Cea mai recentă descoperire a mea pe internet este asiriologul Dr. Irving Finkel, căruia British Museum îi plătește un salariu… ca să citească tăblițe de lut cu inscripții cuneiforme. Dar spre deosebire de alți oameni de știință, care se mulțumesc să-și publice descoperirile în presa de specialitate, Irving Finkel iese din turnul de fildeș și se adresează publicului larg prin cărți, conferințe și filme documentare. Și o face din convingerea că cercetarea are un viitor numai dacă ea reușește să atragă interesul publicului și mai ales al tinerei generații. Puteți primi o lecție introducătoare de scriere cuneiformă, puteți afla despre scrisoarea în care tânăra mireasă a regelui Assurbanipal e mustrată de cumnata ei că nu-și face lecțiile, puteți afla care sunt cele mai eficiente descântece pentru a alunga spiritele rele și câte și mai câte…Cea mai incredibilă din toate poveștile lui mi s-a părut următoarea: Într-o bună zi, prin 1985, a venit la muzeu un domn cu o sacoșă, din care a scos tot felul de antichități: vreo două opaițe, niște monede vechi, niște figurine egiptene, câteva obiecte chinezești și o tăbliță de lut cu semne cuneiforme. Tatăl lui fusese pilot al RAF, în timpul celui de al Doilea Război Mondial luptase în orient și la întoarcere adusese tot felul de „amintiri”, care zăceau de zeci de ani într-un sertar – poate că era timpul ca un expert să vadă dacă valorează ceva? Tăblița, care la prima vedere părea să fie o scrisoare banală, s-a dovedit mai interesantă ca întreaga colecție a muzeului la un loc.Read more…
Amintiri din deportare. Cum am încercat să câştig câţiva bănuţi
Nu mai știu exact când și cum am învățat să folosesc andrelele. Eu nu ziceam tricotat, ci împletit, pentru că produsul final seamănă perfect cu părul împletit. Probabil că la orele de lucru de mână de la școală. O dată pe săptămână aveam oră de lucru de mână și de gospodărie. Acolo am învățat să croșetez, să tricotez și să brodez și chiar am reușit să-mi fac o ie foarte frumoasă, cu un model deosebit. Și iată că cele învățate la școală mi-au fost de folos chiar în Transnistria. Când tata a fost luat la lucru, undeva departe, fără ca noi să știm unde este (acum știu că era lângă Odessa) și nu mai aveam ce vinde, am aflat că două femei, deportate la fel ca noi din Siret, înjghebaseră un fel de afacere din care și noi am putea câștiga câte ceva. Vindeau în piață jachete și pulovere tricotate, dar nu le făceau ele, ci angajau persoane care știau să tricoteze și le dădeau materialul și andrelele. Erau andrele din lemn, nu din metal, așa cum eram obișnuită. Unele persoane făceau numai mânecile, altele tricotau fețele. Erau plătite cu bucata, dar plata era foarte mică, așa încât fiecare avea tot interesul să termine cât mai multe. Dacă mi-aduc bine aminte, plata era o marcă de ocupație pentru o mânecă. Dacă reușeai să faci într-o zi o mânecă, sau o față, câștigai o marcă, pentru care cumpărai în piață câțiva cartofi.Read more…
Cum și când devii cititor
Fiul meu va absolvi clasa a opta la vară. Pe măsură ce se apropie examenul de capacitate cresc anxietatea mea și emoțiile lui. Ultimii doi ani, cu pandemie, școală online, iar acum și cu un război în vecini, n-au fost tocmai potriviți pentru studiu. Capacitatea de concentrare i-a scăzut și nici n-a descoperit încă rostul școlii, astfel încât să aibă o motivație interioară care să-l împingă spre studiu. Niște fotografii trimise săptămâna trecută de un fost coleg de gimnaziu m-au făcut să-mi amintesc de perioada în care mă pregăteam la rândul meu pentru admiterea la liceu. Ne-am regăsit cu bucurie 21 de foști colegi, plus diriga, profesoară de matematică, un om bun, cald și generos care în cei patru ani de școală medie ne-a fost ca o mamă. După examenul de admitere la liceu, ne-am împrăștiat care încotro, dar am rămas cu impresia că cei mai buni prieteni ai mei au fost colegii din școala generală. Pentru că ne-am format împreună, am crescut împreună, am trăit prima dragoste împreună, am citit cărți împreună.Read more…
