România anului 1938 – atentatul legionar de la teatrul din Timişoara

Nov 1, 2023By

A scrie un articol în condițiile actuale mi se pare o îndrăzneală, mai ales când nu știi ce se întâmplă în lume, decât ceea ce afli din presă. De aceea mă limitez să aduc la cunoștința cititorilor un articol recent (13-X-2023) din Observatorul Cultural, nr. 1179, scris de Iulia Popovici, cu titlul „Sidi Tal și atentatul de la Timișoara”. Prof. Andrei Hoișie a fost cel care mi-a atras atenția asupra lui. Deși în articol se vorbește despre anul 1938, evenimentele actuale și reaprinderea antisemitismului în lume după 7 octombrie 2023 dovedesc că și după Holocaust se mai pot întâmpla oriunde, și mai ales în Israel, groaznice manifestări de ură contra evreilor. La începutul lunii noiembrie 1938, legionarii Gărzii de Fier au pornit un val de atacuri teroriste, folosind dinamită și grenade pentru a arunca în aer sinagogi, case, fabrici și chiar teatre evreiești. În 2 noiembrie a fost pusă o bombă la cantina studenților evrei din Cluj, în 16 la sinagoga din Reșița și în 26 la teatrul din Timișoara. Teatrul găzduia o trupă de artiști evrei în frunte cu renumita artistă Sidi Tal. Read more…

Nov 1, 2023 2 comments

Mea culpa în traducere liberă

Nov 1, 2023By

De mai bine de patru decenii mă ocup, ca parte din practica mea particulară, de întocmirea unor expertize judiciare în cazuri medico-legale judecate în instanță. În acești ani am adunat o ”colecție” de cazuri suficient de largă și de pestriță ca să-mi iau inima-n dinți și să creez o prezentare profesională despre aspectele medico-legale în specialitatea mea. În majoritatea cazurilor e vorba de plângeri și acuzații aduse modului în care medicul ATI și-a făcut datoria față de pacientul/pacienta său/sa, respectând normele și protocoalele impuse de practica corectă și literatura în vigoare. De multe ori plângerea era neîntemeiată, medicul făcându-și cu prisosință datoria, în mod corect, dar în ciuda acestei realități deznodământul a fost negativ, pentru că așa e în medicină, nu întotdeauna când ai făcut tot ce trebuie, rezultatul e cel dorit. Am întâlnit însă și situații de a dreptul scandaloase, în care împricinatul a găsit tot felul de explicații infantile, ireale, pentru a scăpa de belea…Un medic care a inițiat o analgezie epidurală la naștere și a părăsit lehuza imediat după ce și-a dat jos mănușile sterile, fără să supravegheze situația câteva minute bune, așa cum ”scrie la carte”; un șef de secție care a cerut unui rezident să efectueze o anestezie la un pacient extrem de grav, fără a ține cont că acesta nu avea experiența necesară pentru a duce sarcina la bun sfârșit; un medic de gardă care nu a găsit de cuviință să rămână lângă patul unei paciente care sângera, lăsând tratamentul pe seama asistentelor medicale – iată doar câteva din numeroasele exemple pe care le am în minte și în care cei acuzați de neglijență au încercat prin toate mijloacele să justifice vorba care merge aici, pe la noi, cum că mea culpa în traducere liberă înseamnă: ”cu toții sunteți vinovați”!Read more…

