Pe întinderi pitorești de apă

Aceste rânduri au ca obiect câteva întinderi pitorești de apă peste care am trecut în diverse perioade ale vieții: Parcul Carol (1968), Cișmigiu (1960), Herăstrău (1961), Snagov (1962), Litoralul Mării Negre (1963), Bosfor (1972), Marea Caspică (1968), Râul Moscova (1960), Dunărea de la Galați la Brăila (1978), Lacul Lugano (1983), Königssee (1983), Golful Chesapeake-Baltimore (1987), San Francisco Bay (1988), Seattle (1988), New-York (1988), Sena (1990), Sognefjord şi Geirangerfjord (1991), Veneția (1984), Amsterdam (2009), Grundelsee (2011), Guadalquivir (2002). La vârsta de aproape 11 ani, absolvent al școlii primare, am călătorit singur din Ploiești la București! Tatăl meu (z.l.) m-a condus până la Gara se Sud. Ajuns în Gara de Nord a Capitalei, conform instrucțiunilor primite acasă, am luat tramvaiul 15 și am coborât în Piața Națiunii. Întrebând câțiva trecători, am ajuns pe strada Cuza Vodă, unde locuia sora mamei. A doua zi m-am dus singur în Parcul Carol I, aflat nu departe, am luat o barcă, vâslind cu plăcere pe lac. Adesea povestesc acest episod temerar nepoților mei, când îi aduc de la școală…Read more…

Începuturile serviciului în Haifa.

Atmosfera și nivelul tehnic scăzut al întreprinderii “Rafael-Mitzpe Ramon”, dar mai ales dificultățile legate de distanța între locul de muncă și familie m-au impulsionat să intensific eforturile pentru a găsi de lucru în Haifa…Pentru un prim interviu, m-am prezentat acasă la directorul “K” care în perioada amintită locuia în Haifa, pe o stradă aflată pe muntele Carmel. Am fost primit cu bunăvoința atât de el personal, cât și de soția să. Am pus pe masă toate documentele mele: diplomele de studii medii, universitare și de doctorat, adeverințele care atestau funcțiile avute în România, broșurile cu rezumatele comunicărilor la sesiunile tehnico-științifice s.a.m.d. M-a ajutat enorm faptul că omul era fluent în limba română. “K” a ascultat cu atenție explicațiile mele și a studiat cu interes fascicola extrasă din catalogul american Composite Catalog, în care erau expuse utilajele petrolifere executate de întreprinderea unde lucrasem în România. Eu prezentam insistent acele pagini din catalog care conțineau fotografiile și caracteristicile tehnice aparținând proiectelor mele principale: prevenitoare de erupție și comenzi hidraulice. “K” revenea mereu asupra altor pagini din catalog, în care erau prezentate instalațiile de foraj transportabile.Read more…

Scrierile mele

Am început cu publicarea unor note de călătorie, am continuat cu jurnalistica unor probleme controversate și în final am abordat romanele de acțiune. Primele note de călătorie au apărut în revista Minimum, a regretatului Alexandru Mirodan. Inițial privind locuri unde în anii respectivi dețineam, ca să mă exprim așa un “monopol”(! ), adică zone mai puțin sau de loc frecventate de publiciștii și cititorii de limba româna din Țara Sfânta: Azerbaidjan, Republica Democrată Germană, Moscova, Varșovia, Szeged, Novisad…În romanele mele Am abordat intriga temelor cu interes si am recitit manuscrisele cu o satisfacție narcisistă, admirându-mi fara modestie personajele create! Mi-a făcut plăcere faptul că eroii acționează – prin voința autorului – folosind procedee inteligente, pentru triumful dreptății asupra răului…Read more…

