Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…

Identitatea evreiască în zilele noastre

Care este identitatea contemporană evreiască? Mi-am pus această întrebare după recunoașterea evreimii și iudaismului ca popor și nu numai ca religie, de către președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.Desigur, pentru mine această chestiune este diferită. Pentru un evreu cetățean israelian, chestiunea identificării nu este aceeași ca pentru un evreu din afara Israelului. Deși chiar pentru evreii cetățeni ai Israelului, care s-au născut în altă țară, au emigrat în Israel, dar păstrează cultura țării de origine și limba lor maternă, unii chiar și cetățenia ei, identificarea este dublă sau chiar triplă. Alt aspect este cel al apartenenței religioase. Mă refer la evreii care păstrează tradiția iudaică și sunt devotați iudaismului. Dar ce se întâmplă cu cei complet laici? În privința celor care trăiesc în statul Israel, unii nu-și pun această problemă, afirmând că ei sunt ”israelieni”, evitând chiar să-și afirme apartenența comunitară, respectiv la țara de origine. Înțeleg această părere, o accept, o respect, deși eu personal păstrez o identitate culturală triplă: israeliană, evreiască, românească. Read more…

Gânduri frământate în timp liber

Dacă ai prea mult timp liber s-ar putea să te afli într-o situație la fel de periculoasă ca atunci când ai prea puțin timp liber. Când n-ai suficient timp să-ți pui în ordine gândurile ești în primejdie de a pereclita elemente importante din trepidanta viață pe care o duci, prin faptul că neglijezi judecata corectă, care să te conducă spre deciziile corecte. Dar și dacă ai prea mult timp liber, tot nu-i bine: gândurile îți joacă festa,. Rezultatul? Amintiri care se amestecă cu idei, unele deadreptul năstrușnice, altele enervante, și mai ales contradictorii. Și profesiunea își spune cuvântul, și trebuie să recunosc că la mine cei aproape 65 ani de când m-am logodit și apoi m-am însurat cu medicina, îmi oferă o mulțime de amintiri, unele fără nicio importanță, dar altele cu o conotație interesantă.Read more…

O generație uitată?!

Dintotdeauna copiii noștri sunt și au fost cei mai reușiți, posesori ai unor calități cu totul speciale, care îi deosebesc net de toți ceilalți copii. Vreau să văd cine îndrăznește să susțină altfel! Fraza aceasta, pe lângă că reflectă o realitate clară și de nedezmințit are la bază faptul că aceste caracteristici strălucitoare se transmit ereditar, și cum lucrurile sunt clare și din acest punct de vedere. Această filozofie de doi bani îmi era clară și nu aveam nici măcar un singur semn de întrebare. Toți prietenii și cunoscuții îmi vorbeau numai la superlativ de realizările progeniturilor lor, scumpii și extrem de reușiții lor copii, scoțând în evidență, aproape instinctiv, superioritatea odraslelor lor în comparație cu toți și toate care ”mișunau” în jurul lor, indiferent de vârstă sau profesiune. Dar ceva s-a întâmplat în ultimul timp cu modul meu de percepere a ceea ce se întâmplă în jur. Timp de aproape o oră (brutto, pentru că au intervenit și reclamele acelea enervante, care te fac să regreți că posezi un aparat de radio sau un televizor), cei patru – trei domni și o doamnă – nu au vorbit decât de… nepoții lor!Read more…

Întinde mâna şi ţi se va da…

În tradiţia evreiască donaţia e un gest mai mult decât recomandat şi dorit. Din frageda pruncie a iudaismului, legiuitorul şi scribul au avut grijă să pună bazele ajutorării celui aflat la restrişte. Ca într-un manual didactic, cărţile sfinte împart donaţia în mai multe categorii, iar criteriile sunt inedite. Pe primul plan ca valoare spirituală se află donaţia făcută de un necunoscut şi adresată unui necunoscut. Cu alte cuvinte cei doi “eroi” ai acţiunii nu se cunosc şi nu vor şti niciodată unul de altul…Read more…

Ştiu de unde vin… dar oare încotro se vor îndrepta?!

mai în fiecare zi și mai în fiecare seară, ajungi la concluzia că 90% din știrile ce ți se pun la dispoziție își au originea în războiul sfânt declarat și declanșat în numele unei religii care ar trebui să promoveze înțelegerea între oameni și nici decum să-i îndemne să se ucidă unii pe alții. Ba mai mult, cu cât trece timpul afli că de fapt dușmanii (și victimele) acestei noi realități nu sunt numai cei ce aparțin altor religii și popoare ci și (sau uneori mai ales!) coreligionarii tăi care însă aparțin unor secte diferite de a ta, deci ei trebuie să moară pentru că de fapt ei nu sunt musulmani exact ca tine, așa că…Treptat, gândurile îți fug de la un eveniment la altul, se îngrămădesc în puținii neuroni care ți-au mai rămas și-ți învolburează mintea de o manieră care nu-ți permite să judeci logic.Read more…

Când eşti departe, cât de aproape ești?

Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…

Mai toți scriem. Dar de ce?

Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…

Cămășile cu mâneci lungi

Vă recomand să vizionați documentarul american „Keep Quiet” (Netflix), despre foarte controversatul cetățean maghiar Szegedi Csanád. Cu toate că auzisem despre el, filmul m-a șocat și vă voi povesti și de ce. Dar pentru că nu toți cititorii știu la cine mă refer, aș vrea mai întâi să vi-l prezint pe scurt. Csanád Szegedi are azi de 36 de ani. Între 2003 și 2012 a fost membru în partidul de extremă dreaptă, cu orientare ultranaționalistă și chiar fascistă Jobbik (traducerea în limba română este ambivalentă: mai bun/mai de dreapta). A ajuns chiar vicepreședintele partidului şi membru al Parlamentului European de la Strassbourg. S-a remarcat chiar și printre camarazii lui prin antisemitismul lui crunt. Până aici nimic deosebit pentru membrul unui partid profascist din Europa; doar că în 2012 i se aduce la cunoștință și mai târziu se convinge personal că a avut „nenorocul” să aibă bunici și mamă evreică. Mai mult decât atât, bunica a fost supraviețuitoare a lagărului de la Auschwitz și avea numărul tatuat pe braț. Revelația a avut-o doar la vârsta de 30 de ani!! Read more…

De ce să fii istoric în secolul XXI?

În 2007 am devenit student de istorie. Îmi amintesc reacția familiei, a prietenilor și a colegilor din liceu când ne-am v[zut după căteva luni de pauză și am povestit ce am ales, unde am ajuns. Reacția lor era foarte amabilă și aproape identică: se vedea că nu înțeleg de ce am ales această cale, de ce este „util” acest domeniu. „O să mori de foame” – spuneau. Unii au mers chiar mai departe și m-au întrebat direct: de ce avem nevoie de istorici și de istorie azi, în secolul XXI? De ce să plătim din banii cetățenilor salariul și munca de cercetare a sutelor de istorici în țară? Care este utilitatea istoriei și a meseriei de istoric, azi? ntrebarea este una foarte dificilă, dar nu neobișnuită. Apare deja și în antichitate, dar mai ales în istoriografia modernă, probabil cel mai semnificativ la istoricul-martir din Franța, Marc Bloch, ucis în timpul Holocaustului. În ultima sa carte – apărută post-mortem – intitulată Apologie pour l’histoire ou Métier d’historien, tradusă în română sub titlul ”Pledoarie pentru istorie”, Marc Bloch discută rolul civic, public și politic al istoricului în societate, dar și metodele și technicile de cercetare istorică modernă. Este nu numai un manual pentru istoricii în formare, dar și un testament personal cutremurător: prin munca lui academică, vocea lui publică și civică, Bloch a devenit un martir al epocii sale. La fel și Khaled al-Asaad, epigrafistul și arheologul faimos din Siria, decapitat și ucis în chinuri groaznice de către teroriști în Palmyra, orașul antic pe care l-a cercetat timp de un sfert de secol. Amândoi au fost voci extraordinare, apostoli ai istoriei, care şi-au sacrificat viața pentru știință și responsabilitatea istorică. Deși nu este elucidat nici în prezent, e foarte posibil că și vocea publică și fermă a lui Ioan Petru Culianu a fost motivul pentru care marele istoric al religiilor a fost ucis la Chicago. Read more…

De modă veche

De curând m-am întors din România, de la un curs de specialitate, participarea mea devenind de câțiva ani buni o tradiție și o superbă ocazie de a mă întâlni cu colegi de breaslă, care de-a lungul timpului mi-au devenit adevărați prieteni.Într-una din dimineți, la micul dejun, un cunoscut medic transilvănean a deschis discuția despre prăpastia intelectuală care s-a creat în ultimii ani între generația noastră și cea a tinerilor de azi: Zilele trecute, mi-a spus el, am fost nevoit să iau autobuzul spre spital. Mai bine de un sfert de oră am călătorit în picioare, schimbând locul din când în când, după cum se foiau călătorii care ca și mine nu găsiseră loc pe banchete. Trecând dintr-o parte în alta a autobuzului, am putut observa cu ce se ocupau cei care fuseseră suficient de norocoși pentru a evita călătoria în picioare. Marea majoritate erau relativ tineri, sub 40 ani, femei și bărbați, probabil în drum spre locurile lor de muncă. Toți, dar absolut toți, aveau ambele mâini ocupate cu un telefon mobil. De felul meu nu sunt un om curios, dar de data acesta mi-am dorit să aflu ce oferă micul ecran posesorului său. În naivitatea mea, speram/credeam că unii citesc un text pe Kindle sau un articol dintr-un ziar. Ei bine, nu! Toți, absolut toți, erau ocupați în două direcții: să trimită mesaje pe Whatsapp sau să privească poze de tot felul. Pe bancheta din spate ședea o doamnă în jurul vârstei de 40-45 ani și ce crezi că făcea? Incredibil: citea o carte!!!Read more…

