Când s-a născut era frumușel, cu greutate normală și fără să i se găsească vreo malformație. Totul părea în cea mai perfectă ordine. Dar la un an și jumătate, mama a observat că atunci când îi strigă numele, copilul nu întoarce capul, nici privirea. Putea fi o deficiență în auz sau… ceva mai serios? Era serios. Era autism. În mijlocul secolului trecut autismul era considerat o formă a schizofreniei. Astăzi există o diferențiere clară între cele două boli. Autism Spectrum Disorder (ASD) este denumirea medicală, care cuprinde o diversitate de trepte și forme. Fiecare formă variază și de la o persoană la alta. În marea majoritate a cazurilor autismul arată primele semne în al doilea an de viață. După primul șoc urmează cunoașterea realității, trezirea.Read more…
Se spune că cei cu limba maternă maghiară au dificultăți la învățarea limbilor străine. Ar fi și logic, pentru că maghiara este foarte diferită de limbile popoarelor din jur. Se cunosc însă și excepții. Ármin Vámbéry (1832-1913) a fost un adevărat geniu lingvistic. S-a născut cu numele de Hermann Wamberger într-un orășel de lângă Bratislava (pe atunci în Ungaria), într-o familie de evrei săraci. De la început a avut numai greutăți: era orfan de tată, era șchiop și, familia fiind foarte săracă, după școala primară a fost dat ucenic la un croitor. Totuși, el a dat ore particulare și a făcut liceul, apoi a studiat la Bratislava, Viena și Budapesta. La 20 de ani știa maghiara, slovaca, franceza, germana, engleza, latina, greaca, ebraica, limbile scandinave, rusa și începuse să studieze limba turcă. Orientul îl fascina. A plecat la Istanbul, unde și-a găsit de lucru ca profesor de limbi europene. În scurtă vreme și-a făcut relații prin protipendada locală, s-a convertit la islam, luând numele de Reșit Efendi și a devenit secretarul marelui vizir, Fuat Pașa. În timpul liber a făcut traduceri din istoricii turci, a publicat un dicționar și a studiat diferite limbi înrudite cu turca. În semn de apreciere a realizărilor lui, Academia Maghiară l-a ales membru corespondent, iar în 1861 i-a dat o bursă pentru a cerceta originile limbii maghiare și înrudirea ei cu alte limbi asiatice.Read more…
Consecvent obiectivului principal al inițiatorilor și organizatorilor simpozionului File din istoria evreimii clujene (7 ediții în perioada 2011-2019) de a evidenția aportul evreimii clujene la dezvoltarea economică, culturală și socială a orașului, propun spre publicare o primă listă a profesorilor evrei care au predat, în principal, la cele șase instituţii de învăţământ superior din Cluj, după anul 1945. Aceasta vine în completarea listelor cu medici, întreprinzători/industriași, mici meseriași, comercianți, oameni de cultură (scriitori, publiciști, filosofi, compozitori, artiști plastici, actori și regizori) evrei prezentate cu ocazia simpozioanelor, în volume sau unele articole în coloanele revistei Baabel. Tematica profesorilor universitari clujeni evrei a fost abordată încă de la prima ediție a simpozionului File din istoria evreimii clujene din 2011 de către cunoscutul istoric local György Gaal. Lucrarea sa Profesori evrei la Universitatea din Cluj/Kolozsvár (1872-1919) a scos în evidență contribuția a aproximativ 30 de profesori de origine evreiască (unii erau convertiți la creștinism) care au activat în aproape toate domeniile științifice, mai ales în medicină, dar și în matematică, chimie, botanică, arheologie, drept ș. a. Zsigmod Purjesz, Pál Steiner, Nathan Feurer, Aladár Elfer, Imre Hegyesi, Miklós Elekes au fost întemeietori de școli medicale, renumiți medici sau savanți. Read more…
