Tata nu m-a bătut decât o singură dată în viaţă, în anul acela, de Pesah, adică de Paştile evreieşti. În fiecare an, de Pesah, primeam câte o rochiţă nouă. În anul acela, 1936, mătuşă-mea Frida îmi cususe un hălăţel de glott negru, lucios, cu guleraş alb, pe care mama îl brodase cu fir roşu. Aveam funde roşii în cosiţe, pantofi de lac şi şosete albe. Toată înaintea de masă mă plimbasem, aşa frumos gătită, cu prietenele mele din colonie. După amiaza am plecat cu tata, în vizită la bunica dinspre mama şi celelalte rude. Toată lumea mă lăuda ce frumos eram îmbrăcată şi mă îmbiau să mănânc azimă şi hremzli. Când am pornit către casă începea să se întunece şi era răcoare. Tata grăbise pasul, probabil că se temea că mama avea să ne certe pentru întârziere. Eu aveam chef de joacă şi ajungând pe teritoriul coloniei am ţâşnit de lângă tata şi am început să sar într-un picior pe traversele de la calea ferată îngustă. Tata îmi striga să mă opresc pentru că am să mă împiedic şi am să cad, dar eu nu-l ascultam. La un moment dat am întors capul către el, m-am poticnit şi am căzut. Read more…
Cugetări asupra semnificațiilor sociale și politice ale sărbătorii de Pesah
Pesah este considerată una din sărbătorile majore ale iudaismului. Timp de milenii credința a fost probabil cel mai puternic, dacă nu singurul motiv de a celebra această sărbătoare importantă, într-o lume în care religia era principala forță care reglementa ciclul anual, alături de evenimentele agricole. Abia după secularizare contextul sociologic și politic al Pesahului a devenit vizibil, cel puțin celor care au o anumită sensibilitate la aspectele non-religioase ale sărbătorii. Componenta socială este evidentă: eliberarea din sclavie și sfârșitul oprimării unei minorități asuprite. Există și un aspect politic: apariția unei națiuni care încearcă să-si intemeieze nu numai o nouă identitate, ci și o anumită prezență geografică. Văzut astfel, Pesah este un eveniment destul de complex. Dacă povestea tradițională corespunde adevărului istoric – ceea ce este foarte probabil, cel puțin în punctele ei esențiale – atunci putem spune că Pesah este amintirea colectivă lăsată de cea mai veche mișcare de eliberare cunoscută în istoria omenirii. Din câte știu, aceasta este cea mai veche sărbătoare ținută în mod regulat și continuu, cca. 3.300 de ani, și fără schimbări majore de formă sau conținut. Acest lucru reiese clar din faptul că între ceremoniile tuturor curentelor iudaismului contemporan, (așkenaz, sefard, sau oriental) există o asemănare izbitoare.Read more…
Epilog la Pesah
Parcurgând ediţia de Pesah a publicaţiei Baabel, mi s-au redeşteptat nişte amintiri, vechi clişee din îndepărtata copilărie şi am simţit nevoia să aştern pe hârtie câteva gâduri şi impresii legate de această sărbătoare. Adunându-le într-un mănunchi, m-am gândit că ar putea fi un fel de “epilog” al sărbătorii de anul acesta. Desfăşurând filmul copilăriei, mă voi opri doar la două momente din acea perioadă. Închid ochii şi revăd casa în care a crescut mama mea şi unde am petrecut şi eu clipe minunate la bunici. Este Pesah şi în camera dinspre stradă a casei, învăluită în căldura plăcută emanată de impunătoarea sobă de teracotă dintr-un colţ (afară era răcoare şi s-a făcut focul), sub candelabrul ce atârna din tavan, luminând întreaga încăpere, în mijloc, trona masa acoperită cu o faţă de masă albă, brodată, pe care stau aşezate farfurii frumoase, pe care nu le-am prea văzut înainte. În capul mesei, bunicul, impunător (în ochii mei), într-un halat alb, cu tales-ul pe umeri, iar în jurul mesei – familia toată. Suntem deja la sfârşitul “programului”, totul s-a desfăşurat conform normelor seder-ului, dar pentru mine acuma a sosit momentul culminant. Isteaţa de mine, cea mai mică dintre nepoţi, am găsit afikoman-ul ascuns şi întrucât ceremonia nu se putea continua fără acesta, eu urma să-l înapoiez, primind ceva în schimb. În toamna acelui an urmând să devin şcolăriţă, dorinţa mea a fost să primesc un ghiozdan. Chiar l-am primit şi cu darul bunicului meu am trecut mândră pragul şcolii. Read more…
