Scriitoarea australiană Diane Armstrong este evreică originară din Polonia. Nu mi-a fost ușor să-i găsesc originea și numele anterior, fiindcă ea nu are un articol pe Wikipedia. Și totuși am găsit câte ceva, o viață care a început în 1939, în Polonia, la Cracovia. O viață în care după ocuparea Poloniei de către naziști, teama de exterminare era permanentă. În 1942, tatăl ei, Hirsch Baldinger, și-a mutat familia în satul Piszczac din estul Poloniei, de lângă granița cu URSS. S-au dat drept creștini. Tatăl și-a schimbat numele în Henek, iar pe fetiță a numit-o Danusia Boguslawski. Vecinii bănuiau că erau evrei și o întrebau pe fetița de trei ani: “Cum te numeai înainte? ” Dar ea o ținea morțiș că o chema Danusia. și totuși, cu sprijinul preotului local (căruia îi plăcea să joace șah cu tatăl Dianei), au reușit să supraviețuiască războiului. Diane și-a publicat majoritatea cărților în anii 2000, când trecuse de 60 de ani. Cartea Mosaic descrie cinci generații ale familiei Baldinger, începând din Cracovia în 1890. Cartea The Voyage of Their Life: The Story of the SS Derna and its Passengers descrie drumul lor cu vaporul spre Australia, în 1948, care a durat trei luni. Cartea Nocturne, distinsă cu multe premii, povestește despre revolta ghetoului din Varșovia și rezistența poloneză. Dar a publicat și multe alte cărți. Cartea The Collaborator (Colaboratorul) a apărut în 2019. Este un roman de mare succes, care îmbină date istorice reale despre cazul Rudolf / Rezső / Israel Kasztner, cu elemente imaginare.Read more…
Arabi israelieni care sprijină Israelul
Arabii israelieni, care reprezintă 20% din populația țării, se bucură de drepturi egale, dar mulți dintre ei se consideră palestinieni în vorbe și în fapte. În scurta istorie a Israelului modern, relațiile evreilor cu arabii, cetățeni ai Israelului, au cunoscutRead more…
Poate fi Istoria Holocaustului “o temă minoră” în învăţământul românesc?
Într-un comunicat de presă emis de AUR, în data de 3 ianuarie 2022, formaţiaunea politică deplângea faptul că „în ultimii ani se constată o acţiune sistematică de subminare a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de “materii” a unor teme minore, sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.)”. Propunerea legislativă, depusă de mai mulţi reprezentanţi ai tuturor grupurilor parlamentare (cu excepţia AUR), printre iniţiatori numărându-se liderii PSD şi UDMR, preşedinta de atunci a Senatului şi ministrul Educaţiei, a fost adoptată de ambelor camere, cu o largă majoritate, fiind promulgată de către preşedintele ţării în 25 noiembrie 2021. Calificativul de „temă minoră” aplicat istoriei evreilor şi Holocaustului a primit replici prompte şi dure atât din partea Institutului Naţional de Studiere a Holocaustului “Elie Wiesel”, cât şi din cea a Deputatul PNL Alexandru Muraru (care din ianuarie 2021 este Consilier onorific al Primului-ministru – Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi a Xenofobiei). Procuratura de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deschis un dosar penal in rem împotriva AUR pentru minimalizarea importanţei Holocaustului. Mă uimeşte faptul că liderul AUR, senatorul Claudiu Târziu, absolvent al SNSPA şi jurnalist de investigaţie, nu posedă cunoştinţele de istorie şi cultură generală care să-l facă să înţeleagă ce a însemnat Holocaustul (cu milioane de victime nevinovate) în istoria lumii, inclusiv a României, şi că nu este DELOC o “temă minoră”! Dacă într-adevăr nu a înţeles (şi nu doar se face că nu înţelege), atunci ar fi cazul să-şi completeze degrabă această lacună. Să înveţe despre Holocaust. Iată încă un motiv pentru a include această disciplină în programa de învăţământ. Consider că importanţa şi gravitatea acestui subiect pot fi receptate de publicul larg doar dacă sunt prezentate într-un mod adecvat. De ani de zile realizez interviuri, reportaje, filme documentare şi alte materiale de televiziune despre memoria Holocaustului şi nu încetez să mă întreb dacă am reuşit să captez atenţia telespectatorilor, să-i sensibilizez cât de cât, să-i determin să-şi pună întrebăriRead more…
Expoziția Yayoi Kusama – Tel Aviv 2022
japoneză Yayoi Kusama (YK), născută în 1929 la Matsumoto, în provincia Nagano. Kusama, o lume a cărei transport şi relocare în inima oraşului Tel Aviv a necesitat cu siguranţă un efort deosebit. mulţi şi probabil trişti ani ai vieţii sale. Şi-a făcut studiile la Academia de Arte şi Meserii din Kyoto. În familia de agricultori bine situaţi în care s-a născut, tânăra cu trăsături ieşite din comun și cu un caracter rebel și neadaptabil a dovedit înclinaţii deosebite pentru creaţia artistică (desen, sculptură şi pictură). Aceste caracteristici, învăluite se pare şi într-o personalitate marginală, aflată câteodată sub impresia puternică a unor halucinaţii, dar şi frustrări provocate de propriii ei părinţi, au determinat-o să-i scrie artistei americane Georgia O’Keeffe, cu încurajare căreia a ajuns la New York.Read more…
Clasificarea oamenilor după generații. Cât de utilă este ea?
