Un Recviem pentru Gabi

Ciudat, nicio moarte în familie nu m-a șocat în așa măsură ca decesul vărului meu Ardelean Gavril, în martie 2012, nici măcar cea a părinților care, spre deosebire de el, ajunseseră la o vârstă înaintată. Gabi și cu mine aveam amândoi doar 56 de ani când m-a părăsit pe neașteptate. Pe vremea aceea era concertmaistrul filarmonicii din Oradea, un violonist apreciat și cu multă experiență. Deși ar fi putut străluci și ca solist, s-a simțit mai bine în sânul unei orchestre, fie ea o orchestră simfonică, fie cercul intim al muzicienilor formației locale de Klezmer. Moartea lui subită în timpul unui concert a fost o veste cutremurătoare pentru colegi, prieteni și puținele rude pe care le mai avea, ca să nu mai vorbim de pierderea pentru cultura locală și cea națională…De când mă știu l-am avut întotdeauna în preajmă, Gavril, Gabor, sau Gabi, cel mai vechi și cel mai bun prieten al meu. Abia mult mai târziu am aflat că mi-era văr primar. Mama lui, Klàri néni, era sora mai tânără a tatălui meu. Tatăl meu Làszlo era primul din cei șapte copii ai lui Jozsef Bauer, iar Klàri néni era penultima. Cei șapte frați aveau mame diferite: după moartea primei soții, Nina Freikind – bunica mea, Jozsef o luă de soție pe sora ei mai tânără, Sara Freikind – bunica lui Gabi. Read more…

O casă pentru amintirea evreilor din Târgu Mureş

Evreii de pretutindeni, cu rădăcini târgumureşene, păstrează memoria oraşului în amintirile lor sau amintirile moştenite de la părinţi. Dar cum păstrează şi, mai ales, cum va păstra oraşul amintirea evreilor care au avut un rol determinant în devenirea lui? Iată întrebarea la care a găsit răspuns Comunitatea Evreilor din Târgu Mureş, prin înfiinţarea unui muzeu. Acest lucru a fost posibil graţie eliberări unui spaţiu adecvat, în proximitatea sinagogii, şi donaţiei generoase oferite de medicul pediatru Etelka Tusa, supravieţuitoare a Holocaustului. Îndeobşte muzeele se confruntă cu lipsa de spaţiu, cu aglomeraţia obiectelor din depozite, cu dilema selecţiei obiectelor din expoziţia permanentă şi cu sarcina de a o reîmprospăta sau completa expoziţii temporare în care pot fi puse la lumină şi piese din depozit. Din păcate, muzeele evreieşti din Estul Europei spulberat de Holocaust se confruntă cu penuria de exponate cruntă şi frustrantă. Grupul de lucru, coordonat de dr.ing. Vasila Dub, președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș şi Gheorghe Diamantstein şi alcătuit din Iulia Negrea Iulia, Gheorghe Csorja, Ştefan Moldovan şi Elisabeta Lázár, a făcut faţă unei mari provocări: să vizualizeze istoria de peste un secol, a unei comunităţi alcătuite din multe mii de persoane, fără a avea la dispoziţie decât câteva obiecte disparate şi câteva zeci de fotografii salvate – în mod miraculos – de focul distrugător al Holocaustului.Read more…

“Vacanţa” cu… militarii eliberatori sovietici

Plecam la gară. Tata scoate bilete de tren dus-întors, ne urcăm pe platforma unui vagon de marfă, destinată frânarului. Eram veseli, bine dispuşi, aveam cu noi merinde pentru o zi întreagă, seara urma sa ne înapoiem. Timpul cald, senin, tocmai bun pentru o asemenea excursie. Cu numai câteva clipe înainte de plecarea trenului, patru militari sovietici se urcă pe platforma vagonului următor; doi dintre ei coboară pe tampoane şi vin la noi. Scot pistoalele, le pun în pieptul sorei mele şi al meu şi începe jaful. Repet, aveam unsprezece ani. Tata, în speranţa că vom scăpa, scoate din portofel o bancnotă pe care le-o oferă; militarii sovietici râd, i-l smulg din mână şi continuă jefuirea. Ne iau absolut tot ce puteau lua de la tata şi de la sora mamei: aparat de fotografiat, ceas de buzunar, ceasul de mână al mătuşii noastre, cercei, brăţară, broşă, până şi batiste. În vremea asta, soră-mea şi cu mine ne-am putut strânge mâinile şi ne-am rugat. După încheierea operaţiunii sar din trenul care mergea cu viteză mică aşa cum merge orice marfar. Pachetele cu mâncare ni le-au lăsat.Read more…

Ce au în comun Viktor Orbán și Benjamin Netanyahu?

