Multiplele fețe ale muzicii de chitară

Aug 12, 2021By

“Nothing is more beautiful than a guitar, except, possibly two.” (Nimic nu sună mai frumos ca o chitară – decât poate două chitare) – Frédéric Chopin. Spre deosebire de vioară și poate de pian, chitara nu este omniprezentă în marile orchestrații sau simfonii, poate cu excepția piesei Concierto de Aranjuez a compozitorului Joaquin Rodrigo, unde și orchestra, nu numai chitara, au un rol important în crearea unei muzici feerice. Cu alte cuvinte, personalitatea chitarei clasice iese în evidență în solouri și majoritatea pieselor celebre compuse pentru chitara clasică sunt pur solouri. Spre deosebire de chitara clasică, chitara jazz sau rock servește nu numai ca instrument pentru solouri, ci și pentru acompaniament, alături de alte instrumente. În acest articol doresc să dezvolt un subiect care mi s-a părut inedit, cel al flexibilității muzicii interpretate pe chitară. Printre altele, mi s-a părut interesant cum se poate interpreta pe o chitară electrică muzică compusă pentru chitara clasică, orchestră sau alt instrument și vice-versa, cum se poate interpreta muzică rock compusă pentru chitară sau o întreagă orchestră rock, inclusiv partea vocală, pe o chitară clasică.Read more…

Aug 12, 2021 8 comments

O jumătate de veac, pentru un minut!

Jul 29, 2021By

Ankie Hacks s-a născut în Olanda la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Erau ani grei, chiar și pentru olandezi, dar părinții ei s-au străduit să facă în așa fel încât să nu îi lipsească nimic. Este o fată inteligentă, sensibilă, iubește literatura, iar cartea care o impresionează cel mai mult este Jurnalul Annei Frank. Deși Ankie e catolică, visul ei este să vadă cu ochii ei țara în care Anna nu mai apucase să ajungă. în 1969 vede un mic anunț din care află că într-un kibuț din Israel se caută voluntari. Anunțul e însoțit de o poză romantică, cu băieți și fete dansând hora în jurul unui tractor și culegând portocale. „Aici e de mine”, își spune Ankie. Ajunge în kibuț în anul următor. Tractoare sunt prea puține, iar la portocale sunt deja prea mulți, așa că e trimisă la curățat ceapă la bucătăria kibuțului. Peste un an se întoarce în Olanda. Decide că ar trebui să practice un sport. Scrima ar fi o opțiune. E un sport elegant, dezvoltă agilitatea, formează caracterul. Se înscrie la Academia de Scrimă de la Haga. Antrenor îi e un băiat cu ochelari, care vorbește olandeza cu accent străin. „Probabil un balcanic”, gândește ea. Antrenamentele sunt grele, tânărul antrenor, deși politicos, o cam chinuie. La unul din antrenamente, Ankie are o răbufnire: Maspik (destul!), spune ea în ebraică!Read more…

Jul 29, 2021 7 comments

No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life!

Aug 12, 2021By

(În traducere liberă: Nu domnule, când un om s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață.) Este replica pe care i-a dat-o marele cărturar englez Dr Samuel Johnson prietenului și biografului său James Boswell în 1777, în timp ce discutau dacă, mutându-se din Scoția la Londra, Boswell nu s-ar putea plictisi la un moment dat de tot ceea ce avea de oferit orașul. Întâlnind din nou fraza, acum câteva zile, mi-am reamintit cea mai vie și mai pertinentă exemplificare a ei pe care mi-a fost dat să o cunosc în cei peste 50 de ani de când locuiesc la Londra. S-a întâmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani la Royal Opera House Covent Garden, unde mă aflam împreună cu soția mea, la o reprezentație a operei La Bohème de Puccini. După primul act, am luat de la bar două pahare cu vin alb și ne-am așezat la o masă pe una din terasele Operei. La un moment dat, s-a apropiat de noi un bărbat în vârstă, îngrijit îmbrăcat, care ne-a cerut permisiunea să se așeze la masa noastră, deoarece nu se mai găseau nicăieri locuri libere. Evident, l-am poftit să ia loc. A sorbit din paharul său, după care ne-a întrebat dacă venim des la Covent Garden.Read more…

Aug 12, 2021 3 comments

Operațiunea „Opera”