Nov 1, 2023 6 comments

Bătrânețe, haine grele

Nov 1, 2023By

Paul (Pali) s-a născut într-o familie de evrei nereligioși într-un sat de lângă Carei, în nordul Transilvaniei. Pe la vârsta de 17 ani, Paul s-a îndrăgostit foc de o fostă colegă de clasă, Ibi (Ibolya), care era de etnie maghiară. Se întâlneau în secret într-o pădurice de la marginea satului. Citeau împreună poezii de dragoste și își împărtășeau visurile despre un viitor comun. Paul lucra cu tatăl său în atelierul lor de tâmplărie, iar Iboya își ajuta părinții la întreținerea livezii și la culesul fructelor. În 1944, Paul, surioara lui de cinci ani, Malca, și părinții lor au fost deportați la Auschwitz. Paul, care avea 18 ani, a fost singurul care a supraviețuit. În 1945, la începutul verii, a reușit să ajungă la Carei și de acolo în satul său natal. Poarta casei lor era închisă. Trist, singuratic și înfometat, Paul a bătut la ușa lui Ibi, prietena lui. I-a deschis mama ei, Piroska néni, care s-a speriat la vederea lui, recunoscându-l doar după voce și după zâmbetul fermecător. Arăta groaznic: rămăsese o umbră, abia dacă mai cântărea 40 de kilograme. Era murdar și zdrențăros. Pantofii rupți îi strângeau picioarele umflate. Piroșka néni l-a îmbrățișat, i-a încălzit apă într-un lighean mare și i-a dat săpun, prosop, haine și pantofi ai soțului ei, Zoli bácsi, fiindcă înainte de deportare ei aveau o constituție asemănătoare. După baie, Paul a mâncat un gulaș cald cu pâine proaspătă de casă și a adormit pe șezlongul din bucătărie. S-a trezit după câteva ore, la mângâierile lui Ibi, care-l privea cu dragoste, fericită că iubitul ei a revenit. Cei doi tineri au terminat liceul la Carei, la fără frecvență, după care au plecat împreună la București. Ibi a învățat economia, iar Paul a studiat ingineria mecanică. S-au căsătorit și după trei ani s-a născut singura lor fiică, Elena. Ea a studiat medicina la București. În 1978, familia a imigrat în Israel. Paul și Ibi aveau deja 52 de ani. Paul a fost primit ca inginer la o companie de electricitate, iar Ibi și-a găsit de lucru la o bancă. Anii au trecut. Ibi și Paul s-au pensionat, dar au continuat să lucreze ca voluntari la o casă de bătrâni. Ei ajutau la bucătărie, aduceau bolnavilor mâncarea și obișnuiau să converseze cu ei, chiar și cu cei care aveau probleme cognitive.Read more…

Nov 1, 2023 19 comments

Istorii de familie I. Satin roz

Nov 1, 2023By

În copilărie aveam o prietenă de vară, cea mai bună prietenă de peste vacanța mare. Era Dana, o fetiță bucureșteancă venită în fiecare vară la Marghita, la bunica ei. Stătea toate cele trei luni ale vacanței de vară și ne-am împrietenit încă de la prima ei vizită, când aveam amândouă vreo șapte ani. Bunicile noastre erau prietene din tinerețe, de zeci de ani deja, iar Dana și cu mine am devenit și noi foarte apropiate. Prietenia noastră a durat vreo zece ani, dar după ce am crescut, nu ne-am mai învrednicit s-o păstrăm. S-a interpus viața și n-am păstrat legătura, totuși prețuiesc mult amintirile legate de verile petrecute în curtea largă a casei cu mai multe apartamente, afară, în aer liber, jucându-ne de dimineața până seara. De câțiva ani verile cu Dana se repetau după același tipar încântător. Aveam deja 11 sau 12 ani, intram încetișor în pubertate și, citind destul de mult amândouă, în unele zile ploioase ne plăcea să ne costumăm asemenea unor eroine din cărțile citite. Pentru asta foloseam hainele găsite în casă, ale mamelor noastre sau ale bunicilor, eșarfe, cordoane sau pălării pe care le modificam ad-hoc, le împodobeam în fel și chip, conform imaginației noastre care nu era deloc săracă. Scotoceam cu sârg prin dulapuri ca să ne putem transforma în cuconițele despre care citiserăm. Într-o astfel de misiune am dat peste un material moale, mătăsos, alunecos, trandafiriu, pe care mai mult l-am intuit decât l-am văzut. Era bine ascuns pe raftul de sus al unui dulap.Read more…

