Uneori mă gândesc la trecut folosind expresia ”pe vremea mea”. Nimic nu e mai incorect. Mai curând ar trebui să spun: într-una din vremurile mele, pentru că am trecut mai multe, una complet diferită de cealaltă. Nu voi intra în amănunte, doar un singur exemplu. Într-una din vremurile mele analfabetismul era cel mai grav semn de ignoranță. Neștiința de carte se asemăna pe undeva cu prostia, pentru că cel care nu-și îmbogățise măcar cu o iotă bagajul spiritual nu putea pretinde că judecata sa e logică și corectă. ”Cine are carte, are patru ochi”, se spunea în acea vreme, una din multiplele mele vremi. Dar analfabetismul s-a șters de pe lista enormităților sociale în lumea în care am trăit și în care m-am învârtit și încă mă mai învârt. Accesul la cultură și la informație e la îndemâna tuturor și chiar dacă, ici și colo, mai dai de indivizi care au citit ultima carte în urmă cu mai bine de un deceniu, asta nu înseamnă că omul nu folosește în fiecare zi cele învățate în școală. Dar din păcate, lucrurile stau așa doar în aparență, pentru că analfabetismul a fost înlocuit cu ignoranța. Da, poți fi și cu știință de carte și ignorant, iată paradoxul zilelor noastre.Read more…
Istorii de familie IV. Verile la Brusturi
Fiindcă suntem în miezul iernii și fiindcă simt iarna înconjurătoare nu doar fizic, ci și simbolic, prin frigul și întunericul întregii lumi zgâlțâite de războaie, atentate absurde și prea multe alte nenorociri, vreau să vă duc în vara perpetuă din amintirile mele, vara vacanțelor aidoma poveștilor. La Brusturi, un sat din Bihor, îmbrățișat de coline împădurite, sora cea mai mică a bunicii mele a fost învățătoare mai bine de 40 de ani. Prin anii ’70, când se pensionase, copiii îi crescuseră și trăiau la Cluj, ea își aduna vara nepoții, fiecare de pe unde era prin țară, astfel că petreceam de obicei două săptămâni într-un paradis evocat de fiecare dintre noi până astăzi cu infinită iubire nostalgică. Cine își amintește romanul La Medeleni al lui Ionel Teodoreanu va recunoaște în istorisirea aceasta atmosfera dintr-o carte de adolescență. Casa în care ne petreceam zilele vacanței împreună toți verișorii era în afara satului, pe marginea unui pârâu, destul de retrasă și oarecum izolată – până în sat mergeam cam un kilometru și jumătate pe drumeaguri fermecătoare, ascunse printre garduri vii și șiruri de pomi fructiferi. Satul se află într-o zonă foarte frumoasă, la 30 de km de Marghita mea natală. Read more…
Tristeți invernale 3
La cumpăna dintre ani permiteți-mi câteva observații simple, nu chiar retorice, poate de judecată elementară, o încercare de a sensibiliza sufletele mai împietrite. a. În Gaza asaltată și rasă parțial de trupele israeliene se termină mereu hrana, combustibilul, medicamentele. În mod paradoxal încă nu s-a terminat stocul de rachete cu care Hamas-ul mai atacă încă centrul Israelului, ba chiar regiunea Ierusalimului. b. Dacă Hamas ar dispune de forța militară a Israelului și ar asalta centrul Statului Evreu, nu avem nevoie de multă imaginație pentru a ne închipui ce mega-pogrom unic în istorie ar înscrie în cartea sa de onoare…c. Toți idioții progresiști, utili și inutili, din metropolele occidentale și campusurile universitare americane se alătură cu „entuziasm revoluționar” manifestanților palestinieni și arabi, scandând From the river to the sea, Palestine will be free! Ei nu știu că această „sublimă metaforă geografică” echivalează în termeni reali cu lichidarea fizică a prezenței evreiești între râul Iordan și Marea Mediterană, practic cu suprimarea prin forță a existenței Statului Israel. Read more…
Gentrificarea
