Primul loc i se cuvine aceluia care a apărut mai devreme, Budha, un nobil nepalez, fără nici o legătură organică cu Thailanda. Și cu toate acestea proslăvirea și cultul budist au cucerit această națiune și au transformat-o în sclavă religioasă a unei personalități care, în mod cu totul neașteptat, nu a reprezentat în timpul vieții sale nici o existență religioasă și nici o teorie cu iz dumnezeiesc. Și acum câteva cuvinte despre cel de al doilea zeu, o personalitate complet diferită și posedând calității deice….temporare! Adică regele Thailandei.Read more…
Din seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte.Read more…
Am renunțat, de câțiva ani buni, să îmi încep anul nou cu „rezoluții”, cu ambiții de moment – create şi propulsate de energia celor din jur şi a apropierii unei pagini noi şi semnificative de calendar -, ambiții care arata bine pe hârtie dar sunt goale de motivație reală, perseverenţă şi dorința. Ca pentru mai toată lumea, ianuarie a fost şi pentru mine un simbol al momentului în care puteam apasă butonul „reset-reboot” al vieţii. O modalitate de a lăsa în urmă toate chestiile negative care se întâmplaseră în anul dinainte şi de a reîncepe de la zero, tabula rasa. O perioadă am ținut chiar şi un jurnal; în primele zile ale fiecărui an începeam câte un carnet nou, în care îmi sumarizăm – la fel ca Bridget Jones – cum mă simțeam, ce gânduri aveam şi făceam o listă a ce îmi doream să fac/ să nu fac în noul an. ntr-un an, mi-am dorit iubire şi o relație echilibrată, matură, hrănitoare şi caldă – de fapt, să întâlnesc pe cineva total diferit de narcisiştii, workaholicii, playboy-ii, mitocanii şi imaturii întâlniți în anul anterior. Într-un alt an, m-am hotărât sa renunț la diete şi la urmărirea cifrelor de pe cântar, pentru că mă săturasem de urmărit calorii, negociat fiecare ecler, refuzat orice fel de mici plăceri gurmande, justificat celor apropiați de ce mănânc ce mănânc/ cât mănânc/ când mănânc. Fuck it, mi-am zis acum câțiva ani…Read more…
Sărbătoarea de Sucot este ultima sărbătoare din ciclul de sărbători evreiești de toamnă din luna evreiască Tișre. Sărbătoarea ține opt zile, dintre care șapte se stă în colibă (suca). Este o sărbătoare foarte frumoasă și foarte iubită, care simbolizează sfârșitul sărbătorilor, sfârșitul verii și al anului agricol. Să nu uităm că în Israel există doar două anotimpuri: vară și iarnă. Mulți dintre noi avem impresia că sărbătorile evreiești au un caracter strict religios, cu rugăciuni în sinagogă și mese îmbelșugate acasă. Adevărul este că aceste sărbători, mai ales cele trei sărbători în care se făcea pelerinaj la Ierusalim – Pesah, Șavuot și Sucot – au un important aspect agricol, descris chiar în Mișna și Talmud. Dintre ele, Sucot este cea mai evidentă, când cele patru specii de plante (chitra, frunza de palmier, mirtul și salcia) sunt asociate și în rugăciune. În Israelul modern, obiceiurile practicate în perioada biblică au fost reînnoite și adaptate lumii moderne.Read more…
Pentru mine a aşterne masa e cu totul altceva decât a „pune masa”, după cum a aşterne patul este cu totul (şi cu totul) altceva decâte a „face patul”. Îmi place când se aşterne liniştea, la fel cum mă bucur să văd cum se aşterne zăpada…Îmi place cum sună cuvântul acesta care parcă înglobează simultan imaginea curăţeniei, foşnetul damascului (sau satinului), atingerea calmă a mâinilor, dar şi taina „valetului de cupă care pică la aşternut”…„Tu mai calci aşternuturi?” – m-a întrebat deunăzi, contrariată, o prietenă (mult mai gospodină decât mine). „Eu le spăl şi le pun la uscat, nu trebuie călcate”, mi-a spus ea.Read more…
