„Nu sunt eu” – scrie Maia Morgenstern

În general mă feresc să cumpăr cărţi înfoliate. Îmi place să pipăi textura copertei, a paginilor răsfoite şi să citesc câteva fraze alese la întâmplare pentru a intui – cât de cât – conţinutul şi stilul cărţii pe care o voi cumpăra. Am intrat în librărie curioasă, însetată de lectură şi după vreo jumătate de oră de căutare şi cumpănire am ales două cărţi: Cele patru colţuri ale inimii, de Francoise Sagan şi De mine viaţa şi-a tot râs, de David Grossman. În timp ce mă îndreptam spre cassă ca să plătesc, un volum zărit cu coada ochiului m-a făcut să mă opresc din drum.Fotografia de pe coperta unei cărţi înfoliate, reprezentând o tânără cu privirea pătrunzătoare, dar senină, cu chipul oval încadrat de părul negru, bogat şi cârlionaţat, era leită Margot Lővith (născută Breuer) care s-a căsătorit cu sculptorul şi pictorului clujean Egon Marc Lővith, la Dachau[i], imediat după eliberare. Am fost foarte apropiată de soţii Lővith, de talentatul şi prietenosul Egon şi de frumoasa sa soţie, tăcuta şi înţeleapta Margot, trecuţi amândoi, de mulţi ani, la cele veşnice, încât am întins mâna după cartea înfoliată care se întitula „NU SUNT EU!”. Abia apoi am observat că autorul era Maia Morgenstern şi chipul care mă privea de pe coperta cărţii ferecate în folie, era al actriţei, la vârsta de 18 ani. La aceeaşi vârstă Margot Lővith (născută Breuer) era deportată de la Budapesta la Dachau…Read more…

Limba idiş în România, în spatele Cortinei de Fier

Hotărâtoare în privinţa cunoaşterii adevărate a limbii idiş a fost întâlnirea mea în 1944 cu viitorul meu soţ ,Israil Bercovici, care deşi vorbea foarte bine româneşte, m-a cucerit povestindu-mi în idiş o carte deosebită, azi aproape uitată, ”der telemiid” (le juif aux psaumes) a lui Şalom Aş. Urmarea a fost că am început sa citesc mult din marea literatură idiş, să vorbesc idiş şi iată-mă printre ultimii care mai ştiu câte ceva din această limbă în România. Motivul dispariţiei vorbitorilor de idiş, a literaţilor și a oamenilor simpli, care au cultivat și iubit aceasta limba este bine cunoscut: dispariţia lor fizică în special prin Holocaust, emigrările succesive şi, bineînţeles, dispariția prin moarte naturală sunt cauzele directe ale acestui fenomenRead more…

Mihail Eminescu în limbile ebraică și idiș

Mihail Eminescu a beneficiat de traduceri numeroase, în circa 60 de limbi diferite. Printre care și în limbile ebraică și idiș. Traducătorii erau iubitori ai operei lui, care stăpâneau limba română, aveau cultură românească și cultură filosofică – și care stăpâneau limba ebraică și cunoșteau Biblia Ebraică și Talmudul, sau limba idiș și gândirea evreiască est-europeană. Eminescu nu a fost primul poet român tradus în limba Bibliei și în limba vorbită de evreii așkenazi. El a fost precedat de Vasile Alecsandri, tradus sub formă de poezii izolate în ”Anuar pentru Israeliți”. La început, Eminescu a fost tradus de asemenea sub formă de poezii izolate în periodice sau în volume generale de poezie românească tradusă. O asemenea traducere ebraică a apărut la Viena la sfârșitul secolului al 19-lea; deocamdată nu am putut-o identica. Tot la Viena a apărut o traducere în limba idiș a poetului botoșănean Solomon Segall, în antologia sa intitulată ”Antologye Segal: rumenișe dikhtung”, în anul 1922Read more…

„Adausuri la istoria armenilor din Transilvania”- o carte actuală şi după 150 de ani

