Resuscitarea falsă

În principiu, în fiecare caz de stop cardiac neprevăzut, pe stradă, acasă sau la spital, pacientul trebuie resuscitat sau reanimat (cele două sunt sinonime.) La fel și bolnavii care au suferit stop cardiac după înec. (La cei înecați în ape reci, prognoza este mai bună, fiindcă temperatura joasă scade nevoia de oxigen a creierului.). Cine nu trebuie resuscitat? Răspunsul la această întrebare diferă în funcție de legile în vigoare, de decizia bolnavului și a familiei, care la rândul ei este influențată de credința lor religioasă. În principiu, cei cu boli incurabile, terminale, ireversibile, nu ar trebui resuscitați. Îmi amintesc un caz care a stârnit multe comentarii în presa israeliană și în rândul personalului medical. O femeie de 95 de ani, care avea cancer cu numeroase metastaze, a avut un stop cardiac. Era noapte. Medicul de gardă era tânăr și cu puțină experiență. Împreună cu două asistente medicale, el s-a “năpustit” asupra bolnavei și a început să o resusciteze cu compresii toracice și respirație artificială, după protocol. La un moment dat, pe monitor a apărut un ritm de fibrilație ventriculară. Defibrilatorul era pregătit; medicul a declanșat un șoc electric. Ritmul cardiac al bolnavei s-a normalizat, dar în timpul șocului în defibrilator s-a produs un scurt circuit și flacăra a provocat arsuri de gradul 2-3 pe tot toracele pacientei. Femeia a murit după 24 de ore, în chinuri și dureri.Read more…

Îmi place, nu-mi place…

Războiul acesta îmi amintește de armată, nu neapărat latura militară, ci, mai curând, latura de somn ciuntit, ca atunci. Am impresia că în fiecare noapte sunt planton 2. Știu că voi fi trezit și pentru cât timp, dar nu știu ora exactă la care va suna alarma. Parcă îmi amintește de celebrul film Poștașul sună de două ori. Întâi vine un sunet lung, enervant, care ne avertizează că o rachetă (sau mai multe) au pornit din Iran. Câteva minute mai târziu, când vine sunetul crescendo-decrescendo, îmi pun papucii și alerg spre adăpost. Uneori al doilea sunet nu mai vine și atunci adorm la loc, cu urechile ciulite. Ne apropiem de a patra săptămână de război. Parcă alarmele s-au mai rărit. Există și nopți în care nu sunt planton deloc. Parcă a mai scăzut și frecvența avioanelor. Am fost solicitat să scriu un articol pentru Baabel despre situația de la noi. Îmi amintesc de celebrul dramaturg Alexandru Mirodan. În ziarul Minimum, care apărea la Tel Aviv, el avea o rubrică intitulată sugestiv „Îmi place, nu-mi place…”, în care discuta evenimentele curente. Asemenea lui, am hotărât și eu să scriu despre evenimentele din ultima săptămână, chiar dacă nu toate sunt legate direct de război. Încep, ca o alarmă în decrescendo, cu cele care nu mi-au plăcut, pentru că lucrurile bune prefer să le las la urmă. Nu-mi place că în ultimul sondaj făcut în SUA, pentru prima oară Israelul se bucură de mai puțină simpatie decât palestinienii…Read more…

Donald Trump – perdantul războiului cu Iranul

Deocamdată nu știm dacă, după cele două săptămâni de armistițiu, războiul efectiv cu Iranul va fi reluat sau nu și, în final, cine va câștiga din punct de vedere militar. Opinia strategilor militari este că Statele Unite și Israelul. De-acum aviația lor domină cerul Iranului, o mare parte a lansatoarelor de rachete au fost distruse, infrastructura deteriorată, importanți conducători asasinați. Dar dacă aruncăm o privire la situația globală, la obiectivele care și le-au propus cele două țări, dar mai ales la pretențiile Iranului, nu putem declara un învingător, în schimb putem nominaliza un perdant – Donald Trump. Când s-a alăturat Israelului în această aventură militară, președintelui american i s-a atras atenția că aici nu este vorba de Venezuela, că se poate aștepta la o rezistență înverșunată și la o replică puternică, deoarece Iranul are toate mijloacele militare moderne necesare și în plus, psihologia răzbunării care animă întreaga structură de conducere. Acest lucru s-a demonstrat chiar la negocierile americano-iraniene eșuate. Read more…

