Memoriile lui Yosif Govrin

De curând am citit o carte autobiografică a lui Yosef Govrin publicată de Editura Hartung-Gorre, din Konstanz, în februarie 2018. Cartea tradusă din engleză, de Klara Strompf este întitulată: IM SCHATTEN DER VERNICHTUNG, Erinnerungen an meine unbeschwerte Kindheit in Bessarabien und Czernowitz, die bittere Verbannung in Transnistrien und die illegale Einwanderung nach Eretz Israel [În umbra exterminării – amintiri despre copilăria mea normală în Basarabia și Cernăuți, deportarea crudă în Transnistria și imigrarea ilegală în Eretz Israel, 1930-1947] şi a apărut sub îngrijirea profesorului emerit Erhard Roy Wiehn, în renumita serie Editions Shoa &Judaica/Studies since 1984. Iniţial cartea a apărut în Israel în limba ebraică, în 1999, și în idiș, în 2002, în 2007 fiind tradusă în engleză şi publicată în Anglia și USA. Sunt convinsă că mulți din cei care citesc revista Baabel cunosc cartea și chiar pe autorul care a fost și continuă să fie o persoană publică importantă în Israel.Read more…

ANWAR

Medicii israelieni au datoria să facă serviciu militar în rezervă până la vârsta de 51 de ani. Timp de câteva săptămâni pe an trebuie să activeze în diverse unități ale armatei. În cadrul serviciului de rezervă am fost trimis odată ca medic de batalion la o unitate din deșertul Arava, la granița cu Egiptul. În fiecare zi consultam pacienții din baza militară, iar apoi plecam cu o ambulanță, însoțit de sanitari militari, ca sa consultăm soldații din posturile care aparțineau de baza noastră. Unul din aceste posturi era la un punct de trecere a frontierei pentru camioane. În fața noastră se afla un post al armatei egiptene. Într-una din zile sanitarul postului m-a rugat să văd un bolnav neobișnuit. “E datoria mea, sigur că o să-l văd”, i-am răspuns. “Nu e un soldat de-al nostru, doctore, e un militar egiptean!” “Ce are?” ” Îl doare în gât, mi-a raspuns el, și are febră. La ei serviciul medical vine foarte rar, doar o dată pe lună”.Read more…

Kolín: un orășel din Boemia cu asociații tragice

În primăvara aceasta am avut ocazia să vizitez nu numai Praga, ci să fac și un mic tur prin provincie. Printre altele am ajuns la Kolín (cunoscut și pe numele german de Köln an der Elbe), un orășel medieval aflat cam la o oră de drum de Praga. De la început numele mi-a sunat cunoscut, dar motivul l-am înțeles abia când am ajuns în centrul oașului: biserica gotică, foarte impozantă, o cunoaște fiecare filatelist interesat de timbrele fostei Cehoslovacii. Adevărul este că realitatea depășește cu cu mult vechiul timbru, care abia acum mi-am dat seama că mai e și întors pe dos! Nu oricine are înaă norocul să primească un ghid local și să vadă lucrurile mai puțin cunoscute. Așa am ajus la sinagoga din Kolín. Cu toate că e mult mai modestă decât Biserica Sf. Bartolomeu, și ca multe alte sinagogi, e ascunsă într-o curte, mi s-a părut nu mai puțin impresionantă. Documente păstrate în arhiva orașului menționează că primii evrei s-au stabilit aici încă înainte de anul 1400, comunitatea fiind una dintre cele mai importante după cea din capitală, iar în 1512 exista deja în oraș o sinagogă „veche”. Dar în urma holocaustului, din comunitatea înfloritoare de odinioară au rămas abia vreo două sute de suflete.Read more…

Palma Stern – Amintiri (Ultima parte)

Încerc să asamblez mozaicul familiei lui Norbi din amănuntele pe care le-am aflat din relatările soţului meu precum şi din cele aflate de la câteva rude ale lui.