Zilele trecute am luat-o pe nepoata noastră cea mare la o zi de relaxare la un mall din Tel Aviv. Cum ei nimic nu îi scapă și este foarte curioasă din fire, s-a oprit lângă o reclamă care arăta niște blocuri turn în curs de construcție în nordul Tel Avivului. Nepoata s-a întors spre mine și m-a întrebat: “De ce nordul orașelor este de obicei mai înfloritor și locuitorii sunt mai înstăriți decât în sud?” Cunoșteam acest lucru în Israel, dar niciodată nu m-am întrebat de ce. Nordul orașului Rehovot, acolo unde locuiesc eu, găzduiește celebrul Institut Weizmann și Facultatea de Agricultură și, fără discuție, locuitorii din nordul orașului au un statut social mai ridicat și probabil sunt mai înstăriți decât cei din sud. Acest fenomen este și mai pronunțat la Tel Aviv astfel încât în glumă (sau în batjocură) cei din sud îi numesc pe cei din nord țfonim (nordici), iar cuvântul de argou țfonbonim a devenit o poreclă pentru băieții de bani gata. Tel Avivul este numit chiar Medinat Tel Aviv (Statul Tel Aviv), el fiind nu numai centrul economic al Israelului, ci și centrul vieții culturale și boeme. Dacă mă gândesc bine, acest lucru se aplică și Europei de Nord față de cea de Sud, Americii de Nord față de cea de Sud, Italiei de Nord față de cea de Sud, etc. Dar care este explicația? Care sunt factorii care intervin în alegerea domiciliului? De ce unii preferă nordul și nu sudul? Cercetând pe Internet articole legate de preferința locului unde am vrea să trăim, m-am oprit la cuvântul Gentrification.Read more…
Tania Lovinescu, o prietenă la bătrânețe
Am avut mulți prieteni în viața mea și despre ei am scris și în Baabel. Mulți au fost prietenii soțului meu și după decesul lui au devenit prietenii mei. Am avut prieteni și în copilărie, dar e mai puțin obișnuit să te împrietenești cu cineva la bătrânețe. Dar iată că se poate. Este vorba despre Tania Lovinescu. Auzisem numele ei, dar nu o cunoșteam. Era o persoană pe care multă lume o cunoștea, și nu numai evrei. Iată ce spune despre ea Denise Teodoru, în anul 2011, la România Actualități: Scriitoare, poetă, textieră de muzică ușoară și om de radio, de peste 30 de ani la microfon, reporter, nume de referință pentru literatura română. Dragostea pentru limba română a dus-o pe Tania și în Israel și după 12 ani, în 1988, a adus-o înapoi în România, deoarece nu s-a putut desprinde de țara în care s-a născut. Ea a fost foarte apreciată peste tot unde a lucrat, nu numai la radio. Despre talentul ei de poetă și scriitoare au apărut numeroase cronici deosebit de favorabile. Dar eu nu am cunoscut-o când era activă și în acest articol nu mi-am propus să scriu despre Tania, poeta și scriitoarea, ci despre Tania, prietena mea la bătrânețe. Read more…
Vasul
Am descoperit. Iată ce facem în fiecare zi! Strângem cioburi de emoții pentru a compune un vas întreg. Atunci și numai atunci când el e gata, vasul face posibil să fie îndeplinite condițiile ca în următorul somn să vină visul. El vine doar când vasului nu-i lipsește nici măcar o câtime infimă și dacă l-am umple cu apă nu s-ar scurge nimic din el. În sprijinul încrederii în afirmațiile de mai sus, azi-noapte am avut un vis. Se făcea că erau adunați prieteni și cunoștințe la un eveniment care urma să aibă loc. Centrul evenimentului eram eu și m-am așezat lângă omul pe care-l iubeam. Parcă era prima oară când îi arătam iubirea mea și tot prima oară când el mi-a dat dovada că mă iubește. Stăteam fiecare din noi așezați pe câte un scaun, dar ne atingeam brațele. Părea că mă certa pentru ceva, dar mie îmi făcea bine critica lui. Îi apăsam ușor brațul pentru orice dojană, de altfel, toate întemeiate. Am simțit parcă, aproape material, ce înseamnă să sorbi pe cineva din privire. Din partea persoanelor invitate veneau săgeți de invidie, dar și de admirație care mă făceau și mai fericită. Asta era percepția mea. Apoi, cineva mi-a dat o oglindă. M-am privit în ea și m-am văzut altfel decât mă știam de-a lungul întregii vieți. Eram tânără și frumoasă. Nu o frumusețe de revistă, ci o frumusețe blândă, venită din interior, așa cum ne dorim cu toții să arătăm când suntem priviți.Read more…
