Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…
Prietena mea, Saşa Feyer
Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta. Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.” Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat. La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev.Read more…
Petarde de iarnă (3)
Când un evreu este pălmuit, avem de-a face cu un fapt obișnuit, în cel mai bun caz cu unul divers, care a intrat în rutina istoriei. Ba chiar un fapt îmbucurător în percepția multora. Dacă se întoarce cumva placa și arareori un evreu pălmuiește un neevreu, toată lumea este consternată, iritată, de-a dreptul jignită și revoltată. Acest exemplu ilustrativ de la nivel individual se transferă perfect la nivel colectiv: dacă asupra populației civile a Israelului sunt trase mii de rachete, mass media și organismele internaționale tac chitic. Ele reacționează însă vehement și extrem de critic la adresa Statului Evreu când acesta contraatacă ca o măsură de legitimă apărare, înfierându-l în toate forurile mondiale, ca pe un stat terorist. Spiritul comun al antisemitismului tradițional și al antiisraelianismului contemporan este tocmai esența sa anti. Anti-evreiască. ONU și EU fac tot efortul diplomatic rușinos și josnic de a submina și izola pe plan internațional Israelul, în loc să sprijine singurul avanpost al democrației și civilizației occidentale în Orientul Mijlociu, care este Statul Evreu! Mulțumesc public României și Ungariei pentru pozițiile proisraeliene adoptate împotriva unor rezoluții a căror menire este să delegitimeze Statul Evreu și Ierusalimul ca vatră istorică a poporului evreu.Read more…
Călătorind așa cum am visat mereu (2). Aix-en-Provence
Sunt încântată de orice călătorie, spontană sau planificată cu grijă, mai ales pentru cât de multe aflu în timpul ei și pentru amintirile pe care le adun. Sunt din zodia Gemeni și aceștia sunt oameni curioși. Îmi place să fac o analogie între călătorii și școală, o școală foarte plăcută, unică în felul ei, la care poți să iei parte sau nu, cum te îndeamnă inima. Dar dacă alegi să iei parte la lecțiile călătoriei, vei afla multe lucruri fascinante despre geografia locului – prima și cea mai la îndemână lecție – despre istoria lui, apoi despre oameni, felul lor de a fi, de a se comporta, de a vorbi, de a se îmbrăca, de a petrece… Poți afla despre arta locului, populară sau cultă, despre construcții, despre obiceiuri curioase, legi ciudate, întâmplări de tot felul, viață economică, societate și atâtea altele. La fel ca în clasă, dacă vrei să participi la oră și ești atent, te alegi cu cunoștințe noi, iar dacă nu ești, pierzi lecția. Amintirile colorate, parfumate, hazlii, poate și cele neplăcute, m-au învățat multe, în primul rând despre mine și apoi despre lume. Pentru programul primei zile prin Provența am ales un traseu mai deosebit, departe de autostrăzi, urcând prin departamentul Alpes de Haute Provence, prin munți, urmând să coborâm în câteva ore printre lanurile de lavandă spre primul nostru popas: Aix-en-Provence.Read more…
Un iranian în Israel
Mohsen Banaie s-a născut în 1965 la Teheran, într-o familie strict musulmană, cu vederi de stânga și care a participat activ la revoluția islamică din 1979. Cum spune el însuși: „Tatăl meu s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că plec în Israel.” Și totuși… Tatăl lui lucra la fabrica unui evreu și se bucura de condiții foarte bune. Așa se face că în copilărie Mohsen nu prea știa ce să creadă: pe de o parte un evreu asigura existența familiei sale, pe de altă parte evreii erau priviți ca dușmanii declarați ai musulmanilor. Ura împotriva