De câteva ori am auzit prelegeri și am citit articole despre împărțirea oamenilor în generații, în funcție de anul în care s-au născut. Subiectul mi se părea interesant, dar oarecum greu de conceput și artificial. Natura omului este diversă, individuală și caracteristică fiecăruia și nu cred că oamenii se pot “aranja într-un sertar” după un anumit stereotip, cum ar fi data nașterii. Cei trei băieți ai noștri (ai familiilor Ezri și Szmuk) se comportă destul de diferit față de cei din generația lor și acest fenomen este probabil foarte comun. Clasificarea oamenilor în generații este un subiect foarte controversat, deoarece comportamentul și atitudinea unei persoane sunt influențate nu numai de mediul socio-geo-politic, cultural și economic caracteristic perioadei în care s-a născut, ci și de moștenirea genetică și de educația primită acasă și la școală. Cum spune soția mea, caracterizarea indivizilor sau grupurilor de oameni prin generații este un fel de “horoscop sofisticat”, inventat de sociologi, filozofi, psihologi, antreprenori și ziariști…Cuvântul “generație” provine din cuvântul latin generare (a procrea). În aceeași familie pot exista simultan chiar și patru generații. O generație este definită prin toți oamenii care se nasc, cresc, devin adulți și au copii în aceeași perioadă de 20-30 de ani. În sociologie, generațiile se mai numesc și cohorte, adică oameni care trec prin aceleași evenimente semnificative într-o anumită perioadă de timp. Unii sociologi consideră generațiile ca pe niște categorii fundamentale ale societății, alții cred că alți factori, cum ar fi genul, rasa, clasa socială și educația, sunt mai importante. În lumina celor scrise mai sus, mi se pare mai logic să consideri specificul și bagajul genetic al fiecărui individ în parte, decât să-l stereotipizezi în funcție de apartenența la o generație. În țările dezvoltate economic, o generație se extinde pe 20-30 de ani. O familie poate avea între două și cinci generații, în funcție de longevitatea fiecărei persoane și de vârsta la care fiecare generație are urmași.Read more…
10 ani în Baabel. Doina Gecse-Borgovan: Scrisul ca terapie
Știu că au trecut 10 ani, dar începutul mi-e foarte proaspăt în minte, de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Eram pe holul studioului de radio, iar doamna Andrea Ghiță m-a oprit să-mi spună că se gândește la o revistă online și mă invită să scriu, dacă am idei și articole bune de împărtășit. Eram într-o perioadă proastă, personală și profesională. Nu-mi plăcea ce fac, mă simteam ca într-o fundătură din care nu vedeam ieșirea. Eram obișnuită să scriu și să spun la radio povești. Însă povești despre alții. De multe ori, microfonul e ca o platoșă care te ține la adăpost de confesiuni. Un fel de mască în spatele căreia te poți ascunde atunci când ești foarte emoționat sau mișcat de ce auzi. Așa că la început m-am gândit că voi scrie povești asemănătoare cu cele pe care le spuneam la radio, despre oameni pe care-i întâlneam în deplasările mele de reporter. Nu știu de ce și cum, însă primul text pe care l-am trimis la Baabel a fost foarte personal. Și așa au fost apoi toate articolele mele pe care revista le-a publicat. Inițial scriam ca omul care cântă singur la duș, ușurat că nu-l aude nimeni. Și foarte tare m-am mirat să văd că am public. Care citește, așteaptă, cere mai mult. Mă oprește pe stradă pentru că ține morțiș să-mi spună cât de mult s-a regăsit într-un articol sau altul.Read more…
Zece ani în Baabel. Gabriel Ben Meron: La mai mulţi cititori şi colaboratori tineri!
