Ce înseamnă un om din popor? Mi-am pus această întrebare în multe rânduri. Am auzit și răspunsuri pe care le dădeau alții, fiecare în felul lui. Am repetat întrebarea, pentru mine însumi, în ultimul timp, ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut – și se petrec – pe mapamond, dar și în Israel, în România, și în alte țări. Mi-am amintit și răspunsuri pe care le dădeau oameni de diferite orientări, unele cu o diferență de 180 de grade între ele, pro și contra. Fiecare cu părerea lui. Este omul din popor numai omul simplu, needucat, care nu citește decât publicații sportive, de scandal, la un nivel scăzut, sau orice om, indiferent de nivelul lui de educație? Probabil că, în felul lui, orice om este un om din popor. Omul simplu este numai o parte din popor. La fel ca și el este omul intelectual. Tot o parte din popor. Dar și omul simplu poate înțelege lucrurile foarte bine. dorit pentru popor. Read more…
Lozinca prieteniei dintre popoare mi-a dispărut din vedere și din subconșient de mai bine de o jumătate de secol și nici nu-i duc lipsa. Popoarele nu pot fi prietene decât foarte rar, doar atunci când nu au nimic de împărțit. Dar ce se întâmplă când au de împărțit o istorie comună? Și (mai ales) când această istorie comună nu e deloc plăcută, sau chiar condamnabilă? Nu trebuie să ai o graniță comună ca să te învrăjbești, istoria arată că vrajba între popoare e un fenomen mult mai des decât prietenia dintre ele. Rândurile de mai sus sunt roadele unei seri enervante, în care n-am fost în stare să-mi văd de-ale mele, pentru că o știre anunțată la radio prezenta rezultatele unui scrutin făcut în paralel în două țări care nu au (nu au avut și nici nu vor avea vreodată) o graniță comună: Israel și Germania. Iată rezultatul scrutinului: 1. O treime din poporul german consideră că Israelul se poartă cu palestinienii într-un fel care amintește regimul nazist; 2. 34% din populația Germaniei are o părere negativă despre Israel; 3. Doar 27% consideră că Germania are o responsabilitate istorică față de statul evreu. 4. În contrast, aproape două treimi din populația Israelului au o părere pozitivă despre poporul german. Sunt convins că cititorul va fi de acord că datele de mai sus merită comentate. În cele ce urmează nu mă voi referi la opinia israelianului de rând despre urmașii celor care au trăit și au participat intens la viața de toate zilele ale celui de al Treilea Reich, care ar fi trebuit să dureze 1000 ani, ci la situația din Germania de azi, care sunt de vină pentru enervarea mea de acum câteva seri.Read more…
Acum câteva zile s-a stins din viață Dana. Fetele ei au remarcat faptul că ea a știut când să se despartă de cei de aici și să nu le îngreuneze viața de mame tinere cu copii încă mici, întrucât Dana a decedat la câteva ore înainte de prima seară de Pesach deci ele, fetele, nu au trebuit să șadă șiva. Eu mi-am luat rămas bun de la ea două zile înainte. Înțelesesem din convorbirile cu fiicele ei că se apropie sfârșitul și nu voiam ca asta să se întâmple fără s-o mai văd o dată. Nu ne vedeam des, ba chiar ne vedeam foarte rar, dar vorbeam des la telefon. “Te-am sunat să-ți spun că mai trăiesc, obișnuia să deschidă discuția telefonică, cu acel har zglobiu și plăcut în voce, moștenită (din câte îmi amintesc) de la tatăl ei, pe care îl cunoscusem de mic copil și pe care ea îl pierduse când avea vreo șase ani.” A fost în 9 iunie 1951. Tovarășul Mirel Costea, alias Natan Zaider, a murit. Nu, nu a murit așa, simplu, ci s-a sinucis ….Read more…
Întreabă pe cine vrei, noiembrie e o lună plictisitoare, cenușie. Încă nu e iarnă, nici măcar toamnă. În fiecare zi te întrebi dacă ar trebui să pui în funcțiune încălzirea casei, sau mai bine îți mai pui o pătură noaptea și în felul acesta ai rezolvat problema. În fiecare zi te aștepți să plouă și chiar dacă nu plouă, mai tot timpul e înnorat. Nimic nu pare să se fi întâmplat în noiembrie, până și revoluția sărbătorită în 7 Noiembrie a avut loc în octombrie! Eu m-am născut în noiembrie. Conceperea mea s-a datorat unei erori de înțelegere a situației în lume. Părinții mei nu prevăzuseră ce avea să urmeze și după doi ani de viață în comun au hotărât să aibă un copil, născut la două luni de la izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial, o greșeală pe care eu o plătesc (cred!) până în ziua de azi, în ciuda eforturilor părinților mei de a mă feri de vicisitudinile sorții. Aparent, eu m-am născut cu o cantitate mare de noroc, dar tocmai atunci când aveam cea mai mare nevoie de el, norocul se risipise în toate direcțiile.Read more…
