ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
De curând, comunitatea evreilor din România a suferit o mare pierdere. Ne-a părăsit, după o lungă suferinţă, Dorel Dorian, unul dintre cei mai prestigioşi intelectuali evreo-români. Scriitor, eseist, autor dramatic şi om de presă, personalitatea lui Dorel Dorian şi-a pusRead more…
Nu vreau şi de fapt nici nu pot să scriu o biografie a acestui om cu totul deosebit şi pe care-l cunosc de 20 de ani. Dar ce m-a determinat să încerc să împărtăşesc acum şi altora darul pe careRead more…
De curând a apărut la editura Vellant, în traducere, o carte publicată relativ recent în SUA, Problema Spinoza, de Irvin D. Yalom, autor a numeroase lucrări prestigioase de psihoterapie, precum şi al romanelor Plânsul lui Nietzsche, Soluţia Schopenhauer . CarteaRead more…
Rubrica oferită de Lucian Herşcovici este alcătuită din fişe biografice ale unor personalităţi evreieşti de pretutindeni, din epoci şi domenii diferite, ordonate după ziua lor de naştere. Începem cu prima jumătate a lunii februarie, oprindu-ne la data mijlocul lunii. CeiRead more…
Margherita a fost soția unui bogat lider sionist, avocatul Cesare Sarfatti cu care a avut trei copii. Cum spuneam, ambițioasă și inteligentă, ea l-a ajutat pe ”il Duce” să formuleze și să implementeze ideile fascismului. Și nu numai că l-aRead more…
Solomon Mihoels (1890-1948) s-a născut la Dvinsk, actualmente Daugavpils în Letonia; numele lui era Șloime Vovsi și provenea dintr-o familie profund tradițională. Inițial a studiat dreptul la St. Petersburg, dar după revoluție, în 1918, a abandonat studiile și, întâlnindu-l pe omul de teatru Alexander Granowski, a intrat ca artist în studioul de dramă idiș, care s-a mutat ulterior la Moscova, devenind nucleul Teatrului de stat în limba idiș “GOSET”. Aici și-a dezvoltat cariera de artist, fiind unul dintre cei mai importanți și mai talentați. În anul 1928 a ajuns directorul teatrului și a înființat un studio pentru pregătirea tinerilor actori. A jucat în spectacolele cele mai diferite, dramă și comedie, de la Goldfaden și Mendele Moicher Sforim la Șalom Aleichem, fiind un Tevie emblematic, dar și în rolul Regelui Lear a avut un succes răsunător în 1935. A avut roluri importante și în piese contemporane: în piesa Surdul, scrisă de David Bergelson și în piesele lui Peretz Markiș. Ca director de teatru a încercat să mențină echilibrul dintre actul teatral modern şi constrângerile ideologice ale realismului. A jucat alături de Orlova în filmul muzical Circul, care a avut un răsunet mondial. Cred că l-am văzut și eu înainte de război, sau poate am auzit numai despre el? În 1939 a fost onorat cu Ordinul Lenin și cu titlul de “Artist al poporului”.Read more…
În ediţia din 26 august a Revistei Baabel apărea articolul lui Jack Chivo: Sportivi evrei de top, din România (https://baabel.ro/2021/08/sportivi-evrei-de-top-din-romania/). Cine n-a fost mândru, în România anilor 1950, de acel trio feminin Angelica Rozeanu, Sári Szász-Kolozsvári, Ella Zeller care recolta aurul la competiţiile mondiale de tenis de masă? În ”comments”, i-am amintit domnului Jack Chivo despre o altă personalitate purtătoare a numelui Rozeanu: profesorul Lou Rozeanu (ex-soțul Angelicăi), considerat ”părintele” israelian al unei noi specialități în domeniul tehnic: tribologia. Răspunsul lui Jack Chivo – în corespondența privată dintre noi –, a fost o ”mănușă aruncată”: Aș fi foarte recunoscător dacă ați scrie un articol despre Lou Rozeanu. Am ridicat-”mănușa”.Read more…