Cu ocazia comemorării victimelor pogromului de la Iași, agenți ai forțelor de ordine, a căror menire este să ocrotească populația civilă, s-au prefăcut în călăi. Buni vecini și-au jefuit vecinii. Oameni de treabă parcă dintr-o dată s-au sălbăticit. Suntem și noi oameni de treabă. Cine ne promite că nu va veni o zi în care ne vom sălbătici și noi? Rabinul Eliahu Eliezer Desler a fost primul îndrumător spiritual al yeșivei Ponivezh din Bnei Brak. Deși inovator în gândire, rabinul nu a publicat nimic. Discipolii săi și-au păstrat notițele și le-au publicat în cinci volume. Deși înțelese de puțini, ele sunt citite și citate de mulți.Read more…
În 27 ianuarie 1945 Armata Roșie a intrat în teribilul lagăr Auschwitz și i-a eliberat pe puținii supraviețuitori. În anul 2003, la propunerea Ministrului Afacerilor Externe al Israelului, ONU a declarat această zi ca „Ziua internațională a Holocaustului”. Peste câtevaRead more…
Până acum se credea că educarea nevăzătorilor din Transilvania ar fi început în anul 1900, odată cu înființarea Școlii de Orbi din Cluj. Iată, însă, că o astfel de inițiativă a existat în timpul școlilor grănicerești, încă din 1846. Descoperirea surprinzătoare a fost făcută printre documentele Regimentului de Graniță din Caransebeș. Cea mai veche referire la protecția orbilor apare într-un document pe care Curtea din Viena l-a emis la 6 martie 1844. În document este menționat orfanul Josef Monpay, care era complet orb. El locuia în zona Caransebeșului și dacă nu exista o școală specializată pentru deficiența lui la care să fie trimis, era necesară mărirea ajutorului financiar. Spre sfârșitul anului 1844, Curtea de la Viena a hotărât să sporească acest ajutor, de la 25 la 40 de florini. Doi ani mai târziu, la 30 iunie 1846, de la Viena a fost expediat un alt document din care aflăm: „noua decizie a Majestății Sale, a cărui intenție este de a răspândi educația elementară a orbilor și de a o urmări cu atenție în continuare”.Read more…
Mandragora este înconjurată de multe legende, semne și prejudecăți, încă din profundă antichitate și până astăzi. ”Terapia” cu mandragora este menționată și în Biblie ca mijloc de a asigura concepția, utilizat de soțiile lui Iaacov, Lea şi Rahel. Contextul biblic: Ne aflăm la începutul vieţii lui Iaacov, părintele celor 12 triburi. Acesta s-a căsătorit cu două surori, fiicele unchiului său Laban: Lea, cea mare, era cam urâțică, dar fertilă. Preferata lui era mezina, Rahel, frumușică și atrăgătoare, dar stearpă. Relatarea biblică se axează pe conflictul dintre cele două surori, dar și pe diverse schimbări de situație. Suntem în plin sistem patriarhal. Frumusețea femeii era apreciată, dar statutul ei social era definit în primul rând de capacitatea ei de a naște fii – aceasta era chezășia dragostei soțului, pentru că descendența se făcea pe linie paternă. Dar ce se întâmplă când dorința de a procrea este împiedicată de sterilitatea femeii?Read more…
Vorbind de diaspora evreiască, ne gândim de obicei la distrugerea Ierusalimului de către romani (70 e.n.) și exilarea majorității populației. Adevărul este că diaspora evreiască exista deja cu secole în urmă. Invazii dușmane, foamete sau răscoale înăbușite au făcut ca mulți localnici să fugă. Au fost și unii care s-au stabilit pe pământuri străine din motive economice, alții au optat să nu se întoarcă după exilul din Babilon. Una dintre primele așezări evreiești din afara granițelor istorice a fost cea din insula Elefantina din Egipt. Elefantina face parte dintr-un grup de insule aflate pe cursul superior al Nilului, imediat după barajul de la Assuan. Se presupune că numele ei vine de la forma alungită și curbată, ca un colț de elefant, sau