Săpătmânile trecute, premierul Viktor Orbán a efectuat o vizită oficială în Israel. A fost răspunsul la cea a premierului israelian, făcută anul trecut la Budapesta. Programul lui Orbán a cuprins întâlniri cu premierul și președintele israelian, vizita la Ierusalim, inclusiv la Zidul Plângerii și Muzeul Yad Vashem, întâlnire cu evreii originari din Ungaria. Spre deosebire de alți demnitari europeni, fie din vest, fie din est, probabil aă-i facă pe plac prietenului său Bibi, Orbán nu a pășit pe teritoriul palestinian. În convorbirile avute, premierii au apreciat succesul celor două vizite și au menționat prietenia care s-a înfiripat între ei și care a dus la creșterea colaborării în numeroase domenii. Potrivit lui Orbán, ”relațiile bilaterale excepționale se datorează în parte colaborării personale a celor doi premieri, faptului că în fruntea ambelor țări se găsesc șefi de guverne patrioți”. Este o declarație care ne conduce de fapt la întrebarea pusă în titlul articolului.Read more…

Foști colegi de prestigiu – Amintiri despre Dr. ”G”

“G”, tânărul inginer din fosta echipă a consultantului nr. 1 (consultant deja dispărut din peisajul nostru), a obținut titlul de Master și într-o bună zi s-a prezentat în serviciul nostru ca angajat. Fără a fi un component al trioului de doctori ingineri în construcții care au format nucleul inițial al departamentului, l-am considerat în categoria “oameni de știință” din motive care vor fi relatate mai departe…Discut cu el și îmi mărturisește că va lucra la noi numai câteva săptămâni, urmând să fie trimis de întreprindere la Stanford University din California, pentru obținerea titlului de doctor. “Pentru a fi trimis la studii trebue să lucrez un timp la voi, așa este regula”, afirmă viitorul PhD.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului modern: Șmuel Cohen

Șmuel Cohen (sau pe numele purtat în Moldova, Samuel Kogan) s-a născut în anul 1870, în comuna Ungheni din Basarabia, nu departe de Iași, pe malul Prutului. La sfârșitul sec. al XIX-lea Ungheni era o așezare românească din Moldova de dincolo de Prut, cu o majoritate etnică evreiască. Rezultatele recensământului din 1897 au fost: 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Evreii erau de două ori mai mulți ca toți ceilalți la un loc. În anul 1887 a făcut aliya și s-a așezat în moshava (colonia) Rișon LeȚion, unde a cumpărat un teren agricol de 22 dunam (2,2 hectare). A învățat să cultive vița de vie și aceasta i-a devenit meseria. Era cunoscut în moșava pentru talentul lui la muzică. Cânta la vioară și fusese poreclit Stempenyu, după un clarinetist de kleizmer. personajul unei nuvele a marelui scriitor idiș Șalom Aleichem. În moșava s-au făcut mai multe încercări de a pune pe muzică poezia Hatikva (speranța) a lui Naftali Herz Imber.Read more…