Unchiul meu, Rudi Karpelesz, verişorul primar al mamei nu a mai apucat Anul Nou Evreiesc 5783. S-a stins din viaţă în ultima zi a anului care tocmai se încheia. L-am întâlnit în iulie, în casa lui primitoare. Ne-a omenit cu bucate gustoase şi must din recolta de struguri proprie, am depănat amintiri şi am ţesut planuri. Urma să ne vedem în decembrie, de ziua lui, când ar fi împlinit 98 de ani. Era în formă fizică bună, trebăluia prin grădină, mintea îi era ageră şi simţul umorului neştirbit. Eram încredinţată că vom sărbători împreună şi centenarul… Nu a apucat să împlinească 100 de ani, dar a trăit aproape un veac. A avut parte de o viaţă lungă, plină de încercări, unele cumplit de grele, dar şi de multe bucurii. Pentru Rudi, meseria nu a fost doar o brăţară de aur, ci şi un colac de supravieţuire. Rudi (Leopold) Karpelesz a fost singurul văr primar al mamei mele, din partea paternă, care a supravieţuit Holocaustului. Născut în 1924 la Ditrău, al doilea din cei patru băieţi ai lui Aron şi Leah Karpelesz, a copilărit în oraşul Gheorgheni, într-o locuinţă modestă din colonia de muncitori forestieri Rubin. Tatăl său era muncitor, dar şi vânzător de ziare, iar mama (mătuşa mamei mele) era casnică. La mijlocul anilor 1930 familia s-a mutat la Târgu Mureş, unde erau mai multe posibilităţi ca băieţii să înveţe meserie. Rudi s-a calificat ca zugrav-vopsitor, dar se ocupa şi cu vânzarea ziarelor, pentru a-şi ajuta tatăl.Read more…
De ce și cu cine s-ar căsători tinere de înaltă condiție socială, bine educate, la început de secol XX – vremea căderii Imperiilor? Pentru avere și poziție socială? Nicidecum, nu era o prioritate, ținând seama de obârșia lor prosperă. Poate din dragoste, ca temelie a bunei căsnicii. Da, din iubire se măritau tinerele din familii de vază în zorii veacului trecut, din iubire, adeseori din ambiție laolaltă cu ceva în plus. Acel ”plus” se adeverește un piedestal de nezdruncinat: cel al tradiției comune, al pasiunilor și intereselor împărtășite, tezaurul trecutului și aspirațiilor ce-i unește pe partenerii unui cuplu sudat pentru îndelungată vreme. Este și cazul mariajului dintre Vladimir Nabokov și Vera Slonim. El, scriitor genial în devenire la începutul anilor 20, ea descendenta unui faimos avocat din Sankt Petersburg, a doua fiică (din trei) a Slavei Borisovna și a lui Ievsei Lazarovici Slonim, evrei confortabil integrați Imperiului Țarist, liberali prin instrucție și cultură. Ievsei Lazarovici Slonim a fugit cu familia din calea Revoluției Bolșevice mai întâi la Kiev, apoi la Odesa, au trecut prin Istanbul până la Sofia, de unde s-au îndreptat către Berlin. Aici Ievsei Lazarovici a fondat Editura Orbis, unde Vladimir Nabokov, pe atunci cunoscut sub pseudonimul Vladimir Sirin, traducea din Dostoievski și adesori juca șah cu ”patronul”. În schimb, Vera Slonim se delecta cu lectura poeziilor lui V. Sirin, pe care-l admira și ar fi vrut mult să-l cunoască. Vera și Nabokov s-au întâlnit la Berlin cu ocazia unui bal al carității din 1923, ambii în exil în urma Revoluției Bolșevice din 1917.Read more…
Anul acesta se împlinesc 50 de ani de la moartea unuia dintre marii violoniști ai tuturor timpurilor. M-am gândit să-l evoc cititorilor revistei Baabel, mai ales că l-am văzut personal și nu voi uita niciodată strângerea lui de mână. La Odessa, în Rusia țaristă, în anul 1908, în casa unor evrei iubitori de muzică s-a născut David, sau Dudik, cum îl strigau părinții. Odessa era un oraș portuar, unde numărul evreilor era de câteva zeci de mii. Ei veniseră din Polonia în secolul al XVIII-lea și la începutul secolului al XIX-lea. În casa părintească era o atmosfera muzicală deosebită. Tatăl, Fiodor (Fișel) Davidovici Oistrah, era un modest funcționar care în timpul liber cânta la mandolină. Mama, Bella Stepanovskaya, era o mare iubitoare de muzică și cânta în corul operei din Odessa.Read more…
