Karlovy Vary 2019 – O ediție etalon

Ediția cu numărul 54 a Festivalului internațional al filmului de la Karlovy Vary a început pe cunoscuta melodie Cha ba da ba da. Suport muzical al unui montaj cu Un alt bărbat și o altă femeie. Refrenul avea să fie reluat și în seara închiderii. Neobișnuit pentru un mare festival. După cum neobișnuiți au fost și cei aflați dincolo de sintagma transferată din titlul faimosului film al lui Lelouch. Nu erau două vedete ci, pur și simplu, Bărbatul și femeia care, acum 25 de ani, au relansat festivalul, după ani de presiuni politice, l-au proiectat pe orbita regăsirii: Eva Zaoralova și Jiří Bartoška. Ea- critic de film, numită director artistic și selecționer. El – actor, acum președinte. Festivalul din acest an a omagiat cei 25 de ani ai unui cuplu profesional de excepție, care a preluat conducerea unei manifestări stagnante ce și-a regăsit, în libertate, calea unei identități moderne. Soarta putea fi întoarsă din drum, nu însă și numărătoarea. A trebuit să ne obișnuim cu ciudata matematică: deși s-a născut în 1946, deci odată cu festivalul de la Cannes, KVIFF, cum îl recomandă inițialele, a ajuns abia la ediția a 54-a. Și-a făcut repede loc pe hartă, drept care, în 1956, Federația internațională de specialitate (FIAPF) l-a inclus, în ierarhia sa, în clasa restrictivă festivalurilor de categoria ARead more…

Fenomenul Halep

Cred că nu greșim afirmând că viața sportivă din România și nu numai, se desfășoară sub zodia ”fenomenului Halep”. Așa cum în urmă cu patru-cinci decenii, dacă te duceai în Africa neagră sau în Orient (am constatat fenomenul în Egipt, la proprietarii de cămile de lângă piramide) și spuneai că ești român, ți se răspundea „Ah, Nadia, Hagi”, acum cuvântul de ordine este Halep. E frumos, te mângâie pe suflet să vezi onorurile aduse de această tânără plină de harul tenisului și pe de-asupra foarte modestă. Și dacă am amintit de ”fenomenul Halep”, este pentru că pe lângă ea a apărut în țara noastră o pleiadă de jucătoare de tenis care, chiar dacă nu au ajuns la nivelul Simonei, se află printre primele 100, 50 sau 30 de jucătoare din lumea tenisului. Personal, am urmărit-o pe Simona de când a început să-și facă un nume. Îmi plăceau răspunsurile pe care le dădea la interviuri sau conferințe de presă și am descoperit două dintre calitățile ei: modestia și tenacitatea sau, cu alte cuvinte, ambiția. Read more…

Pro și anti…sionism

Odată cu trecerea timpului, în vâltoarea din ce în ce mai confuză a fenomenelor naturale și sub amenințarea din ce în ce mai pronunțată a unor posibile conflicte majore între armatele din ce în ce mai înzestrate cu tehnologii și tehnici din ce în ce mai sofisticate, ale puterilor lumii, ne-am fi așteptat ca vechile amenințări precum terorismul, problema palestiniană, antisemitismul cu ramura mai tânără antisionismul, să fi pierdut din amplitudine. Dar spre stupoarea noastră, vechile amenințări continuă să ia amploare în pofida noilor amenințări mult mai periculoase și imprevizibile. Antisemitismul în creștere a determinat măsuri excepționale luate de guvernele responsabile pentru a stăvili potențialele consecințe grave. Nu este vorba doar de disconfortul pe care un mediu care încurajează manifestările antisemite l-ar putea genera puținilor evrei care au rămas risipiţi în Europa, ci mai ales de efectul destabilizator pe care l-ar putea produce democrațiilor mai mult sau mai puțin consolidate. Dacă până acum combaterea antisemitismului a rămas în mare măsură în sarcina unor organizații evreiești, cu capacitate limitată de acțiune efectivă, se pare că unele guverne, printre care și cel al României, urmând o inițiativă a guvernului Statelor Unite, au creat câte un departament interministerial în frunte cu un emisar al guvernului (”envoy”) dedicat prevenirii și combaterii antisemitismului sub orice formă s-ar manifesta. Una din formele cele mai perfide este antisionismul. Read more…

Pot să (mai) port saboţii cu toc?

