Singapore -paradoxul limbii comune

Un foarte cunoscut medic american, care nu făcea niciodată economie la glume de bun gust, a explicat odată, demult, că ceea ce desparte America de Anglia e ….limba comună. Recenta vizită în Singapore mi-a adus în minte această frază plină de adevăr, pe care o voi exploata în continuare pentru a explica surpriza (una din ele!) pe care am avut-o în acel capăt de lume, un fel de peninsulă-oraș care și-a luat denumirea de țară și care prezintă turistului o serie de aspecte realmente greu de digerat.Read more…

Shanghai 2015

Citind interesantul articol al Havei Oren (”Evreii din Shanghai”, Baabel 23.8.2018 https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/ ) m-am gândit că aș putea adauga câteva date, imagini și impresii de călătorie. Aflându-mă la Shanghai cu un grup de turiști israelieni am avut prilejul să vizitez Muzeul refugiaților evrei din cartierul Hongkou – fostul ghetou sau așa-zisa ”zonă restricționată” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru început m-a impresionat interesul localnicilor, care așteptau în număr mare să intre la muzeu. Frumos restaurată, clădirea sinagogii ”Ohel Moshe” domină peisajul. În interior ghizi localnici oferă explicațiile de rigoare. Sinagoga se mândrește cu o Tora primită în dar din Israel. Afară, în incinta muzeului, un basorelief evocă cu dramatism sosirea refugiaților evrei. Tot aici, pe un perete, sunt înscrise numele celor care au trecut prin ghettou. Din datele muzeului rezultă că între 1930 și 1940 au ajuns la Shanghai cca. 25000 – 30000 de refugiați. Dintre aceștia au fost identificați doar 13000.Read more…

Tel Aviv – cugetări și o fotografie

Anul trecut în septembrie am fost din nou în Israel. A fost vizită deosebită, legată de nunta unei nepoate. Pentru prima oară în vizitele mele în Israel urma să stau mai multe zile în Tel Aviv. Până acum Tel Avivul fusese pentru mine doar un obiectiv turistic printre atâtea altele, pe care îl vizitam pentru câteva ore și apoi mă întorceam la Beer Șeva, într-o suburbie frumoasă și liniștită. Eram curios să cunosc mai bine Tel Avivul, oraș de pionierat, cel mai mare oraș din Israel. Voiam să văd și să încerc să înțeleg acest oraș mediteranean, care până nu demult era capitala politică a statului Israel și este în continuare capitala financiară, comercială și centrul fermentului politic. Voiam să încerc să înțeleg mai bine cum bate inima acestui oraș, cum se formează și cum se exprimă gândurile lui, cum trăiesc oamenii și cum s-a dezvoltat această urbe. A doua zi după sosire mi-am pus rucsacul cu cele necesare pentru fotografiat și am pornit pe jos prin Tel-Aviv. Aici se află o mulțime de magazine, unele aparținând unor rețele internaționale, altele unor firme locale. Venind din Mecca mallurilor, a marketingului agresiv și a unui consumerism omnipezent, am zâmbit, pe jumătate trist, pe jumătate cinic. Nu am vizitat acest centru comercial, mai ales că la fiecare intrare stătea un paznic cu detectoare de metal și controlul era obligatoriu. Am cotit și în fața mea a apărut o clădire care avea pe două fațade câte un afiș enorm, reprezentând trei cunoscute personalități politiceRead more…

Viața la țară

Amintirile mele privind viața la țară au început în anii triști ai celui de al Doilea Război Mondial. Evacuați din Ploiești, ne aflam la Brașov, unde tatăl meu presta muncă obligatorie la întreprinderea municipală. Eu frecventam clasa a II-a primară a școlii evreiești, când au început bombardamentele aviației anglo-americane asupra orașului. Lumea privea îngrozită fumul des care se ridica din clădirea gării și a fabricii Nivea. La confluența străzilor Carmen Sylva (acum Dobrogeanu Gherea) și Castelului, noi copiii care locuiam în apropiere, priveam uimiți victimele arse, scoase dintr-un adăpost anti-aerian unde explodaseră câteva bombe. Ținta avioanelor fusese probabil o baterie germană de tunuri anti-aeriene, amplasată pe muntele Tâmpa, câteva sute de metri mai sus. Sirenele sunau aproape în zilnic, alarmând populația de iminența unei noi incursiuni a aviației americane. În aceste condiții, tatăl meu a decis ca mama și cu mine să ne mutăm deocamdată la țară, feriți de primejdia bombardamentelor. Cu modestele lor rezerve financiare, părinții au închiriat o cameră la o familie de țărani unguri din comuna Tărlungeni.Read more…