Procese economice, procese politice

Recent am primit o carte interesantă atât prin subiectul abordat, cât și prin modul de prezentare a lui. Ea se referă la procesele economice ale funcționarilor evrei din instituții de comerț exterior al României în perioada 1960-1964. Cartea, în limba română, este bazată pe teza de doctorat a autoarei, susținută la Universitatea din Haifa în limba ebraică. Autoarea are o legătură personală cu tema tratată: tatăl ei, Adalbert Rosinger, fusese unul dintre condamnații pe nedrept în cadrul procesului ”Românoexport”, arestat în 1961 și eliberat în 1969. Printre alte surse documentare, autoarea a folosit și amintirile lui, păstrate de ea în manuscris. De aceea, cartea este un omagiu adus memoriei tatălui ei. Cu toate acestea, autoarea face o analiză strict obiectivă a temei tratate, făcând abstracție de implicarea personală. Analiza făcută de autoare se referă la procesele respective, economice dar cu caracter politic, la cauzele și modul de desfășurare al lor, la aspectul lor din punctul de vedere al științei dreptului.Read more…

Timpul se comprimă. Rezonanţa Shumann

Timpul se comprimă, a devenit un loc comun “impresia” că “nu mai avem timp”, orele, zilele, anii trec mai repede, nu ştim când a trecut săptămâna, serile ne surprind mirându-ne că nu am făcut nici jumătate dintre lucrurile pe care ni le propusesem. Zilele au tot 24 de ore, orele tot 60 de minute etc., dar totul trece prea repede, mai repede ca niciodată, uzura fizică, a sentimentelor, a situaţiilor profesionale etc. este mai rapidă, devenim vulnerabili în raport cu ziua de mâine. Dăm vina, adeseori, pentru astfel de stări, pe ritmul vieţii cotidiene, prea dens, care ne solicită mai mult ca oricând sau pe modificările de percepţie a realităţii, spunem că timpul se comprimă şi credem că este vorba de un mod de evaluare subiectiv, într-o epocă în care mijloacele de comunicaţie fac ca procesul acţiune vs. reacţiune să fie aproape instantaneu. Cui nu i s-a întâmplat să evoce o întâmplare ca şi cum a avut loc ieri şi să constate că au trecut săptămâni sau poate chiar luni de atunci.Read more…

Patru pulovere de care ai absolută nevoie, no doubt about it

Nu știu dacă ați observat, însă în ultimele sezoane puloverele tricotate se bucură de elan creativ, iar tendințele le tot metamorfozează: le aplica volane discrete la gulere şi pe mâneci, mânecile devin mai lungi sau bufante în stilul sfârşitului de secol XIX, sunt brodate cu detalii militărești, ni se propun în color blocking, în animal print şi volume oversized… Ca tot ce e atins de trenduri, tricotajele sunt atrăgătoare şi depășesc limita lor funcțională (a ne ţine de cald în sezonul rece), devin piese estetice, capabile a modifica stylingul ţinutelor în care sunt integrate. Însă, ca tot ce e atins de trenduri, ele au o foarte scurtă „viaţă la raft”. Peste un an vor părea depăşite, caraghioase, nepotrivite. Nu înseamnă ca nu vă puteți amuza, probând şi cumpărând un model simpatic, colorat, XXL – din contra, va insufla o notă de modernitate ținutelor casual sau clasice. Totuși, înainte de a vă umple sertarele şi rafturile cu cele mai noi modele, verificați să aveți în garderoba (măcar) câte unul din cele 4 modele esențiale de pulovere.Read more…

Cum l-am cunoscut pe Ben Gurion

La 1 decembrie 2018 se împlinesc 45 de ani de la moartea celui mai important politician evreu al epocii moderne, David Ben Gurion. Marele om politic a murit la 1 decembrie 1973, cu mai puțin de două luni după izbucnirea celui mai sângeros război al Israelului, Războiul de Yom Kipur, despre care am scris nu de mult. Poate că frământările și suferințele produse de acest război și pierderile grele care le-a înregistrat Israelul i-au grăbit moartea. În acest articol voi scrie despre întâlnirile mele personale foarte scurte cu Ben Gurion și despre întâlnirile noastre profesionale. Dar înainte de toate, o scurtă biografie. Ben Gurion, pe numele său inițial David Grün, s-a născut în 16 octombrie 1886 în orașul polonez Płońsk, pe atunci anexat de Rusia, într-o familie cu cinci copii. Până la vârsta de 15 ani a învățat la școli religioase evreiești, dar după ce a absolvit s-a distanțat de religie. S-a înscris în partidul Poalei Țion. La 6 septembrie 1906 a ajuns la Yafo, făcând parte din al doilea val de aliya. Read more…

Limba asta este cu siguranță a mea!