Pe vremuri mi s-a povestit o discuție cu tâlc între doi medici americani: – John, ai citit articolul pe care l-am publicat săptămâna trecută? – Dragul meu, în clinica mea noi nu citim articole, noi le scriem!! Omul care se bucură de darul ceresc al inspirației nu simte nevoia de ”a-și pierde vremea” citind ceea ce au scris alții, pentru că el e stăpân pe condei și cunoaște prea bine drumul spre ținta propusă, aceea de a se face cunoscut și de a-și prezenta public părerile despre toți și toate. Bineînțeles, aș face o greșeală de neiertat dacă n-aș aminti că unii dintre cei care scriu o fac concomitent cu plăcerea, nevoia, obligația de a citi cele scrise de alții, dar uneori ai senzația că marile nume al scrisului nu au avut nevoie de o asemenea activitate pentru a oferi omenirii darul cel mai de preț: ideea genială. De ce am decis să încep aceste rânduri dedicate aniversării de 10 ani a publicației noastre comune? Pentru că eu trăiesc cu senzația, care pe zi ce trece se transformă în certitudine, că cei care scriu pentru Baabel sunt primii care se bucură să citească cele scrise de alții și publicate în această splendidă revistă digitală. Dacă te uiți la cei care comentează articolele din Baabel, vei ajunge la concluzia că cea mai mare parte (și sper că nu greșesc) o formează aceleași nume care semnează alte articole publicate în cadrul revistei. Cu alte cuvinte, colaboratorii revistei sunt interesați să citească ce publică alții și se simt obligați să comenteze cele citite, să-și expună părerile și adesea să participe la discuțiile despre un subiect controversat.Read more…
Legătura dintre culoarea părului și personalitate: există sau nu?
Sunt șanse mari ca, de-a lungul timpului, să fi auzit toate stereotipurile – pozitive și negative – legate de culoarea părului. Blondele sunt aiurite, dar știu cel mai bine să se distreze, sunt cele mai seducătoare și au potențial de dive. Brunetele sunt serioase, pragmatice, banale dar și cele mai inteligente. Roșcatele sunt focoase, temperamentale și încăpățânate. Cele cu părul negru că pana corbului sunt misterioase, exotice și duplicitare. Și tot așa… Internetul e plin ochi de chestionare care îți explică ce nuanță de păr se potrivește cel mai bine personalitățîi tale. Apropo, pentru că mie îmi place claritatea, încep cu o explicație (în rezumat) a personalității. Personalitatea este totalitatea trăirilor, gândirilor și comportamentelor noastre. Opiniile, credințele, valorile, atitudinile, perspectivele, predispozițiile noastre sunt parte din personalitate. Personalitatea se referă la atributele care ne diferențiază de cel de lângă noi, chiar și de geamănul / geamănă noastră. Personalitatea, prin temperament și caracter, ne conferă unicitate.Read more…
Ce ştim despre istoria grădiniţelor din actualul spaţiu românesc?
Istoria oricărui popor este compusă din cumularea unui număr mare de istorii specializate pe diferite domenii. Fiecare domeniu își are importanța lui și are un rol important în evoluția spirituală a societății. Din păcate, anumite aspecte ale trecutului nu oferă avantajul afirmării personale a unor cercetători și, din acest motiv, sunt ocolite. Este o situație similară cu cea a construirii unei case. Fiecare material își are importanța lui, însă unele sunt folosite ca ornamente care dau prestanță proprietarului. Ele beneficiază de culori atrăgătoare care le scot în evidență și sunt permanent întreținute. Altele, deși susțin structura de rezistență a construcției sau îi asigură funcționalitatea, nu au un aspect atrăgător și își duc veacul acoperite de un strat gros de mortar. O astfel de situație este întâlnită în domeniul diferitelor forme ale istoriei învățământului. De curând, atenția mi-a fost atrasă de modul în care s-au înființat primele grădinițe de copii pe teritoriul de azi al României.Read more…
Viaţa şi activitatea lui Iuliu Barasch – într-o carte amplă, apărută de curând
