ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
În 27 ianuarie 1945 Armata Roșie a intrat în teribilul lagăr Auschwitz și i-a eliberat pe puținii supraviețuitori. În anul 2003, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe al Israelului, ONU a declarat această zi ca „Ziua internațională a Holocaustului”. Peste câtevaRead more…
Steven Michael Fulop[1] (născut la 28 februarie 1977) este cel de-al 49-lea primar al orașului Jersey City, New Jersey. Înainte de a deveni primar, timp de opt ani a fost membru în consiliul municipal, din partea Partidului Democrat. În prezent este la al treilea mandat, obţinut în 2021. La alegerile anterioare (2017) obţinuse o majoritate fără precedent, 78%. Steven Fulop s-a născut în Edison, New Jersey, din părinți evrei – Carmen Kohn și Arthur Fulop, ambii originari din România. Tatăl său, născut la 29 aprilie 1946 la Târgu Mureș, a crescut în Israel și a fost lunetist în Brigada Golani în timpul Războiului de Șase Zile. Ştiind că părinţii primarului din Jersey Citiy, născuţi în Transilvania, sunt descendenţii unor supravieţuitori ai Holocaustului, mi-am propus să caut informaţii despre ei şi părinţii lor (bunicii actualului primar) în cele mai importante baze de date de profil. Cercetând arhivele din Bad Arolsen şi Yad Vashem, precum şi Family Search, am aflat că bunicii din partea tatălui (părinţii lui Arthur Fülöp) au fost Elisabeta – născută la 7 mai 1921, la Luduş, şi Bentsi, născut în 18 august 1921, la Lăscud. Ei nu au fost deportaţi, întrucât Luduşul se afla în Ardealul de Sud, însă au suferit persecuţiile antievreieşti din România. Familia mamei (Carmen Fulop, era născută Kohn) a împărtăşit soarta evreimii din Ardealul de Nord. Read more…
Acum câteva zile, un elicopter militar israelian s-a prăbușit în apele Mării Mediterane. Doi ofițeri au murit. Oficialitățile cercetează cauza accidentului. Asemenea cazuri sunt rare, dar din păcate ele există. Cine nu a văzut serialul de televiziune Mayday, sau Air Crash Investigation (investigație de accident aviatic), un serial canadian-american bazat pe cazuri reale și transmis pe canalele National Geographic și Discovery Channel, merită să-l vadă. Mayday, Mayday! este termenul universal transmis prin radio în caz de pericol iminent, aviatic sau maritim. Este similar cu mesajul SOS transmis prin codul Morse. În franceză se folosește și termenul Pan-pan. Panne în franceză însemnând pană (ca în „pană de motor”). La început ezitam să mă uit la serial, dat fiind că în epoca pre-pandemică zburam cam de două-trei ori pe an spre meleaguri străine. Dar totuși, cu inima în dinți, am vizionat zeci de episoade, care m-au zguduit sufletește nu numai prin numărul mare de victime, dar și prin uimitoarea precizie cu care investigatorii au ajuns la cauza prăbușirii avionului. A ajunge la cauză este critic pentru corectarea erorilor tehnice și umane și a evita viitoarele accidente cauzate de aceleași erori. Medicina încearcă să folosească aceleași metode de investigație, dar cu succes limitat, poate fiindcă ființa umană este mult mai complexă decât un avion și din cauza diversității persoanelor care tratează pacienții. Read more…
În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…
Ce idee îi vine omului la acest început de an, când faptul că ai mai supraviețuit încă 12 luni ar trebui să-ți ofere un supliment de optimism! Dar cine e de vină dacă tocmai în ultimele zile ale anului mi-a căzut în mână un articol recent care pune la dispoziția cititorului cele mai noi elemente legate de prevenirea cancerului? Sunt recomandările Societății Americane de Oncologie, un document pe câteva zeci de pagini, cu nu mai puțin de 196 referințe bibliografice, o adevărată mise à jour a tot ce trebuie, sau ar trebui să știe orice individ interesat a îndepărta cancerul de propria sa persoană. Sunt sigur că ideea de a se ocupa de pericolul cancerului într-o perioadă când virusul ăla cu nume schimbător la fiecare câteva luni își face de cap, unora le poate părea desuetă și chiar enervantă. Dar mă liniștesc la gândul că poate schimbând subiectul ne îndepărtăm de pandemie, așa cum spunea Marx, că râzând de trecut ne îndepărtăm de el…Cancerul e a doua cauză de moarte în toată lumea, după bolile cardiovasculare, adică un dușman de viață și… moarte. Articolul deschide poarta spre o sumedenie de recomandări, neuitând însă să amintească de la bun început că printre factorii care facilitează apariția tumorilor maligne se află unii care nu pot fi influențați (cum ar fi genetica), ceea ce nu limitează cu nimic importanța măsurilor pe care omul trebuie să le ia cât mai devreme în viața sa pentru a evita nedorita întâlnire cu boala de cancer.Read more…
