Organizaţia a luat fiinţă în anul 1873 într-un context politic foarte nefavorabil populaţiei evreieşti din România. Era după adoptarea Constituţiei din 1866, care prin prevederile Articolului 7 refuza evreilor dreptul la cetăţenia română. Evreii au fost ”încetul cu încetul dezmoşteniţi de toate drepturile dobândite, scria Adolf Stern, goniţi din sate, alungaţi din şcoli, îngrădiţi în toate ramurile de muncă şi coborâţi la starea de vagabonzi”. (1). Pe lângă politica antievreiască promovată de guvernarea Ion C. Brătianu greutăţile s-au amplificat şi din cauza dezorganizării vieţii interne evreieşti, prin desfiinţarea organizaţiilor comunitare din Bucureşti şi din alte localităţi. În această situaţie sosea în ţară, în anul 1871, Benjamin Franklin Peixotto, în post de consul al Statelor Unite, secretarul lui devenind dr. Adolf Stern, primul avocat evreu din România. Înţelegând situaţia în care se afla evreimea, Peixotto – în calitatea lui de evreu şi de membru al Ordinului B’ nei Brith din New York – a hotărât, împreună cu un grup de intelectuali evrei din Bucureşti, să creeze o organizaţie evreiască similară şi aici.Read more…
Alfabetul
Vă veți mira poate de ce am ales un subiect atât de prozaic. Doar fiecare copil care a terminat clasa întâi știe să recite alfabetul. Ba îmi amintesc că prin clasa a II-a eu chiar l-am cântat, în versiunea lui Mozart, la corul Școlii de Muzică din Arad. i totuși invenția scrierii a fost un pas uriaș al omenirii pe calea progresului și a civilizației. Prin ea informația putea fi păstrată nu numai în memorie ci putea fi redată mai mult sau mai puțin fidel la distanțe mari, atât în spațiu cât și în timp. Prima relatare despre invenția scrisului apare într-un poem sumerian: „Limba mesagerului s-a împleticit și el nu a putut repeta solia. Atunci regele din Kulaba a făcut o tăbliță de lut și a pus cuvintele pe ea. Nimeni nu mai pusese vreodată cuvinte pe o tăbliță de lut.” Scrisul a fost inventat în mod independent de diferite culturi, în perioade și în zone geografice diferite. Cele mai vechi și mai cunoscute au fost cea sumeriană, cea egipteană, cea chineză, scrierea Maya din America Centrală… Alte civlizații au preluat ideea scrierii și au adaptat-o limbii lor. Așa se face că în zilele noastre există o mare diversitate de sisteme de scriere, din care unele ne apar chiar foarte ciudate. Oare cum poate fi citită scrierea arabă? Dar cea armeană? Și ce ne facem cu japoneza, care folosește concomitent mai multe sisteme de scriere? Totuși japonezii se descurcă…Read more…
Minte strălucită – la ce bun?
Mai întâi carantina, apoi năzdrăvăniile calculatorului meu, faptul că spaţiul virtual îşi are propria definiţie de timp (trebuie să aştepţi până se încarcă programele, până se efectuează diferitele proceduri necesare interacţiunii online, etc.) au avut un rezultat interesant pentru mine: am nimerit în diferite unghere ale internetului unde altfel n-aş fi ajuns. De exemplu pe forumul de discuţii al unei publicaţii din Ungaria, un ziar online cu ştiri şi reportaje şi cu o comunitate relativ închegată de comentatori anonimi, care dau curs liber unor gânduri, pe care, poate, n-ar avea curajul să le împărtăşească atât de direct dacă ar fi s-o facă semnându-se cu numele real. Astfel s-a întâmplat că unul dintre aceşti înţelepţi-din-spatele-monitoarelor a declarat tranşant că „oamenii cu inteligenţă peste medie n-ar trebui să-şi irosească viaţa cu muncă” – evident, considerându-se a fi parte din această categorie care ar trebui să se bucure de viaţă privilegiată. Iar eu m-am întristat. Mă gândeam doar la un savant cu nişte cunoştinţe incredibile – despre care foarte puţini au auzit. Acest mare erudit a fost aproape complet uitat. Pe bună dreptate? Nu sunt eu în măsură să decid. Dar aş vrea să vă povestesc despre David Mandel, hiper-poliglotul care a refuzat să-şi irosească viaţa muncind.Read more…
Ietro, primul ”arhitect” biblic al unui sistem de organizare
