Cum a fost răspândită Hagada de Pesach în rândul colectivității evreiești din România de altă dată și de astăzi, precum și în rândul evreilor originari din România? Răspunsul este: la început, ea a circulat sub formă de ediții tipărite în alte țări. Ulterior, au apărut ediții ebraice ale acestei cărți în tipografii ebraice din diferite orașe ale perimetrului românesc. Inițial erau ediții ebraice, unele însoțite de comentarii, altele de traduceri în limba idiș. În ultimele decenii ale secolului al 19-lea, binecuvântări recitate în cele două seri de ajun de Pesach apar în traducere în cadrul celor câteva ediții ale cărții de rugăciuni (”Sidur”) cu traducere în limba română. Read more…
Dacă Purim este o sărbătoare atât de serioasă, din ce cauză s-a ajuns să fie considerată de unii evrei laici ”sărbătoare frumoasă pentru copii”? Răspunsul îl găsim în modul de celebrare al ei. Lecturii Meghilei în seara de ajun de Purim în sinagogă, precum și ieșirii din ziua de post a Estherei, li s-au adăugat celebrări care reflectau răbufniri de bucurie. Carnavalul este, probabil, de origine italiană. El include costumarea, travestirea, precum și cântecele, devenite o parte a folclorului idiș și iudeo-spaniol (apropo, folclor de acest fel a existat și în rândul obștei evreiești din România de altădată). Petrecerea mai include huiduirea numelui lui Haman, cel care a vrut distrugerea neamului lui Israel; jocuri și, mai târziu, scenete, canțonete și farse pentru amatori, fapt care a contribuit la apariția teatrului iudeo-spaniol și a teatrului idiș; beția, ”ad-lo-yada”, până când respectivul evreu ajungea într-atât de beat, încât confunda pe Mordekhay cel drept cu Haman cel păcătos.Read more…
Zilele trecute, cu totul întâmplător, soțul meu a descoperit la Biblioteca Universității din Ierusalim o mică expoziție. A doua zi ne-am dus împreună să o vedem pe îndelete.
La intrarea în Biblioteca pentru Științele Naturii ne-a întâmpinat o priveliște neobișnuită: pe pereți atârnau afișe scrise în limba chineză! E adevărat, scrierea chineză este foarte estetică, dar de unde și până unde? Am aflat că era o acțiune de solidaritate în cinstea celei de a 70-a aniversări a independeței statului Israel, organizată de un grup de artiști din Hong Kong. Grupul MaHA (Milk and Honey Arts – Arta de Lapte și Miere) este format din artiști creștini care au simțit nevoia să slăvească Țara Sfântă prin intermediul artei lor – caligrafia chineză. Exponatele, o parte din ele texte biblice traduse în limba chineză, urmăresc istoria scrierii chineze. S-o urmărim și noi pe scurt, așa cum reise din textele expuse.Read more…
La balconul Templulului Memorial al Deportaților Evrei din Cluj, ale cărui lucrări de reabilitare sunt în curs de finalizare, se va înființa un muzeu de istorie al evreimii clujene. Necesitatea și utilitatea înființării acestui muzeu s-a impus mai ales în ultimul deceniu, odată cu desfășurarea simpozioanelor anuale File din istoria evreimii clujene (şapte ediții în perioada 2011 – 2019) care au relevat, treptat, excepționala contribuție a populației evreiești la dezvoltarea culturală și economică a orașului. Deși în fiecare an s-au editat câte două volume (în limbile română şi maghiară) cu conținutul complet al conferințelor susținute, toată lumea a fost de acord că această istorie trebue să trăiască veșnic în memoria populației și că modul cel mai intuitiv pentru aceasta este un muzeu de istorie. Pe parcursul ultimilor ani, mai ales după ce s-a stabilit (din anul 2014) că la balconul sinagogii renovate se va crea un spațiu expozițional de aproximativ 200 mp, s-au vehiculat, oarecum neorganizat, numeroase păreri, idei, schițe de proiect, chiar și unele ambiții personale. Dar totul a rămas la nivelul discuțiilor și nu s-a născut un proiect implementabil, ale cărui lucrări pregătitoare s-ar fi desfăşurat în paralel cu reabilitarea sinagogii. S-a realizat totuși o prelucrare și o clasificare a arhivei comunității (ceea ce a mai rămas după Holocaust) și s-au reabilitat unele (puține) obiecte de cult care urmau să fie expuse. Dar nu exista o listă exhaustivă a materialului propus pentru expunere.Read more…
