Evrei români care au contribuit la construirea Israelului. Profesorul Ezra Fleischer

O dată pe an, de Ziua Independenței, are loc ceremonia acordării Premiului Israel de către președintele statului, primul ministru și ministrul educației, în prezența celor mai importante personalități din țară. Acest „premiul Nobel israelian” este acordat pentru realizări remarcabile în știință, artă sau acțiuni sociale de valoare deosebită. Premiul este acordat numai unei persoane în viață, care trebuie să-l accepte și să participe la ceremonie. Aproape în fiecare an sunt controverse politice în jurul unor laureați.n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. Read more…

Gy. Szabó Béla și revoluţia gravurii în lemn

Ȋntr-una din seri, ieșind de la servici împreună cu un coleg mai în vârstă, i-am povestit că scriu la Baabel, ziar online, și că în ultimul timp am luat pe rând colecţia de autografe a familiei și am scris despre artiști cunoscuţi. Pe unii i-am cunoscut bine, cum e cazul lui Gy. Szabó Béla, pe alţii i-am văzut doar câteva minute, în timp ce îmi dădeau autograful, iar pe alţii nu i-am cunoscut personal, dar sunt mândru să am autografele lor. Colegul m-a ascultat și apoi mi-a spus: – Ȋn vremurile grele pe care le trăim, ar trebui să scrii despre coronavirus, despre suferinţele oamenilor, despre catastrofa economică sau despre alegerile americane…I-am răspuns că dacă voi scrie despre un violonist celebru și cititorul va putea asculta o piesă interpretată de el sau dacă voi scrie despre un grafician vestit, voi adăuga un strop de frumusețe în viaţa cititorului. Iată rezultatul: pe Gy. Szabó Béla, artistul plastic care a devenit celebru în toată lumea, l-am cunoscut pe când eram copil, adolescent și tânăr.Read more…

O evocare a lui Leibu Levin

Cernăuți, 1937-38. În frumoasa sală Skala (de pe Str. Schiller, colț cu Str. Veche) era întuneric beznă și cu toate că sala era plină până în ultimul rând, domnea o liniște absolută. Publicul aștepta cu nerăbdare spectacolul susținut de Leibu Levin, un recitator de limbă idiș foarte cunoscut și iubit pe vremea aceea în Bucovina. Publicul își ținea efectiv răsuflarea. Eu priveam ca hipnotizată cortina grea, albastră, care se ridica încet, prea încet. Scena era cufundată în întuneric. Numai razele unei lămpi, așezate pe o măsuță, luminau profilul frapant al artistului. El își îndreptă încet privirea spre public. Părul negru și lucios contrasta izbitor cu fața lui palidă. Între timp degetele lui executau un adevărat dans, care mă încânta. Parcă îl mai văd și acum, după atâția ani. Eram vrăjită de artistul care părea să-i hipnotizeze pe toți cei din jur. Metamorfoza lui era uimitoare. Magia gesturilor și a cuvintelor lui, o poezie de neuitat a lui Lutzki despre ciorba de pește care dădea în clocot, totul avea un farmec irezistibil. Așa mi-a rămas în amintire prima mea întâlnire cu acest mare talent. Atunci încă nu bănuiam că acesta urma să fie începutul unei prietenii îndelungate.În 1940 rușii au intrat în Cernăuți. Țara a fost ocupată fără vărsare de sânge. ..Read more…

In memoriam SOLOMON MARCUS (1925-2016)

n cele ce urmează voi încerca să prezint câteva aspecte ale personalității academicianului Marcus, pornind de la extraordinarul discurs de recepție la Academia Română (membru corespondent din 1993 și titular din 2001), intitulat „Singurătatea matematicianului”, pe care l-a rostit în luna martie 2008, care a avut un ecou deosebit în cercurile intelectuale din România. Era un om extraordinar, un savant cu o viziune largă, o personalitate multidisciplinară, un sprit enciclopedist.Read more…

Carol Feldman, actorul

Eu îl cunosc pe Carol Feldman de foarte mulți ani, de când și-a început ucenicia de artist la Teatrul Evreiesc de Stat din București și cât timp a fost în țară, până la emigrarea lui în Israel am avut ocazia să-i urmăresc direct evoluția. Ulterior, deoarece am rămas în legătură de prietenie apropiată și până în prezent, el a continuat să fie pentru mine actorul dăruit de un har deosebit chiar dacă silit de împrejurări a jucat mai puțin teatru decât ar fi fost cazul și a îmbrățișat cu succes și alte preocupări ca cea de ziarist și scriitor, inițial în Israel fiind contabil, meserie din care putea trăi decent. Din propria lui povestire și din amintirile mele, soțul meu Israil Bercovici fiind din 1954 până la pensionare secretarul literar al TES(teatrul evreiesc de stat) cunosc evoluția lui ca artist. Read more…

Cine l-a citit pe Shakespeare în limba engleză?

