La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB. Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.Read more…
În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
Mai bine să strigi un cuvânt pentru Pace!
În anul 5756, tot în ziua de 11 Heșvan a fost împușcat Ițhac Rabin, prim-ministrul Statului Israel, de către Yigal Amir, un tânăr evreu religios mânat de ”credința oarbă” nu din neștiință, ci după ani de studiu sârguincios al scrierilor sfinte. Se spune adesea că doar cei care sunt în stare să ducă un război pot vorbi competent despre pace. În cazul lui Ițhac Rabin nu există dubii în această privință. Născut la Ierusalim, în țara numită pe atunci Palestina, proaspăt Mandat Britanic, a crescut la Tel Aviv, învățând să înfrunte greutățile vieții alături de părinții emigrați din Ucraina. A devenit militar de carieră, a luptat în toate războaiele purtate de Israel și a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând general, șeful Statului Major și apoi ministru al apărării. În timpul Războiului de Independență (1948-49) a fost comandantul unei brigăzi Palmach (forța de elită a armatei de apărare evreiești), iar în timpul Războiului de Șase Zile (1967) a ajuns comandantul Statului Major.
Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om. Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă. Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.Read more…
O cunoașteți pe Alma Deutscher? Nu? Atunci cred că a venit timpul să v-o prezint. De fapt pe tatăl ei, lingvistul de origine israeliană Guy Deutscher, îl cunosc de vreo 15 ani. Am citit cartea lui, The Unfolding of Language (Dezvoltarea limbajului) și din câte cunosc eu, cred că este cea mai bună și cea mai interesantă carte de lingvistică adresată publicului larg. Din păcate este israelian doar la timpul trecut, de mulți ani trăiește în Europa, iar soția lui e englezoaică. Pe Alma Deutscher am descoperit-o mai mult sau mai puțin din întâmplare pe YouTube, acum vreo doi-trei ani și m-a încântat pe loc; de atunci o caut pe internet cel puțin o dată la câteva luni, să aflu ce a mai pus la cale…Alma este copilul-minune prin excelență. Cânta încă înainte de a învăța să vorbească. La doi ani a început să cânte la pian, la trei ani a primit o vioară, iar notele le cunoștea încă înainte de a învăța să scrie și să citească. Părinții au înțeles imediat că fetița lor are un talent deosebit și au sprijinit-o de la început. Încă de la 3-4 ani au filmat-o pentru ca rudele de peste hotare să o poată vedea și auzi cântând – aceste filmulețe se găsesc pe internet și evoluția ei poate fi urmărită de la o vârstă fragedă. Read more…
Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…
Sunt oameni care colecţionează timbre, alţii care colecţionează cărţi poștale, alţii, monede…Eu am colecţionat de când mă știu tot ce e legat de György Kovács. De ce? Pentru că această personalitate m-a fascinat dintotdeauna: prin fizicul lui, prin umorul lui sarcastic, prin vocea lui inimitabilă, prin interpretarea rolurilor sale în “stil Kovács” care era totuși deosebit de la rol la rol. Nu a fost spectacol cu Kovács Gyuri, pe care să nu-l fi văzut; uneori mergeam la același spectacol de câteva ori. Nu a fost film pe care să nu-l fi văzut, iar când acum aproape 40 de ani am emigrat de la Cluj la Ierusalim și a trebuit să aleg între lucrurile pe care să le iau cu mine , am ales arhiva Kovács Gyӧrgy și am lăsat alte lucruri dragi, în urmă. Gyuri bácsi sau Gyuri, s-a născut la Cluj, în Zodia Peștilor, în februarie 1910 – o zodie de iubitori de artă și oameni foarte sensibili. Tatăl lui, Dezső, a fost fratele bunicii mele – Hermina.Read more…