Ideea de a scrie despre subiectul acesta mi-a venit cu totul întâmplător, dar imediat s-a transformat în obligație! Am simțit nevoia de a face cunoscută o inițiativă care, sper, nu va trece neobservată acolo unde cei în cauză ar trebui să o prezinte marelui public, și nu numai din România. E vorba de apariția unui manual care-și poate găsi asemănarea – în cel mai bun caz – doar într-o țară ca Germania, iar cititorul va înțelege imediat originea acestei opinii. Este un manual de liceu, pentru clasele XI-XII, scris în românește, publicat în România, dedicat elevilor români și care mi-a parvenit datorită inițiativei unui om deosebit, moldovean, și care își duce existența în urbea copilăriei mele. Nu, nu e primul de acest gen în România și în românește. O căutare pe Google produce o listă de manuale cu acest subiect. Dar cel despre care doresc să scriu este cel mai nou, ediție 2024, și e inutil să menționez în ce atmosferă internațională ne aflăm în aceste zile și cât de greu este să găsești – indiferent în ce limbă – un material obiectiv și nepătat de ura pentru tot ce e evreiesc și Israel. Manualul de numește Istoria evreilor. Holocaustul, și a apărut în editura Didactică și Pedagogică, la începutul acestui an, sub egida Ministerului Educației. Coordonatorul manualului e Alexandru Florian, iar semnatarii sunt: Daniel Boboc, Nicolae Drăgușin, Petre Matei, Florin Petrescu, Gabriel Stan și Măriuca Stanciu. Din momentul când manualul a ajuns pe calculatorul meu și până în această dimineață, am lăsat deoparte toate celelalte îndeletniciri mai mult sau mai puțin urgente și l-am citit de la un capăt la celălalt, fără să mă opresc. Bine am făcut să-i acord importanța cuvenită, și aceasta din două motive.Read more…
N-am idee cum a apărut în caietul meu de note zilnice acest citat anonim: Să nu te ocupi decât de ce-ți stă în putere să repari și de nimic altceva! Nu știu de unde l-am luat și la ce mă gândeam atunci când am hotărât să mi-l notez. Deunăzi l-am găsit și prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă nu e cazul să-l șterg și să uit de el. Adică cum? Tot ce trebuie să facă omul în viață este să se ocupe de reparații, să readucă la normal ceva ce fusese stricat / distrus de alții sau, poate, chiar de el însuși? Cu alte cuvinte, omenirea se împarte în două grupuri mari (și probabil inegale): cei ce strică și cei ce repară? La prima vedere ideea mi s-a părut foarte problematică. Cine hotărăște dacă rezultatul unei acțiuni umane primește o notă negativă și situația trebuie corectată cât mai repede? Ceea ce pentru unii este negativ, altora li se pare pozitiv, poate chiar remarcabil. Cum trebuie văzut Robin Hood dacă lua de la bogați și împărțea la săraci? Cum trebuie interpretat acest tip de acțiune? Ca ceva ce merită încurajare și sprijin sau, din contră, un act negativ, de pură hoție, profund needucativ, care impune o rezolvare (reparare) cât se poate de rapidă?Read more…
În curând se împlinesc doi ani de când statul Israel a fost lovit în moalele capului, în cele mai adânci şi intime colţuri ale personalităţii locuitorilor săi. Durerea a pus stăpânire pe oamenii cărora le-au fost ucişi copiii, soţii, fraţii, soţiile şi cine nu? La început au fost cei direct loviţi şi cei direct sinistraţi, apoi încet, încet, mass-media a răspândit felurite ştiri din care au ieșit la iveală erorile, inconştienţa, lipsa de pregătire şi aroganța premierului Netanyahu, a guvernului și, mai ales, ale armatei, de-a lungul multor ani. În ciuda succeselor militare ale armatei israeliene care a pornit un război împotriva teroriştilor Hamas, conflagraţia a adus cu sine soldaţi ucişi al căror număr se apropie de patru cifre, în timp ce numărul răniţilor depăşeşte demult cinci cifre. Războiul acesta nemilos continuă de doi ani și între timp, statul Israel coboară tot mai mult în ochii celor ai căror membri de familie s-au întors într-un sicriu – ori nu s-au întors deloc. Odată cu aceasta, pe măsura trecerii timpului şi a lipsei de perspectivă pentru sfârşitul acestui război, cât şi a unui program asupra reorganizării Fâşiei Gaza, ţările lumii, care au oferit în decursul ultimelor zeci de ani sprijin moral şi militar Israelului, s-au retras treptat din această colaborare,Read more…
