Dați-ni-l înapoi pe Isus !

La sfârșitul lunii decembrie 2019, de Crăciun, am auzit o afirmație care mi s-a părut ridicolă, dar care m-a făcut să-mi pun întrebări serioase. Liderii Autorității Palestiniene au afirmat că Isus Hristos a fost … palestinian, iar Crăciunul este … o sărbătoare palestiniană. Mi-am amintit un cântec studențesc, pe care îl cântam în studenție, în România: ”Sunt student” (nu-mi amintesc titlul exact). Când ajungeam la ”Sunt student la teologie” adăugam două versuri, pe care le citez tot din memorie: ”La examen când m-am dus / N-am știut cine-i Isus”. Fapt care se potrivește afirmațiilor liderilor Autorității Palestiniene. Cu deosebirea că ei … nu mai sunt studenți demult! De fapt, asemenea afirmație a fost făcută mai demult, de către fostul lider palestinian musulman (fost terorist) Yasser Arafat, imediat după punerea în aplicare a acordurilor de la Oslo. Era în seara de Ajun de Crăciun, iar domnia sa s-a urcat pe acoperișul Bisericii Nativității din Beit-Lehem (=Betleem, sau Vicleim) și, trăgând cu revolverul, a spus că Isus a fost primul palestinian, iar Crăciunul, ziua lui de naștere, este sărbătoare palestiniană. Fapt care a produs atât mirare, cât și teamă turiștilor pelerini creștini.Read more…

Ecou la Lista medicilor evrei din Cluj

În ediţia din 6 octombrie am publicat Lista incompletă a medicilor evrei din Cluj, făcând apel cititorilor să o completeze şi, dacă ştiu, să povestească întâmplări despre medicii evrei din Cluj. Am primit câteva ecouri pe adresa revistei şi alte câteva rectificări pe adresa personală. Împreună cu Johanan Vass am decis să înfiinţăm o rubrică specială pe această temă, unde să publicăm informaţiile cele mai relevante. Iată un ecou, primit de la dl. Oscar Herzlinger, care vine în completarea uneia dintre comunicările de la simpozion, scrisă de Daniel Lőwy Read more…

Andrei Schwartz

În primii ani după emigrarea în Israel, am citit presa în limba română din noua mea țară . Odată cu trecerea vremii am început să citesc mai mult în limba ebraica și engleză, ziarele în limba română din Israel mi-se păreau prea „regionale” care se adresa unui public limitat din punct de vedere geografic. Prin intermediul profesorului G. Gurman (Gabriel Ben meron), colegul si fostul meu șef , am făcut cunostință cu revista online Baabel. Clickul dintre revistă si mine s-a produs la prima vedere.Read more…

Stagiarul din Düsseldorf

În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…

Reflecţii târzii

Se întâmplă des, când aud sau citesc amintiri relatate de supraviețuitori sau de urmașii celor pieriți, simt un nod în gât. Durerea este de cele mai multe ori însoțită de un lanț de gânduri negre și de adânci mustrări de conștiință. Ultima ,,criză” de acest gen a fost provocată la vederea documentelor care mi-au parvenit de curând, prin intermediul unei prietene. Este vorba de acte întocmite la sosirea tatălui meu și a unchiului meu la Auschwitz, iar după aceea la Buchenwald. La vederea scrisului de mână care a întocmit documentele amintite de la Auschwitz și Buchenwald, o sudoare neplăcută mi-a umplut spinarea: stilul era impecabil, rece ca gheața iernilor poloneze și atât de impersonal cum numai scrisul unei persoane care înregistrează astfel de date poate fi. Cifrele și literele acestei înfiorătoare contabilități sunt perfect aliniate, asemenea barăcilor și gardurilor cu care ne-am obișnuit privind paginile cărților cu imagini-mărturii ale groazei.Read more…