Nu sunt nici pantofi, nici sandale, nici papuci, nici botine, nici mocasini. Sunt un hibrid stilistic, plasat într-o zona cenușie: apar şi dispar din tendințe; unora li se par dificil de purtat şi asortat, în timp ce alte femei îi adoră; suferă modificări substanțiale de la un sezon la altul devenind ba transparenți, ba colorați, ba imprimați, ba chiar îmblăniți; în fotografii apar şi la ţinute de vară, dar şi la ţinute de toamă târzie…Eu mă plasez în tabără celor care militează pentru aducerea lor în garderobă şi purtarea lor frecventă: au avantajul de a acoperi pe jumătate piciorul (ceea ce îi face potriviți pentru cele care se plâng de aerul condiționat din birouri, dar şi pentru primele zile mai răcoroase de toamnă), unele modele au vârful decupat (ceea ce le adaugă un şarm retro), iar toate au călcâiul „absent” (o construcție care le da un plus de comoditate, neexistând barete). Mai adaug, pe lista argumentelor, că se încalță ultra-rapid şi, având în vedere varietatea nesfârșită de modele există o versiune pentru orice ținută şi orice ocazie.Read more…

Ce s-a întâmplat cu Monica Berger?

Monica Berger era o fată extrem de talentată, deșteaptă și iute la minte, oricând gata de o replică înțepătoare dată colegilor de liceu care încercau s-o tachineze pentru lipsa ei de interese atletice și poate și pentru cele câteva kilograme în plus, nu multe. Monica era cu totul excepțională la matematică, fizică dar și la limba şi literatura română. Devora nu numai literatura obligatorie, dar și cea opțională, recomandată la școală sau aleasă de ea. Vocabularul ei bogat intimida anumiți colegi, dar îi încânta pe profesori. Bineînțeles, aceste atribute ale Monicăi au provocat multă invidie, dar cei care erau nu numai invidioși ci și profitori inteligenți, în loc să o tachineze sau să o saboteze, se linguşeau pe lânga ea și copiau temele de casă sau primeau ajutor de tot felul, pe care Monica îl dădea cu generozitate. Monica participa la olimpiadele de matematică, fizică și limba română, clasându-se la toate pe primele locuri. După două medalii de aur consecutive la Olimpiada Națională de Limba Română, spre sfârșitul liceului, a venit timpul deciziei foarte importante legate de viitorul ei profesional și anume la ce facultate să se înscrie. Read more…

De ce mint oamenii (9, 10) – Genetica caracterului mincinos. Minciuna în cercetarea ştiinţifică.

În primele opt capitole am scris despre definiția minciunii ș a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici, mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor, moralitatea minciunii și despre animale care mint. Pare destul de logic ca instinctul de a minți al unor animale să se transmită genetic la progeniturile lor. Oare caracterul mincinos este transmis genetic și la oameni? „Publici sau pieri!” (în engleza publish or perish) este sloganul care-i obsedează pe carieriștii cu potențial de ascensiune academică.După cum vom vedea în continuare, acest slogan a creat nenumăraţi mincinoși în academie. Read more…

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (II)

naintea plecării spre Cehoslovacia socrul meu a avut două rugăminți. Cum trebuia să trecem prin orașul Brno, ne-a rugat să căutăm universitatea tehnică locală și să facem niște fotografii. El studiase acolo înainte de venirea naziștilor. Înființată încă în secolul XIX, pe timpul Imperiului Habsburgic, ea se numea la început Universitatea Tehnică Germană din Brünn (Brno) și învățământul se desfășura în limba germană. În 1945, după venirea sovieticilor, orice urmă de germană a dispărut și se folosește numai limba cehă. A doua rugăminte a fost să îi telefonăm deîndată ce ajungem la hotelul din Praga, rezervat și el din timp. Era neliniștit pentru că țara se afla într-o perioadă de tranziție, se mai auzeau povești curioase, iar noi conduceam o mașină ”neobișnuită”. A doua zi am pornit în zori ca să evităm traficul de dimineață. Speram să ajungem la Brno în cel mult trei ore, distanța fiind de vreo 150 de kilometri. Mare greșeală! Nu am luat în considerare faptul că mergem într-o țară cu o structură încă socialistă, unde nimic nu funcționează așa cum ar trebui. Deși urmam o șosea așa-zisă internațională, traseul trecea prin orășele și sate, unde concuram cu copii care umblau în mijlocul drumului, pe biciclete sau pe jos, alături de căruțe, tractoare și alte vehicule. La un moment dat am fost blocați timp de vreo 30 de minute pe un drum în lucru. Muncitorii tocmai făceau o pauză de cafea, mai bine zis de bere, “uitând” un excavator chiar în mijlocul drumului.Read more…

