Oare a mai rămas ceva de scris sau de spus?

În general medicii scriu ficțiune, adică povești, cele mai multe fără legătură cu meseria lor. Poate doar că inspirația provine din legătura nemijlocită cu ființe umane, dar majoritatea subiectelor sunt cel mult tangențiale cu ocupația de zi cu zi. De multe ori scriu și materiale inspirate din meseria lor, dar nu beletristică, ci subiecte legate de situația medicinii în zilele lor, problemele îngrijirii bolnavului în sistemul medical în care trăiesc, sau abundente propuneri de îmbunătățire, venite din partea unor indivizi care de zeci de ani trăiesc și activează în mediul medical și încearcă să se facă folositori. Excepție la cele de mai sus o fac trei volume, care mi-au căzut în mână la intervale mari unul de celălalt, provenind din surse foarte îndepărtate, cel puțin geografic. Sunt trei publicații în care subiectul e medicina, medicii și pacienții, doar modul în care este tratat diferă complet de tot ce s-a scris în domeniu. Subiectul pare banal, dar stilul este complet neașteptat: este un amestec de satiră, amărăciune (și sinceritate) sufletească, critică, și pe undeva deznădejde. Citind cele trei cărți vezi imediat că nu e nevoie de mulți ani pentru a înțelege că problemele medicinii de azi, de ieri și bineînțeles de alaltăieri pot fi tratate în modul cel mai serios, dar că uneori e nevoie să te ridici deasupra realității de zi cu zi, să privești în jos și să încerci să nu te pufnească plânsul, sau râsul, depide în ce mood ești.Read more…

Povestea cimitirelor evreiești din Cluj, într-un volum de György Gaal

La sfârșitul anului trecut am participat la lansarea unui nou volum, semnat de György Gaal: “A Házsongárdtól a Kismezőig” [De la Cimitirul Central “Hajongard” la Cimitirul ”Kismező“]. Menţionăm pentru necunăscători că Hajongard este Cimitirul Central – cu o parte veche și una nouă – , iar Kismező este cimitirul de pe strada Crișan .O parte consistentă a noului volum tratează exhaustiv istoria celor patru cimitire evreiești din Cluj. Se completează astfel o pagină nescrisă a istoriei evreimii clujene.Read more…

Chemați urgent doctorul … în umor

Recent am citit o carte de satiră și umor cu caracter special. Motivul acestui caracter special este că autorul, medic de profesie, vrea să fie chemat de pacienți pentru a-i vindeca probabil de depresiune sufletească. Dar cartea este serioasă, privitoare la problemele reale ale vieții cotidiene, deși scrisă într-o formă satirică, incluzând 101 schițe umoristice. Umor zilnic, fără a prezenta o deformație profesională a autorului. Este cartea ”CHEMAȚI DOCTORUL” , al cărei autor e medicul Dorel Schor, cunoscut cititorilor și după numele Dorel Șora, dar mai simplu cu titlul de … doctor în umor. Cartea a apărut la editura Ofakim Itonut din Tel Aviv cu ajutorul unor prieteni foarte serioși și zâmbitori ai autorului, precum consilierul editorial devenit și tehnoredactor George Roca din îndepărtata (sau, poate chiar apropiata) Australie, un bun prieten al scriitorilor israelieni de limba română, precum și a caricaturiștilor Costel Pătrăscan, Constantin Ciosu, Eduard Mattes și Andi Ceaușu.Read more…

Miturile fondatoare ale antisemitismului – o carte mereu actuală, a istoricului Carol Iancu

Cercetarea mea doctorală a avut în vedere studiul istoriei evreilor din România și Ungaria în perioada 1945-1953, perioada imediat următoare războiului. O lucrare interesantă pe care am întâlnit-o pe parcursul cercetărilor mele a fost cartea profesorului Carol Iancu de la Universitatea Paul Valery Montpellier III, cu titlul “Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre”, despre care am să vă vorbesc în continuare. Lucrarea a fost publicată în primă ediție la Toulouse cu titlul “Les mythes fondateurs de l’antisemitisme. De l’Antichité a nos jours”. Cartea a fost publicată în limba română și reeditată la Editura Hasefer în 2018. Lucrarea aduce în lumină rădăcinile antisemitismului, marginalizarea unei comunități care de-a lungul istoriei a vrut să își păstreze comunitatea și religia. Analiza pe care o face autorul antisemitismului începe cu epoca antică, continuă cu timpurile medievale, apoi cu epoca modernă și contemporană. În calitate de evreu, încearcă să își apere comunitatea cu argumente raționale și logice. Read more…

