ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
De curând, comunitatea evreilor din România a suferit o mare pierdere. Ne-a părăsit, după o lungă suferinţă, Dorel Dorian, unul dintre cei mai prestigioşi intelectuali evreo-români. Scriitor, eseist, autor dramatic şi om de presă, personalitatea lui Dorel Dorian şi-a pusRead more…
Nu vreau şi de fapt nici nu pot să scriu o biografie a acestui om cu totul deosebit şi pe care-l cunosc de 20 de ani. Dar ce m-a determinat să încerc să împărtăşesc acum şi altora darul pe careRead more…
Margherita a fost soția unui bogat lider sionist, avocatul Cesare Sarfatti cu care a avut trei copii. Cum spuneam, ambițioasă și inteligentă, ea l-a ajutat pe ”il Duce” să formuleze și să implementeze ideile fascismului. Și nu numai că l-aRead more…
De curând a apărut la editura Vellant, în traducere, o carte publicată relativ recent în SUA, Problema Spinoza, de Irvin D. Yalom, autor a numeroase lucrări prestigioase de psihoterapie, precum şi al romanelor Plânsul lui Nietzsche, Soluţia Schopenhauer . CarteaRead more…
Rubrica oferită de Lucian Herşcovici este alcătuită din fişe biografice ale unor personalităţi evreieşti de pretutindeni, din epoci şi domenii diferite, ordonate după ziua lor de naştere. Începem cu prima jumătate a lunii februarie, oprindu-ne la data mijlocul lunii. CeiRead more…
O veste tristă ne-a sosit din Ierusalim: Lia van Leer nu mai este printre noi. Marea doamnă a cinematografiei israeliene a murit pe 13 martie, la vârsta de 90 de ani. Creatoarea Cinematecilor din Haifa, Tel-Aviv şi Ierusalim, cea careRead more…
În vara anului 2007 în cadrul manifestărilor prilejuite de Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007, s-a desfășurat suita de evenimente Zilele culturii evreiești. Euroiudaica. Alături de mulți alții, veniți din toată țara , am participat la câteva programe interesante. Punctul culminant și de mare interes al acestor manifestări au fost două dialoguri culturale purtate între academicienii Solomon Marcus și Ion Ianoși, respectiv dintre profesoriii Moshe Idel și Andrei Marga. Inițial acestea trebuiau să se desfășoare în două zile diferite, dar din cauza unor probleme organizatorice au fost comasate.Read more…
S-a născut la Cernăuți, în anul 1918, pe timpul Austro-Ungariei, apoi România, din părinți intelectuali evrei și s-a bucurat de o educație aleasă și apoi de studii temeinice la Viena de istoria artei, dar ca evreică a fost nevoită să le întrerupă din cauza evenimentelor. Încă din 1938 s-a căsătorit cu Gottfried Brenner, inginer petrolist, soțul ideal pentru năzuințele ei. A revenit în orașul natal, Cernăuți, orașul care i-a rămas acel „acasă” pe care l-a purtat cu ea oriunde s-a aflat. Dar viața nu a ferit-o de evenimente cumplite care s-au precipitat în acest secol pentru toată lumea și nu numai pentru eaRead more…
Ȋn sala de așteptare a cabinetului stomatologic așteaptă o fată pe care o cunosc de mulți ani. O cheamă Yael.
Asistenta o poftește înăuntru. Ȋnainte de a începe tratamentul, facem câteva glume. Ȋmi poveșteste că a amânat serviciul militar cu un an pentru a se înscrie la un Colegiu premilitar la Tel-Aviv, care îi pregătește pe cei mai buni pentru serviciul militar și că joi, adică peste două zile, vor face o excursie, chiar dacă condiƫiile meteorologice vor fi nefavorabile. așa cum s-a anunƫat. Ȋmi arată pe IPhone poza prietenului ei – e foarte fericită și are planuri mari de viitor. Yael are 19 ani, e o fată entuziastă, plină de umor și foarte politicoasă. A absolvit nu demult Liceul de Arte, secƫia Dans și Coreografie. Visează să fie coreografă. Eu o cunosc de când avea șase ani.După ce termin tratamentul și secretara îi face o nouă programare, Yael îmi spune “mulƫumesc și la revedere”. Atunci nu bănuiam că nu o voi mai vedea niciodată – revederea nu va mai avea loc.Read more…
Doctorul Mihai Pop, rezident de medicină internă, a fost medicul curant a tatălui meu, internat cu infarct miocardic la Clinica Medicală Unu din Cluj, în noiembrie 1968. Bolnavii aveau o încredere oarbă în el. Era mic de statură, foarte sincer și puțin cinic. Colegii lui îl apreciau mult. Se povestea că își spuneau între ei „Îl vezi pe doctorul ăla mic? Dacă nu știi ceva, întreabă-l, știe o carte nebună”. După șase săptămâni de spitalizare tata a revenit acasă ameliorat. Era impresionat de profesionalismul și omenia medicului care l-a tratat. „Așa doctor să devii și tu”, mi-a spus tata. Ani de zile au corespondat.