Norbi vorbea cu adoraţie despre tatăl său. Jakab Stern provenea dintr-o familie religioasă cu posibilităţi modeste, fiind singurul dintre copii cu studii universitare. Deşi a fost obligat să se întreţină singur, a absolvit medicina la Budapesta. În acel timp a cunoscut-o pe viitoarea sa soţie, Morgenstern Irén; căsătoria a avut loc ceva mai târziu. Mama lui Norbi era surerindă, ei însă nu i s-a dezvăluit diagnosticul. După principiile medicale ale timpului era de dorit să locuiască într-un mediu muntos și de aceea tânărul Dr. Stern a hotărât să se stabilească la Petrova, o comună maramureşeană de pe malul Vişeului. Ea ar fi preferat să stea într­-un oraş mare, la Budapesta de exemplu. Necunoscând adevăratul motiv, i-a reproşat multă vreme soţului că locuiau într-un „sat nenorocit”. Tatăl lui Norbi a lucrat acolo cu plăcere. Era un medic bun şi altruist, care-și vizita bolnavii călare sau cu sania, prin cătunele răsfirate în munţiRead more…

Amintirea bunicului meu, Zoltán Singer

În momentul de față eu sunt ultimul descendent al familiei Singer, o familie care înainte de Holocaust a fost mare și numeroasă. A fost o familie educată, alcătuită din intelectuali, cu oameni de litere și de spirit, dar pe care eu nu am reușit să o cunosc. Doar câțiva ani am trăit alături de bunicul meu Zoltán, dar și pe el l-am pierdut încă din copilărie. Dar nici în acei ani nu aveam o limbă comună, astfel încât am comunicat foarte puțin. De fapt îmi amintesc îmbrățișările sale timide și pupicii apăsați pe obraz mai mult decât vreo conversație pe care să fi avut-o cu el…Cea mai vie amintire pe care o am despre el este o imagine sfâșietoare: îl văd așezat în camera sa de lucru, o odăiță strâmtă, plină până la refuz cu cărți; un bărbat înalt, foarte lat în umeri, înghesuit, aplecat peste birou, într-o supremă concentrare, ore în șir… Stă acolo zile întregi și ani întregi, de dimineața până seara, aproape fără pauze, doar cât merge la baie sau la masă. Misiunea lui a fost de a cerceta efectul Holocaustului asupra comunității din Dej Read more…

Praga – o poveste de dragoste (3)

Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…

File din istoria sionismului în România

Sionismul este o veche opțiune a evreilor din România și cred că nu greșesc dacă afirm că majoritatea zdrobitoare a evreilor născuți în România înainte de izbucnirea celui de al Doilea Război Mondial au activat, sau măcar au fost membri ai unei organizații sioniste. Și cred că nu greșesc afirmând că toți cei care în copilărie, adolescență și tinerețe au fost sioniști au păstrat în inimi atașamentul față de idealul și crezul Sionist…În străduința de a propulsa activitatea asociației Sioniste din România și de a înscrie noi membri am întâmpinat cele două întrebări majore dezbătute la Congres, la care noua formulare a PROGRAMULUI de la IERUSALIM a dat răspunsurile cuvenite. Scopul major căruia s-a dedicat mișcarea sionistă a fost crearea unui stat evreu, ceea ce s-a împlinit prin proclamarea independenței Statului Israel la 15 Mai 1948. Dar misiunea sionismului a rămas în continuare ca acest stat să fie al tuturor evreilor din lume și să asigure libertatea și bunăstarea tuturor locuitorilor săi. Această misiune este formulată prin definirea Israelului ca un stat evreiesc și democratic. Însăși această formulare conține contradicții, ca aparenta dilemă între viziunea sionistă de a crea un stat ca toate statele și statutul asumat de milenii de poporul evreu de a fi un ”popor ales” cu misiunea să facă ”lumea mai bună” (”tikun olam”). În timp ce aproape jumătate din poporul evreu a ajuns să trăiască în Statul Israel, cealaltă jumătate trăiește în Diaspora. În aceste condiții trebuie asigurată unitatea poporului evreu și susținerea reciprocă a celor două jumătăți.Read more…

Gânduri de medic condeier

S-a întâmplat că un număr mare de autori baabelieni (poate chiar majoritatea, depinde de momentul în care o calculăm) sunt medici. În „formaţia” actuală această profesiune nobilă este reprezentată de: Mirjam Bercovici, Gabriel Ben Meron, Peter Biro, Daria Dascălu, Tiberiu Ezri, Roger Florescu, Tiberiu Georgescu, Daniel Károly, Peter Rosenthal, Erika Shaffer, Andrei Schwartz, Sulamita Socea, Agnes Vass şi Johanan Vass. În cele ce urmează, puteţi citi gândurile împărtăşite de câţiva dintre ei despre ce înseamnă să fii medic condeier. Subiectul rămâne deschis pentru ceilalţi medici-baabelieni, la fel şi invitaţia lansată altor medici de a-şi încerca condeiul în Baabel.Read more…