Amintiri cu Egon Lővith (I). Portretul meu
Egon Marc Lővith – supravieţuitor al lagărului de la Dachau – unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici clujeni din a doua jumătate a veacului XX, s-a născut în 21 mai 1923 la Cluj şi s-a stins din viaţă, tot la Cluj, în septembrie 2009. În ultimul deceniu, Clujul a găzduit mai multe expoziţii postume, iar manifestările de anvergură urmează să aibă loc anul viitor, la Centenarul Lővith. Nu mai trecusem de mult prin faţa imobilului de pe strada Universităţii nr.11, unde se afla atelierul său, locul unde a creat timp de aproape 60 de ani, unde poposeau adesea prietenii săi, la o cafea şi la taclale, şi unde am petrecut ore minunate, în compania lui Egon şi a soţiei sale, Margot, încă din anii copilăriei. ştiinţând trecătorul că acolo se află sediul filialei Cluj a formaţiunii politice de extremă dreaptă, vădit antisemite. Holocaust şi sculpturile cu această tematică – să ajungă să găzduiască politicienii AUR. Inscripţiile aurii, triumfătoare, scot şi mai dureros în evidenţă zidurile golaşe ale vechii clădiri şi… absenţa unei plăci memoriale dedicate lui Egon Marc Lővith. În 21 mai 2022 se împlinesc 99 de ani de la naşterea artistului şi mi-am propus ca în ediţiile Revistei Baabel care preced această dată să depăn câteva amintiri legate de Egon Lővith, amintiri personale, nepreţuite.Read more…
Câteva considerații cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria
Rezultatele alegerilor parlamentare din 3 aprilie din Ungaria au provocat o uriașă surpriză, nu din cauza desemnării învingătorului, ci a dimensiunii succesului. Sondajele de opinie de dinaintea scrutinului au prognozat victoria Fidesz și a aliatului său, creștin-popularii, dar diferențele față de Opoziția Unită erau de câteva procente. Se aprecia de asemenea că Fidesz nu va mai reuși să obțină două treimi din cele 199 de mandate pe care le deținuse în cele trei cicluri anterioare, cu ajutorul cărora a reușit să modifice o serie de legi, inclusiv prevederi ale Constituției. Aceste modificări au fost considerate antidemocratice și antieuropene, asigurându-i lui Orbán o concentrare exagerată a puterii. Orbán a fost adesea considerat că are trăsături autocrate și a fost comparat cu lideri care promovau aceeași politică – Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Victoria zdrobitoare a Fidesz – cu 135 de mandate, din nou două treimi, față de numai 56 obținute de cele șase partide de opoziție care au compus alianţa Împreună pentru Ungaria atrag atenția asupra persistenței, chiar dezvoltării pe scena politică ungară a modelului despre care am amintit – un sistem cu numeroase trăsături antidemocratice, antieuropene și populiste.Read more…
Egoul nu dispare cu vârsta, doar se atenuează
Potrivit lui Freud, egoul este un element al personalității individului, servind ca integrator al lumii interne și externe. Am mai scris, și o repet, nu sunt psiholog, nici măcar amator. Dar cred că fiecare ființă umană dispune de propriul ego, ca făcând parte din armamentul psihologic cu care individul se postează în societate și își face loc printre ceilalți muritori. Cu alte cuvinte, egoul e o necesitate a omului ca animal social. familiei mele, istoria ei așa cum o cunosc eu, care începe cam pe la 1870 și aduce povestea până în zilele noastre.Read more…
