ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Desfășurarea concursul de cântece Eurovision 2019 de la Tel Aviv a stat sub semnul întrebării până aproape de data stabilită pentru festivitatea de deschidere. Motivele au fost numeroase: încercarea organizației BDS să-i convingă pe participanții din Potugalia, Franța, Italia, etc.Read more…
Totul a început în primăvara anului 1979, când a avut loc prima aliya a evreilor din Etiopia. Dar înainte de a vorbi despre această operațiune unică în contemporaneitate, să înțelegem despre ce evrei este vorba: o parte din evreii din Etiopia aparțin unei grupări numită „Beita Israel”, care înseamnă „Casa lui Israel”, sau, dacă vreți, „comunitatea lui Israel”. Particula Israel din acest nume nu are nici o legătură cu numele statului Israel, (atribuit în 1948), cum s-ar putea crede, ci vine de la numele regatului de nord, Israel, din perioada primului templu, care a fost distrus de asirieni aproximativ în anul 720 î.e.n., atunci când locuitorii au fost expulzați și apoi s-au pierdut în lume. De sute de ani, evreii din Etiopia cred că sunt unii din urmașii acestora, tot așa precum mai există asemenea grupuri în multe țări, printre care India și China. După înființarea statului Israel, în 1948, și până în a doua parte a anilor 70 au făcut aliya foarte puțini evrei etiopieni, câteva zeci în total. Chiar atunci, în urma a două lovituri de stat militare, un ofițer comunist, Haile Mengistu, s-a instalat la conducerea țării și cu sprijinul sovieticilor a rupt total relațiile cu Israelul. A alungat toți reprezentanții asociațiilor evreiești și le-a interzis orice activitate. În consecință, nu se mai putea ține nici o legătură cu acești evrei, așa cum era înainte de acest puci. Între timp, în anul 1977, evreii etiopieni au fost incluși în „legea repatrierii” („hoc hașvut)”. În Etiopia, mulți dintre liderii activiștilor sioniști și ai evreilor din elita intelectuală au încercat să fugă, dar au fost prinși și încarcerați.Read more…
Celebrul filozof, logician și scriitor britanic Bertrand Russel (1872-1970), laureat al premiului Nobel, a scris odată: “If we were all given by magic the power to read each other’s thoughts, I suppose the first effect would be to dissolve all friendships.” – “Dacă nouă tutor ni s-ar fi dat puterea magică de a citi gândurile altora, presupun că primul efect al acesteia ar fi anularea tuturor prieteniilor”. Cu alte cuvinte, sinceritatea nu este partea tare a ființei umane. Deși este clar că majoritatea minciunilor sunt imorale există situaţii în care minciuna bine intenționată este percepută ca fiind chiar mai etică decât onestitatea. Acest subiect a fost abordat, printre alții, și de către psihologii sociali Levine şi Schweitzer. Oare și animalele mint? Dacă răspunsul la această întrebare este pozitiv, înseamnă probabil că minciuna a apărut pe scara revoluționară, mult înainte de apariția civilizației umane, posibil, ca un mecanism de autoconservare. Read more…
În 10 iulie 2019, la ora 9.00 dimineaţa un grup de oameni (nu prea numeros, probabil şi din pricina sezonului estival) s-a adunat la Cimitirul Central pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost Ioan Muşlea (Pi – pentru apropiaţi) inginer, informatician, poet, traducător, iubitor de jazz, de lectură şi de film, un intelectual în cel mai deplin sens al acestui cuvânt. După ce am depus buchetul cu flori albe pe catafalc şi am transmis condoleanţe familiei îndoliate, am privit jur-împrejur şi am avut un moment de cumpănă neştiind încontro să mă îndrept, pentru a-mi ocupa