Sâmbăta trecută, 6 februarie, pericopa săptămânii era Ietro. Chiar dacă pentru unii, Ietro este o figură mai puțin cunoscută, cei care audiază un curs de management îl vor ”întâlni” încă de la prima prelegere: e acea personalitate biblică, care a avut un aport imens în activitatea primară de organizare juridică. Suplimentar: una din pericope, a 17-a, este întitulată Ietro (Exodul 18:1-20:23). Însuși faptul că din cele 54 de pericope săptămânale, una poartă numele acestui personaj[1], anunță că acesta a lăsat o amprentă specială. Voi încerca în continuare a-i da Cezarului [IETRO] ce e al Cezarului: să-l descopăr cititorului (ce nu-l cunoaște) pe Ietro din titlul. Micro-context biblic. Ne aflăm la începutul perioadei celor 40 de ani de peregrinare prin deșert, respectiv după victoria israeliţilor asupra lui Amalec (Exodul 17:13), însă înainte de marele eveniment de la poalele muntelui Sinai: primirea Legii (Exodul 19-20).Read more…
De la epidemii la pandemii: molime văzute prin prisma literaturii și cinematografiei, un eseu despre relevanță (II)
William Shakespeare a trecut prin multe molime la viața lui; teatrele erau închise la Londra în perioada de carantină, ceea ce îi dădea dramaturgului răgazul necesar pentru a-și compune marile piese. Având în vedere că ciuma lovea Londra cu o asemenea frecvență, te-ai aștepta ca Shakespeare să-i acorde un loc central sau, cel puțin, să se refere indirect la ea în lucrările lui. Într-adevăr, el își presară limbajul cu aluzii și metafore – unele incluzând chiar o nuanță umoristică în referința lor la molime – figuri de stil care reflectă, fără îndoială, preocupările lui legate de acest subiect. Dar el nu consacră o întreagă piesă și nici măcar nu se referă la incidente de epidemii în dramele sale… cu o singură excepție: Romeo și Julieta, o tragedie care aparține perioadei lui timpurii de creație. Toate aceste considerente sunt adecvate, dar, consider totuși criteriul care surprinde cel mai bine spiritul piesei ca fiind sugestia lui Ruth Nevo de a considera Romeo și Julieta o piesă a „destinului.” La urma urmei, tinerii eroi ai tragediei nu sunt marcați de defecte intrinsece, care să-i ducă la pieire, cum este cazul eroilor din tragediile grecești din antichitate, ei nu pot fi învinuiți de ”hybris”; ei au doar nenorocul de a suferi consecințele indirecte ale epidemiei de ciumă. Nu degeaba, englezii se referă la îndrăgostiții afectați de o astfel de soartă, de un asemenea nenoroc ca star-crossed lovers. Soarta lor a fost, se pare, înscrisă sau pecetluită în stele.Read more…
O carte de rugăciuni a revenit acasă, la Köln
Evreii folosesc două cărți de rugăciune importante. Cea pentru rugăciunile zilnice este numită Sidur („aranjare”), iar a doua, exclusiv pentru sărbători, este numită Machzor („ciclu”, ca de exemplu în ciclul anului). Cuvântul machzor derivă de la rădăcina CHZR (a se întoarce). Se cunosc cărți de rugăciune vechi de peste un mileniu, de exemplu Sidur-ul lui Rav Amram Gaon din secolul al IX-lea și Machzor Vitry din secolul al XII-lea. Pe vremea aceea cărțile de rugăciune, fiind manuscrise, erau rare și foarte valoroase. Nu oricine avea un exemplar. Chiar pentru o sinagogă sau o comunitate era lucru mare ca să aibă un Machzor. Pe lângă rugăciuni, aceste cărți conțineau și reguli care trebuiau urmate zi de zi (halachot), obiceiuri, ritualuri, date importante. Cărțile tipărite de mai târziu erau mult mai ușor de obținut, și aflându-se în fiecare casă, Machzor-ul a devenit un fel de „caiet de istorie a familiei”. Pe paginile acestor cărți erau notate toate datele importante ale familiei și prin urmare în zilele noastre aceste cărți au devenit izvoare istorice importante, conținând amănunte din istoria și obiceiurile familiilor evreiești. Machzor Amsterdam este un manuscris de o valoare artistică deosebită.Numele se datorează faptului că în ultimele secole a fost păstrat la AmsterdamRead more…
Maranii: Identitate dublă și apariția modernității