Diaspora este un cuvânt grec antic, diaspere format din dia (de-a lungul) și speiren (dispersare), care împreună înseamnă „împrăștiere, dispersare”. Acesta este sensul în care a fost folosit în greaca antică. În acest sens cuvântul se găsește și în traducerea Vechiului Testament în limba greacă din sec. al IV-lea î.e.n. Septuaginta, în Deuteronom 28:25. Cu acest cuvânt, diaspora, este tradus cuvântul ebraic biblic zaava (catastrofă, nenorocire). În traducerile românești pe care le-am văzut apar variante foarte îndepărtate de original. Cu toate acestea, luând în considerație că această traducere a fost făcută de înțelepți evrei, putem spune că ei nu au tradus cuvântul ad litteram, însă i-au dat o interpretare valabilă și până astăzi; Poate fi o aluzie la faptul că pedeapsa exilării ar fi o catastrofă. Cuvântul „diaspora” a fost folosit de greci în primele secole ale erei noastre pentru a ilustra uriașa comunitate a evreilor din orașul Alexandria din Egipt, care cuprindea pe vremea aceea un milion de evrei. Acesta este un sens identic la cel folosit astăzi în diferitele limbi. După cum reiese din documentele civile aflate în posesia noastră, cuvântul diaspora nu a fost folosit în sensul de exilare a evreilor până în anul 1869, acum 150 de ani. Cuvântul original ebraic paralel cu diaspora, galut, este total diferit. În primul rând cuvântul galut, precum și ideea pe care o reprezintă, apar deja în Vechiul Testament. În ebraica biblică cuvântul înseamnă „deportat, exilat, expulzat, expulzați, expulzare”. Read more…
Pentru cei care nu știu (nici eu nu știam!), Mașhad, al doilea oraș ca mărime din Iran și capitala provinciei Khorasan, este situat în colțul de nord-est, lângă granița cu Afganistan și Turkmenistan. Acolo se află mormântul lui Imam Reza, una din figurile cele mai venerate de șiiți. Poate de aceea populația locală, șiită, este și mai fanatică decât în restul Iranului. În Persia trăiau evrei din vremuri străvechi. E destul să ne gândim la povestea Esterei, legată de sărbătoarea Purim – povestea se desfășoară în Persia. Dar din cauza fanatismului religios al localnicilor, până în sec. al XVIII-lea evreii au evitat să se stabilească la Mașhad. În 1734, Nader Shah a adus pentru prima oară 17 familii de evrei în oraș (și încă 23 în orășelele învecinate). El a transformat orașul Mașhad într-un mare centru economic. Unii evrei erau giuvaergii și prelucrau turcoazele locale. Negustorii evrei cumpărau de la localnici bumbac și piei. Caravanele lor ajungeau până în Rusia și în India. Un alt domeniu de activitate era producția de opiu. Nader Shah a ales câțiva evrei ca să-i păzească vistieria – în nimeni altcineva nu avea încredere, pentru că el era sunnit și localnicii erau șiiți. Atâta timp cât evreii se aflau sub protecția șahului, comunitatea a prosperat, dar după moartea lui, situația s-a schimbat. Read more…