Bomboana de pe colivă
Pe dulapul din dormitor trona coșul împletit din nuiele, învelit cu grijă într-un sac transparent din polietilenă. Pe fundul lui, într-un ștergar străvechi, țesut în casă, se afla FAIANȚA. Adică un platou alb și oval, cu floricele colorate pe margini. Bunică-mea așa o numea, pe un ton reverențios. Iar în mintea mea faianță nu înseamnă plăcile de ceramică de pe peretele din bucătărie, ci platoul mare și alb, cu margini dantelate, pe care se așeza coliva la parastase și pomeni. De-a lungul anului prilejurile în care se dădeau jos coșul și faianța de pe dulap erau foarte numeroase. Tot timpul existau sărbători și momente în care se pomeneau morții. În ajun era mare vânzoleală în casă. Bunică-mea, altfel o persoană calmă și zâmbitoare, devenea agitată, făcea liste și mormăia pentru sine încetișor, absentă și surdă la trebuințele mele. Avea un raft din cămară pe care depozita tot ce era necesar pentru colivă: arpacaș, nucă, esență de rom, biscuiți, bomboane și zahăr pudră. Refăcea cu grijă stocul după fiecare parastas. Și toată cămara miroase amețitor a rom. Read more…
La Seder, cu camera de filmat
Acest articol nu putea fi scris dacă nu ar fi existat Beniamin Müller, fie-i memoria binecuvântată, ani de zile oficiantul de cult al Comunităţii Evreilor din Cluj, un om înţelept, energic, vesel şi curajos care mi-a permis să filmez în seara de Seder, nu o dată, ci chiar de două ori. Prima filmare a coincis şi cu prima mea experienţă completă de om de televiziune. Era în primăvara lui 1994 şi lucram de vreun an şi jumătate la Redacţia Maghiară a Studioului de Televiziune Cluj, în postul de redactor traducător. Se apropia sărbătoarea de Pesah şi mama a decis să participăm la ceremonia Ajunului de Pesah, adică a Sederului. Pentru mine era prima experienţă de acest fel. pătrunsă de nerăbdare, emoţie şi curiozitate, nu am putut rezista la imboldul jurnalistului abia dedulcit la această meserie (după 12 ani de predat fizica la Politehnică) şi i-am telefonat lui Beniamin Müller (fost coleg de clasă şi prieten al tatei) ca să-l întreb dacă am putea filma la eveniment. Prima lui reacţie a fost „Nu se poate. E sărbătoare şi nu e voie să munceşti!”. „Dar nu eu filmez, ci colegul meu, cameramanul,” am argumentat.Read more…
Pesah 1944, la Coltău
Coltău este o așezare în vecinătatea orașului Baia Mare, județul Maramureș .Acolo se află un splendid castel, construit în secolul optsprezecelea, care a aparținut contelui Sándor Teleki. Aici a locuit o vreme marele poet maghiar Sándor Petőfi în luna de miere, după căsătoria cu Júlia Szendrey. Petőfi era prieten cu contele. Tot în acest castel a locuit o vreme un alt prieten al contelui Teleki, compozitorul Franz Liszt. Rapsodia Întâia Ungară a fost compusă aici. I se mai spunea Rapsodia de la Coltău sau Pocsi (după numele unui lăutar din Sighetul Marmației care-l impresionase pe Liszt). Castelul a fost locuit până prin 1935 de către urmaşii contelui. Azi găzduiește Muzeul Memorial Petőfi Sándor. În decembrie 1943 detașamentul de muncă forțată Nr. X din armata maghiară era încartiruit în castelul Teleki din Coltău, abandonat de familia contelui. Era o zi geroasă. Vilhelm era disperat, neştiind ce-l așteaptă. Se vorbea că evreii din acest detaşament aveau să fie trimişi pe frontul din Ucraina, de unde puţini scăpau cu viaţă. În după amiaza sosirii în castel membrii detașamentului au fost primiți de soldații de pază și de colonelul Imre Reviczky. – Bună seara, domnilor, s-a prezentat comandatul detașamentului. Aștept să vă faceți datoria față de țară și să efectuați în timp record reparațiile terasamentului de cale ferată, care este deosebit de important pentru a asigura aprovizionarea armatei. Eu însumi mă voi strădui să vă asigur, pe cât se poate, condiții de supraviețuire în aceste vremuri grele.Read more…