În joacă, micuța Svetlana i-a dat o poruncă tatălui ei, Stalin, iar el a acceptat-o. Ea a fost poate singura care îndrăznea să-i dea porunci. S-a scris mult despre Stalin, dar mai puțin despre familia lui. Stalin, născut și crescut în Georgia, a fost însurat de două ori. Cu prima lui soție, Kato Svanidze, a avut un fiu, Iakov Djugaşvili. Kato a murit de tifos la 22 de ani. Stalin a lăsat copilul în grija bunicilor materni și a plecat în Rusia să-și continue activitatea politică subversivă. Acolo a luat-o de soție pe Nadejda Alliluieva cu care a avut doi copii, Vasili și Svetlana, dar nici cu ea nu a trăit multă vreme. Convinsă că soțul o înșală, Nadejda s-a sinucis la 31 de ani. Stalin a fost un tată execrabil, doar față de Svetlana avea oarecare sentimente paterne. Ea a fost și singura care a ajuns la o vârstă înaintată (1926 – 2011). Iakov Djugaşvili (1907 – 1943), fiul lui Stalin din prima căsătorie, a fost luat prizonier de război. Nemții au propus un schimb de prizonieri, dar Stalin a refuzat să elibereze un mareșal german în schimbul fiului său, un simplu locotenent. Iakov a murit în lagărul Sachsenhausen.Read more…
Portret al istoricului Gheorghe ŢUŢUI, soţul autoareiRead more…
După mutarea sa la Cluj, în anul 1920, Izsó Diamant a devenit o personalitate remarcabilă a societății clujene interbelice. Director general al uzinei “Industria Sârmei” Câmpia Turzii (pe care a fondat – o ), colaborator asiduu al mai multor reviste clujene pe teme de economie, sociologie, politică socială, artă și cultură, cel mai important colecționar de artă particular din Transilvania, Izsó Diamant este astăzi un personaj aproape uitat. La prima vedere, evocarea acestui om deosebit a părut o încercare temerară.Read more…
În prima pauză s-a apropiat de mine un tip mai în vârstă, cam de vreo 70 de ani, mai scund, rotofei, cu o burtică respectabilă, cam smead la faţă, cu ochi negri pătrunzători, cu nas destul de pronunţat şi coroiat, şi mi s-a adresat cam zgomotos, dar prietenos şi politicos. Mi-a spus că eu probabil sunt nou pe aici, că nu m-a văzut niciodată la centrul cultural şi se pare că n-am găsit loc de şezut, aşa că m-a invitat să stau lângă el şi a adus înca un scaun pe care l-a pus la perete, aproape de scenă.În timpul scurt care a mai rămas până la terminarea pauzei şi reluarea spectacolului, el a mai apucat repede să se prezinte, spunea că-l cheamă Martin Farkas şi toată comunitatea ungurească locală îi spunea „Marci a kolbászos” adică “Marţi-cârnăţarul” pentru că el era un măcelar amator, dar care prepara acasă cârnaţi la nivel profesionist, să-ţi lingi degetele, nu alta, şi era şi o lista lungă de aşteptare pentru comenzi… L-am felicitat şi m-am prezentat şi eu şi i-am spus că mă cheamă George (Gyuri) Kun.Read more…
Trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacția revistei Baabel (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani. Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holcaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne. În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia.Read more…
Mai întotdeauna, când e vorba de o personalitate importantă, indiferent de domeniu, dar controversată în ceea ce privește viața personală, se aud voci care propun să se facă distincție între aportul individului la bunăstarea sau progresul societății și aspecte ale vieții sale care (în ochii multora) nu-i fac cinste. Trebuie să mărturisesc că personal, de-a lungul vremii am dezvoltat o atitudine cu totul schizofrenică cu privire la cel care a contribuit mai mult ca alții la cinematogafia americană și mondială, Woody Allen. De zeci de ani îi urmăresc filmele și m-am entuziasmat nu de puține ori de modul său de a prezenta aspectele umane, ale vieții de toate zilele, prelucrate în mai toate filmele sale, dar mai ales de originalitatea și inventivitatea prezente în fiecare peliculă.Read more…
Făcând ordine în colecţia de autografe a familiei, transmisă din generaţie în generaţie, am găsit autograful violonistului Josph Szigeti și al ginerului său, pianistul Nikita Magaloff și m-am întrebat oare câţi oameni din cei care mă înconjoară știu cine a fost Szigeti? M-am hotărât să întreb 20 de cunoștinţe și prieteni de diverse profesii, chiar și muzicieni și spre surprinderea mea numai patru știau răspunsul exact; o parte îl confundau cu alţi virtuozi. Atunci am hotărât să-l prezint cititorilor Baabel, deoarece violonistul J. Szigeti a crescut pe plaiurile Transilvaniei și a ajuns unul dintre marii