Ideea acestui articol mi-a venit atunci când o rudă, (o doamnă de 95 de ani care urmărește zilnic știrile și rezolvă cuvinte încrucișate la computer!) ne-a trimis un articol care anunță că în Germania s-a desființat poșta aeriană internă, mai există doar cea internațională. O statistică arată că în 1996 poșta germană folosea 26 de avioane pentru a transporta în fiecare noapte 430 de tone de scrisori la 45 de destinații. De fapt, nici nu e de mirare. De când cu poșta electronică, numărul scrisorilor a scăzut simțitor, pe uscat se poate ajunge într-o singură zi cu trenul sau cu mașina în orice colț al țării, mai ieftin și cu mai puțină poluare, iar pentru comunicări urgente, în zilele noastre există mijloace mult mai simple și mai eficiente. În schimb în SUA, unde distanțele sunt mult mai mari, trimiterea poștei cu avionul a devenit atât de comună, încât începând din 1977 nu se mai cere un tarif special pentru poșta aeriană, iar în străinătate, începând din 2007 totul merge automat prin poșta aeriană, altă modalitate nici nu mai există. Avantajul rapidității poștei aeriene în comparație cu transportul pe uscat sau pe mare este evident; acest lucru a fost recunoscut chiar în urmă cu 2000 de ani. Persanii antici și romanii foloseau porumbei pentru a trimite mesaje în timpul războaielor. Frontinus scria că Iulius Caesar s-a folosit de porumbeii mesageri în timpul războiului de cucerire a Galiei.Read more…
Rada
Acum câțiva ani, când nevastă-mea și-a fracturat mâna, ne-au dat o femeie să ne ajute la menaj. Rada, o arăboaică creștină din Nazaret, a rămas mai mult decât cele 12 săptămâni, cât era prevăzut în contract. Ne și gătea, deși asta nu era scris în fișa postului. Ne gătea kube cu nuci de pin – specialitatea casei. Erau foarte gustoase, chiar dacă mie tot la gulaș și papricaș îmi stătea gândul. S-a atașat și de copiii noștri. Și ea avea tot trei, de care era tare mândră. Doar ulterior am aflat că avea patru, dar despre cel mic păstra tăcerea – ea care, de altfel, era tare vorbăreață. Când a plecat de la noi, ne-a rugat că dacă o fi cumva să se mărite fetele, să o invităm și pe ea la nuntă. Zicea că ar fi o mare onoare. Am asigurat-o că o vom invita, deși presupuneam că o spune doar din politețe, așa cum spun uneori oamenii ca să facă o impresie plăcută.Read more…
Discursul Iuliei
Mulți kilobiți au curs pe Internet după discursul Iuliei Cociuba, absolventa Colegiului Mihai Viteazul din Ineu și șefa de promoție. Au fost kilobiți aprobatori, dar au fost și foarte mulți kilobiți negativi. La aceștia din urmă as vrea să mă refer acum. Domnișoară era apelativul cel mai blând, dar am întâlnit şi altele, precum…puțoaică Unii comentatori, poate bine intenționați, contestau capacitatea de judecată a unei fete de 18 ani. Alţii erau convinși că nu ea ar fi scris discursul, că acesta i-ar fi fost dictat de altcineva. Am reascultat discursul de un minut și 55 de secunde al Iuliei și, de la înălțimea celor ceva mai mult de 18 ani ai mei, am revăzut cu ochii minții școala la care am învățat.Read more…
Legende ale Cetății
Am scris, pe parcursul anilor, despre câteva repere de arhitectură ale orașului meu, Oradea – clădiri pe care le consider cele mai reprezentative și de importanța cea mai mare. Alegerea lor îmi aparține și nu puteam să nu includ și cetatea medievală, locul unde istoria veche își dă întâlnire cu prezentul, un loc emblematic pentru oraș. Amintirea mea cea mai concretă și cea mai îndepărtată din Cetate datează din 1996, atunci când am dat acolo examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere. Sediul Poliției Rutiere era acolo, în alt corp al Cetății (are 16 clădiri) se găsea sediul filialei Bihor a Arhivelor Naționale, iar ceva mai încolo era cea mai mare brutărie a orașului. M-am descurcat bine la testarea teoretică obținând punctajul maxim, dar examenul practic nu prea mi-a ieșit. Ceea ce am învățat atunci de la polițistul examinator a fost că șoferii sunt de două feluri: cei care și-au lovit mașina și cei își vor lovi mașina. Eu nu am lovit nicio mașină, pentru faptul simplu că nu am condus mai mult de o oră în total, după ce mi-am luat permisul. Au trecut acuși 30 de ani de atunci și condusul a fost mai mult o ambiție de moment, dar prin intermediul acestei întâmplări am cunoscut eu întâi și-ntâi Cetatea din Oradea. Mulți ani, zeci de ani din istoria recentă a Cetății, aceasta se degrada văzând cu ochii. La un moment dat a fost părăsită cu totul, instituțiile sau firmele se mutaseră în sedii mai potrivite activităților lor. În 2010 – în principal, pe fonduri europene, cu o contribuție a Primăriei Oradea – a început restaurarea temeinică a Cetății care continuă şi în prezent, când lucrările se concentrează pe zidurile externe de apărare. Proiectul inițial a costat peste 20 de milioane de euro și a durat 5 ani.Read more…
Cum să murim cu demnitate?