Noi, cetățenii Israelului, trăim într-o stare de tensiune, încă din 2020, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, deci de șase ani. Conflagrația cu formația teroristă Hamas a început cu mulți ani în urmă, scurt timp după retragerea armatei israeliene din Gaza. Hamas trimitea în mod regulat rachete asupra civililor israelieni. Începând din 2018, au inventat o metodă nouă: când direcția vântului era potrivită, lansau înspre noi baloane sau zmei care duceau substanțe inflamabile sau explozivi pentru a distruge câmpiile roditoare din sudul Israelului. 7 octombrie 2023 ne-a lovit ca un fulger cu invazia teroriștilor și a unor civili din Gaza care au ucis și au jefuit în mai multe așezări din sudul Israelului. În paralel, frații lor din Liban, teroriștii Hezbollah, au bombardat nordul și centrul Israelului cu mii de rachete, vreme de aproape un an. La ordinul guvernului, sute de mii de israelieni din nordul și sudul țării au fost nevoiți să-și părăsească casele și fermele. Guvernul le-a promis despăgubiri cu care să-și reconstruiască viața în locurile de care erau legați de decenii. Tot atunci am suferit primul atac cu rachete balistice și drone de la a treia metastază a Iranului, Huthii din Yemen.Read more…
Printre ”Breaking News” care ocupă un loc suveran pe ecranele televizoarelor privite în lumea întreagă, o poziție râvnită deține contenciosul iranian.Nu doar pentru că este un subiect care privește securitatea nucleară a lumii, ci și pentru că a devenit unRead more…
Probabil că întrebări de acest fel își puneau unii dintre pasagerii avionului TAROM care zbura în ziua de 18 octombrie spre aeroportul Ben-Gurion. Toate țările din lume au o capitală și toate capitalele din lume au un aeroport (unele chiarRead more…
Foarte probabil, cu lucrarea lui Ladislau Gyemant ne aflăm în fața principalei opere de istorie a Transilvaniei din cultura română de la Suplex-ul lui David Prodan și Voievodatul Transilvaniei al lui Ștefan Pascu încoace. O recomandă documentația exhaustivă, analiza cu instrumente obținute din istorie, economie, sociologie, filosofie socială, precizia formulărilor, calitatea eminentă a argumentării, etica cercetării. Este o operă creată nu pentru nevoi propagandistice de moment sau din interese comerciale, ci pentru a elucida chestiunile cele mai profunde ale istoriei societății și a înfrunta timpul.Read more…
Planeta noastră, aşa cum am învăţat la şcoală, are doi poli îngheţaţi: Arctica şi Antartica. Mase uriaşe de gheaţă stau adunate acolo, de zeci de mii de ani, influenţând clima Pământului şi reţinând mii de de kilometri cubi de apă dulce.Dacă la Polul Sud o calotă de gheaţă cu o grosime de circa trei kilometri ascunde sub ea un continent, la Polul Nord calota de gheaţă pluteşte pe apă. La sud, uriaşe mase de gheaţă, având miliarde de tone, se desprind în ultimul timp de banchiza polară şi pornesc înspre apele mai calde ale Oceanului Indian, ca banchiza Ross. Îar în nordul planetei gheaţa se topeşte atât de repede încât generaţia viitoare nu va mai avea ARead more…
Ideea de origine socială ”sănătoasă” era comună tuturor țărilor comuniste. Erai muncitor în fabrică sau țăran membru al unei cooperative/colhoz? O aveai pe deplin, indiferent unde te aflai, la Moscova, în România, Bulgaria sau Ungaria. Dar în lumea de azi fiecare țară democratică (da, democratică, după toate legile și principiile) își are grupurile ei, cărora li se aplică noțiunea de politically correct. Pentru unele e vorba de culoarea pielii, în alte părți se ia în considerație din ce țară ai emigrat. Mai peste tot se calculează procentul femeilor în posturi de conducere, cu scopul de a depista acele locuri de muncă unde femeilor nu li se oferă aceleași șanse ca bărbaților. Dacă nu mă înșel, în Israel există o legislație care cere tuturor întreprinderilor să aloce un procent de posturi indivizilor handicapați. Și acum voi încerca să dezamăgesc cititorul care a ajuns la acest punct și care deja m-a catalogat ca împietrit din punct de vedere intelectual-social, un fel de Archie Bunker rasist (dacă cineva își mai amintește de acest superb personaj dintr-un serial de pe vremuri).Read more…
