Wilhelm Filderman, un lider necontestat al evreilor din România

Wilhelm Filderman s-a născut în 1882 într-o familie de bucureşteni de condiţie modestă, dovedind încă din timpul studiilor liceale aptitudini deosebite, iar după specializarea în drept la Universitatea din Paris obţine un doctorat cu o teză privind succesiunea în dreptul comparat, publicat în 1909. La vârsta de 27 de ani, revine în ţară şi se cuprinde într-o activitate socială tumultuoasă. Debutul publicistic şi-l făcuse cu mult timp înainte: la vârsta de 19 ani publicase sub pseudonimul Vişan „Lecţiuni de agricultură practică, cu 165 de gravuri intuitive” remarcată de Spiru Haret pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice, iar în 1910 a publicat în ”Bulletin de législation comparée” studiul ”De l’unification des lois et d’une union législative en matier des proces entre étrangers ”. Revenit în ţară, obţine cetăţenia după mari stăruinţe şi începe o strălucită carieră de avocat. Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului – Prof. Reuven Feuerstein

Reuven Feuerstein a înființat și a condus Centrul Internațional pentru Intensificare a potențialului de învățare (ICELP) la Ierușalayim. Pentru mai mult de 50 de ani teoriile lui au fost implementate în clase de elevi și grupe de studenți, precum și în clinici pe tot globul, în mai mult de 80 de țări. Teoriile lui despre maleabilitatea inteligenței au deschis noi trasee de cercetare în optimizarea funcțiilor cognitive ale persoanelor studioase, valorificate de un număr de peste 2000 de cercetători ai acestui domeniu. Reuven Feuerstein s-a născut la Botoșani pe data de 21 August 1921, fiind al cincilea dintre cei nouă frați care s-au născut în această numeroasă familie evreiască. A învățat o vreme în yeșiva (școală evreiască religioasă) în Chișinău. În anii 1939-1941, când au apărut legile rasiste contra evreilor în România, s-a mutat la seminarul evreiesc din București, unde a dobândit calitatea de licențiat ca educator. Între anii 1940-1944 a fost directorul școlii pentru copiii cu dificultăți de învățare.Read more…

Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…

Povestea unui tată exemplar – tatăl meu Ezri Ladislau

În 17 iunie 2020, la ora 12.25 a încetat din viață scumpul meu tată, Ezri Ladislau –Laci (Abraham Ben Israel Hacohen), la vârsta de 93 de ani și șapte luni. Nu a suferit mult în spital, doar o zi. Aparent este un părinte ca toți ceilalți și sunt convins că în această povestire nu puțini cititori își vor identifica, cel puțin parțial, propriii lor părinți. Totuși tatăl meu a fost un om special, care a suferit mult, dar a și contribuit mult societății ca simplu muncitor, cetățean incoruptibil și familist de excepție. Deși aceste calități sunt subînțelese de către mulți dintre noi, societatea în care trăim ar fi, cred eu, mai bună, dacă toți am fi buni la suflet, conștiincioși la muncă și cinstiți, la fel ca tatăl meu. În ultimii lui ani, tata, care a ținut în el toată viața amărăciunile pe care le-a suferit în adolescență, a început să ni le dezvăluie mamei mele și mie și în timp ce povestea, plângea mocnit și reținut. Deși unele detalii sunt strict familiale (“Rufele murdare se spală acasă”), simt nevoia să povestesc mai departe ceea ce a trăit tata, având ca adolescent o mamă vitregă, fiindcă tata nu avea unde sa “spele rufele murdare”,,,Read more…