Domnii şi doamnele din Clujul copilăriei mele purtau pălării împletite din paie înălbite, asemănătoare costisitoarelor pălării Panama care oricum nu mai erau de găsit. Şi copiii purtau pălărioare de pai, de modele diferite. Eu am primit în dar una „vietnameză” şi mă duceam la ştrand cu ea. De câţiva ani buni vânez pălăria de paie ideală, exact la fel cu cea pe care mi-a adus-o Mama (fie-i memoria binecuvântată) acum vreo 15 ani de la Tuşnad. De fapt şi-o cumpărase sieşi, dar mi-a dăruit-o după ce am încercat-o şi mi-a plăcut la nebunie. Are o formă şic, e delicată şi uşoară (de câte ori nu mi-a luat-o vântul din senin, obligându-mă să alerg după ea pe trotuar sau chiar pe carosabil!), de culoare galben-aurie, plăcută privirii. Cu timpul i-au apărut câteva rupturi la marginea borului, dar eu am continuat s-o port, spunând că aşa are şi mai mult farmec. Între timp, conştientă de perisabilitatea ei, am început să caut o pălărie de paie dacă nu la fel, măcar asemănătoare şi, negăsind niciuna, mi-am cumpărat tot feluri de surogate din iarbă de mare, talaş şi alţi înlocuitori… De fapt, cine şi unde mai vinde pălării de paie?! Într-un articol publicat în 1944 în Buletinul EME (Erdélyi Múzeum Egyesület – Asociaţia Muzeul Ardelean), etnograful Gálffy Mózes descrie procesul tehnologic al confecţionării pălăriilor de paie virgulă aşa cum i l-au relatat ţărăncile din Horlacea (Jákótelek), un sat din apropiere de Huedin (Zona etnografică Călata) care pe atunci număra 400-500 de suflete, dar azi abia depăşeşte 150. Aflăm că sătenii se ocupau cu împletitul paielor încă din veacul al XVIII-lea.Read more…
József Roboz este total necunoscut în România, în timp ce în Ungaria el este considerat un specialist de marcă al învățământului special, într-o perioadă în care acest domeniu încerca să se afirme ca o componentă de bază a învățământului general. Cu toate acestea, realizările sale se extind și pe teritoriul de azi al României, ceea ce ne-ar obliga măcar să-i recunoaștem meritele, dar cred că merită mult mai mult. Amănunte despre primii săi douăzeci de ani de viață se găsesc foarte greu. Se știe că s-a născut la 22 mai 1864 în localitatea Dunapataj, situată pe malul Dunării, la vreo 110 km sud de Budapesta. Nici azi localitatea nu are mult peste 6000 de locuitori, cu preocupări agrare. În secolul al XIX-lea localitatea avea și locuitori israeliţi. Istoriografia maghiară spune că s-ar fi născut într-o familie de evrei, dar anumite evenimente ulterioare din viața sa ne fac să ne îndoim. S-ar putea să fi fost o căsătorie între un bărbat evreu și o fată maghiară, căsătorie care probabil nu a rezistat în timp, sau între ei a fost o legătură extraconjugală. Indiferent care variantă este adevărată, tatăl biologic și-a recunoscut fiul, József, și i-a dat numele său, Rosenberg. De fapt nu i-a dat doar numele, ci l-a și ajutat să se instruiască și să-și aleagă o meserie.Read more…
Uneori visez că predau un curs (sau o lecţie) de fizică şi după ce scriu pe tablă mai multe rânduri de formule, nu-mi amintesc continuarea demonstraţiei. Rămân înţepenită (aşa cum numai în vise se întâmplă), nu pot scoate niciun cuvânt şi îmi doresc să intru în pământ de ruşine. Apoi mă trezesc şi răsuflu uşurată: „Slavă Domnului că am scăpat!” De treizeci de ani nu mai învăţ, nu mai predau şi nu mai fac cercetare în domeniul fizicii şi ori de câte ori conştientizez acest lucru, încerc cel mai autentic sentiment de libertate greu de explicat, din moment ce nimeni nu m-a obligat să urmez Fizica, ci a fost opţiunea mea, încă din gimnaziu. În clasa a IX-a, am promovat la faza finală (şi am şi beneficiat de o tabără unde m-am distrat excelent). Următorul pas (firesc) a fost clasa specială de fizică (o clasă cu colegi de nota zece şi o atmosferă fabuloasă) unde am fost din nou finalistă la olimpiadă. E drept că niciodată nu am fost premiată la faza națională, nereuşind să obţin punctajul necesar. Dar am perseverat… Aproape că mă convinsesem că Fizica era destinul meu. Ne lega o relaţie bazată pe afecţiune sinceră, dar lipsită de pasiune, care promitea stabilitatea. În paralel scriam (şi uneori publicam) poezie şi proză şi citeam în neştire literatură (şi nu cărţi de fizică). Totuşi, după bacalaureat am fost gata-gata să abandonez cariera de fiziciană, însă m-au împiedicat… Tezele din iulie…Read more…