Acum vreo 15 ani, intrând într-o prăvălie de mărunţişuri, am văzut nişte cleme din material plastic de o formă neobişnuită şi l-am întrebat pe vânzător la ce servesc. „Să prindeţi cu ele şosetele înainte de a le pune în maşina de spălat, ca să nu se desperecheze”. Mi-am propus să revin şi să cumpăr vreo duzină din acele dispozitive ingenioase şi am părăsit magazinul. Aveam să mă întorc peste vreo câteva săptămâni când n-am mai găsit nici măcar magazinul, darmite clemele. Pe atunci locaţia micilor prăvălii se schimba frecvent, mai ales dacă afacerea mergea prost. Şi nu prea puteai da lovitura cu mărunţişuri, precum clemele anti-desperechere, pe care mi le amintesc, ori de câte ori…împerechez şosetele (bărbăteşti) adunate de pe sfoara de uscat rufe. Mă aşez comod în fotoliu şi încep operaţiunea de împerechere a şosetelor care seamănă foarte mult cu… bine cunoscutul joc Păcălici, din copilărie. Şi, de cele mai multe ori, are şi deznodământul acestuia, rămânând câte o şosetă desperecheată.Read more…
Îmi cer scuze de la bun început dacă aceste rânduri se adresează în mod special doar acelora dintre cititori care sunt interesați să afle mai multe despre evoluția societății israeliene din ultimii ani. Și îmi cer încă o dată scuze pentr faptul că în cele ce urmează nu mă voi ocupa de acele grupuri etnice, locuitori ai Israelului, care nu aparțin majorității ce se intitulează evreiască. Nu minimalizez existența conflictului interetnic de aici, dar nu toate subiectele pot fi tratate în acelaș timp. Subiectul pe care l-am ales poate fi considerat de mulți ca total periferic și neinteresant pentru cei care trăiesc în afara granițelor (încă nestabilite) ale Israelului, iar eu nu găsesc niciun argument pentru a-i contrazice. Și totuși…Doresc să amintesc un fapt istoric care poate mă va ajuta să justific alegerea subiectului pe care încerc să-l dezvolt aici. Israelul e nu numai o țară nouă, ci pentru 75% din populație (restul fiind musulmani și creștini) aproape fiecare membru (cu excepția celor născuți aici), pentru a căpăta titlul de ”israelian” a trebuit în primul rând să fie evreu. Legea spune că ai dreptul de te așeza în Israel ca cetățean ”cu acte în ordine” doar dacă poți dovedi că în vinele tale curge (și) sânge evreiesc.Read more…
Titlul acestui articol – “minciuni medicale” – ar putea deruta pe cititori. Nu este vorba de a pune o stigmă colectivă medicilor, considerând că marea majoritate a personalului medical este alcătuită din oameni cinstiți și sinceri. Totuşi, şi printre medici și personalul medical există mincinoși. Eu sunt convins că, spre deosebire de mincinoșii patologici, mincinoșii din domeniul medical au mai multe șanse de a se vindeca, spre binele lor și al pacienților. “Vindecarea” lor depinde în mare măsură de “tratarea și vindecarea” sistemului medical. Însă, pentru a ști cum să ne vindecăm, trebuie în primul rând să înțelegem cauzele care conduc la minciunile medicale. Pentru a înțelege etiologia minciunii medicale este important să găsim răspunsuri la câteva întrebări… Read more…
Pe vremea mea se spunea că odată ajuns (din greșeală!) împărat, prima decizie a impostorului este de a-și omorî tatăl, ca să nu se știe de unde vine. Din fericire și spre deosebire de ”eroul” glumei desuete de mai sus, noi suntem mai toți mândri de originea noastră și ne lăudăm cu educația primită acasă, cu cei clasici șapte ani (de fapt numai șase) petrecuți în casa părintească, absorbind primele noțiuni educative de comportare și cultură generală. Până aici totul e in ordine, și atunci unde e baiul?! Răbdare…Read more…