O rază de lumină
De obicei nu scriu despre subiecte de actualitate, dar în zilele noastre este aproape imposibil să le evit…Pentru cine nu mă cunoaște, sunt farmacistă, am lucrat la Hadassah de la stagiu și până la pensionare și am continuat chiar benevol până la începutul epidemiei actuale, când direcțiunea spitalului a hotărât să renunțe la ajutorul pensionarilor, pentru care riscul de contaminare este cel mai serios. Deci acum stau și eu acasă, la fel ca toată lumea.Read more…
Amintiri despre primul meu Seder
Pesah la noi însemna azimă ronțăită toată săptămâna și, mai ales, supă cu găluște de pască. Nu mi-aduc aminte să fi făcut un Seder cum scrie la carte, dar cred că ne așezam în acea seară la masă și mâncam supa și probabil și altele. Dar atât eu cât și fratele meu, chiar de pe la 9-10 ani, știam totul despre Seder Pesah. Bunica mea avea o Hagada în ebraică și maghiară, cu poze. Am și acum în fața ochilor desenul cu platoul de Seder, unde era locul fiecărui fel și cum ambii eram mari cititori, cred că am citit și recitit Hagada de multe ori, deci știam întrebările puse de mezinul familiei, toată povestea ieșirii din Egipt, ba chiar și poezia cu iedul. Cam acesta a fost background-ul nostru când, să fi avut eu 13 ani și fratele meu 15, într-o seară, înainte de Pesah, tatăl meu ne-a spus că suntem invitați de o cunoștință de-a lui, domnul Hugo Sternberg, la masa de Seder. Ne-a atras atenția că dânsul este evreu religios, deci Sederul se va desfășura conform prescripțiilor. Am fost bucuroși, deoarece era pentru prima oară când participam la așa ceva. Read more…
Anul acesta vom avea un Seder special
Tradiția din seara de ”Seder” (=ordine) este lectura ”Hagadei”, povestirea ieșirii lui Israel din Egipt. Lectura ”Hagadei” este obligatorie. Fiecare evreu trebuie s-o înțeleagă. De aceea ea este cea mai tradusă carte de iudaism. Există câteva traduceri și mai multe ediții în limba română, cea mai recentă fiind făcută de scriitorul Baruch Tercatin din Tel Aviv, însoțită de un comentariu al său și de un comentariu al rabinului Menachem Hacohen, precum și bogat ilustrată, apărută acum doi ani la editura Hasefer din București. Asupra altor traduceri și ediții, subsemnatul am publicat un articol în revista ”Baabel” acum câțiva ani. Masa de ”Seder” este organizată la fel, în fiecare an. Lectura ”Hagadei” începe cu cele patru întrebări, puse de cel mai tânăr dintre comeseni. Prima întrebare este: ”Ma niștana halaila haze mikol haleilot?” (în traducere liberă: Cu ce este diferită această noapte de toate celelalte nopți?). Lectura ”Hagadei” este răspunsul la aceste întrebări. Tradiția este, că dacă la masă nu participă nici un copil, întrebările să fie puse de un om adult. Uneori, ele sunt puse de comeseanul cel mai vârstnic, un om bătrân. Dacă un om este singur la masă, el trebuie să-și pună întrebările sie însuși. Așa cum poate. Pentru că trebuie să se întrebe el însuși, pe el însuși, cum a fost realizată ieșirea din Egipt, din casa robiei, datorită lui Dumnezeu.Read more…
Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah
M-am născut, am crescut și am fost educat în România, pe vremea când domnea fosta doctrină ateistă. Așa am devenit și noi pe nesimțite ateiști. Dar nu-mi pare rău. Chiar mama, care era dintr-o familie religioasă maramureșană, a devenit ateistă după Holocaust. O întreagă generație era dezamăgită de Cel de Sus, lăsându-i pe naziști să ucidă peste o treime din populația evreiască a globului. Eu consider că pentru mulți oameni religia este un fel de psihoterapie. În loc să ia calmante sau să consulte un psiholog, religioșii apelează la un ajutor imaginar. Îi respect pe religioșii care ne respectă pe noi ateiștii, dar trebuie să fie și viceversa! Ce înseamnă pentru mine sărbătoarea de Pesah? Multe lucruri nelegate neapărat de religie, de exemplu eliberarea poporului evreu din sclavia egipteană. Pesah înseamnă pentru mine și faptul că evreii au avut un conducător care le-a dat Cele Zece Porunci de o înaltă moralitate, atât de importantă unei vieți sociale echilibrate. Read more…
Gustul Azimei
Am scos de la Comunitate porţia de azimă care se cuvine familiei noastre alcătuite din trei membri şi am aşezat în cămară cele şase cutii cubice, albastre, decorate cu simboluri pascale şi litere ebraice, conţinând câte două duzini de foi de “maţes”, ambalate în celofan. Deocamdată cutiile sunt ferecate şi nu le voi deschide decât după ce va fi trecut seara de Seder (Ajun de Pesah) şi voi fi consumat feliile de azimă prescrise de rânduiala acesteia. Îmi place să adulmec aroma de aluat nedospit şi prăjit, să mângâi pe îndelete suprafaţa cu şiruri de denivelări care par a transmite un mesaj enigmatic, scris într-un Braille indescifrabil, să ascult pocnetul foii rupte şi să introduc între bucăţelele sfărâmate hreanul răzuit, rădăcina amară…Îmi place să urmăresc cu privirea firimiturile fine, ca nişte aripioare care se aştern pe faţa de masă sau în poala mea…Gustul azimei din copilărie, prezentă în fiecare primăvară în casa bunicilor mei adoptivi (o familie mixtă marcată de Holocaust, care mă primise de nepoată pe mine, orfană de bunicii pieriţi în Holocaust). O mâncare modestă ce preceda festinul pascal cu ouă înroşite în foi de ceapă, supă de miel cu tarhon şi beigli cu mac şi cu nucă. Read more…
Sărbătoarea de Pesah și acuzația de omor ritual
Atât la evrei cât și la creștini Paștele cade cam în aceeaşi perioadă, uneori începe chiar în aceeaşi zi. Cu toate acestea semnificaţiile celor două sărbători diferă. Pesah este sărbătoarea libertății. De 3.500 de ani poporul evreu își amintește în fiecare an și îi învață pe copii despre minunea prin care Dumnezeu l-a eliberat după 400 de ani de robie cruntă. Sărbătoarea care ține șapte zile este caracterizată mai ales printr-o faptul că se mănâncă numai anumite alimente speciale, pregătite în mod special pentru aceste zile. În schimb, pentru creștini Paștele celebrează învierea lui Isus și este prăznuit obligatoriu duminica, spre deosebire de cel evreiesc, care poate fi sărbătorit în orice zi a săptămânii. La Cina cea de Taină, Isus a dat un nou conținut pâinii și vinului, declarând că ele reprezintă trupul și sângele său. Apostolul Pavel explică noua perspectivă a sărbătorii: „Iată Isus s-a jertfit pentru noi să prăznuim, deci nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutății și al vicleșugului, ci cu azimele curăției și ale adevărului” (1 Cor. 5, 7-8). De-a lungul anilor aceste interpretări au fost prilejul de a-i acuza pe evrei de tot felul de crime adevărate sau inventate. Pe aceste idei se bazează antisemitismul religios. Acuzațiile de omor ritual, (în ebraică calomnii de sânge), sunt acuzaţii false, conform cărora evreii ar ucide copii creștini, mai ales în perioada de Paște, pentru a le folosi sângele în scopuri rituale, ca de pildă la fabricarea azimei de Paște. De-a lungul istoriei, aceste calomnii au fost un pretex pentru pogromuri, uciderea evreilor, arderea Talmudului, etc. Read more…