evreilor a crescut în timpul revoluției islamice; pentru băiatul de 13 ani totul era limpede: dușmanii țării sale erau în primul rând Israelul și abia după aceea SUA. La un an după revoluție Mohsen a intrat în Mojahedin-e-Khalq, o organizație musulmană stalinistă, opusă regimului Khomeini. Ei aveau legături strânse cu organizația PLO, care i-a instruit în lupte de gherilă și atentate. Bineînțeles că ura față de Israel era la odinea zilei. În 1981 organizația Mojahedin-e-Khalq a fost scoasă în afara legii. Au urmat arestări, deportări, tortură, execuții în masă. Mohsen și-a petrecut următorii patru ani ascuns. Neputând merge la școală, citea tot ce îi cădea în mână – printre altele și Mein Kampf. De altfel subiectul îi era cunoscut, tatăl lui era un mare admirator al lui Eichmann….Împotriva evreilor existau prejudecăți „nevinovate”, ca de exemplu „zgârcit ca un evreu”, dar și zvonuri că evreii ar ucide copii musulmani, folosind sângele lor în ritualuri satanice. Și totuși, în copilărie el a avut o bună prietenă de joacă, o fetiță evreică pe nume Șirin.Read more…
Omagiindu-l cu obstinaţie pe Horthy
Cu câteva zile în urmă, cu prilejul celei de a 66-a comemorări a morţii lui Miklós Horthy, în vechiul cimitir reformat din Târgu Secuiesc, a avut loc o adunare omagială. Au luat parte membri ai Erdélyi Vitézi Rend (Ordinul Vitejilor din Ardeal) – întemeiat de însuşi Horthy –, reprezentanţi ai Consiliului Secuiesc din Târgu Secuiesc şi Scaunul Chizdului, precum şi „păstrători ai tradiţiilor” din oraş şi din comunele din împrejurimi, printre care şi elevi. Evenimentul solemn s-a desfăşurat în faţa stelei monumentale, împodobite cu un basorelief al lui Horthy, inaugurate în decembrie 2013. Discursurile rostite au omagiat memoria celui care a fost Vitéz Miklós Horthy de Nagybánya, amiral şi regent al Ungariei. I-au fost lăudate virtuţile şi faptele valoroase pentru patria maghiară care trebuie să constituie o pildă pentru urmaşii săi, îndatoraţi moral faţă de întemeietorul Ordinului Vitejilor din Ardeal. Dr. Zsolt Székely, căpitanul Ordinului Vitejilor din Ardeal a spus, printre altele: „Şi în prezent suntem bântuiţi de ideologia comunistă, motiv pentru care atât în patria ciuntită, cât şi aici în Transilvania sau Slovacia, guvernatorul Horthy are o faimă proastă. Părerile sunt împărţite, multora nu le place ceea ce spunem noi aici, dar pilda guvernatorului ar trebui să ne inspire, pentru că se ştie că el nu a fost acuzat, ci doar martor la Procesul de la Nürnberg, niciodată nimeni nu l-a acuzat de prigonirea evreilor, însă, din păcate, în timpul dictaturii comuniste s-a pus un semn de egalitate între hitlerism, fascism şi epoca Horthy”.Read more…
Detectivul și maseurul
Dușul era cald, aproape fierbinte, venea ca un jet de jacuzzi, era o plăcere după o oră de înotat în bazinul YMCA din New Bedford. Îmi recapitulam lista lucrurilor pe care le aveam de făcut în acea zi. Bum! s-a auzit din cabina vecină. Mi-am abandoneat dușul ca să văd ce s-a întâmplat. Un om masiv, afroamerican, era întins pe jos. Apa continua să curgă și el zăcea palid, fără cunoștință. – Ce-i cu tine, ce s-a întâmplat? – l-am întrebat de câteva ori. Într-un târziu a deschis ochii și mi-a răspuns: – Nu știu. Am început să-i fac o anamneză scurtă, dar deodată mi-am dat seama că nu am permis de practică medicală în Statele Unite. Totuși sunt medic și indiferent unde mă aflu, am datoria să-l ajut. Între timp s-au adunat și alți oameni și au chemat un angajat al centrului sportiv. În cele din urmă a apărut maseurul, nu mai puțin masiv. I-am povestit ce s-a întâmplat, după care împreună cu maseurul l-am luat pe afroamerican