Cartea apărută la opt ani după publicarea lucrării sale de referinţă, scrisă în limba latină, Historia Armenorum Transsylvaniae (1859), este o scriere polemică de relativ mică întindere care detaliază şi sistematizează ideile privitoare la pericolele care ameninţau identitatea armenilor din Transilvania, în condiţiile în care restaurarea episcopiei armeano-catolice din Gherla (desfiinţată în urma decesului episcopului Oxendiu Vărzărescu, de binecuvântată amintire) avea să treneze timp de un veac şi jumătate, în ciuda diligenţelor neîntrerupte ale armenilor transilvăneni la Roma şi la Viena. Kristóf Lukácsi a optat pentru publicarea acestei cărţi (cea dintâi scrisă în limba maghiară) după ce articolele sale cu acelaşi subiect, apărute în cotidianul catolic Idők Tanúja, din Budapesta, fuseseră receptate cu ostilitate şi primiseră răspunsuri virulente care contestau toate afirmaţiile sale. În acelaşi timp, în noua conjunctură istorică şi politică a creării Monarhiei Austro-Ungare şi a încurajării afirmării etnice şi religioase a populaţiilor trăitoare între graniţele acestui nou stat, arhidiaconul paroh, director de şcoală, ctitor de aşezăminte pentru orfanii şi bătrânii din Gherla, personalitate religioasă şi culturală recunoscută în Transilvania, spera că într-adevăr venise vremea pentru rezolvarea cât mai grabnică a „chestiunii naţionalităţilor” . Nădăjduia că era un moment oportun pentru restaurarea episcopiei armeano-catolice din Transilvania, fără de care prezervarea limbii armene şi confesiunii de rit armean aveau să fie serios periclitate. Constatând că, la un veac şi jumătate distanţă de la publicarea cărţii lui Lukácsi, „chestiunea naţionalităţilor” nu a fost soluţionată grabnic, ba chiar putem observa că ea nu a fost rezolvată pe deplin nici până în prezent, de vreme ce nu a fost adoptat un Statut al minorităţilor şi că unele limbi şi confesiuni minoritare sunt insuficient protejate, putem spune că scrierea lui Kristóf Lukácsi este de actualitate.Read more…

Pagini de jurnal indirect în versuri și în proză. Pe marginea a două cărți de Cleopatra Lorințiu

Ce reprezintă poezia, eseistica și publicistica unui autor? Poate fi considerată o formă de jurnal personal, în care autorul face diferite mențiuni ale trecerilor și petrecerilor vieții sale zilnice, sufletești și practice? Chiar dacă nu este un jurnal de fapt, cred că poate fi considerat ca atare. Fără să exprime totul, notează totuși ceva din gândurile și faptele autorului. Ideea a apărut în câteva rânduri, referitoare la unii scriitori. Un caz este cel al lui Mihail Sebastian: un editor a realizat o antologie a publicisticii acestuia, pe care a intitulat-o ”Jurnal indirect”, pentru a o deosebi de Jurnalul său adevărat. Deci, chiar dacă indirect, totuși jurnal. Am adoptat acest termen atunci când am citit două cărți recente ale scriitoarei Cleopatra Lorințiu, prima o culegere antologică de eseuri intitulată ”Scurte întâlniri – Există un limpede loc” (Editura Charmides, Bistrița, 2016) și a doua, o culegere antologică de versuri intitulată ”Anii scurți: antologie 1976-2018” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019).Pe lângă plăcerea unei lecturi datorată frumuseții versurilor și povestirilor eseistice, cele două cărți prezintă cititorilor aspecte din viața și activitatea autoarei, atât personală cât și profesională, în mod direct sau indirect. Read more…

Dorian Galbinski – reporterul vieţii sale (de până acum)