Când mi-am luat un an sabatic la Institutul Weizmann, în 1967, mi-am jurat că nu voi permite nimănui să-mi întrerupă munca de cercetare. La institut îmi petreceam cea mai mare parte a timpului experimentând pe broaște. Dar pe prietenul meu Pinye Amir, guvernatorul militar, nu l-am putut refuza, când m-a rugat să-l consult pe șeicul Abu Rahman. L-am programat pe șeic pentru luni dimineața la ora 9, în cabinetul tatălui meu, dr. Nachum Sadovsky, și el medic ORL la Tel Aviv. Lunea aceea a început într-un mod destul de neașteptat. În zori, la ora 5, a sunat telefonul. “Alo, dr. Sadé?” “Da, am răspuns, încercând să mă trezesc” “Vorbește secretarul șeicului Abu Rahman. Șeicul e programat la ora 9. Noi vom sosi la timp, dar am sunat ca să fiu sigur că nici dv. nu veți întârzia.”.Read more…
De la o vreme arsenul a devenit subiectul unor discuții aprinse. După articolul interesant al colegului nostru Strul Moisa despre locul arsenului în metalurgia antică, aș vrea să contribui și eu unele lucruri despre rolul arsenului în medicină și mai ales în istoria medicinei. Cine (în afară de medici) știe de ce arsenul este atât de toxic? În tabelul periodic al elementelor, el se află dedesubtul fosforului, ceea ce sugerează că cele două elemente au unele proprietăți comune. Fosforul joacă un rol central în orice organism viu. Prezent în cantități foarte mici (un adult are nevoie de mai puțin de un gram pe zi), fosforul este un element-cheie în toate reacțiile metabolice, fără el viața este imposibilă. Iar arsenul ocupă locul fosforului – fără însă a-i îndeplini funcțiile – astfel încât metabolismul se blochează. În plus, arsenicul este și cancerigen. Cu toate că toxicitatea era cunoscută încă din antichitate, au existat tot felul de încercări de a folosi arsenicul în scopuri „medicale” – privite din prezent, unele apar de-a dreptul absurde. El a fost folosit în tratamentul cancerului și al unor boli de piele, dar și ca dezinfectant și pentru a reduce febra. În epoca victoriană, Soluția Fowler, care conținea arsenic, era folosită drept „tonic”. Și mai interesant, doamnele luau arsenic cu praf de cretă, ca să aibă tenul alb! Arsenicul era folosit și ca depilator. Read more…
Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat sau Hamișa-Asar biȘvat; în idiș: Hamișusăr) din calendarul ebraic este Anul Nou al Pomilor. Această dată este menționată în Talmud. Anul Nou al Pomilor era celebrat în Ereț-Israel în antichitatea biblică. Talmudul vorbește despre Anul Nou al Pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârșindu-se ploile din anul precedent. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Șvat, aparțin anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparțin noului an. Ideea era bazată pe situația meteorologică din Ereț-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Șvat. De asemenea, apa ploilor de după 15 Șvat începe să se încălzească, față de apa ploilor care cad iarna, înainte de această dată. Astfel se explică și tradiția plantării de puieți în această zi. Ea s-a pierdut în perioada galutiană, când 15 Șvat a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărțirii evreilor de Ereț-Israel. Totuși amintirea acestei sărbători agricole s-a păstrat în mențiuni halahice ale rabinilor gaonim din Irak (Babel) și ale unor rabini din Germania și regiunile vecine (Așkenaz).Read more…
Se spune că bătrânii trăiesc în trecut pentru că nu au viitor. Așa mi se întâmplă mie. Trează, ore în șir, sau în vis, îmi apar frânturi din trecut, în special cele trăite în deportare. Cred că acest lucru li se întâmplă și altora, dar poate că ei nu simt nevoia să-l împărtășească. Relativ recent am scris despre Câmpulung, orașul din care am fost deportată, sau mai bine zis alungată. Prima oprire mai lungă în drum spre Transnistria a fost la Atachi, (în ucraineană Otaci), pe malul drept al Nistrului, în actuala republică Moldova. Nu am intenția să repet ce am scris în jurnalul meu, devenit carte după 50 de ani, (Jurnal de ghetou). Vreau să vă relatez prin filtrul anilor mulți care au trecut de atunci cum am resimțit primul popas în drum spre Transnistria. Coborârea din tren m-a pus în fața unei realități pe care nu mi-aș fi putut-o închipui niciodată: ploaie rece, noroi și soldați români înarmați cu puști ne păzeau și ne grăbeau să coborâm din tren. Și unde să ne adăpostim? Așezarea părea pustie, nu se zărea niciun localnic, dintre casele care mai stăteau, majoritatea erau fără acoperișuri, parcă trecute printr-un incendiu și pline de evrei deportați la fel ca noi, dar veniți înaintea noastră: rădăuțeni, suceveni. Parcă erau acolo toți evreii din Bucovina de sud. Cu mare greutate am găsit și noi o casă fără ferestre și uși, parțial și fără acoperiș, în care să ne ferim de ploaia rece de toamnă. Oare ce se întâmplase cu cei care au locuit în acele case?Read more…