Nov 1, 2023 16 comments

Umbrele, umbrele

Nov 1, 2023By

Iarăşi mi-am pierdut umbrela. Am fost la o conferinţă şi am aşezat umbrela în pupitrul băncii din faţa mea cu gândul să nu uit s-o scot la plecare… Evident că mi-a ieşit din cap s-o iau din pupitru şi abia după o bună bucată de drum am observat că nu o am. Nu merita să fac cale întoarsă, pentru că nu ploua şi, din fericire, fusese umbrela de rezervă. De ce luasem cu mine umbrela de rezervă (o umbrelă ieftină, de duzină) şi nu pe cea „titulară”? Păi tocmai pentru că nu voiam să pierd superba umbrelă Samsonite, tomato-red, primită cadou de la soţul meu. Abia aşteptam să plouă ca să mă pot făli cu frumoasa mea umbrelă roşie şi aveam grijă de ea ca de ochii din cap. Ştiam, totuşi, din experienţă (şi aveam o experienţă bogată) că după cum ulciorul nu merge de multe ori la apă, nici umbrela (mea) nu merge de multe ori… punct. O umbrelă a cărei pierdere m-a necăjit mi-o dăruise mătușa mea Irina, din Israel, spunând: „E o umbrelă Knirps. Ai mare grijă de ea!”. Într-o zi ploioasă am plecat la cumpărături şi am uitat-o pe o tarabă de la piaţă. În foarte scurt timp m-am întors după ea (ploua), dar precupeaţa mi-a spus că nu a văzut nicio umbrelă. Era o umbrelă robustă, vişinie, cu un mâner octogonal, descendenta unei serii istorice. Marca Knirps, veche de aproape un secol, a intrat în istorie prin producţia umbrelei rabatabile.Read more…

Nov 1, 2023 6 comments

Note de jurnal în Israel, la sfârşit de octombrie 2023

Oct 27, 2023By

Curg zilele spre cimitir/Trist, una câte una/Şi destrămând al vieţii fir/Se duc pe totdeauna. 23/10/2023.Îmi amintesc vag de o poezie în care se spune cum trec zilele, dar memoria nu mă ajută să pot identifica cine şi când a scris acele versuri. Căutând în catastiful internetic, am găsit aceste versuri ale lui George Bacovia, nu ştiu dacă aș fi putut găsi ceva mai potrivit. Trăiesc de aproape trei săptămâni momente de confuzie totală, aici în Israel, la o vârstă destul de înaintată. Nici în cele mai pesimiste clipe de daydreaming nu mi-aş fi închipuit că voi mai fi vreodată spectatorul unui război atât de crâncen. Și nu un război oarecare, ci un război care se desfăşoară aici, sub ochii mei, deocamdată ochi de privilegiat, un război în care privesc sau aud, prin intermediul unui ecran vorbitor, moartea animalică a unei generaţii, în durere greu de redat în cuvinte, în frustrare, în neputinţă desăvârşită și neînţeleasă, uneori în prezenţa unui soţ sau a unor copii care şi ei au urmat câteodată aceleiaşi nelegiuri, văzând doar pentru o clipă, o puşcă ameninţătoare îndreptată către ei, după care totul a deveni neant. Aceasta este realitatea începută la 7 octombrie, dată ce va rămâne de pomină în istoria de peste ani, de peste secole, ca un alt Tisha be Av a încercatului popor evreu. Hașabat hașhora – sabatul cel negru.Read more…

Oct 27, 2023 32 comments

Apelul telefonic din dulap

Oct 26, 2023By

Nu e vorba de o povestire comică sau de una științifico-fantastică, este o relatare tragică din Israel, din octombrie 2023. În 7 octombrie, hoardele de teroriști Hamas au invadat vestul deșertului Negev. Masacrul locuitorilor din kibuțuri este cunoscut, el a fost comentat de media. Încă de la ora șapte, în dimineața acelei sâmbete negre, stația de salvare Magen David Adom din Kiryat Ono a început să primească apeluri de ajutor de la oameni disperați. Dispecerii stației erau uimiți de numărul mare de solicitări, majoritatea din ele venind din kibuțurile din apropierea graniței cu Fâșia Gaza. Locuitorii relatau fapte incredibile: despre teroriștii care pătrundeau în case și trăgeau în locuitorii ascunși în adăposturi, despre răniți, cereau ajutor, dar atât armata, cât și poliția întârziau. Stațiile de salvare din apropierea acestor localități au trimis numeroase ambulanțe, dar ele au fost oprite de barierele armatei, pentru că întreaga regiune fusese etichetată ca zonă de operațiuni militare. Olga, una dintre dispecere, a primit un apel ieșit din comun. – Mă numesc Ronen, vă rog să trimiteți o ambulanță. Repede, repede! Teroriștii au intrat în adăpostul casei și au tras în părinții mei. Mama și tata sunt răniți, în jurul lor e o baltă de sânge. Nu vreau să moară. Vă rog să mă ajutați! – De unde vorbești? – îl întrebă Olga. – Sunt ascuns într-un dulap, răspunse Ronen.Read more…