și l-am întins pe unul din paturile de masaj, cu picioarele ridicate. După câteva minute și-a revenit. Am terminat de luat anamneza. Între timp a venit un alt angajat care făcuse un curs de prim ajutor și a adus un defibrilator. L-am folosit doar să-i controlăm ritmul cardiac. Maseurul insista să-l trimită cu salvarea la spital. Cred că avea dreptate, dar pacientul nostru a refuzat. L-am sfătuit să-și consulte medicul de familie cât mai repede cu putință. El ne-a mulțumit pentru ajutor, s-a îmbrăcat și-a plecat. – Doc, mi-a spus Patrick, maseurul, îți mulțumesc pentru ajutor. Îți fac un masaj gratuit.Read more…
Ieșirea din Egipt în perspectivă istorică
În fiecare primăvară, când se apropie sărbătoarea de Pesach (Paștele evreiesc), mă gândesc cu nostalgie la serile petrecute în familie, când tata povestea despre ieșirea din Egipt. Întâi citea textul clasic, apoi se apuca să-l comenteze. Și mai interesant era când se afla la noi și bunicul. Atunci fiecare dintre ei susținea un punct de vedere diferit și discuțiile luau uneori întorsături neașteptate… Împreună cu cântecele și cu mâncărurile speciale, era de fiecare dată un eveniment! De data aceasta aș vrea să încerc să vorbesc despre ieșirea din Egipt așa cum ar fi făcut-o tatăl meu. Problema majoră este că arheologii ne asigură că nu s-a găsit nicio urmă materială care să ateste autenticitatea poveștii despre viața și apoi ieșirea israeliților din Egipt. Așa să fie? Un arheolog cu mintea mai deschisă ca a altora, Prof. Yonatan Adler, a făcut o afirmație înțeleaptă: ”Absence of evidence is not necessarily evidence of absence”, sau cu alte cuvinte, lipsa de dovezi în sine nu dovedește nimic! Poate că dovezile vor fi descoperite în viitor? Sau se vor găsi metode noi de interpretare a celor deja găsite? După părerea istoricilor, povestea care s-a desfășurat în secolul al XIII-lea î.e.n., în perioada faraonului Ramses al II-lea sau al III-lea, a fost scrisă cu multe secole mai târziu. Read more…
De la Cristofor Columb la Paul Ehrlich
După ce am publicat în revista Baabel articolul despre societatea clujeană a medicilor evrei “Paul Ehrlich” (https://baabel.ro/2022/05/asociatia-paul-ehrlich-a-medicilor-evrei-din-clujul-interbelic/ ), mai mulţi cititori m-au rugat să scriu despre Paul Ehrlich, viaţa şi opera, ca deschizător de drumuri în medicină. Cristofor Columb (1451-1506) s-a născut la Genova. La început a fost ţesător ca şi tatăl său, dar încă de la o vârstă fragedă a intrat în lumea navigației. Studiind globul terestru, a ajuns la concluzia în India se poate ajunge nu numai călătorind către est, ci şi navigȃnd spre vest. S-a stabilit în Spania şi după multe încercări, în 1492, a reușit să-i convingă pe regele Aragonului, Ferdinand al II-lea, şi pe regina Castiliei, Isabella, să-i finanţeze acest proiect temerar. În final, navigând către vest, Columb nu a ajuns în India, ci a descoperit un nou continent: America. De acolo el a adus aur și argint, dar şi cacao, tutun, porumb, cartofi, floarea soarelui, – lucruri necunoscute de europeni. A adus şi 25 de “indieni” care au făcut senzație la Sevilla. Dar, din păcate, lucrurile nu s-au oprit aici. Tinerii marinari, care au petrecut multe luni pe corăbii, s-au “îndrăgostit” de tinerele “indiene” de pe noul continent. Curând după ce au coborât de pe vapor, s-au dedicat celebrării zeiţei amorului, în colibele din jungla americană. Despărţirea de frumoasele şi focoasele localnice a fost grea. Din păcate, amintirile desfătărilor de neuitat au fost estompate de suferinţele care au urmat: la revenirea în Spania natală, o mare parte din marinarii lui Columb s-au trezit cu plăgi pe corp, însoţite de dureri insuportabile. Mulţi dintre ei şi-au găsit moartea după cȃteva săptămȃni de chinuri îngrozitoare.Read more…