O tragedie israeliană
Undeva pe la mijlocul anilor 70, într-o mică bucătărie dintr-un bloc comunist, un adolescent stă cu urechea lipită de un radio rusesc și ascultă știrile. Știrile de noapte de la radio sunt altfel decât știrile de zi de la televizor, par mai veridice. În fiecare seară, la 19:30 fix, tânărul comută pe Kol Israel, unde aude crainici cu nume ebraice, dar cu accent perfect românesc. Acolo receptează el într-o seară că în acea țară îndepărtată, înconjurată de dușmani, un prim-ministru pe care-l cheamă Yitzhak și nu mai știu cum a demisionat pentru că soția lui deschisese un cont în dolari, lucru interzis de legislația țării respective. Și atunci băiatul, obișnuit cu conducătorii iubiți și veșnici care nu trebuie să dea socoteală nimănui, își zice: “Uite, în țara asta aș vrea să trăiesc.” A trecut mult de atunci. Tânărul de atunci chiar a ajuns să trăiască în acea țară. Prim-ministrul, Yitzhak Rabin, a fost ales a doua oară, doar că de data asta nu a mai fost nevoit să-și dea demisia – a fost asasinat de un extremist evreu, un fanatic, pentru că încercase să ajungă la un acord de pace cu palestinienii. Acum primul ministru se numește Benjamin Netanyahu. Nu de azi, nici de ieri, ci de vreo 18 ani. El nu și-ar da demisia pentru un pumn de dolari. Nici măcar pentru 1400 de morți. Laicul Benjamin Netanyahu conduce azi un guvern în care predomină elemente mesianice.Read more…
Datoria Crucii Roșii Internaționale
Nu am să pun sub semnul întrebării dacă toate organizațiile internaționale legate mai mult sau mai puțin de ONU au vreo valoare în apărarea drepturilor oamenilor de pretutindeni și a dreptății. Președintele ONU, António Guterres, și organizația pe care o conduce fac totul ca să mușamalizeze odioasele crime ale Hamasului, prin condamnarea continuă a Israelului, omițând problema majoră, faptul că Israelul duce un război de supraviețuire, încolțit din toate părțile de dușmani care îi vor pieirea. Aparent, motivul criticilor la adresa Israelului este că noi ocupăm teritorii care nu ne aparțin, dar adevărul este că politicieni israelieni de frunte precum Rabin, Peres, Barak și Olmert au încercat să facă pace cu palestinienii, dar de fiecare dată au fost refuzați, fiindcă palestinienii nu se mulţumesc cu mai puțin decât totul, adică și teritoriul Israelului. Din păcate, partidele de dreapta israeliene au avut dreptate – deocamdată nu ai cu cine negocia. În 7 octombrie, zeci de adolescente și femei tinere au fost răpite și de atunci sunt violate și continuă să fie violate. Acesta este probabil motivul pentru care Hamas nu vrea negocieri pentru eliberarea acestor femei, de teamă că ele vor povesti tot ce li s-a făcut de către acei barbari. Mă întreb unde este vocea organizațiilor globale pentru drepturile femeilor care să condamne Hamasul?(1) Să înţeleg obiectivul mișcării Me too care apără pe bună dreptate cauza femeilor nu include evreicele? “Me too if she’s not a Jew”?Read more…
Războiul din Ucraina: Montecuccoli redivivus
Raimondo Montecuccoli a fost un faimos general de origine italiană din secolul al XVII-lea în slujba Habsburgilor, cunoscut pentru victoriile sale din Războiul de 30 de Ani și din bătăliile împotriva turcilor, precum și pentru manualele pe care le-a scris despre arta războiului. Și dacă lumea nu a auzit despre el, precis își va aduce aminte de o zicală a lui care a devenit faimoasă: ”pentru un război îți trebuie trei lucruri: bani, bani și iar bani”. În paranteză, se pare că de fapt nu el ar fi spus-o, ci contele Gian Giacomo Trivulzio, comandant al armatei regelui francez Ludovic al XII-lea, cu 100 de ani înainte, dar în conștiința publică autorul este Montecuccoli. Însă, important nu este cine ar fi spus, ci semnificația cuvintelor, foarte adevărate și astăzi; ultimul care și-a dat seama de acest lucru este Volodymir Zelensky, președintele Ucrainei. Războiul ruso-ucrainean împlinește în curând doi ani și, așa cum am mai scris, nu se vede nicio luminiță la capătul tunelului. Nu se întrevede sfârșitul confruntării, pentru simplul motiv că niciuna din părți nu este dispusă să propună negocieri de pace. Read more…
