Un carnet de notiţe „pt. PCR” şi o amnezie care mă nedumereşte

Cu câteva zile în urmă am avut întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului, dar lucrul cel mai memorabil care s-a petrecut acolo nu se referă la anii de liceu, ci la cu totul altceva. O colegă mi-a înmânat cu carnet de culoare bej, de dimensiunea unei jumătăţi de caiet, pe care scria NOTES. Mi-a spus că l-a găsit printre lucrurile lăsate în urmă de mama ei (care trecuse la cele veşnice cu câţiva ani în urmă) şi nu l-a aruncat pentru că a observat că avea legătură cu mine. Colega mea locuieşte în străinătate şi abia acum, la întâlnirea de 50 de ani, a avut ocazia de a-mi da carneţelul. Am privit-o nedumerită, dar mama ei fiind ani de zile secretara catedrei unde am lucrat, nu era exclus ca acel Notes să aibă legătură cu mine deşi nu mi-l aminteam deloc. Dar deloc! L-am deschis. Pe prima foaie scria: CARNET PT. PCR, iar pe a doua Permanenţe. Am început să-l răsfoiesc şi am constatat cu uimire că tot carneţelul era completat cu scrisul meu de mână.Read more…

Istoria propriu-zisă. O scriere monumentală

Foarte probabil, cu lucrarea lui Ladislau Gyemant ne aflăm în fața principalei opere de istorie a Transilvaniei din cultura română de la Suplex-ul lui David Prodan și Voievodatul Transilvaniei al lui Ștefan Pascu încoace. O recomandă documentația exhaustivă, analiza cu instrumente obținute din istorie, economie, sociologie, filosofie socială, precizia formulărilor, calitatea eminentă a argumentării, etica cercetării. Este o operă creată nu pentru nevoi propagandistice de moment sau din interese comerciale, ci pentru a elucida chestiunile cele mai profunde ale istoriei societății și a înfrunta timpul.Read more…

Dispare Arctica…Și nu numai ea!

Planeta noastră, aşa cum am învăţat la şcoală, are doi poli îngheţaţi: Arctica şi Antartica. Mase uriaşe de gheaţă stau adunate acolo, de zeci de mii de ani, influenţând clima Pământului şi reţinând mii de de kilometri cubi de apă dulce.Dacă la Polul Sud o calotă de gheaţă cu o grosime de circa trei kilometri ascunde sub ea un continent, la Polul Nord calota de gheaţă pluteşte pe apă. La sud, uriaşe mase de gheaţă, având miliarde de tone, se desprind în ultimul timp de banchiza polară şi pornesc înspre apele mai calde ale Oceanului Indian, ca banchiza Ross. Îar în nordul planetei gheaţa se topeşte atât de repede încât generaţia viitoare nu va mai avea ARead more…

Parteneriat anonim

Ideea de origine socială ”sănătoasă” era comună tuturor țărilor comuniste. Erai muncitor în fabrică sau țăran membru al unei cooperative/colhoz? O aveai pe deplin, indiferent unde te aflai, la Moscova, în România, Bulgaria sau Ungaria. Dar în lumea de azi fiecare țară democratică (da, democratică, după toate legile și principiile) își are grupurile ei, cărora li se aplică noțiunea de politically correct. Pentru unele e vorba de culoarea pielii, în alte părți se ia în considerație din ce țară ai emigrat. Mai peste tot se calculează procentul femeilor în posturi de conducere, cu scopul de a depista acele locuri de muncă unde femeilor nu li se oferă aceleași șanse ca bărbaților. Dacă nu mă înșel, în Israel există o legislație care cere tuturor întreprinderilor să aloce un procent de posturi indivizilor handicapați. Și acum voi încerca să dezamăgesc cititorul care a ajuns la acest punct și care deja m-a catalogat ca împietrit din punct de vedere intelectual-social, un fel de Archie Bunker rasist (dacă cineva își mai amintește de acest superb personaj dintr-un serial de pe vremuri).Read more…