În anii treizeci al secolului trecut, Emil Davidovici, un tânăr idealist, comunist, a fost silit să părăsească România, emigrând în Anglia. S-a stabilit la Londra și a studiat filosofia, s-a căsătorit cu o frumoasă englezoaică și a trăit opt ani în Marea Britanie. După cel de-al Doliea Război Mondial s-a întors la București. A lucrat o vreme la Ministerul de Externe, până când a fost învinuit pe nedrept de spionaj în favoarea unei puteri străine, arestat și condamnat la închisoare. Grațiat și reabilitat, și-a dovedit competența la Biblioteca Centrală din București. După pensionare s-a mutat la Cluj. L-am cunoscut în împrejurări neobișnuite, la scurtă vreme după moartea subită, la numai 50 de ani, a mamei mele, la cantina Comunității Evreiești din Cluj. Veneam cu tatăl meu, pe care moartea soției iubite l-a afectat profund. Amândoi ne simțeam dezrădăcinați, mâncarea de la cantină ne reamintea mâncarea de acasă.Read more…

Cel care a plecat… și rămâne

De câte ori am scris despre el, despre activitatea și personalitatea sa?! De câte ori am avut ocazia să prezint altora ceea ce știam despre aportul său la o specialitate medicală care nu exista înaintea lui și pentru care el e considerat părinte și fondator?! Nimic mai simplu de înțeles, dacă ne gândim că George Litarczek, dispărut dintre noi acum două săptămâni, a trăit o viață lungă și plină de fapte care l-au făcut celebru nu numai în țara sa, dar și pretutindeni în lume. Dar tot ce am spus și/sau am scris despre el și faptele lui care l-au înscris pe veci în istoria medicinii, s-a adresat întotdeauna unui public care-l cunoștea, în mijlocul căruia și-a desfășurat întreaga sa activitate de mai bine de nouă decenii. Dar acum? Cum pot justifica cititorului aflat în afara sferei medicale faptul că dedic aceste rânduri celui care mi-a fost înainte de toate mentor, profesor și guru?Read more…

Teodor Feldman – O viaţă dedicată memoriei Holocaustului

În 18 ianuarie 2020 s-au împlinit 98 de ani de la nașterea lui Teodor (Tivadar – Tibi) Feldman z”l. În scurta lui viață, Tibi a cunoscut puțini ani fericiți, o mare parte a vieții sale fiind umbrită de trauma Holocaustului. Tibi Feldman a fost “o pasăre rară” care și-a dedicat viața memoriei Holocaustului. Tibi Feldman s-a născut în 1922 în comuna Voivozi, județul Bihor. Când Tibi avea doar un an, familia Feldman s-a mutat la Oradea, unde au trăit o viață liniștită și prosperă, până când a venit războiul și au fost deportați în lagărele de concentrare și exterminare naziste. Tibi și fratele său Ștefan (Pișta), care era cu un an mai tânăr, au învățat la liceul evreiesc (Zsidilic) din Oradea. Tatăl său, Ludovic (Lajos), a murit înainte izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Dupa moartea tatălui, frații Feldman au trăit împreună cu mama lor, Elisabeta.Read more…

Curajul de tinerețe și îndoielile de la bătrânețe ale (probabil) ultimului ilegalist

Acum câteva luni, a încetat din viață, la 96 de ani, în plină pandemie și izolare generală, Ioseph Cotnăreanu. În tinerețe a fost activist anti-fascist, la maturitate inginer proiectant, iar la peste 90 de ani a devenit actor-scenarist în spectacolele Vârsta4.L-am cunoscut pe domnul Cotnăreanu în 2015, la puțin timp după ce s-a internat în căminul Moses Rosen. La început a fost discret, chiar distant, s-a implicat greu în activitățile noastre. Însă pe măsură ce s-a integrat în colectiv și a început să participe la întâlniri și la ateliere, am descoperit un om erudit și jovial, cu care puteai discuta, cu umor și rafinament, despre istorie și filozofie, despre politică și literatură, despre Bergson și Sebastian. Dar, înainte de toate, o persoană cu o memorie extraordinară, care poseda atât talentul de a povesti cu detalii bogate situații semnificative, cât și o foarte bună capacitate de sinteză. În rezumat, un om cultivat, cu vederi liberale și simpatii umaniste, provenit dintr-o familie mic-burgheză scăpătată, dar exponent mai degrabă al intelectualității tehnice produse de regimul socialist. O biografie tipică, „pe linie”, asemănătoare cu a multor evrei din generația lui, care au rămas în România. Dar într-o zi, după ce ne împrieteniserăm mai bine, în timp ce repetam împreună la spectacolul Domiciliu Instabil, domnul Cotnăreanu prinde un moment când am rămas numai noi doi și mă anunță că îmi va face „o mărturisire”. Anume că în perioada fascistă a activat în partidul comunist ilegal.Read more…