JOI. UN AN. MAI (I)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 4 mai.   Ecoul inimii. Sunt pe drum.  Ceva cu totul nou.  Mă întorc dintr-o insulă din Marea Nordului – de data aceasta nu o vacanță, ci un curs de perfecționare în ecografia cardiacă. Ocupându-mi locul în tren, vizavi de un tânăr, îmi sare în ochi termosul lui identic cu al meu.  Marca, forma, culoarea, totul e la fel.  Noroc că al meu are o zgârietură pe capacul de aluminiu, altfel mi-aș fi închipuit că termosul a ajuns în vagon înaintea mea; senzația de deformare a timpului se datorează spiritului meu surescitat, dar acesta este și motivul pentru care scriu.  Unele acțiuni ale oamenilor sunt rezultatul unei asemenea disponibilități idiosincratice.Read more…

Casa Salim Bey Salam

Pentru iubitorii arhitecturii, casa Salim Bey Salam din Orașul de Jos al Haifei este una din cele mai impresionante clădiri în stil internațional din oraș. Am publicat deja un articol despre ea în aprilie 2024 pe site-ul Hai Po, dar informații recente despre familia Salam din Liban conferă clădirii și poveștii construirii sale o nouă dimensiune istorică, invitând la o perspectivă reînnoită asupra conexiunii care a existat cândva între Haifa și Beirut în perioada Mandatului Britanic. Inițiatorul clădirii a fost Salim Ali Salam (1868–1938), cunoscut ca Salim Bey Salam, una din figurile marcante ale societății musulmane sunnite din Liban de la sfârșitul perioadei otomane și începutul mandatului francez. Bey era un titlu onorific otoman acordat persoanelor de rang înalt. Și într-adevăr, Salim Ali Salam a fost om public, politician și om de afaceri influent. A fost primar al Beirutului și membru în parlamentul otoman, iar în perioada mandatului francez a făcut parte din conducerea arabă a Libanului. Pe lângă activitatea sa politică, s-a ocupat și de comerț, dezvoltare imobiliară și diverse inițiative publice.Read more…

Încotro ne îndreptăm?

La prima vedere, titlul e cam eliptic, dar cred că toată lumea, sau cel puțin cititorii din țara noastră, știu că este vorba de România. Iar răspunsul este simplu: spre catastrofă. Și vreau să prezint, deși nu sunt originală, alții mai deștepți au făcut-o înaintea mea, cam cum se va desfășura scenariul. Deocamdată, pe scena politică nu există decât două opțiuni: una destul de proastă și una foarte proastă. La ora la care scriu articolul, a avut loc o rundă de convorbiri a premierului desemnat, Eugen Tomac, deocamdată cu partidele proeuropene, minoritățile naționale și grupurile neafiliate pentru a realiza o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia să poată continua reformele și să mențină orientarea euroatlantică a României. De menționat că Tomac este liderul unui partid, PMP, care nu a intrat în parlament dar a fost ales de președintele Nicușor Dan ca independent.Se pare însă că , cu excepția PSD care a condiționat votul cu un program imposibil de realizat, a primit peste tot câte un refuz. Ar mai exista o șansă minimă, dialogul om la om respectiv cu fiecare parlamentar la care s-a angajat Tomac. Mă gândesc și la anumite grupuri din partidele proeuropene, la persoane conștiente că într-un fel sau altul trebuie să se pună capăt crizei, care au în vedere interesul național, chiar dacă pentru mulți această expresie și-a pierdut semnificația. Vom vedea la vot.Read more…

Cu cine semeni dumneata?