Oct 26, 2023 6 comments

 Antisemitismul e ca ploaia

Oct 23, 2023By

Toată viața, am purtat discuții cu prietenii evrei și neevrei pe tema antisemitismului. De multe ori ajungeam la discuţii foarte aprinse, eu fiind invariabil acuzat că refuz să văd realitatea. „Tu ai fi făcut eforturi să-l înțelegi chiar și pe Hitler ” mi-a spus exasperat, la un moment dat, un prieten. Iar când susțineam că o anumită manifestare aparent antisemită putea fi doar o dovadă de prostie, incultură sau lipsă de informare, regretatul Victor Eskenasy (fost redactor la BBC și la Europa Liberă) îmi cita zicala americană „dacă arată a rață, măcăie ca rața și merge ca rața, e cu siguranță rață”. În cele din urmă am ajuns să le dau dreptate. Ultimele dubii pe care le-aș mai fi putut avea au fost risipite de un articol recent, scris pe fundalul manifestărilor și atacurilor antisemite de la Londra și alte orașe din lume. Citez din memorie: „De ce nu au de suferit rușii din Anglia atunci când Rusia bombardează civilii din Ucraina?” întreabă autorul, Douglas Murray. El continuă: „De ce nu au de suferit musulmanii din Anglia atunci când islamiștii ucid creștini în Africa? Și de ce atunci când Israelul ripostează la provocările inamicilor săi, evreii din Anglia, chiar cei care nu sunt de acord cu politica guvernului israelian, trebuie să sufere de pe urma atacurilor și manifestărilor antisemite?”Read more…

Oct 23, 2023 17 comments

Povestea lui Sofi

Oct 19, 2023By

Adam, medic specialist în terapie intensivă, a fost trezit din somn de alarma aeriană. Era sâmbătă, șase și treizeci de minute dimineața. În acea zi plănuise să facă o excursie cu prietenii. La radio se anunțau numele localităților din țară spre care au fost lansate rachete de către Hamas. Din păcate nu era prima oară când se trăgea cu rachete spre Israel, l-a surprins însă numărul foarte mare al localităților atacate și faptul că în cele situate lângă Fâșia Gaza s-au înfiltrat teroriștii Hamas care trăgeau în oricine le ieșea în cale. Mai târziu avea să afle de masacrul care a avut loc în acele kibuțuri. Când a ajuns la serviciul de urgenţă al spitalului, a înțeles gravitatea situației. Adam era pensionar de trei ani, dar a venit să-i ajute pe colegii lui. Urgența era plină de răniți, sânge peste tot, cadavre, oameni care strigau, un tablou apocaliptic. Medicii lucrau încercând să-și păstreze calmul, mulți însă nu-și puteau stăpâni lacrimile. Adam lucra la triajul bolnavilor, pe măsură ce aceștia erau aduși în spital. Cazurile cele mai grave, care aveau nevoie de intervenții urgente invazive, erau duse la secția de traumă. De multe ori participa și el la asemenea proceduri. Lângă intrarea la urgențe era o mare de rude și prieteni ai răniților, neliniștiți, dornici să obțină informații despre cei internați. Întreaga țară era în șoc.Read more…