În zorii zilei de 7 octombrie 2023, denumită Sâmbăta neagră, o haită imensă de bipezi sălbatici a atacat o serie de așezări evreiești situate la granița cu fâșia Gaza; nu intenționez să intru amănunte referitoare la bestialitățile la care s-au dedat liotele de fiare și la ceea ce au lăsat în urma lor. Această zi, 23 Tișrei în calendarul ebraic, are o valoare spirituală importantă: era ajunul sărbătorii Simhat Tora (Sărbătoarea Torei), zi în care se citește ultima pericopă din ciclul celor 54 de pericope anuale ce compun Pentateuhul, concomitent reluându-se imediat citirea de la început a Pentateuhului cu pericopa Geneza. Acest aspect simbolizează spiritul de continuitate a Torei. Decalogul (Cele Zece Porunci), parte constituentă din Tora, prezintă o importanță deosebită pentru întreaga omenire, nu doar pentru evrei. Iar cel ce a primit acest Cod de legi, prin Revelația de pe Muntele Sinai, nu era altul decât personajul principal din întregul Pentateuh: Moise, Profetul Domnului. Subiectul dezvoltat în continuare prezintă modul în care este ”văzut” profetul Moise de către doi titani ai artelor plastice: Michelangelo și Rembrandt.Read more…
Au trecut ceva mai mult de trei ani de când m-am alăturat autorilor care publică în revista Baabel, fiind și eu una din cei care așteaptă cu înfrigurare și bucurie apariția acestei publicații online, de două ori pe lună, în dimineți de joi. Au fost pentru mine trei ani foarte bogați, cu multe bucurii și emoții, ani în care mi s-au întâmplat multe, și bune și rele, în care lumii întregi i s-au întâmplat multe și, în pofida tuturor frământărilor și durerilor, iată că autorii revistei suntem mereu pe aceeași pagină virtuală, oriunde ne-am afla, fiindcă ne alătură, mai mult decât orice, un umanism curat și puternic care găsește aici modalitatea de a se exprima. După ce am scris multe zeci de articole pe teme foarte diverse, după ce am învățat foarte mult și, sper, am evoluat, în acest moment am ajuns să lansez primul meu volum alcătuit dintr-o selecție a acestor articole. Volumul a apărut la Editura Bifrost din București și poartă titlul unuia din textele mele, O după-amiază cu ceva dulce.Read more…
Am o problemă cu visele: în momentul în care mă trezesc, ele se destramă ca fumul, se duc pe apa Sâmbetei. Știu că am visat, îmi amintesc despre cine şi, eventual, chiar unde au avut loc visele mele. Ani de-a rândul, de exemplu, umblam iar și iar pe nişte străzi, mereu aceleaşi. Aparent, mă simţeam ca acasă cutreierând acele străzi pe care nu călcasem niciodată în viaţa mea reală. Iar în ultimul timp, visez mereu că mă aflu la un fel de petrecere în locuinţa unei prietene. De ce zile în şir îmi apare în vis aceasta prietenă care locuia la doi paşi de mine, dar în orăşelul unde eu nu mai stau de opt ani? Deşi îmi amintesc personajele şi locaţia viselor mele, mă deranjează că nu reţin conţinutul lor, ce se întâmplă în ele, acţiunea care le animează. Am sentimentul frustrant că sunt deprivată de o parte a vieţii mele care se petrece în subconştient și care mie mi se pare importantă. De aceea visul despre care voi vorbi nu îmi aparţine; el mi-a fost istorisit de o prietenă. Ei i s-a părut original şi deosebit şi pe bună dreptate, zic eu. “Prima parte a visului meu s-a petrecut în incinta Şcolii din Atena, aşa cum şi-a imaginat-o pictorul renascentist Rafael în fresca cu același nume, aflată la Vatican. Numai că în locul filosofilor și al oamenilor de ştiinţă, în majoritate antici, se aflau prietenii şi cunoştinţele mele. Era un adevărat “tableau vivant” din care făceam parte şi eu.”Read more…