Lac anti-graffiti şi camere de supraveghere

Ştirea care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) – din păcate nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea şi dăruirea muzeografilor de acolo – a fost despre vandalizarea faţadei cu mâzgălituri incoerente de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi de altfel. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate. Diferite instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). Au fost scrise nenumărate mesaje de revoltă şi înfierare din partea unor persoane publice şi particulare, existând o mobilizare de anvergură post-factum.Între timp poliţia municipală anunţă că a demarat cercetările şi există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.Read more…

(Încă) o dovadă că stilul nu are legătură cu mărimea

Moda, în cele mai moderne, eclatante, flamboaiante, aspirațiunile şi comerciale forme ale ei, e omniprezentă: în feed-urile noastre de social media, în campanii publicitare, practic peste tot în offline şi online. Ceea ce numim street style – ţinute deseori intenționat construite pentru a fi imortalizate ca promovare de brand, prezente alteori firesc alcătuite şi dovezi de bun gust înnăscut – continuă să fie o direcție ultra-populară în fotografie pentru că, teoretic, înfățișează femei ca mine, ca tine, ca noi, „surprinse” într-o zi oarecare, cu deosebirea că primele sunt permanent splendid îmbrăcate.
IRINA0
Daca ar fi să o spun altfel, intenția celor mai multe dintre imaginile de street style e să ne prezinte umanitatea stilată şi trendy în ceva mai multe variante decât cele fotografiate în paginile revistelor. Cu toate astea, ele conțin, în majoritate, aceeași tipologie: femei albe, înalte, subțiri, de cele mai multe ori blonde (sau, en fin, cu părul în nuanțe relativ deschise). Lucrurile par însă să se schimbe, încet-încet. Așa cum la începuturile lui The Sartorialist, Scott Schuman fotografia anonimi şi anonime bine îmbrăcați, bloggeriţa Kellie Brown si-a dorit un cont de Instagram cu adevarat inclusive, dedicat tuturor celor cărora stilul, actul de a se îmbrăca, gestul de a construi cu intenție şi naturalețe o ţinută provoacă o bucurie reală. Într-un recent interviu, Kellie declara: „Cum ar fi dacă moda străzii ar redeveni ceea ce a fost, şi nu ar conta ce mărime poartă persoana fotografiată? Cum ar fi o fotografie cu o fată de mărimea 14 sau 24, într-o ţinută fantastica, alături de alta mărimea 6 sau 8 sau zero? Cum ar fi să apară fotografiate şi femei de culoare, alături de fete albe, asiatice, sud-americane şi orice altă tipologie…?”

IRINA 1

Demersul lui Kellie a prins viață în urmă cu 2 ani, când a lansat blogul (şi contul de Instagram) And I Get Dressed. Filosofia ei e simplă: stilul nu ar (mai) trebui segregat. La un pol, Kellie a observat existenţa conturilor clasice de street style, iar la polul opus sunt cele care susțin demersuri body-positive, prin imagini ale unor siluete supraponderale.
Acesta e unul din motivele pentru care am trăit cu entuziasm descoperirea lui And I Get Dressed: pentru că încearcă (şi reuşeşte) să aducă mai multe tipologii în același spațiu. Dacă vă faceti timp să îl studiați, veți găsi în feed şi imagini cu femei albe, dar şi femei de culoare, asiatice, magrebiene şi metise; imagini cu femei suple, dar şi obeze; imagini cu femei atletice, dar şi cu handicapuri fizice; imagini cu femei cu sâni mari şi voluptoși, dar şi imagini cu femei cu burtici şi pulpe masive; imagini cu femei înalte, alaturi de imagini ale unor femei mignone; imagini cu femei, dar şi câţiva cross-dresseri simpatici.
IRINA2
IRINA3
Insa motivul principal al încântării mele a fost altul: fotografie după fotografie, imaginile sunt pline de bucurie, de poftă de viaţă, de creativitate, de plăcere trăită deplin!
Fiecare dintre ipostaze transmite că stilul este cel care contează, nu dimensiunea persoanei care a îmbrăcat ţinuta respectivă. Pentru că dacă reuşiti să treceți de judecățile strict fizice făcute prin prisma conformismului social, veți descoperi diversitate, frumuseţe, spirit non-conformist, naturaleţe, asumare. Numitorul comun al tuturor este același: ţinute expresive, strălucitoare, dezinvolte, pur şi simplu vii. AIGD este o sărbătoare dedicată stilului personal şi bucuriei de a te îmbrăca – si, la urma urmei, nu asta ar merita să fie emoția cu care şi din care ne încărcam zilnic?
Well, sigur că la final profit de acest articol ca de o ancoră, pentru că şi eu cred din toată inima că stilul este o platformă de care poate avea parte orice femeie (indiferent de silueta, dimensiune, vârstă, buget şi stil de viață). Mai mult de atât, ar trebui să fie o bucurie pe care fiecare femeie ar trebui să şi-o ofere zilnic. Iar ca să nu lungesc povestea, vă aduc aminte că am deschis înscrierile la prima ediție de toamnă a cursului Style Masterclass, el va avea loc în Bucuresti în 29.09, aici aveti toate detaliile – inclusiv oferta de preț early bird! (promit că, până la finalul anului, să ne întâlnim la Brașov şi la Cluj pentru câte un Style Masterclass, aşa că stay tuned!)
Read more…