locul potrivit în configuraţia adunării funerare. Pe o latură se aşezaseră foştii colegi de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj (CTCE), unde Ioan Muşlea a condus (în anii 1970-1980) Compartimentul Cercetare, iar vizavi erau foştii colegi de la Studioul Teritorial de Televiziune TVR Cluj, unde defunctul ocupase funcţia de director între 1997-2002. Dilema mea provenea din faptul că, la sfârşitul anilor 1970, mi-am început cariera ca programator la CTCE Cluj, iar din 1992 lucrez ca redactor la TVR Cluj, astfel încât l-am cunoscut pe Ioan Muşlea atât în ipostaza de informatician, cât şi în cea de teleast. Read more…
Începând din 23 mai 1944, cei o sută de locuitori evrei din satul Boileşti, așezat undeva în Bihor, au fost obligați să poarte steaua galbenă a lui David, împreună cu toate restricțiile ordonate de autoritățile de ocupație maghiare. – Băi Ghiță, ai auzit ce vor să facă autoritățile cu evreii? – spuse Dumitru. Sunt zvonuri că vor să-i ducă în Germania sau în Polonia la muncă și se mai spune că pe mulți o să-i omoare. – Și eu ce pot să fac? întrebă Gheorghe, primarul comunei. – Cum adică, nu-ți pasă de oameni ăștia? Sunt vecini de-ai noștri. Cu Adam farmacistul și cu Moșe de la prăvălie sunteți chiar prieteni, spuse Dumitru. – Mitru, tu unde trăiești? Nu vezi că suntem sub stăpânirea ungurilor, nu noi decidem asupra destinului evreilor. – Pe tine te-au lăsat să fii mai departe primar cu toate că ești român, continuă Dumitru. Ai relații cu autoritățile de ocupație, poți măcar să încerci să-i ajuți pe sărmanii noștri consăteni…Read more…
Şi în acest an, de Sfânta Maria Mare, am revenit de la Bănişor încărcată de merinde. Merindele pentru trup ne-au fost dăruite de gazda noastră Viorica Chifor, „Licăşoaia”, care ne-a omenit în casa ei primitoare cu bucate gustoase şi nu ne-a lăsat să plecăm din casa ei fără să luăm cu noi legume şi fructe din belşug, dar şi mâncare gătită: tocană de ciuperci, sarmale, friptură şi…un bol de mămăligă cu brânză încă aburindă. Merindele spirituale, trei publicaţii abia scoase de sub tipar, le-am primit de la prietenul nostru Artemiu Vanca, omul-instituţie, Cetăţean de Onoare al comunei Bănişor. Merindele sufleteşti s-au adunat rând, pe rând, de-a lungul zilei de 15 August, pe care am petrecut-o în satul natal al tatălui meu şi al bunicii mele pierite la Auschwitz… Satul în care au trăit străbunicii şi stră-străbunicii mei care odihnesc în micul cimitir evreiesc de lângă islaz unde poposesc de fiecare dată pentru a mă reculege, a aprinde candele şi a aşeza pietrele neuitării… Read more…
În iunie 1952, când am fost angajat ca reporter la România Liberă eram convins că am ales o carieră extraordinară și nu aveam niciun motiv să mă gândesc că va fi numai de scurtă durată. Din nefericire, așa a fost. Eram deci în ultima clasă de liceu când, împreună cu bunul meu prieten Relu Marcovici, am devenit cei mai tineri reporteri din țară la acea vreme. Pentru mine au fost timpuri de neuitat, având privilegiul de a lucra cu Dumitru Tabacu, șeful nostru, sau cu doamnele din camera vecină, bineînțeles mult mai „bătrâne” ca noi, având vreo… 22-23 de ani – mă refer la Ecaterina Oproiu și Georgeta Horodincă. De asemenea eram colegi cu Eva Molho, Camil Baciu, Dante Viecelli, Stan Vlad, Uri Vălureanu, Harry Focșa (mai târziu coleg din nou pe alte meleaguri, la Europa Liberă) și cu ilustratorii Cik Damadian, Romeo Voinescu, Val Munteanu. Iar noi, cei doi „puști”, uneori în pantaloni scurți, aveam impresia că făceam parte din echipă și uneori așa și era!Read more…