Oct 19, 2023 7 comments

Israel, ziua Z

Oct 19, 2023By

Cred că niciodată în cariera mea de jurnalist nu mi-a fost atât de greu să scriu un articol ca acum. Ultimele întâmplări din Israel sunt atât de dramatice, de grave și de nedrepte, încât nici nu prea ai cuvinte să le descrii. Iar noi care nu trăim acolo nu ar trebui să judecăm, să ne dăm cu părerea, deoarece oricât de mult ne-am manifesta susținerea și am condamna grozăviile, nu vom reuși să fim pe aceeași lungime de undă cu israelienii care au pierdut membri de familie, rude, prieteni, cunoștințe, fie asasinați brutal, fie luați ostatici și nu știi, poate uneori e mai bine să nu mai fii în viață decât în mâna unor astfel de creaturi pe care nu-i pot numi oameni. Totuși, urmărind reacția Israelului, obiectivele și planurile de contracarare și sancționare a acestor fapte, nu poți să nu ai o părere, uneori chiar îndoieli, când te întrebi despre consecințe, despre șansele de reușită, câștigurile și pierderile. Ziua Z pentru mine înseamnă începutul ofensivei terestre. Când scriu acest articol încă nu a început, dar este chestiune de zile sau poate chiar ore. Read more…

Oct 19, 2023 23 comments

Animalismul uman în toată ”splendoarea” lui

Oct 19, 2023By

Deunăzi mi-am adus aminte (oare de ce?!) de expresia latină homo homini lupus. Adică, în traducere liberă omul e fiară pentru semenul său. Cred că am mai adus în discuție aportul lui Freud la acest aspect al mentalității animalului pe două picioare. Îmi cer scuze, dar simt nevoia să mă repet. Noi ne naștem cu două instincte clare, cel de supraviețuire și cel de înmulțire, și facem tot ce ne stă în putință pentru a le aduce la îndeplinire (cum se spunea pe vremea mea). Dar din păcate, sau din fericire, omul e un animal social, adică e făcut să trăiască în colectiv pe care îl numim ”societate”. Colectivul își are și el obligațiile sale, pe care le impune celor care-i aparțin. Într-o societate civilizată (definită după regulile impuse de cele zece porunci, unanim acceptate) pur și simplu nu poți face ce vrei, ci trebuie să ții cont de interesele și drepturile celuilalt, sau „libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea ta”. Principiul sanctității vieții e recunoscut doar de câteva mii de ani, dar în mod cu totul surprinzător, nu a devenit ubicuitar. În lumea de azi (ca și cea de ieri sau alaltăieri) există indivizi pentru care acest principiu e facultativ, derizoriu și practic lipsit de importanță.Read more…

Oct 19, 2023 16 comments

Au trecut cincizeci de ani…

Oct 19, 2023By

Am ajuns în Israel în toamna anului 1972.  Încă din primele zile am plecat la Ierusalim și m-am înscris la programul pregătitor al Universității Ebraice.  E adevărat că în România absolvisem deja anul întâi, dar ebraică nu știam o iotă, nu puteam să merg direct la cursuri. Cred că a fost anul cel mai captivant din viața mea.  Totul, dar absolut totul îmi era nou.  La Timișoara stăteam în gazdă, învățam cât era ziua de lungă (ce pierdere de vreme!), nu aveam prieteni.  Abia la Ierusalim am descoperit cu adevărat viața studențească.  Am stat la cămin, am devenit mult mai independentă, de nevoie mi-am perfecționat engleza, dar am învățat ebraica și mai ales am cunoscut o grămadă de lume care vorbea toate limbile pământului. Printre prietenele pe care mi le-am făcut atunci se număra și S., o tânără simpatică, venită din Germania. Ca studentă săracă și ca imigrantă, am fost orbită de luxul din Germania.  E adevărat că tatăl lui S. avea o fabrică, Am cunoscut familia, m-am bucurat și eu de traiul bun, am făcut împreună cu S. câteva excursii și la vreo două zile după Yom Kipur aveam biletul de întoarcere.  Numai că…  La sfârșitul sărbătorii de Yom Kipur s-a dat drumul la televizor și am rămas cu toții înlemniți.  În Israel era război!Read more…