violoniști ai sec. XX. După unii biografi numele lui de familie a fost Singer, după alţii – Faktor. În 1902 Joseph și fratele său mai mic, Aaron, și-au schimbat numele în Szigeti, după orașul transilvănean unde au copilărit. S-a născut la Budapesta în 1892, într-o perioadă în care capitala Ungariei se bucura de o mare efervescenţă muzicală. Zilnic sălile de concert erau pline, iar cei care nu-și puteau permite, ascultau piese simfonice ușoare sau muzică ţigănească în nenumăratele cafenele ale orașului. Ȋnsuși tatăl viitorului violonist conducea o mică orchestră, într-o cafenea. Mama sa, Dora, a murit când Jóska avea 3 ani; atunci a început pentru el o nouă copilărie, la bunicii din Sighet.Read more…
În noiembrie 2020, la 74 de ani de la execuția ei la Budapesta, familia ei a hotărât – după multe ezitări – să predea Bibliotecii Naționale a Israelului arhiva personală a celui mai celebru membru al familiei, poeta și luptătoarea din forțelor speciale și de parașutiști, Hannah Szenes. Specialiștii bibliotecii au fost șocați de numărul uriaş de manuscrise pe care le-a lăsat în urmă, deşi avea doar vârsta de 23 de ani. Din ele aflăm multe detalii inedite despre viața ei și din activitatea literară, sionistă etc. De exemplu, încă de la vârsta de 6 ani a redactat un ziar. Pe la 12 ani, a început să scrie în ebraică, dar cunoştea perfect engleza, după cum se vede din scrisoarea trimisă în 1944 fratelui ei George. Scrisoarea a fost trimisă din Croația, cu câteva zile înainte de a trece în Ungaria unde avea să fie arestată în curând. Printre documente se află și o poezie scrisă în 1941 la Nahalal. Ea pare o profeție pentru ceea ce o aștepta. Ca în toate poeziile ei, cuvintele sunt foarte simple: Să mor… de tânără… să mor… Nu, nu doream…Read more…
Intrarea în clasa a cincea mi-a pricinuit angoase toată vara, pentru că schimbasem între timp școala și colegii, iar de la profesori nu mă așteptam la nimic bun. Întâlnirea cu profesoara de română a fost însă cea mai luminoasă întâmplare din toți anii mei de școală. Doamna Caraghinov era înaltă și subțire, cu părul tuns foarte scurt și cu o voce joasă și caldă. Eu o consideram foarte frumoasă, dar era mai degrabă delicată și avea un aer foarte fragil. Sigur îi plăcea verdele, pentru că avea multe fuste de culoarea asta, și purta mereu pantofi cu toc înalt. Iarna se zgribulea de frig și își trăgea mânecile ca să-și acopere degetele cu ele. Acest gest al ei îmi plăcea așa de mult, încât l-am adoptat și eu iar iarna când îmi bag mâinile în mânecile puloverelor mă gândesc la ea de fiecare dată.Read more…
Amplificarea și extinderea măsurilor și a legislației antievreiești pentru eliminarea cvasitotală a evreilor din viața societății românești încep cu evenimentele din 5, 6 și 14 septembrie 1940, cu instaurarea Statului Național Legionar care se autodefinea naționalist-creștin și totalitar. Acest nou tip de totalitarism, de esență fascistă, atât prin politica antidemocratică generală, cât și prin cea antisemită pe care le promova, a fost instalat prin decrete regale de Carol al II-lea și apoi, după abdicarea lui, de regele Mihai I. A fost suspendată Constituția din februarie 1938, au fost limitate prerogativele regale pentru a-l investi cu puteri depline și nelimitate în conducerea statului pe generalul Ion Antonescu. În 14 septembrie 1940 a fost instituit, prin decret regal Statul Naţional Legionar, avându-l drept conducător pe Ion Antonescu. Politica sa antisemită purta amprenta concepţiilor sale de culpabilizare a poporului evreu. Nu a fost doar o problemă de conjunctură sau rezultatul unor constrângeri exercitate de Führer. Principala organizație evreiască care s-a impus ca cel mai avizat reprezentant al evreimii române în perioada Holocaustului a fost Federația Uniunii Comunităților Evreiești (FUCE), președinte fiind W.Filderman. În legătură cu reacția lui Filderman față de instaurarea Statului Național Legionar cităm din cartea lui de Memorii:Read more…