Fascinația țărilor de dincolo de orizont (III). Insula Paştelui – arheologie şi istorie

E greu să ne imaginăm un loc mai îndepărtat ca Insula Paștelui. Pierdută în imensitatea Oceanului Pacific, ea se află la 3500 km de America de Sud și la aproape 2000 km de cea mai apropiată insulă locuită. În zilele noastre localnicii o numesc Rapa Nui, dar etnograful francez Alphonse Pinart susținea că numele ei original a fost Te pito o te henua, adică „buricul pământului” sau „capătul lumii”. Un nume mai potrivit nici nu se poate!Insula a fost descoperită de exploratorul olandez Jacob Roggeveen în anul 1722, în Duminica Paștelui – de unde i se trage și numele. Dar când a fost găsită de exploratori, insula era deja locuită de sute de ani. Insula Paștelui a fost ultimul punct unde s-a răspândit omenirea, pornind din Africa. În urmă cu vreo trei milenii, oamenii au ajuns la capătul de sud-est al Asiei și de acolo au colonizat treptat insulele Oceaniei. Cu toate distanțele imense, acest lucru a fost posibil datorită tehnicii de navigare, pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă: catamaranul. Coloniștii își luau cu ei plantele de cultură și animalele domestice și porneau la drum, ocupând insulele una după alta. În Insula Paștelui au ajuns abia în urmă cu vreo 800 de ani. Au colonizat-o și au creat o cultură remarcabilă, mai ales că din punct de vedere tehnologic se aflau în Epoca Pietrei – nu cunoșteau prelucrarea metalelor și oricum în insulă nu ar fi găsit resursele necesare. Și totuși, istoria Insulei Paștelui a fost una tragică.Read more…

Radhaniții

De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…

Demografie

Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…

Scribul

Vorbind despre „cea mai veche profesiune” tindem să ne gândim la curtezane (ca să folosesc un termen „elegant”) dar există și altele.  Profesiunea de scrib a apărut odată cu scrierea, în urmă cu peste 5000 de ani. În antichitate, când marea majoritate a oamenilor erau analfabeți, scribii erau intelectualitatea societății.  Ei se ocupau de administrația statului, de corespondența regelui și de multe altele.  De obicei meseria era transmisă din tată în fiu, împreună cu locul de onoare pe care îl ocupau la curte.  Transmiterea din tată în fiu mai avea și avantajul că ucenicia, foarte lungă și anevoioasă, se putea face în familie. În zilele noastre pare ciudat că ucenicia era atât de grea, până la urmă datoria unui scrib nu era decât să știe să citească, să scrie și să socotească, ceea ce noi învățăm în clasele primare.  Numai că înainte de inventarea alfabetului și a scrierii moderne a numerelor, totul era mult mai complicat, comparabil cu scrierea chineză sau cea japoneză de astăzi.  Cine e curios cum „funcționa” scrierea cuneiformă, îl invit să urmărească o conferință a asiriologului Irving Finkel de la British Museum.  În orice caz, pentru a învăța scrisul și cititul era nevoie de până la zece ani.Read more…

4. Când și cum s-a scris Biblia?

Biblia nu este doar o carte extrem de veche, dar de la primele texte care au fost compuse și până la ultimele au trecut secole și au fost identificați peste o sută de autori diferiți.  Se poate observa chiar evoluția limbii de-a lungul timpului.  Autori diferiți pot vedea lucrurile într-o perspectivă diferită.  De fapt Biblia nu este o „carte”, ci o colecție de texte, o întreagă „bibliotecă”.  (În limba greacă biblos = papirus, după numele cetății feniciene Byblos care exporta papirus, biblion = carte, iar biblia este forma de plural, cărți.)  Pentru a înțelege importanța Bibliei, trebuie să-i cunoaștem originea.  Dacă știm cine a scris-o, când și în ce împrejurări, vom putea înțelege de ce arată așa.  Pentru prima oară arheologia ne poate furniza răspunsuri la aceste întrebări, iar povestea care se cristalizează este adesea surprinzătoare și nu prea seamănă cu cea pe care o cunoaștem din textul biblic.  Ea ne explică de ce istoria este povestită așa cum este, cum a apărut ideea Dumnezeului unic și ideea că individul are drepturi și îndatoriri și este răspunzător pentru acțiunile sale, idei de o importanță covârșitoare, care stau la baza civilizației moderne. Acestea sunt cuvintele profesorului Richard Friedman, unul din cei mai mari specialiști în domeniul Bibliei Ebraice. O parte din evenimentele pomenite în Biblie, mai ales cele din primele cărți, nu pot fi reale – dar ele nu au fost pur și simplu „inventate”.  Ele au fost scrise cu mult după presupusa lor desfășurare și sunt de natură mitică.  Read more…