O străduță din Beer-Șeva, nu departe de centrul vechi, este denumită Hanokem (răzbunătorul); trec zilnic pe lângă ea. În urmă cu câteva zile m-am oprit să citesc și cele înscrise cu litere mici. Redau textul integral: ”Shalom Schwarzbard (1886-1938), scriitor și răzbunător al sângelui evreiesc în Ucraina. În 1926 l-a împușcat la Paris pe Petliura, conducătorul pogromiștilor ucraineni. Procesul care i s-a intentat s-a transformat în rechizitoriu contra pogromiștilor. A fost achitat”. Din istoria ”neoficială” și apoi din literatura istorică știam că în Ucraina antisemitismul avea rădăcini adânci, încă din Evul Mediu, hatmanul Bogdan Hmelniţchi (1595-1657) fiind considerat mândria ucrainenilor. În 2001, la o conferință de specialitate la Kiev, am văzut statuia conducătorului național Bogdan Hmelniţchi, din centrul orașului. Era înfățișat călare pe calul său. În mâna dreaptă ținea sceptrul, simbol al puterii invincibile a Ucrainei. Mulți vizitatori se minunau de frumusețea statuii; eu însă NU.Read more…
Editorial – dicteul automat al patronului de presă către publicistul de serviciu.
Supus – suspus căzut.
Mă plimbam așa aiurea, hai hui și nu mă puteam hotărî în ce direcție să o iau: spre hai sau spre hui…
Vine Omicron – nu renunțați ( vă rog respectuos ) să folosiți cei 2-3 neuroni !
Guvernul mondial – inițial o gogoriță propagandistică, ce a prins contur și substanță treptat, până când a devenit o realitate obscură și împovărătoare.
Influencer – fosta liotă a activiștilor de partid reîncarnați în gloata de agitatori-stimulatori ai consumului și apărători ai elitei politice.
Nu vă bateți atâta pentru fotolii, ci încercați pașnic să vă puneți câte un scaun la cap.
Decât să te dai în stambă, mai bine o mângâi pe gambă.
Dacă ar fi să aleg între cei care freacă menta și cei care taie frunză la câini, eu aș alege a treia categorie, a celor care umblă cu capul în nori. Cel puțin ei nu deteriorează natura.Read more…
GIDEON PEER / PRÉCZ GÉZA a fost ziarist în Ungaria, originar din Debrecen, emigrat în Israel. Părinte, bunic și pensionar, activ pe Facebook, unde ne delectează periodic cu scurte pastile umoristice savuroase, de cea mai bună calitate. Deși o bună parte din savoarea textelor sale e dată de folosirea cu măiestrie a expresiilor, uneori intraductibile, ale limbii maghiare, cred că merită efortul de a încerca o traducere în română. Cu binevoitorul său acord, am tradus cea mai recentă ”pastilă”, spre a fi la îndemâna baabelienilor. Dacă acest demers va avea succes, voi continua cu traducerile. “Să începem cu descrierea unei ustensile bine-cunoscute: rezervorul de clătire a veceului. Recunosc, pe limba noastră denumirea e puțin cam dificilă, poate s-ar putea găsi ceva mai scurt. De exemplu, în Israel se numește Niagara, independent de numele fabricii producătoare. Denumirea e și scurtă, și frapantă, doar că nu exprimă esența. Se poate să numești un măgar Pegas? De fapt se poate, dar bietul dobitoc se va lupta toată viața cu tulburări de personalitate.”Read more…
Tată meu, Imre Székely, mi-a povestit foarte puţin despre deportare, deşi-i purta stigmatul tatuat pe braţ: A-13058 şi, din acest motiv, umbla numai cu cămăşi cu mânecă lungă. Tata avea 22 de ani şi ajunsese la Auschwitz în vara lui 1944, împreună cu fratele său Laci, de 16 ani. Au rămas o vreme împreună la Birkenau, dar apoi au fost despărţiţi pentru că tata – fiind muncitor calificat – a fost dus la muncă, iar Laci a fost transferat mai întâi în lagărul de la Bochum şi apoi în cel de la Buchenwald, unde avea să supravieţuiască şi datorită mişcării subterane care proteja adolescenţii. Povestea tatii – reconstituită din crâmpeie de amintiri pe care le depănase familiei şi, mai ales, lui Daniel Lőwy, pentru cartea sa despre destinul tragic al evreimii clujene „A Kálváriától a tragédiáig” [„De la Calvaria la tragedie”] (editura Koinónia Cluj, 2005) – o găsim sintetizată, tot în cartea Mamei.Read more…