În luna septembrie am pornit într-un periplu mult mai scurt decât cele precedente. Am plecat din Brașov în 3 septembrie cu o oarecare strângere de inimă, pe un drum cunoscut, fără surprize și fără emoții, dar cu un obiectiv neobișnuit: lansarea cărții unui autor vârstnic și fără notorietate (acela fiind eu). La capătul drumului, mă aștepta capitala informală a Ardealului, Clujul, fieful democrației firave din România. Directorul Muzeului de Artă, reputatul istoric și neobositul om de cultură Lucian Nastasă – Kovacs, a avut amabilitatea și disponibilitatea să organizeze aici, împreună cu prietenii mei din Cluj, în frunte cu mereu activul colecționar și autor Andrei Klein, lansarea cărții Evreu fără frontiere. A fost un eveniment remarcabil (cel puțin pentru mine). Au participat personalități de seamă și numeroși prieteni din comunitatea clujeană. A venit chiar un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzusem de vreo 70 de ani – nu l-am recunoscut, îmi aminteam doar de numele lui. Al doilea popas a fost la Debreţin. De 20 de ani particip împreună cu încă câțiva reprezentanți din România (mai ales din Transilvania) la întâlnirile anuale organizate de Comunitatea Evreilor din Debrețin. Tema majoră a întâlnirii de la Debrețin din 5-7 septembrie a fost turismul, în mod special turismul evreiesc. Read more…
Când ne-am întors din deportare, rudele noastre din Montreal și din Los Angeles ne-au făcut prima ofertă de a ne mijloci o eventuală emigrare. Cred că părinții ar fi fost de acord, dar eu, care începusem chiar la 1 Mai 1945 anul I la facultatea de medicină la Iași și eram îndrăgostită până peste cap de viitorul meu soț, nici nu voiam să aud, mai ales că speram că și în România sfârșitul războiului va aduce o lume nouă. De altfel nici nu mă simțeam în stare să iau încă o dată totul de la capăt. Mai mult, aveam impresia că rudele nu erau chiar atât de entuziasmate de venirea noastră. Oricum, de continuarea studiilor nu putea fi vorba. Ei ne-au avertizat că în caz că vom reuși să emigrăm, urma mai întâi să lucrez și să-mi susțin sigură cheltuielile pentru învățătură. Sora mea mai tânără încă nu avea dreptul de decizie. Până la urmă, cu mii de mulțumiri, familia a refuzat oferta. Poate că am fi preferat Israelul, dar el încă nu exista ca stat și mărturisesc că pe mine nici această idee nu mă atrăgea, dar e adevărat că nici nu prea știam despre ce era vorba. M-am apucat serios să recuperez anii de învățătură pierduți. Am reușit de bine-de rău să fac ultimele două clase de liceu într-un an, am început medicina la Iași și în 1947 m-am tranferat la IMF București, m-am căsătorit și din dragoste, dar și pentru a obține buletinul necesar transferului. O nouă ocazie de a vorbi despre emigrare, de astă dată în Israel, a fost la începutul anilor 50, când a survenit primul val masiv de emigrări…Read more…
Întotdeauna mi-a plăcut Constanța. Când eram mică plănuiam în gând că atunci când o să cresc o să mă mut acolo, pe malul mării. De câte ori întâlneam constănțeni la munte mă întrebam cu ușoară indignare ce nevoie au să plece în alte părți când au un oraș grozav și marea la doi pași de casă. Pentru că verișoara mea primară locuia la Constanța, mergeam s-o vizităm tot timpul anului, nu doar vara. Și adevărul e că marea îmi plăcea mai mult în octombrie sau în noiembrie. Căpăta o culoare oțelită și avea un aer melancolic, fără mulțimea zgomotoasă de pe plajă. Îmi amintesc de o seară de noiembrie, nu foarte friguroasă. Ieșeam cu Tata de la Casino și a devenit brusc foarte agitată. A trebuit să o luăm la fugă, altfel valurile ne-ar fi udat din cap până-n picioare.Read more…
