Tânăra israeliană Naama Issachar, 26 de ani, a fost arestată la Moscova în aprilie, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în India. O cantitate mică de marijuana, în jur de 10 grame, a fost adulmecată de câinii polițiștilor, în timp ce valiza ei a fost transferată de personalul aeroportului la zborul de legătură Moscova – Tel Aviv. Potrivit Jerusalem Post, în Israel deținerea acestei cantități este în limitele legii, în timp ce în Rusia, persoana asupra căreia se găsește această cantitate de droguri se soldează cu câteva luni de închisoare. Totuși, Naama a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare fiind învinuită de contrabandă cu droguri, chiar dacp nu ar fi avut acces la substanțele interzise înainte de a ajunge înapoi în Israel, fiind în tranzit în Rusia. Oficialii israelieni sunt de părere că tânăra israeliană prinsă cu 10 grame de droguri în Rusia este reținută ca parte a unei campanii de presiune pentru eliberarea unui un hacker rus deținut de Israel. De ce ar fi interesată Moscova de soarta hackerului Aleksey Burkov?Read more…
Pentru a imortaliza şi portretele martirilor Holocaustului…
Secolul 19 a adus emanciparea politică şi religioasă a evreilor aproape în toată Europa Centrală şi de Vest. Aşa s-a intamplat şi în Imperiul Austro-Ungar, unde în 1867 evreii din Ungaria au fost declaraţi egali în drepturile civile cu cetăţenii creştini ai ţării. Ce a adus legea emancipării din 1867 şi „receptarea” religiei iudaice din 1895 pentru evreii din Ungaria? În afară de faptul că a dat un nou impuls procesului de maghiarizare deja existent în rândul evreilor, s-a produs o integrare rapidă în viaţa socială, culturală şi economică ţării. Evreii au devenit promotorii urbanizării. Ei au fost cetăţeni loiali ai patriei lor din acea vreme, servind ca militari în Primul Război Mondial. Din datele statistice reiese că din cei 200.000 de evrei din Ungaria aflaţi în evidenţa arhivelor militare de război austro-ungare, se estimează la 106.000 numărul pierderilor (30000 morţi, 33000 răniţi, 33000 în prizonierat, 10000 dispăruţi). Studiind albumul omagial dedicat participanţilor evrei din Ungaria în Primul Război Mondial apărut în două ediţii la Budapesta (în 1940, respectiv 1941), am avut inspiraţia să verific în baza de date a Institutului Yad Vashem din Ierusalim care a fost soarta acestora în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Am constatat că în marea lor majoritate eroii evrei ai primei conflagraţii au fost victime ale celei de-a doua, existând pagini de mărturie despre ei. Întrucât paginile transmise nu conţineau fotografiile victimelor, iar albumul le avea, am considerat că pentru păstrarea memoriei acestora trebuie anexate fotografiile existente.Read more…
Se împlinesc 63 de ani de la Războiul (Campania) Sinai
În Israel acest război este cunoscut şi sub denumirea de Mivța Kadeș (operațiunea Kadeș) după numele unei localități biblice Kadeș Barnea din sudul Israelului, locul de unde Moise a trimis cele 12 iscoade. În arabă, acelaşi conflict armat poartă numele „Tripla agresiune”. Acest război a durat opt zile din 29 octombrie, până în 5 noiembrie 1956, părţile beligerante fiind: Anglia, Franța și Israel versus Egipt. Acesta a fost primul război din lista lungă de războaie care au urmat Războiului de Independență, din 1948. Israelul a înregistrat 172 de morți și aproape 1000 de răniți, Anglia 13 morți și Franța 10 morți. Egiptul a pierdut aproximativ 3000 de soldați și a avut aproape 5000 de răniți și circa 8000 de prizonieri. Pe data de 18 Iulie 1956, potrivit înţelegerii cu guvernul Egiptului, trupele britanice au părăsit Canalul de Suez. În urma acestei acțiuni și din necesitate de fonduri pentru a finanța construirea barajului de la Assuan, președintele Egiptului Gamal Abdul Nasser a hotărât naţionalizarea Canalului de Suez. Dat fiind că de întreţinere canalului se ocupa o societate britanico-franceză, această acțiune avea efecte economice dezastruoase. Pentru Israel problema principală era o acțiune care a venit ca o consecință a acestei hotărâri și anume închiderea Strâmtorii Tiran (numele ebraic) din sudul Mării Roșii care a dus pur și simplu la blocarea portului Eilat, blocarea accesului spre Israel dinspre sud. În noiembrie 1956 situația internațională era foarte tensionată.Read more…
Activismul politic și evreii orientali: adevăr sau demagogie?
