ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
De curând, comunitatea evreilor din România a suferit o mare pierdere. Ne-a părăsit, după o lungă suferinţă, Dorel Dorian, unul dintre cei mai prestigioşi intelectuali evreo-români. Scriitor, eseist, autor dramatic şi om de presă, personalitatea lui Dorel Dorian şi-a pusRead more…
Nu vreau şi de fapt nici nu pot să scriu o biografie a acestui om cu totul deosebit şi pe care-l cunosc de 20 de ani. Dar ce m-a determinat să încerc să împărtăşesc acum şi altora darul pe careRead more…
Margherita a fost soția unui bogat lider sionist, avocatul Cesare Sarfatti cu care a avut trei copii. Cum spuneam, ambițioasă și inteligentă, ea l-a ajutat pe ”il Duce” să formuleze și să implementeze ideile fascismului. Și nu numai că l-aRead more…
De curând a apărut la editura Vellant, în traducere, o carte publicată relativ recent în SUA, Problema Spinoza, de Irvin D. Yalom, autor a numeroase lucrări prestigioase de psihoterapie, precum şi al romanelor Plânsul lui Nietzsche, Soluţia Schopenhauer . CarteaRead more…
Rubrica oferită de Lucian Herşcovici este alcătuită din fişe biografice ale unor personalităţi evreieşti de pretutindeni, din epoci şi domenii diferite, ordonate după ziua lor de naştere. Începem cu prima jumătate a lunii februarie, oprindu-ne la data mijlocul lunii. CeiRead more…
Se spune că există telepatie sau că nimic nu este întâmplător….Exact în momentul apariției în Revista Baabel a însemnărilor d-lui Daniel Lőwy ” Viața și moartea cineastului István Fischer” https://baabel.ro/2015/03/daniel-lowy-viata-si-moartea-regizorului-de-film , am căutat și găsit în Arhiva Multimedia TVR dinRead more…
Mă gândesc că am scris mult mai mult despre tata decât despre mama. O explicaţie ar fi că părinţii mei au fost un tot perfect armonizat. Au format toată viaţa acel întreg perfect şi asta nu doar pentru noi familia, ci pentru toţi cei din jur care i-au cunoscut şi preţuit. Mama a plecat dintre noi timpuriu, în primăvara anului 2002, lună simbol pentru părinţii mei, pentru că era luna în care în urmă cu 50 de ani se căsătoriseră. Ceremonia căsătoriei lor a avut loc în familie, celebrată de rabinul de atunci din Bucureşti, de care familia noastră era ataşată, iar bunicii îl respectau foarte mult. Erau ani grei, dar ei erau tineri şi dragostea a trecut peste toate lipsurile timpurilor, pe care noi copiii nici nu le-am resimţit. Read more…
La 16 mai 2017, în sala festivă din clădirea centrală a Universităţii Tehnice Cluj – sală care poartă numele lui Alexandru Domşa, primul rector (1953 – 1968) al instituţiei – a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, lui Nahum Finger, profesor universitar emerit al prestigioasei Universităţi Ben Gurion din Neghev, un savant de marcă şi o personalitate de seamă a învăţământului tehnic superior din Israel. Nachum Finger a studiat ştiinţele inginereşti la Universitatea Columbia din SUA, obţinând două doctorate, în ştiinţele inginereşti şi în cele ale educaţiei, o combinaţie care i-a asigurat ulterior competenţe excelente pentru funcţiile de răspundere pe care le-a îndeplinit de-a lungul carierei, precum: rector al Universităţii Ben Gurion din Neghev (1994-2002) şi director adjunct al Consiliului Israelian al Învăţământului Superior (2008-2012), ca să amintesc doar două dintre ele.Read more…
Heinrich Schlieman a crescut într-o familie săracă în care părinții se disprețuiau reciproc și nu a fost dat la școală ci a lucrat ca ucenic la un băcan din Hamburg. Micul Heinrich avea să devină celebru și bogat, dar nimic nu prevestea această schimbare de destin. A plecat de la băcănie și s-a dus la Hamburg, unde a urmat un curs de contabilitate. Convins că America anului 1840 oferea posibilitatea realizării unor mari averi, şi-a vândut ceasul şi s-a îmbarcat pe un vapor pentru Venezuela. Când o puternică furtună de decembrie a scufundat vasul şi el s-a trezit gol în apa îngheţată, un butoi providenţial şi-a făcut apariţia în viaţa lui. A plutit ţinându-se de el ore în şir, până când a fost reperat şi urcat pe o plută improvizată împreună cu alţi treisprezece supravieţuitori. Grupul de nefericiţi a reuşit să ajungă pe coasta olandeză, descoperind acolo că doar bagajul lui Schliemann fusese împins de valuri pe plajă, intact, cu bunurile şi hârtiile lui în stare bună. Heinrich Schliemann părea să fie ferit de releRead more…