Danemarca – una dintre cele mai fericite ţări din lume

Din capul locului precizez că în cursul articolului voi susține exact contrariul celebrei replici din Hamlet: „E ceva putred în Danemarca”, scrisă de marele William Shakespeare în urmă cu circa 420 de ani. Cercetătorii de la Gallup, la cererea anuală a ONU întocmesc renumitulWorld Happiness Report pentru a cunoaște care sunt cele mai fericite state din lume. La alcătuirea clasamentului sunt luați în considerare în primul rând factori obiectivi, precum PIB – produsul intern brut, asistența socială, rata șomajului, libertatea personală, nivelul corupției, speranța medie de viață. Chestionarul Gallup măsoară de asemenea percepția cetățenilor legată de factori subiectivi-psihologici ca de pildă senzația de siguranță, de confort al locuirii, de fluența transportului în comun, de împlinire a idealului profesional, de plăcere a relațiilor sociale cu ceilalți membri ai societății, de satisfacția oferită de posibilitățile culturale și de divertisment etc. Din 2012, de când se face acest clasament, Danemarca se află în mod constant pe primele trei locuri, de obicei pe locul 2, dar în 2016 a ocupat poziția de vârf.Read more…

Istoria complicată a banului

Banul stă la baza majorității fenomenelor sociale care au guvernat umanitatea de-a lungul istoriei. Deși se spune că banii nu aduc fericirea, eu cred că totuși banii ne aduc bunăstare, ne permit să ne educăm copiii și ne pot aduce momente de fericire când cumpărăm cadouri celor dragi. Cu bani poți cumpăra aproape orice și aproape pe oricine. Plutocrații îi controlează pe politicieni prin bani. În 1868, țarul Rusiei, Alexandru al II-lea a vândut Alaska Statelor Unite pentru numai 7,2 milioane de dolari! Istoria banului este complicată, în unele cazuri banii chiar au dispărut pentru perioade lungi ca apoi să reapară. Majoritatea informațiilor din articol le-am citit în cartea atașată. Anumite mărfuri au servit ca “bani”. Ele erau foarte căutate și aveau o valoare mare cu care se putea cumpăra orice: case, servicii, alte mărfuri sau chiar sclavi – care la rândul lor puteau servi ca plată. Cuvântul latin salarius vine de la sal (sare), pentru că soldații romani primeau ca salariu sare sau „bani pentru sare”. La azteci, cele mai apreciate erau boabele de cacao și prețurile se stabileau în boabe de cacao. Read more…

Un weekend în Apuania

Apuania…Am depăşit localitatea Castelnuovo di Garfagnana şi părăsind şoseaua, am intrat pe un drum alpin îngust, sinuos la extrem, şi relativ întunecat, înconjurat de păduri dese de foioase, drum denumit pe bună dreptate Via Sumbra…Minibuzul urcă încet, claxonând la intrarea în fiecare curbă pentru a evita coliziunea cu un eventual vehicul care coboară din sens contrar. Dar automobilele care s-au încumetat să circule la această ora pe Via Sumbra sunt foarte rare. Este aproape întuneric. În minibus s-a lăsat tăcerea. Depăşim un om în etate care urcă drumul voiniceşte per pedes, fără să dea vreun semn că ar dori să continue drumul cu noi. Cineva glumeşte: Omul acesta a pornit la drum când era copil!Read more…

Ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas. Exceptând cele întâmplate mie

Tot nu sunt sigur dacă a vizita Las Vegas ar trebui să fie pe o listă personală de lucruri de făcut înainte de a da ortul popii. In jargonul american, această listă se numește “The Bucket List”, adică găleata pe care stă omul gata să fie spânzurat și căreia urmează să i se dea cu piciorul. Dacă da, poate pentru cei care au călătorit și au văzut deja foarte multe. Stațiunea a fost proiectată de niște oameni extrem de inteligenți, cu o viziune extraordinară și un simţ comercial dezvoltat, care au înțeles că un ”kitsch” de prost gust se vinde foarte bine dacă este prezentat corespunzător. Kitschul este încă pe un loc dominant și un producător de bani fabulos pe seama celor ce nu au dobândit niciodată o fărâmă de bun gust. Este greu de spus cine se distrează mai bine. Oamenii care cred cu adevărat că vizitând Las Vegas fac o călătorie cu o singură oprire care îi scutește de cheltuielile imense și efortul de a vedea lumea, atunci când Veneția, Paris, New-York, Luxor, castele medievale franceze și scoțiene se află strânse toate la un loc, la doar câțiva pași unul de altul? Sau oamenii care râd de cei ce cred că au văzut, simțit și mirosit lucrurile reale, adevărate?Read more…

Pe întinderi pitorești de apă

Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002). La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală…Read more…

Un alt Babel

Eram mereu cât se poate de reticentă, când venea vorba de cititul pe net, până când am descoperit că există biblioteci întregi în arhive digitalizate, unde cititorul își poate delecta ochii chiar cu imaginea scanată a unor cărți tipărite, vechi, de o frumusețe aparte şi cu ortografia vremurilor de demult. Să nu mai vorbim de minunățiile ascunse în câte un ungher mai greu de detectat al acestor arhive. Ați auzit de exemplu de frații Felbermann? Da, acei frați Felbermann, care au înființat o instituție lingvistică la Paris, denumită Turnul Babel. Se înțelege că pe Wikipedia am găsit abia câteva rânduri despre cei doi, exclusiv în limba maghiară, cu informații preluate aproape cuvânt cu cuvânt din Lexiconul evreilor maghiari (în redacția lui Ujvári Péter, publicat la Budapesta în 1929, şi care se găsește în versiune digitală în Biblioteca Electronică Maghiară), dar chiar şi în cele câteva rânduri se conturează două personalități care au avut un mare impact asupra culturii mondiale. Read more…