Acest scurt articol este poate o continuare firească a celui pe care l-am publicat în ediția anterioară a revistei Baabel, întitulat “Cum să murim bătrâni şi sănătoşi”, dar, cred eu, este mult mai realist. În urmă cu câteva zile a apelat la mine un vecin pentru un sfat care, la prima vedere, părea unul medical. Dar nu a fost așa. Sfatul pe care mi-l cerea era mult mai complex și nu am reușit să-i dau un răspuns satisfăcător. După moartea mamei vecinului, tatăl lui nonagenar a rămas singur, doar cu o îngrijitoare care se afla la el în permanență. În plus, fiul lui locuia în apropiere. Cu cât treceau anii, semnele de demență (care existau încă înainte de moartea soției) se agravau. Nu au ajutat nici nenumăratele consultații cu psihogeriatri, nici medicamentele, nici internările la spital pentru a detecta o eventuală cauză organică a demenței. Bătrânul decădea tot timpul, atât cognitiv cât și fizic. Nu se mai putea scula din pat. Pierduse și controlul asupra sfincterelor și avea nevoie în permanență de scutece. Dar poate cea mai mare problemă era că de la o vreme refuza orice mâncare și băutură, pentru că îi venea greu să înghită. În rest era perfect sănătos…Read more…
Împăratul Diocleţian între apoteoză şi blestem – un roman istoric
M-am întrebat uneori cine prezintă istoria mai pe înțelesul cititorului intelectual mediu, non-profesionist: studiul istoric sau romanul istoric. Mi-am răspuns mie însumi că deși istoricul profesionist, producător de știință, preferă studiul academic, cititorul non-profesionist, consumator de știință, căruia îi este dificilă o asemenea lectură, preferă romanul istoric. Această specie literară îi oferă atât cunoștințe istorice generale sub formă popularizată, cât și o lectură plăcută. Cititorii săi posibili înțeleg mai ușor tabloul societății existente cu decenii, secole sau milenii în urmă și pot lua exemplu de la aceasta, cu condiția ca reconstituirea istorică romanțată să fie făcută cu atenție, corectitudine și talent. Parafrazând o afirmație făcută de Bogdan Petriceicu Hașdeu cu circa 150 de ani în urmă, putem spune că autorul unui roman istoric este și trebuie să fie „uvrier și artist”. Romanul istoric este undeva între istorie și literatură, două discipline diferite una de alta, dar care se unesc de această dată. M-am gândit la aceste lucruri atunci când am citit romanul istoric Dioclețian între apoteoză și blestem de Violeta Ionescu. Autoare de literatură beletristică, publicistă, jurnalistă, colaboratoare la lucrări de istorie popularizată, cu preocupări în domeniul studiilor clasice și a gândirii creștine, ea s-a ocupat de personalitatea împăratului Dioclețian (242/245 e.n. – 311/312 e.n.; a domnit în perioada 284 – 305). Read more…
La băi