A fost deportată la Auschwitz la vârsta de 14 ani. A supravieţuit. A murit mai târziu, doborâtă de boală. În fotografia făcută la Salonta, la 22 august 1940 o Vera Löwy avea 11 ani. Fotografia este sub formă de carte poştală. Pe spatele ei scrie „Iubitului meu bunic şi mătuşii mele [mama mea] cu drag de la a lor Vera.” Generaţiile de după marile războaie sunt dornice de viaţă. Chiar atunci. Imediat după…Chiar atunci, nu e timp de lamentări, nici de depresie. Sunt multe de recuperat. O tinereţe. O viaţă. O pâine. Nu, nu metaforic. Pâine, cât mai mare. Una, încă una şi încă…, să te asiguri că nu vei rămâne fără pâine.Read more…
Suntem la jumătatea lui decembrie, ceea ce înseamnă că ai bifat deja câteva petreceri de sezon, iar în inbox mai așteaptă câteva invitații la evenimente – daca nu oficiale, cum e cea cu colegii de birou şi clienții, măcar un Secret Santa cu un grup de amice, o seară de cocteiluri cu „fetele” din gașcă, o aniversare în familie, o seară culturală, o cină festivă anuală cu prietenii înaintea vacanţei de iarnă… Eficientizarea (stilistică) devine cuvânt de ordine în perioada asta, iar „rețetele” functionează şi în afara bucătăriei: de ce sa pierzi vremea construind de la zero o ţinută nouă pentru ocazia after-work, când o poți ajusta pe cea purtată în timpul zilei? De ce să te schimbi complet în miezul zilei, când poți înlocui doar una dintre hainele purtate? în timpul rămas iți împrospătezi machiajul, împachetezi cadoul, iți îmbrățișezi copilul şi săruți partenerul, plus mai dai câteva telefoane şi postezi ceva în social media. Asadar, m-am gândit la câteva soluții ușoare, aplicabile contra-cronometru şi, zic eu, realiste.Read more…
Eu nu auzeam proverbe de la bunicul meu, cel mai răbdător, calm şi liniştit om de pe pământ, ci poveşti. Mi le şi explica în mod empiric, demonstrând totul cu obiecte, plante şi animale pe care le aveam în jur. De pildă, atunci când mi-am pierdut răbdarea, chinuindu-mă să ţin creionul fără să-mi alunece din mâinile neîndemânatice, s-a uitat la mine cu multă dragoste şi mi-a promis că voi reuşi să înving această condiţie, iar când l-am întrebat cam neîncrezătoare de unde ştie, mi-a zâmbit: „pentru că omul scrie şi desenează cu mintea, nu cu creionul.” Când vei avea în minte o imagine clară despre ce vrei să scrii sau să desenezi, vei găsi o cale cum să te descurci cu restul.” Bunicul mi-a spus că un copil vine pe lume ca un sâmbure primit cadou de peste mări şi ţări. Nu ştii ce plantă va creşte din el şi la ce va fi bună, dacă nu-i acorzi grija şi timpul necesar pentru a se dezvolta. Dar un lucru e sigur: nu există sâmbure în care să nu fie ascunsă o plantă întreagă. Şi mi-a spus povestea unei fetiţe care a învăţat de la pisica din vecini cea mai importantă lecţie din viaţa ei: răbdarea şi încrederea în propriul destin.Read more…
Perspectiva remodelării societății de către oameni lipsiți de pregătire şi experiență mă îngrijorează deoarece va lovi în cei care contribuie la bunăstarea ei, va semăna zâzania printre minorități subiect faţă de care evreii ar trebui să fie mai conștienți. Din păcate, se pare că evreii au trăit și trăiesc într-o lume iluzorie, creșterea dramatică a evenimentelor anti-semite fiind o surpriză pentru ei, iar reacția lor o cred inadecvată. Desigur de vină este Moise care, neputând să prevadă ce îi așteaptă pe evrei de-a lungul mileniilor, n-a adăugat cea- a XI-a poruncă –“ nil admirari “. Nil admirari – să nu fii surprins de nimic – adevărata înțelepciune constă în pregătirea adecvată pentru orice posibil incident. Președintele american a ordonat lichidarea unui super-terorist, al doilea om în ierarhia iraniană…Read more…