Întâlnire cu trecutul

– Domnul Schwartz? – m-a întrebat recepționerul hotelului. Tovarășul colonel vă așteaptă în camera 203, etajul doi. Nu mă simțeam în apele mele, eram tensionat, era prima dată când aveam de-a face cu autoritățile și încă cu Securitatea. Trecuseră mai bine de șase săptămâni de când am fost la Ambasada Israelului, în primăvara anului 1984, pentru a mă interesa de singurul meu unchi, kibuțnic, care nu mai dădea niciun semn de viață…– Sunt colonelul Aioanei, s-a prezentat un om între două vârste, cu părul cărunt, într-un trenci albastru. Sunt interesat de motivul pentru care ați fost la Ambasada Israelului. I-am relatat toate amănuntele. Au urmat o serie de întrebări legate de persoana și familia mea, după care am fost rugat să aștern pe hârtie tot ce i-am povestit. Mi-a cerut un număr de telefon, după care ne-am despărțit. Presimțeam că nu a fost ultima noastră întâlnire…Nu mult după întâlnirea cu securistul am primit de la unchiul meu o scrisoare în care îmi explica motivul pentru care nu l-am găsit. În scurtă vreme am fost din nou invitat la o convorbire cu colonelul, în care mi-a cerut încă o dată să-i dau în scris tot ce s-a întâmplat la Ambasada Israelului.Read more…

O scrisoare din timpul Cruciadelor, găsită în gniza din Cairo

Ne aflăm în vara anului 1099. Armata Primei Cruciade a împresurat zidurile Ierusalimului. A fost un asediu greu, cruciații au suferit de foame și de sete nu mai puțin ca cei din cetate, pentru că în jurul Ierusalimului nu se găseau provizii. Nu erau nici păduri, iar cruciații aveau nevoie de lemn pentru a construi turnuri de asediu, scări pentru a urca pe ziduri. A fost nevoie să aducă lemne din Samaria și să distrugă o întreagă flotă genoveză aflată în portul Iafo pentru a folosi lemnul. Nici Ierusalimul nu era în condiții prea bune, abia cu un an în urmă trecuse prin încă un război, stăpânirea selgiucidă fiind înlocuită cu cea fatimidă. După un asediu care a durat peste o lună, Ierusalimul a fost cucerit de forțele cruciate. A urmat un masacru îngrozitor, martori ai vremii povestesc că războinicii umblau prin băltoace de sânge până la glezne. După unele păreri, masacrul a avut loc nu numai din cruzime, ci din dorința cruciaților de a „curăța” locurile sfinte de prezența „necredincioșilor”. Evreii au luptat pe ziduri cot la cot cu musulmanii. O cronică musulmană povestește că atunci când cruciații au năvălit în cetate, evreii s-au refugiat în sinagoga lor. Cruciații i-au dat foc și ei au pierit cu toții. Dar ceea ce scrie în cronici nu este neapărat adevărul…Read more…

Progresul şi viitorul civilizaţiei

Viteza progresului industrial e amețitoare. Iată un exemplu edificator: în 1998, Kodak avea 170.000 de angajați și vindea 85% din hârtia foto necesară în lume. În doar câțiva ani, baza tehnică a afacerii lor a dispărut și au dat faliment; au apărut aparatele foto digitale, care s-au vândut cu miliardele, adesea combinate cu telefoanele digitale, nimeni nu a mai avut nevoie de hârtia foto color și de filmul pentru diapozitive. Au dispărut și miile de laboratoare care developau filmele făcute de amatori. Ceea ce s-a întâmplat cu Kodak se va întâmpla cu o mulțime de industrii, în următorii 10 ani. Și majoritatea oamenilor nu-şi pot imagina ce se va întâmpla în viitor.. Read more…

Baloane și zmeie din Gaza

În renumita carte a lui Khaled Husseini ”Vânătorii de zmeie,” care a devenit și film, nu este vorba despre zmeie și jocuri pașnice, ci despre un război îngrozitor și despre bombardamente din avioane rusești și, mai târziu, americane și despre alte fapte ale unei societăți închise din Afganistan. Și uite că oameni care precis nu au citit cartea asta și nu au văzut nici filmul, inventează un război foarte periculos, la care participă chiar zmeie. Asta se întâmplă pe granița cu Gaza, în anul 2018. După ce au încercat toate metodele de teroare pe care ni le putem închipui și după ce au văzut că nici teroarea cu tuneluri nu le prea merge, fiindcă pentru prima dată în istorie, israelienii au construit un mecanism (încă secret) care descoperă tuneluri, s-au gândit să încerce prin aer. Fiind inventivi, au ajuns la cea mai surprinzătoare armă: zmeul. Acest joc de copii, care pare atât de inocent, se poate transforma într-o armă de distrugere de proprietate și chiar o armă care să omoare.Read more…