Levi Eșkol – prim-ministru al Israelului, uitat pe nedrept

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…

Amintirea lui Ioan (Pi) Muşlea (mai 1940 – iulie 2019)

În 10 iulie 2019, la ora 9.00 dimineaţa un grup de oameni (nu prea numeros, probabil şi din pricina sezonului estival) s-a adunat la Cimitirul Central pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care a fost Ioan Muşlea (Pi – pentru apropiaţi) inginer, informatician, poet, traducător, iubitor de jazz, de lectură şi de film, un intelectual în cel mai deplin sens al acestui cuvânt. După ce am depus buchetul cu flori albe pe catafalc şi am transmis condoleanţe familiei îndoliate, am privit jur-împrejur şi am avut un moment de cumpănă neştiind încontro să mă îndrept, pentru a-mi ocupa locul potrivit în configuraţia adunării funerare. Pe o latură se aşezaseră foştii colegi de la Centrul Teritorial de Calcul Electronic Cluj (CTCE), unde Ioan Muşlea a condus (în anii 1970-1980) Compartimentul Cercetare, iar vizavi erau foştii colegi de la Studioul Teritorial de Televiziune TVR Cluj, unde defunctul ocupase funcţia de director între 1997-2002. Dilema mea provenea din faptul că, la sfârşitul anilor 1970, mi-am început cariera ca programator la CTCE Cluj, iar din 1992 lucrez ca redactor la TVR Cluj, astfel încât l-am cunoscut pe Ioan Muşlea atât în ipostaza de informatician, cât şi în cea de teleast. Read more…

Domesticirea grâului și începuturile agriculturii

Înțelegerea procesului de domesticire a grâului a început în 1906, când Aaron Aaronsohn a descoperit grâu sălbatic in Galileea, în apropierea așezării Roș Pina. De fapt grâul sălbatic este foarte asemănător cu cel cultivat. Principala diferență constă într-o singură genă, care are ca rezultat o singură caracteristică: atunci când e copt, spicul de grâu sălbatic se descompune, grăunțele se împrăștie pentru a încolți apoi în sezonul următor, pe când spicul grâului cultivat rămâne întreg. Această diferență aparent minoră are consecințe neașteptate. Dar s-o luăm de la început. M-aș fi bucurat să pot afirma că începutul a avut loc „la noi”, dar nu este chiar așa. Se pare că agricultura a început la sfârșitul ultimei glaciațiuni, acum vreo 11.000 de ani, pe cursul superior al Tigrului și al Eufratului, iar de acolo s-a răspândit repede în întreaga Semilună Fertilă. Read more…

Senescența de mâine, văzută azi

”Ai terminat școala primară? Trage ușa după tine și încearcă să înțelegi ce urmează”, acesta a fost sfatul pe care l-am primit de la răposatul meu părinte în urmă cu zeci de ani. Pe parcursul întregii mele vieți am încercat să urmez acest principiu și adesea am reușit. Însă pe parcurs am depistat o dificultate de ordin psihologic: cu cât avansezi în vârstă, ”ce urmează” devine un subiect din ce în ce mai restrâns din punct de vedere al timpului care îți stă la dispoziție. Cu alte cuvinte, gândurile legate de viitor se lovesc prea des de ideea că acest viitor e destul de limitat în timp. Ca urmare, tendința naturală este să îți îndrepți gândurile din ce în ce mai mult spre trecut, pentru că dacă stai strâmb și judeci drept, nu prea ai nevoie de mult timp pentru a-ți organiza viitorul care ți-a mai rămas. Ei bine, cu toată lipsa de modestie necesară, trebuie să recunosc că permanentul proces de reducere temporală a viitorului care îmi stă în față nu-mi influențează aproape deloc gândurile cu care mă culc noaptea și cu care mă scol în fiecare dimineață. Două lucruri mă ajută să urmez această cale.Read more…