Graniţa (*)
Casa lui Tanti Bertuş (protestantă) şi a lui Nenea Leontin (greco-catolic) este graniţa. Ei îi spun conac, la fel cum îi zic şi sătenii. Noi ne adăpostim în bucătăria de vară. Şi aşteptăm. Aşteptăm acea noapte nevrednică de mai, când putem porni să ne facem nevăzuţi în zloată, pentru a nu dispărea în fumul unui coş îndepărtat. Ne ferim mai întâi de grănicerii maghiari şi apoi de cei români, care ne-ar preda Gestapoului dacă ne-ar captura. Dar dacă totuşi nu ne vor prinde? Noi, copiii – Marta, în vârstă cinci ani, Anikó, de trei, Mira (încă în pântecul mamei) şi cu mine, care am opt ani şi aş fi continuat să merg la şcoală, în clasa întâia, dacă mi s-ar fi permis – habar nu avem de aceste elemente hotărâtoare. Noi doar păşim prin noroi, înfriguraţi: „Nicio tuse, niciun strănut! Nu scoateţi niciun sunet!”. Fiecare strânge din răsputeri mâna mamei sale şi mergem fără să ştim încotro şi fără să ştim de ce. „De ce” este o întrebare foarte importantă. De ce a trebuit să ne sculăm din aşternutul pufos, în plină noapte? Să părăsim mobilele familiare, jucăriile îndrăgite, mirosurile cunoscute, matca sigură în care trăiam? Până şi păpuşa mea Lenci a putut rămâne acasă, doar noi păşim împleticindu-ne aici, la graniţă, noaptea, pentru că nu există decât noapte şi graniţă. Nicăieri nu mai suntem acasă. Suntem nicăieri. Noi suntem nimicul. Read more…
Acrobaţii
Îi vedeam la diverse intersecții din centrul orașului, de obicei doi tineri – ea și el – făcând acrobație în zona în care circulația era oprită de culoarea roșie a semaforului. De cele mai multe ori ea era cățărată pe umerii lui. Totul nu dura decât până când semaforul trecea pe verde şi abia mai aveau timp să umble cu pălăria printre mașinile care așteptau să-și continue drumul. Mărturisesc că şi eu abia apucam să-mi scot portofelul din buzunar și să le dau câţiva bănuți. Oare cine or fi tinerii aceștia? Studenți sau boschetari? Într-una din zile i-am văzut odihnindu-se pe insula dintre sensurile de circulație. Eram liber şi am parcat mașina în apropiere. Venise timpul să-i cunosc. – Scuzați-mi îndrăzneala, am spus, dar de când v-am văzut prima dată am fost curios să vă cunosc. Cum ați ajuns să faceţi acrobații în locuri atât de primejdioase? Iulia s-a grăbit să-mi răspundă: Suntem studenți la Școala de actorie din oraș. Părinții mei îmi plătesc studiile, dar n-au venituri suficiente ca să-mi plătească chiria, să-mi dea bani de cheltuială şi aşa mai departe. Acrobația aduce ceva bani (nu mulţi), dar mai lucrez și ca babysitter.Read more…
Boxerii în lagărele naziste
Sistemul nazist de purificare etnică și rasială, deși își dorea să demonstreze ”științific” supremația rasei albe și îndeosebi a celei ariene, avea să eșueze, iar teoriile sale aveau să devină printre cele mai malefice din istoria umanității. Sportul a demonstrat cel dintâi că teoria rasială nazistă se valida în realitate. Întrecerile sportive din perioada interbelică, dar mai ales din perioada Holocaustului, aveau să scoată în evidență că performanța sportivă este legată în primul rând de munca, talentul și condițiile de pregătire ale sportivului. Dincolo de performanțele sportive realizate în această perioadă istorică, trebuie amintit că în lagărele de concentrare și în cele de exterminare se practica sportul, dar numai pentru divertismentul gardienilor și ofițerilor germani care administrau lagărul. În lagăre au existat două forme de practicare sportului:Read more…
”Dosarul” Dina-Sihem. Primul act de viol – real sau presupus?