Limba ebraică a fost folosită constant, începând de la primele surse scrise, tăblițele din El Amarna din cca. 1500 î.e.n. și până la editarea cărții Mișna, cca. 185 e.n. Mai târziu nu avem dovezi că limba ar fi fost vorbită curent. Ideea de a folosi limba în viața de zi cu zi reapare în 1879 în săptămânalul HaȘahar redactat de Pereț Smolensky la Viena. Articolul Întrebare importantă, semnat de un ”oarecare” Eliezer Ben Yehuda, originar din Bielorusia, este un eseu politic care se întreabă dacă identitatea evreiască este în primul rând una națională sau una religioasă. Cu alte cuvinte: suntem mai întâi români și pe urmă evrei sau invers? Articolul trage concluzia că poporul evreu este o națiune, că ar fi firesc să trăiască în Palestina și să vorbească limba ebraică. El însuși a făcut alya cu doi ani mai târziu, în 1881. Pentru ca o limbă să fie vie există două condiții esențiale: să existe mijloace de comunicare (ziare, cărți – azi radio, televiziune, internet) și să fie limbă de predare în școli. El a înființat ziarul HaȚvi, al doilea ziar din Ereț Israel (în diaspora mai erau câteva). Era un proiect foarte dificil, pentru că aprobarea autorităților otomane era aproape imposibil de obținut. În plus tipografiile erau puține și primitive. Pe otomani i-a păcălit, dar adevăratele probleme au început mai târziu, cu evreii.Read more…

La trecerea dintre ani

Trecerea dintre ani este pentru mine marcată de sentimente contradictorii, un fel de amestec între nostalgie și speranță, între introspecție și exuberanță. Mă simt uneori tristă și cuprinsă de un fior de însingurare, chiar dacă sunt împreună cu cei dragi, parcă ne fuge gândul la ce poate nu am reușit să facem, la cei care nu mai sunt și pe care i-am dori împreună cu noi la masa festivă. Este sentimentul de a fi singur în fața analizei tale, a bilanțului anului ce se încheie. Cu siguranță că nu doar eu simt asta, doar că oamenii nu prea au timp să stea o clipă în loc, o clipă cât un an în care să analizeze ce simt cu adevărat. Nu vă mințiți! Această stare străbate întreaga perioadă de pregătire a evenimentului sfârșitului de an și a zilelor de după, atunci când noul an a început. Felicitările curg din toate direcțiile, animația este mare, internetul se încinge de atâta trafic, primim la interval de câteva minute fix aceleași ilustrate virtuale, încărcate de inspirație mobilizatoare, pe care tocmai le trimisesem și noi, uneori din partea acelorași persoane. Lumea pare fericită și totul este plin de strălucire în case, pe străzi, pretutindeni. Până ce și politica ia pauza cuvenită de sărbători și totuși suntem în fața propriei judecăți, chiar dacă suntem plasați în mijlocul celei mai mari și gălăgioase aglomerații. Să nu credeți că aș avea eu timp mai mult la dispoziție decât majoritatea oamenilor, atâta doar că de la o vreme am început să îmi dăruiesc acele momente personale în care opresc timpul din goana lui, doar puțin, atâta cât să îmi dau voie să mă gândesc la una, alta.Read more…

Haos în viața politică britanică. Viitorul incert al Brexitului

Respingerea de către Camera Comunelor a acordului dintre guvern și Uniunea Europeană privind condițiile de ”divorț” ale celor două părți a provocat un adevărat haos în viața politică britanică. Haosul ar fi putut fi și mai mare dacă parlamentarii ar fi dat și un vot de neîncredere guvernului Theresei May, dar cu o mică marjă -325 la 306-, cabinetul a supraviețuit. Aceasta nu înseamnă că prim-ministrul poate răsufla ușurat, dimpotrivă, are în fața lui o sarcină aproape imposibil de rezolvat: ce se va întâmpla în viitorul apropiat? Viitorul apropiat înseamnă 29 martie, când ar trebui să intre în vigoare ieșirea Marii Britanii din UE. Dar în ce condiții, dacă cele din acord au fos respinse? Deși se vorbește de un plan ”B” sau de mai multe scenarii deocamdată, cel puţin, există o lipsă de perspectivă deoarece în dezbaterile din Camera Comunelor ceea ce s-au auzit au fost criticile și nimeni nu a venit cu propuneri pozitive.Read more…

Cine se teme de anestezist?