poate de la stâncile de pe țărm, care arată ca niște elefanți. Insula Elefantina a avut dintotdeauna o mare importanță pentru egipteni. Pe de o parte, fiind la limita sudică a Egiptului antic, era nevoie de o garnizoană permanentă care să păzească granița și să oprească eventuale incursiuni vrăjmașe. Pe de altă parte, insula avea și o mare importanță religioasă. În credința egiptenilor, sub insulă se aflau două peșteri de unde veneau apele care produceau revărsările. Acolo sălășluia zeul Khnum, cel cu cap de berbec, care păzea apele Nilului, împreună cu Satet, zeița războiului, protectoarea țării, și fiica lor, Anuket, personificarea revărsărilor dătătoare de viață ale Nilului. Nu este de mirare că de-a lungul timpurilor, pe insulă au fost ridicate numeroase temple. Săpăturile arheologice durează de peste un secol, se cunosc nenumărate texte scrise, astfel încât istoricii au o imagine destul de clară despre situația de pe insulă.Read more…
Există oameni care au capacitatea reală de a sfinți locul, cum se spune. Ei își făuresc un destin aparte care îi atinge pe cei din jur și lasă urme chiar peste veacuri. Nu sunt mulți asemenea oameni; cel pe care doresc să vi-l aduc în atenție este Iosif Vulcan, cărturarul bihorean din secolul al XIX-lea care a întemeiat revista Familia, publicația despre care a învățat fiecare elev român, pentru că aici a debutat Mihai Eminescu. Am stat pe gânduri dacă să folosesc cuvântul ”cărturar”, dar îndoielile mi-au trecut repede, fiindcă Iosif Vulcan merită această caracterizare, și-a câștigat-o prin activitatea sa prodigioasă de îmbogățire și promovare a culturii române, susținută pe patru decenii. A fost scriitor, poet, dramaturg, traducător, promotor al teatrului și publicist de o profundă cultură și de un caracter plin de devotament patriotic. Născut în 1841 în satul bihorean Holod, fiu de preot greco-catolic, Iosif Vulcan a urmat școala primară la Leta Mare (azi pe teritoriul Ungariei), apoi gimnaziul la Oradea și dreptul la Universitatea din Budapesta. Absolventul care iubea mult mai mult literatura decât dreptul a înființat în capitala maghiară revista Familia, o publicație în limba română destinată răspândirii culturii și cunoștințelor de interes general cititorilor din ”părțile ungurene” ale Imperiului Austro-Ungar. În acest an se împlinesc 160 de ani de la apariția revistei Familia. Autorizația de publicare a fost solicitată Prefecturii poliției din Pesta în 5 aprilie 1865. Read more…
Presa idiș din Vechiul Regat era tratată în mod general, împreună cu literatura idiș și cu publicațiile apărute în această limbă în toate provinciile românești. Analizele istorice, ca și cercetarea atentă și prezentarea amănunțită lipseau: baza rămânea bibliografică, pe lângă faptul că lucrările despre presa idiș scrise ele însele în această limbă aveau un număr limitat de cititori posibili. Număr care este și mai redus în prezent. Cartea colegei Augusta Costiuc Radosav vine să completeze acest golRead more…
Evreii sunt într-o perioadă neobișnuit de lungă (pentru lumea neevreiască:) de sărbători – într-o succesiune de sărbători care durează aproape o lună – generic cunoscute sub denumirea de ”Marile Sărbători de toamnă”. Luna Tișri este a șaptea lună a caledarului evreiesc (cifra 7 are o însemnătate specială în simbolistica evreiască !) prin urmare este de așteptat ca în această lună să fie aceste multe importante sărbători. Read more…