Moses Mendelssohn – ctitorul iluminismului evreiesc

Mendelssohn a devenit membru al Academiei Germane, a fost în relație cu regele Friedrich al II-lea. El a adus evreilor mari servicii a dovedind intelectualității germane ca și înșiși evreilor că iluminismul reprezintă calea spre o politică a toleranței între oameni și o condiție a dragostei de aproape sau cum ar zice în sec. XX filozoful Martin Buber „Între Eu și Tu”, mijlociți de Persoana Divină intre duh și spirit.Read more…

Bucuria nopţii de Purim

În secolul al XIV-lea, rabinul Menachem ben Aharon ibn Zerach din Toledo (c. 1310 – 1385) a scris ”Maariv leil Purim” (=Vecernie pentru noaptea de Purim), o parodie versificată veselă, satirică, a poemului sinagogal ”Leil șimurim hu zeh halaylah” (=Aceasta este noaptea când stăm de veghe), inclus în rugăciunea de seară în ajunul primei zile de Pesach. Bineînțeles, autorul a transferat cazul, în mod ironic, din noaptea de Pesach în noaptea de Purim. Deși o parodie comică, ea a fost introdusă în cărți de rugăciune serioase pentru sărbători și în culegeri serioase de poeme sinagogale. Această parodie descrie ziua de Purim, importanța acesteia, obligația fiecăruia de a se înveseli în această zi și mai ales în această noapte. Read more…

Tainele Bibliei din kibuţ

La începutul anilor 2000 au sosit în vizită la Cluj Eva şi Laci Leob, prieteni din copilărie ai tatei, stabiliţi în Israel de o bună bucată de vreme. Au sosit – ca de obicei – cu multe cadouri, dintre care unul era special. De fapt familia Leob era doar comisionara unui dar trimis de un alt prieten al tatei, Mordechai Keidar, plecat în Palestina din 1942 şi stabilit în kibuţul Maagan. Cadoul trimis de Mordechai Keidar (căruia cu toţii îi spuneam Tata) era ambalat în mai multe straturi de hârtie, pe care prietenii mei le-au despăturit cu grijă, până a apărut un obiect cu totul neaşteptat: o biblie în limba maghiară, legată în piele, într-o stare relativ deteriorată. Am deschis-o şi am constatat cu uimire că era ediţia din 1794 a aşa-numitei Biblii Károli. Mesajul prietenului nostru, Tata, era următorul: „Îţi trimit biblia aceasta veche de 200 de ani ca s-o valorifici şi să foloseşti banii aşa cum crezi de cuviinţă.” Darul m-a impresionat foarte mult, dar nu aveam deloc intenţia de a mă despărţi de această carte veche, întrucât – fiind copilul unor supravieţuitori ai Holocaustului care îşi pierduseră tot avutul – ţineam mult la obiectele şi, mai ales, la cărţile vechi. Am aşezat Biblia în biblioteca părinţilor mei şi nu m-am mai atins de ea timp de aproape două decenii. Adevărul este că şi uitasem că există, dar căutând asiduu un subiect de …articol, m-am gândit că însuşi faptul de a primi, tocmai dintr-un kibuţ, o biblie protestantă veche de peste 200 de ani era un subiect interesant pentru Baabel. Ce n-aş fi dat să pot reconstitui modul în care ajunsese Biblia în kibuţ… dar pentru asta trebuia mai întâi s-o răsfoiesc. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica

Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierere – Teroarea –, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena. Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale. La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului.Read more…

