Am petrecut o săptămână foarte faină la Sibiu. Am muncit ca apucata și m-am cam stresat, dar per total sunt mulțumită și veselă.
Luni m-am întâlnit cu D., pe care am cunoscut-o întâmplător la TIFF și cu care am băut o cafea excelentă în Piața Huet. Vorbim despre filme, teatru, minorități, diferențe culturale, despre frumusețea Sibiului și o grămadă de alte subiecte care se leagă firesc. Îm mod clar, pe D. vreau să o revăd.
L-am cunoscut pe poetul Radu Vancu, al cărui Jurnal m-a lăsat în vară hiperkinetică și cu plânsul în gât vreme de mai multe zile… Vineri mă întâlnesc cu A. E clar că nu ne-am mai văzut de mult, pentru că ne prinde miezul nopții râzând ca apucatele. Și vorbind despre reguli gramaticale. Printre altele. Am câțiva prieteni faini cu care chatuiesc și vorbesc la telefon și care mi-s dragi pentru că-s deștepți și au umor. Mă pot urca în mașină și mă pot duce unde am chef, oricând mi se face dor de hoinăreală. Am o familie care mă îngăduie și nu mă îngrădește în nici un fel. E duminică dimineață, e soare și cam la astea mă gândesc în timp ce trec absentă printre tarabele din Piața Mică, de la Târgul meșteșugarilor rromi.Read more…