Pe capul meu de locuitor…

Mă întreb uneori, îndeajuns de des, pentru cine scriu. Întrebarea e firească, și totuși necesită o explicație. Dacă aleg un subiect care se referă la actualitatea românească sau europeană, cei care trăiesc acolo o cunosc mai bine ca mine. Iar dacă scriu despre ce este la noi, în Israel, o altă parte a cititorilor are dreptul să se plictisească numai când vede titlul eseului. Pe cine interesează problemele altora? Doar fiecare le are pe ale sale.Read more…

Agricultura în deșertul Negev

Deșertul Negev, „triunghiul” care ocupă partea de sud a Israelului, este de fapt prelungirea peninsulei Sinai, cea care face legătura între Sahara pe de o parte și Peninsula Arabică de cealaltă, deci face parte din sistemul celor mai mari deșerturi ale planetei. Chiar dacă are un cert potențial turistic, nu este chiar locul cel mai potrivit pentru a susține așezări omenești. Dar cum deșertul Negev ocupă peste 60% din suprafața țării, iar dacă adăugăm deșertul din jurul Mării Moarte ajungem la un procentaj și mai ridicat, e clar că aceste suprafețe reprezintă „rezerva” țării, mai ales în condițiile în care populația crește rapid, atât din sporul natural, cât și ca urmare a imigrației. Încă înainte de proclamarea independenței, conducerea Agenției Evreiești din Palestina a înțeles importanța acestei zone și a stabilit acolo 11 așezări de tip kibbutz. Ca urmare a prezenței evreiești în Negev, în 1948, când teritoriul Palestinei a fost divizat într-un stat evreiesc și unul arab, deșertul Negev a fost alocat statului evreiesc.Read more…

Olga Bancic

Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…

Auschwitz – 75. Ce aş lua cu mine?

„Care ar fi cartea pe care ai lua-o cu tine pe o insulă pustie?.”. – iată o întrebare care figura frecvent în „oracolele” pe care le completam în adolescenţă. Însă nici un moment nu-mi imaginam „insula pustie” altfel decât un loc exotic cu palmieri şi şezlonguri comode pe ţărmul înspumat de valuri mângâietoare…Aseară, după ce am făcut duş, am aruncat o privire în baie, trecând în revistă raftul cu şampoane, geluri de duş, spumant de baie; ochii mi-au adăstat pe halatul de baie şi prosoapele pufoase şi m-a străfulgerat din nou întrebarea: Ce aş alege din toată această recuzită de igienă dacă aş fi obligată să-mi părăsesc casa dintr-un moment într-altul? Gândul care mă frământă periodic îşi are sorgintea în moştenirea Holocaustului pe care o port în fibra mea. Ce aş alege din dulapul de haine, din bufetul de bucătărie, din cămară? Cum aş încropi bocceaua cu care, a doua zi…Ba nu, în aceeaşi zi, peste câteva ore sau chiar mai puţin ar trebui să urc pe camionul care m-ar transporta în ghetou sau să merg pe jos, în convoi, alături de alţi năpăstuiţi? De unde poţi şti ce obiecte îţi vor fi necesare şi de cât balast va trebui să te debarasezi pe drum, care bagaje îţi vor fi smulse, furate, distruse…Read more…

Problema evreiască în dezbaterile Adunării Constituante din 1866

Discuţiile privind problema încetăţenirii evreilor dovedesc existenţa unei adevărate psihoze antievreieşti de care erau cuprinse, cu mici excepţii, clasa politică şi societatea românească în general. Printre obsesiile principale era teza invaziei evreieşti. După susţinerile unor deputaţi, la data respectivă în România trăiau 500.000 de evrei. În realitate, potrivit recensământului din 1859, populaţia totală a Moldovei era de 1.325.096 locuitori, din care118.922 erau evrei. La Iaşi, dintr-un total de 67745 locuitori, 47% erau evrei. În Muntenia, după o statistică din 1860, din 2.400.921 de locuitori 9234 erau evrei. (5934 trăiau în Bucureşti)Read more…