Abia după ce am citit din scoarţă în scoarţă elegantul volum publicat în acest an (2021) la Editura Humanitas, am înţeles pe de-a-ntregul (sper) titlul pe care l-a dat Dorian Galbinski cărţii sale de memorii. Viaţa trece ca un glonţ. Memoriile unui reporter BBC pare a fi o aluzie la faptul că la scrierea acestui volum, reporterul sobru, echidistant şi elegant – din emblematica redacţie a radioului public britanic – face tandem cu un povestitor talentat, cu har de umorist. Prin credibilitatea sa de necontestat, cel dintâi girează autenticitatea şi veridicitatea conţinutului, pe care cel de al doilea îl condimentează cu savoarea întâmplărilor ieşite din comun. Citind memoriile lui Dorian Galbinski, am întreprins o călătorie fascinantă prin Europa şi Israelul ultimei jumătăţi de veac, călăuzită de un ghid competent şi discret, care m-a ajutat să observ detaliile şi să nu pierd din vedere ansamblul, mi-a sugerat, uneori, ce aş putea întrevedea dincolo de rânduri, dar m-a lăsat să desluşesc singură ceea ce era (sau cred că era) de descoperit… Read more…

Istoria stranie și paradoxală a comunismului românesc

Cunoscutul istoric Lucian Boia a publicat recent la Humanitas un nou volum intitulat „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”. Volumul de 232 de pagini nu ne aduce noi informații, ci o interpretare originală a evenimentelor, scoțând în evidență trăsăturile „speciale”, cu adevărat „stranii și paradoxale”, ale comunismului românesc. Din introducere autorul definește astfel trăsăturile specifice ale experimentului comunist românesc:
– Țara cu cei mai puțini comuniști a devenit țara cu, relativ, partidul cel mai numeros;
– Virulent antinațional într-o primă fază, comunismul în România a sfârșit prin a deveni ultranaționalist;Read more…

Iosif Hechter față-n față cu realitatea

“De două mii de ani”… Un volum care nu-ți permite să adormi liniștit. Iată ceva, acel ceva , despre care se poate scrie foarte puțin dar și foarte mult, o poveste care rămâne valabilă de aproape două mii de ani. Antisemitismul. Dar cum să scrii despre el? Cum să faci ca să nu repeți ceea ce s-a scris în mii de volume publicate în zeci de limbi? Și de ce eu să fiu acela care să dezgrop niște amănunte despre o realitate de mult dispărută? De ce? Pentru ca am purtat steaua galbenă? Pentru că am trăit ani de zile în umbra absenței tatălui meu, luat ca medic în lagărele de concentrare? Nu-i de ajuns, mi-am zis. Dar iată că am găsit răspunsul la dilema care nu-mi dădea pace din momentul când am terminat de citit ultima pagina a volumului cu pricina. Voi putea scrie, mi-am zis, doar dacă voi reuși să mă transpun, cu ajutorul poveștilor acumulate în casa părintească, în lumea Bucureștiului de acum aproape o sută de ani, în anii 20-30 ai secolului trecut și să încerc să descriu în nu prea multe fraze, cum îl văd eu, evreu israelian de aproape 50 ani, născut, crescut și educat în România de după război, pe evreul Iosif Hechter/alias Mihail Sebastian, născut, crescut și educat în România înaintea acelui război care nu mai poartă nume pentru că e unic…Read more…

Tandemul Gary-Désérable – deliciul lecturii mele de seară

Oricât de obosită aş fi, chiar dacă pic de pe picioare, chiar şi atunci când mă prăvălesc în pat ca un bolovan, nu pot să nu citesc măcar o pagină, înainte de a adormi. Mai exact, nu pot adormi fără a citi măcar o pagină. Noptiera mea e ticsită de cărţi. Unele abia începute, altele lăsate – deocamdată – la jumătate, altele – puţine şi speciale – păstrate pentru recitit.

Sevrajul provocat de absenţa unei cărţi noi mă împinge să cutreier librăriile şi să cercetez avidă noile apariţii, să ochesc titluri, să răsfoiesc pagini şi să-mi aleg precum Promisiunea zorilor – o carte de Romain Gary, pe care nu apucasem s-o citesc până acum –, alteori e o carte nouă, scrisă de un autor tânăr, necunoscut (mie), ca de pildă François-Henri Désérable, autorul romanului Un anume domn Piekielny, inspirat de Promisiunea zorilor. Am avut norocul să mă înscriu pe traseul jalonat de către redactorii editurii Humanitas, seria Raftul Denisei, care au inclus cărţile mai sus pomenite în planul editorial al anului 2018. Am cumpărat cele două volume la o săptămână distanţă, dând peste cartea lui Désérable tocmai când citeam cartea lui Gary şi zăbovisem deja asupra episodului în care intră în scenă domnul Piekielny.Read more…