Inițial, intenționam să intitulez subiectul ”primul act de viol pe scena biblică”. Totuși, textul biblic nu menționează că împricinata Dina ar fi spus că a fost violată. Și atunci, să denumim modul în care au procedat frații ei ”primul act demențial”? Dina, eroina principală, apare pe scena biblică în Geneza 30:21. Este fiica lui Iacov și a Liei. Al doilea personaj este Sihem, cel acuzat de viol. Este îndrăgostit de Dina și dorește să o ia de soție. Dintre cei 12 copii ai patriarhului Iacov a existat o unica fată: Dina. Povestea ei este un exemplu al vieții femeii în societatea patriarhală, dominată de bărbați; doar că textul biblic nu prea reușește să convingă că el apără punctul de vedere al femeilor cu aceeași stăruință ca pe cel al bărbaților. Iacov și familia sa aflau în Canaan, lângă așezarea Sihem; e momentul când Dina revine în textul biblic, Geneza 34, întregul capitol fiind întitulat ”Dina și Sihem”. Dina, deja adolescentă, iese din cort să cunoască fetele localnice. În timp ce vizitează așezarea, este necinstită de Sihem, fiul lui Hamor Hivitul, proprietarul acelui ținut. Deși textul biblic subliniază că prințul Sihem dorește să o ia de soție pe Dina, fiind dispus să plătească „preț de mireasă” ridicat, frații ei Simeon și Levi sunt înfuriați de modul în care a fost tratată sora lor. Ei îi spun lui Hamor și Sihem că religia lor nu permite femeilor să se căsătorească cu bărbați de altă religie, care nu sunt circumciși conform religiei lui Avraam.Read more…
Rafale estivale
Tancuri germane luptă din nou contra Rusiei, după 80 de ani, pe aceleași teritorii ucrainene. Spectrul sumbru al celor mai feroce încleștări din istorie revine în marș forțat. Escaladarea războiului nu mai poate fi oprită. Fiecare dintre părțile beligerante e convinsă că poate învinge și nu mai poate da înapoi din narativa belicos-triumfalistă. 70 de ani de destindere și reconciliere ruso-germană, de relativă prosperitate și pace europeană au fost aruncate la lada de gunoi a istoriei de către expansionismul mesianic rusesc și neo imperialismul agresiv american. Mă oripilează gândul că în fapt, societatea în ansamblul ei nu este resetabilă, ci indivizii înșiși de pretutindeni sunt resetabili. Se confiscă pe rând valorile personale: religia, familia, națiunea, sexul și totul devine valoare de consum, de întrebuințare, în primul rând însuși omul.Read more…
La Salzburg, în sfârșit
De ani și ani de zile îmi doresc să ajung în acest oraș austriac, îmi pierdusem aproape speranța, fiindcă împlinirea acestei dorințe se tot amâna. Salzburg este orașul lui natal al lui Mozart, îmi doream mult să văd casa în care se născuse și grădinile Mirabell unde se plimba ca distracție și deconectare zilnică. Cu 20 de ani în urmă îi citisem corespondența și aflasem din scrisorile lui că nu iubea acest oraș, se simțea încătușat și plictisit, chiar grădinile Mirabell îl plictiseau, dar nu avea altceva mai bun, iar eu eram curioasă să văd locurile din care Mozart își dorea să scape. Toate detaliile pe care le știam despre viața lui mă atrăgeau, îl consider adăpostit în sufletul meu pentru totdeauna, îl ador de-a dreptul pe genialul zăpăcit și copilăros…La Salzburg, în casa în care s-a născut, pe Getreidegasse nr. 9, în încăperea unde este semnalată data nașterii sale, 27 ianuarie 1756, am fost din nou foarte emoționată. De fapt, în toate călătoriile mele, asta caut – emoția adevărată pe care n-o mai uit, cea care îmi va încălzi inima pentru totdeauna când îmi voi reaminti acele momente spunând ” am fost și eu acolo”.Read more…