Cartea lui Yirmiahu Yovel The Other Within – The Marranos. Split Identity and Emerging Modernity a apărut în anul 2009 la Princeton University Press, fiind apoi tradusă în franceză și ebraică. Maranii, denumiți și conversos (convertiți – în spaniolă), New Christians (creștini noi – în engleză), sau anusim (siliți – în ebraică) sunt evreii din Spania și Portugalia și descendenții lor, obligați să se convertească la creștinism în urma presiunilor exercitate de autorități. (Din toate aceste denumiri am ales să folosesc termenul „marani”, pentru că este singurul care a intrat în limba română.) Maranismul spaniol a apărut după două valuri de convertire masivă, în 1391-1414 și în 1492. Cu tot succesul economic și o oarecare emancipare politică, maranii au suferit de discriminare și de persecuțiile inchiziției. Ei au fost the other within (străinii printre noi), aparținând și totodată neaparținând, respinși atât de evrei, care îi considerau trădători ai propriei religii, cât și de veteranii creștini, care vedeau în ei evrei. Ca rezultat al izolării lor sociale și în deosebi pentru că în viața lor de zi cu zi amestecau noțiuni evreiești și creștine, mulți marani sufereau de o identitate scindată, neliniște sufletească, discordanță socială și religioasă, ceea ce a devenit caracteristica lor distinctivă. Exemplul cel mai elocvent a fost Baruch Spinoza (1632-1677). Niciun gânditor modern nu a fost mai radical în critica lumii spirituale, atât a iudaismului cât și a creștinismului.Read more…
Pe drumul de costișă ce duce la… Ierusalim
Dedic acest articol prietenei mele Leni, originară (cum nu?) din Vaslui. Mă gândesc la diverse mărturii pe care le-am publicat de-a lungul timpului în Baabel. Conrad Schick povestea că în 1846, drumul de la Jaffa la Ierusalim dura două zile (astăzi, cu trenul, se face în 45 de minute), se putea merge numai călare sau pe jos și mărfurile erau duse în spinare de catâri. Iar pentru urcușul spre Ierusalim nici nu exista drum, călătorii urmau albia secată a unui pârâu și trebuiau efectiv să sară din piatră în piatră. Până prin 1860 în toată țara nu exista niciun vehicul cu roți, pentru că nu exista niciun drum carosabil. Iar „Fetița din Ierusalim” (Myriam Harry, născută la Ierusalim în 1869) povestește că atunci când familia ei a plecat în valea Iordanului, bărbații au mers călare, iar pentru femei s-au adus cămile. Fiecare cămilă ducea în spate un soi de paner în care încăpeau două persoane. Și aici drumul a durat două zile – acum el poate fi parcurs în mai puțin de o oră. Și să nu uităm că în anii 1870, în Europa se călătorea deja cu trenul… Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de veridicitatea acestor mărturii…Read more…
Să facem cunoștință cu Sefora
Sefora (Țipora), soția patriarhului Moise, este întâia femeie care a făcut o circumcizie. Chiar dacă numele ei apare meteoric în textul biblic (Exod 2:21, 4:25), dacă ea nu ar fi existat, poate că Moise nu ar fi ajuns personajul principal din Pentateuh. După cum arătam într-un articol anterior, actul circumciziei este semnul legământului din neam în neam dintre poporul lui Israel cu Dumnezeul său (Geneza 17:12-13). Preceptele îi impun tatălui să-și circumcidă fiul, însă tatăl are dreptul să transmită această sarcină unui specialist, bărbat desigur, denumit mohel (ebraică: מוֹהֶל). Dar iată un alt gen de premieră: operația de circumcizie este executată de o femeie, mohelet, (ebraică: מוֹהֶלֶת), aceasta fiind chiar soția lui Moise, Sefora (Exod 4:24-26) Aceste trei versete se referă la perioada când Moise revine în Egipt (Exod 4:18-31), înaintea confruntărilor sale cu Faraonul (Exod 5:1-7:13), a celor 10 plăgi (Exod 7:14-12:30) și a exodului propriu-zis (Exod 12:31-15:21). Dumnezeu îi poruncește lui Moise să revină în Egipt pentru a-i elibera pe israeliți din robia faraonică și să restabilească religia lui Avraam și a vechilor patriarhi, inclusiv acel ritual definitoriu alş religiei iudaice. În consecință, Moise pornește la drum împreună cu soția, Sefora, și fiii săi.Read more…
Canaanita Rahav – prostituată?