75 de ani de la tragedia navei Struma

„Călător pe vasul morții” nu este o carte documentară, deși are la bază o enormă documentație de care s-a servit autorul în cărțile sale anterioare despre „Struma”. Este un roman de ficțiune, citibil cu interes crescând până la ultima filă, structurat pe întâmplarea reală, dar detașat oarecum de ea, deoarece personajele principale, deși au călătorit cu Struma până la Istanbul, nu se regăsesc pe lista pasagerilor de pe acest vas. Nici nu au cum să se regăsească, fiindcă sunt imaginare… Read more…

Memoriile lui Yosif Govrin

De curând am citit o carte autobiografică a lui Yosef Govrin publicată de Editura Hartung-Gorre, din Konstanz, în februarie 2018. Cartea tradusă din engleză, de Klara Strompf este întitulată: IM SCHATTEN DER VERNICHTUNG, Erinnerungen an meine unbeschwerte Kindheit in Bessarabien und Czernowitz, die bittere Verbannung in Transnistrien und die illegale Einwanderung nach Eretz Israel [În umbra exterminării – amintiri despre copilăria mea normală în Basarabia și Cernăuți, deportarea crudă în Transnistria și imigrarea ilegală în Eretz Israel, 1930-1947] şi a apărut sub îngrijirea profesorului emerit Erhard Roy Wiehn, în renumita serie Editions Shoa &Judaica/Studies since 1984. Iniţial cartea a apărut în Israel în limba ebraică, în 1999, și în idiș, în 2002, în 2007 fiind tradusă în engleză şi publicată în Anglia și USA. Sunt convinsă că mulți din cei care citesc revista Baabel cunosc cartea și chiar pe autorul care a fost și continuă să fie o persoană publică importantă în Israel.Read more…

O familie deosebită

Din întâmplare am descoperit în biblioteca mea încă foarte mare și la a cărei soartă mă gândesc de multe ori, o carte cu un titlu incitant: Sag nie du gehst den letzten Weg (Nu spune niciodată că mergi pe ultimul drum). De fapt știam din spectacolele Teatrului Evreiesc de Stat din București că acesta este titlul și refrenul cântecului partizanilor evrei din al Doilea Război Mondial și al celor care s-au sacrificat în ghetoul din Varșovia, cântat în idiș: „Zog nișt kein mol az di geist dem lețtn gang”. Și iată-l ca titlu al unei cărți care stă de foarte multă vreme în biblioteca mea. Nu despre carte vreau să povestesc, ci despre cei care au scris-o, o familie deosebită, care cred că merită cunoscută și care în momentele de cumpână ale vieții lor au luptat la fel ca partizanii. Nu din întâmplare au ales acest titlu pentru cartea lor. Lin Yaldati și Eberhard Rebling au scris cartea într-o perioadă când viața le devenise mai ușoară. Ne-au dăruit-o, mie și soțului meu, atunci când ne-am cunoscut, în 1986. Cartea a apărut în Berlinul de Est, la editura Der Morgen. În Wikipedia se pot găsi date numeroase despre cei doi autori, deoarece au fost persoane cunoscute în RDG și nu numai acolo. Din cartea lor, care spre uimirea mea nu apare printre titlurile cărților scrise de Eberhard Rebling – el a scris și multe alte cărți – se poate afla cine au fost ei și prin ce au trecut înainte de a deveni personalități.Read more…

