L-am cunoscut pe Jacob Sternberg la București, când soțul meu, Israil Bercovici, era la începutul carierei sale de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat (TES). Dacă țin bine minte, era în stagiunea 1956-57 când l-am văzut la noi acasă și m-a fermecat cu poveștile lui. Dar numele lui Jacob Sternberg îl cunoșteam încă din adolescență, de când am fost la Cernăuți; ulterior am aflat din ziarul Morgenblatt că e regizor și că a contribuit mult la cariera artistică a lui Sidi Tal, artista cunoscută și admirată de acei care se duceau la teatrul evreiesc, unde se jucau piese cu tematică evreiască în limba idiș. Pe atunci încă nici nu visam că voi avea vreo legătură cu teatrul evreiesc și că îl voi cunoaște personal. Jacob Sternberg merită pe deplin să povestesc celor mai tineri, care poate nici nu i-au auzit numele, despre viața și activitatea sa de ziarist, poet, activist cultural implicat în viața evreilor din România și mai ales despre activitatea sa ca regizor și formator de artiști. Jacob Sternberg s-a născut în 19 aprilie 1890 la Lipcani, un orășel (ștetl) din Basarabia și a primit o educație tradițională evreiască, dar totodată a cunoscut și literatura clasică rusă, germană, idiș și ebraică. Sternberg se considera discipolul marelui fabulist Eliezer Steinbarg, animatorul spiritual al vieții culturale din Lipcani. În 1913 s-a stabilit la București, unde a rămas până în 1940, devenind una dintre personalitățile cele mai active din viața culturală evreiască. În 1916 și-a început activitatea teatrală ca autor și regizor, promovând în special spectacolele de revistă, cărora le-a dat un caracter profund angajat și în același timp atractiv și modern.Read more…
Festivalul Euroiudaica din Oradea
Foarte recent, între 3 și 9 septembrie, Oradea a avut privilegiul de a găzdui o manifestare complexă, extraordinară se poate spune – și asta fără a exagera – intitulată Festivalul Euroiudaica. Au fost șapte zile de început de toamnă pline de manifestări și evenimente culturale de o mare diversitate și de o înaltă ținută calitativă. Însuși cuvântul ”festival” înseamnă sărbătoare sau timp sărbătoresc și, de această dată, poate mai mult ca în alte ocazii în care se folosește acest termen, am simțit sărbătoarea apropierii locuitorilor orădeni de toate etniile prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul acestor șapte zile, începând de dimineață și continuând uneori până târziu în noaptea caldă de sfârșit de vară. Locațiile alese au fost de asemenea reprezentative pentru istoria iudaică a orașului.Read more…
Istorii de familie I. Satin roz
În copilărie aveam o prietenă de vară, cea mai bună prietenă de peste vacanța mare. Era Dana, o fetiță bucureșteancă venită în fiecare vară la Marghita, la bunica ei. Stătea toate cele trei luni ale vacanței de vară și ne-am împrietenit încă de la prima ei vizită, când aveam amândouă vreo șapte ani. Bunicile noastre erau prietene din tinerețe, de zeci de ani deja, iar Dana și cu mine am devenit și noi foarte apropiate. Prietenia noastră a durat vreo zece ani, dar după ce am crescut, nu ne-am mai învrednicit s-o păstrăm. S-a interpus viața și n-am păstrat legătura, totuși prețuiesc mult amintirile legate de verile petrecute în curtea largă a casei cu mai multe apartamente, afară, în aer liber, jucându-ne de dimineața până seara. De câțiva ani verile cu Dana se repetau după același tipar încântător. Aveam deja 11 sau 12 ani, intram încetișor în pubertate și, citind destul de mult amândouă, în unele zile ploioase ne plăcea să ne costumăm asemenea unor eroine din cărțile citite. Pentru asta foloseam hainele găsite în casă, ale mamelor noastre sau ale bunicilor, eșarfe, cordoane sau pălării pe care le modificam ad-hoc, le împodobeam în fel și chip, conform imaginației noastre care nu era deloc săracă. Scotoceam cu sârg prin dulapuri ca să ne putem transforma în cuconițele despre care citiserăm. Într-o astfel de misiune am dat peste un material moale, mătăsos, alunecos, trandafiriu, pe care mai mult l-am intuit decât l-am văzut. Era bine ascuns pe raftul de sus al unui dulap.Read more…
Pianistul
Nu pot să mă opresc să scriu despre războiul actual în care țara mea a fost nevoită să se implice. Nimic nu mă interesează mai mult decât evenimentele legate el, nu doar aspectele militare, ci și aspectele legate de viața de zi cu zi a concetățenilor mei. După primele zile de haos și spaimă, cu imagini și întâmplările înfricoșătoare ale masacrului din kibuțurile din vestul Negevului, oamenii și-au revenit oarecum, s-au obișnuit cu realitățile înconjurătoare. Dar una dintre întâmplări o să mă urmărească toată viața. Într-unul kibuțuri, în timpul atacului teroriștilor, o familie s-a ascuns în adăpost. Părinții s-au culcat peste cei patru copii, ca să-i apere cu trupurile lor. Teroriștii i-au găsit, au tras și i-au ucis pe părinți și doi dintre copii, dar cei mai mici au rămas în viață. Nu mă pot opri să fac asociația cu fotografia cunoscută: un soldat nazist trage într-o mamă care își apără copilul cu trupul ei. Nu credeam că o să mai văd imagini de acest fel în secolul XXI !!!! Viața își continuă drumul, o bună parte dintre oameni și-au reluat munca, magazinele și restaurantele sunt deschise, reducerile de prețuri sunt incredibile pentru a atrage cumpărătorii. Teatrele și-au reînceput reprezentațiile. The show must go onRead more…