Ne aflăm în perioada de început a cuceririi și colonizării Țării Făgăduite. Personajele: Rahav și doi cercetași. Din dosarul biblic existent la serviciul de cadre rezultă următoarele date personale: Numele: Rahav; Naționalitatea: canaanită; Religia: politeism; Ocupația: prostituată. Conform Cărții lui Iosua, Rahav era o femeie canaanită din Ierihon, în Ţara Făgăduinţei. Ea i-a ajutat pe israeliţi, ascunzând doi bărbaţi care fuseseră trimiși să cerceteze orașul înainte de cucerirea lui; astfel, ea s-a salvat pe sine însăși, precum și familia ei după ce israeliți au cucerit orașul. Rahav, în ebraică רָחָב înseamnă larg, mare, spațios. Textul biblic, Iosua 2:1-24, o prezintă ca pe o prostituată, în ebraică אִשָּׁה זוֹנָה / ișa zona. Să fi fost cu adevărat?Read more…
Finitul© Cuvintelor©
Expresia „nimic nou sub soare” i se atribuie Regelui Solomon. Cu 3000 de ani în urmă a făcut observația că este imposibil ca cineva să nu repete ceea ce a mai fost spus, scris sau făcut de altcineva anterior. Versetul Ce a fost va mai fi, ce s-a făcut se va mai face; și nu este nimic nou sub soare apare în Vechiul Testament (Eclesiastul 1:9). Eminescu a preluat și a prelucrat acest concept, sau poate i-a venit și lui aceeași idee fără să fi întâlnit în prealabil pasajul de mai sus. Versurile „Vreme trece, vreme vine, / Toate-s vechi și nouă toate…” sunt din poezia Glossă, publicată în 1883. Dacă ar fi fost obligat să dea credit celor de la care a preluat cuvintele sau ideile pe care acestea încercau să le transmită în cele două romane, Ulysses și Finnegan’s Wake, James Joyce ar fi trebuit să adauge o notă la fiecare rând tipărit. Textul propriu-zis al romanului Ulise, în traducerea lui Mircea Ivănescu, are 655 de pagini urmate de 506 note explicative. Una dintre preocupările constante ale cercetătorilor operei lui James Joyce este identificarea surselor cuvintelor și a ideilor expuse în romanele lui. Cu ajutorul formulelor învățate la matematică putem calcula numărul maxim de cuvinte care pot fi create din numărul de litere pe care ni le pune la dispoziție alfabetul unei limbi. Dacă limităm lungimea cuvântului, în mod obligatoriu numărul de cuvinte va fi limitat. Cei care au învățat analiza combinatorie și își mai amintesc termenii aranjamente, combinări și permutări pot să se distreze alegând un alfabet imaginar format 3 sau 4 litere și să verifice câte cuvinte cu cel mult 5 sau 6 litere pot exista într-o limbă care ar folosi un astfel de alfabet. Read more…
ARYEH – MEDITAȚII de TOAMNĂ, SPERANȚĂ şi BUCURIE
La fiecare început de an îmi pun câteva întrebări pe care și le pune fiecare om în felul lui. Gânduri și speranțe, despre ce a fost și despre ce va fi. Bilanțul sufletesc, fără de care nu este viitor. PentruRead more…
Moses Mendelssohn – ctitorul iluminismului evreiesc
Mendelssohn a devenit membru al Academiei Germane, a fost în relație cu regele Friedrich al II-lea. El a adus evreilor mari servicii a dovedind intelectualității germane ca și înșiși evreilor că iluminismul reprezintă calea spre o politică a toleranței între oameni și o condiție a dragostei de aproape sau cum ar zice în sec. XX filozoful Martin Buber „Între Eu și Tu”, mijlociți de Persoana Divină intre duh și spirit.Read more…
Bucuria nopţii de Purim
În secolul al XIV-lea, rabinul Menachem ben Aharon ibn Zerach din Toledo (c. 1310 – 1385) a scris ”Maariv leil Purim” (=Vecernie pentru noaptea de Purim), o parodie versificată veselă, satirică, a poemului sinagogal ”Leil șimurim hu zeh halaylah” (=Aceasta este noaptea când stăm de veghe), inclus în rugăciunea de seară în ajunul primei zile de Pesach. Bineînțeles, autorul a transferat cazul, în mod ironic, din noaptea de Pesach în noaptea de Purim. Deși o parodie comică, ea a fost introdusă în cărți de rugăciune serioase pentru sărbători și în culegeri serioase de poeme sinagogale. Această parodie descrie ziua de Purim, importanța acesteia, obligația fiecăruia de a se înveseli în această zi și mai ales în această noapte. Read more…