Spre ”fața galbenă” a Pământului

Am mai fost la Shanghai, cred că era în 1972. Eram proaspăt promovat inginer șef al uneia din cele mai mari întreprinderi ale României ”socialiste”: fosta fabrică de vagoane Astra, înființată la Brașov în 1921, transformată în timpul celui de al Doilea Război Mondial în fabrică de tunuri, ca apoi, după instalarea ”democrației populare”, să devină prin ordinul Partidului prima fabrică de autocamioane din România. Cel mai important beneficiar al nostru a devenit Republica Populară Chineză, un ”stat socialist prieten”, care întreținea relații speciale cu România, în baza resentimentului comun față de ”marele frate sovietic”. Prima vizită am făcut-o la Shanghai, În acea epoca dementă a ”revoluției culturale”, care distrugea tot ce aparținea trecutului, Șhanghai ca și alte orașe chineze părea sortit unei pieiri fără glorie. Oamenii triști ai Chinei, care se zbăteau între sărăcie, teroare și o penibilă îndoctrinare, nu credeau că ar putea apuca o altfel de viață. În primăvara aceasta am fost din nou la Shanghai. De la Brașov până la Shanghai via Frankfurt am Main, pe linie aeriană sunt aproape 20.000 km, cât jumătate din lungimea ecuatorului. În avionul Boeing dotat cu toate fanteziile digitale ale tehnicii actuale, ”navigând” pe ecranul din fața scaunului, timpul trece repede. Te simți în postura ridicolă a unuia care s-a săturat cu felul întâi, iar chelneri stilați îi servesc tot mai multe feluri, care mai de care mai ademenitoare. Mai cu picoteli, mai cu treziri scurte, iată-ne ajunși pe uriașul aeroport ultra modern Shanghai (PVG).Read more…

Şapte ani în Baabel şi un tort de… “maximă audienţă”

În 28 iulie 2012 era lansată în spaţiul virtual Revista Baabel, având la bord un singur articol: „Despre” – manifestul celor două fondatoare, Eva Galambos şi subsemnata (sau viceversa), care se încumetau să înfiinţeze o publicaţie, înfruntând inflaţia de reviste electronice din convingerea că cele scrise în Baabel aveau să-şi găsească ecou printre printre autori şi cititori. Acest demers nu ar fi avut sorţi de izbândă fără sprijinul substanţial al lui George Roth (între timp devenit autor în Baabel) – care ne-a pus la dispoziţie domeniul şi l-a găzduit în primii ani – şi al lui Vlad Cucereanu, cel care a realizat (pro bono) proiectul site-lui Baabel (în Joomla). În scurt timp am reuşit să adunăm în jurul nostru primii autori baabelieni, al căror număr a sporit an de an, la fel cum a crescut şi s-a extins şi aria cititorilor noştri. O retrospectivă statistică (foarte aproximativă) ne indică faptul că la pornire, în decembrie 2012, în lume existau circa 697 de milioane de site-uri, în timp ce în 25 iulie 2019 la ora 22.00 erau 1,703,000,000 (dar de atunci numărul lor a mai sporit cu câteva zeci de mii). Se pare că doar 20% dintre aceste site-uri sunt active, adică vreo 700 de milioane, astfel încât poziţionarea noastră între primele 2 milioane nici nu este atât de dezamăgitoare pe cât ar părea!…La împlinirea celor 7 ani de acasă…în Baabel doresc să-i îmbii pe baabelienii autori şi cititori să savureze câte o felie virtuală dintr-un tort care a întrunit un număr record de accesări…Read more…

Mai cu noroc, mai cu ghinion…

După vorba unor înțelepți, „omul sănătos este un bolnav care încă nu a fost la doctor.” Și când se întoarce de la doctor, abia atunci începe frământarea. De obicei prima reacție la primirea unei vești proaste este neîncrederea. „Nu se poate!” Apoi omul caută să se sfătuiască cu un alt doctor, în speranța că vestea proastă se va dovedi o greșeală. Uneori se întâmplă o minune și în opinia celui de-al doilea doctor totul e în regulă, iar omului nu-i rămâne decât să-l ocărască pe doctorul neglijent și incompetent care i-a dat un diagnostic fals. Dar dacă nu era fals? Pentru a afla adevărul e nevoie de o a treia opinie. Numai că cel puțin în Canada acest lucru nu este posibil. De ce? O instituție sau un doctor ar putea fi jignit sau discreditat, ceea ce ar fi inacceptabil într-o societatea unde domnește corectitudinea politică. Totul este documentat și niciun doctor nu ar pune la îndoială acțiunile unui coleg, mai ales că ar putea avea nevoie de ajutorul lui pentru a ieși basma curată când face el însuși o greșeală. ..Unul din rezultatele soției mele a fost „suspect”. De regulă ar fi trebuit să înceapă imediat chimioterapie și radiații, apoi să se întoarcă la o nouă consultație. Suna ca un coșmar. Era timpul să plecăm, dar încotro? Depinde. Am luat avionul și am plecat în Croatia, un loc excelent dacă unii dintre cei mai buni specialiști îți erau prieteni, colegi sau foști studenți. Read more…