Misiune imposibilă (1)
Am folosit o expresie care dă titlul unui celebru film de acțiune. Campania militară a Israelului este exemplul clasic al unei misiuni imposibile. Chiar dacă această acțiune militară de durată, specifică celei mai dificile confruntări – acea a luptei urbane – va fi încununată de succes, adică distrugerea capacității militare a Hamas, victoria nu va fi nici deplină, nici definitivă. Cu siguranță vor rămâne câteva sute de teroriști Hamas dislocați și „evaporați” în rândul populației civile, câteva sute de metri de tuneluri și adăposturi subterane nedescoperite, câteva mici depozite de armament și muniție camuflate. Indiferent când se va produce o viitoare retragere militară totală sau parțială a Israelului din fâșia Gaza, vor exista câteva sute de teroriști sau fanatici spălați pe creier care vor triumfa, fluturând în extaz steagurile Hamas și palestiniene deasupra ruinelor și dezastrului. Asemenea scene suprarealiste s-au mai văzut, spre stupoarea opiniei publice, cu ocazia altor campanii israeliene. Ca de atâtea ori în trecut, Israelul va fi stopat să obțină o victorie militară tranșantă, adică marile puteri și însăși SUA, unicul protector relativ, vor impune Israelului să oprească ostilitățile. La fel s-a întâmplat cu ocazia Războiului de Șase Zile din 1967, al celui de Yom Kippur din 1973, al celui din Liban din 1982.Read more…
O noapte albă
Azi noapte am petrecut o noapte albă . Prima după foarte mulți ani. Multora această noapte le-a amintit de nopțile din Razboiul din Golf din 1991. Atunci nu eram direct implicați. Atunci rachetele veneau spre noi ca să destabilizeze o coaliție. Acum voiau să destabilizeze o țară.Read more…
Uluca
Strada era locul de joacă frecvent folosit în copilăria mea. Numărul celor care ne jucam creștea și odată cu el și țipetele noastre din timpul jocului. Ne fugăream, ne piteam pe după vreun stâlp. Mașini nu erau… că tare bune ar mai fi fost de ascunziș! Școala făcea încercări izolate de mixtare. Dar la joacă, noi nu cunoșteam separarea fetițelor de băieți. Nu știu cum se făcea că ajungeam cu ”terenul” de joacă la multe case depărtare de ale noastre. Din cauza țipetelor mai răzbătea spre noi câte un ”Ia mai duceți-vă la porțile voastre!”, dar nu prea vedeam fețele celor care ne goneau. Rețineam doar felul gardului. Plecam, desigur, nu așteptam prea multe îndemnuri, dar nu peste mult timp iar supăram pe cineva.În timpul jocului ni se alătura câte un copil plecat în fugă de acasă cu ceva de mâncare în mână. Deodată simțeam că ne e foame rău. Opream jocul și plecam acasă. De cele mai multe ori primeam de la mama câte o felie unsă cu untură, peste care ni se înfigeau sau lipeau – cum vreți să spuneți – bucățele mici de usturoi. Doamne, ce bună mai era această gustare rapidă și simplă! Uneori aveam doar desert. Mama ne punea zahăr pe pâine și o zbugheam cu felia pe stradă să continuăm jocul. Read more…
Cum a ajuns Ceaușescu în Israel
Era 23 August, prin anii optzeci. Dis-de-dimineață, înainte de defilare, Alexandru, directorul Trustului de Transporturi Județene dintr-un oraș din Transilvania, a trecut pe la autobază, ca să se asigure că toate materialele pentru demonstrație sunt pregătite. A intrat în biroul lui și și-a pregătit o cafea; mai era suficient timp până când coloana angajaților urma să iasă pe poarta întreprinderii. S-a așezat comod la masă, bucurându-se de gustul și aroma cafelei și gândindu-se la concediul mult așteptat. Când prietenul lui, Adrian, economistul, a intrat în birou, i-a văzut fața înmărmurită și nu a înțeles de ce acesta se uita uimit la peretele din spate. – Alex, ai văzut portretul lui Ceaușescu de pe peretele din spatele tău? – Ce e de văzut în mod special? – s-a mirat Alex. – Întoarce-te și o să ai o surpriză, – i-a spus Adrian. Alex s-a întors și-a rămas cu gura căscată. Ceaușescu avea barbă și mustață, iar în loc de ochi erau două găuri. – Cine a făcut măgăria asta? – s-a auzit țipând. – Liniște, nu striga, i-a spus prietenul lui, închizând ușa. Oricine ar fi autorul, tot n-o să aflăm și e mai bine.Read more…
Aforisme periferice 3
1. Pace contra teritorii. Cheia păcii impuse de comunitatea internațională. Israel da. Kosovo da. Armenia da. Ucraina nu. Etalonul păcii e diferit pentru țările lumii.