Cuvintele unui om din popor
Ce înseamnă un om din popor? Mi-am pus această întrebare în multe rânduri. Am auzit și răspunsuri pe care le dădeau alții, fiecare în felul lui. Am repetat întrebarea, pentru mine însumi, în ultimul timp, ca urmare a evenimentelor care s-au petrecut – și se petrec – pe mapamond, dar și în Israel, în România, și în alte țări. Mi-am amintit și răspunsuri pe care le dădeau oameni de diferite orientări, unele cu o diferență de 180 de grade între ele, pro și contra. Fiecare cu părerea lui. Este omul din popor numai omul simplu, needucat, care nu citește decât publicații sportive, de scandal, la un nivel scăzut, sau orice om, indiferent de nivelul lui de educație? Probabil că, în felul lui, orice om este un om din popor. Omul simplu este numai o parte din popor. La fel ca și el este omul intelectual. Tot o parte din popor. Dar și omul simplu poate înțelege lucrurile foarte bine. dorit pentru popor. Read more…
Otto Heinrich Warburg – Un “Mischling” cruțat de Hitler
Când mai aveam rude la Beer Șeva, treceam adesea pe lângă orășelul Kiriat Malahi și apoi pe lângă satul Kfar Warburg. Mă întrebam de unde vine numele acestui sat, dar nu m-am interesat, fiindcă pe-atunci încă nu era internet…Otto Heinrich Warburg a fost unul dintre cei mai importanți fiziologi ai primei jumătăți a secolului XX, datorită cercetărilor revoluționare în domeniul metabolismului celulelor canceroase și a rolului nefast pe care îl joacă glucoza în alimentarea acestora. Studii recente confirmă în mod indirect teoria lui Warburg despre legătura dintre carbohidrați, obezitate și cancer. Cum scopul acestui articol nu este o dezbatere științifică asupra teoriei propuse de acest savant genial, cititorii curioși să afle mai multe despre studiile științifice ale lui Warburg sunt invitați să facă în acest scop o incursiune în Google. În cartea sa publicată anul acesta, intitulată Ravenous: Otto Warburg, the Nazis, and the Search for the Cancer-Diet Connection (Lacom/vorace/avid: Otto Warburg, naziștii și căutarea legăturii dintre cancer și dietă), autorul Sam Apple descrie personalitatea complexă, “compromisă moral”, a savantului, precum și tematica studiului pentru care a primit premiul Nobel în fiziologie-medicină.Read more…
Subiectivisme (II)
Stabilitatea și relativa prosperitate economică a Europei din ultimele trei decenii au fost asigurate în mare parte de colaborarea reciproc avantajoasă dintre industria vest-europeană, în speță germană, și sectorul energetic al Rusiei postsovietice, mai ales în domeniul exporturilor rusești de gaze naturale și petrol, care au acoperit mai mult de jumătate din necesarul industriei occidentale. Această sinergie s-a manifestat chiar și în plan simbolic, când fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit membru al consiliului de administrație al companiei gigant a gazului rusesc, Gazprom. Mulți alți politicieni și demnitari occidentali au ocupat fotolii sus-puse și excelent remunerate în diferite conduceri ale companiilor mixte ruso-europene. finalizată anul trecut, a cărei exploatare și dare în funcțiune n-a mai fost aprobată de forul guvernamental german de specialitate, probabil din cauza presiunii americane și mai nou din pricina invaziei rusești a Ucrainei.Read more…
József Roboz – un precursor al învățământului special de la sfârșitul secolului al XIX-lea (1).