M-am născut chiar de ziua mamei mele, în 24 septembrie 1935. Nu am trecut prin grozăviile prin care au trecut milioane de evrei și chiar unii oameni de alte naționalități. Aș spune că un antisemitism mai „moderat”, uneori fățiș, alteori mascat, m-a urmărit până în 1975, când am reușit să primesc aprobarea pentru a emigra în Israel, după 25 de ani de la depunerea primei cereri. Totuși, am fost atins de câteva evenimente neplăcute, care au lăsat o amprentă amară asupra întregii mele vieți. M-am născut la Lugoj, în Banat. Familia avea o casă destul de spațioasă, o parte din ea fiind ocupată de prăvălie. Casa mai există și acum. Nu aveam apă curentă în casă. Aveam o fântână în curte, dar apa ei nu era potabilă, așa încât trebuia să aducem apa de băut din fântâna casei vecine. Baie aveam, dar apa trebuia pompată din fântână în două butoaie instalate în pod. De acolo apa ajungea în cazanul băii, unde era încălzită. Tot în casă era și prăvălia, care avea marfă de toate felurile: zahăr, ciocolată (care mă interesa în mod special), condimente, vopsele, obiecte de fierărie, etc. Spre bucuria mea erau și o mulțime de cuie de toate dimensiunile, pe care aveam voie să le bat în podeaua de scânduri. Ce ocupație minunată!Read more…
Oraș relativ influent în regiunea în care îmi duc actuala existență suedeză, Norrköping nu se distingea cu nimic de restul așezărilor țării. Cetățenii săi duc de decenii o existență destul de liniștită până recent, când Democrații Suedezi au câștigat teren în rândurile conducerii municipale, aducând cu sine ambițiile lor orientate spre extrema dreaptă, opuse tradițiilor democratice scandinave. Chiar dacă nu există cercetări prea numeroase pe tema istoriei societății ,,norrköpingiene’’, se știe că până și evreii orașului au dus o existență lipsită de manifestările antisemite atât de violente și frecvente în alte părți ale continentului. Manifestări ale deteriorării situației în ultima vreme au fost dezvăluite cu puțin timp înainte de ultimele alegeri parlamentare din 2018, când detalii legate de activitatea șefului consiliului orășenesc în cadrul clubului nazist Norrköping au apărut în paginile publicației locale Folkbladet,..Read more…
România este țara în care m-am născut, am crescut, am fost educat, am devenit medic, m-am îndrăgostit, m-am căsătorit, mi s-a născut primul copil și mi-am început cariera de medic. Oare nu era destul? Ce-mi mai lipsea? Nu pot să explic de ce, dar de când mă știam, în adâncurile mele doream cu ardoare să fiu împreună cu familia mea din Israel. Îmi închipui că și românii născuți în diaspora au gânduri asemănătoare. La dorința mea de a emigra în Israel au contribuit mai mulți factori. Izul îndepărtat al țării strămoșilor mei l-am primit mai ales de la cei doi bunici ai mei. Amândoi erau supraviețuitori ai Holocaustului, deși au scăpat fără să fie trimiți în lagăre de concentrare. Bunicul din partea tatălui, Sigismund (Zsiga-Jiga) a găsit de lucru la București înainte de dictatul de la Viena și prin asta a scăpat, și el șin tatăl meu, doar cu muncă forțată la o fabrică de armament de lângă București. Iar bunicul din partea mamei, Izidor, a reușit să fugă împreună cu cei cinci copii ai lui (inclusiv mama mea) din Toplița la Budapesta, unde aproape toți au supraviețuit în ghetou și în casele ocrotite de Raoul Walleberg. Scriu aproape toți, fiindcă unchiul meu Alexandru (Sanyi), fratele mamei, a fost deportat din tabăra de muncă la Auschwitz, unde a fost ucis de către bestiile naziste. Cei doi bunici nu se cunoșteau – unul era din Toplița, iar celalalt din Sălăcea, în județul Bihor. Amândoi însă, fără să știe unul de altul, au emigrat în Israel după declararea independenței Israelului, Zsiga în 1948 și Izidor în 1950.Read more…