1921 a fost un an din perioada interbelică, relativ liniștit din punct de vedere politic, atât în Europa cât și în întreaga lume. În domeniul medicinii au loc câteva evenimente importante, printre care: introducerea substanțelor de contrast în roentgenologie; în Suedia se introduce pentru prima dată analiza V.S.H. (viteza de sedimentare a sângelui), care poate să arate dacă există o infecție în organism; pediatrul american Hass introduce tratamentul cu raze UV în rahitismul la copii; în Germania se introduce în stomatologie termenul de periodonțiu – țesuturile care leagă dintele de osul maxilar și mandibular. Mă voi opri la două evenimente care au avut loc acum 100 de ani. Ȋn primul rând e vorba de izolarea insulinei. Insulina este un hormon secretat de insulele Langerhans ale pancreasului și are un rol hipoglicemiant. Insuficienta secreție de insulină provoacă diabetul. Pancreasul (sau ficatul alb) a fost cercetat din timpuri străvechi, dar la jumătatea sec. al XIX-lea Claude Bernard a arătat importanța lui în organism.Read more…
Clasele de liceu de după război au lăsat urme mai puțin adânci în memoria mea. Clasa a VI-a, după întoarcerea din deportare, a constat în participarea pasivă la ore, timp de o lună (ultima din anul școlar 1944-45), la un liceu de băieți. Ultimele două clase le-am urmat la nou-înfiinţatul Liceu Evreiesc din Cluj, care a avut o existenţă de doar doi ani. Spre deosebire de Zsidlic, acest liceu avea clădire proprie, avea limba de predare română, dar principala diferență consta în numărul mic al elevilor. Exista câte o singură clasă mixtă, cu un număr redus de copii. Lipsa de elevi a determinat probabil și viața scurtă a acestui liceu. Pe de o parte acum copiii evrei se puteau înscrie la orice școală, pe de alta însuși numărul evreilor din Cluj (și din România) a scăzut dramatic, prin plecarea în Israel sau alte țări a puținilor supraviețuitori.Read more…
1941, Satu Mare. În clădirea din vecinătatea casei lui Bernath și Eugenia, bunicii mei, s-a mutat jandarmeria horthystă. (Conform Dictatului de la Viena din 1940, nordul Transilvaniei a fost anexat Ungariei). Bunicul era medic veterinar, specializat mai ales în patologia cailor. În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro- ungară, la serviciile veterinare de pe frontul italian. Pentru actitvitatea sa a fost decorat cu ordinul Crucea de Fier. La scurt timp după venirea noilor vecini, a fost solicitat să trateze caii bolnavi din grajdurile jandarmeriei. O dată a fost chemat noaptea să trateze de urgență calul unui ofițer. Maiorul Sándor Perényi dorea să-i mulțumească personal medicului veterinar pentru tratamentul acordat calului său preferat, drept care l-a invitat la o întâlnire. – Dr. Bernath Roth, s-a prezentat bunicul meu. Maiorul știa totul despre el. După cuvintele de apreciere, a continuat: – Am auzit că ați primit Crucea de Fier pentru activitatea deosebită pe front și ați fost avansat la gradul de căpitan.Read more…
În urmă cu un an, la 26 ianuarie 2020, la Şimleu Silvaniei, la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului, formaţia klezmer MAZEL TOV a Comunității Evreilor din Cluj, dirijată de Vasile Socea, a lansat CD-ul cu muzică de holocaust înregistrată sub titlul «Să păstrăm memoria vie ». Vremurile pe care le trăim acum, cu fețele acoperite de măști, izolați, cu restricții privind socializarea, nu permit să se organizeze evenimente de anvergură, vesele sau solemne; spectacolul prezentat la Şimleu Silvaniei a fost penultima ieșire la rampă (ultima fiind programul dedicat întâlnirii cu prietenii armeni, cu prilejul sărbătorii de TU BIŞVAT de anul trecut) a klezmerilor clujeni. Totuşi, adaptându-ne acestor vremuri neobişnuite, de pandemie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Comemorării Victimelor Holocaustului, formaţia MAZEL TOV restrânsă a înregistrat un buchet de melodii culese din muzica născută în acea perioadă sau dedicată momentului comemorării. Read more…