2. Mitul grelei moșteniri. O constantă a istoriei. Scuza de bază a oricărei guvernări. Vinovații sunt mereu în altă parte. Noi, cei de la putere, suntem mireni neprihăniți. Culpa este presată mereu spre trecut, spre regimul anterior, spre străini sau spre condițiile și contextul vitreg, potrivnic.
3. Societatea civilă s-a evaporat rapid precum alcoolul pus pe rana deschisă a societăților postcomuniste aflate în tranziție.
4. Avem de-a face cu o societate de încremeniți: unii în rutină, alții în tabieturi, puțini în proiect și mulți în statutul social sau în funcții. Ultimele două categorii sunt inamovibile pe căi pașnice.
5. Nu înțeleg de ce așteptați de la noii politicieni naționali sau transnaționali să rezolve problemele complexe ale actualității, când mulți dintre ei nu sunt în stare să facă deosebirea dintre o femeie și un bărbat. Din modesta mea experiență, sunt două feluri de femei: unele știu totul, altele știu totul mai bine. Majoritatea însă au ambele calități simultan: știu totul mai bine. Acceptați fără crâcnire supremația epistemologică a femeilor.
6. Nimbul poporului ales a pălit demult. Ca membru al acestuia, mereu strivit de obligațiile și înaltele cerințe ce decurg din această calitate, aștept momentul de grație când voi face parte din poporul reales.Read more…
O prietenie neobișnuită, intuită din două tablouri de Rembrandt
Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…
Ceasul deşteptător ni-l fixează iranienii
Am trecut pe fusul orar al liliecilor. Dormim ziua şi suntem activi noaptea. Doar că ceasul deșteptător ni-l fixează iranienii. Omul negru a venit de data asta la miezul nopții. Auzim bubuiturile. Trebuie să stăm totuși 30 de minute în buncăr poate mai apare vreo rachetă rătăcită ori vreun șrapnel împrăștiat.. 30 de minute timp suficient ca să mă mai informez de pe siteuri ori să discut online cu alți lilieci. Aflu nume noi care nu-s trecute pe harta turistică şi pe care nu le voi vizita niciodată – Nataz, Busher, Fordo. Sunt locațiile unde e dispersat programul nuclear iranian. Aflu că au deja destul uraniu îmbogățit pentru 15 focoase, rămâne să-l mai asambleze. Poate că am intârziat trenul. Între timp citesc că una dintre rachetele balistice a lovit o localitate în apropiere de Haifa. Văd cum pe site-urile islamiste, lumea jubilează. Sunt dezgustat. La ce le folosește lor moartea unor oameni ? Read more…
UN “DAR” ÎMPĂRĂTESC la IERUSALIM
Dacă ești pentru prima oară în Ierusalim ai inevitabil senzația unei lumi aparte în care ai pășit și care te copleșește, nu doar pentru că simți parcă aureola sanctității ci și pentru că orașul are o înfățișare unică. Doar dupăRead more…
Alegerile europene dau semnale pozitive
La prima vedere, s-ar putea spune că n-ar trebui să punem pe același plan alegerile din Marea Britanie cu cele din Franța. Totuși, la o analiză mai atentă, descoperim un numitor comun: semnalul pozitiv către menținerea Europei unite. Este mai greu să discernem acest element la scrutinul din Anglia, dar vom încerca. Londra menține în continuare Brexitul – o lovitură pentru Uniunea Europeană, în sensul eventualei răspândiri a ideii ca o molimă. A fost văzută așa de multă lume care prevedea ieșirea Olandei, Franței, Germaniei, Italiei, deci prăbușirea acestei unități europene greu create, cu multe erori, dar cu realizări uriașe (Am mai declarat că sunt o europeană convinsă).Read more…
Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului
Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…
Cinci tendinţe de primăvară
