De fiecare dată, liniştea primei dimineţi din noul an îmi dă impresia unei file noi de caiet care mă îmbie să aştern pe ea ceva deosebit, caligrafiind slovele cu atenţie, însă după prima pată de cerneală, începe să semene izbitor cu cele anterioare, răsfoite şi mototolite. Simpla schimbare a foii nu înseamnă şi schimbarea mea, a noastră, a celor care sperăm ca odată cu ruperea ultimei foi din calendarul vechi şi începerea celui nou – după trecerea Revelionului, sărbătorit cu exuberanţă şi speranţă – va începe un răstimp nou, cu totul diferit. Cafeaua din dimineaţa primei zile din Anul Nou poartă gustul zaţului de anul trecut şi chiar dacă-i savurez aroma, nu pot să nu mă gândesc la convenţionalul acestei sărbători. Hotarul dintre ani poate fi trasat în orice zi a crugului celor 365 de zile, lucru dovedit de ceilalţi „ani noi”: evreiesc, chinezesc, al pomilor, etc, fiecare cu setul său de simboluri şi superstiţii prin care dorim să ne încredinţăm că toate forţele naturii şi cele aflate deasupra ei concură la îndeplinirea dorinţelor, împlinirea năzuinţelor noastre neîmplinite, neîndeplinite în anul care tocmai a trecut sau în anii anteriori. Şi totuşi, în pofida experienţei anilor noi de „mai an”, nu preget, an de an, să-mi împodobesc casa cu ramuri de vâsc, să-mi pun mărunţiş în buzunare, să gătesc peşte, să mânânc struguri,Read more…