Povești din portul Haifa
Din vremurile cele mai vechi, de când au început să cutreiere mările, oamenii au căutat să-și adăpostească corăbiile în porturi naturale, locuri ferite de vânt și de valuri. Dar ce să facă cei care au coasta ca o linie dreaptă, ca de exemplu estul Mediteranei? Comerțul maritim era o necesitate și ei au construit cu mari eforturi bazine artificiale, ferite de urgia mării prin diguri. Așa a fost de exemplu portul Așkelon, construit de filisteni încă din Epoca Bronzului, portul Gaza de pe „Drumul tămâii”, unde făceau comerț nabateenii și portul Cezarea din epoca romană. Interesant că singurul golf natural, golful Haifa, nu a fost folosit până în secolul XX.Read more…
Israelienii
Una (și nu neapărat cea mai importantă) din cauzele care au adus la situația dezolantă în care ne aflăm este structura demografică a populației israeliene. Aceste rânduri sunt destinate cititorului de limba română, mai puțin familiarizat cu peisajul demografic al acestei zone și cu multitudinea de fațete ale noțiunii de israelian. În Israel nu există israelieni. Israelianul se declară israelian doar după ce a trecut de punctul de control al frontierei și atunci de regulă străinilor. Cu toate acestea, vorbitorii de limbă ebraică cunosc expresia „poporul Israel”, o înțeleg și știu în ce context se folosește, chiar dacă nu toți o pot defini și explica cu ușurință. De asemenea cunosc deosebirea dintre această expresie și expresia „poporul evreu”. În statul Israel trăiesc 9-10 milioane de israelieni, plus câteva sute de mii care trăiesc în străinătate. Presupunând că majoritatea cititorilor cunosc expresia „cetățean român cu domiciliul în străinătate”, cred că e clar la ce categorie de persoane mă refer. Aceștia nu au drept de vot și nici dreptul să fie ales în parlament sau în consilii municipale sau locale. Dar ei fac armată, plătesc impozite, asigurare națională sau medicală – dacă instituțiile relevante reușesc să îi găsească. În aceeași situație sunt și israelienii plecați în excursii în străinătate, așa cum fac mulți tineri și tinere care și-au încheiat serviciul militar obligatoriu și pensionarii care își pot permite. Deci cine sunt israelienii? Read more…
Lauri ofiliți pentru prima anestezie modernă
Prima anestezie reușită din istoria medicinei moderne este considerată cea efectuată de William T.G. Morton (1819-1868) la Boston, în 16 octombrie 1846. Era o tehnică revoluționară care utiliza eterul. Demonstrația memorabilă a lui Morton a avut loc în sala de conferințe din Massachusetts General Hospital și care, în onoarea acestui eveniment, este numită și astăzi Etherdome, a devenit un loc de pelerinaj pentru cei interesați de istoria medicinei. Totuși, gloria lui Morton a fost contestată de alți doi pionieri ai anesteziei. Cu doi ani înainte de Morton, dentistul Horace G. Wells (1815-1848) a efectuat analgezii cu protoxid de azot pentru extracții dentare. Iar Charles T. Jackson (1805-1880) susținea că laurii i se cuvin lui. Cei trei protagoniști, Morton, Wells și Jackson, au fost implicați în dispute legale amare, fiecare pretinzând că a inventat anestezia indusă farmacologic. În cele din urmă succesul a fost al lui Morton, dar procesele l-au ruinat. Niciunul dintre cei trei nu știau că pretențiile lor la prioritate fuseseră anticipate cu peste patru decenii de chirurgul japonez Hanaoka Seishū (1760-1835), care, începând din 1804, a efectuat diverse proceduri chirurgicale, mai ales mastectomii pentru cancerul de sân, sub sedare profundă administrată oral, mai exact sub o comă indusă farmacologic.Read more…
Coarnele lui Moise?