Iancu Țucărman – In memoriam

Pandemia de coronavirus a răpit una dintre personalitățile prestigioase ale comunității evreiești din România – inginerul Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” de la Iași din 1941. Avea 98 de ani și urma ca la sfârșitul lui iunie anul acesta, la marcarea a 80 de ani de la pogromul din Iași, să deschidă ceremoniile de comemorare. Nu a fost să fie, boala nemiloasă a pus capăt unei vieți dedicate pentru două țeluri. Primul a fost prezentarea pentru generațiile tinere a ororilor Holocaustului românesc, respectiv pogromul și ”trenurile morții” și legată de acestea avertismentul cu privire la reapariția și proliferarea antisemitismului și combaterea lui. Cel de-al doilea obiectiv izvora din dragostea lui Iancu Țucărman pentru muzică, descoperirea și sprijinirea tinerelor talente, prin fundațiile la care a participat sau le-a înființat. Fundația Sterlin și Asociația culturală Țucărman-Popa a contribuit la promovarea acestor talente. De asemenea, emisiunea lui muzicală la Radio Șalom a Centrului Comunitar Evreiesc a contribuit la cunoașterea și înțelegerea muzicii clasice. Am fost bună prietenă cu Iancu. Nu-și arăta vârsta, era vioi și fizic și intelectual.Read more…

Pacientul meu, domul Willy Harnik

În anul 1998, la editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut o carte în limba germană, pe care am scris-o împreună cu cumnatul și prietenul meu, dr. Beno Hoișie, cu titlul: Die Letzten vilelleicht: Alte jüdische Menschen in Bukarest und Jassy 1898-1998 (Ultimii poate: Evrei vârstnici la București și la Iași 1898-1998). Editorul, profesorul Erhard Roy Wiehn, ne-a sugerat să scriem despre pacienții noștri. Amândoi eram medici pensionari și lucram la Comunitate, eu la București și el la Iași, După discuțiile purtate cu pacienții care au dorit să răspundă la întrebările noastre, eu am scris douăsprezece portrete și el şase. Am mai scris despre acest subiect în 2017 (https://baabel.ro/2017/11/povestea-unui-fost-pacient/ ) când am ales un portret al unui pacient care mi s-a părut atunci emblematic pentru evreii care au rămas în România. Ce m-a determinat să revin acum asupra acestor portrete? Întâmplător am pus mâna pe carte și am recitit titlurile. I-am revăzut în minte pe cei despre care am scris. Niciunul dintre ei nu mai este în viață, dar toți ar merita să fie cunoscuți. Cred că niciunul nu are urmași care să-l pomenească. De aceea vreau să fac cunoscută cel puțin povestea domnului Willy H., foarte mulți ani cantorul templului Coral din București, pe care multă lume l-a cunoscut și l-a admirat, dar despre care nu se mai pomenește deloc.Read more…

József Roboz – un precursor al învăţământului special din Secolul XIX (3).

Localitatea Vác se află la 34 km spre nord de Budapesta. Ca urmare a unei donații a grofului Cházár András, în 1802 s-a înființat aici cel mai vechi institut pentru surzi din Ungaria, institut care funcționează și azi. La 22 octombrie 1895, la un an de la venirea lui Róboz József la Budapesta, Ministerul Învățământului l-a numit directorul acestui institut, fără a-i anula vechile funcții – el a rămas inspector ministerial, conducător al învățământului pentru surdomuți (trebuia să facă anual minimum două inspecții la fiecare unitate și să le asigurare profesori calificați), conducător al cursurilor de formare a specialiștilor în corectarea defectelor de vorbire și responsabil cu evoluția legislativă a învățământului pentru surzi. Institutul de Surdomuți din Vác era compus din trei unități: școala generală de 8 clase, școala profesională și cursurile de calificare de 2 ani în domeniul învățământului special/terapeutic. Pe acestea trebuia să le administreze, să le aprovizioneze, să predea elevilor și studenților. Nu și-a întrerupt nici activitatea de scriere a unor manuale de specialitate. Oare cum făcea față?Read more…

Wilfrid Israel (1899 – 1943)