“Iuliu Barasch, un iluminist evreu în Țara Românească” – acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura RAO și pe care mi-am propus s-o aduc în atenția cititorilor revistei Baabel. Este o carte foarte interesantă, coordonată de Irinel Popescu și Lucian-Zeev Herșcovici, iar autorii ei sunt: Jean-Jacques Askenasy, Lya Benjamin, Claudia Bosoi, Octavian Buda, Lucian-Zeev Herșcovici, Ștefan Petrescu, Ioan Aurel Pop, Irinel Popescu, Lucia Tăușan Matu și Felicia Waldman. Fiecare a scris câte un capitol, încercând să redea personalitatea complexă și activitatea lui Iuliu Barasch. Biografia captivant[ a lui Iuliu Barasch a fost scrisă de Lucian-Zeev Herşcovici. Eu am aflat despre Iuliu Barasch în timpul studenției, la cursul facultativ de istoria medicinei și nu i-am dat prea mare importanță. Nici măcar despre legătura lui cu teatrul Barașeum nu am știut prea multe. Iuliu Barasch a trăit doar 48 de ani (1815 – 1863), dar a activat în domenii din cele mai variate. S-a ocupat de filosofie generală și a iudaismului. Ca jurnalist a întemeiat revista de științe naturale Isis sau Natura, posibilă precursoare a revistei engleze Nature. Activitatea publicistică și-a dedicat-o emancipării evreilor și multor altor subiecte. În acest articol am să mă concentrez în special asupra activității lui de medic.Read more…
Un cavaler al fluierului
În preziua semifinalei dintre Argentina și Croația, la Cupa Mondială de fotbal din Qatar se desfășoară tradiționalul meci intre echipe alcătuite din veteranii Cupelor Mondiale precedente. La meci asistă toate oficialitățile din conducerea FIFA-Federația Internațională de Fotbal , printre care bineînțeles se află și Gianni Infantino, președintele acestui for. Pentru decernarea premiului care i se acordă celui mai bun jucător din categoria veteranilor, Infantino invită lângă el un bătrânel, micuț de statură. Acest bătrânel vioi care vorbește cinci limbi învățate demult, într-o tinerețe timișoreană, se numește Abraham Klein. Pentru Abraham Klein e încununarea unui traseu început cu 88 de ani în urmă în cartierul Iosefin din Timișoara. “Oamenii își amintesc despre Timișoara ca de un oraș frumos. Pentru mine nu a fost”, scria Klein în cartea lui de memorii, prefațată chiar de marele Pele, cel care s-a semnat: „Admiratorul și prietenul tău din Brazilia”. Acolo, la Timișoara și-a trăit primii ani ai vieții, ani de război și de lipsuri. O părăsește la 13 ani, în 1947, în drum spre Palestina. “Mi s-a oferit de multe ori ocazia să revin la Timișoara ca arbitru, sau ca observator FIFA. Am refuzat de fiecare dată.” Pentru Abraham Klein e încununarea unui traseu început cu 88 de ani în urmă în cartierul Iosefin din Timișoara…Read more…
Curajul ignorantului
Doresc să scriu despre ce cred eu că se află în mintea lui Vladimir Putin în aceste zile când ne apropiem de ”aniversarea”, sau mai bine zis comemorarea a un an de la declanșarea războiului împotriva Ucrainei. O fac pentru că am simțit o teribilă nevoie să înțeleg, cu propriile mele mijloace neprofesionale, ce a stat la baza deciziei semi despotului rus de a purcede la o intervenție armată pe un continent în care imensa majoritate a țărilor componente au hotărât de foarte mult timp că cel de al Doilea Război Mondial a fost ultima tragedie europeană provocată de mâna omului. Deci, îmi asum riscurile și pornesc la drum. Putin e conducătorul unui popor pe care eu îl iubesc și mi-l simt aproape, și asta din mai multe motive, dar care n-a cunoscut niciodată adevărata democrație. Iobăgia, introdusă în Rusia din secolul al XI-lea și abrogată de-abia în anul 1861, a fost urmată și întărită de țarism (1547-primul țar, Ivan cel Groaznic), iar bolșevismul așa-zis comunist al secolului XX nu a făcut decât să meargă pe urmele autocrației implementate pe acel pământ de secole.Read more…
Vederi și viziuni din balon (1)