Tainele Bibliei din kibuţ
La începutul anilor 2000 au sosit în vizită la Cluj Eva şi Laci Leob, prieteni din copilărie ai tatei, stabiliţi în Israel de o bună bucată de vreme. Au sosit – ca de obicei – cu multe cadouri, dintre care unul era special. De fapt familia Leob era doar comisionara unui dar trimis de un alt prieten al tatei, Mordechai Keidar, plecat în Palestina din 1942 şi stabilit în kibuţul Maagan. Cadoul trimis de Mordechai Keidar (căruia cu toţii îi spuneam Tata) era ambalat în mai multe straturi de hârtie, pe care prietenii mei le-au despăturit cu grijă, până a apărut un obiect cu totul neaşteptat: o biblie în limba maghiară, legată în piele, într-o stare relativ deteriorată. Am deschis-o şi am constatat cu uimire că era ediţia din 1794 a aşa-numitei Biblii Károli. Mesajul prietenului nostru, Tata, era următorul: „Îţi trimit biblia aceasta veche de 200 de ani ca s-o valorifici şi să foloseşti banii aşa cum crezi de cuviinţă.” Darul m-a impresionat foarte mult, dar nu aveam deloc intenţia de a mă despărţi de această carte veche, întrucât – fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului care îşi pierduseră tot avutul – ţineam mult la obiectele şi, mai ales, la cărţile vechi. Am aşezat Biblia în biblioteca părinţilor mei şi nu m-am mai atins de ea timp de aproape două decenii. Adevărul este că şi uitasem că există, dar căutând asiduu un subiect de …articol, m-am gândit că însuşi faptul de a primi, tocmai dintr-un kibuţ, o biblie protestantă veche de peste 200 de ani era un subiect interesant pentru Baabel. Ce n-aş fi dat să pot reconstitui modul în care ajunsese Biblia în kibuţ… dar pentru asta trebuia mai întâi s-o răsfoiesc. Read more…
Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica
Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierere – Teroarea –, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena. Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale. La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului.Read more…
Pericopa Truma și metalele biblice
Pericopa TRUMA (Exod 25:1-27:19) s-a citit anul acesta în ziua de sâmbătă, 20 februarie. E pericopa în care Creatorul prezintă ”schița” de construcție a Tabernacolului, primul sanctuar mobil de cult monoteist, pe care evreii l-au purtat cu ei în perioada peregrinării prin pustiu. Această pericopă începe cu colectarea materialelor pentru construirea templului mobil: Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel: ‘Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint, aramă; (Exod 25:1-3). Pentru mine, pericopa e un prilej de a-mi reaminti de o ”nișă”, care era inexistentă în literatura de specialitate, Prezența metalelor în Vechiul și Noul Testament, respectiv a analiza cauzele care au condus la o intensă utilizare a metalelor în Vechiul Testament, în timp ce în Noul Testament acest aspect apare mult diminuat. În continuare e prezentată o sinteză a acestui subiect, pe care l-am tratat în lucrarea Biblia și metalurgiaRead more…
In Loving Memory of the Holocaust Victims