Pericopa Truma și metalele biblice

Pericopa TRUMA (Exod 25:1-27:19) s-a citit anul acesta în ziua de sâmbătă, 20 februarie. E pericopa în care Creatorul prezintă ”schița” de construcție a Tabernacolului, primul sanctuar mobil de cult monoteist, pe care evreii l-au purtat cu ei în perioada peregrinării prin pustiu. Această pericopă începe cu colectarea materialelor pentru construirea templului mobil: Domnul a vorbit lui Moise și a zis: „Vorbeşte copiilor lui Israel: ‘Să-Mi aducă un dar; să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă. Iată ce veţi primi de la ei ca dar: aur, argint, aramă; (Exod 25:1-3). Pentru mine, pericopa e un prilej de a-mi reaminti de o ”nișă”, care era inexistentă în literatura de specialitate, Prezența metalelor în Vechiul și Noul Testament, respectiv a analiza cauzele care au condus la o intensă utilizare a metalelor în Vechiul Testament, în timp ce în Noul Testament acest aspect apare mult diminuat. În continuare e prezentată o sinteză a acestui subiect, pe care l-am tratat în lucrarea Biblia și metalurgiaRead more…

De la epidemii la pandemii: molime văzute prin prisma literaturii și cinematografiei, un eseu despre relevanță (II)

William Shakespeare a trecut prin multe molime la viața lui; teatrele erau închise la Londra în perioada de carantină, ceea ce îi dădea dramaturgului răgazul necesar pentru a-și compune marile piese. Având în vedere că ciuma lovea Londra cu o asemenea frecvență, te-ai aștepta ca Shakespeare să-i acorde un loc central sau, cel puțin, să se refere indirect la ea în lucrările lui. Într-adevăr, el își presară limbajul cu aluzii și metafore – unele incluzând chiar o nuanță umoristică în referința lor la molime – figuri de stil care reflectă, fără îndoială, preocupările lui legate de acest subiect. Dar el nu consacră o întreagă piesă și nici măcar nu se referă la incidente de epidemii în dramele sale… cu o singură excepție: Romeo și Julieta, o tragedie care aparține perioadei lui timpurii de creație. Toate aceste considerente sunt adecvate, dar, consider totuși criteriul care surprinde cel mai bine spiritul piesei ca fiind sugestia lui Ruth Nevo de a considera Romeo și Julieta o piesă a „destinului.” La urma urmei, tinerii eroi ai tragediei nu sunt marcați de defecte intrinsece, care să-i ducă la pieire, cum este cazul eroilor din tragediile grecești din antichitate, ei nu pot fi învinuiți de ”hybris”; ei au doar nenorocul de a suferi consecințele indirecte ale epidemiei de ciumă. Nu degeaba, englezii se referă la îndrăgostiții afectați de o astfel de soartă, de un asemenea nenoroc ca star-crossed lovers. Soarta lor a fost, se pare, înscrisă sau pecetluită în stele.Read more…

O carte de rugăciuni a revenit acasă, la Köln

Evreii folosesc două cărți de rugăciune importante. Cea pentru rugăciunile zilnice este numită Sidur („aranjare”), iar a doua, exclusiv pentru sărbători, este numită Machzor („ciclu”, ca de exemplu în ciclul anului). Cuvântul machzor derivă de la rădăcina CHZR (a se întoarce). Se cunosc cărți de rugăciune vechi de peste un mileniu, de exemplu Sidur-ul lui Rav Amram Gaon din secolul al IX-lea și Machzor Vitry din secolul al XII-lea. Pe vremea aceea cărțile de rugăciune, fiind manuscrise, erau rare și foarte valoroase. Nu oricine avea un exemplar. Chiar pentru o sinagogă sau o comunitate era lucru mare ca să aibă un Machzor. Pe lângă rugăciuni, aceste cărți conțineau și reguli care trebuiau urmate zi de zi (halachot), obiceiuri, ritualuri, date importante. Cărțile tipărite de mai târziu erau mult mai ușor de obținut, și aflându-se în fiecare casă, Machzor-ul a devenit un fel de „caiet de istorie a familiei”. Pe paginile acestor cărți erau notate toate datele importante ale familiei și prin urmare în zilele noastre aceste cărți au devenit izvoare istorice importante, conținând amănunte din istoria și obiceiurile familiilor evreiești. Machzor Amsterdam este un manuscris de o valoare artistică deosebită.Numele se datorează faptului că în ultimele secole a fost păstrat la AmsterdamRead more…