Sincer să spun, pe vremea studenției nu-mi închipuiam că o să ajung vreodată anestezist. Soarta și emigrația în Israel au decis ca după un deceniu și jumătate în care am lucrat ca medic infecționist, să încep totul de la început, să mă specializez în anestezie și ulterior și în terapie intensivă. Nu am fost singurul în această situație: țară nouă, limbă nouă, meserie nouă. Am avut emoții când am început să-i anesteziez pe pacienți și le mai am și acum, după treizeci de ani în profesie, doar sub altă formă. Ce m-a atras către această specialitate? Nu pot să spun exact. Poate dorința de a avea o muncă interesantă, plină de acțiune, cu satisfacții imediate și nivel crescut de adrenalină. Oamenii se tem de anestezie mai mult decât de intervenția chirurgicală, dar toți cunosc pe nume doar pe chirurg și nu-și aduc aminte de numele anestezistului. Medicii de alte specialități îi consideră cu totul pe nedrept pe anesteziști ca pe niște colegi care nu comunică cu pacienții, doar îi adorm.Read more…

Lagărele cipriote – ultimul obstacol înaintea repatrierii evreilor

n luna februarie a acestui an se împlinesc 70 de ani de la desființarea ultimelor lagăre în care autoritățile britanice, care dețineau mandatul în Palestina, au internat zeci de mii de evrei în drum spre Israel. Mulți dintre ei erau evrei români. Lagărele au funcționat din august 1946 până în februarie 1949, aproape un an după înființarea statului Israel. Prima întrebare este de ce au hotărât englezii să-i adune pe evreii abia ieșiți din lagărele de exterminare naziste și să-i pună din nou în lagăre. Imediat după sfârșitul războiului, în 1945, au început să vină în Palestina valuri din ce în ce mai mari de imigranți, olim hadașim. Ei veneau în mod ilegal, deoarece autoritățile mandatului britanic nu permiteau imigrația. Instituțiile evreilor din țară i-au adus în secret, în vapoare închiriate.Read more…

Despre încercările mele autodidactice de a scrie un roman

Uneori îmi stabileam scopuri care păreau de neatins, probabil ca să îmi demonstrez mie însumi că încă mai sunt în viață. Pentru ultima variantă există, ce-i drept, indicii indirecte: pot, de pildă, fără prea mare efort, să îmi încrețesc fruntea. Dar pentru o realizare mai durabilă este nevoie de un efort ceva mai mare. Aproape ca în cazul unui practicant de sporturi extreme, care aspiră mereu spre noi provocări. Nici mai mult, nici mai puțin, vreau să îmi încerc puterile cu un roman. În vreme ce consituția sa fizică îi impune sportivului limite pe care dorește să le depășească în mod constant, în cazul meu capacitatea mentală, creativitatea disponibilă și factorul timp îmi așază în cale piedici aparent de neînlăturat în această colosală încercare. De amintit ar fi lipsa de experiență, dar nu voi considera așa ceva drept un impediment. Dar fiecare lucru trebuie încercat, mai întâi, chiar și scrierea unui roman. Poate dumneavoastră, stimată cititoare,1 veți fi de părere, văzând aceste considerații, că am devenit megaloman, sau că aș vrea să impresionez pe cineva, de exemplu pe frumușica de la tejgheaua cu cârnați din măcelărie de care visez din când în când. Nu, nu și încă o dată nu! Nimic de genul ăsta. Nu doresc altceva decât să scriu un bestseller, care să pună pe jar literatura mondială, iar pe mine să mă facă dintr-o lovitură faimos și nemăsurat de bogat. În rest nimic. Read more…