Israelul – nevinovat în doborârea avionului rusesc din Siria

Un scandal internațional, chiar eventualitatea unui război între Rusia și Israel se prefigura la începutul acestei săptămâni când s-a răspândit știrea că Siria a doborât de-asupra teritoriului său un avion rusesc de spionaj cu 15 persoane la bord care și-au pierdut viața, din cauza Israelului. Ținta apărării antiaeriene siriene a regimului Assad ar fi fost avioanele israeliene care efectuau un raid. Ele bombardau depozite de armament care urma să fie transferat Hezbollah-ului. Pentru a se apăra de tirurile siriene, avionul israelian s-ar fi ascuns în spatele celui rusesc și nici nu ar fi informat partea rusă cu privire la acțiunile sale, conform înțelegerii dintre Rusia și Israel.. Siria și Iranul au acuzat imediat Israelul, iar Rusia și-a manifestat profunda nemulțumire, în condițiile în care aproximativ de doi ani și jumătate între Rusia și Israel există o înțelegere de informare reciprocă a raidurilor efectuate de cele două țări de-asupra Siriei, tocmai să nu se întâmple astfel de incidente.Read more…

Maroul – vedeta toamnei 2018

Schimbam sezonul, schimbam culoarea-vedetă. În toamna asta nu e vorba nici de roșu, nici de galben muștar, nici măcar de violet, albastru-petrol sau oranj terracota. Culoarea toamnei 2018 este (surprinzător?) maroul. Culoarea scorțișoarei, a ciocolatei, a castanelor, a ceaiului englezesc. Culoarea canapelelor cumpărate în anii ’70, a pungilor de hârtie, a frunzelor moarte. Nu suna deloc glamorous. Cu toate astea, întreaga industrie a modei a decretat că le choix du jour este maroul, în toate declinările lui: ciocolatiu, tabac, ruginiu, caramel, acaju, castaniu, cafeniu… A fost omniprezent pe podiumuri (la Chloé, Rochas, Marni, Fendi, Jacquemus, Alberta Ferretti, Derek Lam, Max Mara şi multi alţii), pentru ca acum colecțiile din magazine să ni-l propună în nenumărate juxtapuneri, texturi, materiale, alăturări de culori, reinterpretări în cheie retro sau modernă.Read more…

Nimic nu se pierde, dar nici nu se transformă

Întâi o precizare autobiografică. În prima decadă a vieții mele terestre am fost un adevărat provincial de periferie, orășelul moldovean în care am crescut fiind greu de găsit pe harta României. Dar apoi am devenit cetățean al Capitalei și ca toți ceilalți concitadini ai mei, n-am prea dat mare importanță restului țării, pentru simplul motiv că restul nu avea nicio importanță (sîc!).Pe vremuri se spunea că Haifa muncește, Ierusalimul se roagă și Tel Avivul se distrează. Și atunci m-am întrebat ce face Beer Șeva? Răspunsul a venit imediat: Beer Șeva doarme! Asta m-a neliniștit profund – atunci ce nevoie au de încă un medic anestezist?! Deci în Israel am redevenit provincial, chiar provincial periferic, dar de data aceasta gândurile mele nu s-au îndreptat în mod serios spre capitala eternă a Israelului, ci spre Tel Aviv, pentru că Tel Aviv este pentru Israel exact ceea ce New York este pentru Statele Unite. Așa se face că de aproape o jumătate de secol respirăm aerul provinciei, la început în nord și apoi în sud, dar din când în când încercăm să ne destindem, trăgând o fugă spre orașul despre care se spune că nu închide ochii nicio clipă. O facem cu regularitate, cel puțin o dată pe lună, trăgând la acelaș hotel (nu, nu-i pomenesc numele pentru că am mai spus, nu sunt agenție de voiaj, dar dacă mă întrebați o să vă spun!) și apoi o luăm din loc în diverse direcții și în diverse scopuri.Read more…