Căutând material pentru articolul despre canalul spre Marea Moartă, apărut recent, am recitit romanul lui Theodor Herzl Altneuland (Țara Veche-Nouă) și am găsit un pasaj enigmatic. Un personaj al romanului povestește că proiectarea canalului dintre Mediterană și Marea Moartă s-a făcut cu ajutorul unui inginer elvețian, creștin, care devenise un sionist atât de înflăcărat încât s-a convertit la iudaism, luând numele de Abraham. Pasajul nu are nicio legătură cu restul romanului, este singura mențiune a acestui inginer elvețian. Ce rost o fi având? O cercetare mai atentă a scos la iveală că inginerul elvețian nu este un personaj de roman, ci o persoană cât se poate de reală, inginerul Max Bourcart, iar pasajul cu pricina era un mod prin care Herzl își exprima recunoștința pentru contribuția acestuia la scrierea romanului și la cauza sionistă. Informațiile despre el sunt puține. Wikipedia nu a auzit de el, pe Google există numai câteva referiri sumare, un portret nu se cunoaște. În schimb la Arhiva Sionistă din Ierusalim se păstrează un pachet de scrisori pe care el le-a trimis lui Herzl în perioada 1899-1901.Read more…
În cei câţiva ani pe care i-am putut petrece alături de bunicul meu, am ascultat sute de poveşti despre nenumărate plante, animale şi obiecte din jur. Aceste poveşti mi se păreau nişte explicaţii blânde şi foarte logice, care mă făceau să mă simt acasă în colţişorul de lume unde m-am născut, mă făceau să înţeleg adevăruri ale vieţii, în aparenţă fără noimă, mai ales din perspectiva unui copil care se lupta cu multe probleme de sănătate. Nu ştiu câte poveşti îmi mai amintesc din tot acel tezaur pe care bunicul mi l-a lăsat moştenire, dar odată mi-a spus una de care n-am uitat nicio clipă. O purtam mereu în mine şi sper să nu mi se şteargă din suflet cât voi trăi. De fapt au fost vremuri când mă gândeam serios să-mi fac un tatuaj pe antebraţ, sau chiar pe încheietură, cu nişte simboluri din poveste, doar pentru a fi întrebată de ele, ca să pot spune această poveste cât mai multor oameni (probabil contrariaţi de nepotrivirea dintre un tatuaj şi felul meu de a fi, liniştit, retras şi tradiţional). Am auzit povestea când eram elevă în clasa a doua. Într-o zi eram destul de abătută. …Read more…
O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie. Judecând după orientarea țevilor, era limpede că o singură coloană urca, se strecura literalmente printre nenumăratele blindate care coborau, cu echipaje istovite după două zile de lupte. În după-amiaza zilei de sămbâtă 6 octombrie, la ora 1:58 p.m., cinci avioane de vânătoare MIG-17 siriene se îndreptaseră în picaj spre cea mai nordică poziție israeliană de pe Podișul Golan. Echipajele de tanchiști, unii cufundați în rugăciune în acea sfântă Zi a Ispășirii, se urcaseră la repezeală în tancuri. Continuând să zboare la mică altitudine, avioanele siriene trecuseră deasupra localității druze Majdal Shams, la poalele Muntelui Hermon și începuseră să tragă asupra locuitorilor, omorând o tânără mamă, prima victimă a războiului. Un prim val de 20, dintr-un total de 100 de MIG-uri, survolaseră comandamentul israelian de la Naffakh, aflat la 16 km de frontieră. Apoi, în vreme ce la peste 600 km spre sud-vest, trupele de comando egiptene se urcau în bărci de cauciuc pe malul Canalului de Suez, 700 de tancuri siriene intrară în acțiune pe Podișul Golan, după un masiv baraj de artilerie. Dezastrul părea iminent,…În 7 octombrie, după o noapte de lupte crâncene, neîntrerupte, de tancuri și infanterie, retragerea forțelor de apărare israeliene devenise alarmantă prin amploarea ei și prin viteză, îndeosebi pe Podișul Golan, „ochii și urechile țării”. Sirienii se apropiau de Marea Galileii. Tancurile diviziei 146, sub comanda Generalului-Locotenent Peled, urcau pe drumul de lângă râul El-Al, între Podișul Golan și valea Iordanului.Read more…