În zorii zilei de 7 octombrie 2023, denumită Sâmbăta neagră, o haită imensă de bipezi sălbatici a atacat o serie de așezări evreiești situate la granița cu fâșia Gaza; nu intenționez să intru amănunte referitoare la bestialitățile la care s-au dedat liotele de fiare și la ceea ce au lăsat în urma lor. Această zi, 23 Tișrei în calendarul ebraic, are o valoare spirituală importantă: era ajunul sărbătorii Simhat Tora (Sărbătoarea Torei), zi în care se citește ultima pericopă din ciclul celor 54 de pericope anuale ce compun Pentateuhul, concomitent reluându-se imediat citirea de la început a Pentateuhului cu pericopa Geneza. Acest aspect simbolizează spiritul de continuitate a Torei. Decalogul (Cele Zece Porunci), parte constituentă din Tora, prezintă o importanță deosebită pentru întreaga omenire, nu doar pentru evrei. Iar cel ce a primit acest Cod de legi, prin Revelația de pe Muntele Sinai, nu era altul decât personajul principal din întregul Pentateuh: Moise, Profetul Domnului. Subiectul dezvoltat în continuare prezintă modul în care este ”văzut” profetul Moise de către doi titani ai artelor plastice: Michelangelo și Rembrandt.Read more…
Magie în mai multe interpretări
Când ies de la locul de muncă, la ora cinci după-amiază, e deja întuneric Un întuneric rece care mă face să scotocesc grăbită în geantă, căutând eșarfa pe care am uitat să mi-o pun în birou. Dar tocmai când m-aș înfăşura cu ea, tristă şi abătută, se aprind luminile. Mii și mii de steluțe colorate, pe stradă, în grădini, pe fiecare stâlp și trunchi de copac, șiraguri de LED-uri vesele, fulgi uriași de nea, siluete de panglici și clopoței, cabluri cu beculețe care întind deasupra carosabilului curcubeie de lumină. Și ochii veselia îmi cuprinde privirea. Magia tehnologiei create de oameni pe care nici nu-i cunosc mă ajută să trec prin frigul și întunericului iernii din jur. Uneori se face ger amar și în sufletele oamenilor. Nu numai vremea poate aduce ierni crunte, ci și istoria vine câteodată cu perioade cumplit de întunecate. Istoria despre care citim în cărți, auzim de la bătrâni – sau prin care trec mulți dintre noi și acum. Și în astfel de momente, când lumea riscă să se scufunde în tristețe, spaimă, beznă, ne putem gândi din nou la magicienii care și-au propus să reaprindă luminile în jur – luminile artei create de evrei maghiari care au reuşit să aducă zâmbetul pe fața oamenilor din lumea întreagă. Primul pe care l-aș menționa în acest context era un magician în sensul cel mai frecvent folosit al cuvântului. Mă refer aici la cel ajuns la faimă internațională sub pseudonimul Houdini. S-a născut la Budapesta, în 24 martie 1874, sub numele Erik Weisz şi avea doar patru ani când famlia sa a trebuit să părăsească Ungaria.Read more…
Tristeți invernale 2
1. Agresiunile flagrante, violențele extreme și dreptatea ultimă este apanajul exclusiv al marilor puteri. Restul statelor au dreptul să mormăie pe la colțuri, să latre în pustie ori să-și plângă de milă. Națiunile mici au doar șansa vasalității înțelepte, a supraviețuirii sub cizma hegemonilor, cel mult a unei prosperități limitate în caz de supunere perfectă. 