Ȋncă de la sfârșitul anilor ’70, când am început să mă preocup de psihiatrie, mi-au rămas în memorie scene impresionante, văzute la Clinica Psihiatrică din Cluj. Una dintre imagini este aceea a pacienƫilor care primeau șocuri electrice fără anestezie (asemănător procedeelor din filmul controversat “Portocala mecanică”). O altă imagine care mi-a rămas întipărită este aceea a unei femei machiate exagerat (boite în mod ridicol), purtând o coroniƫă mare de flori pe cap și zguduind gardul clinicii psihiatrice în timp ce recita versuri din Dante.Read more…
Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat) din calendarul ebraic este menționată în Talmud ca Anul Nou al Pomilor (”Roș HaȘana LeIlanot”). Se consideră că ploile încep în această zi într-o formă nouă, mai puțin decât înainte. Deci, începe o perioadă nouă pentru roadele pomilor. Această dată era luată în considerație cu deosebită atenție în vechiul Israel. Ulterior, în Diaspora, această sărbătoare agricolă și-a pierdut importanța. În rândul evreilor sefarzi, ea a căpătat un sens cabalistic, preluat ulterior și de curentul hasidic. A apărut obiceiul consumului de fructe din Ereț-Israel în această zi. Deoarece procurarea lor și aducerea lor în Europa răsăriteană era dificilă, erau consumate fructe uscate. Obiceiul consumului fructelor uscate continuă și astăzi: ideea este că aceste fructe trebuie să provină din recolta din anul precedent, deci dinainte de Anul Nou al Pomilor, ele formându-se și dezvoltându-se cu apa ploilor din anul precedent. Există și tradiția unui ”Seder”, o cină specială în seara din ajunul sărbătorii, la care sunt consumate toate fructele. Read more…
În prima zi de Roș Hașana (Anul Nou evreiesc) din anul 5781 eram adunați la sinagoga noastră câțiva din puținii evrei care mai trăiesc Brașov. Noul Coronavirus a țintuit la domiciliu pe cei mai mulți din cauza fricii de contagiune, mai ales pe cei vulnerabili pe motive de vârstă sau de comorbidități. Roby, fiul meu, oaspete rar dar binevenit, a citit pericopa săptămânii, un fragment din prima carte a Torei, Facerea, unde se povestește cum Sara, soția stearpă a lui Avraham a rămas însărcinată la 90 de ani și a născut pe Ițhak. A urmat o Haftara (fragmente din Profeți), despre povestea miraculoasă a Hannei, o femeie tânără, stearpă și ea, care după rugi fierbinți adresate Atotputernicului, a născut pe Samuel. Un dar divin. Samuel a fost încredințat pentru creștere și educație marelui preot Eli din orașul Șilo, centrul spiritual al triburilor evreiești care au cucerit Canaanul sub conducerea lui Iosua (Iehoșua). La Șilo, spune legenda, era păstrat Mișkan (Tabernacolul) în care se păstrau Tablele Legii („ediția originală”, de piatră) și care a însoțit evreii timp de 40 de ani în deșert. Dar să depănăm în ordine cronologică istoria nașterii și vieții poporului evreu,Read more…
Evident, manifestările sindromului nu se declanșează din senin, fără antecedente de tulburare mintală psihică (precum schizofrenia paranoidă). Anterior vizitei, persoana (de obicei turist sau pelerin) pare echilibrată și lipsită de orice semn de psihopatologie. Însă odată sosiți în Ierusalim – copleșiți fiind de încărcătura istorică si religioasă a Ierusalimului, întâlnirea mult așteptată a persoanei cu Sfintele Locuri, situri istorice, etc. -, impactul cu orașul conduce la declanșarea / agravarea semnificativă a stării lor de sănătate. Persoana e încredinţată că deține puteri divine și mesianice, arogându-și o sarcină mesianică sau considerându-se întruchiparea unuia din personajele din Sfânta Scriptură. Sindromul Ierusalim nu este caracteristică doar unei singure religii sau confesiuni; pot fi afectați evrei, creștini și musulmani, din medii socio-economice diferite.Read more…