În articolul despre kibuţul Hazorea (https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/ ) am amintit despre muzeul dedicat lui Wilfrid Israel. În acest articol voi vorbi despre cine a fost acest om şi ce legătură avea cu kibuţul. La Berlin, în anii 1930, Wilfrid Israel se bucura de o situație specială.  Toată lumea știa că e evreu, dar autoritățile naziste nu îndrăzneau să se atingă de el, pentru că avea dublă cetățenie, germană și britanică.  S-a născut la Londra, mama lui era nepoata lui Nathan Marcus Adler, rabinul șef al Imperiului Britanic, iar familia tatălui trăia de generații în Germania.  Afacerea familiei, care a început ca un mic magazin de textile, a devenit cu timpul cel mai mare magazin universal din Berlin, cu peste 2000 de angajați.  Toată protipendada nazistă se afla printre clienții lui și un mijloc de a-i mitui a fost să-i invite să-și ia din magazin tot ce doreau fără să plătească.  Pașaportul britanic i-a permis să călătorească liber.  Din Extremul Orient și-a adus colecția de artă care se află astăzi în muzeul care îi poartă numele.  Dar multe călătorii, aparent „de afaceri”, erau numai o fațadă în spatele căreia se ascundeau încercări de salvare a evreilor din Germania.  Caracterul său a fost influențat și de faptul că era homosexual, astfel că a învățat foarte devreme să acționeze cu cea mai mare discreție.Read more…

Moartea unui mare diplomat – Henry Kissinger

Henry Kissinger, cel care spunea că “diplomaţia este jocul lui preferat”, s-a stins la sfȃrşitul lui octombrie 2023. Avea 100 de ani. Acest diplomat de excepţie, considerat unul din marii diplomați ai istoriei, s-a născut în 1923 în oraşul Fürth, din Bavaria, într-o familie evreiască. A povestit mai tȃrziu că numele de Kissinger a fost dat familiei de către stră-străbunicul Maier Löb în 1817, după numele unei localităţi balneare – Bad Kissingen, unde îşi petrecea verile (Kissinger – din Kissingen). După ce Hitler a ajuns la putere în 1933, viaţa familiei Kissinger a devenit din ce în ce mai dificilă. Tatăl său, Ludwig (sau Louis cum i se spunea acasă) a fost demis din funcţia pe care o deţinea, iar tȃnărul Heinz. nu a fost admis la gimnaziul din oraşul natal. În autobiografia sa, Kissinger aminteşte cum a fost bătut de tinerii nazişti din Hitlerjugend. În 1938 familia a emigrat în Statele Unite. Era printre ultimele şanse pe care evreii le mai aveau de părăsi Germania. Familia s-a stabilit la New York, iar tȃnărul Heinz, care şi-a schimbat prenumele în Henry, a primit cetăţenia americană în 1943.Read more…

Mihai Eisikovits a părăsit această lume

Mihai Eisikovits avea statură de stejar, era înzestrat cu o minte ageră şi iscoditoare, o memorie prodigioasă şi mâini îndemânatice, cu talent la desen, har de povestitor şi glas, plăcut, de bariton. Era un om carismatic şi integru care şi-a probat omenia în vremurile cele mai grele. Era un adevărat constructor care s-a impus atât în munca de pe şantier, cât şi în edificarea vieţii sociale şi culturale.Read more…

Randolph L. Braham: „Am cercetat Holocaustul cu sentimentul medicului nevoit să-şi opereze mama.”

La 6 octombrie 2017, Randolph L. Braham a revenit la Cluj, invitat de profesorul, cercetătorul şi publicistul Zoltán Tibori-Szabó, pentru a ţine o conferinţă la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, din cadrul UBB. Evenimentul, organizat de Institutul pentru Studii de Holocaust şi Genocid, în colaborare cu Centrul pentru Studierea Democrației din cadrul aceleiași facultăți a fost deosebit de important, dar şi impresionant, oferind ocazia studenţilor, doctoranzilor şi cadrelor didactice să-l întâlnească pe cel mai proeminent specialist în istoria Holocaustului din Ungaria, stabilit la New York de aproape 70 de ani, care şi-a asumat o călătorie transoceanică, la vârsta de peste 94 de ani. Titlul prelegerii era incitant: Holocaustul. Să înţelegi ceea ce este de neînţeles.Read more…

O viață pentru pace

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)

Cântă din suflet un cântec de Pace.