2. Există momente astrale ale istoriei, când forța brută a maselor dezlănțuite nimicește puterea oricărui aparat represiv, fie el supradotat și foarte instruit. Represiunea, oricât de bine organizată și pregătită din timp, va fi umilită și călcată în picioare de către o mulțime aparent haotică în câteva ore. Nu există forță umană sau tehnologică care să se opună cu succes majorității unui popor revoltat cu adevărat. 3. Creșterea taxelor și impozitelor impuse cetățenilor reprezintă măsura exactă a incompetenței, incapacității și proastei administrări a statului. Inflația constituie în mare măsură cuantumul pierderilor înregistrate de cetățeni și de avuția națională datorat proastei guvernări.Read more…
Hanuca – între istorie și tradiție
Ce reprezintă sărbătoarea de Hanuca? Răspunsul este: istorie și tradiție. Pe baza evenimentului istoric, de-a lungul generațiilor s-a format tradiția. Mai ales acum, când unii încearcă să conteste istoria evreiască în timp ce cercetările arheologice au scos la iveală un palat din perioada regilor Hașmonei la Ierusalim, este important să ne referim la ea. Atunci când dovezile ies la iveală, fie ele literare, arhivistice sau arheologice. Istoria nu mai poate fi contestată, cu toate că unii încearcă să le treacă cu vederea, să le ”reinterpreteze” până la denaturare, sau chiar să le distrugă. Chiar dacă unii intelectuali și oameni politici afirmă că în epoca noastră dreptul istoric nu mai poate fi pus în aplicare, el totuși există și trebuie luat în considerație. Hanuca se bazează pe victoria reală a răscoalei conduse de Matitiahu Hașmoneul și fiii săi, frații Hașmonei sau Macabei. A urmat întemeierea regatului hașmoneu. El a rezistat până la cucerirea romană a Ereț-Israelului. Evenimentele desfășurate în decursul unui secol și jumătate de istorie sunt prezentate în numeroase manuale, tratate și studii, așa cum au fost reconstituite de istorici pe baza izvoarelor. Există diferențe de la un istoric la altul, în funcție de cunoașterea izvoarelor, de tendința istoricului respectiv și de epoca în care a trăit acesta. Dar faptele rămân aceleași. Răscoala Macabeilor a dus la târnosirea Templului de la Ierusalim, la întemeierea unui regat iudeu independent, la trasarea unei faze noi în istoria evreiască multimilenară. Desigur, se pune întrebarea interpretării, a reanalizei istorice.Read more…
O iarnă care se lasă așteptată
Suntem la început de decembrie și iarna noastră întârzie, poate mai mult decât de obicei. Afară sunt 22 de grade celsius la prânz, și se anunță o vreme și mai caldă. Pe vremuri, când lucram la Toronto, am învățat că anotimpurile în acea țară se împart în două părți inegale: vara – iulie și iarna – restul anului. Mai era și Indian summer, adică vreo câteva săptămâni cu temperaturi acceptabile, aproape fără intemperii, copaci cu frunze ruginite, un peisaj realmente impresionant. Eu, locuitor temporar al acelor locuri, eram revoltat că nu se poate face nimic pentru a schimba clima locală, dar ”băștinașii” priveau lucrurile cu cea mai impertinentă nonșalanță: era cald, totul e în ordine; se făcea frig, era zăpadă, dar înăuntru era cald, circulația publică nu prea avea de suferit, metroul circula normal ș.a.m.d. Dar aici, în Israel, treburile stau complet altfel. N-am idee cine a copiat pe cine: natura a preluat ”tradițiile” vieții de zi cu zi, sau din contra, viața noastră e o copie fidelă a vremii. e o copie fidelă a vremii.