Dacă ati trecut prin magazine în ultimele săptămâni, sunt sigură că aţi observat cum brandurile au început ba sa picure piese subțiri din colectiile de primăvară, ba să afișeze imagini gargantueşti cu rochii în nuanțe de galben solar, bleu azuriu, verde crud şi roz delicat, ba să ne tenteze cu sandale, culori de drajeuri delicioase, imprimeuri florale şi exotice, deși noi abia ne descotorosim de cojoace, fulare, cizme şi culori închise. Pe de altă parte, veştile stilistice sunt îmbucurătoare: până cand primăvara își intră pe deplin în drepturi, avem în magazine o serie de piese „de tranziție” pe care le putem cumpăra şi, well, purta începând chiar de azi. în felul acesta, chiar dacă nu toate zilele următoare vor fi însorite şi calde, ţinutele noastre tot vor invoca primăvara.Read more…
Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)
Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…
Cu ochi de turist, și nu tocmai.
Prima vizită acolo am făcut-o în anul 2002, după ce timp de câțiva ani întâlnirile aveau loc în România, cu ocazia diverselor evenimente științifice. La ora aceea nu știam prea multe lucruri despre locuri despre care aș fi trebuit să știu mult mai mult. Răposatul meu tată copilărise acolo, iar bunicul meu e îngropat într-o mică localitate din nordul regiunii. O precizare: eu mă încăpățânez s-o numesc regiune, deși astăzi în mod formal această bucată răspunde la toate criteriile pentru a fi numită țară și stat: are granițe (nu prea clare în răsărit), are guvern (deajuns de instabil, dar nu e singura!), are imn și drapel (trei culori cu care sunt familiarizat) și parlament și legi. Dar la acest subiect mă voi întoarce imediat. Nu știam prea mare lucru pentru că pe vremea mea subiectul Basarabia (căci despre Basarabia e vorba!) era stric interzis în România comunistă, iar tatălui meu îi era pur și simplu teamă să deschidă discuția despre acele meleaguri unde mai aveam și rude…Read more…
Centenar Ţicu Goldstein – avanpremiera unui eveniment ştiinţific
Centrul de cercetări Interdisciplinare în Științe umaniste și Sociale (Centre de Recherches Interdisciplinaires en Sciences Humaines et Sociales (C.R.I.S.E.S.) de la Universitatea « Paul Valéry » din Montpellier (Franța), Centrul de Istorie a Evreilor și Ebraistică « Dr. Alexandru Șafran » de la Universitatea « Alexandru Ioan Cuza » din Iași, Centrul pentru studiul Istoriei Evreilor din România « Wilhelm Filderman » al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic organizează un simpoziona dedicat lui Ţicu Goldstein, la centenar. Evenimentul va avea loc duminică 8 martie 2020 între orele 10.00-14Read more…
Despre Nobel, laureații evrei și genialitate
În acest articol voi încerca să dezbat subiectul contribuției substanțiale a laureaților Nobel evrei la sănătatea și bunăstarea lumii. Unii, care au o ură organică față de evrei, ignoră această contribuție. Bineînțeles că e mult mai ușor să-i convingi pe cei convinși din capul locului. Dar scopul acestui articol nu este de a populariza evreimea prin distinșii laureați evrei ai premiului Nobel, ci de a dezbate presupusa genialitate a evreilor, care ar sta la baza succesului lor, considerând că din 1901, de când există premiul Nobel, 207, adică 20% dintre laureați au fost evrei. Este o performanță, evreii fiind doar 0.2% din populația lumii. Dar nu toți evreii sunt Einstein. Și eu sunt evreu și nu sunt genial; nici în jurul meu nu văd genii. Și totusi părinții îmi spuneau tot timpul să învăț ca să fiu primul în clasă, fiindcă sunt evreu. Când eram la școală, geniul la matematică era un băiat român. La facultate, cel mai bun anul meu era un neamț. Asta nu înseamnă că nu au fost genii printre laureații premiului Nobel. Dar un popor întreg nu poate fi genial și nu numai genialitatea dar și munca grea, perseverența și încrederea într-o idee sunt factori determinanți ai succesului. Read more…
Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite
În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…