Andrea Ghiţă: MIRIAM

Cred că fiecare cadou poartă în el amprenta dăruitorului, iar dacă e un obiect vechi, o moştenire de familie, amprentele stratificate îi conferă o încărcătură specială. Şi mai cred că momentul şi locul în care este oferit nu sunt întâmplătoare. Cartea de rugăciuni pe care o iau cu mine la marile sărbători, precum cele de toamnă, stă dovadă că fiecare dar are tâlcul lui. După cum atestă prima pagină, Miriam (Mirjám – în maghiară) este o culegere de rugăciuni pentru femeile israelite, scrisă de Dr. Arnold Kiss (1869 – 1940), mare rabin al sinagogii neologe de pe strada Leo Frenkel din Budapesta. Cărticica de rugăciuni modestă, cu coperte cartonate negre, introdusă într-o teacă de carton tot neagră, am primit-o în dar acum nouăspretece de ani…Read more…

Între istorie şi legendă. Sărbătoarea de Hanuca

Ce este ”Hanuca”? Orice evreu religios va răspunde că sărbătoarea luminii, în amintirea târnosirii Templului de la Ierusalim și a minunii uleiului sfânt. Un evreu nereligios va răspunde că minunea uleiului sfânt este o legendă, dar conținutul sărbătorii are o bază istorică. Un evreu israelian, precum și un evreu naționalist, vor răspunde că este o sărbătoare națională, a aniversării victoriei politice și militare a Macabeilor asupra Siriei elenizate și asupra elenilor în general, care a dus la independența statului evreu,Read more…

Şabat – Regina iudaismului

Thora și tradiția iudaică au prezentat ziua de Șabat ca zi de sărbătoare. Conform Thorei, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în ziua a șaptea, Șabat (respectiv sâmbăta), El s-a odihnit. De aceea, în acea zi trebuie să se odihnească și oamenii. Însuși cuvântul ebraic ”șabat” provine de la rădăcina ”ș. b. t.”, din care este format verbul ”lașevet”, cu sensul: a ședea, a se odihni. Obligația evreului este de a da odihnă tuturor în această zi. Conform tradiției iudaice, Șabatul începe în seara din ajunul lui (vineri seara) după asfințitul soarelui și se încheie a doua zi, sâmbătă seara, după apariția a trei stele pe cer. Ora intrării și ieșirii Șabatului diferă de la loc la loc. Conform normelor halahice, există munci și lucrări interzise de Șabat. Tradiția iudaică a preluat nu numai norme halahice, ci și datini și obiceiuri de Șabat. Această zi de odihnă a fost comparată cu o regină, căreia i-au fost atribuite numeroase calități. Șabatul a devenit o zi sfântă, cununa creației. Regina Șabat a fost onorată în rugăciune, dar și în literatura, muzica și arta plastică evreiască laicăRead more…

Adloiada – Carnavalul de Purim din Tel Aviv

Purim este în esență o sărbătoare din diaspora. Ea comemorează o întâmplare petrecută în diaspora, fără nicio legătură cu Ereț Israel. De aceea populației evreiești stabilite în Palestina i-a fost greu să găsească o temă principală pentru această sărbătoare. Unii intelectuali, cum ar fi poetul național Haim Nahman Bialik, au propus chiar ca în Israel această sărbătoare să fie desființată și să se serbeze numai Hanuca, care este o sărbătoare pur israeliană. În 1912, profesorul de desen Avraham Aldema de la Gimnaziul Ebraic din Tel Aviv a propus ca de Purim să aibă loc o paradă pe strada principală a orașului, strada Herzl, care să continue pe „Bulevard”, cea mai somptuoasă stradă de atunci. În propunere el include și deghizarea elevilor. Tel Aviv avea pe atunci doar 3 ani. Gimnaziul era mai vechi. El a fost înființat în 1905 la Iafo și în 1910 a trecut în Tel Aviv, pe locul unde se află astăzi Migdal Șalom. Din păcate în 1958 clădirea a fost demolată, școala mutându-se în nordul orașului, unde a rămas până astăzi.Read more…