Vulnerabilităţile demografice ale Israelului

Har Domnului, potrivit Institutului Central de Statistică din Israel [1]la sfârșitul lui ianuarie 2020 populația țării se ridica la 9.152.100 de suflete, din care 74,24% erau evrei, adică 6.697.000 de persoane. Cea mai vastă minoritate o constituie arabii care reprezintă 20,95% din locuitorii statului, adică circa 1.890.000 de oameni. Restul de 4,81%, adică 434.000 de indivizi sunt constituiți din: creștini, druzi, armeni, circasieni, samariteni, etc., apoi evrei nerecunoscuți ca atare conform legilor halachice, precum și neevrei căsătoriți cu evrei. Alte aspecte îmbucurătoare ale evoluției demografice israeliene sunt: rata de creștere demografică anuală de 2% care este de trei ori mai mare ca cea din țările OECD (0,6%), speranța ridicată de viață – 80,7 ani la bărbați și 84,6 ani la femei, ponderea ridicată a copiilor între 0 și 14 ani în structura populației – 27,3% și rata de fertilitate ridicată, de peste 3 la femei. Din anul 2000 populația Israelului a crescut de la cca.6 milioane la peste 9 milioane de suflete, această creștere cuprinzându-i și pe noii olimi (imigranți), o altă evoluție fundamentală îmbucurătoare. În dosul acestor tendințe pozitive se desfășoară în paralel și procese negative….Read more…

Comunicarea în timpuri de restriște

Dintotdeauna am fost (și m-am) considerat un animal social. De fapt omul este creat să fie un animal social, din acest punct de vedere eu nu fac excepție. Însă nu toți sunt la fel de dornici să aibă la îndemână acele mijloace care să le permită o legătură cu semenii lor. Pustnicii, morocănoșii, singuraticii nu par dispuși să facă vreun efort pentru a crea relații umane cu cei care-i înconjoară. Dar imensa majoritate a locuitorilor acestei planete se nasc, trăiesc și mor cu instinctul necesității legăturii și comunicării cu cei de o seamă cu ei. Dacă am considerat necesar să abordez acest subiect, hotărârea mea se datorește eminamente situației în care eu, cei din jurul meu, și mai toți indivizii mapamondului, ne aflăm de aproape trei sferturi de an. Cu un cuvânt, eu susțin că ”grație” Coronei am încetat să comunicăm. Ah, mi se va spune, ba din contră! Corona ne-a obligat să dezvoltăm mijloace de comunicare foarte eficiente, produsele unei tehnologii la îndemâna mai tuturora, iar izolarea fizică impusă de pandemie ne-a deschis drumul spre o legătură mult mai variată și mult mai largă decât înainte ca virusul să-și bage coada printre noi. Ne scriem mult mai mult, pe email, pe SMS și pe WhatsApp, Facebook, Telegram, Instagram, Twitter, toate sunt suprasolicitate și utilizate 24 ore pe zi. Read more…

Logica unei dimineți de miercuri

De ce tocmai logica unei dimineți de miercuri? S-ar potrivi la fel de bine ”unde dai și unde crapă”! Asta fiindcă plecăm cu un gând, pentru ca mai apoi, în funcție de firul logicii fiecăruia, să ajungem undeva departe. Pentru cine nu știe, poate să pară un salt la alt subiect, dar nu asta este. Este pur și simplu logica fiecăruia dintre cei care gândesc cu creierele lor. Mai mult chiar, un același individ poate gândi diferit o aceași situație, dacă se află în alte circumstanțe. Oare câți știu cât timp ne ia să ne simplificăm frazele scrise, să le facem mai ușor de citit, dar să rămână totuși inteligibile? De fapt, eu una încă nu am reușit în totalitate! Necesitatea de a proceda așa provine din dorința pur umană de comunicare. Limbajul actual a devenit scurt și concis, dar doar aparent mai clar. Câți mai citesc frumoasa literatură clasică, modernă sau contemporană? A scrie esența și a pătrunde cu ea prin modul actual de a citi, cel ”pe sărite sau pe diagonală”, pe care-l are marea majoritate a cititorilor, asta este o provocare reală a zilei de astăzi!Read more…