După terminarea facultății am ajuns în
zona Oașului, medic de dispensar la Gherța Mică, iar directorul medical al
zonei era nu altul decât Dr Pop Mihai. Speriat de condițiile grele în care
auzisem că voi lucra și emoționat ca fiecare om la începutul carierei, m-am
reîntâlnit cu medicul tatălui meu, de astă dată ca primul meu șef. M-a
întâmpinat cu zâmbetul lui de neuitat. “Nu fi neliniștit, copile, sunt sigur că te vei descurca, colegii mei de la spital și eu însumi te voi ajuta la nevoie.”Read more…
O dată pe an, de Ziua Independenței, are loc ceremonia acordării Premiului Israel de către președintele statului, primul ministru și ministrul educației, în prezența celor mai importante personalități din țară. Acest „premiul Nobel israelian” este acordat pentru realizări remarcabile în știință, artă sau acțiuni sociale de valoare deosebită. Premiul este acordat numai unei persoane în viață, care trebuie să-l accepte și să participe la ceremonie. Aproape în fiecare an sunt controverse politice în jurul unor laureați.n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. n 1959 s-a petrecut ceva fără precedent, care nu s-a repetat nici până azi: premiul pentru literatură ebraică a fost decernat incognito, unei persoane care scria și publica sub pseudonim. Nici el, nici vreun membru de familie nu au participat la ceremonie. De fapt nici măcar nu era israelian și nu trăia în Israel. Nimeni din sală, nici juriul, nici ceilalți laureați nu știau cine se ascundea îndărătul numelui de I. Gole, însă toți cunoșteau opera pentru care i-a fost acordat premiul: un poem în limba ebraică, numit Masa Gog (Povara lui Gog), care conține o prezicere despre căderea comunismului; ea s-a îndeplinit abia după 30 de ani. Read more…
Ȋntr-una din seri, ieșind de la servici împreună cu un coleg mai în vârstă, i-am povestit că scriu la Baabel, ziar online, și că în ultimul timp am luat pe rând colecţia de autografe a familiei și am scris despre artiști cunoscuţi. Pe unii i-am cunoscut bine, cum e cazul lui Gy. Szabó Béla, pe alţii i-am văzut doar câteva minute, în timp ce îmi dădeau autograful, iar pe alţii nu i-am cunoscut personal, dar sunt mândru să am autografele lor. Colegul m-a ascultat și apoi mi-a spus: – Ȋn vremurile grele pe care le trăim, ar trebui să scrii despre coronavirus, despre suferinţele oamenilor, despre catastrofa economică sau despre alegerile americane…I-am răspuns că dacă voi scrie despre un violonist celebru și cititorul va putea asculta o piesă interpretată de el sau dacă voi scrie despre un grafician vestit, voi adăuga un strop de frumusețe în viaţa cititorului. Iată rezultatul: pe Gy. Szabó Béla, artistul plastic care a devenit celebru în toată lumea, l-am cunoscut pe când eram copil, adolescent și tânăr.Read more…
Cernăuți, 1937-38. În frumoasa sală Skala (de pe Str. Schiller, colț cu Str. Veche) era întuneric beznă și cu toate că sala era plină până în ultimul rând, domnea o liniște absolută. Publicul aștepta cu nerăbdare spectacolul susținut de Leibu Levin, un recitator de limbă idiș foarte cunoscut și iubit pe vremea aceea în Bucovina. Publicul își ținea efectiv răsuflarea. Eu priveam ca hipnotizată cortina grea, albastră, care se ridica încet, prea încet. Scena era cufundată în întuneric. Numai razele unei lămpi, așezate pe o măsuță, luminau profilul frapant al artistului. El își îndreptă încet privirea spre public. Părul negru și lucios contrasta izbitor cu fața lui palidă. Între timp degetele lui executau un adevărat dans, care mă încânta. Parcă îl mai văd și acum, după atâția ani. Eram vrăjită de artistul care părea să-i hipnotizeze pe toți cei din jur. Metamorfoza lui era uimitoare. Magia gesturilor și a cuvintelor lui, o poezie de neuitat a lui Lutzki despre ciorba de pește care dădea în clocot, totul avea un farmec irezistibil. Așa mi-a rămas în amintire prima mea întâlnire cu acest mare talent. Atunci încă nu bănuiam că acesta urma să fie începutul unei prietenii îndelungate.În 1940 rușii au intrat în Cernăuți. Țara a fost ocupată fără vărsare de sânge. ..Read more…