În anul 2019 evreii reprezintă 74.2% din populația Israelului. Majoritatea evreilor sunt născuți în Israel, fiind de origine europeană sau orientală. Restul s-au născut în Europa, Statele Unite (majoritatea acestora fiind evrei așkenazi – “germanici”, evrei orientali (din nordul Africii și din Asia) și evreii africani originari din Etiopia. Majoritatea orientalilor (în afară de cei nord-africani) se auto-denumesc în mod eronat sefarzi – “spanioli”, deși nu au nicio legătură cu evreii spanioli și portughezi expulzați din tările respective la sfârșitul secolului al XV-lea și răspândiți în țările europene (Grecia, Bulgaria, România, Germania, Olanda, Anglia, etc.), Nordul Africii, Turcia, etc. O bună parte din evreii orientali sunt originari din Asia (Yemen, Iran, Irak, India, etc.) sau din Georgia. Și mai sunt cum am menționat înainte și evreii etiopieni, unii din ei aparținând grupului de evrei convertiți pe vremuri la creștinism – Falașmura. Evreii orientali erau majoritari pe vremea ocupației otomane a Palestinei, iar în perioada dinaintea declarării independenței statului Israel, în 1948, evreii europeni reprezentau majoritatea evreimii din Palestina ocupată de Imperiul Britanic. În anii 1950-1960 au imigrat în Israel sute de mii de evrei europeni, supraviețuitori ai holocaustului și evrei orientali, forțați în majoritate să părăsească țările lor de baștină după declararea independenței statului evreiesc, Israel. Ca orice început într-o țară nouă, situația emigranților era grea, dată fiind economia nedezvoltată în noul stat Israel, care era înconjurat de inamici și zguduit de războaiele cu statele arabe în anii ’48, ’56, ’67 și cele de mai târziu, la fel și de situația de beligeranță permanentă în perioadele dintre războaie.Read more…
A ruginit frunza din vii…
A venit octombrie și cu el nopțile reci. Doar nopțile, pentru că în timpul zilei temperatura ajunge (la noi, aici în deșertul verde al Israelului) la 35 grade, iar în restul țării diminețile cochetează cu cifra 30. Dar e toamnă, chiar fără rugina frunzelor, fără roua de dimineață și fără ploi, deocamdată. Dar toamna israeliană îți oferă și alte aspecte, unele foarte interesante. Dacă ai timp (și eu nu prea dispun de acest har al timpului liber) și privești cerul mai spre după amiază, observi stolurile de păsări care se îndreaptă spre sud. Nu poți să știi despre ce fel de viețuitoare e vorba, pentru că ele zboară la mare înălțime, dar presa vorbește deja de fenomenul anual al migrării, descriind de fiecare dată speciile de care e vorba și cunoscutul lor itinerar: din Europa, întâi un popas de câteva zile nordul Israelului și apoi spre Africa ecuatorială. Read more…
Amintiri despre scriitorul András Szilágyi – unchiul meu
Târgu Mureș. Anul universitar 1964-1965. Închiriasem o cameră împreună cu prietena mea și ea studentă la medicină. Trăiam modest, ne plăcea literatura, poeziile, muzica, mâncam după posibilităţile studenţeşti, dar mai primeam și de acasă pachete pe care le devoram pe nerăsuflate. Într-o zi urma să vină unchiul meu din Cluj – András Szilágyi, pe vremea aceea ziarist la revista Utunk . Ne dăm întâlnire într-o cafenea. Ce bune erau cafelele din Tg. Mureș ! Cu puțin rom sau coniac, o specialitate târgu-mureşeană. András apare la ora stabilită. Ne salută cu in zâmbet absent… mereu același zâmbet, de parcă nu era pe lumea asta, ci undeva departe în povestirile lui pe jumătate reale, pe jumătate născocite. De data asta era în vizită la Tg. Mureș la soția lui internată în spital. Ne așezăm în jurul mesei. „Fetelor, v-am adus ceva” spune unchiul meu, scotocind într-o geantă mare, fără fund. Noi îl urmăream curioase şi ce să vezi, scoate din geantă o ….portocală! Unchiul meu trăia în idealuri și simboluri. Și amprenta asta a lăsat-o în tot ce a făcut și a scris. Read more…