După Primul Război Mondial, după ce Turcia și-a pierdut imperiul și înainte ca ei să fi mutat capitala la Ankara, a sosit la Istanbul un nou ambasador britanic. Ambasadorul era însoțit de o suită considerabilă, printre care și medicul său personal, un gentleman în vârstă, fără familie. Ambasadorul a fost cazat în palatul mare al ambasadei, iar medicul într-un palat mai mic. În prima zi, doctorul a plecat de dimineață cu trăsura spre cabinet, ca să-și ia în primire postul. Lângă poarta ambasadei, a observat un băiețel. Era desculț, purta o jalabiyeh subțire și în fața lui se afla o lădiță pentru lustruit pantofi. Cu răbdare și cu o detașare orientală, copilul își aștepta mușteriii – dar mușterii… ioc. În fiecare zi doctorul trecea prin fața copilului la plecare și la întoarcere. De pantofii lui se îngrijeau servitorii palatului, pentru ce să ceară serviciile micului lustragiu? Dar într-o dimineață s-a îndurat de copil. I-a cerut vizitiului să oprească, a coborât din trăsură și și-a pus piciorul pe lădiță. Chiar dacă pantofii străluceau de curățenie, băiețelul i-a lustruit plin de zel. Când a terminat, doctorul i-a întins bănuții cu un zâmbet cald și apoi și-a văzut de drum.Read more…
Într-un comunicat de presă emis de AUR, în data de 3 ianuarie 2022, formaţiaunea politică deplângea faptul că „în ultimii ani se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de “materii” a unor teme minore, sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”. Propunerea legislativă, depusă de mai mulţi reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare (cu excepţia AUR), printre iniţiatori numărându-se liderii PSD şi UDMR, preşedinta de atunci a Senatului şi ministrul Educaţiei, a fost adoptată de ambelor camere, cu o largă majoritate, fiind promulgată de către preşedintele ţării în 25 noiembrie 2021. Calificativul de „temă minoră” aplicat istoriei evreilor şi Holocaustului a primit replici prompte şi dure atât din partea Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului “Elie Wiesel”, cât şi din cea a Deputatul PNL Alexandru Muraru (care din ianuarie 2021 este Consilier onorific al Primului-ministru – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei). Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea importanţei Holocaustului. Mă uimeşte faptul că liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, absolvent al SNSPA şi jurnalist de investigaţie, nu posedă cunoştinţele de istorie şi cultură generală care să-l facă să înţeleagă ce a însemnat Holocaustul (cu milioane de victime nevinovate) în istoria lumii, inclusiv a României, şi că nu este DELOC o “temă minoră”! Dacă într-adevăr nu a înţeles (şi nu doar se face că nu înţelege), atunci ar fi cazul să-şi completeze degrabă această lacună. Să înveţe despre Holocaust. Iată încă un motiv pentru a include această disciplină în programa de învăţământ. Consider că importanţa şi gravitatea acestui subiect pot fi receptate de publicul larg doar dacă sunt prezentate într-un mod adecvat. De ani de zile realizez interviuri, reportaje, filme documentare şi alte materiale de televiziune despre memoria Holocaustului şi nu încetez să mă întreb dacă am reuşit să captez atenţia telespectatorilor, să-i sensibilizez cât de cât, să-i determin să-şi pună întrebăriRead more…
Emil, prietenul meu la care țineam ca la un frate mai mare, a început să mă “patroneze” de la vârsta de paisprezece ani. Diferența de vârstă între noi era de zece ani, suficient ca să-i accept sfaturile. Era un bărbat înalt, bine făcut, veșnic pus pe glume. Terminase dreptul, era jurisconsult la o întreprindere din oraș. Nu era mulțumit de munca lui, visa să ajungă judecător, lucru care nu era realizabil, având în vedere originea lui socială nesănătoasă, tatăl fost proprietar de tipografie. Prietenilor mai tineri le recomanda cărți, le dădea sfaturi și îi încuraja când aveau necazuri. Mergeam împreună la filme, pe care el le alegea, la meciuri de fotbal, de rugby, etc. Avea timp de toate, scria și versuri care i-au fost publicate, dar nu era mulțumit. – Într-o bună zi o să-mi iau lumea-n cap și o să părăsesc țara asta, m-a amenințat de câteva ori. “Într-o bună zi o să-mi iau lumea-n cap și o să părăsesc țara asta”, m-a amenințat de câteva ori. La începutul anilor șaptezeci, Emil a ajuns la Viena. De atunci încolo viața lui s-a desfășurat ca un film hollywoodianRead more…