La 21 de ani s-a înscris pe o listă aliyah, dar la scurt timp s-a răzgândit și în 1945 a devenit student la Facultatea de Medicină recent înființată la Timișoara. Fiind o instituție nouă, nu exista încă examen de admitere. În primul an de studiu s-au înscris 600 de studenți, în cel de-aldoilea an au rămas vreo 200, iar în final, la Pediatrie, au absolvit 18. Pentru intenția sa de a emigra în Palestina a fost etichetat sionist și dat afară din partid. Fiind nevoit să declare la rubrica „Apartenența politcă” – exclus din partid, timp de două decenii și jumătate i s-a refuzat în mod sistematic eliberarea unui pașaport de călătorie până și pentru țările (foste) socialiste. S-a întâmplat atunci că a salvat viața unui copil aflat în stare deosebit de critică. Foarte recunoscător, tatăl copilului, tovarăș cu ochi albaștri, a scos pur și simplu din dosarul doctorului acea pagină compromițătoare, astfel că se putea declara fără partid și nu i se mai puneau piedici la călătorie. Se împlinesc trei ani de la trecerea în eternitate a doctorului pediatru Carol Lőwy. Read more…
Cu câțiva ani în urmă, un prieten m-a invitat la o petrecere în locuința lui din centrul Vienei. Prietenul este un fost bancher și prin natura profesiei sale aduna întotdeauna o societate interesantă, ața că am acceptat cu plăcere. Într-adevăr, așteptările mele nu au fost înșelate. În acea seară am întâlnit un bărbat impresionant prin manierele sale perfecte, dar aceasta era numai o impresie exterioară. Substanța lui adevărată aveam s-o descopăr numai cu timpul. Monsieur Amaury du Closel, acesta era numele interlocutorului meu, este un compozitor și dirijor francez. Cunosc într-o anumită măsură lumea muzicală și totuși numele lui nu îmi spunea nimic. Dar eu mai știam și altceva. În lumea de astăzi, cine se hotărăște să devină muzician este ori un geniu, ori o persoană incapabilă să aprecieze riscurile alegerii sale, ori un fanatic al muzicii, ori toate trei la un loc! Desigur, ce poate fi mai frumos decât să dirijezi sau să fi solist la o orchestra de prim rang într-una din marile săli de concerte ale unei capitale majore? Dar în zilele noastre nenumărate competiții muzicale în toată lumea produc atât de mulți laureați talentați, energici, plini de cunoștințe și atașament față de muzică, încât cariera lor devine o loterie. Foarte mulți ar merita să ajungă la culmile interpretării și la statutul de superstar, dar numai foarte puțini reușesc. Publicul, orchestrele, sălile de concerte și nu în ultimul rând fondurile sunt limitate. Unii foarte buni primesc șanse pe care le pot valorifica, alții la fel de buni, nu… Cu timpul am aflat mult mai multe despre activitatea lui Monsieur du Closel.Read more…
L-am cunoscut pe Jacob Sternberg la București, când soțul meu, Israil Bercovici, era la începutul carierei sale de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat (TES). Dacă țin bine minte, era în stagiunea 1956-57 când l-am văzut la noi acasă și m-a fermecat cu poveștile lui. Dar numele lui Jacob Sternberg îl cunoșteam încă din adolescență, de când am fost la Cernăuți; ulterior am aflat din ziarul Morgenblatt că e regizor și că a contribuit mult la cariera artistică a lui Sidi Tal, artista cunoscută și admirată de acei care se duceau la teatrul evreiesc, unde se jucau piese cu tematică evreiască în limba idiș. Pe atunci încă nici nu visam că voi avea vreo legătură cu teatrul evreiesc și că îl voi cunoaște personal. Jacob Sternberg merită pe deplin să povestesc celor mai tineri, care poate nici nu i-au auzit numele, despre viața și activitatea sa de ziarist, poet, activist cultural implicat în viața evreilor din România și