Memoria salvată a evreilor din Banat

După întălnirea din 4 noiembrie 2015, de la Haifa, a originarilor din Timișoara, am primit volumul „Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri și azi”, coordonat de conferențiar Smaranda Vultur (editura Polirom, 2002 – colecția „A treia Europă”). Volumul prefațat de Smaranda Vultur și postfațat de profesorul Victor Neumann, conține o serie de interviuri cu evrei care locuesc actualmente în Banat sau au locuit în această regiune, care își povestesc autobiografia, răspunzând la unele întrebări specifice ale intervievatorilor.Read more…

Wout van Bekkum despre Immanuel Romano

Wout s-a născut în 1954 într-o familie de evrei care stă de generații în nordul Olandei. A studiat limbile semitice la universitatea din Groningen și cu timpul a ajuns șeful catedrei. În afară de cursuri de limbă ebraică, Wout se ocupă cu cercetarea poeziei ebraice din Spania medievală și cu istorie evreiască modernă. Immanuel, cunoscut și ca Manuello Romano sau Manuello Giudeo, s-a născut la Roma în 1261, probabil în familia Zifroni. În tinerețe a primit o educație tradițională (gramatică ebraică, exegeză biblică, literatură evreiască mistică și poezie ebraică) dar se pare că a studiat și matematica, astronomia și filozofia. Read more…

A cui e limba asta a mea?!

Am descoperit în bibliotecă o carte de mult uitată, pierdută printre alte sute aflate pe rafturile prăfuite. E vorba de volumul lui Ilan Stavans, apărut în 2008 cu denumirea ”Resurecting Hebrew”. După părerea mea aceasta e lectură obligatorie pentru oricine care dorește să înțeleagă fenomenul limbii ebraice moderne, unic în întreaga civilizație așa numită vestică.Am parcurs volumul lui Stavans ca un roman polițist, încercând tot timpul să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus în această jumătate de secol în care flirtez cu limba strămoșilor mei. Trebuie să recunosc că volumul lui Stavans mi-a oferit doar parțial explicațiile pe care le căutam. Fără discuție, citind cele scrise am înțeles mult mai bine despre ce e vorba. În primul rând mi s-a confirmat opinia după care revirimentul ebraicii e un fenomen unic în istoria omenirii. Stavans se întreabă dacă cineva își poate închipui că mâine sau poimâine italienii vor hotărî să se întoarcă la limba latină și s-o transforme în lingua franca de toate zilele, adică cea care să facă legătura între toate regiunile Italiei, de la Milano și până la Napoli și Sicilia și Sardinia?! În al doilea rând Stavans declară (și are dovezi) precum că ebraica n-a fost niciodată o limbă moartă, pentru că ea a existat și a fost folosită în rugăciuni de-a lungul a două milenii. Stavans definește situația ebraicii în acești 2000 ani ca o limbă prezervată în refrigerator, asemănând-o cu…banca de lichid seminal!Read more…

Impertinența amatorului, deloc neobișnuită

Să te pui cu Yuval Noah Harari, asta chiar se cheamă impertinență, dar pe undeva sunt bucuros că pot comenta una din ideile celui care a cucerit lumea intelectuală în mai toate limbile pământului cu cele trei volume ”Sapiens”, ”Homo Deus” și mai ales ultima, ”21 lecții pentru secolul al 21lea”. Parcurgerea ultimului său volum, intitulat de o manieră care poate produce senzația unui perfect complex de superioritate, este de fapt o trecere în revistă a celor mai importante aspecte ale realității începutului secolului XXI, cea de ”global village”, analiza lor distrugând în întregime obstacolele granițelor geografice și punând în fața cititorului întrebări care în mai mare parte nu au răspunsuri, dar Harari încearcă. Aș zice că citind cartea, am găsit că sunt de acord cu imensa majoritate a tezelor sale, ceea ce mă face să mă gândesc că volumul în cauză ar trebui să facă parte din lista lecturii obligatorii, nu numai a liceanului de rând, dar și (sau mai ales!) a șefilor de state, a acelora care ne conduc destinele. Dacă totul ar fi rămas așa cum am scris mai sus, ar fi fost logic să mă opresc aici și să mă mulțumesc cu faptul că am făcut un serviciu acelor puțini care încă nu au găsit timpul pentru a parcurge ultimul volum al lui Harari. Dar după cum își închipuie cititorul, eu mai am ceva de spusRead more…