Zborul unui corb alb spre infinit – In memoriam Csaba Szabó

Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun. Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale…Read more…

Mama mea Lea Ita

Mă gândesc că am scris mult mai mult despre tata decât despre mama. O explicaţie ar fi că părinţii mei au fost un tot perfect armonizat. Au format toată viaţa acel întreg perfect şi asta nu doar pentru noi familia, ci pentru toţi cei din jur care i-au cunoscut şi preţuit. Mama a plecat dintre noi timpuriu, în primăvara anului 2002, lună simbol pentru părinţii mei, pentru că era luna în care în urmă cu 50 de ani se căsătoriseră. Ceremonia căsătoriei lor a avut loc în familie, celebrată de rabinul de atunci din Bucureşti, de care familia noastră era ataşată, iar bunicii îl respectau foarte mult. Erau ani grei, dar ei erau tineri şi dragostea a trecut peste toate lipsurile timpurilor, pe care noi copiii nici nu le-am resimţit. Read more…

Nahum Finger, Doctor Honoris Causa al Universităţii Tehnice din Cluj

La 16 mai 2017, în sala festivă din clădirea centrală a Universităţii Tehnice Cluj – sală care poartă numele lui Alexandru Domşa, primul rector (1953 – 1968) al instituţiei – a avut loc decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, lui Nahum Finger, profesor universitar emerit al prestigioasei Universităţi Ben Gurion din Neghev, un savant de marcă şi o personalitate de seamă a învăţământului tehnic superior din Israel. Nachum Finger a studiat ştiinţele inginereşti la Universitatea Columbia din SUA, obţinând două doctorate, în ştiinţele inginereşti şi în cele ale educaţiei, o combinaţie care i-a asigurat ulterior competenţe excelente pentru funcţiile de răspundere pe care le-a îndeplinit de-a lungul carierei, precum: rector al Universităţii Ben Gurion din Neghev (1994-2002) şi director adjunct al Consiliului Israelian al Învăţământului Superior (2008-2012), ca să amintesc doar două dintre ele.Read more…

Povestea lui Schliemann sau cum se rotește roata vieții *

Heinrich Schlieman a crescut într-o familie săracă în care părinții se disprețuiau reciproc și nu a fost dat la școală ci a lucrat ca ucenic la un băcan din Hamburg. Micul Heinrich avea să devină celebru și bogat, dar nimic nu prevestea această schimbare de destin. A plecat de la băcănie și s-a dus la Hamburg, unde a urmat un curs de contabilitate. Convins că America anului 1840 oferea posibilitatea realizării unor mari averi, şi-a vândut ceasul şi s-a îmbarcat pe un vapor pentru Venezuela. Când o puternică furtună de decembrie a scufundat vasul şi el s-a trezit gol în apa îngheţată, un butoi providenţial şi-a făcut apariţia în viaţa lui. A plutit ţinându-se de el ore în şir, până când a fost reperat şi urcat pe o plută improvizată împreună cu alţi treisprezece supravieţuitori. Grupul de nefericiţi a reuşit să ajungă pe coasta olandeză, descoperind acolo că doar bagajul lui Schliemann fusese împins de valuri pe plajă, intact, cu bunurile şi hârtiile lui în stare bună. Heinrich Schliemann părea să fie ferit de releRead more…

Max Bourcart – o figură aproape uitată din istoria sionismului

Căutând material pentru articolul despre canalul spre Marea Moartă, apărut recent, am recitit romanul lui Theodor Herzl Altneuland (Țara Veche-Nouă) și am găsit un pasaj enigmatic. Un personaj al romanului povestește că proiectarea canalului dintre Mediterană și Marea Moartă s-a făcut cu ajutorul unui inginer elvețian, creștin, care devenise un sionist atât de înflăcărat încât s-a convertit la iudaism, luând numele de Abraham. Pasajul nu are nicio legătură cu restul romanului, este singura mențiune a acestui inginer elvețian. Ce rost o fi având? O cercetare mai atentă a scos la iveală că inginerul elvețian nu este un personaj de roman, ci o persoană cât se poate de reală, inginerul Max Bourcart, iar pasajul cu pricina era un mod prin care Herzl își exprima recunoștința pentru contribuția acestuia la scrierea romanului și la cauza sionistă. Informațiile despre el sunt puține. Wikipedia nu a auzit de el, pe Google există numai câteva referiri sumare, un portret nu se cunoaște. În schimb la Arhiva Sionistă din Ierusalim se păstrează un pachet de scrisori pe care el le-a trimis lui Herzl în perioada 1899-1901.Read more…