Decât să zici pe șoptite o rugă,

În 4 noiembrie se împlinesc 23 de ani de când Ițhac Rabin a fost ucis în timp ce cânta cu însuflețire cu convingere și speranță Șir Lașalom (Cântec al păcii – ebraică.)
Cântă din suflet un cântec de Pace.
Decât să zici pe șoptite o rugă,
Mai bine să strigi un cuvânt pentru Pace!
În anul 5756, tot în ziua de 11 Heșvan a fost împușcat Ițhac Rabin, prim-ministrul Statului Israel, de către Yigal Amir, un tânăr evreu religios mânat de ”credința oarbă” nu din neștiință, ci după ani de studiu sârguincios al scrierilor sfinte. Se spune adesea că doar cei care sunt în stare să ducă un război pot vorbi competent despre pace. În cazul lui Ițhac Rabin nu există dubii în această privință. Născut la Ierusalim, în țara numită pe atunci Palestina, proaspăt Mandat Britanic, a crescut la Tel Aviv, învățând să înfrunte greutățile vieții alături de părinții emigrați din Ucraina. A devenit militar de carieră, a luptat în toate războaiele purtate de Israel și a urcat treptele ierarhiei militare, ajungând general, șeful Statului Major și apoi ministru al apărării. În timpul Războiului de Independență (1948-49) a fost comandantul unei brigăzi Palmach (forța de elită a armatei de apărare evreiești), iar în timpul Războiului de Șase Zile (1967) a ajuns comandantul Statului Major.

Read more…

Cercurile lui Pi. In memoriam Pi (Ioan) Mușlea – iulie 2019

Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om. Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă. Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.Read more…

O fetiță cu codițe

O cunoașteți pe Alma Deutscher? Nu? Atunci cred că a venit timpul să v-o prezint. De fapt pe tatăl ei, lingvistul de origine israeliană Guy Deutscher, îl cunosc de vreo 15 ani. Am citit cartea lui, The Unfolding of Language (Dezvoltarea limbajului) și din câte cunosc eu, cred că este cea mai bună și cea mai interesantă carte de lingvistică adresată publicului larg. Din păcate este israelian doar la timpul trecut, de mulți ani trăiește în Europa, iar soția lui e englezoaică. Pe Alma Deutscher am descoperit-o mai mult sau mai puțin din întâmplare pe YouTube, acum vreo doi-trei ani și m-a încântat pe loc; de atunci o caut pe internet cel puțin o dată la câteva luni, să aflu ce a mai pus la cale…Alma este copilul-minune prin excelență. Cânta încă înainte de a învăța să vorbească. La doi ani a început să cânte la pian, la trei ani a primit o vioară, iar notele le cunoștea încă înainte de a învăța să scrie și să citească. Părinții au înțeles imediat că fetița lor are un talent deosebit și au sprijinit-o de la început. Încă de la 3-4 ani au filmat-o pentru ca rudele de peste hotare să o poată vedea și auzi cântând – aceste filmulețe se găsesc pe internet și evoluția ei poate fi urmărită de la o vârstă fragedă. Read more…

Întâlnirea cu Alexandru Sever – amintiri la centenarul scriitorului (I)

Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…

Unchiul meu, Gyuri Kovács, actorul și omul

Sunt oameni care colecţionează timbre, alţii care colecţionează cărţi poștale, alţii, monede…Eu am colecţionat de când mă știu tot ce e legat de György Kovács. De ce? Pentru că această personalitate m-a fascinat dintotdeauna: prin fizicul lui, prin umorul lui sarcastic, prin vocea lui inimitabilă, prin interpretarea rolurilor sale în “stil Kovács” care era totuși deosebit de la rol la rol. Nu a fost spectacol cu Kovács Gyuri, pe care să nu-l fi văzut; uneori mergeam la același spectacol de câteva ori. Nu a fost film pe care să nu-l fi văzut, iar când acum aproape 40 de ani am emigrat de la Cluj la Ierusalim și a trebuit să aleg între lucrurile pe care să le iau cu mine , am ales arhiva Kovács Gyӧrgy și am lăsat alte lucruri dragi, în urmă. Gyuri bácsi sau Gyuri, s-a născut la Cluj, în Zodia Peștilor, în februarie 1910 – o zodie de iubitori de artă și oameni foarte sensibili. Tatăl lui, Dezső, a fost fratele bunicii mele – Hermina.Read more…