Jul 29, 2021By

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la atacul israelian asupra reactorului nuclear irakian Osirak. În 7 iunie 1981, în ajunul sărbătorii de Șavuot, reactorul, aflat la 17 km spre sud-est de Bagdad, a fost bombardat și ras de pe fața pământului. Cele opt avioane F-16, însoțite de șase avioane F-15 pentru acoperire aeriană, au ajuns la țintă survolând Arabia Saudită și Irakul. Bombardamentul a durat trei ore, începând de la 17.30. Pe atunci Israelul încă nu avea posibilități de realimentare aeriană și pentru ca avioanele să parcurgă 2.200 de km (dus și întors) și să bombardeze ținta, era nevoie de o strategie specială. Fiecare avion ducea rezervoare suplimentare de combustibil, pe care le-a aruncat înainte de a trece granița în Irak. Bombardarea unui reactor nuclear nu seamănă cu bombardarea oricărui alt obiectiv. Bombele trebuie aruncate de la o înălțime foarte mică, iar avionul trebuie să atace în picaj, într-un unghi de 35 de grade. Numai așa bombele pot penetra cupola de beton. Fiecare avion a lansat o bombă de o tonă și peste cinci secunde încă una. Acțiunea s-a derulat exact după plan: din cele 16 bombe, numai două au ratat. După trei ore reactorul încetase să existe. Victimele s-au limitat la zece soldați și un consilier francez. Nu s-a produs nicio contaminare radioactivă, pentru că reactorul încă nu intrase în funcțiune.Read more…

Jul 29, 2021 3 comments

Prezentator, ziarist, comentator, eseist – vedeți vreo diferență?

Aug 12, 2021By

Hotărârea de a discuta acele aspecte care diferențiază sau, mai bine zis, ar trebui să diferențieze ocupațiile de mai sus, provine din realitatea de zi cu zi, în care toate mijloacele de comunicare la care am acces – ziare, radio și televiziune – se află în mâinile unor așa-ziși specialiști în domeniul știrilor și care de la o zi la alta, și uneori de la o oră la alta, trec dintr-o ”specialitate” la alta. Ba mai mult, uneori, chiar deseori, individul (sau individa) își permite să prezinte o știre, în calitate de prezentator, dar să treacă imediat la un alt tip de activitate și să o discute, transformându-se în mod magic în comentator. În felul acesta amatorismul își pune amprenta pe amalgamul de noutăți care ne sunt prezentate pe tavă, iar pericolul e înclinația noastră de a le absorbi telles quelles. Într-o lume în care știrile false (ceea ce americanii numesc fake news) reprezintă o nouă industrie, cu un înalt procentaj de credibilitate, mijloacele de comunicație așa-zise ”clasice” nu au decât un rol secundar în combaterea minciunii organizate. Să fiu bine înțeles. Într-o lume liberă dreptul de a avea o părere e inalienabil, însă ceea ce e interzis e de încerca să-ți transformi propriile tale opinii în adevăruri absolute.Read more…

Aug 12, 2021 11 comments

Bravo, Tokyo! Bravo, Japonia!

Jul 29, 2021By

La Olimpiada Tokyo 2020, care se ține în 2021, s-au întâmplat în două zile două evenimente „minore” care probabil nu s-ar fi putut petrece în Europa, nici chiar în SUA. Ele au legătură cu Germania și cu Holocaustul. Primul eveniment s-a petrecut joi, 22 iulie, cu o zi înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. Kentaro Kobayashi, regizorul ceremoniei de deschidere, a fost demis din cauza unei glume legate de Holocaust, glumă care data de mai bine de 20 de ani. Președinta comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, a anunțat demiterea și și-a cerut scuze că acest lucru s-a petrecut în ultimul moment. În anul 1998, prefăcându-se că își imaginează o activitate de bricolaj în care era vorba de instalarea unor mici păpuși de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său: „ultima oară ai spus ‘hai să ne jucăm de-a Holocaustul’”, declanșând râsetele publicului. Apoi cei doi s-au amuzat imaginându-și furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Shoah. Un lucru și mai uluitor s-a petrecut a doua zi, în toiul ceremoniei din stadionul olimpic.Read more…