Împerecheată, desperecheată

Acum vreo 15 ani, intrând într-o prăvălie de mărunţişuri, am văzut nişte cleme din material plastic de o formă neobişnuită şi l-am întrebat pe vânzător la ce servesc. „Să prindeţi cu ele şosetele înainte de a le pune în maşina de spălat, ca să nu se desperecheze”. Mi-am propus să revin şi să cumpăr vreo duzină din acele dispozitive ingenioase şi am părăsit magazinul. Aveam să mă întorc peste vreo câteva săptămâni când n-am mai găsit nici măcar magazinul, darmite clemele. Pe atunci locaţia micilor prăvălii se schimba frecvent, mai ales dacă afacerea mergea prost. Şi nu prea puteai da lovitura cu mărunţişuri, precum clemele anti-desperechere, pe care mi le amintesc, ori de câte ori…împerechez şosetele (bărbăteşti) adunate de pe sfoara de uscat rufe. Mă aşez comod în fotoliu şi încep operaţiunea de împerechere a şosetelor care seamănă foarte mult cu… bine cunoscutul joc Păcălici, din copilărie. Şi, de cele mai multe ori, are şi deznodământul acestuia, rămânând câte o şosetă desperecheată.Read more…

A fi sau a nu fi ce ești!

Îmi cer scuze de la bun început dacă aceste rânduri se adresează în mod special doar acelora dintre cititori care sunt interesați să afle mai multe despre evoluția societății israeliene din ultimii ani. Și îmi cer încă o dată scuze pentr faptul că în cele ce urmează nu mă voi ocupa de acele grupuri etnice, locuitori ai Israelului, care nu aparțin majorității ce se intitulează evreiască. Nu minimalizez existența conflictului interetnic de aici, dar nu toate subiectele pot fi tratate în acelaș timp. Subiectul pe care l-am ales poate fi considerat de mulți ca total periferic și neinteresant pentru cei care trăiesc în afara granițelor (încă nestabilite) ale Israelului, iar eu nu găsesc niciun argument pentru a-i contrazice. Și totuși…Doresc să amintesc un fapt istoric care poate mă va ajuta să justific alegerea subiectului pe care încerc să-l dezvolt aici. Israelul e nu numai o țară nouă, ci pentru 75% din populație (restul fiind musulmani și creștini) aproape fiecare membru (cu excepția celor născuți aici), pentru a căpăta titlul de ”israelian” a trebuit în primul rând să fie evreu. Legea spune că ai dreptul de te așeza în Israel ca cetățean ”cu acte în ordine” doar dacă poți dovedi că în vinele tale curge (și) sânge evreiesc.Read more…

De ce mint oamenii (11, 12) – Medicină, medici şi erori medicale

Titlul acestui articol – “minciuni medicale” – ar putea deruta pe cititori. Nu este vorba de a pune o stigmă colectivă medicilor, considerând că marea majoritate a personalului medical este alcătuită din oameni cinstiți și sinceri. Totuşi, şi printre medici și personalul medical există mincinoși. Eu sunt convins că, spre deosebire de mincinoșii patologici, mincinoșii din domeniul medical au mai multe șanse de a se vindeca, spre binele lor și al pacienților. “Vindecarea” lor depinde în mare măsură de “tratarea și vindecarea” sistemului medical. Însă, pentru a ști cum să ne vindecăm, trebuie în primul rând să înțelegem cauzele care conduc la minciunile medicale. Pentru a înțelege etiologia minciunii medicale este important să găsim răspunsuri la câteva întrebări… Read more…

Încotro pleci e clar, dar de unde vii?

Pe vremea mea se spunea că odată ajuns (din greșeală!) împărat, prima decizie a impostorului este de a-și omorî tatăl, ca să nu se știe de unde vine. Din fericire și spre deosebire de ”eroul” glumei desuete de mai sus, noi suntem mai toți mândri de originea noastră și ne lăudăm cu educația primită acasă, cu cei clasici șapte ani (de fapt numai șase) petrecuți în casa părintească, absorbind primele noțiuni educative de comportare și cultură generală. Până aici totul e in ordine, și atunci unde e baiul?! Răbdare…Read more…

