşitul lui mai ne-am deplasat la Charleston. ActivităţileRead more…
CUI I-E FRICĂ DE UN FILM DOCUMENTAR?
Mărturisesc că, spre deosebire de ministrul culturii israeliene, Miri Regev, şi cei care o susţin cu atâta entuziasm (fie-mi iertată comparaţia), nu văd nici o abatere de la regulile bunului simţ în prezentarea filmului documentar despre asasinul lui Iţhak Rabin,Read more…
UN VOLUM de STUDII despre POGROMUL de la IAȘI
Pogromul de la Iaşi şi Holocaustul în România este titlul sub care a apărut la editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași o culegere de comunicări ale unor cercetători din România, Israel, Franța, Elveția și Republica Moldova, prezentate la unRead more…
AMINTIRI DE FAMILIE
Avram Toivi Avram Toivi, tatăl meu, a văzut lumina zilei în anul 1896, pe stradă Doi Grăniceri din oraşul Fălticeni. Interesantă este povestea numelui de familie. Tatăl sau se numea Toivi Herșcovici. A avut cinci copii. Când i–a declarat laRead more…
MIHAIL SEBASTIAN şi POLITICA de la “CUVÎNTUL” (5)
Sebastian şi Franţa În efortul de a-l transforma, peste decenii, pe Mihail Sebastian în ceea ce n-a fost – un spirit totalitar –, Marta Petreu încearcă şi imposibilul, adică să ne convingă în vreun fel că autorul ar fi avutRead more…