Cercurile lui Pi. In memoriam Pi (Ioan) Mușlea – iulie 2019

Fiecare dintre noi a cunoscut oameni care l-au influențat și chiar i-au schimbat cursul vieții în mod semnificativ. Pi Mușlea era un asemenea om. Pi ne-a părăsit și multe din amintirile mele despre el au revenit și mai proaspete… Pi Mușlea va fi întodeauna cu noi. Toți cei care l-au cunoscut îi datorează ceva. Eu îi datorez accesul la o cultură care era interzisă și inaccesibilă pentru majoritatea celor care au trăit în perioada comunistă. Alături de regretata Magdalena Boiangiu (redactor la Student Club, apoi secretar literar la Bulandra și la urmă redactor la Dilema Veche – a plecat dintre noi în 2009), Pi a fost cel care mi-a format educația în artă, literatură, jazz și m-a învățat ce este avangarda și arta militantă. Dacă nu era el, nu aș fi aflat în tinerețe despre Fellini, Wajda, Tarkovski, Paradjanov, Soljenițîn, Bulgakov, Daneliuc și mulți alții. Nimeni nu va uita discuțiile “underground”, la propriu și la figurat, din pivnița casei lui din Andrei Mureșanu, care a fost transformată într-o sală de cinema. Am aflat de la el ce este jazzul și chiar poezia. Dacă nu era el, nu aș fi aflat niciodată cine a fost Daniil Harms, nu aș fi înțeles cine a fost Bulgakov. Probabil că nu aș fi înțeles nici absurditățile unui regim instaurat de inculți și ignoranți. Nu l-am văzut de doi ani, dar înainte de a se fi îmbolnăvit mai grav îl vizitam și povesteam o oră-două despre artă, politică, muzică, etc.Read more…

Iarăşi despre Holocaust?!

Nu încetez să evoc tragedia Holocaustului, realizând interviuri şi publicând memorii, relatând despre evenimente comemorative, despre cărţi şi simpozioane ştiinţifice. Consider că nu e numai datoria mea de jurnalist, de urmaş al supravieţuitorilor, ci şi de om care-şi poate ridica glasul pentru a împiedica – prin cunoaştere şi conştientizare – repetarea unei atari tragedii în existenţa oricărui popor. Totuşi, uneori mă cuprinde îndoiala privind impactul şi eficienţa a tot ceea ce fac…„Never again” spunea primarul Clujului, în urmă cu 5 ani, la inaugurarea Monumentului Memorial al Evreilor Deportaţi din Cluj, în mai-iunie 1944. Peste cinci ani, la comemorarea a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi, nu mai participa nici un reprezentant al primăriei, consiliului local sau judeţean. Evreii şi-au comemorat martirii, ce treabă avea cu asta conducerea oraşului?! …De curând am vizionat un film “Masacrul de acasă”, realizat de fraţii Brega. Un reporter curajos descinde în mijlocul ţăranilor din Pepeni (Republica Moldova) pentru a-i întreba pe locuitori ce ştiu despre evreii din comună, masacraţi în iulie 1941…Read more…

Wimbledon 2019

Finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon 2019, a fost nu numai cel mai lung meci de tenis din istoria Wimbledonului, ci și cel mai fascinant, emoționant imprevizibil pe care l-am văzut vreodată. Doi dintre cei mai buni jucători de tenis din lume „bătrânul” Roger Federer, 38 de ani, de opt ori campion al celui mai prestigios turneu de tenis, cel de la Wimbledon, și „mai tânărul Novak Djokovič, de 32 de ani , s-a dus o luptă “pe viață și pe moarte”, timp de aproape 5 ore!. Un stadion umplut până la refuz ,15.000 de oameni, 100.000 de mii de oameni în afara stadionului și sute de milioane de telespectatori au urmărit această partidă de tenis cu sufletul la gură. Roger Federer, un gentleman adevărat, un jucător tehnic, de un fair play desăvârșit și Novak Djokovič , puternic și ambițios, au încântat o lume întreagă. Djokovič cu o tenacitate ieșită din comun, după primul set pierdut, a revenit, a egalat și în final a câștigat meciul N-a fost cel mai frumos joc de tenis, au admis comentatorii sportivi , dar a fost extrem de interesant. Sincer, mi-a părut rău caă Federer a pierdutRead more…