Ierusalimul ieri și azi: Schimbările din ultimii 50 de ani, așa cum le-am trăit eu însumi

după Conrad Schick. Drumul spre Ierusalim. Am plecat din Basel împreună cu Ferdinand Palmer în 6 septembrie 1846 și în șapte zile am ajuns la Triest, trecând prin pasul Gotthard, prin Milano și prin Veneția. Acolo am așteptat două săptămâni, pentru că un vapor cu legătură spre Beirut pleca doar o dată pe lună. În zilele noastre este un vapor în fiecare săptămână. La plecare marea era calmă, dar în zilele următoare ne-a prins o furtună teribilă. Valurile se revărsau peste punte. Nu ne rămânea decât să ne rugăm ca să scăpăm cu viață. De atunci am parcurs de mai multe ori acest drum, dar așa o furtună n-am mai pomenit! Am coborât la Smyrna și abia după zece zile am găsit un vapor care pleca la Alexandria, prin Chios, Rodos, Cipru și Beirut. În dimineața celei de a cincea zi am zărit vârfurile înzăpezite ale Munților Libanului și orașul Beirut. Aveam emoții, oare cum ne vom descurca, doar nu știam limba. Dar Domnul ne-a ajutat și în aceeași seară ne aflam deja cu toate bagajele la bordul unei corăbii cu pânze care pleca spre Jaffa. Drumul a durat patru zile, dar până ce corabia a intrat în port și până am debarcat ni s-a părut o veșnicie.Read more…

Unde eşti copilărie – o carte demnă de menţionat

De la început trebuie să felicit editura că a publicat-o pentru că ne prilejuiește să ne întâlnim cu o lume apusă, pe care eu, deși foarte în vârstă, n-o cunoșteam, lumea unei mari familii de evrei asimilați, culți, mulți sefarzi, înstăriți de la începutul secolului 20. Am avut însă ocazia să o cunosc direct pe autoarea cărții, pe Marie-Claire Ștefănescu, pe Cocuța cum i se spunea în familie, ea fiind verișoara fostului meu cuscru, nu în perioada copilăriei ei, ci mult mai târziu, în a doua parte a anilor 70. I-am cunoscut soțul și fiica și mai recent nepoatele și strănepoatele.Read more…

David (Dadu) ROSENKRANZ – un lider evreu din România în secolul 20

Recent am primit o carte bilingvă, în ebraică și română, care mi-a atras atența datorită titlului ei: ”Dadu” (Betapress, Ashdod, 2017; 144 & 109 pagini, incluzând și fotografii documentare). Este biografia fostului activist al Uniunii Evreilor Români, avocatul David (Dadu) Rosenkranz, scrisă de fiica lui, profesoara de liceu Adina Rosenkranz-Herscovici. Volumul este util pentru cercetătorul istoric, deși este o evocare familială și nu o biografie academică. Autoarea însăși – care este și editoarea documentelor și evocărilor – afirmă în prefață că ”volumul … nu e conceput și nici scris ca o carte închegată care să îmbine în mod armonios fapte autentice ale personajului principal cu evenimente istorice autentice și cu crâmpeie din viața sa personală, ceea ce ar fi făcut poate din el un roman pasionant, dar pe care eu aș fi fost incapabilă să-l scriu”.Read more…