Inspirat de recentele baloane de spionaj, identificate, neidentificate, OZN uri sau Dumnezeu știe ce-o fi fost, distruse de aviația militară a SUA în Alaska și vestul continentului nord american, am purces la un nou grupaj de comentarii de actualitate, acuitate și de continuitate asupra unor evenimente recente, trecute sau permanente petrecute în diverse părți ale mapamondului. Va fi un survol dificil, cu multe vânturi și tiruri potrivnice, cu multă adrenalină, la care invit cu drag cititorii Baabel și nu numai. Va fi sper cel puțin o aventură gazetărească, în caz mai fericit una spiritual-intelectuală. Influența politică înternațională a unui stat este aproape în totalitate dependentă de puterea lui militară. S-a dovedit în ultimul an al războiului ruso ucrainian că decisivă într-o confruntare militară este puterea hard, nu neapărat cea soft sau smart. Soarta unui război contemporan se decide în mare parte de capacitatea militară convențională, de resursele umane combative și de industria de armament proprie. Rezultatul final al unui conflict militar extins este influențat doar într-o măsură limitată de propagandă, de acțiunile de comando și recunoaștere în adâncime, de armamentul foarte scump și sofisticat de ultimă generație sau de atacurile cibernetice.Read more…
Terapia prin râs cu Clopotul
Zilele trecute, făcând puțină ordine prin hârtii, am dat peste Clopotul, ziarul local de Botoșani, datat vineri 19 martie 1976. Nu știu dacă trebuia să râd, sau doar să zâmbesc. Chiar dacă mi-aș uita adresa ultimei reședințe din România, nu e nicio problemă: e notată în ziar. Stimați cititori, vă propun să lecturați cele ce urmează. Sper să zâmbiți ca și mine. Iată cum am ajuns ”erou” în ziar. Într-o seară, pe la începutul lunii martie 1976, primesc un telefon de la Biroul de pașapoarte să mă prezint la dânșii. Familia (eu, soția și cei doi copii) fiind proaspeți deponenți pentru plecarea definitivă în Israel, ne gândeam că, probabil, deja ni se aprobase cererea; și totuși aveam o îndoială: nu e prea repede?…Read more…
Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic
Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…
Jacob Sternberg, om de cultură idiș, ziarist, poet, regizor
L-am cunoscut pe Jacob Sternberg la București, când soțul meu, Israil Bercovici, era la începutul carierei sale de secretar literar al Teatrului Evreiesc de Stat (TES). Dacă țin bine minte, era în stagiunea 1956-57 când l-am văzut la noi acasă și m-a fermecat cu poveștile lui. Dar numele lui Jacob Sternberg îl cunoșteam încă din adolescență, de când am fost la Cernăuți; ulterior am aflat din ziarul Morgenblatt că e regizor și că a contribuit mult la cariera artistică a lui Sidi Tal, artista cunoscută și admirată de acei care se duceau la teatrul evreiesc, unde se jucau piese cu tematică evreiască în limba idiș. Pe atunci încă nici nu visam că voi avea vreo legătură cu teatrul evreiesc și că îl voi cunoaște personal. Jacob Sternberg merită pe deplin să povestesc celor mai tineri, care poate nici nu i-au auzit numele, despre viața și activitatea sa de ziarist, poet, activist cultural implicat în viața evreilor din România și mai ales despre activitatea sa ca regizor și formator de artiști. Jacob Sternberg s-a născut în 19 aprilie 1890 la Lipcani, un orășel (ștetl) din Basarabia și a primit o educație tradițională evreiască, dar totodată a cunoscut și literatura clasică rusă, germană, idiș și ebraică. Sternberg se considera discipolul marelui fabulist Eliezer Steinbarg, animatorul spiritual al vieții culturale din Lipcani. În 1913 s-a stabilit la București, unde a rămas până în 1940, devenind una dintre personalitățile cele mai active din viața culturală evreiască. În 1916 și-a început activitatea teatrală ca autor și regizor, promovând în special spectacolele de revistă, cărora le-a dat un caracter profund angajat și în același timp atractiv și modern.Read more…
Festivalul Euroiudaica din Oradea
Foarte recent, între 3 și 9 septembrie, Oradea a avut privilegiul de a găzdui o manifestare complexă, extraordinară se poate spune – și asta fără a exagera – intitulată Festivalul Euroiudaica. Au fost șapte zile de început de toamnă pline de manifestări și evenimente culturale de o mare diversitate și de o înaltă ținută calitativă. Însuși cuvântul ”festival” înseamnă sărbătoare sau timp sărbătoresc și, de această dată, poate mai mult ca în alte ocazii în care se folosește acest termen, am simțit sărbătoarea apropierii locuitorilor orădeni de toate etniile prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul acestor șapte zile, începând de dimineață și continuând uneori până târziu în noaptea caldă de sfârșit de vară. Locațiile alese au fost de asemenea reprezentative pentru istoria iudaică a orașului.Read more…