„Dublu portret, gips, 50 cm. Nesemnat, nedatat”- aşa figurează această sculptură pe lista lucrărilor donate de către Egon Marc Lővith, Comunităţii Evreilor din Cluj, în septembrie 2004. Portretul bărbatului care veghează asupra iubitei sale, cu nesfârşită duioşie, ocrotind-o şi apărând-o cu îngrijorarea celui care poartă în palmă tot ceea ce are mai de preţ, alături de portretul iubitei care doarme sau doar se odihneşte, abandonându-se cu încredere maximă îmbrăţişării protectoare a omului iubit. El şi Ea într-o îngemănare desăvârşită, sau muza care îşi doarme somnul inspirator în palma artistului. Dublul portret se încadrează perfect în ciclul Eternul cuplu. În Catalogul lucrărilor lui Egon Marc Lővith – alcătuit de dr. Alexandra Rus, cu ocazia expoziţiei retrospective din anul 2000, de la Muzeul de Artă din Cluj – apar două lucrări de grafică purtând acest titlul[1], dar nicio sculptură. Fapt care îmi întăreşte bănuiala că a fost modelat după plecarea lui Margot din această lume, în iunie 1999. Prima oară am văzut Dublul portret sculptat în gips, în locuinţa artistului, cu prilejul interviului din luna iunie 2003.Read more…
La ieșirea din sala de spectacole a orașului, spectatorii sunt așteptați de un om în vârstă care interpretează la clarinet un fragment dintr-una din piesele muzicale prezentate de orchestra simfonică sau un fragment muzical care se asortează la spectacolul de teatru din acea seară. Așezat pe un trepied cu clarinetul în mână și cu tocul instrumentului deschis unde oamenii pun bănuții, e prezent în fiecare seară de spectacol. L-am văzut într-o seară fugind la locul lui lângă intrarea în sala de spectacole. A întârziat, a pierdut sfârșitul reprezentației. Nu s-a alarmat, s-a așezat pe trepiedul lui și-a interpretat un fragment din programul concertului. Nu o mai făcea pentru bănuții pe care spectatorii îi dădeau, o făcea de dragul de-a cânta. Spre marea mea surpriză, la unul din concertele orchestrei filarmonice l-am întâlnit printre spectatori. Nu-l mai văzusem până atunci în ipostază de spectator. Am încercat să aflu mai multe despre muzicianul care ne aștepta la sfârșitul fiecărui concert, dar în afară de numele lui nu am avut succes…Read more…
În zona de restaurante ale unuia din mall-urile orașului, la o masă cu o butelie cu apă în față, stătea un om vârstnic cu o barbă albă lungă și niște ochelari mari cu ramă neagră și citea o carte. Întotdeauna când treceam pe acolo, îl vedeam așezat la aceeași masă. Cine să fie omul acesta cu înfățișarea lui Lev Tolstoi, citind dintr-o carte? m-am întrebat, dar n-am îndrăznit să-l deranjez. Într-una din zile l-am văzut scriind cu stiloul pe niște foi de hârtie. A simțit privirea mea curioasă, s-a oprit și m-a privit prin ochelarii cu ramele mari și negre. – Ne cunoaștem? m-a întrebat el în limba rusă. Am făcut semn din cap că nu. – Vorbești ebraică? l– -am întrebat. – Niemnojkă, (puțin în limba rusă), dar vorbesc engleza, mi-a răspuns cititorul cu înfățișarea lui Tolstoi. Acum, dacă m-a lovit curiozitatea, trebuie să continui convorbirea și încă în engleză, mi-am spus. – Ce dorești? – m-a întrebat omul cu cartea pe un ton calm, într-o engleză fără accent. – Bună întrebare, i-am răspuns. Mi-ai atras atenția, pentru că te-am văzut așezat în acest loc, citind mereu. Probabil nu sunt singurul care a remarcat asemănarea dumitale cu Lev Tolstoi.Read more…
În 1962, la ceremonia de conferire a Premiului Nobel, pentru descoperirea structurii AND, au fost de faţă premianţii Watson, Wilkins și Crick, absentând un membru al echipei lor, cea care de fapt, în 1958, descoperise cea dintâi această spirală aRead more…
Nu cred că există vreun israelian care să nu cunoască măcar unul din sutele de cântece pe care le-a compus de-a lungul anilor Nahum (Nahce) Heiman. În 17 august s-a stins din viață în vârstă de 82 de ani.
Heiman a fost distins cu Premiul Israel pentru contribuția lui la cântecul israelian. „Heiman a fost un artist al sufletului, a compus și a scris ceea ce simte fiecare din noi” a spus președintele statului, Reuven Rivlin.Read more…
Un personaj real pentru unii dar imaginar pentru alții a fost proorocul Daniel ( vezi Biblia ), dar o controversă pe această temă nu are nici-o relevanță; importante sunt însușirile atribuite personajului –un virtuos neîntrecut în evlavie, respect față de lege, vizionar, autor a numeroase fapte bune.