E 14 iunie şi Facebook îmi reaminteşte că e ziua de naştere a prietenului meu Beni Moscovits. Primul impuls este să postez o felicitare pe pagina lui de Facebook şi apoi să-l sun la telefon, să-i spun prin viu grai urările mele de sănătate, împliniri şi bucurii… Apoi îmi amintesc brusc de adevărul implacabil: Beni a părăsit această lume acum şase luni. Acest fapt greu de acceptat mi s-a adeverit zilele trecute când am fost la cimitir, la mormintele părinţilor mei, şi am văzut cel mai recent mormânt…Al lui Beni. Înmormântarea a avut loc în plină pandemie, cu restricţiile draconice şi nu am fost de faţă atunci când Beniamin Moscovits a fost condus pe ultimul drum. Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Read more…
Cartofor pasionat, bunicul Sándor participase la concursuri de bridge până la o vârstă înaintată, fiind elogiat de organizatori și în calitatea de cel mai în etate competitor. În viața sa de toate zilele însă nu aducea bucurie celor apropiați. Revendicator și obișnuit să fie servit mereu, îngreuna viața familiei. Fuma țigări tari și rău mirositoare, care o exasperau pe bunica. De două ori pe lună partidele de bridge se țineau în casa bunicului, când cei patru fumători din jurul mesei transformau locuința într-o adevărată grotă de fum. În rest, partidele de cărți se țineau la ceilalți parteneri. De fiecare dată Sándor sosea acasă la ore târzii și trebuia să i se ofere de îndată o cină caldă. Era și risipitor; cheltuia pe sine la restaurante, atât pe mâncăruri sofisticate, cât și pe băuturi selecte. Deci titlul acestei evocări nu este eronat, fiind vorba nu despre Doctor bácsi, de care ne-am amintit în numărul trecut al revistei (https://baabel.ro/2021/12/memoria-lui-doctor-bacsi/), ci despre tatăl său, bunicul meu Sándor, care era personajul central al istorisirii mele scrise cu ani în urmă, întitulată Cafeaua abisiniană (https://baabel.ro/2012/10/daniel-lowy-cafeaua-abisiniana/). La apariția acestei scrieri, Doctor bácsi m-a felicitat într-un mod sugestiv: „ai reușit să scrii despre omul dificil al familiei”. Recent, redacția Baabel a primit o scrisoare neașteptată. Păstrată de inginerul Peter Freiberger, originar din Timișoara, cu domiciliul actual la Natania,…Read more…
Cititorilor care nu le recunosc din fotografii, am să le dau câteva repere: Cele două sportive evreice s-au născut în același an, 1921, în două țări vecine, Ungaria și România. Amândouă au fost prigonite în timpul regimului nazist și apoi comunist. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost obligate să întrerupă sportul și ca urmare au atins culmea succesului la o vârstă destul de matură. Fiecare din ele a fost cea mai celebră sportivă din țara ei, câștigând cele mai multe medalii olimpice și mondiale și a intrat în The Hall of Fame International, adică în clasa sportivilor glorioși, fiecare în domeniul ei. Fotografia din dreapta o reprezintă pe celebra gimnastă Agnes Keleti (în maghiară Keleti Ágnes) născută Klein. Iar în stânga o vedem pe celebra campioană mondială de tenis de masă Angelica Rozeanu, născută Adelstein. Amândouă au fost nevoite să-și părăsească țara de baștină, emigrând în Israel, după care au fost date uitării. Doar în ultimii ani memoria lui Keleti Ágnes a fost reînviată de organizații sportive, ziariști și chiar instituții oficiale din Ungaria. Și Angelica Rozeanu? Oare de ce memoria ei este aproape complet neglijată în România? Read more…