Mărturii din prizonieratul nostru acasă

De două săptămâni soția și cu mine stăm acasă. Ieșim numai pentru strictele aprovizionări cu alimente și medicamente. În urmă cu abia două luni ceasul deșteptător mă trezea la cinci dimineața și luam autobuzul spre spital, unde ca pensionar lucram de două ori pe săptămână. În ultimele două săptămâni mă trezește lumina soarelui, care pătrunde prin geamul dormitorului. E deja șapte dimineața! Îmi ia puțin timp să mă dezmeticesc și să recapitulez ce am de făcut astăzi – exact același lucru ca ieri, alaltăieri, săptămâna trecută… Ne sculăm, ne îmbrăcăm în trening, mergem vreo 40 de minute în ritm rapid (trei kilometri) prin camera de zi și repetăm plimbarea de 2-3 ori pe zi. Facem un duș și mâncăm micul dejun, apoi vedem toate mesajele pe care le-am primit în timpul nopții. Telefonăm părinților mei, iar soția îi telefonează prietenei ei. Soția curăță tot timpul câte ceva. Pentru ea curățatul este o terapie și vremea trece mai repede. Eu fac ordine printre hârtii și medicamente. Tot ca rutină aproape zilnică ne măsurăm temperatura, tensiunea și glicemia, ca să nu zicem că nu avem asistență medicală. Încerc să prind la telefon sau pe internet compania prin care am comandat bilete de avion, dar ei nu răspund. Am plătit asigurare pentru a primi banii înapoi dacă nu folosim biletele, dar nu am cu cine vorbi, numărul de telefon. Numărul de telefon este incorect. Numele companiei este eDreams, poate că el sugerează că banii ne vor fi restituiți numai în vis…Read more…

Prăjituri? Zâmbiṭi vă rog!

La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…

Asaltul noutăților

Într-un fotomontaj pe care mi-am permis să-l reproduc din publicația on-line ”JTA” (Agenția Telegrafică Evreiască) veți recunoaște câțiva evrei celebri care au plecat spre veșnica odihnă în anul care a trecut. Dacă Amos Oz a recomandat scriitorilor să scrie cu precădere despre oamenii și locurile din jurul lor, binecunoscutul romancier evreu-american Philip Roth a aplicat riguros acest principiu. Din cele peste 40 de romane de succes pe care le-a scris, aproape toate își au eroii sau scena acțiunilor în New Jersey, statul unde s-a născut, a trăit și a murit, alături de cei peste o jumătate de milion de evrei care-l locuiesc. Într-o imagine alb-negru îl veți recunoaște pe Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber), copilul unor imigranți evrei din România. Asemenea celor mai mulți copii ai proaspeților imigranți americani, el a încercat tot felul de meserii ca să câștige un ban cinstit. Atunci erau la modă benzile desenate (comics). Stan Lee a făcut carieră inventând personajul Spider- Man, eroul care a cucerit mințile și sufletele copiilor și adulților americani. A murit la 95 de ani, cu un impresionant palmares de reușite și cu o nu mai puțin impresionantă avere. Celebrul dramaturg evreu american Neil Simon a făcut săli pline și în România. A scris zeci de piese (Un cuplu ciudat, Băieții de aur, Desculț în parc, etc), scenarii de film și televiziune, a primit nenumărate distincții și premii. A ajuns la 91 de ani. Marele istoric Randolf Louis Braham s-a dedicat integral imortalizării memoriei holocaustului, mai cu seamă a suferințelor evreilor aflați sub stăpânire maghiară.Read more…

A murit omul care l-a prins pe Eichmann

Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de zile de la moartea lui Rafael (Rafi) Eitan, unul din cei mai mari spioni (dacă nu cel mai mare) pe care i-a avut Israelul. El a murit în ziua de 23 martie la vârsta de 92 de ani, după o viață cu adevărat aventuroasă, o viață nebună, de care foarte puțini oameni pe lume au parte. Majoritatea operațiilor la care a participat sunt învăluite în cel mai adânc secret, nu se poate povesti despre ele nimic și probabil că toate detaliile acestora nu vor fi cunoscute niciodată. Dar două operații spectaculoase l-au făcut faimos în acest univers de fapte invizibile, explodând ca niște revelații capabile să schimbe lumea. Prima și cea mai vestită este arestarea și aducerea în Israel a celui mai mare criminal de război prins până astăzi, Adolf Eichmann.Read more…