Cu speranța că cititorul nu s-a plictisit de subiect, îmi permit să continui expunerea situației Republicii Moldova de azi, și în primul rând să prezint, oarecum pe scurt, cele două probleme geopolitice cu care se confruntă (și uneori se înfruntă!) Moldova ca entitate națională, politică, etnică și geografică. O precizare de început. Nu am nicio îndoială, cuvântul Transnistria va trezi în memoria multora imaginile tragediei evreilor basarabeni, bucovineni (și o parte a celor pe care Holocaustul i-a găsit în nordul Moldovei românești) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărele de concentrare înființate de guvernul antonescian la est de Nistru s-au transformat foarte repede în lagăre de exterminare și care chiar dacă nu aveau camere de gazare sau crematorii, au devenit morminte pentru aproximativ 130.000 evrei (printre care bunica mea, mama tatei), o bună parte a victimelor fiind evrei ”autohtoni”, adică transnistrieni, al căror număr înainte de război era nu mai puțin de 300.000. Dar nu la acest tragic aspect doresc să mă refer în cele ce urmează, ci la evoluția acestei bucăți de pământ în ultimele două secole, evoluție de o importanță covârșitoare pentru actuala situație a Republicii Moldova. Povestea Transnistriei este prea lungă pentru a fi expusă în întregime aici. Voi începe cu anul 1924, anul în care Stalin, mai mult decât enervat de pierderea Basarabiei, unită în 1918 cu România creează la est de Nistru, în Transnistria istorică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), declară capitala ei ca fiind Chișinău, dar provizoriu o stabilește la Balta (după unii, la Tiraspol).Read more…
Ne aflăm în mijlocul celui de al doilea mare val de contaminări, internări în spitale și decese provocate de Covid-19 și autoritățile nu mai știu ce măsuri să ia. Cele pe care le-au luat până acum au fost de fapt, spun mulți, doar jumătăți de măsură. Politica de laissez-faire a Suediei, inițial lăudată pentru că ar putea duce la „imunitatea de turmă” s-a dovedit prost inspirată. Cea a țărilor care au adoptat sistemul „stop-start”, adică restricții urmate de relaxări, nu s-a dovedit nici ea mai eficace. Iar măsurile dictatoriale impuse în unele țări amintesc de o oală sub presiune, din care aburul țâșnește ori de câte ori ridici puțin capacul să vezi ce se întâmplă înăuntru. Virusul profită din plin de războiul continuu dintre interesele contradictorii ale principalilor actori din această dramă: oficialitățile, micii întreprinzători, patronii marilor companii industriale și comerciale și în sfârșit, marele public. Oficialitățile sunt datoare să protejeze populația în orice împrejurare și în fața oricărei amenințări. Asta încearcă să facă guvernele din întreaga lume. Că nu prea au mare succes, este poate de înțeles. Nu au fost confruntate până acum de o asemenea problemă, un inamic invizibil de o ferocitate și o viclenie aproape inimaginabile. Dar nici ezitările, șovăielile, contrazicerile, contramandările și măsurile anemice luate de politicieni nu au ajutat. Butada „În trecut am fost foarte nedecis, dar acum nu mai sunt așa de sigur” exprimă cât se poate de bine atitudinea multora dintre politicienii noștri. Read more…
M-am decis să abordez acest subiect sensibil, pasibil de controverse aprinse, pentru că am constatat mai ales în ultimul deceniu o pasivitate, o indolență, un fatalism al opiniei publice și al societății în general de-a dreptul alarmant, care pune în pericol peste două sute de ani de dezvoltare democratică, de consacrare a drepturilor fundamentale ale omului. Orice fel de putere politică, fie ea democratică, autocrată, religioasă sau monarhică, are tendința de abuz, de inflamare, de creștere periculoasă în detrimentul libertăților individuale, cetățenești și colective. Libertatea personală, colectivă, profesională, religioasă, civică sau națională trebuie câștigată și recâștigată mereu, ea este bunul cel mai prețios al omului, pentru care trebuie depus efort, asumate riscuri, iar în cazuri grave sau extreme trebuie aduse sacrificii și chiar jertfe. Libertatea este o categorie filosofic-politică concretă care întotdeauna se obține și menține prin luptă, niciodată nu se acordă de bunăvoie, de către putere. Cu tema aleasă – cenzurată pe vremea regimului comunist, manipulată, mistificată sau minimalizată în interminabila tranziție postdecembristă, mai puțin cunoscută de cititorii noștri care trăiesc în străinătate, doresc să readuc în atenție curajul civic, nesupunerea civilă sau chiar opoziția vehementă, pașnică sau combativă, să fac un apel la activism social, la manifestarea pașnică a multiplelor nemulțumiri populare.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