Jul 29, 2021 3 comments

Samaritenii

Aug 12, 2021By

Iar mi s-a întipărit în minte un nume ciudat: Abdallah Cohen. Abdallah înseamnă „robul lui Allah”, iar Cohen denotă un urmaș al tagmei preoțești israelite din antichitate. Adică cum? E musulman sau evreu? Nici una, nici alta! E un tânăr simpatic, bine educat, de lângă Nablus (Sihem-ul biblic, în ebraică Șhem), în Cisiordania. Din păcate nu-l cunosc personal, dar am citit câteva interviuri pe care le-a acordat și am vizionat un reportaj, pentru că de la o vreme el a devenit purtătorul de cuvânt al comunității sale etnice și religioase – samaritenii. Mulți cititori se vor gândi la pilda bunului samaritean (Luca 10: 30-37). Este posibil că samaritenii de atunci mai există? Da, dar acest lucru este aproape un miracol – o comunitate veche de aproape 3000 de ani, ei au avut atât de mult de suferit de-a lungul istoriei, încât la începutul sec. XX erau pe cale de dispariție. Dar ei își păstrează cu înverșunare tradițiile și în ultima vreme comunitatea începe să se refacă, numărând în jur de 800 de suflete, dintre care o parte locuiesc în Cisiordania, lângă Nablus, și o parte în Israel, la Holon. Cine sunt de fapt samaritenii și de unde se trag? Depinde pe cine întrebi. Read more…

Aug 12, 2021 10 comments

Declarație de dragoste

Jul 29, 2021By

La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…

Jul 29, 2021 39 comments

Dionis și dificultățile vieții dincoace de mitologie

Aug 12, 2021By

Cred că nu spun nicio noutate, dacă afirm că trecutul recent ne-a cam luat prin surprindere pe toți și avertizările oamenilor de știință, care de multă vreme vorbeau de diferite pericole ale vieții moderne, s-au concretizat într-un mod la care nu ne-am așteptat. Pandemia ne-a forțat să luăm măsuri care ne-au afectat viața și cu toții am încercat să ne descurcăm cu aceste schimbări radicale. Încă o dată s-a văzut că unii se pierd cu firea mai repede și mai dramatic, dacă simt că nu mai au control deplin asupra propriei vieți, alții se adaptează mai ușor. Suntem diferiți când ne e bine și suntem diferiți când ne confruntăm cu situații dificile. Greutăți existau destule și în trecut, atât la scară personală, cât și la nivel istoric și global și cu toții am văzut povești de succes și eșecuri lamentabile, în persoană sau în mass-media. Uneori eșecurile, nenorocirile care distrug vieți pot servi ca memento, alteori parcă totul se întâmplă în zadar și suferința pare fără rost. După ce într-un articol anterior am vorbit despre Leslie Howard, care, trecând prin traume majore, a transformat durerea în artă, frumusețe, valoare, curaj, azi aș vorbi despre o familie unde nimeni nu a ajuns vedetă. Problemele întâmpinate de această familie, durerile celor implicați, nu sunt nicidecum comparabile cu suferințele îndurate de cel numit la naștere László Steiner (devenit apoi Leslie Howard), și totuși acest gen mai banal de nenorocire pare să fi măcinat sufletul, și chiar să fi distrus viața mult mai multor oameni decât am crede. Read more…

Aug 12, 2021 7 comments

Unchiul meu, Gyuri Kovács, actorul și omul

Jul 29, 2021By

Sunt oameni care colecţionează timbre, alţii care colecţionează cărţi poștale, alţii, monede…Eu am colecţionat de când mă știu tot ce e legat de György Kovács. De ce? Pentru că această personalitate m-a fascinat dintotdeauna: prin fizicul lui, prin umorul lui sarcastic, prin vocea lui inimitabilă, prin interpretarea rolurilor sale în “stil Kovács” care era totuși deosebit de la rol la rol. Nu a fost spectacol cu Kovács Gyuri, pe care să nu-l fi văzut; uneori mergeam la același spectacol de câteva ori. Nu a fost film pe care să nu-l fi văzut, iar când acum aproape 40 de ani am emigrat de la Cluj la Ierusalim și a trebuit să aleg între lucrurile pe care să le iau cu mine , am ales arhiva Kovács Gyӧrgy și am lăsat alte lucruri dragi, în urmă. Gyuri bácsi sau Gyuri, s-a născut la Cluj, în Zodia Peștilor, în februarie 1910 – o zodie de iubitori de artă și oameni foarte sensibili. Tatăl lui, Dezső, a fost fratele bunicii mele – Hermina.Read more…