O țară mică cu două probleme, una majoră și alta nu prea…

Cu speranța că cititorul nu s-a plictisit de subiect, îmi permit să continui expunerea situației Republicii Moldova de azi, și în primul rând să prezint, oarecum pe scurt, cele două probleme geopolitice cu care se confruntă (și uneori se înfruntă!) Moldova ca entitate națională, politică, etnică și geografică. O precizare de început. Nu am nicio îndoială, cuvântul Transnistria va trezi în memoria multora imaginile tragediei evreilor basarabeni, bucovineni (și o parte a celor pe care Holocaustul i-a găsit în nordul Moldovei românești) în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Lagărele de concentrare înființate de guvernul antonescian la est de Nistru s-au transformat foarte repede în lagăre de exterminare și care chiar dacă nu aveau camere de gazare sau crematorii, au devenit morminte pentru aproximativ 130.000 evrei (printre care bunica mea, mama tatei), o bună parte a victimelor fiind evrei ”autohtoni”, adică transnistrieni, al căror număr înainte de război era nu mai puțin de 300.000. Dar nu la acest tragic aspect doresc să mă refer în cele ce urmează, ci la evoluția acestei bucăți de pământ în ultimele două secole, evoluție de o importanță covârșitoare pentru actuala situație a Republicii Moldova. Povestea Transnistriei este prea lungă pentru a fi expusă în întregime aici. Voi începe cu anul 1924, anul în care Stalin, mai mult decât enervat de pierderea Basarabiei, unită în 1918 cu România creează la est de Nistru, în Transnistria istorică, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM), declară capitala ei ca fiind Chișinău, dar provizoriu o stabilește la Balta (după unii, la Tiraspol).Read more…

Despărțirea de trecut – o bagatelă?

Omul se desparte de trecut. Nu întotdeauna, nu ușor, dar procesul are loc de foarte multe ori în viața fiecăruia. Nu, nu voi intra în filozofia uitării, pentru că acesta e un subiect prea departe de cunoștințele mele și nu doresc să-mi dau frâu liber instinctelor de diletantist. Dar întotdeauna am avut senzația că pentru a acumula noi date și impresii, pe undeva e nevoie să le faci loc în memoria care, din păcate, nu rămâne la același gabarit, ci cu timpul se restrânge, jucându-se neloial cu modul în care ai dori să selectezi ce ai vrea să uiți și ce ai dori să-ți rămână viu până în ultima clipă a existenței. Dar cele de mai sus se referă la gânduri, la idei, la abstracții, și de fapt eu doresc să scriu despre despărțirea de lucruri concrete care aparțin trecutului. Nu voi intra în banalități, ca de exemplu superba ocazie pe care ți-o oferă mutatul dintr-o locuință în alta, care îți dă posibilitatea să arunci o mulțime de lucruri de toate felurile, care stăteau nemișcate și neutilizate de ani și ani, de parcă așteptau doar să dispară din văzul posesorului. Momente similare se ivesc cu ocazia diverselor sărbători, un prilej de a face ordine printre nenumărate obiecte de care uitaseși și care și-au dovedit de mult completa inutilitate. Eu însă doresc să împărtășesc cititorului gânduri și senzații legate de procesul despărțirii de cuvântul scris.Read more…

Cetățean al lumii libere, fără semn de întrebare

Zilele acestea voi intra în cel de al 50-lea an de existență în afara țării în care m-am născut, o jumătate de secol petrecută în țara unde am ajuns în seara când avionul care m-a luat de la Băneasa a aterizat, după două ore și jumătate de zbor fără probleme. Nu știam încotro mă duc. Mai bine zis, știam și de fapt nu știam. Îmi amintesc perfect că îmi vedeam viitorul exact ca un individ scăpat dintr-un incendiu care i-a distrus casa până la temelii: n-are idee încotro s-o ia, știe doar că trebuie să fugă cât mai departe ca să scape cu viață. Ceea ce însă știam e că mă duc într-o lume liberă. Știam că voi trăi o nouă viață, complet diferită de cea anterioară, chiar și prin simplul fapt că nu mă voi mai simți ca într-o închisoare ale cărei ziduri nu le vezi, dar le simți tot timpul. Și știam că pentru a putea continua să respir, aveam nevoie de libertate. Trebuie să recunosc, nefiind filozof de felul meu, ci doar un simplu individ pragmatic, ceea ce știam eu despre libertate era ceva care îți permite să gândești, să spui și să faci tot ce vrei, până în momentul în care ai putea leza libertatea altuia. Iar eu eram dispus să-mi trăiesc a doua viață purtând în minte această limită: libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.Read more…

Bikini la 70 de ani !