Neîndoios că astfel de oameni există printre noi, iar atitudinea lor în cursul unor viitoare evenimente deosebite le va pune în lumină adevărata valoare. Read more…
La 1 decembrie 2018 se împlinesc 45 de ani de la moartea celui mai important politician evreu al epocii moderne, David Ben Gurion. Marele om politic a murit la 1 decembrie 1973, cu mai puțin de două luni după izbucnirea celui mai sângeros război al Israelului, Războiul de Yom Kipur, despre care am scris nu de mult. Poate că frământările și suferințele produse de acest război și pierderile grele care le-a înregistrat Israelul i-au grăbit moartea. În acest articol voi scrie despre întâlnirile mele personale foarte scurte cu Ben Gurion și despre întâlnirile noastre profesionale. Dar înainte de toate, o scurtă biografie. Ben Gurion, pe numele său inițial David Grün, s-a născut în 16 octombrie 1886 în orașul polonez Płońsk, pe atunci anexat de Rusia, într-o familie cu cinci copii. Până la vârsta de 15 ani a învățat la școli religioase evreiești, dar după ce a absolvit s-a distanțat de religie. S-a înscris în partidul Poalei Țion. La 6 septembrie 1906 a ajuns la Yafo, făcând parte din al doilea val de aliya. Read more…
Mai înainte de toate, pentru ca povestea să își urmeze cursul ei și sensul să fie deplin, este demn de amintit că acest episod are un ascendent în anul 2006. Acest arc în timp, de exact 13 ani, a fost ca un itinerar în căutarea unui neobișnuit sfat pe care Oliver Lustig mi l-a scris pe prima pagină a unei cărți: „În viață poți să pierzi totul, dar nu uita cunoașterea de a trăi. Șimleu-Silvaniei, 31.07.2006”. Lugoj, 31.07.2019: Citeam programul școlii de vară organizate de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru profesorii de istorie. În lista de invitați figura Iancu Zuckerman. Nici n-am parcurs bine rândurile notate în dreptul numelui, că în sală își face apariția așteptatul invitat. Începe să ne vorbească nouă, profesorilor de istorie, despre viața din Iașii anilor interbelici, despre căderea spre regimurile autoritare și antisemite și despre consecințele din viața cotidiană, despre clivaje, despre normalitate și aruncare în absurd, despre Pogrom și despre cât de firavă este granița dintre umanitate și bestialitate. Tonul vocii domniei sale, la venerabila vârstă de 96 de ani, este senin, mintea lucidă și ageră, iar când atinge nuanțele tragice ale desfășurării pogromului, apar acordurile sobre, dar sine ira et studio.Read more…
Era Albert Einstein, unul din cei mai cunoscuți și mai importanți oameni ai planetei. În zilele noastre pline de lupte pentru putere, iată câteva gânduri despre un om extraordinar, care nu voia să acceadă la putere, deși i s-a oferit ”pe tavă”. ”Prietenia” mea virtuală cu Einstein datează de pe vremea când mă fascina fizica și mai cu seamă teoria relativității, în scurta mea viață de liceu. Spun scurta, nu fiindcă tuturor le pare scurtă această incomparabilă epocă a marilor iubiri și a micilor aventuri amoroase, ci pentru că într-adevăr am apucat perioada în care după modelul sovietic durata studiilor liceale a fost amputată de la opt clase la șase. Deci am făcut liceul ”pe trei sferturi”, dar asta nu m-a împiedicat să-mi completez deficitul anilor de studii cu lecturi nocturne din biblioteca bogată (raportat la epocă) a tatălui meu, fost negustor de vinuri avid de cultură. M-am ”împrietenit” cu Einstein în ”orele suplimentare” de noapte, în care, cu setea de adevăr a copilului maturizat precoce, căutam răspunsuri la marile nedumeriri cu care m-a confruntat viața. Printre ele era și teoria relativității, care îmi zdruncina toate convingerile, după ce timp de șase ani am înghițit și am digerat postulatele și demonstrațiile fizicii newtoniene. Simpatia mea pentru Einstein se baza și pe similitudinea vârstei în care am început studiile universitare, la 16 ani – el la Universitatea Federală Politehnică din Zűrich (ETH), eu la Institutul Politehnic Timișoara (IPT). Read more…
Se spune că cei cu limba maternă maghiară au dificultăți la învățarea limbilor străine. Ar fi și logic, pentru că maghiara este foarte diferită de limbile popoarelor din jur. Se cunosc însă și excepții. Ármin Vámbéry (1832-1913) a fost un adevărat geniu lingvistic. S-a născut cu numele de Hermann Wamberger într-un orășel de lângă Bratislava (pe atunci în Ungaria), într-o familie de evrei săraci. De la început a avut numai greutăți: era orfan de tată, era șchiop și, familia fiind foarte săracă, după școala primară a fost dat ucenic la un croitor. Totuși, el a dat ore particulare și a făcut liceul, apoi a studiat la Bratislava, Viena și Budapesta. La 20 de ani știa maghiara, slovaca, franceza, germana, engleza, latina, greaca, ebraica, limbile scandinave, rusa și începuse să studieze limba turcă. Orientul îl fascina. A plecat la Istanbul, unde și-a găsit de lucru ca profesor de limbi europene. În scurtă vreme și-a făcut relații prin protipendada locală, s-a convertit la islam, luând numele de Reșit Efendi și a devenit secretarul marelui vizir, Fuat Pașa. În timpul liber a făcut traduceri din istoricii turci, a publicat un dicționar și a studiat diferite limbi înrudite cu turca. În semn de apreciere a realizărilor lui, Academia Maghiară l-a ales membru corespondent, iar în 1861 i-a dat o bursă pentru a cerceta originile limbii maghiare și înrudirea ei cu alte limbi asiatice.Read more…