Efectul benefic al apelor termale și minerale a fost cunoscut încă din antichitate – ajunge să ne gândim la Vichy, la Bath sau la Băile Herculane. Se știe că o baie caldă dă o senzație plăcută, relaxează, dar dacă o fi având într-adevăr un efect terapeutic? Se poate, dar o dovadă absolută nu s-a găsit nici până astăzi. Cam același lucru se poate spune și despre consumul de ape minerale. Și totuși… Perioada de înflorire a băilor a început în a doua parte a secolului al XVII-lea. Marchiza de Sévigné a fost la Vichy în 1676 și a povestit că băile au vindecat-o de reumatism. Tot în același an, un medic din Bath a publicat o broșură despre proprietățile curative ale izvoarelor minerale și termale locale. Astfel a apărut o nouă „modă”: lumea bună a început să meargă la băi. Desigur că mulți au lăudat virtuțile apei, dar să nu uităm că acesteia i se adăuga schimbarea de decor, atmosfera de vacanță, odihna. Atmosfera de la băi îmi amintește de romanul Northanger Abbey, scris de Jane Austen (1775 – 1817). Ea însăși a trăit o vreme la Bath și descrie foarte convingător viața mondenă, plimbările, concertele, seratele, dar mai ales importanța de a vedea și a fi văzută pentru a face „o partidă bună”. Cu timpul moda băilor s-a răspândit în întreaga Europă și chiar mai departe. Read more…
Doctor Ruth sau despre schimbarea mentalității la televizor
Citind articolul excelent documentat al lui Tiberiu Ezri despre Ruth Westheimer, am fost uimită de cât de mult poate schimba o singură persoană mentalitățile încremenite de zeci de ani. Știam despre activitatea ei mai mult din câteva interviuri pe care le-a dat despre cariera ei, dar erau realizate după ce ea s-a retras, iar acest articol mi-a dat și mai multe informații despre o persoană pe care, deși nu am cunoscut-o personal, am admirat-o întotdeauna. Aveam să aflu mai multe despre personalitatea ei, dincolo de detaliile biografice, de la soțul meu, Harris Salomon, care a fost mai mulți ani producătorul emisiunii lui Ruth Westheimer, emisiune care a făcut-o atât de cunoscută, deși ea nu s-a luptat niciodată pentru rating cu orice preț. Dr. Ruth Westheimer era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate puternică. Ea a reușit să schimbe modul în care America și întreaga lume gândește despre sex, să vorbească cu seriozitate, dar și cu umor, despre probleme delicate pe care multă lume le consideră încă tabu. A lăsat o amprentă de neșters nu doar asupra culturii americane, ci și asupra comunităților evreiești, reușind să construiască o punte între tradiție și modernitate atunci când vine vorba de sexualitate.Read more…
Mark Twain, Papa de la Roma și… eu, un alegător american oarecare
În urmă cu circa un secol și jumătate Mark Twain spunea: „dacă votul oamenilor simpli ar conta, ei nu ar fi lăsați să voteze”. Actualul papă și-a exprimat de curând o părere opusă, sfătuind alegătorul american să aleagă răul cel mai mic. O dată la patru ani, alegătorul american trebuie să decidă cui să-i încredințeze puterea. Spre deosebire de alte state, în America decizia este ușurată de faptul că pentru putere concurează numai două partide: democrat (D) și republican (R). În campania electorală reprezentanții acestor partide își prezintă programele, se prezintă pe ei înșiși și se discreditează reciproc. Candidatul prezidențial (D) este o femeie de culoare, vicepreședinta Kamala Harris, prezentată de media în termeni superlativi, dar generali, fără a face cunoscute rezultatele activității ei, nici măcar ca vicepreședintă. (N-ai activitate, n-ai rezultate! Simplu!)Read more…
Ce se întâmplă în Republica Moldova?