Hagada de Pesah – o nouă ediţie în limba română

”Hagada de Pesah”, povestea ieșirii lui Israel din Egipt, este cea mai răspândită carte de iudaism după Tora. După unele afirmații, ea a cunoscut circa 3000 de ediții până în prezent. Aproape că nu există comunitate evreiască mare în care să nu fi fost publicată o ediție a acestei cărți. Ea este și cea mai tradusă carte de iudaism. Această difuzare largă a ”Hagadei de Pesah” se datorește importanței sărbătorii de Pesah (Paștele Evreiesc). Ea este regina sărbătorilor evreiești, cea mai mare sărbătoare a poporului evreu, sărbătoarea eliberării din robie. Se poate spune că poporul lui Israel a devenit popor cu adevărat după ieșirea lui din Egipt. Eliberarea din robie a fost eliberarea națională, urmată de eliberarea spirituală, prin predarea Torei (de Șavuot) și eliberarea socială, prin stabilirea egalității sociale (prin egalitatea stabilită de Sucot). Pe această bază s-a născut civilizația iudeo-creștină. Pesah a devenit un simbol. Lectura ”Hagadei de Pesah” în prima seară a sărbătorii (în Diaspora în primele două seri) a devenit obligatorie pentru fiecare evreu, pentru ca fiecare să știe că a fost eliberat din robie de către Dumnezeu Însuși…Aceste gânduri m-au cuprins și atunci când am răsfoit noua ediție a ”Hagadei de Pesah”, apărută acum un an, în ajunul sărbătorii de Pesah, epuizată imediat și reapărută acum circa două luni. Este o ediție de lux a ”Hagadei de Pesah”, însoțită de o nouă traducere în limba română, precum și de ”Legi de cult, comentarii și tradiții”, de ilustrații bogate.Read more…

Jurnalismul neconvențional al poetei Martha Izsák

Cine este Martha Izsak? Cititorii o cunosc drept poetă și publicistă. Este autoarea unui număr impresionant de volume de poezii în limba română, unele traduse în limbile maghiară, franceză, germană, engleză, albaneză, aromână, italiană, ebraică. Poetă cunoscută, prezentă în antologii internaționale de poezie și laureată a mai multor premii românești și internaționale. Ea scrie și în limba franceză, este o iubitoare a culturii franceze, activă în cadrul francofoniei din România, cunoscută ca poetă și în Franța și traduce poezie românească în limba franceză și poezie franceză în limba română. Martha Izsak are un palmares literar bogat. În afară de poezie, ea scrie articole de publicistică și eseistică. Este și curajoasă, nu face concesii. În perioada regimului comunist, a fost sub vizorul Securității: atitudinea ei de opoziție față de dictatură a făcut-o să sufere, dar ea a acceptat acest lucru cu demnitate. Acum 13 ani a publicat porțiuni din dosarul ei de la Securitate sub forma volumului ”Obiectiv: Zita”, apărut ulterior și în limba germană. Poetă și publicistă evreică din România contemporană, cu o orientare iudaică profundă, care se resimte în scrierile ei.Read more…

Multiplele roluri ale sinagogii

La 28 decembrie 2016, la Templul Coral din București s-a desfășurat simpozionul ”Sinagoga – loc de adunare, rugăciune și învățătură, patrimoniu istoric și arhitectural”. Manifestarea a fost prilejuită de apariția volumului ”Cartea Sinagogilor din România” de Teșu Solomovici, un album care prezintă cele mai importante sinagogi din țara noastră, imaginile fiind însoțite de scurte istorii ale fiecăreia.Read more…

Pe strada Venlo, cu Peter Rosenthal

De-a lungul străzii Venlo [în original Entlang der Venloer Straße] este titlul unei cărţi de dimensiuni prietenoase, cu o copertă sugestivă, destinată parcă cititorului-voiajor care îşi petrece, citind, călătoria cu trenul sau cu tramvaiul. Atâta doar că în cazul de faţă cartea este vehicolul care-l ia la drum pe cititorul care încalecă alături de autor pe bicileta cu care pedalează zilnic către cabinetul său medical de pe strada Venlo din Köln. Curând se dovedeşte că strada Venlo nu străbate doar oraşul Köln, ci se ramifică pe cărările memoriei, având destinaţii din cele mai diferite, din Banat şi până la New York, dar şi o staţie constantă de îmbarcare şi popas: Aradul natal al lui Peter Rosenthal, scăldat de Mureş şi populat cu personajele copilăriei, precum şi o alta – de destinaţie – Kölnul de pe malul Rinului care, uneori, se confundă cu Mureşul.Read more…