Oct 19, 2023 13 comments

Exasperări autumnale 2

Oct 19, 2023By

Titlul noii mele serii de articole a fost de rău augur, pentru că după doar două zile de la apariție a avut loc cea mai mare tragedie colectivă a poporului evreu de la războiul de Yom Kipur încoace. Cu deosebirea că acum 50 de ani am avut de-a face cu un atac-surpriză coordonat al statelor arabe vecine, Egipt și Siria, împotriva Israelului, iar acum a fost un atac terorist de proporții asupra locuitorilor pașnici din Israel. În calitate de cetățean israelian trăitor în Diaspora și de cetățean al Europei, îmi permit să trag unele prime concluzii, cu subiectivismul și emoția sufletească inerentă tragicului eveniment. Poate este o impietate să mă lansez în judecăți, pe când alții sunt lichidați, schingiuiți sau suportă rigorile și privațiunile vieții de pe front, dar deocamdată atâta stă în puterea mea, ca semn al solidarității și îngrijorării mele profunde. Salut cu entuziasm înțelepciunea colectivă de care a dat dovadă națiunea israeliană și anume că deocamdată toate diferendele politice interne au fost puse deoparte și nu a pornit niciun fel de anchetă oficială pentru căutarea vinovaților din sistemul de informații, securitate internă și de apărare. ste evident că întreg sistemul de apărare israelian a greșit monumental, a dat dovadă de superficialitate și iresponsabilitate, vinovații vor trebui identificați cu precizie și pedepsiți exemplar. După război.Read more…

Oct 19, 2023 4 comments

Amintiri din Fâșia Gaza

Oct 19, 2023By

O succintă istorie a Fâșiei Gaza în perioada modernă va da cititorului posibilitatea de a înțelege tangența mea cu această parte blestemată a lumii și cu poporul ei. De la proclamarea independenței Israelului, în 1948, și până în 1967, Fâșia Gaza a fost administrată de Egipt sub forma unui protectorat recunoscut de Liga Arabă (All-Palestine Protectorate). În Războiul de Șase Zile, zona a fost ocupată de forțele armate israeliene. Odată cu semnarea tratatului de pace cu Egiptul, în 26 martie 1979, peninsula Sinai a fost returnată Egiptului. Același lucru ar fi trebuit să se întâmple și cu Fâșia Gaza, dar… Egiptul a refuzat! Egiptenii știau foarte bine de ce nu vor să reintre în stăpânirea zonei Gaza: era o regiune săracă, cu o populație în continuă creștere și cu un potențial mare de tulburări politice. Așa se face că Gaza a rămas sub control militar israelian, ceea ce până la urmă s-a dovedit o mare greșeală tactică. În anii 1970, Israelul a întemeiat în partea de sud-vest a Fâșiei Gaza o serie de așezări agricole cunoscute ca Guș Katif (Blocul Katif). Arabii din Gaza au venit să lucreze acolo ca muncitori agricoli; cu timpul, fenomenul a luat proporții tot mai mari și un număr crescând de muncitori din Gaza au primit de lucru în Israel…Read more…

Oct 19, 2023 39 comments

Sylvia Beach – mai mult decât o librăreasă

Oct 19, 2023By

Trebuie să recunosc că nu-mi prea plac târgurile de carte. Asta nu înseamnă că ratez vreunul care se organizează la Cluj în fiecare primăvară şi toamnă. Intru cu sfială în corturile mari, amplasate în centrul oraşului şi încerc să mă orientez în labirintul de standuri, croindu-mi drum în zig-zag pentru a trece în revistă ofertele cât mai multor edituri. Totuşi, din cauza abundenţei de cărţi, expuse după principiul maximum în spaţiul minim, mi se întâmplă destul de des să nu cumpăr nicio carte, spunându-mi că după ce se va sfârşi târgul, voi cutreiera librăriile, voi adăsta pe îndelete în faţa rafturilor şi voi recupera ceea ce am pierdut, chiar cu riscul de a nu beneficia de „promoţii”. Totuşi, anul acesta la Bookfest-ul care a avut loc în frumoasa clădire a Cazinoului din Parcul Mare, un spaţiu plăcut, asemănător unei librării, unde cărţile au fost expuse mai mult pe rafturi decât pe standuri, am ales o carte cu un titlu adecvat situaţiei: Librăreasa din Paris. Protagonista cărţii este Sylvia Beach, proprietara librăriei Shakespeare and Company din Paris. Acţiunea are loc în anii 1920-1930, când în această librărie se adunau cei mai importanţi scriitori englezi şi americani aflaţi la Paris.Read more…