Amintiri cu Egon Lővith (IV): Dublu portret…dispărut

„Dublu portret, gips, 50 cm. Nesemnat, nedatat”- aşa figurează această sculptură pe lista lucrărilor donate de către Egon Marc Lővith, Comunităţii Evreilor din Cluj, în septembrie 2004. Portretul bărbatului care veghează asupra iubitei sale, cu nesfârşită duioşie, ocrotind-o şi apărând-o cu îngrijorarea celui care poartă în palmă tot ceea ce are mai de preţ, alături de portretul iubitei care doarme sau doar se odihneşte, abandonându-se cu încredere maximă îmbrăţişării protectoare a omului iubit. El şi Ea într-o îngemănare desăvârşită, sau muza care îşi doarme somnul inspirator în palma artistului. Dublul portret se încadrează perfect în ciclul Eternul cuplu. În Catalogul lucrărilor lui Egon Marc Lővith – alcătuit de dr. Alexandra Rus, cu ocazia expoziţiei retrospective din anul 2000, de la Muzeul de Artă din Cluj – apar două lucrări de grafică purtând acest titlul[1], dar nicio sculptură. Fapt care îmi întăreşte bănuiala că a fost modelat după plecarea lui Margot din această lume, în iunie 1999. Prima oară am văzut Dublul portret sculptat în gips, în locuinţa artistului, cu prilejul interviului din luna iunie 2003.Read more…

Muzicianul

La ieșirea din sala de spectacole a orașului, spectatorii sunt așteptați de un om în vârstă care interpretează la clarinet un fragment dintr-una din piesele muzicale prezentate de orchestra simfonică sau un fragment muzical care se asortează la spectacolul de teatru din acea seară. Așezat pe un trepied cu clarinetul în mână și cu tocul instrumentului deschis unde oamenii pun bănuții, e prezent în fiecare seară de spectacol. L-am văzut într-o seară fugind la locul lui lângă intrarea în sala de spectacole. A întârziat, a pierdut sfârșitul reprezentației. Nu s-a alarmat, s-a așezat pe trepiedul lui și-a interpretat un fragment din programul concertului. Nu o mai făcea pentru bănuții pe care spectatorii îi dădeau, o făcea de dragul de-a cânta. Spre marea mea surpriză, la unul din concertele orchestrei filarmonice l-am întâlnit printre spectatori. Nu-l mai văzusem până atunci în ipostază de spectator. Am încercat să aflu mai multe despre muzicianul care ne aștepta la sfârșitul fiecărui concert, dar în afară de numele lui nu am avut succes…Read more…

Cititorul

În zona de restaurante ale unuia din mall-urile orașului, la o masă cu o butelie cu apă în față, stătea un om vârstnic cu o barbă albă lungă și niște ochelari mari cu ramă neagră și citea o carte. Întotdeauna când treceam pe acolo, îl vedeam așezat la aceeași masă. Cine să fie omul acesta cu înfățișarea lui Lev Tolstoi, citind dintr-o carte? m-am întrebat, dar n-am îndrăznit să-l deranjez. Într-una din zile l-am văzut scriind cu stiloul pe niște foi de hârtie. A simțit privirea mea curioasă, s-a oprit și m-a privit prin ochelarii cu ramele mari și negre. – Ne cunoaștem? m-a întrebat el în limba rusă. Am făcut semn din cap că nu. – Vorbești ebraică? l– -am întrebat. – Niemnojkă, (puțin în limba rusă), dar vorbesc engleza, mi-a răspuns cititorul cu înfățișarea lui Tolstoi. Acum, dacă m-a lovit curiozitatea, trebuie să continui convorbirea și încă în engleză, mi-am spus. – Ce dorești? – m-a întrebat omul cu cartea pe un ton calm, într-o engleză fără accent. – Bună întrebare, i-am răspuns. Mi-ai atras atenția, pentru că te-am văzut așezat în acest loc, citind mereu. Probabil nu sunt singurul care a remarcat asemănarea dumitale cu Lev Tolstoi.Read more…