Am petrecut mult timp prin locuri străine și știu că nicăieri schimbările de anotimp nu se petrec cu precizia caracteristică științelor exacte, dar am senzația că aici, la noi, parcă totul e cel mai aiurea și mai alandala… Pe scurt, mai tot ce se întâmplă aici nu are nicio legătură cu ceea ce ar trebui să se întâmple. S-o luăm de la început.Read more…
O „plăcere vinovată”
Una din întrebările din interviurile standard adresate unor vedete vizează „plăcerea vinovată” a interlocutorului. Fără a fi vedetă şi fără să-mi fi fost pusă această întrebare, recunosc chiar la începutul articolului de faţă că îmi place să urmăresc filmele de Crăciun. Ştiţi dumneavoastră care: cele care se petrec de obicei în orăşele de provincie (americane sau canadiene) cu peisaj înzăpezit, cu căsuţe idilice, unde El (sau Ea) cu o carieră în plină ascensiune într-o metropolă, dar cu inima zdrobită de o dezamăgire recentă în dragoste, revine acasă de sărbători şi se reîntâlnește cu Ea (sau El) – prima iubire din timpul liceului – care nu a părăsit localitatea natală unde conduce o mică afacere (restaurant, brutărie-patiserie, băcănie, garaj, fermă), implicându-se, în acelaşi timp, în proiectele locale idealiste (salvarea unei clădiri-monument sau a unui parc dendrologic ce urmează a fi preluat şi desfiinţat sau a propriei firme cu tradiţie, ameninţată de faliment). La început relaţia dintre cei doi e aproape ostilă, întrucât unul dintre ei e pentru progres şi prosperitate în afaceri, iar celălalt dedicat unor obiective care par desuete şi păguboase, dar sunt utile pentru păstrarea tradiţiilor şi coeziunea comunităţii.Read more…
Despre Rătăciri deliberate
Dacă prezentarea mea de această seară ar fi o povestire inclusă în Rătăciri deliberate, volumul publicat de de Doina Gecse-Borgovan, ar începe cam așa: Ne-am întâlnit cu Doina cândva spre sfârșitul anilor 90, eu rătăcind ca toți studenții din anul I pe coridoarele mereu reci ale Filologiei clujene, întrebând cu disperare pe toți care păreau colegi din anii mai mari unde se află sala Grimm sau Lenau. Sau în fața bibliotecii de engleză într-o dimineață friguroasă de sesiune de iarnă, când returnam cărțile pe care teoretic nu aveam voie să le scoatem din sala sumbră de lectură, dar pe care bibliotecarele ne lăsau să le luăm acasă peste noapte, dacă promiteam că le returnăm cu sfințenie înainte de începerea programului – ceea ce și făceam, că doar toți aveam nevoie de cărți și de bunăvoință. Sau, trăind deja în același oraș, mișcându-ne prin cercuri asemănătoare, ne-am întâlnit după anii de facultate la un spectacol de teatru, de film, la un concert sau o lansare de carte, după care discutam îndelung despre meritele sau deficiențele spectacolului la o cafea sau un pahar de vin…Realitatea însă este una diferită: ne-am întâlnit cu Doina mult mai târziu, în curtea școlii, într-o ipostază poate mai puțin profesională, dar cu atât mai importantă (cel puțin pentru noi): cea de mamă.Read more…
Miniatură – Cuvinte dilematice
“Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte/ În care te-adânciră barbarii de tirani!/ Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă/ La care să se închine și cruzii tăi dușmani”. Acestea sunt primele versuri ale Imnului patriei noastre pe care am sărbătorit-o de curând, la 1 Decembrie. Știm asta, desigur, dar acum vreau să vă introduc în universul unui copil de patru ani și jumătate care a învățat aceste versuri pentru prima dată, la grădiniță, în avansul sărbătoririi unei zile importante și demne de tot respectul. Mara este o fetiță minunată din familia mea mai extinsă, o fetiță aflată în al cincilea ei an de viață. Fratele ei mai mare, Gabriel, are deja opt ani și este elev în clasa a doua. Cei doi micuți sunt adorabili, deștepți, frumoși, bine crescuți, desfășoară multe activități și au interese specifice vârstei lor. Gabriel citește mult, joacă tenis, învață să cânte la ukulele și frecventează un cerc de teatru pentru copiii de vârsta lui. Evident că el este un model pentru micuța lui soră. Cum spuneam, în zilele premergătoare sărbătorii de 1 Decembrie, doamnele educatoare de la grădinița frecventată de Mara i-au învățat pe copii să cânte imnul țării. Read more…