Amintiri din R. P. Chineză, unde nu am fost niciodată
În anul 1969 mă aflam la aeroportul internațional Şeremetievo din Moscova, pentru a mă întoarce în România după o deplasare de serviciu de două săptămâni în capitala sovietelor. La ghișeu sunt informat că nu am loc în zborul pentru care aveam programarea. – Avionul dvs. a fost rezervat în întregime pentru delegația UTC condusă de tovarășul Nicu Ceaușescu. – Și eu cum mă întorc în România? – întreb eu intrigat. – Peste o oră un avion Tarom dinspre Beijing va face escală aici. V-am rezervat un loc. Avionul Tarom Beijing-București face escală la Moscova și, conform noii mele programări, mă îmbarc fără probleme. Constat cu mirare că înăuntru se află numai trei pasageri și toți sunt ploieșteni, ingineri la un mare institut de proiectări din oraș. Cu multă bunăvoință, căpitanul aeronavei conectează aparatul de radio ca să putem asculta transmiterea unui meci cu echipa de fotbal Petrolul Ploiești. Ceilalți trei călători par totuși crispați. Nedumerit, întreb: – Cum a fost în China? – Suntem încă traumatizați de Revoluţia Culturală. – Suntem încă traumatizați de Revoluţia Culturală. – Şi ce e rău Revoluţia Culturală? – Poate nu știi. Tineretul lui Mao Zedong a organizat Marea Revoluție Culturală Proletară. S-a format Armata de Eliberare a Poporului și Gărzile Roșii…Read more…
O incursiune în trecut: Stasi – serviciul de securitate al Republicii Democrate Germane
Ministerul Securității Statului, (în germană: Ministerium für Staatssicherheit), cunoscut ca Stasi, a fost Serviciul de securitate al Germaniei de Est din 1950 până în 1990. Stasi a fost una dintre cele mai urâte și temute instituții ale guvernului est-german. Prezentul articol mi-a fost inspirat de vizita mea din 1972 în RDG. Am intuit existența unui serviciu secret bine organizat încă de la trecerea frontierei, când intrarea automobilelor străine era organizată în trei șiruri: din statele socialiste, din Germania Federală sau din alte state. Apoi, când am arătat pașaportul la ghișeu, am constatat că numele meu figura pe o listă dactilografiată, fiind bifat atent la intrarea în țară. Iar la biroul din Dresda, unde am anulat rezervarea la hoteluri scumpe (conform înțelegerii cu ONT), mi s-a comunicat politicos că autoritățile trebuie să știe în orice moment unde se află fiecare turist! Fostul meu coleg, tehnicianul AP, deplasat mult timp în RDG, mi-a arătat clădirea Stasi din Berlin, de pe Ruschestraße, cu explicațiile de rigoare. L-am bănuit că ar avea legături cu Stasi sau cu Securitatea, dar nu sunt sigur și nu vreau să fac păcate. Poate știa despre Stasi din presa maghiară (era fluent în această limbă). Cert este că la sfârșitul anilor 70, când începusem să discutăm acasă despre emigrare, AP mi-a înmânat „spre studiu” o agendă elegantă, publicată de OLP în limba română, cu narativul palestinian virulent antisemit!Read more…
Gaza