Luna cadourilor

Decembrie este Luna Cadourilor. Hanuka, Miculaşul, Crăciunul şi Anul Nou sunt tot atâtea prilejuri care se cer a fi celebrate cu daruri destinate celor dragi şi nu numai. Este perioada potrivită în care, oferind cadouri, ne exprimăm gratitudinea faţă de binefăcători, colegi şi coechipi sau ne achităm obligaţiile faţă de medici, profesori sau…şefi. În mintea mea între dar şi cadou există o diferenţă exprimabilă, mai ales, prin intensitatea sentimentului care animă gestul de a oferi. Darul e mai intim, având o puternică încărcătură afectivă, în timp ce cadoul e mai convenţional, mai protocolar. Dar şi într-un caz şi în altul, pentru ca un dar sau cadou să se apropie de perfecţiune, trebuie întrunite trei condiţii: alegerea potrivită, oferirea adecvată şi obţinerea efectului scontat.Read more…

Bilanț de decembrie sau Între aniversări și comemorări

Mă grăbesc să prind ediția revistei Baabel! Este ultimul număr din acest an și mă gândesc la un fel de bilanț, dar de unde să pornim și cum să-l facem? Un bilanț personal nu este genul meu sau nu aici, unul la viața politică internă, poate la agenda externă, în raportul dintre ce spun unii și ce fac alții? Oare despre ce să scriu din amalgamul de știri menite parcă să ne bage în cea mai densă ceață sau mai bine zis în bezna nopții, aceea fără pic de lumină, nici cea palidă de la vreun capăt de tunel sau canal. Aveam încă atâtea de spus și uite că anul se încheie! Mă gândeam să continui cu vreo temă lansată mai la început de an, de exemplu cu ”…..poate lăsați entropia și nu scoateți social democrația de pe eșicherul politic. Este nevoie de echilibru, iar balanța ar înclina într-o direcție nedorită. Lovind in partide de centru lăsați calea liberă celor care se coagulează pe extreme și stau pregătite.”[1] Asta am scris prin primăvară și tare aș vrea să continui tema, pentru că eu cred că această doctrină trebuie să ne rămână pe eșicherul politic, fără derapaje de factură nedefinită sau mai bine zis, despre care nu putem ști unde să le încadrăm și totuși va trebui să o facem, pentru că deja limbajul a scăpat de sub control sau poate nici nu a fost vreodată supus vreunui autocontrol.Read more…

Arta Manuelei Holban

Manuela Holban este un artist care s-a pregătit din cea mai fragedă tinerețe să devină pictor, nepermițând nicio clipă vieții să o abată de la acest țel. Și-a început studiile la Liceul de Arte Plastice din București, urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice din capitală, unde a fost studenta maestrului Corneliu Baba. Înainte de a lua în 1987 calea exilului, a lucrat ca restaurator la Muzeul Național de Artă, o experiență care a învățat-o să aprecieze și să respecte operele și arta trecutului. Ajunsă în Statele Unite, într-o lume care nu îi era familiară, și-a continuat dezvoltarea artistică bazându-se primordial pe valorile însușite acasă. În decursul celor peste trei decenii care au trecut de atunci și-a expus lucrările în cadrul a douăzeci și cinci de expoziții personale, dar și a altor peste patruzeci de expoziții de grup, în SUA, Europa şi din alte ţări. Expoziția pe care am avut plăcerea să o vedem pe simezele Muzeului de Artă din Cluj la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie a marcat într-un mod absolut feeric întoarcerea artistei în țara sa de baștină după 31 de ani de pribegieRead more…

Dacă-i uităm îi omorâm din nou

Nu i-am cunoscut. Nici pe el şi nici pe tatăl lui. El era un tânăr de 38 de ani. Încă locuia cu familia, pe strada Pitagora, în cartierul evreiesc din București. Era un tip deștept căruia “îi mergea mintea”, cu opinii liberale, sportiv, bine făcut, care juca fotbal ori de câte ori avea puțin timp liber.