Calif pentru o zi

Așa că faptul că un medic anestezist scrie despre comunicarea dintre pacient și medicul său nu este întâmplător. Este un subiect de mare actualitate, care de la o zi la alta el devine tot mai ”fierbinte”.
Explicația se găsește în două date statistice opuse una alteia. Pe de o parte numărul populației care necesită îngrijire medicală crește în progresie geometrică. Oamenii trăiesc mai mult, sunt din ce în ce mai bolnavi și au nevoie de tot mai mult tratament și control periodic. Pe de altă parte, numărul medicilor activi crește doar în progresie aritmetică. Noi ieșim la pensie, unii mai și murim (poate nu știați?!), iar facultățile de medicină nu sunt în stare să-și mărească ”producția” în ritmul necesar pentru a acoperi nevoile. Rezultatul: un număr crescând de pacienți pentru fiecare medic și o teribilă lipsă de timp pentru a te ocupa de fiecare pacient, așa cum e nevoie și așa cum se așteaptă orice individ suferindRead more…

O strângere de mână

Pentru mine cel mai impresionant moment al serviciului divin de la sinagogă este cel în care cel chemat să citească din Tora îşi încheie pasajul desemnat şi, înainte de a se aşeza la locul său, strânge mâinile coreligionarilor din preajmă, primind surâzător vorbele lor bune. Am avut prilejul să particip la liturghia din biserica armeano-catolică şi am observat că, după Riturile Împărtăşirii şi rostirii rugăciunii Tatăl Nostru, credincioşii catolici dau mâna cu cei care şed în vecinătatea lor; acest gest fiind un semn al păcii, al împărcării. În copilărie ieşeam adesea la plimbare cu bunicul meu adoptiv, un bătrân chipeş cu ţinuta elegantă. Când ne întâlneam cu o cunoştinţă, saluta ridicându-şi pălăria cu un gest amplu, iar dacă ne opream să schimbăm câteva cuvinte, dădea mâna cu persoana respectivă, strângând-o energic.Read more…

Europa în schimbare

La ora în care scriem și publicăm articolul, la Bruxelles au loc negocieri acerbe cu familiile politice din Parlamentul European din care ar urma să provină liderii suprastructurilor care conduc Europa – președinții Comisiei Europene, ai Consiliului European, comisarii. Ei trebuie să obțină un vot majoritar, dar nicio familie politică – populari, socialiști, liberali sau verzi – nu are majoritate, ceea ce înseamnă că trebuie să se ajungă la un compromis între aceste grupuri politice pro-europene. Potrivit rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European, lucrurile s-au schimbat dar, din fericire, nu spre rău. Nu s-a confirmat previziunea cu privire la cucerirea imensă de teren a euroscepticilor, a extremei drepte, a suprematiștilor, despre care se preconiza că vor dobândi 30 la sută din locurile atribuite în Parlamentul European. Creșterea lor a fost numai de șapte la sută, ceea ce este suportabil și poate fi ușor contracarat de forțele pro-europene. Important este succesul lor, faptul că în pofida numeroaselor obstacole apărute în ultimii ani, în primul rând problema imigranților, pentru care încă nu s-a găsit o soluție adecvată, Europa unită merge înainte. Că majoritatea nu mai este deținută de alianța dintre centru-dreapta și centru-stânga (PPE și Alianța Socialiștilor și Democraților), că de acum trebuie luate în calcul forțele liberale sau ale Verzilor, nu este atât de important, ținând cont că și acestea sunt pro-europene.Read more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…

Limba pe care o vorbim

Cu câtva timp în urmă, s-a petrecut o tragedie despre care presa a făcut doar mențiune în fugă, nici nu prea a fost remarcată în avalanșa de știri despre nenumăratele evenimente care se petrec oră de oră de-a curmezișul bătrânei noastre, planete din ce în ce mai neîncăpătoare și mai asaltată de oameni și de ”natură”. Un activist pentru drepturile omului, etnograful Albert Razin, în vârstă de 79 de ani, și-a dat foc în 10 septembrie (2019) în piața centrală din Ijevsk capitala Republicii Udmurtia una din cele 22 republici autonome ale Federației Ruse, în semn de protest împotriva presiunilor exercitate de Guvernul federal, pentru promovarea unei politici de ”rusificare”. Limba autohtonă a republicii autonome este limba udmurt o limbă din familia ”uralică”, însă tendinţa este ca această limbă oficială a republicii să fie înlocuită cu limba rusă. Actul eroic în sine a unui om de știință, profesor la o universitate de stat, un om în vârstă care și-a jertfit viața pentru susținerea unei idei nobile, este impresionant. M-a frapat povestea tragică a unui om care credea atât de mult în idealul important al limbii naționale încât a fost gata să-și jertfească viața. Rezultatul investigațiilor și câtorva cugetări pe subiecte adiacente vi le înșir în cele ce urmeazăRead more…