La fel ca alte sărbători „minore”, Tu Bișvat nu este amintită în Vechiul Testament. Ea nu este o sărbătoare a plantării de pomi, așa cum o cunoaștem azi; poate nici măcar nu este o sărbătoare, ci doar o dată care marchează în calendar o perioadă a anului agricol din Ereț-Israel. Pentru un popor exclusiv agricol, care se ocupa cu păstoritul și cu prelucrarea pământului, aproape fiecare sărbătoare din perioada biblică are și aspecte agricole. Sărbătoarea de Pesah indică coacerea orzului, din care se făcea pâinea, hrana de bază a populației. Noua recoltă era așteptată cu nerăbdare, la fel ca pâinea proaspătă. Chiar numele lunii, Nisan, înseamnă aviv, primăvară. În cartea Exod aviv, primăvară, este sinonim cu coacerea orzului. Urmează cele 49 de zile de omer, în care se cărau și se numărau snopii. La sfârșitul lor avem sărbătoarea de Șavuot, secerișul grâului și aducerea la Templu a primei recolte. În afară de primirea Torei pe Muntele Sinai, aceasta este o sărbătoare pur agricolă, numită hag habikurim, sărbătoarea primei recolte. Apoi Sucot sărbătorește strângerea recoltei pentru iarnă. Tot atunci încep și rugăciunile pentru ploaie, ca să avem un an îmbelșugat. Read more…
Mărturisesc, continui să citesc Caragiale. Parcurg cu interes eseurile și foiletoanele scrise în urmă cu mai bine de un veac (nu mai puțin de 650 pagini!) și încerc să înțeleg atmosfera în care trăia marele dramaturg, dar în același timp sunt uimit de volumul activității sale literare, doar parțial adusă la cunoștința marelui public, bineînțeles în afara celebrelor sale piese și unele din ”produsele” prea bine știute, cum ar fi Dl Goe sau Bubico. Cu un cuvânt, mă delectez. Și acum o paranteză, după părerea mea obligatorie pentru înțelegerea motivului care m-a îndemnat să scriu aceste rânduri. Vreme de mai bine de 30 ani am trăit în România, cu senzația că apucasem să cunosc realitățile acestei țări, să-i cunosc poporul, istoria, mentalitatea. Am cunoscut români de origine rusă, germană, și bineînțeles evreiască și maghiară. Pe „românii unguri” i-am întâlnit la București, dar și în Transilvania, am avut colegi unguri și tot timpul am fost convins că în ciuda accentului lor deosebit, ei posedau aceeași mentalitate, legată de propria lor structură intelectuală, educație, atâta doar că ei aveau două limbi materne, iar eu aveam numai una.Read more…
Iată-mă în dimineaţa zilei de 1 ianuarie, prima zi din ultimul meu an în câmpul muncii, ca angajat la stat, cu contract de muncă full-time şi cu cartelă electronică de acces în garajul subteran. De-acum încolo zilele se vor scurge implacabil, precum firele de nisip din clepsidra acestui ultim an. Încă nu ştiu dacă acest asalt final este prilej de bucurie sau de tristeţe. Aştept cu nerăbdare vremea libertăţii neîngrădite, care va să vină peste un an, când nu voi mai fi legat de un program strict şi nu voi fi nevoit să mă milogesc pentru câteva zile libere ca să mă duc la vreun congres sau să mă bucur de o vacanţă de sărbători. După acest ultim an voi putea merge şi veni după pofta inimii – presupunând că vom putea călători liber, ceea ce nu mai este de la sine înţeles. Totuşi, pensionarea mea care se apropie, mă întristează puţin. Scăderea previzibilă a venitului meu este cât se poate de dureroasă. Singurul lucru care mă consolează este posibilitatea de a-mi completa pensia cu diverse munci teoretic posibile. Însă în ciuda acestei perspective e puţin probabil să-mi pot păstra nivelul de trai actual. Evident, îmi vor scădea şi pretenţiile, dar nici acest fapt nu este o sursă de optimism, ci mai degrabă de îngrijorare.Read more…
Anul Nou al Pomilor – 15 Șvat sau TU biȘvat (Hamișa-Asar biȘvat) după calendarul ebraic – este o sărbătoare agricolă din perioada antichității iudaice, atunci când poporul evreu se afla în țara lui. Era ziua în care începea un an nou pentru pomi. Din punct de vedere meteorologic – folosind un termen modern – se considera că în această zi începe o fază nouă în privința căderii ploilor, ceea ce influența asupra dezvoltării pomilor. În acea zi se obișnuia să se planteze puieți, pomi noi. Se obișnuia și consumul fructelor pomilor, roade legate în anul precedent, deci crescute cu ajutorul ploilor din anul precedent. După începutul diasporei, conținutul acestei sărbători s-a schimbat. Evreii sefarzi și orientali au păstrat amintirea conținutului ei agricol, dar i-au adăugat un conținut cabalistic, legat de seara de ajun de 15 Șvat. Este o cină specială, un ”seder” asemănător cu cel din seara de ajun de Pesah. La această cină sunt respectate norme halahice care cer consumul a patru categorii de fructe, în funcție de forma lor și de forma sâmburilor, precum și consumul a patru pahare de vin. Evreii așkenazi hasidim au preluat acest obicei. S-a încetățenit ideea consumului de fructe aduse din Ereț Israel, care pentru a putea fi păstrate erau zaharisite. De fapt, uneori erau cultivate în alte țări cu climă mediteraneeană… La sfârșitul secolului al XIX-lea mișcarea sionistă a preluat această tradiție, având însă grijă ca fructele respective să provină chiar din Ereț Israel. Acest obicei a continuat și mai târziu: îmi aduc aminte de copilăria mea, la Galați, când bunica mă îmbia în această zi să mănânc ”hamișusărul” (hamișa-asar, 15).Read more…
Dilema de mai sus a fost probabil depășită definitiv de succesul noului stat austriac, înființat la un deceniu după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, în direcția unui stat real, stabil, democratic, prosper, occidental dar nealiniat, cu o identitate tot mai clar conturată. Tranșarea dilemei doresc să o ilustrez întâi de toate printr-o celebră butadă, potrivit căreia „austriecii au reușit să convingă întreaga lume că Hitler a fost german și Beethoven austriac“. Austria a avut probleme fundamentale legate de identitatea națională încă din 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, când a fost întemeiată prima mică Republică Austria, pe ruinele fostei mari puteri europene. După secole de multietnicitate și plurilingvism în cadrul Imperiului Habsburgic, locuitorii regiunilor Austriei propriu-zise s-au considerat germani, pentru că vorbeau limba germană și se identificau cu cultura germană. În unele regiuni precum în Tirol, locuitorii s-au definit dintotdeauna tirolezi, având tradiții și obiceiuri foarte specifice. Pe bună dreptate istoricul Friedrich Heer descria confuzia legată de identitatea națională a austriecilor astfel: „Cine sunt austriecii de fapt în 1918? Germani din sudul Germaniei? Germani dintr-un al doilea stat german? Germani austrieci sau austrieci germani?“. Read more…
Se împlinesc 60 de ani de la prima mea excursie în afara României, despre care nu pot spune că nu am amintiri frumoase. Trecuseră 20 de ani de la deportarea în Transnistria și dacă s-a ivit ocazia de a face o astfel de excursie, am primit-o cu mare plăcere. Atunci ca și acum cred că îmi datorez viața armatei sovietice care ne-a eliberat și le sunt recunoscătoare acelor soldați care au venit cu căruțe, prost echipați, dar cu un entuziasm și eroism insuficient apreciat azi. Cred, de fapt sunt convinsă că mă veți eticheta ca nostalgică, dar și cu acest risc vreau să vă povestesc amintirile mele, cu bune și cu rele, despre cele două săptămâni petrecute în 1961 la Kiev, Leningrad și Moscova. Soțul meu făcuse o excursie la Moscova cu Uniunea Scriitorilor, cu trei luni înaintea mea, și el a insistat să merg și eu cu ONT. Excursia nu era scumpă și eu am acceptat cu multă plăcere. Știam deja multe despre ororile stalinismului din URSS, despre procesele „halatelor albe”, despre „gulag” și îl cunoscusem chiar pe renumitul scriitor și regizor Iakob Sternberg, (cel care a descoperit-o la Cernăuți pe artista Sidi Tal). El fusese deportat câțiva ani în Siberia. În timpul vizitei sale la București, în 1956, el ne-a povestit ce au suportat scriitorii evrei, și nu numai ei, în perioada stalinistă. Îl citisem pe Ehrenburg și alte cărți apărute în perioada „dezghețului” și totuși am acceptat cu bucurie această excursie. Nu eram supărată pe soldații care ne-au eliberat, nici pe țara aceasta imensă și pe locuitorii ei. Voiam pe cât posibil să văd cel puțin cele trei orașe-emblemă pe care mi le oferea excursia. Read more…