Omul şi pomul

Care este asemănarea dintre om și pom în iudaism? Răspunsul îl aflăm din câteva versete biblice, din Mișna și din Zohar, precum și din interpretarea lor în unele poezii sinagogale, în literatura cabalistică și în literatura hasidică. Este un aspect care deține o importanță specială în cadrul cinei de TU BiȘvat (=15 Șvat), anul nou al pomilor. Relativ recent – în anul 2006 – acest aspect a fost studiat și prezentat de rabinul, care este și profesor universitar, Hillel Henri Bakis, în volumul în limba franceză (cu porțiuni în limba ebraică) Ketamar yifrach: Etudes et Haggadah pour Tou BiChevat, coutume sepharade (=Să înflorești ca un palmier: studii și Hagada pentru 15 Șvat, după obiceiul sefard). Read more…

Cea mai veche comunitate evreiască

”Nimic nu e trecut, până nu e trecut” zicea un înțelept necunoscut și eu am luat-o de bună, gândindu-mă la promisiunea făcută acum o lună în Israel. Am promis redactoarei șefe să povestesc prietenilor care citesc revista ”Baabel” despre călătoria mea la Pekiin, o localitate din nordul Galileei, unde se află cea mai veche comunitate evreiască din lume (cel puțin așa spune tradiția locală), care există de pe vremea celui de al Doilea Templu (ridicat în anul 530 î.Cr.). Cu alte cuvinte o comunitate cu o viață și o activitate neîntreruptă de 2548 de ani. Ce să zicem la asta noi, care care aniversăm cu mândrie 200 sau 300 de ani de existență a comunităților noastre de pe meleagurile României Mari, care nici ea nu are mai mult de un secol.

Ca să păstrez rigoarea povestirii trebuie să precizez că cifra ”exactă” de 2548 de ani este un fel de ”licență poetică”. Legenda spune că primii evrei s-au așezat aici în perioada celui de al Doilea Templu, adică între anii 515 î.Cr. când a fost consacrat (Hanukat Habait) și 70 d.Cr. când a fost dărâmat de romani. Deci nu se știe cu exactitate când anume în decursul celor șase secole și-au început viața comunitară evreii din Pekiin. Cu certitudine se știe doar că evreii au părăsit localitatea în perioada ”răscoalei arabe” (1936 – 1939) îndreptate împotriva Autorității Britanice care primise mandatul Ligii Națiunilor pentru a sprijini întemeierea unui Cămin Național al poporului evreu.Read more…

Epidemii, pandemii și alte urgii în Vechiul Testament

În Vechiul Testament apar câteva urgii care pot fi interpretate ca epidemii, chiar dacă ele nu sunt definite ca atare. Toate au o explicație unică: poporul, sau o pare a lui, a păcătuit, iar molima este o pedeapsă divină, care încetează atunci când păcatul este ispășit, apelând la Dumnezeu prin post, restricții, rugăciune sau alte ritualuri. Prima urgie de care ne vom ocupa s-a petrecut în pustiu, după ieșirea din Egipt. Pe parcursul celor 40 de ani de peregrinări au avut loc câteva revolte contra conducerii lui Moise și a lui Aaron. Una dintre ele, poate cea mai amenințătoare, a fost inițiată de un văr al celor doi, Core (Korah). Acesta, fiind din tribul Levi, la fel cu cei doi veri, a pretins că este egalul lor și i se cuvine, lui și fiilor lui, să slujească la fel ca preoții (Cohen). 250 de bărbați, căpeteniile triburilor, i s-au alăturat. Moise le-a spus să ia aprindă tămâia din cădelnițe. Ei însă au pus tămâia pe altar, o acțiune sacră permisă numai marelui preot. Ca pedeapsă, pământul s-a despicat și i-a înghițit pe Korah și pe ceata lui. A doua zi adunarea poporului i-a învinuit pe Moise și Aaron de uciderea rebelilor. Atunci a apărut norul deasupra cortului, semn că vine urgiaRead more…