Femeile par să fi tricotat dintotdeauna, intrând şi în literatură cu andrelele în mână, asemenea dădacei lui Puşkin. Totuşi şi acest dintotdeauna a putut fi datat. După o căutare pe Internet am aflat că cele mai vechi obiecte realizate cu o tehnică apropiată de tricotajul actual (împletirea în ochiuri a unor fire textile) au fost descoperite în săpăturile arheologice din Scandinavia, Egipt şi Peru ceea ce dovedeşte faptul că popoare din diferitele părţi ale lumii au descoperit şi aplicat, independent unele de altele, proceduri identice de confecţionare a obiectelor vestimentare. Şi nu e de mirare dacă mă gândesc că în cartea lui George Gamow Treizeci de ani care au zguduit fizica este relatat un episod în care celebrul fizician P.M. Dirac, vizitându-şi prietenul – un alt mare fizician, Piotr Kapiţa, – a urmărit-o îndelung pe soţia acestuia, Ania, care tricota. În final, Kapiţa a concluzionat că mai există un mod, unul singur, de a lua ochiul pe andrea. Soţia lui Kapiţa i-a explicat râzând că femeile ştiu asta de multă vreme, există doar două moduri de a tricota: pe faţă şi pe dos. Cele mai vechi relicve de articole tricotate cu tehnica actuală (şosete, căciuli şi săculeţe) datează din secolul al III-lea e.n. şi au fost descoperite în Arabia. Arabii au răspândit meşteşugul tricotatului atât în Orient, pe Drumul Mătăsii, cât şi în Europa, prin intermediul maurilor.Read more…