Marile frici ale celor mici (Din ciclul dedicat Bunicului)

În cei câţiva ani pe care i-am putut petrece alături de bunicul meu, am ascultat sute de poveşti despre nenumărate plante, animale şi obiecte din jur. Aceste poveşti mi se păreau nişte explicaţii blânde şi foarte logice, care mă făceau să mă simt acasă în colţişorul de lume unde m-am născut, mă făceau să înţeleg adevăruri ale vieţii, în aparenţă fără noimă, mai ales din perspectiva unui copil care se lupta cu multe probleme de sănătate. Nu ştiu câte poveşti îmi mai amintesc din tot acel tezaur pe care bunicul mi l-a lăsat moştenire, dar odată mi-a spus una de care n-am uitat nicio clipă. O purtam mereu în mine şi sper să nu mi se şteargă din suflet cât voi trăi. De fapt au fost vremuri când mă gândeam serios să-mi fac un tatuaj pe antebraţ, sau chiar pe încheietură, cu nişte simboluri din poveste, doar pentru a fi întrebată de ele, ca să pot spune această poveste cât mai multor oameni (probabil contrariaţi de nepotrivirea dintre un tatuaj şi felul meu de a fi, liniştit, retras şi tradiţional). Am auzit povestea când eram elevă în clasa a doua. Într-o zi eram destul de abătută. …Read more…

Moshe (Musa) Peled (1926-2000)

O imagine din ziua de 8 octombrie 1973, coloane de tancuri și transportoare blindate israeliene pe Podișul Golan, mi-a rămas imprimată în memorie. Judecând după orientarea țevilor, era limpede că o singură coloană urca, se strecura literalmente printre nenumăratele blindate care coborau, cu echipaje istovite după două zile de lupte. În după-amiaza zilei de sămbâtă 6 octombrie, la ora 1:58 p.m., cinci avioane de vânătoare MIG-17 siriene se îndreptaseră în picaj spre cea mai nordică poziție israeliană de pe Podișul Golan. Echipajele de tanchiști, unii cufundați în rugăciune în acea sfântă Zi a Ispășirii, se urcaseră la repezeală în tancuri. Continuând să zboare la mică altitudine, avioanele siriene trecuseră deasupra localității druze Majdal Shams, la poalele Muntelui Hermon și începuseră să tragă asupra locuitorilor, omorând o tânără mamă, prima victimă a războiului. Un prim val de 20, dintr-un total de 100 de MIG-uri, survolaseră comandamentul israelian de la Naffakh, aflat la 16 km de frontieră. Apoi, în vreme ce la peste 600 km spre sud-vest, trupele de comando egiptene se urcau în bărci de cauciuc pe malul Canalului de Suez, 700 de tancuri siriene intrară în acțiune pe Podișul Golan, după un masiv baraj de artilerie. Dezastrul părea iminent,…În 7 octombrie, după o noapte de lupte crâncene, neîntrerupte, de tancuri și infanterie, retragerea forțelor de apărare israeliene devenise alarmantă prin amploarea ei și prin viteză, îndeosebi pe Podișul Golan, „ochii și urechile țării”. Sirienii se apropiau de Marea Galileii. Tancurile diviziei 146, sub comanda Generalului-Locotenent Peled, urcau pe drumul de lângă râul El-Al, între Podișul Golan și valea Iordanului.Read more…

Omul cu cel mai sincer surâs – In Memoriam Beniamin Moscovits

E 14 iunie şi Facebook îmi reaminteşte că e ziua de naştere a prietenului meu Beni Moscovits. Primul impuls este să postez o felicitare pe pagina lui de Facebook şi apoi să-l sun la telefon, să-i spun prin viu grai urările mele de sănătate, împliniri şi bucurii… Apoi îmi amintesc brusc de adevărul implacabil: Beni a părăsit această lume acum şase luni. Acest fapt greu de acceptat mi s-a adeverit zilele trecute când am fost la cimitir, la mormintele părinţilor mei, şi am văzut cel mai recent mormânt…Al lui Beni. Înmormântarea a avut loc în plină pandemie, cu restricţiile draconice şi nu am fost de faţă atunci când Beniamin Moscovits a fost condus pe ultimul drum. Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Eram de aceeaşi vârstă cu Beni, dar – din păcate – nu ne-am cunoscut nici în anii de liceu şi nici în cei de facultate, ci mult mai târziu. De fapt, îl cunoşteam din vedere de pe culoarele Facultăţii de Mecanică unde am lucrat amândoi o vreme şi-i reţinusem chipul, pentru că avea un surâs special, care te cucerea din start şi ţi se întipărea în memorie.Read more…