Dialog între Sibiu și Luxemburg

Sprijinul acordat culturii are rădăcini vechi la Sibiu. Breslele din acest oraș erau, cu secole în urmă, la fel de puternice ca cele vieneze. Ele aduceau în oraș mari artiști ca de exemplu pe Franz Liszt care a apărut pe scenă la Sibiu imediat după Viena. Toate acestea și multe altele le putem afla din dialogul care s-a infiripat între Erna Hennicot-Schoepges, soția fostului premier al Luxemburgului, fostă președintă a Parlamentului acestei țări, la ora actuală membră a Consiliului de Stat, și Beatrice Ungar, redactor-șef al publicației sibiene Hermmanstatdter ZeitungRead more…

Doamnele de la “Armenia”

Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…

Despărțirea de o revistă care-mi era dragă

Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…

A patra fiică – moştenitoarea poveştilor

Cea mai recentă carte publicată de Madeleine Davidsohn – A patra fiică, Editura Hasefer 2019 – deapănă poveşti din viaţa evreilor români, petrecute în prima jumătate a veacului XX. Poveşti despre prigoană, teroare, război şi deportarea în Transnistria, despre moarte şi supravieţuire. Poveşti despre iubire, despre familie, despre nădejde şi deznădejde, despre despărţiri sfâşietoare şi întâlniri miraculoase, despre bogăţie şi scăpătare, libertate şi temniţă, pe care le urmărim cu emoţie, alături de eroina principală. După război şi moartea timpurie a mamei, Lora, fiica mezină – cea de a patra – a unui negustor-tapiţer dintr-un orăşel din nordul Moldovei, este adoptată de un unchi înstărit, din Capitală, care-i schimbă nu numai viaţa, ci şi numele. Lora devine Mira (de la Mirabella) şi începe o existenţă senină şi îndestulată în buricul Bucureştiului. Curând, însă, odată cu instalarea regimului comunist, eleva isteaţă şi iubitoare de lectură se va confrunta cu grijile, nesiguranţa şi sărăcia, dar în acelaşi timp va căpăta o moştenire preţioasă. Va deveni legatara frânturilor de amintiri ale înaintaşilor ei, destăinuite în scrisori, pe petice de hârtie mototolită şi îngălbenită sau în caiete tăinuite care cuprind manuscrisul unui roman, primite sau descoperite pe căi întortocheate şi misterioase. Read more…

Cine a scris cartea despre Lea?

Am citit cartea “Lea. Povestea familiei mele” şi am recitit pasaje din ea, încercând să intuiesc secretul succesului ei, în ciuda faptului că nu este scrisă de un scriitor profesionist şi nici măcar de un condeier amator. Andrei Klein este fotograf profesionist, autodidact cu un orizont larg de cunoştinţe şi un colecţionar împătimit, dar niciodată nu s-a îndeletnicit cu scrisul. Mi-am pus întrebarea „Cine a scris cartea Leei?” şi cred că am găsit răspunsul, iar odată cu el, cheia succesului cărţii.Read more…

Pe marginea cărții ”Esa eynay leyerushalayim”, de Baruch Tercatin

Care este raportul între memorialistică și istorie? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, răspunzând că istoria este o știință, dar memorialistica este unul dintre izvoarele și instrumentele ei. Cartea ”Esa eynay leYerushalayim” (varianta ebraică a cărții ”Privind spre Ierusalim”) , volum memorialistic al scriitorului, inginerului și activistului pe tărâm iudaic și sionist Baruch Tercatin susține acest punct de vedere. Diferită de ediția română, bogat ilustrată, incluzând și discursuri ale unor personalități contemporane care au participat la evenimente în cadrul cărora autorul a jucat un rol principal, alături de propriile amintiri ale autorului, cartea aduce un material istoric bogat util viitorilor cercetători ai istoriei evreilor din România în secolele 20-21, precum și a istoriei ”aliyalei” române în Israel Read more…

O carte în memoria evreilor din Dej

În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…