În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…
„Trădarea generoșilor”
Dacă în urmă cu trei săptămâni am afirmat că 5 noiembrie este cea mai neagră zi pentru Europa, acum pot adăuga că 24 noiembrie este ziua cea mai neagră pentru România și români, cel puțin pentru o parte din ei. Victoria de necontestat a unui candidat de extremă dreaptă care înmănunchează toate caracteristicile unui lider populist, antieuropean, suveranist, și la care se adaugă și „particularitățile naționale”, ortodoxismul și simpatia față de mișcarea legionară, echivalează cu eșecul clasei politice din România, cu incapacitatea acesteia de a demonstra, prin măsuri concrete, avantajele democrației. De aceea am ales, cu puțină extrapolare, titlul „Trădarea generoșilor”, momentul în care la sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte a intelectualilor social-democrați a trecut la liberali. La ora actuală putem spune că fenomenul s-a inversat și chiar dacă cele două partide, PSD și PNL, au rămas nominal separate, coaliția de guvernare a dus la anularea unor particularități la fiecare dintre ele, mai ales la liberali. Această „trădare a generoșilor” a determinat situația actuală, succesul unui candidat de extremă dreaptă. De fapt, rezultatele nu ar trebui să ne mire. De la revoluție încoace, poporului român nu i s-a oferit aproape nimic sau prea puțin care să demonstreze superioritatea democrației față de autoritarism sau populism. Cu excepția câtorva mii de cetățeni, milioanele de români, cu familie, cu un salariu care nu le ajunge de la o lună la alta, care asistă lunar la creșterea prețurilor și văd că trăiesc mai prost decât pe vremea lui Ceaușescu, nu vor fi satisfăcuți numai cu drepturile democratice care li s-au oferit, o abordare teoretică.Read more…
Pe trecerea de pietoni
Nu pot să spun că îmi face plăcere să mă opresc cu mașina la semafoare sau la treceri de pietoni. Când sânt grăbit mă enervează, dar dacă nu sunt presat de timp, de multe ori studiez spectacolul furnizat de trecători și vehicule. Cel mai mult mă tem de cei care circulă pe trotinete. Îi consider pericolul cel mai mare al circulației publice, adevărați “donatori potențiali de organe” și dacă nu ești atent, te implică într-un accident. Ei merg cu trotinetele pe oriunde: pe șosele, pe trotuare, pe treceri de pietoni. Nici cu motocicliști nu sunt liniștit. Se strecoară printre vehicule, și pentru ei semnele de circulație sunt… facultative.
Cu trecătorii e altceva, îi studiez cu interes. Să încep cu cei de care îmi plac: cei care trec grăbiți, care îmi mulțumesc că am oprit pentru ca ei să treacă în siguranță. Ei îmi dau senzația că am făcut o faptă bună în acea zi. Read more…
Organizația Speciilor Unite
Aceasta este continuarea celei anterioare, “Șacalul și papagalul”, care s-a încheiat când coaliția coruptă a regelui șacal, a reginei și a aliaților lor, vulpile și șerpii veninoși, au părăsit rezervația Ngorngoro, dar nu înainte de a-i da foc. Focul a făcut prăpăd: animalele mici și chiar o mare parte dintre erbivorele mari au pierit. Carnivore mari oricum nu mai erau, cuplul regal și papagalul ucigaș le-au otrăvit încă de la începutul dominației lor. Elefanții, hipopotamii, rinocerii și crocodilii, atâția câți au mai rămas, s-au înghesuit pe malul râului care trecea prin rezervație și așa au scăpat cu viață, împreună cu câțiva babuini. Vegetația a fost complet distrusă. Totuși, precum se știe, savanele au o mare capacitate de a se reface după incendii. Pe terenul pustiu dar foarte fertil, păsările au răspândit semințe aduse din rezervația vecină și încetul cu încetul au răsărit plante noi și chiar copaci. Babuinii au trimis soli în rezervația învecinată, Serengeti, și și-au chemat rudele, maimuțe de toate rasele și o puzderie de erbivore mai mici și mai mari ca să ia parte la refacerea rezervației. În scurt timp savana și-a recăpătat splendoarea. Dar era nevoie de cineva care să cârmuiască și să facă dreptate – la fel ca la oameni…Read more…
Happy Birthday, Mozart!