La câteva zile după explozia de la Bikini, i-a venit o strălucită idee de marketing să-și denumească noua linie de ”costume de baie” pe care a creat-o și a lansat-o cu prilejul unei prezentări de modă pe 18 Iulie 1946, cu numele de ”Bikini” care în acele zile era pe buzele tuturor, rostită de unii cu admirație pentru progresele tehnice și puterea militară a americanilor, iar de alții cu îngrijorarea determinată de perspectivele unui nou război când cel dinainte abia se terminase. Luis Réard care înainte de a deveni creator de modă a prestat ca inginer de automobile (terminase Politehnica la Paris în 1930 !) a avut grijă să-și breveteze noua formulă ”minimală” pentru costumele de baie de damăRead more…

”Asta-i muzica ce-mi place”

În 1948, după proclamarea Statului Israel, orchestra simfonică din Palestina a căpătat numele de Orchestra Filarmonică a Israelului (IPO), devenind una din primele și cele mai apreciate instituții de artă ale noului stat evreu și una din marile orchestre filarmonice ale lumii. Primii ei instrumentiști s-au refugiat în Palestina – în ciuda opreliștilor puse de autoritățile britanice – să-și apere viețile de furia dezlănțuită de nebunia nazistă ”orchestrată” de Hitler. Erau formați la marile școli muzicale ale ”defunctului” Imperiu Austro-Ungar. După căderea ”imperiului” sovietic, un alt val de refugiați a îmbogățit fondul de mari talente al orchestrei Israelului, provenind din școala muzicală rusă. Prin urmare IPO oglindea, într-un mod remarcabil, istoria și demografia recentă a Statului Israel. Pentru ca imaginea să fie completă – spunea Zubin Mehta într-un interviu recent – mai lipseau muzicanți arabi palestinieni.Read more…

Fotografii şi…poze

Duminică, în Grădina Botanică din Cluj mi-am amintit de o butadă auzită cu ceva timp în urmă, de la un om de spirit: „Se fac tot mai multe poze şi tot mai puţine… fotografii”.

Grădina botanică era ultima staţie a periplului nostru tradiţional de aprilie, în căutarea, descoperirea şi redescoperirea magnoliilor din Oraşul Comoară, a arborilor vechi – care înfloresc, de decenii, cu tenacitate şi îndărătnicie în curţile caselor – şi a celor noi, mai degrabă arbuşti, care-şi deschid, sfioase, corolele stelate sau în formă de cupe pe petecele de pământ din faţa blocurilor, sfindând monotonia betoanelor.Am scos instinctiv telefonul să fac o poză şi am observat că gestul meu era multiplicat de zeci de ori, întrucât – cu excepţia bebeluşilor, preşcolarilor şi a seniorilor (foarte…seniori) – toată lumea fotografia în draci cu telefoanele sau aparatele de fotografiat…Read more…

Calif pentru o zi

Așa că faptul că un medic anestezist scrie despre comunicarea dintre pacient și medicul său nu este întâmplător. Este un subiect de mare actualitate, care de la o zi la alta el devine tot mai ”fierbinte”.
Explicația se găsește în două date statistice opuse una alteia. Pe de o parte numărul populației care necesită îngrijire medicală crește în progresie geometrică. Oamenii trăiesc mai mult, sunt din ce în ce mai bolnavi și au nevoie de tot mai mult tratament și control periodic. Pe de altă parte, numărul medicilor activi crește doar în progresie aritmetică. Noi ieșim la pensie, unii mai și murim (poate nu știați?!), iar facultățile de medicină nu sunt în stare să-și mărească ”producția” în ritmul necesar pentru a acoperi nevoile. Rezultatul: un număr crescând de pacienți pentru fiecare medic și o teribilă lipsă de timp pentru a te ocupa de fiecare pacient, așa cum e nevoie și așa cum se așteaptă orice individ suferindRead more…

Pe capul meu de locuitor…

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…