mai ales despre activitatea sa ca regizor și formator de artiști. Jacob Sternberg s-a născut în 19 aprilie 1890 la Lipcani, un orășel (ștetl) din Basarabia și a primit o educație tradițională evreiască, dar totodată a cunoscut și literatura clasică rusă, germană, idiș și ebraică. Sternberg se considera discipolul marelui fabulist Eliezer Steinbarg, animatorul spiritual al vieții culturale din Lipcani. În 1913 s-a stabilit la București, unde a rămas până în 1940, devenind una dintre personalitățile cele mai active din viața culturală evreiască. În 1916 și-a început activitatea teatrală ca autor și regizor, promovând în special spectacolele de revistă, cărora le-a dat un caracter profund angajat și în același timp atractiv și modern.Read more…
În 12 iulie 2024 s-a stins din viață, la 96 de ani, Ruth Westheimer, poate cea mai faimoasă sexologă din lume. Iată pentru început un interviu televizat pe care l-a realizat în 1989 (la vârsta de 61 de ani) în Israel. Ea vorbește liber despre sex. Din păcate interviul nu este subtitrat. M-a surprins ebraica ei excelentă, cu toate că a trăit numai cinci ani în Israel, dar, ce-i drept, obișnuia să vină în vizită în fiecare an. Ruth s-a născut în Germania, într-o familie de evrei ortodocși sub numele de Karola Ruth Siegel. În “Noaptea de Cristal” în 1938, tatăl ei a fost luat întâi la Dachau și apoi a fost ucis la Auschwitz în 1942. În ianuarie 1939, când era o fetiţă de 10 ani, mama și bunica ei au hotărât s-o trimită la o școală de fete din Elveția. Așa a fost salvată viața lui Ruth. Toată familia ei a fost exterminată de naziști. În 1945, la vârstă de 17 ani, Ruth a emigrat în Palestina Mandatară, unde a trăit în diferite kibuțuri. Acolo, la vârsta de 17 ani, a avut prima experiență sexuală, după care a rămas însărcinată și s-a văzut nevoită să-și crească singură copilul. Poate că această întâmplare nefericită ar fi putut fi prevenită dacă ar fi avut mai multă experiență? În orice caz se pare că aceasta a fost sursa care i-a trezit interesul pentru educația sexuală. Fără a se lăsa descurajată, mititica Ruth (avea numai 140 cm înălțime) s-a înrolat în formația militară Hagana și a participat activ în Războiul de Independență al Israelului, în care a fost grav rănită la ambele picioare.(1) După război s-a stabilit la Ierusalim.Read more…
In memoriam István Fischer Omul de cinema nu are vreun orar, mi-a spus Pista la ora trei dimineața, după o noapte întreagă de taclale. A tras apoi un fum și de la mucul de țigară încă fumegând și-a aprins imediatRead more…
n cele ce urmează voi încerca să prezint câteva aspecte ale personalității academicianului Marcus, pornind de la extraordinarul discurs de recepție la Academia Română (membru corespondent din 1993 și titular din 2001), intitulat „Singurătatea matematicianului”, pe care l-a rostit în luna martie 2008, care a avut un ecou deosebit în cercurile intelectuale din România. Era un om extraordinar, un savant cu o viziune largă, o personalitate multidisciplinară, un sprit enciclopedist.Read more…
Eu îl cunosc pe Carol Feldman de foarte mulți ani, de când și-a început ucenicia de artist la Teatrul Evreiesc de Stat din București și cât timp a fost în țară, până la emigrarea lui în Israel am avut ocazia să-i urmăresc direct evoluția. Ulterior, deoarece am rămas în legătură de prietenie apropiată și până în prezent, el a continuat să fie pentru mine actorul dăruit de un har deosebit chiar dacă silit de împrejurări a jucat mai puțin teatru decât ar fi fost cazul și a îmbrățișat cu succes și alte preocupări ca cea de ziarist și scriitor, inițial în Israel fiind contabil, meserie din care putea trăi decent. Din propria lui povestire și din amintirile mele, soțul meu Israil Bercovici fiind din 1954 până la pensionare secretarul literar al TES(teatrul evreiesc de stat) cunosc evoluția lui ca artist. Read more…