De ce mint oamenii (13) – Eroarea umană

Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…

Sinagoga din Affaltrach

Affaltrach este un sat la cca. 50 km nord de Stuttgart. El aparține administrativ de comuna Obersulm, (fiind totodată reședința comunei), din Baden-Württemberg. Ca dovadă a prezenței locuitorilor evrei, cel mai autentic loc este cimitirul evreiesc. Cel mai vechi mormânt identificat aici datează din anul 1670. Ultimele înmormântări au avut loc în primăvara anului 1942. În conacul din Eschenau, unul dintre satele comunei, s-a constituit un azil de bătrâni, unde au fost aduși cu forța 122 de persoane. 11 dintre ei au murit și au fost înmormântați în cimitirul din Affaltrach, restul au fost deportați în lagărul de la Theresienstadt, de unde s-a întors o singură persoană, toți ceilalți au fost uciși.La început ei aveau o casă de rugăciune, unde se adunau de șabat și de sărbători. Unul din locuitorii mai înstăriți ai satului a donat comunității nu numai propriul său teren de casă, dar a făcut și o contribuție financiară importantă. Astfel a fost inițiată construcția unei sinagogi de țară, care a fost inagurată în 1851.Read more…

O insulă mică și o problemă mare

Am promis, mă țin de cuvânt, deși multora din prietenii mei care vor citi aceste rânduri s-ar putea să li se pară nepotrivit să povestesc despre călătorii de plăcere în împrejurările excepționale pe care le trăim. Am plecat de la București cu Turkish Airlines în 10 februarie și ne-am întors cu aceeiași companie în 10 martie. Am plecat fără nicio ezitare. Atât în România cât și în restul Europei părea că epidemia nu va avea urmări grave, ca cele de la Wuhan. Pentru noi China pare o altă lume și presupuneam senin că epidemia nu are nicio șansă să ajungă pe meleaguri europene. În plus croaziera noastră avea drept țintă zona cuprinsă între tropicul racului și ecuator, o zonă caldă prin excelență. Ori specialiștii din domeniu susțineau fără echivoc că acest virus nu rezistă la căldura verii. Iar din experiența noastră pe diferite vapoare de croazieră, noi eram convinși că nu există un mediu mai protejat, mai curat și mai igienic decât cel de pe vapoarele de croazieră ale marilor companii. În cazul nostru predicția s-a confirmat. Ne-am întors sănătoși, nici urmă de virus! Dar… Am avut noroc! Începând din mijlocul lunii martie, lumea știrilor a fost asaltată de tot mai multe vești alarmante. Mai multe vapoare sunt în carantină. Chiar vapoare ale companiei Holland America luptă cu dificultăți neașteptate….Read more…

Zvi HaCohen, rectorul Universităţii Ben Gurion din Negev, – Honoris Causa al Universităţii Babeş-Bolyai

Vineri, 2 septembrie 2016, Aula Magna a Universităţii Babeş-Bolyai a găzduit ceremonia de conferire a titlului de Profesor Honoris Causa, lui Zvi HaCohen, reputat savant israelian, rector al Universităţii Ben Gurion din Negev. În cuvântul de deschidere profesorul Ioan Chirilă, preşedintele Senatului UBB, a subliniat dubla semnificaţie a evenimentului: onorarea unui fiu al Clujului şi colaborarea cu o universitate de vârf pe plan mondial. Profesorul Zvi HaCohen a trecut în revistă domeniile de top ale Universităţii Ben Gurion din Negev…Read more…