În contrast cu el, tatăl său era un evreu de tip vechi, ortodox, care trăia pentru a-şi face datoria de evreu religios. Era un om cunoscut pentru tradiționalismul şi corectitudinea sa. Era capul unei familii cu opt copii, patru băieți şi patru fete. Viața lor era una obișnuită, asemănătoare cu a multor evrei care trăiau în București în anii 40 ai secolului XX. Nu erau bogați dar trăiau bine. Erau antreprenori şi conduceau o afacere cu textile. Se numărau printre furnizorii Casei Regale şi în ciuda dificultăților cu care se confruntau toți evreii din România acelor vremuri, se părea că erau pe drumul cel bun. Până într-o zi. Dimineața zilei de 21 ianuarie 1941 l-a găsit pe bătrânul evreu rugându-se, alături de alți evrei, la Templul Coral.Read more…

De ce poartă toată lumea pulovere cu guler înalt?

Înainte de a vă sugera variante de styling, trec rapid prin istoria acestor pulovere. Originile lor sunt legate de lenjeria de corp, dar se pare că au început să fie considerate fashionable în perioada anilor ’20. Noel Coward, celebrul dramaturg, compozitor, actor şi cântăreț, le-a transformat în parte integrantă a stilului său şi le purta colorate, cu mare veselie şi aplomb. Greta Garbo, Audrey Hepburn, Juliette Greco, Marcello Mastroianni, Andy Warhol şi băieții de la Beatles apar în nenumărate fotografii purtând diverse modele de helanci – iar perioada anilor ’60 şi ’70 le-a consacrat ca fiind piese-vedeta ale stilului rock beatnik. Pendulam puțin şi în afara cinematografiei, ca să ne aducem aminte că genialul Steve Jobs purta mereu un pulover negru pe gât (ale lui erau YSsey Miyake), la fel şi Steven Hawking şi Carl Sagan, alte doua minți strălucite. Filosoful Michel Foucault era fan al puloverelor pe gât, iar ceva mai aproape de noi, Vladimir Putin. Helancile şi puloverele lălâi cu guler rulat au fost pe val în perioada anilor ’90, apoi au reapărut în fortă prin 2014, odată cu trendul NormCore (vi-l mai aduceți aminte?). Asta a fost atunci, altceva e acum. Ne uităm în istoria vestimentației şi observăm acest trend, dar cum se explică longevitatea lui? Cum se explica transformarea acestui pulover şi, mai ales, ubicuitatea acestei piese vestimentare? De ce, în iarna asta, toata lumea poartă pulovere cu guler înalt şi rulat?Read more…

Grepfrut văzut de o gospodină și de o farmacistă

Ce nume ciudat: grepfrut, sau grapefruit, adică fruct de struguri… De fapt este o neînțelegere la mijloc, ar fi trebuit să se numească nu „fruct de stuguri”, ci „fruct care crește în ciorchini”. În ebraică eșkolit înseamnă un mic ciorchine. Mic, vorba vine, un asemena ciorchine poate să tragă la cântar mai multe kilograme. Fructul acrișor și ușor amărui nu e pe gustul fiecăruia, nici eu nu m-am atins de el în tinerețe, dar acum îmi place din ce în ce mai mult. Celora care dau din cap cu neîncredere le propun să încerce o dulceață de grepfrut și le promit că își vor schimba părerea.Read more…

Tandemul Cenuşă sau „Baabel, extremă urgenţă!”

Suntem dependenţi de computer, laptop şi toate accesoriile smart, intervenţia salvatorilor IT este imperios necesară, iar competitivitatea pretinde ca operaţiunea de salvare să aibă loc în timp… real. Un salvator eficient trebuie să fie la zi cu toate actualizările softului şi permanent în poziţia de „start”, gata să răspundă la SOS-ul lansat de beneficiarul disperat – în general o întreprindere, o companie, o instituţie. Şi pentru că salvatori IT de top sunt puţini, iar strigătele de ajutor sunt tot mai multe, pe bună dreptate se pune întrebarea ce şanse are o revistă precum Baabel – bazată în totalitate pe voluntariat şi adresată unei nişe (de elită, spunem noi, dar totuşi nişă) – să beneficieze de servicii de salvare prompte şi de cea mai înaltă calificare? Cred că vă daţi seama că sunt minime. Totuşi, Baabel se bucură de ajutorul echipajului de Hatzalah virtuală – alcătuită din fraţii Horaţiu şi Silviu Cenuşă. Ori de câte ori apare o problemă accesez contul lor de pe Messenger (creat special pentru Baabel) şi în cel mai scurt timp primesc un răspuns liniştitor, o promisiune onorată cu promptitudine maximă şi cu profesionalism desăvârşit. Read more…