În ziua celui treilea tur de scrutin al alegerilor pentru Kneset din martie 2020, ne-am întâlnit, unde altundeva, la bazinul de înot. – Ițhak, știu că nu se cade să te întreb, dar totuși, având în vedere că suntem amândoi pensionari, spune-mi cu cine ai votat? S-a uitat la mine cu o privire șugubeață și m-a întrebat: – Tu ce crezi?M-a pus într-o situație dificilă, nu știam ce să răspund. – Cu Partidul Muncii, mi-a răspuns Ițhak. Dintotdeauna votez cu ei. – Partidul pe care l-ai votat a pierdut foarte multe mandate, demult nu mai este un partid care atrage un număr semnificativ de alegători, i-am spus. – Pentru mine contează că este prezent în parlament. E singurul partid care îi are în vedere pe omenii de rând. – Vrei să știi cu cine am votat eu?Read more…
Atunci când mătușa mea a murit am revenit în casa bunicilor să mă ocup de înmormântare. Casa în care fusesem primită mereu cu bucurie și cu foarte multă dragoste. Locul în care mi-am petrecut cea mai mare parte din copilărie. De fapt, până pe la 10 ani am locuit mai mult cu bunicii decât cu ai mei. Era pentru prima dată când acolo nu mă aștepta nimeni, când am descuiat ușa de la intrare cu cheia lăsată în vecini. Și cel mai greu de suportat mi s-a părut liniștea, lipsa zgomotelor. Umblam din cameră în cameră deschizând și închizând dulapuri, mirosind, căutând să regăsesc spațiul care pentru mine a fost mereu primul acasă. Ușa de la cămară trebuia împinsă cu genunchiul ca să se închidă și pocnea sec. De câte ori o auzeam știam că bunica gătește, bagă și scoate oale, borcane și cutii. Și mi se părea că simt miros de vanilie și gust de orez cu lapte.Read more…
Atât la evrei cât și la creștini Paștele cade cam în aceeaşi perioadă, uneori începe chiar în aceeaşi zi. Cu toate acestea semnificaţiile celor două sărbători diferă. Pesah este sărbătoarea libertății. De 3.500 de ani poporul evreu își amintește în fiecare an și îi învață pe copii despre minunea prin care Dumnezeu l-a eliberat după 400 de ani de robie cruntă. Sărbătoarea care ține șapte zile este caracterizată mai ales printr-o faptul că se mănâncă numai anumite alimente speciale, pregătite în mod special pentru aceste zile. În schimb, pentru creștini Paștele celebrează învierea lui Isus și este prăznuit obligatoriu duminica, spre deosebire de cel evreiesc, care poate fi sărbătorit în orice zi a săptămânii. La Cina cea de Taină, Isus a dat un nou conținut pâinii și vinului, declarând că ele reprezintă trupul și sângele său. Apostolul Pavel explică noua perspectivă a sărbătorii: „Iată Isus s-a jertfit pentru noi să prăznuim, deci nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului” (1 Cor. 5, 7-8). De-a lungul anilor aceste interpretări au fost prilejul de a-i acuza pe evrei de tot felul de crime adevărate sau inventate. Pe aceste idei se bazează antisemitismul religios. Acuzațiile de omor ritual, (în ebraică calomnii de sânge), sunt acuzaţii false, conform cărora evreii ar ucide copii creștini, mai ales în perioada de Paște, pentru a le folosi sângele în scopuri rituale, ca de pildă la fabricarea azimei de Paște. De-a lungul istoriei, aceste calomnii au fost un pretex pentru pogromuri, uciderea evreilor, arderea Talmudului, etc. Read more…