Lumi dispărute

Iar scrii despre bazaconiile tale cu oamenii dinaintea oamenilor? mă întreabă unii sceptici dintre prietenii mei. Eu nu sunt istoric. Nu am rigurozitatea specialiștilor în descifrarea trecutului. Sunt doar un ziarist deschis spre orice ipoteză interesantă. Iar istoria din ultimele decenii începe să examineze cu tot mai mult interes date care par să ateste că în trecutul planetei noastre au fost civilizații avansate sau am fost vizitați de extratereștri. Enigmele sunt cu atât mai mari cu cât, din ce în ce mai des sunt descoperite obiecte vechi de mii de ani, care par a fi lucrate cu tehnicile moderne de astăzi, sau par a fi folosit unele tehnologii pe care omul modern abia le-a deprins. Marea dilemă nu a fost lămurită nici de cei care susţin că Pământul a fost locuit cu multe mii de ani în urmă de o civilizaţie dezvoltată dispărută apoi într-un cataclism, nici de cei care promovează ideea unor vizite extraterestre. Read more…

Să nu uităm de ianuarie.

Aveam 10 ani împliniți când am devenit licean la Deva și când am înțeles că Bunica mea – pe care am văzut-o o singură dată la Satu-Mare – împreună cu mătușile, unchii și verii mei din Satu-Mare, Carei și Oradea, au fost deportați la Auschwitz, un loc ce mi se părea foarte departe purtând un nume care de atunci mi s-a părut sinistru. Mama știa ceva dar nu voia să creadă. Nimeni nu voia să creadă. Lumea întreagă refuza să creadă. Un timp cei apropiați așteptau ca deportații să se întoarcă. Toți sperau ca după ce se liniștește învălmășeala de după război, zecile, poate sutele de mii de persoane care au fost deportate să reușească să se întoarcă acasă. Apoi a existat speranța că cei mai mulți nu vor să se mai întoarcă, găsindu-și liniștea în cine știe prin ce părți ale lumii. Poate în America sau poate în Palestina? Informațiile veneau greu, nu erau de încredere, și chiar dacă au început să se răspândească știri despre grozăviile și ororile din lagărele de concentrare din Polonia, Germania, Austria, plutea încă speranța că veștile sunt exagerate, că sunt încă mulți în carantine, că primesc îngrijiri în tabere special organizate de armatele aliate care i-au eliberat pe cei deportați. Puținii supraviețuitori care s-au întors în orașele ”dezevreizate” ale Ardealului de Nord au adus mărturii înfiorătoare care au pulverizat și puținele speranțe de care rudele rămase în viață se mai agățau cu disperare. Mama a adăugat numele Bunicii precum și numele fraților și surorilor ei care au pierit la Auschwitz în anul 1944, pe frumosul monument de granit ruginiu de pe mormântul Bunicului Reisman, care a avut șansa să se stingă din viață în pace și demnitate în anul 1938. Rămășițele lui pământești se odihnesc pentru totdeauna în Cimitirul Ortodox al Comunității Evreiești din Satu Mare.Read more…

Un filosemit de excepţie: Baronul János Kemény

Holocaustul are multe aspecte. Unul dintre ele este atitudinea unor oameni adevăraţi, din păcate nu prea mulţi, care au fost alături de evrei în vremuri de restriște. Un astfel de Om a fost Baronul János Kemény (1903-1971). Deși era transilvănean get-beget, originar dintr-o veche familie de nobili, s-a născut la Pittsburg, în America. Tatăl său, István, plecase acolo ca să-și încerce norocul, din păcate fără prea mult succes. Pe deasupra a murit foarte tânăr, iar soţia lui, o actriţă americană, a venit în Transilvania cu János și fraţii lui. La începutul anilor 20 ai secolului trecut, soarta a făcut ca baronul János Kemény să moștenească o mare avere, precum și castelul Kemény din Brâncovenești (Marosvécs), județul Mureș. Așa se face că baronul s-a îmbogățit peste noapte, dar el nu a uitat niciodată de unde a plecat. Ȋn perioada de după Dictatul de la Viena baronul a fost directorul teatrului Thália din Cluj. El s-a împotrivit legilor rasiale impuse de autorităţile hortyiste și a încercat prin marea lui autoritate să îmblânzească aceste legi. Ȋn momentul în care actorii evrei nu au mai avut voie să joace pe scenele clujene, baronul i-a ajutat să înfiinţeze un teatru evreiesc la Clubul CFR, teatrul Concordia, pe care l-a dotat din recuzitele Teatrului din Cluj, iar salariul actorilor l-a plătit din propriul buzunar.Read more…