Potrivit unei iniţiative a guvernului ungar Templul Memorial al Deportaţilor din Cluj ar putea renovat printr-o cooperare interguvernamentală ungaro-română sub cupula IHRARead more…
Cel mai frumos anotimp, așteptat cu înfrigurare, cu nerăbdare de “toate vârstele” (nici că se putea altfel după atâtea luni de iarnă capricioasă) anotimpul înnoirii în care natura își schimbă provocator veșmintele, înverzindu-se subit – primăvara debutează la evrei cu luna Nisan, prima lună a calendarului iudaic. In Tora (Biblia-Pentateuh) este amintită și sub denumirea inconfundabilă de ”Aviv” (Primăvară) ca să nu mai fie loc de nici-un dubiu. Un răstimp care aduce cu el o salbă de zile însemnate.Read more…
Evenimentele din preajma Primului Război Mondial au pus dileme serioase în fața evreilor transilvăneni. Printre faptele și evenimentele care au creat această situație se află: participarea tineretului evreu ca militari pe front (unii decedați și înmormântați cu onoruri militare), prizonieratul, contactul cu evrei din alte țări, cu soldați de alte naționalități, apoi declarația Balfour din 1917 (care exprima pentru prima oară dorința Regatului Unit al Angliei de a sprijini crearea unui cămin național evreiesc în Palestina), principiile wilsoniene de autodeterminare a națiunilor, dezagregarea Imperiul Austro-Ungar, etc. În aceste condiții începe îndepărtarea evreilor de iluziile asimiliste și reluarea firului propriei istorii și lupte ca națiune.
Astfel la întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, reprezentanții evreimii clujene în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner – ortodox și Mátyás Eisler – neolog hotărăsc crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania – UNET. Acesta a fost primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești și reluarea ideilor sioniste după o paranteză de 50 de ani. În acest context, în 19 decembrie 1918 apare primul număr al ziarului Új Kelet, rezultat al noii orientări a evreimii transilvănene.Read more…
În numărul precedent al revistei BAABEL a apărut un articol scris de George Vigdor, referitor la problema apartenenței și identității lingvistice a evreilor din Transilvania.Articolul a trezit o adevărată dezbatere, în cadrul căreia au apărut numeroase comentarii interesante. Deși nu sunt ardelean, nici nu sunt specialist în istoria Transilvaniei și a evreilor din această provincie istorică, am trimis (totuși) un comentariu modest. Întrucât acest comentariu era prea lung, mi s-a propus publicarea lui ca articol. Am acceptat bucuros și am optat pentru ca articolul să fie scris sub forma unei scrisori deschise către domnul George Vigdor. Stimate domn Vigdor,
Articolul Dvs. este interesant din punct de vedere publicistic, dar și din punct de vedere sociologic. Vă felicit pentru el. Sunt regățean, gălățean; totuși am câteva mici observații.Read more…
Filatelia este unul din hobby-urile cele mai răspândite. Dar ce este filatelia? Este studiul timbrelor poştale şi istoria poştei. Printre primele transporturi poștale se numără cele făcute cu porumbei, cai, curieri, poștalioane, Ballon Monté, poșta maritimă, poșta prin cale ferată, poșta prin navele aeriene Zeppelin și la urmă transportul prin avioane. Fiecare sistem de transport poștal a fost folosit în diferite epoci ale istoriei. Pe la mijlocul sec. al XVIII-lea au fost amenajate hanuri poștale pentru vizitii și călători. De aici plecau poștașii călărind și ducând poșta, care la sosire era anunțată cu trâmbițe.Read more…