Trebuie să recunosc că am ajuns la vârsta la care, în plimbările mele zilnice prin Clujul meu, oraşul în care trăiesc de când mă ştiu, întâlnesc tot mai puţini cunoscuţi. Spaţiul e „cotropit” de mulţi tineri grăbiţi (şi gălăgioşi), de familii cu copii frumoşi (şi neastâmpăraţi), de adulţi bine îmbrăcaţi, cu fizionomii străine, dar şi de străini vorbitori de multe limbi cunoscute (şi altele mai puţin cunoscute de mine). Arareori îmi iese în cale o persoană cunoscută. Fie că am fost colegi (la şcoală, la facultate sau unul dintre locurile de muncă) vecini (în cele câteva locuri unde am locuit), cunoştinţe întâmplătoare din vremurile „noastre”, sentimentul e acelaşi: ne bucurăm de faptul că ne revedem şi ne… recunoaştem. De altfel nu e atât de dificil să intuieşti potenţialii cunoscuţi: îndeobşte sunt cărunţi, merg mai agale, au încălţări comode (sketchers sau sneakers), femeile poartă poşeta în bandulieră (să nu le apese umărul). Problema mai dificilă este să-i recunoşti, mai ales dacă nu i-ai văzut de multă vreme sau nu mai arată (aproape… deloc) ca pe timpuri. În aceste momente de dilemă, gândul mă duce către… Iphone-ul meu.Read more…

Ce ne povestește ADN-ul

De câțiva ani este la modă căutarea originilor pe baza ADN. Site-ul My Heritage te îndrumă, contra cost, cum îți poți descoperi originea etnică, caracteristicile, problemele de sănătate, (se pare că anumite etnii suferă de anumite boli) și dacă îți încropești arborele genealogic, găsești și o mulțime de rubedenii. În acest caz, site-ul sau laboratorul unde ai trimis mostra îți prezintă până la cele mai mici potriviri de ADN. În consecință, te poți trezi cu mii de rude, mai apropiate sau mai îndepărtate, pe continente sau în țări la care nu te-ai fi gândit niciodată. Dacă vrei, poți lua chiar legătura cu ele, site-ul te îndrumă cum să procedezi că să cunoști de pildă o rudă, cu 1,4% potrivire de ADN. La început am rămas indiferentă la tentativele unor membri de familie și cunoștințe care au făcut apel la My Heritage, dar cum cineva m-a rugat să-l ajut cum să procedeze pentru a primi informații, m-am gândit să încerc și eu. Îmi cunoșteam originile familiei până la străbunici. Doi dintre ei, părinții bunicilor din partea tatălui, sunt îngropați în vechiul cimitir evreiesc de la Arad, unde odihnesc și bunicii și tatăl meu. Cunoșteam casa în care locuiseră la Arad și străbunicii și bunicii mei, iar din poveștile de familie știam aproximativ de unde proveneau. Aveam date și despre familia mamei, un nepot a făcut un arbore genealogic pe care l-am lipit de cel făcut de mine. Am considerat că acestea vor servi ca un fel de control pentru informațiile furnizate de My Heritage.Read more…

Messi, Ronaldo, Trump și Campionatul Mondial de Fotbal 2026

De la vârsta de 13 ani urmăresc campionatele mondiale de fotbal. Fiecare are povestea lui. Nu am intenția să le descriu aici pe toate, doar câteva. În 1966, la Cupa Mondială din Anglia, al treilea gol al echipei Angliei, cel cu care Anglia a câștigat meciul din finala cu RFG devenind campioană mondială, stârnește și în zilele noastre discuții. Pe atunci nu erau reluări la TV și, după părerea multor comentatori, golul câștigător al Angliei nu a trecut linia porții. În 1970, la Campionatul Mondial din Mexic, pe o vreme caniculară, a avut loc o semifinală fenomenală între RFG și Italia, câștigată de Italia după prelungiri, cu rezultatul de 4-3. La Campionatul Mondial din 1978, junta militară care era atunci la putere în Argentina a influențat desfășurarea campionatului. La arbitraj au fost greșeli de neiertat, inclusiv în cursul finalei dintre Argentina și Olanda, încheiată cu victoria nemeritată a gazdelor. Mă opresc aici cu picanteriile campionatelor mondiale anterioare. Campionatul Mondial de Fotbal 2026, încheiat recent, a avut și el multe comentarii. Pentru prima dată din istoria acestor campionate a fost găzduit de trei țări: SUA, Canada și Mexic. Numărul participanților a fost controversat. Au luat parte 48 de echipe, față de 32 la Qatar, ceea ce, după mulți comentatori, a dus la reducerea calității jocurilor. S-au jucat 104 de meciuri și s-au marcat peste 300 de goluri. Turneul a durat 39 de zile. Read more…

“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări

Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…