In Loving Memory of the Holocaust Victims este precizarea ce însoțește Threnody, lucrare semnată de compozitorul Petru Stoianov; este vorba despre o partitură concepută în anul 2021 pentru un ansamblu instrumental format din șapte instrumente: flaut, clarinet, fagot, pian, vioară, violă și violoncel. La ediția jubiliară din acest an (ediția XXX), recent încheiată, a festivalului Săptămâna internațională a muzicii noi (SIMN) de la București (20-27 iunie 2021), Threnody a fost inclusă în programul concertului final al prestigioasei manifestări, prin reputatul ansamblu Profil. Ca în multe alte cazuri (prezența lucrărilor lui Petru Stoianov pe afișe de concert / podiumuri în țară și peste hotare), în Caietul-Program al Festivalului SIMN am considerat de datoria mea să fac o scurtă prezentare a piesei Threnody, la a cărei concepție și ”naștere” am avut ocazia să particip, inclusiv din calitatea mea de muzicolog.Read more…
Un pic de ecumenism …
Încep articolul cu o mărturisire: m-am gândit să-l scriu în ziua de 8 noiembrie curent, în urma câtorva comentarii pe care le-am primit la urările trimise prin Facebook prietenilor creștini cu nume provenite de la arhanghelii Mihail și Gavril. Întotdeauna când este o sărbătoare evreiască sau o sărbătoare creștină, o zi de naștere a unui prieten sau a unui cunoscut, o zi onomastică, obișnuiesc să trimit urări tuturor celor care o serbează. Cred că este frumos ca cineva să se adreseze prietenului sau cunoscutului său, urându-i toate cele bune, sănătate și „la mulți ani” ori ”sărbători fericite” . Aceasta chiar dacă sunt sărbători ale altora, nu ale mele: în fond, sărbătorile sunt pentru oameni, pentru bucuria lor, a tuturor. Este și o formă de respect reciproc, de păstrare și cultivare a relațiilor de prietenie. Să ne bucurăm, de bucuria prietenilor! Fiecare serbează sărbătorile sale, după tradiția lui sau nu le serbează, după cum crede. Dar de făcut urări bune tuturor cred că este un lucru valabil pentru fiecare om. E vorba de „un pic de ecumenism”, dacă putem folosi acest termen. Și eu mă bucur atunci când un prieten sau un cunoscut, indiferent de etnia sau de religia sa, îmi face urări bune de sărbătorile mele sau de ziua mea de naștere. Ce s-a întâmplat acum? Printre comentariile primite la postarea generală pe care am făcut-o au apărut câteva … critice. Trimise de oameni pe care îi cunosc prin Facebook. Oameni pe care îi respect, îi consider amici, chiar dacă uneori n-am fost de acord cu ei.Read more…
Tișre, luna sărbătorilor de toamnă în Israel. Gânduri și amintiri
Luna Tișre cade între septembrie și octombrie, anul acesta ea coincide mai mult cu octombrie. În Israel ea este o lună foarte specială, din cauza vacanțelor interminabile. Elevii sunt mai mult acasă decât la școală. Mulți își iau concediu. Studenții sunt și ei în vacanță, fiindcă anul universitar începe abia în luna următoare. Nici tribunalele nu lucrează. Sărbătorile încep chiar cu prima zi a lunii: Roș Hașana (Anul Nou). Evreii întâmpină Anul Nou cu rugăciuni pentru iertarea păcatelor comise de-a lungul anului și o bună „înscriere în cartea vieții” pentru anul care vine. Roș Hașana este singura sărbătoare care în Israel ține două zile, iar în percepția populară este considerată ca „ziua înscrierii”. De aceea urarea tradițională (în afară de un an bun) este „la un an nou să fiți înscriși”. Nu numai oamenii religioși, ci și și mulți alții merg la sinagogă în aceste zile. În prima zi, după rugăciune sau după amiază se ține ritualul numit Tașlih (lepădare, aruncare). Toată lumea merge la o sursă de apă, care poate fi marea, sau un râu sau un lac, pe cât posibil cu pești. Dacă în apropiere nu există niciuna din aceste surse, poate fi folosit și un robinet din care curge apa. În mod simbolic, în cadrul unei rugăciuni speciale, păcatele sunt aruncate în apă. Ritualul se bazează pe un verset din profetul Micha.Read more…



