Ziua a noua a lunii Av din calendarul evreiesc, este socotită ziua tuturor catastrofelor care s-au abătut asupra poporului evreu de-a lungul anilor.În această zi se păstrează toate obiceiurile de doliu. Este cea mai lungă și mai severă zi de post a anului, cam 25 de ore și jumătate fără mâncare, dar mai ales fără băutură, într-o căldură infernală. Este unul din cele cinci posturi anuale pe care evreii sunt obligați să le țină, în afara postului de Iom Kipur. Patru dintre ele apar în Vechiul Testament. Porunca ne este dată de profetul Zaharia și toate sunt legate de aceleași evenimente istorice cutremurătoare de care poporul evreu este șocat până astăzi – distrugerea primului și celui de al doilea Templu în aceeași zi a anului, la o distanță de peste 500 de ani. Al cincilea post ne este poruncit în Talmud și este legat de un eveniment din Vechiul Testament – Estera și unchiul ei i-au salvat pe evrei de la distrugere. Primele patru sunt legate de o catastrofă, pe când al cincilea este legat de o salvare. Semnele de doliu încep cu câteva zile înainte: oamenii nu fac petreceri sau nunți, nu ascultă muzică, nu poartă haine noi și mai ales pantofi noi, nu se bărbieresc, nu se tund, nu mănâncă carne. De ce postul și doliul din această zi sunt atât de aspre? După Mișna (o parte din Talmud), poporul evreu a suferit cinci catastrofe majore, bineînțeles până la apariția acestei cărți în jurul anului 185 e.n.Read more…
Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat sau Hamișa-Asar biȘvat; în idiș: Hamișusăr) din calendarul ebraic este Anul Nou al Pomilor. Această dată este menționată în Talmud. Anul Nou al Pomilor era celebrat în Ereț-Israel în antichitatea biblică. Talmudul vorbește despre Anul Nou al Pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârșindu-se ploile din anul precedent. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Șvat, aparțin anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparțin noului an. Ideea era bazată pe situația meteorologică din Ereț-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Șvat. De asemenea, apa ploilor de după 15 Șvat începe să se încălzească, față de apa ploilor care cad iarna, înainte de această dată. Astfel se explică și tradiția plantării de puieți în această zi. Ea s-a pierdut în perioada galutiană, când 15 Șvat a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărțirii evreilor de Ereț-Israel. Totuși amintirea acestei sărbători agricole s-a păstrat în mențiuni halahice ale rabinilor gaonim din Irak (Babel) și ale unor rabini din Germania și regiunile vecine (Așkenaz).Read more…
Într-o zi, cred că era prin anii 1980, mă plimbam prin apropierea Porții Damascului. Chiar vizavi se află autogara Ierusalimului de Est, de unde pleacă autobuzele spre Ramallah, Hebron, Betleem etc. Deodată privirea mi s-a oprit pe ceva ciudat: toate inscripțiile de pe autobuze erau în arabă și chiar numărul liniei era ininteligibil. (Menționez că a fost cu ani în urmă – în zilele noastre se folosesc numerele obișnuite, dar în alte țări, de exemplu în Egipt, continuă să fie folosite cifrele arabe.) Cifre arabe? Cum adică? Eu credeam că toată lumea folosește cifre arabe și doar în situații speciale se folosesc cifrele romane (clasa a III-a, Ludovic al XIV-lea, secolul XX…). Pe atunci nu era internet, așa că întrebarea a rămas fără răspuns. Poate a venit timpul să caut explicația? Cu aceeași ocazie ar trebui să văd și cum funcționează cifrele ebraice tradiționale, pe care niciodată nu le-am înțeles ca lumea. Încă din zorii civilizației a apărut nevoia de a ține socoteala turmelor, a recoltelor, a birurilor, a datoriilor – o societate nu putea funcționa fără aritmetică. Cea mai veche formă de a ține socoteli erau crestăturile pe răboj. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
