Iar scrii despre bazaconiile tale cu oamenii dinaintea oamenilor? mă întreabă unii sceptici dintre prietenii mei. Eu nu sunt istoric. Nu am rigurozitatea specialiștilor în descifrarea trecutului. Sunt doar un ziarist deschis spre orice ipoteză interesantă. Iar istoria din ultimele decenii începe să examineze cu tot mai mult interes date care par să ateste că în trecutul planetei noastre au fost civilizații avansate sau am fost vizitați de extratereștri. Enigmele sunt cu atât mai mari cu cât, din ce în ce mai des sunt descoperite obiecte vechi de mii de ani, care par a fi lucrate cu tehnicile moderne de astăzi, sau par a fi folosit unele tehnologii pe care omul modern abia le-a deprins. Marea dilemă nu a fost lămurită nici de cei care susţin că Pământul a fost locuit cu multe mii de ani în urmă de o civilizaţie dezvoltată dispărută apoi într-un cataclism, nici de cei care promovează ideea unor vizite extraterestre. Read more…

Holocaustul are multe aspecte. Unul dintre ele este atitudinea unor oameni adevăraţi, din păcate nu prea mulţi, care au fost alături de evrei în vremuri de restriște. Un astfel de Om a fost Baronul János Kemény (1903-1971). Deși era transilvănean get-beget, originar dintr-o veche familie de nobili, s-a născut la Pittsburg, în America. Tatăl său, István, plecase acolo ca să-și încerce norocul, din păcate fără prea mult succes. Pe deasupra a murit foarte tânăr, iar soţia lui, o actriţă americană, a venit în Transilvania cu János și fraţii lui. La începutul anilor 20 ai secolului trecut, soarta a făcut ca baronul János Kemény să moștenească o mare avere, precum și castelul Kemény din Brâncovenești (Marosvécs), județul Mureș. Așa se face că baronul s-a îmbogățit peste noapte, dar el nu a uitat niciodată de unde a plecat. Ȋn perioada de după Dictatul de la Viena baronul a fost directorul teatrului Thália din Cluj. El s-a împotrivit legilor rasiale impuse de autorităţile hortyiste și a încercat prin marea lui autoritate să îmblânzească aceste legi. Ȋn momentul în care actorii evrei nu au mai avut voie să joace pe scenele clujene, baronul i-a ajutat să înfiinţeze un teatru evreiesc la Clubul CFR, teatrul Concordia, pe care l-a dotat din recuzitele Teatrului din Cluj, iar salariul actorilor l-a plătit din propriul buzunar.Read more…

Am pus fotografia asta deoparte, cu gând să scriu în Baabel o poveste despre ea. Apoi am uitat. Când am descoperit-o din nou, uitasem ce poveste voiam să scriu. Astăzi am dat din nou peste ea pe când făceam curat în calculator. Nu-i cunosc pe oamenii din fotografie. Dar cunosc bine de tot casetofonul, scaunele, masa, butelia de voiaj, ceainicul. Cunosc chiar și cortul din fundal. Cel din dreapta imaginii. Domnul și doamna sunt doi polonezi care ne-au fost vecini de cort în 1983 în camping la Mamaia. Acolo unde le plăcea alor mei să meargă. Unde stăteam în fiecare vară cam două săptămâni până mă bronzam bine și nu-mi mai puteam descâlci părul de la atâta nisip și sare. Nu știu cum îi cheamă pe cei doi și cred că nici n-am știut vreodată. Dar îi țin minte perfect datorită pozei și pentru că la finalul sejurului lor ne-au vândut tot ce aveau: cort, scaune, masă, saltele, saci de dormit, butelie, ceainic și cești de cafea.Read more…

Cu câteva zile în urmă, Sébastien, vărul meu de al doilea, trăitor la Paris şi la New York, mi-a trimis un email întitulat: Un photo. Fără niciun alt text, decât un attachement. L-am deschis şi am descoperit o poză de-a tatii, pe care nu o văzusem niciodată. Foarte tânăr, îmbrăcat elegant (cu sacou negru, cămaşă albă şi papion), surâdea mulţumit şi încrezător. Era limpede că aveam în faţă un portret de absolvent destinat tabloului care urma să fie expus pe coridoarele şcolii, o tradiţie transilvăneană pe care au urmat-o generaţiile de elevi de-a lungul unui veac şi mai bine (am scris despre asta în articolul Poşeta cu sonete https://baabel.ro/2021/04/poseta-cu-sonete/ ). Ştiam însă că tata nu apucase să absolve Liceul George Bariţiu, din motive familiale. Atunci despre ce tablou de absolvenţi putea fi vorba?! Brusc mi-am amintit de cuvintele tatii: „Pe mine mă găseşti uşor, sunt deasupra coşului uzinei” şi de fotografia tabloului de absolvire a şcolii profesionale. Am început să răsfoiesc febril albumul de familie, cu fotografiile vechi de dinainte de Holocaust, salvate de prietenul tatii, József Kántor.Read more…

Miraculosul fenomen al dedublării fizice a unui farmacist din Plockton, o localitate retrasă de pe coasta comitatului Broomshire, se răspândește acum ca vâlvătaia unui foc sălbatec de la nord spre sudul Insulelor Britanice. Chiar și Comisia Europeană urmărește cu îngrijorare evoluția fenomenului și pregătește un răspuns european comun pentru a-i bloca răspândirea pe continent. În prezent, Platforma Națională a Ministerului Sănătății din Edinburgh raportează în buletinele săptămânale de presă noile cazuri de dedublare, prin care dintr-o persoană cu profesie de farmacist iau naștere pe neașteptate doi indivizi perfect identici atât fizic, cât și comportamental. Duplicatele umane seamănă într-o oarecare măsură cu gemenii monozigoți, numai că, în cazul farmaciștilor, dublura lor e ca imaginea reflectată în oglindă: unul este dreptaci, celălalt stângaci. Chiar și cărarea podoabei capilare este aranjată simetric, respectând aceleași reguli. O altă caracteristică a fenomenului este apariția lui exclusivă la farmaciști originari din Pakistan și cu o experiență profesională de cel puțin zece ani. De aici apar și numeroasele speculații privind etiologia fenomenului, fiind incriminate unele substanțe farmaceutice cu care vin în contact cei afectați. Grupul de cercetători hard-line pun în discuție chiar o origine supranaturală a fenomenului, însă aceste informații sunt pur speculative și nu fac decât să alimenteze zvonuri extremiste.Read more…