Oct 19, 2023 8 comments

Femeilor palestiniene

Oct 19, 2023By

Din 7octombrie încoace, de când a avut loc pogromul din Israel și de când a început războiul, cuvintele sunt doar palide reprezentări a ceea ce simt și vreau să spun. În toată media se folosesc din belșug termeni ca oroare, atrocități, crime, teroare, viol, profanare, cumplit, măcel îngrozitor, asasinat… Aș putea continua căutarea cuvintelor, ele însă nu pot reflecta magnitudinea celor înfăptuite monstruos, într-o dimineață de început de toamnă, asupra unor oameni fără nicio vină, mai mult și mai de neimaginat, asupra unor copii. Actele teroriste sunt de o lașitate scârboasă, bărbați care ”reușesc” să ucidă oameni lipsiţi de apărare, în paturile lor, sunt mai mult decât josnici. Sunt multe relatări, circulă filmări, se fac mărturii, se află lucrurile care par a fi ireale din prisma urii prin care au fost generate. Eu nu pot și nu vreau să fac analize politice, eu pot doar să spun ce simt eu – așa cum fac în revista Baabel de peste doi ani – și felul în care toate acestea mă privesc pe mine, din postura de ființă umană care face parte din aceeași specie căreia îi aparțin și teroriștii, membri ai organizației Hamas. Din această postură, îmi este rușine pur și simplu că sunt și eu om la fel ca ei. Mă voi opri din a-i denumi folosind cuvântul ”om”. Peste tot în lume, indiferent de gradul de dezvoltare al societății, femeile sunt cele care asigură căldura căminului familiei, sunt cele care dau viață fiilor și fiicelor pe care apoi îi îngrijesc, îi educă și îi cresc.Read more…

Oct 19, 2023 35 comments

Roua

Oct 19, 2023By

În luna septembrie am avut COVID-19, varianta 2023, Eris. În zilele când simptomele bolii erau în desfășurare, am primit un fișier, format PDF, de citit și de dat ”bun de tipar”. Pentru că nu eram bună nici măcar să deschid calculatorul, stând în pat – doar așa îmi scriu gândurile – am început să notez următoarele fraze și să vă spun ce urmează. Acum un an l-am încurajat pe un fost coleg de școală elementară, revăzut după 52 de ani, să-și definitiveze memoriile, scrise la început pe hârtie, și să mi le dea să le redactez sub formă de fișier Word. Speram să-i înlesnesc găsirea unei edituri care să-i publice cartea, ducându-le un stick cu tot conținutul cărții. Drumul parcurs pentru a-mi ține promisiunea m-a făcut să simt prin toți porii ce înseamnă un asemenea demers, dar l-am făcut cu un entuziasm prelungit pe care nu mi-l bănuiam. Acum, cartea Prima iubire, țambalul, cu memoriile fostului meu coleg de școală Nicolae Feraru, are deja contur tipografic și va apărea curând la Editura Leviathan. Aștept cu nerăbdare să apară cartea. Nicu Feraru, ca și alți câțiva copii din clasă, era țigan. Nu vedeam nicio diferență între el și mine, doar că eu mă simțeam bine că sunt româncă. Înțelegeți că, vizibil, ne deosebeam prin trăsături și culoarea pielii. Pe atunci nu știam nici ce înseamnă minoritate și nici majoritate. Strada pe care locuiam era și cu români, și cu țigani, cred că în părți sensibil egale.Read more…