În cursul plimbărilor prin parcul din vecinătatea mea, întâlneam de fiecare dată, așezat pe aceeași bancă, un om de vreo șaptezeci de ani, cu o șapcă cu cozoroc, citind. Eram curios ce citește, dar nu îndrăzneam să-l întreb. De câteva ori am constatat că la un moment dat își punea cartea într-un rucsac și pornea la drum, mergea chiar repede. Într-una din zile, când treceam pe lângă el, mi s-a adresat: – Domnule, vezi că ți s-a desfăcut șiretul de la pantofi. I-am mulțumit și m-am oprit să-mi leg șiretul. Acum e momentul să aflu ce citește, mi-am spus. – Nu te supăra, te-am văzut de câteva ori cu câte o carte în mână, citind. Aș vrea să știu ce carte citești. – O cunoști pe Ludmila Ulițkaia? – mă întrebă el. Am dat din cap în semn că da. E una din cele mai citite scriitoare din Rusia, după câte știu a fost tradusă în mai multe limbi, a continuat. (În limba româna au apărut: Medeea și copii ei, Daniel Stein traducătorul, Imago și Seara lui Iacov.)Read more…
Am multe amintiri despre tatăl meu, unele superbe, altele doar frumoase. Nu am amintiri urâte. Tatăl meu nu m-a certat și nu m-a lovit niciodată, nici pe mine nici pe sora mea și nu l-am auzit niciodată înjurând sau vorbind urât despre cineva – cu o excepție! Citez: “nemernicii aceia criminali” care au comis Holocaustul… Da, pe ei nu i-a iertat niciodată, pentru că i-au ucis părinții și pe Marta, sora lui de numai 16 ani. Au pierit cu toții la Auschwitz. Pentru el, mama și noi, copiii, eram binecuvântarea prin care Dumnezeu i-a dat putere să continue viața, să învețe, să muncească și să-și trăiască destinul modest și generos. Era medic pediatru și mulți din generația mea au fost în îngrijirea lui… Niciodată nu a cerut nimic pentru serviciile sale de o rară competență. Pe vremea aceea era obiceiul ca după consultație să mai lași medicului un plic, sau o găină, sau o sticlă de țuică – de fapt obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Din câte știu eu, tata refuza constant acest onorariu… Dacă s-a întâmplat vreodată să nu refuze (e posibil, de ce nu?) eu nu știu de așa ceva.Read more…
Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava, s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei, a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul, la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.Read more…
La ora bilanțurilor anului 2023, am recepționat o propunere/solicitare din partea eminentului jazzolog Howard Mandel, președinte al JJA (= Jazz Journalists Association) – Asociația Criticilor de Jazz bazată în Statele Unite, ce mi-a făcut onoarea de a mă include printre membrii săi încă de acum trei decenii. Ideea era să propun un JJA Jazz Hero for 2024, mai explicit: „un erou local – activist, avocat, susținător și încurajator al jazzului” de prin partea mea de lume. Printr-o fastă coincidență, în aceeași săptămână asistasem la două excelente reprezentații clujene ale duo-ului româno-american Lucian Ban/pian, pian electric & Alex Harding/sax bariton. Prima avusese loc în subsolul casei unde locuiesc frații Thomas și Micha Mendel. În acel spațiu – improbabil dar ospitalier, grație amfitrionilor – avuseseră loc în ultimul deceniu numeroase serate muzicale de orientare preponderent avangardistă, reunind artiști din țară și de pe Glob. Al doilea recital Ban/Harding, organizat sub dubla egidă Mendel Collective și ClujSmileSociety s-a ținut la Clubul Insomnia, condus de artista fotografă Tünde Márkos, și fu inserat în memoria deja arhiplină a localului drept „concertul anului 2023”. În ultimă analiză, „instigatorul” și principalul realizator al unor asemenea evenimente este Thomas Mendel. Amândoi suntem născuți la Cluj, eu în 1951, el după vreo trei decenii. Și-a petrecut primii ani ai copilăriei într’o frumoasă casă, vizavi de fermecătoarea Grădină Botanică. În 1988, a emigrat împreună cu părinții – George și Marcela – în Israel, unde și-a însușit la perfecțiune limba ivrit, stăpânind în continuare la același nivel și româna, maghiara și engleza. Repatriat la începutul noului secol în bimilenara urbe transilvană, a studiat stomatologia la Universitatea de Medicină din Cluj.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