Întâlnire cu trecutul
– Domnul Schwartz? – m-a întrebat recepționerul hotelului. Tovarășul colonel vă așteaptă în camera 203, etajul doi. Nu mă simțeam în apele mele, eram tensionat, era prima dată când aveam de-a face cu autoritățile și încă cu Securitatea. Trecuseră mai bine de șase săptămâni de când am fost la Ambasada Israelului, în primăvara anului 1984, pentru a mă interesa de singurul meu unchi, kibuțnic, care nu mai dădea niciun semn de viață…– Sunt colonelul Aioanei, s-a prezentat un om între două vârste, cu părul cărunt, într-un trenci albastru. Sunt interesat de motivul pentru care ați fost la Ambasada Israelului. I-am relatat toate amănuntele. Au urmat o serie de întrebări legate de persoana și familia mea, după care am fost rugat să aștern pe hârtie tot ce i-am povestit. Mi-a cerut un număr de telefon, după care ne-am despărțit. Presimțeam că nu a fost ultima noastră întâlnire…Nu mult după întâlnirea cu securistul am primit de la unchiul meu o scrisoare în care îmi explica motivul pentru care nu l-am găsit. În scurtă vreme am fost din nou invitat la o convorbire cu colonelul, în care mi-a cerut încă o dată să-i dau în scris tot ce s-a întâmplat la Ambasada Israelului.Read more…
În jurul meu e din ce în ce mai multă tăcere…
Pentru mine, plecarea unui prieten vechi este o traumă greu de suportat. Nu ștergi numai o adresă, un număr de telefon din agendă, ci de cele mai multe ori – dacă memoria nu te înşeală – treci în revistă amintirile comune. Nu doresc ca acest articol să întristeze pe cineva. Poate că ar fi mai bine să spun că eu am avut norocul să am prieteni de valoare, pe care nu știu dacă i-au cunoscut și alții. De aceea, pentru neuitare, vreau să vorbesc despre ei. Decesul relativ recent al prietenei mele Memi Celaru, pe care nu cred că a cunoscut-o multă lume, un om discret, foarte valoros, medic, conferențiar universitar la catedra de fiziologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie Bucureşti, în timpul regretatului profesor Benetato, mi-a fost prietenă de o viață. Dar acum nu despre ea vreau să vorbesc aici – deşi ar fi meritat-o – ci despre soțul ei, Anton Celaru. Cine mai știe azi ceva despre Anton Celaru ?! Nu vreau să judec pe nimeni, dar ne-a părăsit în 2010 ( nu era tânăr, avea 91 de ani ) și de atunci nu s-a mai vorbit de el deși ar fi meritat din plin să fie evocat. Tocmai de aceea am să scriu acum despre el. Dat fiind că foarte recent s-au decernat premiile Nobel, mi-am amintit că Anton Celaru a tălmăcit în română o mare parte din scrierile lui Isaac Bashevis Singer, singurul scriitor de limbă idiş care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Literatură.Read more…
Olga Bancic