Jul 29, 2021 10 comments

Acţiunile eroice ale femeilor care au luptat în Rezistenţa evreiască în timpul Holocaustului

Aug 12, 2021By

Secţia “Opinion Today”/Opinia de azi a ziarului The New York Times din 18 martie 2021 discută două „articole gemene,” cu o problematică similară, sugerată de Holocaust. In articolul meu, mă voi axa pe eseul publicat în ziar la aceeaşi dată cu comentariul editorului: The Nazi-Fighting Women of the Jewish Resistance/Femeile din Rezistenţa evreiască care au luptat contra nazismului. Ele și-au schimbat identitatea, au făcut contrabandă, strecurând revolvere în ursuleţi de pluş şi erau purtătoarele adevărului. De ce nu am auzit de isprăvile lor? Aceste femei formidabile, despre care Judy Batalion, autoarea articolului, nu auzise și nu înţelegea de ce, reuşesc să umple de lumină și căldură paginile eseului ei, în ciuda fundalului tragic pe care se desfăşoară acţiunile lor îndrăzneţe. În anul 2007, când locuia la Londra și se confrunta cu problema identităţii ei evreiești, Judy Batalion a hotărât să scrie despre Hannah Szenes. Din catalogul de la British Library, Batalion cere să consulte cele câteva titluri listate sub numele eroinei. Observă cu uimire că existau numai câteva pagini despre Hannah. În schimb, dă de o carte în idiş, o limbă pe care o stăpânea: Froyen in di Ghettos (Femei în ghetouri), care relatează istoriile a nenumărate tinere femei care i-au înfruntat pe nazişti;Read more…

Aug 12, 2021 11 comments

Disidența anticomunistă românească – 3

Jul 29, 2021By

Am ajuns la ultimul episod al trecerii în revistă al celor mai importante momente și al celor mai importanți actori ai acestui capitol esențial al istoriei românești, mai puțin cunoscut și mai puțin asumat. 1985-1988. Acțiunile protestatare ale tinerilor scriitori germani s-au intensificat în această perioadă. Spre finalul ei, reprimarea acestei mișcări s-a intensificat și s-a încheiat practic cu expulzarea din țară a membrilor „Aktionsgruppe Banat“ (William Totok, Richard Wagner) și a scriitoarei Herta Müller, viitoarea laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2009). Culmea este că toți acești tineri intelectuali germani din Banat, erau absolut de stânga, neomarxiști și se pronunțau pentru un comunism reformist cu față umană stil Primăvara de la Praga din 1968. Ei s-au opus doar regimului despotic de tip bizantin al lui Nicolae Ceaușescu. 1986-1989. În mod surprinzător, în 1985, diplomatul Dumitru Mazilu a fost numit Raportor special asupra drepturilor omului de către Subcomisia Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării și Protecția Minorităților, cu sediul la Geneva. Serviciile secrete românești au depistat intenția lui Dumitru Mazilu de a-și publica raportul critic la adresa regimului ceaușist din România.Read more…

Jul 29, 2021 8 comments

Buletin de București – august 1947

Aug 12, 2021By

Au trecut foarte mulți ani de atunci și parcă a fost ieri. Îmi amintesc fiecare amănunt. Era o secetă cumplită, o vară foarte caldă și o inflație atât de mare, încât kilogramul de mălai costa 600.000 lei. Tocmai terminasem anul III la facultatea de medicină din Iași și începusem să-mi dau seama ce înseamnă să fii medic, după cei doi ani de așa-zisă teorie. În anul III de facultate semiologia mi-a dezvăluit adevărata frumusețe a meseriei de medic și voiam cu orice preț să știu mai multe. Credeam că voi putea s-o fac cel mai bine la București, dar pentru asta aveam neapărată nevoie de un buletin de București. Singura posibilitate de a-l obține era căsătoria cu cineva din București, la fel ca în filmul lui Calotescu din 1983, Buletin de București. Dar eu nu doream o căsătorie fictivă, ci una adevărată. Mă săturasem de scrisori și voiam să fiu împreună cu viitorul meu soț. În luna august 1947 am căzut de acord să vin la București și să ne căsătorim civil, ca să-mi pot face formele pentru buletinul de București și apoi mutarea la I.M.F. București, ca să pot începe anul IV. Read more…

Aug 12, 2021 7 comments