În zilele acestea de război și de nesiguranță, orice alt subiect mi se pare irelevant. Mai mult, vorbind deunăzi cu o prietenă din România, ea m-a întrebat plină de candoare dacă am fost vreodată la Gaza. Doamne ferește! În cei cincizeci de ani de când trăiesc în Israel nici nu mi-a trecut prin minte așa ceva – întâi pentru că nu este un „obiectiv turistic”, dar mai ales pentru că dintotdeauna mi s-a părut un cuib de viespi. Și poate spre mirarea multor cititori, Gaza are o istorie milenară. Cu toate evenimentele care se petrec în jur, nu am acum răbdare să o cercetez în mod serios. Mă bazez numai pe aspecte de care am aflat mai mult sau mai puțin întâmplător, în timp ce pregăteam alte articole, dar din ele rezultă o serie de instantanee care, puse cap la cap, formează o poveste remarcabilă. Cu vreo două-trei secole mai târziu a avut loc Marea Prăbușire din Epoca Bronzului, despre care am povestit în articolul despre Ieșirea din Egipt. https://baabel.ro/2023/04/iesirea-din-egipt-in-perspectiva-istorica/ Așa-zisele „popoare ale mării” au distrus și au pustiit tot ce le stătea în cale. Singurul care a reușit să supraviețuiască – pentru o vreme – și să povestească cele întâmplate a fost Egiptul. De acolo știm că grupul numit PeLeSeT s-a stabilit apoi în Gaza și în împrejurimi, intrând în istorie sub numele de FiLiSTeni și dând mai târziu numele țării: PaLeSTina.Read more…
Imposibilitatea de a scrie, dar şi de a nu scrie
Nu sunt jurnalist specializat în politică externă, nu am nici sursele de informaţii şi nici calificarea pentru a comenta situaţia actuală din Israel, nu sunt corespondent de război şi nici nu trăiesc în mijlocul acestui conflict îngrozitor, asemeni colegilor mei de redacţie israelieni, deci nu am cum să relatez despre el. Mi-a fost imposibil să scriu despre conflictul din Israel şi am preferat să abordez subiecte neutre, paşnice, chiar cu note de umor, dorind să descreţesc frunţile cititorilor. În acelaşi timp, însă, nu pot să nu scriu despre îngrijorările, îndoielile şi întrebările care mă frământă. Sufletul mi-e încărcat de tristeţe şi compasiune pentru fraţii mei israelieni asaltaţi de terorişti, măcelăriţi, torturaţi, răpiţi… Sunt îngrijorată pentru prietenii mei, pentru toate cunoştinţele mele, pentru militarii care luptă în Gaza, pe un teren plin de capcane, înţesat de inamici. Discut cu prieteni din Israel şi aud sunând alarma. Întrerupem convorbirea pentru că interlocutorul se duce în adăpost sau dacă nu are adăpost, în casa scărilor. Aştept înfrigurată să se încheie alarma şi să reluăm convorbirea.Read more…
Exasperări autumnale 4
Progresiștii radicali somează Israelul prin manifestații violente să înceteze imediat ofensiva militară din Gaza și să încheie urgent un armistițiu cu Hamas. Aceiași progresiști neînduplecați susțin „războiul împotriva lui Putin” până la ultimul soldat ucrainean și fac presiuni asupra „regimului democrat al lui Zelensky” ca nu cumva să încheie un armistițiu cu diavolul de la Kremlin. Superbă dublă măsură, ce sminteli ale rațiunii elementare. În timpul unor asedii prelungite din istoria modernă precum cele ale Leningradului, Budapestei, Berlinului, Mosulului, Mariupolului sau Bahmutului, populația civilă s-a refugiat cu lunile în adăposturi subterane și armata a apărat orașele încercuite. În Gaza este exact invers: armata teroriștilor Hamas se ascunde în tuneluri și catacombe, iar propria populație civilă este utilizată în mod criminal ca scut viu. Nu vă faceți iluzii, dragi porumbei ai păcii, stângiști, internaționaliști, anti-apartheid, politically correct, BLM, woke și alte ingrediente umane de ocazie: Free Palestine now! înseamnă suprimarea Statului Israel, ștergerea lui de pe hartă, aruncarea evreilor în mare, adică un nou genocid.Read more…