Încă de la cafeaua de dimineață urmez sfaturile cercetătorilor de la Universitatea din Viena, care consideră că amnezia zilelor săptămânii este un semn al suprasolicitării psihice a populației în timpul lock-down-ului. Astăzi este miercuri, 6 ianuarie, 2021. Deși reperele mele zilnice rămân gărzile în spital, simt pierderea senzației timpului din cauza lipsei matineelor de duminică la Musikverein, a reprezentațiilor de marți de la Operă, ziua când e cel mai ușor de găsit bilete și a mersului la piață, vineri… M-am hotărât sa fac o plimbare pe Ringstrasse, apoi să iau masa de prânz în centrul orașului. Ce aș recomanda doamnelor, mai ales acum, într-o plimbare în aer liber, este să aibă mult curaj la alegerea culorii rujului, chiar dacă totul contrastează cu echipamentul sportiv, în cazul meu, costumul de Nordic Walking. Pornesc întru-un exercițiu simbiotic, fizic și mental, de meditație, memorie și cugetare, străbătând aproape 6 km în zgomotul ramurilor platanilor desfrunziți, într-un decor bine-cunoscut, dar care îmi pare străin. în timpul minimalismului contemporan, a încetinirii ritmului vieții și a distanțării sociale, bulevardul este o risipă de spațiu, de monumente și palate care completează ansamblul arhitectural al reședinței împăraților Austriei…Read more…
Categoric sunt o persoană norocoasă. Am reuşit să mă programez încă din prima zi, la un centru de vaccinare din Oraşul Comoară. Nici nu-mi venea să cred că platforma online funcţiona, că procedura mergea ca unsă şi, în final, mi se trimitea şi o confirmare de programare. Toată această euforie – în care am reuşit să programez la centrele de vaccinare din oraşul meu rude şi prieteni din categoria (80+) – a durat o zi şi jumătate, până când s-au epuizat toate locurile din centrele de vaccinare disponibile în municipiul nostru – adică se terminase tranşa de vaccin prevăzută pentru intervalul de timp deschis programărilor. Între timp, guvernul a emis noi hotărâri prin care s-au extins substanţial categoriile de persoane eligibile pentru etapa a doua de vaccinare anti-Covid19…Read more…
Copii, vă rog nu vă apropiați prea mult de mine. Este interzis din cauza pandemiei! Nepoții mei nu îmi acceptă cererea, ci mă tot întreabă: „De ce? Ce este pandemia? Când se va termina?” Răspunsuri aș avea, dar majoritatea se bazează numai pe logică nu au o bază solidă. Copiii îmi simt nesiguranța și continuă să se apropie de mine și de iubita lor bunică. Recunosc, nu am fost prea disciplinați, ne-am întâlnit adeseori cu ei, ba chiar au dormit la noi în timpul pandemiei. Ne venea foarte greu să refuzăm, mai ales că părinții lucrează și venind acasă, încep muncile casnice, cele educative, în locul școlilor închise, precum și cea de părinți. Cu toate greutățile, au rămas părinți grijulii. Noi îi ajutăm cum putem. Copiii vin la noi printre altele pentru că este foarte greu să găsești pe cineva care să-i îngrijească în orele dimineții. Iar noi, ca pensionari, avem timp berechet. Îi supraveghem să-și pregătească lecțiile, îi ajutăm să se conecteze la Zoom, mănâncă și chiar dorm la noi când părinții lor vor să se relaxeze pentru câteva ore. Recunosc, este riscant, dar noi acceptăm riscul de dragul lor. Read more…
În viață apar întâmplări și coincidențe pe care ne-ar fi greu să le inventăm dacă am dori. Așa putem descrie și crearea primului vaccin anti-COVID prin cooperarea celor două companii, Pfizer și BioNTech. Realizatorii acestui vaccin au fost patronii firmei BioNTech, o pereche de cercetători germani, prof. Uğur Şahin, președintele companiei și soția sa, dr. Özlem Türeci, vice-președinte. Într-un interviu acordat după aprobarea vaccinului, el a povestit că deja în ianuarie 2020, când boala produsese doar o epidemie locală în China, ei au înțeles că acest virus va deveni o problemă mondială și au început imediat să lucreze la prepararea unui vaccin. În martie s-au aliat cu uriașul concern Pfizer și până în decembrie au ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, valoarea companiei crescând într-o singură zi cu 20 de miliarde de Euro. El a ajuns în Germania la vârsta de 4 ani, cu familia lui de imigranți turci, iar soția lui s-a născut în Germania, tot într-o familie de imigranți turci. Am adus în atenţia cititorilor această poveste, luată parcă dintr-o carte de basme, pentru a sublinia asemănarea uluitoare cu primul vaccin din lume, al cărui principiu a ajuns în Anglia tot din Turcia. Și atunci, la fel ca astăzi, au apărut teorii ale conspirației, unii oameni au negat eficiența vaccinului și chiar au inventat tot felul de primejdii. Istoria nu se repetă, putem însă compara procesele, pentru a le înțelege mai bine. Read more…