Supraviețuitoarele

În Ianuarie 1945 Armata Roșie se apropia de lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. S-a hotărât evacuarea tuturor deținuților capabili de muncă. În 20 ianuarie coloana a ieșit pe poarta lagărului spre o destinație necunoscută. Era dis-de-dimineață, întuneric, frig, zăpadă peste tot…Eva, kapo-ul din baracă s-a apropiat de Clara. “Dacă nu fugim acum, nu avem nicio șansă să supraviețuim” ” E plin de SS-iști în jurul nostru, ne vor împușca cu siguranță”, răspunse Clara. “– Dacă continuăm marșul în coloană ne vor termina și așa. Uită-te la ei, sunt neatenți, nesiguri, le e frică de sovietici. Acum drumul trece prin pădure și nu e imposibil să dispari”, spuse Eva. Au reușit… S-au ascuns în pivnița unei case părăsite dintr-un sat de la marginea pădurii…Read more…

Afişe anti-israeliene cu simboluri naziste şi fisurile vigilenţei din Cluj

Primul afiş privitor la boicotarea concursului Eurovision care are loc la Tel Aviv în perioada 14-18 mai 2019 a fost descoperit suprapus peste un alt afiş: cel al expoziţiei dedicate împlinirii a 71 de ani de la proclamarea independenţei Israelului. Mai exact, un fragment din afişul anti-israelian era lipit peste portretul lui Andrei Klein, cel care a pus la dispoziţie colecţia sa bogată şi a contribuit la alcătuirea expoziţiei. Doar cu o zi şi jumătate în urmă, avusese loc vernisajul la care participase un public numeros, Curând au fost descoperite afişele integrale postate în mai multe locuri din Cluj, inclusiv pe afişierele stradale gestionate de primărie. Pe aceste afişe – asumate de o entitate care-şi spune Solidaritate România-Palestina – se distingeau clar însemnele naziste, atât textul cât şi ilustraţia având caracter anti-israelian, antisemit. Primele reacţii au venit sâmbătă, 11 mai. Cotidianul de limbă maghiară Szabadság a publicat un articol întitulat Izraelellenes, názi jelképes plakátok Kolozsváron [Afişe anti-israeliene cu simboluri naziste la Cluj],iar Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a dat publicităţii comunicatul în care îşi exprima revolta faţă de conţinutul acestor afişe şi făcea apel către autorităţile clujene să le înlăture de pe străzile Clujului.Read more…

Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen?

În fiecare an, de Yom Haatzmaut și de Yom Yerushalayim, îmi amintesc povestirea unui prieten mult mai vârstnic și care spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut nu mai este demult printre noi: filosoful Yakov Lavi. Evreu polonez venit în Israel de copil, în anii 30 ai secolului trecut, împreună cu părinții lui, el era și un martor al evenimentelor de acum 50, 60 și 70 de ani. Crescut la Haifa, absolvent al Universității Ebraice din Ierusalim, fost luptător în Palmach și în Tzahal în primele cinci războaie ale Israelului, fost conferențiar de filosofie la Universitatea din Tel Aviv, un om de o cultură deosebită, regretatul Yakov Lavi (Lozowski) știa și povestea multe subiecte istorice, culturale, iudaice, filosofice pe care le-am învățat de la el. Aș putea repovesti multe lucruri pe care ni le povestea atunci când un grup de prieteni ne întâlneam în una din cofetăriile Universității Ebraice din Ierusalim, în campusul Givat Ram. Aș putea umple pagini întregi reluând eseistica sa orală. Poate în mod treptat, cu alte ocazii, puțin, fiindcă nu sunt și nu pot fi la nivelul acestui Om Mare. Acum vreau să reamintesc doar un fapt pe care l-am mai menționat și în trecut. În ziua în care David Ben Gurion a anunțat întemeierea Statului Israel, la 14 mai 1948, în cartierele evreiești din Haifa a izbucnit o bucurie de nedescris. Un vecin al familiei Lozowski a bătut la ușa lor, după cum bătuse și la alte uși ale altor vecini, strigând: ”Der Mașiach iz ghikimen! Der Mașiach iz ghikimen”! A venit Mesia! Read more…