Maranii: Identitate dublă și apariția modernității

Cartea lui Yirmiahu Yovel The Other Within – The Marranos. Split Identity and Emerging Modernity a apărut în anul 2009 la Princeton University Press, fiind apoi tradusă în franceză și ebraică. Maranii, denumiți și conversos (convertiți – în spaniolă), New Christians (creștini noi – în engleză), sau anusim (siliți – în ebraică) sunt evreii din Spania și Portugalia și descendenții lor, obligați să se convertească la creștinism în urma presiunilor exercitate de autorități. (Din toate aceste denumiri am ales să folosesc termenul „marani”, pentru că este singurul care a intrat în limba română.) Maranismul spaniol a apărut după două valuri de convertire masivă, în 1391-1414 și în 1492. Cu tot succesul economic și o oarecare emancipare politică, maranii au suferit de discriminare și de persecuțiile inchiziției. Ei au fost the other within (străinii printre noi), aparținând și totodată neaparținând, respinși atât de evrei, care îi considerau trădători ai propriei religii, cât și de veteranii creștini, care vedeau în ei evrei. Ca rezultat al izolării lor sociale și în deosebi pentru că în viața lor de zi cu zi amestecau noțiuni evreiești și creștine, mulți marani sufereau de o identitate scindată, neliniște sufletească, discordanță socială și religioasă, ceea ce a devenit caracteristica lor distinctivă. Exemplul cel mai elocvent a fost Baruch Spinoza (1632-1677). Niciun gânditor modern nu a fost mai radical în critica lumii spirituale, atât a iudaismului cât și a creștinismului.Read more…

Pe drumul de costișă ce duce la… Ierusalim

Dedic acest articol prietenei mele Leni, originară (cum nu?) din Vaslui. Mă gândesc la diverse mărturii pe care le-am publicat de-a lungul timpului în Baabel. Conrad Schick povestea că în 1846, drumul de la Jaffa la Ierusalim dura două zile (astăzi, cu trenul, se face în 45 de minute), se putea merge numai călare sau pe jos și mărfurile erau duse în spinare de catâri.  Iar pentru urcușul spre Ierusalim nici nu exista drum, călătorii urmau albia secată a unui pârâu și trebuiau efectiv să sară din piatră în piatră.  Până prin 1860 în toată țara nu exista niciun vehicul cu roți, pentru că nu exista niciun drum carosabil. Iar „Fetița din Ierusalim” (Myriam Harry, născută la Ierusalim în 1869) povestește că atunci când familia ei a plecat în valea Iordanului, bărbații au mers călare, iar pentru femei s-au adus cămile.  Fiecare cămilă ducea în spate un soi de paner în care încăpeau două persoane.  Și aici drumul a durat două zile – acum el poate fi parcurs în mai puțin de o oră.  Și să nu uităm că în anii 1870, în Europa se călătorea deja cu trenul… Nu am niciun motiv să mă îndoiesc de veridicitatea acestor mărturii…Read more…