Îmi închipui fețele mirate ale cititorilor: asta cine o mai fi? Vreo „eroină a clasei muncitoare”, pe care comuniștii înșiși au uitat-o? Trebuie întâi să-i mulțumesc lui Jack Chivo pentru că mi-a dat ideea. Iar apoi voi încerca să vă conving că subiectul este chiar foarte interesant. Cititorii mai vârstnici își vor mai aminti numele Olga Bancic – dar cei mai tineri probabil nu l-au auzit niciodată. Mie îmi amintește de Liceul Nr. 2 din Arad. Poate altora le va aminti de o stradă din București, de ștrandul din Câmpulung Muscel, orfelinatul din Buzău, sau băile termale de la Geoagiu. Toate acestea ori nu mai există, ori au primit demult un alt nume. Dar prea puțini știu cine a fost ea cu adevărat Olga Bancic (1912 – 1944) s-a născut la Chișinău cu câțiva ani înainte de Marea Unire. De fapt o chema Golda și era fiica unui mic funcționar evreu. Familia trebuie să fi fost foarte săracă dacă la vârsta de 12 ani fetița era deja ucenică într-o fabrică de saltele. Participând la grevele muncitorilor din fabrica unde lucra, a fost în repetate rânduri arestată și maltratată. La șaisprezece ani și jumătate s-a căsătorit cu Jacob Salomon. Originar din Iași, el a supraviețuit Holocaustului și a devenit scriitor, fiind cunoscut sub pseudonimul Alexandru Jar. Tânăra pereche s-a stabilit la București și a activat în partidul comunist în ilegalitate. La o manifestație ea a fost arestată și condamnată la doi ani de închisoare. În 1937 soțul ei a plecat în Franța, iar ea l-a urmat cu un an mai târziu, după ce a fost eliberată. Read more…
Baabel şi 2 G
Mama îmi povestea despre orfelinat, despre asediul Budapestei, despre intervenţia lui Wallenberg pentru salvarea copiilor evrei, despre revenirea în Transilvania unde nu a mai găsit pe nimeni din familie. Despre anii antebelici de la fabrica de cherestea din Gheorgheni, despre mama şi bunica ei pierite la Auschwitz… Sau altundeva, nu se ştie cu exactitate unde. Tata purta pe antebraţ numărul tatuat A-13058 şi povestea foarte, foarte rar. Din crâmpeiele amintirilor sale de la Auschwitz, am aflat cum a întâlnit-o din întâmplare pe mama lui care era atât de slăbită şi chinuită încât nu a mai recunoscut-o…Şi nici nu a mai revăzut-o vreodată… Unchiul meu, deportat la vârsta de 15 ani, nu a povestit nimic, timp de şase decenii…Eu, fiica a doi supravieţuitori, fac parte dintr-o categorie codificată cu: 2G – Second Generation of Holocaust Survivors, căreia i s-au consacrat studii ample privitoare, mai ales, la trauma transgeneraţională şi consecinţele ei. Read more…
Opoziția din Ungaria a câștigat o bătălie, dar nu și războiul
Pentru prima dată, din 2010 încoace, opoziția din Ungaria a înregistrat o victorie semnificativă. La alegerile locale recent încheiate a reuşit să „smulgă” Budapesta, de sub dominaţia Fidesz şi a câştigat zece din primăriile marilor oraşe. Tot opoziţiei i-a revenit şi consiliul general al Budapestei, întrucât a obţinut o majoritate confortabilă. Noul primar al Budapestei, Gergely Karácsony, membru al formațiunii Párbeszéd Magyarországért (Dialog pentru Ungaria), reprezentând stânga ecologistă, care deținuse postul de primar în sectorul VIII al capitalei, a declarat că locuitorii au recâștigat Budapesta și că începe o eră nouă în viața orașului. Elegant, fostul primar, István Tarlós, independent susținut de Fidesz, și-a recunoscut înfrângerea, el obținând 44 la sută din sufragii, față e Karácsony care fusese votat de peste 50 la sută dintre alegători. Desigur, este o victorie importantă, un început care poate să demonstreze că o bună strategie, unele compromisuri și renunțarea la orgolii, pot realiza un front comun al opoziției, poate chiar în perspectiva alegerilor legislative din 2022. Dar pentru aceasta este o cale lungă de străbătut, cu multe obstacole. După cum arătam în titlu, s-a câştigat o bătălie, dar războul cu premierul Viktor Orbán și cu Fidesz este departe de a fi câștigat.Read more…