Istorii de familie I. Satin roz
În copilărie aveam o prietenă de vară, cea mai bună prietenă de peste vacanța mare. Era Dana, o fetiță bucureșteancă venită în fiecare vară la Marghita, la bunica ei. Stătea toate cele trei luni ale vacanței de vară și ne-am împrietenit încă de la prima ei vizită, când aveam amândouă vreo șapte ani. Bunicile noastre erau prietene din tinerețe, de zeci de ani deja, iar Dana și cu mine am devenit și noi foarte apropiate. Prietenia noastră a durat vreo zece ani, dar după ce am crescut, nu ne-am mai învrednicit s-o păstrăm. S-a interpus viața și n-am păstrat legătura, totuși prețuiesc mult amintirile legate de verile petrecute în curtea largă a casei cu mai multe apartamente, afară, în aer liber, jucându-ne de dimineața până seara. De câțiva ani verile cu Dana se repetau după același tipar încântător. Aveam deja 11 sau 12 ani, intram încetișor în pubertate și, citind destul de mult amândouă, în unele zile ploioase ne plăcea să ne costumăm asemenea unor eroine din cărțile citite. Pentru asta foloseam hainele găsite în casă, ale mamelor noastre sau ale bunicilor, eșarfe, cordoane sau pălării pe care le modificam ad-hoc, le împodobeam în fel și chip, conform imaginației noastre care nu era deloc săracă. Scotoceam cu sârg prin dulapuri ca să ne putem transforma în cuconițele despre care citiserăm. Într-o astfel de misiune am dat peste un material moale, mătăsos, alunecos, trandafiriu, pe care mai mult l-am intuit decât l-am văzut. Era bine ascuns pe raftul de sus al unui dulap.Read more…
Pianistul
Nu pot să mă opresc să scriu despre războiul actual în care țara mea a fost nevoită să se implice. Nimic nu mă interesează mai mult decât evenimentele legate el, nu doar aspectele militare, ci și aspectele legate de viața de zi cu zi a concetățenilor mei. După primele zile de haos și spaimă, cu imagini și întâmplările înfricoșătoare ale masacrului din kibuțurile din vestul Negevului, oamenii și-au revenit oarecum, s-au obișnuit cu realitățile înconjurătoare. Dar una dintre întâmplări o să mă urmărească toată viața. Într-unul kibuțuri, în timpul atacului teroriștilor, o familie s-a ascuns în adăpost. Părinții s-au culcat peste cei patru copii, ca să-i apere cu trupurile lor. Teroriștii i-au găsit, au tras și i-au ucis pe părinți și doi dintre copii, dar cei mai mici au rămas în viață. Nu mă pot opri să fac asociația cu fotografia cunoscută: un soldat nazist trage într-o mamă care își apără copilul cu trupul ei. Nu credeam că o să mai văd imagini de acest fel în secolul XXI !!!! Viața își continuă drumul, o bună parte dintre oameni și-au reluat munca, magazinele și restaurantele sunt deschise, reducerile de prețuri sunt incredibile pentru a atrage cumpărătorii. Teatrele și-au reînceput reprezentațiile. The show must go onRead more…
Misiune imposibilă (1)
Am folosit o expresie care dă titlul unui celebru film de acțiune. Campania militară a Israelului este exemplul clasic al unei misiuni imposibile. Chiar dacă această acțiune militară de durată, specifică celei mai dificile confruntări – acea a luptei urbane – va fi încununată de succes, adică distrugerea capacității militare a Hamas, victoria nu va fi nici deplină, nici definitivă. Cu siguranță vor rămâne câteva sute de teroriști Hamas dislocați și „evaporați” în rândul populației civile, câteva sute de metri de tuneluri și adăposturi subterane nedescoperite, câteva mici depozite de armament și muniție camuflate. Indiferent când se va produce o viitoare retragere militară totală sau parțială a Israelului din fâșia Gaza, vor exista câteva sute de teroriști sau fanatici spălați pe creier care vor triumfa, fluturând în extaz steagurile Hamas și palestiniene deasupra ruinelor și dezastrului. Asemenea scene suprarealiste s-au mai văzut, spre stupoarea opiniei publice, cu ocazia altor campanii israeliene. Ca de atâtea ori în trecut, Israelul va fi stopat să obțină o victorie militară tranșantă, adică marile puteri și însăși SUA, unicul protector relativ, vor impune Israelului să oprească ostilitățile. La fel s-a întâmplat cu ocazia Războiului de Șase Zile din 1967, al celui de Yom Kippur din 1973, al celui din Liban din 1982.Read more…