“The secret of the care of the patient is în caring for the patient.” – Secretul tratării unui bolnav este să-ți pese de el” – Francis Weld Peabody – 1925, Profesor la Harvard Medical School. În acea zi lungă, Mihai anesteziase un bolnav în vârstă, căruia i se extirpa un cancer de pancreas – operație complicată, care nu se mai termina. Funcțiile vitale ale bolnavului erau stabile, așa că Mihai s-a așezat la capul lui, între ventilator și monitor. Nu avea voie să adoarmă, deși era pe picioare de vreo 16 ore. S-a născut într-o comună de lângă București, din părinți evrei, oameni simpli, tatăl croitor, iar mama bucătăreasă la o cantină. După câțiva ani familia s-a mutat la București, pentru a asigura unicului lor fiu o educație mai bună. Mihai era un elev silitor și a terminat liceul cu diplomă de merit. Voia să studieze franceza și geografia, dar tatăl lui l-a convins că de medici va fi întotdeauna nevoie…Read more…
Rămâne o enigmă cum și, mai ales, de ce străbunicul meu de limbă maternă germană primise prenumele Árpád? Se născuse cu patru ani înainte de acordarea egalității în drepturi evreilor, ca urmare a legii propuse de contele Gyula Andrássy, premierul Ungariei. Prin alegerea acestui nume, părinții săi au dat expresie identificării familiei cu limba și cultura maghiară. Árpád era proprietarul și directorul cotidianului Temesvarer Zeitung. Îi păstrez permisul de călătorie cu fotografie și semnătura titularului, permis legat în piele de culoare castanie, emis în 1915. Îi conferea drept de călătorie la clasa I-a, cu tarif redus, la Căile Ferate Regale Ungare (MÁV). Conform ștampilei purpurii, permisul anual era valabil pentru „toate liniile”. Árpád și-a înscris cei patru fii la un liceu de limbă maghiară, după care și-au urmat studiile universitare la Budapesta. Legendele de familie înregistrează rareori povești despre străbunici și acelea, de obicei. cu puține date personale. Arborele genealogic, dacă este întocmit de vreun membru mai activ al familiei, cuprinde șase-șapte generații. În cazul decendenței nobiliare, rădăcinile se întorc în Evul Mediu, dar sunt rememorate mai ales acțiunile de luptă și de vitejie ale strămoșilor, caracterul înaintașilor de obicei nu este transmis posterității. Tocmai de aceea cred că este important să relatăm tot ceea ce se mai poate salva din istorisirile generațiilor de demult.Read more…
Corona îți schimbă obiceiurile, deși grija pentru ziua de mâine rămâne relevantă în orice condiții. Nu, nu e vorba (Slavă Domnului) de frica de a rămâne fără resurse materiale, ci de cu totul altceva. Închipuie-ți, îmi ziceam eu cam prin iulie sau august anul trecut, închipuie-ți că librăriile nu se mai deschid și că tu rămâi fără cărți noi de citit, tocmai acum când nu mai ai teatru și nici cinematograf (la noi în ”sat” cinematograful e peste drum de casa noastră) și nici concerte, iar acum colac peste pupăză rămâi și fără cărți. Deci am luat măsuri urgente și am reușit să înmagazinez în calculator câteva volume, alese în așa fel încât parcurgerea lor să-mi ofere acea relaxare de care omul are nevoie când treburile nu-i merg așa cum ar fi vrut sau cum și le-a planificat. Și uite așa am început să citesc, în paralel, două superbe realizări în ale scrisului, ambele având un numitor comun: efectul descrețirii frunților celor pe care îi bântuie gânduri negre și îngrijorări justificate. Nu e foarte greu de ghicit despre ce publicații e vorba, de aceea iată de la bun început ”secretul”: Mofturile lui Caragiale și Poeziile fără perdea ale lui Ion Pribeagu.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