La săpăturile arheologice efectuate în 1908 în centrul Israelului, la mijlocul drumului între Tel Aviv și Ierusalim, puțin înainte de locul numit astăzi Șaar Hagai (Poarta Văii) s-a descoperit o tăbliță de cca 11 x 7 cm. După descifrarea inscripției s-a dovedit că era un calendar. Era cel mai vechi obiect arheologic descoperit până atunci, datând din perioada Primului Templu, în sec. al X-lea î.e.n. Acest loc, Tel (dealul) Ghezer, apare de câteva ori în Vechiul Testament, fiind cunoscut mai ales din cartea lui Iehoșua, cap. 15. În arabă locul se numește Tell-al-Jazari. Săpăturile au fost conduse de celebrul arheolog biblic R.A.S. Macalister din Marea Britanie. Puțin timp după descoperirea ei, tăblița a fost luată de autoritățile otomane. Ea se păstrează la Muzeul de arheologie din Istanbul. Spre deosebire de calendarul gregorian, care este solar, sau cel musulman, care este lunar, calendarul evreiesc este un calendar combinat lunar-solar. La baza lui stau lunile, de câte 29 sau 30 de zile. Problema este că anul solar are cca 365 de zile, iar anul lunar numai cca 355, astfel încât 12 luni nu acoperă un an solar. Pentru ca lunile să cadă de fiecare dată în același anotimp, calendarul evreiesc recuperează decalajul, adăugând o a 13-a lună odată la doi sau trei ani. Efortul de a menține anotimpurile se bazează pe Deuteronom 16:1, unde evreilor li se poruncește să țină sărbătoarea de Pesah primăvara, atunci când a fost și ieșirea din Egipt. În sistemul din Tora anul începe primăvara, iar lunile sunt desemnate doar prin numere. În sistemul actual, prima lună din Tora corespunde lunii nisan. În cărțile Profeților apare un al doilea sistem, în care lunile au nume ebraice, dar în rest nu s-a schimbat nimic. Cel de al treilea sistem, care este folosit până în zilele noastre, a apărut mult mai târziu, în sec. VI-VII î.e.n., fiind importat din Babilon. Calendarul din Ghezer reprezintă un al patrulea sistem, un calendar agricol care a lăsat urme chiar în Tora. Read more…
Răspândirea imensă a mișcării „Evrei pentru Isus” în sec. al XIX-lea s-a datorat unui evreu maramureșean, Eisik Leib Yosowitz, cunoscut mai târziu ca Leopold Cohn. Eisik Leib Yosowitz s-a născut în 1862 în orășelul maramureșean Nagy Berezna. Orășelul a aparținut întâi Imperiului Austro-Ungar, apoi Cehoslovaciei. În 1938 a fost anexat Ungariei, iar în 1945 Ucrainei. În perioada interbelică trăiau acolo 3500 de evrei. Cei care nu aveau cetățenie maghiară au fost deportați în 1941 în Ucraina și uciși. Ceilalți au pierit în 1944 la Auschwitz. Evreii locali erau agricultori, la fel ca restul populației. Ei erau printre cei mai devotați rabinilor, aparținând hasidismului extremist. Eisik Leib a crescut într-o societate vorbitoare de idiș și a primit o educație strict religioasă la heder. La vârsta de șapte ani și-a pierdut tatăl.Read more…
Conducătorii Ministerului Învățământului și Cultelor de la Budapesta nu au fost singurii care s-au entuziasmat de această nouă formă de educație specială. A existat interes și din partea societății civile și diverși filantropi s-au angajat să o subvenționeze. Inițial, lui Roboz i s-a cerut să țină, demonstrativ, două cursuri pentru câte 20 de persoane cu defecte de vorbire. Primul, organizat cu sprijin ministerial, s-a ținut între 30 iunie și 26 august 1894, în clădirea Institutului Național pentru Orbi din Budapesta. Al doilea curs s-a deschis la 1 septembrie 1894, însă în altă clădire, Institutul pentru Orbi nefiind disponibil în timpul anului școlar. pentru specialiști în corectarea defectelor de vorbire. În baza acestei hotărâri, în decembrie 1894 Ministerul Învățământului și Cultelor „a încredințat domnului Roboz József calificarea completă a învățătorilor la cursurile speciale pentru bâlbâiți de la Budapesta”. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