Oct 19, 2023 5 comments

Opţiuni în încleştarea cu Hamas

Oct 12, 2023By

Barbaria militanţilor Hamas în primele ore de după atac, când orașele din jurul Fâșiei Gaza au fost lăsate pradă bandelor de criminali, va fi repede dată uitării. În curând şi subiectul masacrului civililor lipsiţi de apărare – în mare parte familii cu copii, bătrâni, inclusiv supraviețuitori ai Holocaustului – nu va mai face prima pagină în jurnalele de știri, fiind înlocuit de acuzația obișnuită de disproporționalitate în răspunsul Israelului la atacul Hamas. Cele de mai sus nu sunt rodul unor speculaţii superficiale, ci se bazează pe experiență. De-a lungul istoriei, atâta timp cât au fost ucişi evrei lipsiţi de apărare, s-a stârnit puțină îngrijorare la nivel global, adesea mult după evenimente, când victimele nu mai puteau fi ajutate. În paralel se intensifica  negarea sau minimalizarea genocidului evreilor europeni. Diferența crucială de acum este că Israelul e capabil să se apere. Deja se aud voci care critică Israelul pentru o presupusă reacție disproporționată. Read more…

Oct 12, 2023 42 comments

Gaza

Oct 12, 2023By

În zilele acestea de război și de nesiguranță, orice alt subiect mi se pare irelevant.  Mai mult, vorbind deunăzi cu o prietenă din România, ea m-a întrebat plină de candoare dacă am fost vreodată la Gaza.  Doamne ferește!  În cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva – întâi pentru că nu este un „obiectiv turistic”, dar mai ales pentru că dintotdeauna mi s-a părut un cuib de viespi.  Și poate spre mirarea multor cititori, Gaza are o istorie milenară.  Cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am acum răbdare să o cercetez în mod serios.  Mă bazez numai pe aspecte de care am aflat mai mult sau mai puțin întâmplător, în timp ce pregăteam alte articole, dar din ele rezultă o serie de instantanee care, puse cap la cap, formează o poveste remarcabilă. Cu vreo două-trei secole mai târziu a avut loc Marea Prăbușire din Epoca Bronzului, despre care am povestit în articolul despre Ieșirea din Egipt. https://baabel.ro/2023/04/iesirea-din-egipt-in-perspectiva-istorica/ Așa-zisele „popoare ale mării” au distrus și au pustiit tot ce le stătea în cale. Singurul care a reușit să supraviețuiască – pentru o vreme – și să povestească cele întâmplate a fost Egiptul. De acolo știm că grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând mai târziu numele țării: PaLeSTina.Read more…

Oct 12, 2023 36 comments

10 octombrie. A patra zi.

Oct 11, 2023By

A mai trecut o noapte și încă o dimineaţă. Ceea ce voi povesti mai jos este una dintre acele întâmplări care fac piele de găină, care îngrozesc cu atât mai mult cu cât sunt anunţate pe fondul refuzului purtătorului de cuvânt de la Hamas de a începe schimbul de prizoniere înaintea opririi oricărei intervenţii armate din partea Israelului. Jurnalista intervievează un bărbat pe nume Vasili la Netivot, unul dintre orașele greu încercate în atacul de acum. Vasili povestește: Sâmbătă la orele 6:30, după ce aude sirenele de alarmă, sună la casa părinţilor săi, pentru a vedea ce se întâmplă. Mama îi spune că tatăl, doctor în vârstă de 69 de ani se pregăteşte să plece la servici; este medic la închisoarea Shikma, în zona industrială din nordul oraşului Ashkelon. Soţia îl roagă să renunţe, dar el pleacă totuși. La ora prânzului, soţia îl caută, dar telefonul nu mai răspunde. Vești de pe drum nu au, nu obișnuiesc să-l sune când conduce. Mai târziu ei intră în legătură cu superiorii tatălui și află că tatăl nu ajunsese la servici. Acelea au fost orele cele mai îngrozitoare ale controlului teroriştilor asupra aşezărilor şi chiar a vehiculelor de pe şosele. Seara, Vasili încearcă să urmeze drumul parcurs de tatăl său dimineaţa, dar şoseaua e închisă, așa că încercarea se amână pe a doua zi, şi atunci… pe marginea drumului spre Ashkelon, Vasili distinge maşina tatălui său ciuruită de gloanţe, o imagine apocaliptică. Se vede că tatăl a fost atacat pe drum de terorişti, dar destinul lui nu îl cunoaște nimeni. Deocamdată este declarat dispărut.Read more…

Oct 11, 2023 30 comments