În 27 ianuarie o parte semnificativă a populației pământenilor aniversează nașterea lui Wolfgang Amadeus Mozart, petrecută la Salzburg, Austria, în 1756. Acum 20 ani, când am fost pentru prima oară la Viena, tocmai urma să se sărbătorească un sfert de mileniu de la nașterea lui și totul în Austria era despre Mozart. Ziua lui era considerată cu adevărat un prilej de sărbătoare. Eu una nu prea cred în cifrele ”rotunde” și importanța lor sporită în a celebra ceva, orice, fiindcă nu înțeleg de ce ar fi mai valoros un eveniment de la care se împlinesc 100 de ani decât 106 sau 97. Precum spuneam, la prima mea vizită în superbul oraș, cu două decenii în urmă, i-am văzut pentru prima oară statuia din parcul central, Burggarten. Ea se află nu departe de cea a împăratului Franz Josef și pe peluza din fața ei se vede o mare cheie sol, desenată de horticultorii orașului din flori de salvie de un roșu sângeriu.Read more…
Matematicienii
Recunosc că am avut dificultăți cu matematica pe parcursul liceului. Îmi plăcea numai geometria plană pe care o găseam logică și interesantă. La sfârșitul anilor șaizeci, mama a hotărât să închirieze camera mică de lângă bucătărie. S-au perindat mulți interesați. Norocosul a fost un student la matematică, politicos, scund, cu tenul închis și cu părul foarte creț, ca afro-americanii. “M-a trimis tovarășa Benkő, a spus Jocó. Ulterior am aflat că numele lui de familie era Benkő și „tovarășa Benkő” era nimeni alta decât mama lui. Matematicianul era din București. Tocmai abandonase Institutul de Arte Dramatice și Cinematografie, unde frecventase cursurile pentru operatori de film.Am văzut mai multă fantezie în matematică decât în cea de operator imagine” a răspuns la întrebare mea referitoare la această decizie. Jocó era foarte cult și un mare iubitor de muzică. De la el am învățat mai mult despre scriitorii americani ai acelei vremi și a început să-mi placă Brahms, Gershwin și Beatles. Rezultatele mele la matematică nu au fost influențate de prezența lui, dar mă legasem de el ca de un frate. Mergeam împreună la concerte și la teatru. Îmi plăcea să-mi fac temele de casă, și nu numai la matematică, în cămăruța lui. Îmi plăcea să urmăresc cum așternea pe hârtie în mod organizat cifrele și ecuațiile. Jocó devenise un adevărat membru de familie, era invitat la mesele de duminică, asculta împreună cu părinții mei concertele simfonice de la radio și discuta cu ei despre literatură. Read more…
Ziua limbii ladino, la New York
În fiecare an, în luna februarie, comunitatea evreiască sefardă din New York se reunește pentru a celebra Ladino Day (Ziua limbii ladino). Evenimentul, ajuns la cea de-a opta ediție, este un moment de recunoaștere și promovare a limbii care a rămas până astăzi o parte esențială a identității culturale și lingvistice a evreilor sefarzi. Limba ladino sau judeo-spaniolă a evoluat din spaniola medievală, împrumutând elemente din ebraică și alte limbi cu care evreii sefarzi au venit în contact. După expulzarea evreilor din Spania în 1492, aceștia s-au răspândit în întreaga lume, aducând cu ei limba și cultura lor. Ladino a devenit o parte esențială a identității lor, folosită în viața de zi cu zi, în literatură, muzică și ritualuri religioase. În acest an, Ladino Day a fost organizată cu sprijinul American Sephardi Federation, American Ladino League, The Sephardic Jewish Brotherhood of America, The Sephardic Foundation on Aging, Foundation for the Advancement of Sephardic Studies and Culture și Shearith Israel League Foundation. Celebrarea a avut loc prin evenimentul Mazal Bueno, găzduit de Sinagoga Tribeca din cartierul cu același nume, cunoscută astăzi la New York ca sinagoga artiștilor și a oamenilor din televiziune și presă.Read more…
Irina Markovits: POT SĂ MAI PORT HELANCĂ?
Mult timp ostracizată de lumea modei şi avand reputatia unei haine lipsite de personalitate, helanca – acel pulover pe corp, cu guler rulat – cunoaşte în sezonul acesta un reviriment neaşteptat. Helanca este tratată drept piesa de rezistenţă a garderobeiRead more…
Irina Markovits: 100% POLIESTER sau CUM CITIM ETICHETELE DE PE HAINE
Alaltăieri am avut o scurtă conversaţie cu o clienta: merita sau nu sa dea 399 lei pe o rochie 100% poliester? Am ajuns împreună la concluzia că “nu”, deşi poate suntem ţinute în loc de o prejudecata…Cu o altă amicăRead more…
Repere culturale armeneşti, la Cluj, în memoria genocidului
Cu un veac în urmă, în sânul Imperiului Otoman măcinat de lupte interne, izbucnea teroarea împotriva armenilor, orchestrată de autorităţile otomane, care a început prin exterminarea elitelor şi avea să sfârşească prin moartea a peste un milion de oameni –Read more…
SALVAREA LUI WALDMAN
În iunie 1944 ne aflam în comuna Ozerzani, la 70 de kilometri de Colomeea (Ucraina). Unitatea noastră avea în sarcină refacerea şoselei şi lucram sub supravegherea nemţilor care ne zoreau . Într-o zi s-a întâmplat să rămân singur în sediuRead more…