Să facem cunoștință cu Sefora

Sefora (Țipora), soția patriarhului Moise, este întâia femeie care a făcut o circumcizie. Chiar dacă numele ei apare meteoric în textul biblic (Exod 2:21, 4:25), dacă ea nu ar fi existat, poate că Moise nu ar fi ajuns personajul principal din Pentateuh. După cum arătam într-un articol anterior, actul circumciziei este semnul legământului din neam în neam dintre poporul lui Israel cu Dumnezeul său (Geneza 17:12-13). Preceptele îi impun tatălui să-și circumcidă fiul, însă tatăl are dreptul să transmită această sarcină unui specialist, bărbat desigur, denumit mohel (ebraică: מוֹהֶל). Dar iată un alt gen de premieră: operația de circumcizie este executată de o femeie, mohelet, (ebraică: מוֹהֶלֶת), aceasta fiind chiar soția lui Moise, Sefora (Exod 4:24-26) Aceste trei versete se referă la perioada când Moise revine în Egipt (Exod 4:18-31), înaintea confruntărilor sale cu Faraonul (Exod 5:1-7:13), a celor 10 plăgi (Exod 7:14-12:30) și a exodului propriu-zis (Exod 12:31-15:21). Dumnezeu îi poruncește lui Moise să revină în Egipt pentru a-i elibera pe israeliți din robia faraonică și să restabilească religia lui Avraam și a vechilor patriarhi, inclusiv acel ritual definitoriu alş religiei iudaice. În consecință, Moise pornește la drum împreună cu soția, Sefora, și fiii săi.Read more…

Oportunităţile culturii evreieşti la Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2021

Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii 2021 – o ştire senzațională anunţată de un juriu internaţional delegat al UE. Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare, celelalte oraşe care au rămas în ultima fază a competiției pentru acest titlu au felicitat pe invingător, iar timişorenii s-au revărsat pe străzi ca să serbeze victoria.

“Shine Your Light – Light up Your City!” sau “Luminează oraşul prin tine!”, sloganul campaniei timişorene exprimă încrederea în propria lumină şi în puterea ei de a o răspândi. Mesajul entuziast este inspirat de proverbialul “spirit timişorean”, spiritul conviețuirii interetnice, -culturale şi -confesionale.Read more…

Cuvinte cheie pentru Pesah

În fiecare an aştept sărbătoarea de Pesah cu aceeaşi uimire, ca şi în copilărie, când această sărbătoare se insinua în casa bunicilor mei (adoptaţi) cu sfioşenia feliilor neregulate de azimă (pe atunci fabricate manual, aveam să aflu mai târziu) şi la întrebarea mea: Ce este asta? Mi se răspundea doar atât: pască! Mult mai târziu am înţeles că pasca de „paştele evreiesc” şi prăjitura kindli, în preajma Purimului, erau tributul bunicii mele adoptate Erzsi, creştină, faţă de originea bunicului meu adoptat, evreu botezat, şi, poate, pentru memoria fiului lor Ferkó, pierit la Auschwitz. În casă nu exista vreun Luah, pe perete atârna calendarul reformat, în care se înşiruiau zilele onomastice, şi totuşi Bunica Erzsi ştia când era Pesahul (şi Purimul) şi nu uita să procure azima (pe atunci habar nu aveam cum) care se încadra, modestă – atunci când calendarul apropia sărbătorile pascale evreieşti de cele creştine – între ouăle roşii, vopsite în foi de ceapă, şi cozonacii ardeleneşti, beigli, cu nucă şi cu mac. Read more…

Istoria scrisului pe teritoriul României

„Istoria începe la Sumer” – aceasta era până nu demult ideea general acceptată. Și totuși pe teritoriul României s-au găsit urme de scriere poate și mai vechi, încă din neolitic: tăblițele de la Tărtăria. Sunt trei tăblițe de lut înscrise cu diferite simboluri, găsite în județul Alba. Inscripții asemănătoare, aparținând unei civilizații neolitice comune, au mai fost găsite și în Ungaria, Serbia și Bulgaria, dar cele de la Tărtăria par să fie cele mai vechi, datând de prin 5300 î.e.n., deci ar fi cea mai veche scriere a omenirii, cu 1000 de ani înaintea celei sumeriene! Toate aceste inscripții sunt foarte scurte și datorită numărului redus de semne, ele încă nu au putut fi descifrate. Nici măcar nu se știe dacă este scriere propriu-zisă sau proto-scriere. Din păcate atât autenticitatea cât și datarea tăblițelor de la Tărtăria au fost contestate. Nefiind specialistă în domeniu, nu pot să-mi dau cu părerea. În orice caz dacă primele tăblițe sumeriene au marcat începutul unei civilizații care s-a dezvoltat timp de milenii, lăsând nenumărate mărturii scrise, aici este vorba doar de câteva inscripții izolate. Societatea locală a cunoscut cu adevărat scrisul abia în epoca romană.Read more…