József Roboz este total necunoscut în România, în timp ce în Ungaria el este considerat un specialist de marcă al învățământului special, într-o perioadă în care acest domeniu încerca să se afirme ca o componentă de bază a învățământului general. Cu toate acestea, realizările sale se extind și pe teritoriul de azi al României, ceea ce ne-ar obliga măcar să-i recunoaștem meritele, dar cred că merită mult mai mult. Amănunte despre primii săi douăzeci de ani de viață se găsesc foarte greu. Se știe că s-a născut la 22 mai 1864 în localitatea Dunapataj, situată pe malul Dunării, la vreo 110 km sud de Budapesta. Nici azi localitatea nu are mult peste 6000 de locuitori, cu preocupări agrare. În secolul al XIX-lea localitatea avea și locuitori israeliţi. Istoriografia maghiară spune că s-ar fi născut într-o familie de evrei, dar anumite evenimente ulterioare din viața sa ne fac să ne îndoim. S-ar putea să fi fost o căsătorie între un bărbat evreu și o fată maghiară, căsătorie care probabil nu a rezistat în timp, sau între ei a fost o legătură extraconjugală. Indiferent care variantă este adevărată, tatăl biologic și-a recunoscut fiul, József, și i-a dat numele său, Rosenberg. De fapt nu i-a dat doar numele, ci l-a și ajutat să se instruiască și să-și aleagă o meserie.Read more…
Prietenie (5). După 30 de ani
Prietenia dintre mine și Émilie rezistă de decenii până azi. Continuăm să fim în legătură, uneori prin scrisori, sau mai ales prin vederi pe care ni le trimitem din călătorii, dar și prin mijloacele actuale facilitate de tehnica avansată căreia îi suntem martore și beneficiare. Așa cum am început, continuăm să vorbim englezește, desigur cu multe inserții de cuvinte românești și franțuzești. Esențialul este că ne înțelegem, o româncă și o franțuzoaică, și putem depune mărturie că în prietenie, oamenii trec peste bariere impuse de distanță, cultură și timp. La un moment dat, acum vreo 15 ani, într-o convorbire telefonică, ne-am promis una alteia că în anul când vom împlini fiecare 50 de ani, ne vom întâlni negreșit. Suntem fete paroliste și așa se face că în 2011 Émilie și Pascal au venit din nou în România, tot cu trenul, la fel ca în tinerețe, făcând o călătorie foarte lungă, cu schimbări în patru locuri. Trecuseră aproape 20 de ani de când Émilie fusese la noi ultima oară șera încântată de schimbările în bine pe care le recepta mult mai acut decât suntem noi capabili să o facem. Ziua mea este în iunie, iar a ei în decembrie și, pentru că Émilie a putut să vină doar în luna septembrie, am stabilit o sâmbătă ca fiind ziua noastră și am instituit o zi comună de naștere, la fel cum făcusem cu celebrarea Crăciunului în august, în Franța, la prima noastră vizită. Fiul meu, Mircea, ne-a comandat un tort aniversar, pe care a cerut să fie scris Bonne aniversaire 100!Read more…
Inaugurare cu aniversare
În 17 martie 2022, în condiţiile relaxării restricţiilor impuse de pandemie, un vechi deziderat al evreimii clujene prinde viaţă şi Centrul Cultural Evreiesc din localul fostei Şcoli de Muzică, revenit la matcă şi renovat, şi-a deschis porţile. Cu această ocazie, în minunata sală festivă, publicul, membri ai comunităţii şi prietenii lor, cu masca pe figură (pentru că pandemia încă nu este dată uitării), freamătă de nerăbdare să se bucure de programul promis de formaţiile artistice ale comunităţii: formaţia klezmer “MAZEL TOV” şi corul “SHIRA HADASHA”. formaţiei klezmer.Read more…
Ploieştiul de altădată (I)
În acest articol voi povesti despre locuri, oameni şi întâmplări din Ploieştiul meu natal.M-am născut și am trăit primii patru ani de viață în clasica clădire construită de arhitecții Socolescu. Hotelul a aparținut tatălui meu, Avram Toivi, până în anul 1940, când a fost “confiscat” ilegal de legionarul Davidescu și am fost nevoiți să ne mutăm cu chirie. În toamna anului 1944, revenind în oraș, am privit uimiți clădirea avariată de bombele americane. În timpul războiului, când bombardierele americane se apropiau de Ploiești, germanii emiteau o ceață densă asupra orașului menită să mascheze rafinăriile. Americanii bombardau la întâmplare, transformând o mare parte din locuințe în ruine. Orașul era plin de afișe în culori: „Marii noștri aliați: Stalin, Churchill și Roosevelt”. În anii comunismului, ruina a fost demolată și în locul ei s-a clădit noul centru administrativ orășenesc, poreclit “Casa Albă”.Read more…