New York Café – povestea din poveste

Într-un articol anterior, în care scriam despre ouăle imperiale de Paști găzduite de muzeul Fabergé din Sankt Petersburg, făceam apologia nevoii omului de frumusețe și de poveste. Nu sunt nevoile cele mai importante, cele de bază, dar ele există, sunt în mod sigur nevoi reale care, atunci când sunt împlinite ne luminează viețile. Am avut șansa de a-mi împlini aceste necesități sufletești petrecând, de curând, o oră dintr-o după-amiază de iarnă timpurie în cafeneaua considerată una dintre cele mai frumoase din lume, New York Kávéház (New York Café) din Budapesta. Așez amintirea acestei după-amiezi în colecția mea de momente strălucitoare, visate îndelung și apoi trăite cu încântare adevărată. Cunoșteam de pe internet splendoarea locului, cât și faptul că anumite ierarhizări din domeniu pun această cafenea pe primul loc în lume, sau în orice caz pe unul din primele. Read more…

Pe stânga sau pe dreapta?

Şoferii dintr-o ţară dată nu au libertatea politicienilor. Sunt obligaţi să fie cu toţii ori “de stânga”, ori “de dreapta”, după caz. Oare de ce americanii și canadienii circulă pe dreapta, dar englezii, care vorbesc aceeași limbă, circulă pe stânga? Întrebare are vreo importanță? În afară de curiozitatea istorică, subiectul devine relevant când ne hotărâm să vizităm o țară în care se conduce altfel decât la noi. Experiența noastră la condus pe stânga a început în Irlanda. Vărul meu a închiriat o mașină la aeroport. Abia ieșit din incinta aeroportului din Dublin, era cât pe ce să facă un accident, fiindcă din obișnuință a început să conducă pe dreapta. Dar sunt și oameni care se obișnuiesc mai ușor, de exemplu fiii mei nu au avut probleme să conducă pe stânga. În urmă cu câțiva ani, o familie întreagă de israelieni a pierit pe o șosea din Noua Zeelandă din același motiv. În Noua Zeelandă, indicatoare rutiere avertizează turiștii să conducă pe stânga.Read more…

„Moskowitz & Lupowitz”: O poveste pierdută, dar vie în inima mea

De când am pășit prima dată pe străzile New Yorkului, ca proaspăt sosită în America, am simțit că fiecare colț ascunde o poveste. Dar niciuna nu m-a prins ca cea a restaurantului „Moskowitz & Lupowitz”, un loc care, între 1909 și 1966, a fost mai mult decât un restaurant – a fost un cămin pentru sufletul evreilor sosiți din România în căutarea unui vis, un loc unde mirosul de pateu de ficat și sunetul de țambal te purtau înapoi la Galați sau București. Locul a intrat în istorie și a făcut istorie. Vreau să vă povestesc despre acest loc magic, despre fondatorii lui, despre cum era să intri acolo, despre mâncarea ale cărei arome încă mai stăruie în amintirile unora, despre clienții lui, despre bucătari, despre ce a mai rămas și, mai ales, despre dorul după o epocă pierdută. „Moskowitz & Lupowitz” a prins viață datorită lui Joseph Moskowitz și Samuel Lupowitz, doi evrei români ale căror povești sunt ca ale atâtor imigranți care au venit cu un vis în valiză. Joseph, născut în 1879 la Galați, era un geniu al țambalului. Tatăl său, Moshe Tsimbler, era muzicant klezmer, iar Joseph a crescut cântând pe vapoarele de pe Dunăre, prin Ungaria, România și până la Istanbul. În 1907, el și soția sa, Rebecca, au plecat din Bremen spre America, invitați să cânte la Boston. Dar New Yorkul l-a chemat și acolo a înregistrat discuri și a deschis primul său restaurant, „Little Rumania”, pe Houston Street. Joseph era sufletul petrecerilor, cu râsul lui cald și țambalul care făcea mesele să vibreze.Read more…

Ierusalimul de Est – oportunităţi, nu diferenţe.

Înainte de a purcede la incursiunea în partea răsăriteană a Ierusalimului, un reprezentant al Ministerului Afacerilor şi Moştenirii Ierusalimului (Ministry of Jerusalem Affairs and Heritage), ne-a creionat obiectivul principal al acestui minister: creşterea potenţialului turistic al Oraşului Sfânt, care – datorită potenţialului său cultural – ar putea rivaliza cu Cetatea Eternă şi Parisul, dar din păcate este cu mult în urma lor. Una dintre cauze este discrepanţa între partea vestică şi cea estică a oraşului, aceasta din urmă fiind mult mai săracă. Din acest motiv 80% din bugetul ministerului este alocat pentru Ierusalimul de est, unde – coincidenţă de procentaj – 80% din populaţie este săracă şi în căutarea unui loc de muncă. Urmându-şi sloganul « nu focalizăm asupra diferenţelor, ci căutăm oportunităţile »Read more…