Golda Meir a fost a doua femeie din lume aleasă în mod democratic ca prim-ministru în 1969, prima fiind Sirimavo Bandaranaike în Ceylon / Sri Lanka, în 1960. Viața Goldei Meir (Mabovitch) (1898-1978). S-a născut la Kiev și în 1906 familia a emigrat în Statele Unite. După ce a devenit profesoară la o școală din Milwaukee, a aderat la mișcarea sionistă a muncitorilor. În 1921 Golda, pe atunci Goldie Mayerson (sau Meyerson) și soțul ei au emigrat în Palestina mandatară, stabilindu-se în chibuțul Merhavia. Acolo au lucrat în agricultură. În 1924 s-au mutat la Ierusalim, unde li s-au născut un băiat și o fată. În 1934 a intrat în conducerea Sindicatului Muncitoresc Evreiesc (Histadrut), iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membră a Agenției Evreiești. A fost una dintre semnatarii Declarației de Independență a Israelului, în 1948. În 1952 a ocupat postul de ministru al muncii, iar în 1956 a fost numită ministru al afacerilor externe. Între 1969-1974 a ocupat poziția de Prim-Ministru al Israelului. După războiul de Yom Kipur, Golda a demisionat. Read more…
În Monografia Clujului, redactată în 1939, am găsit o informaţie interesantă despre Eugen (Jenő) Szabó. Toţi clujenii cunosc magazinul situat pe vechea stradă Doja, magazin care înainte de război se numea Eugen Szabó Jenő S.A., după război era Universal, iarRead more…
Era un profesor desăvârşit care îşi promova subalternii şi îşi lansa studenţii în viaţa ştiinţifică, pentru că nu era măcinat de invidie şi nu se temea de concurenţă. Niciodată nu se lăuda cu meritele proprii. Se prezenta doar cu numele si prenumele – Székely Imre – fără a-şi etala titlurile de profesor universitar, doctor docent şi şef de catedră. Dedicaţia uneia dintre cărtile sale („Raţionamente în mecanisme”, Cluj, 1998) este relevantă pentru firea tatii: „Această carte este dedicată tuturor celor care ştiu să se bucure de bucuria altora”. Read more…
După îndeplinirea formelor de angajare, în conformitate cu normele întreprinderii m-am prezentat la şeful sindicatului inginerilor din fabrică, pentru a fi “luat în evidenţă”. Ing.S., care deţinea această funcţie, era un tip brunet, înalt, slab şi relativ mușchiulos pentru meseria sa de proiectant de SDV-uri (scule, dispozitive şi verificatoare). Interviul s-a efectuat în faţa planşetei sale din Serviciul Tehnic al marei instituţii din Haifa unde fusesem angajat.
După ce am răspuns la întrebările de rigoare privind studiile, specialitate sau locul naşterii, întrebările au luat o turnură interesantă:
– Anul naşterii?
– Răspund eu cu teamă de a fi considerat bătrân (împlinisem de curând 45 !).
– Interesant, răspunde S., şi eu m-am născut în acelaşi an! În ce luna luna?
– În luna mai, răspund eu automat.
– Interesant şi eu sunt născut tot în mai! Ziua?, întreabă el cu interes crescând…
– 27, m-am născut pe 27 mai!
– Extraordinar, într-adevăr extraordinar! Şi eu sunt născut tot în ziua de 27 mai !Read more…
Datele biografice ale lui Alexander Spiegelblatt sunt riguros consemnate în Wikipedia și parțial le-am folosit și eu. Născut în 20 August 1927 la Câmpulung Moldovenesc, l-am cunoscut încă din copilărie. Cine nu se știe într-un orășel de provincie, mai ales când există o singură stradă mare și un singur ceasornicar cu tradiție, cum erau tatăl și antecesorii lui Alexander? Îi știam casa, părinții și numele de alint, Sigi, cum îl strigau părinții și toată lumea. Atât el cât și ai lui erau oameni foarte discreți, renumiți prin această caracteristică. Aș spune că și pe fotografia de la grădință se vede pe figura lui de copil sfiiciunea și o oarecare teamă de blitzul care-l expunea publicului. A fost un copil bun, eu nu am auzit niciodată să fi făcut vreo năzbâtie.A fost educat acasă, a învățat la cheder, la grădiniță, a făcut școala primară și primele 2 clase de liceu – asta a fost probabil baza cunoștințelor sale ulterioare care i-au marcat scrisul. În casă se vorbea idiș și germana, bineînțeles și limba română, limba oficială, ca în toate casele evreiești din Câmpulung. (Erau și unele excepții, câțiva intelectuali care vorbeau numai germana; eu nu îi cunoșteam decât după nume.) Viața familiei s-a desfășurat pașnic până în clasa a III-a de gimnaziu, când el a fost nevoit să părăsească școala ca urmare a legilor rasiale. Împreună cu toți evreii din Câmpulung a fost deportat în Transnistria, unde i-am pierdut urma…Read more…