Ce înseamnă ”Acasă”

Mai mulți ”prieteni virtuali”, dintre cei care nu mă cunosc din copilărie și nici de pe parcursul vieții mele, m-au întrebat unde trăiesc, în România sau în Israel, fiindcă erau mirați că mă interesează și abordez teme evreiești. Evrei se nasc în fiecare zi pretutindeni în lume, doar că nu toți devin și israelieni. Cei care se nasc în Israel sunt de la început israelieni, în timp ce doar unii dintre cei născuți cetățeni ai altor țări decid să facă alia și să meargă în Israel, unde apoi pot deveni cetățeni ai acestui stat. Parcă aud vocea prietenului cu pricina, spunând că am scris iarăși un truism! Aș pune rămășag că mult mai mulți sunt cei care nu știu cum este cu evreii, în comparație cu cei care știu. Spun asta fiindcă mă gândesc la populația actuală și la cunoștințele ei. Vorbind despre mine, dacă vă uitați în orice sursă de informație, eu m-am născut în București, ca evreică, fiindcă astea sunt cele două ramuri ale familiei mele maternă și paternă. A fost un dat cu care am venit pe lume. Venind însă pe lume în România, este firesc că sunt dintotdeauna cetățean român, loial țării mele. Pentru mine, casa bunicilor mei materni din București a fost totdeauna acasă! Aici am crescut, am fost educată, am învățat limba română, dar și ce este iudaismul, am fost tratată uneori ca fiind străină în propria țară, dar de cele mai multe ori am fost admirată de către majoritarii creștini fiindcă fac parte din acest popor mândru și care a dat lumii atâtea valori.Read more…

Povestea lui Schliemann sau cum se rotește roata vieții *

Heinrich Schlieman a crescut într-o familie săracă în care părinții se disprețuiau reciproc și nu a fost dat la școală ci a lucrat ca ucenic la un băcan din Hamburg. Micul Heinrich avea să devină celebru și bogat, dar nimic nu prevestea această schimbare de destin. A plecat de la băcănie și s-a dus la Hamburg, unde a urmat un curs de contabilitate. Convins că America anului 1840 oferea posibilitatea realizării unor mari averi, şi-a vândut ceasul şi s-a îmbarcat pe un vapor pentru Venezuela. Când o puternică furtună de decembrie a scufundat vasul şi el s-a trezit gol în apa îngheţată, un butoi providenţial şi-a făcut apariţia în viaţa lui. A plutit ţinându-se de el ore în şir, până când a fost reperat şi urcat pe o plută improvizată împreună cu alţi treisprezece supravieţuitori. Grupul de nefericiţi a reuşit să ajungă pe coasta olandeză, descoperind acolo că doar bagajul lui Schliemann fusese împins de valuri pe plajă, intact, cu bunurile şi hârtiile lui în stare bună. Heinrich Schliemann părea să fie ferit de releRead more…

Despărțirea de o revistă care-mi era dragă

Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…

Amintiri despre familia Singer

Ajunsă în Israel şi vizitând-o pe verişaora mea, Susana Kalmár (n. Szmuk) din Haifa, am primit împrumut o carte rară, în limba maghiară: Volt egyszer egy Dés…Betheln, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke, Dés vidékéről elszármazottak Landsmannschaft [Au fost odată Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ileanda şi împrejurimi, istoria comunităţilor din zona Dejului]. Pe atunci, eu şi cu soţul meu ne petreceam iernile în Israel şi restul anului la Oradea. Am citit cartea de mai multe ori, cu atenţie, şi la vremea întoarcerii acasă, am lăsat-o în grija fiului nostru care locuia la Beer Sheva, pentru a o returna verişoarei Susan Kalmár. Numai că lucrurile s-au precipitat şi schimbările majore intervenite în cariera sa de medic, au adus în prima plan transferul său la Tel Aviv. În toiul mutării cartea despre Dej s-a rătăcit. Dat fiind că era o carte păstrată cu sfinţenie de familia Kalmár, originară din părţile Dejului, am încercat să fac rost de alta, dar nu am reuşit nicicum. Nu se mai găsea în librării şi nici în anticariate nu am dat de urma nici unui exemplar. A trecut ceva vreme şi într-o seară am fost invitată la familia lui Jóska Gréda, vechi orădean, fost secretar literar la Teatrul Maghiar, devenit ziarist Új Kelet, în Tel Aviv. De altfel îl cunoscusem cu mult înainte pe drumul de întoarcere din iadul deportării, la Cernăuţi şi mai apoi, în Belorusia, la Sluck. Am depănat amintiri şi, la un moment dat, l-am întrebat dacă nu m-ar putea ajuta să obţin cartea despre Dej, scrisă de Zoltán Singer. Spre uimirea mea a răspuns prompt: “Cred că da”. Şi apoi s-a dus la vecinii de la acelaşi etaj şi a revenit cu o doamnă pe care mi-a prezentat-o: Trude Singer, soţia lui Zoltán Singer, autorul cărţii. E mi-a făcut cadou un exemplar şi astfel am putut să returnez cartea pentru care mă frământasem atâta. În acelaşi timp mi-am făcut o prietenă nouă.Read more…

Fiii Satului Bănişor şi memoria evreilor

Sunt orăşeancă get-beget. Ba mai mult, mama era tot orăşeancă, născută la Gheorgheni, iar tata era clujean. De fapt, tata se născuse la Bănişor, satul natal al mamei sale – Malka Fischman – dar locuia la Cluj de la vârsta de câteva luni. Totuşi, tata îşi petrecuse vacanţele la rudele din acest sat sălăjean, unde în anii 1930 locuia bunica lui şi familiile unor unchi care aveau să fie deportaţi la Auschwitz, unde au pierit cu toţii. După război, după ce scăpase cu viaţă de la Auschwitz şi Buchenwald, Bănişorul a rămas zăvorât pe tărâmul amintirilor. De curând, Bănişorul a revenit în atenţia mea, odată cu traducerea Enciclopediei Geografice a Holocaustului din Transilvania de Nord, unde apare ca un titlu de sine stătător, conţinând informaţii despre mica obşte evreiască ce trăia aici de la începutul secolului al XIX-lea şi până la deportare. Curioasă de existenţa unor izvoare despre acest sat locuit şi de strămoşii mei, am început să „googlez” (mai bine mai târziu decât niciodată) şi am dat de asociaţia Fiii Satului Bănişor care are o pagină de Facebook şi am aflat că există şi un anuar al comunei Bănişor, redactat de inginerul Artemiu Vanca, bănişorean stabilit la Bucureşti. Pasul următor a fost să iau legătura cu el, ca o fiică îndepărtată a aceluiaşi sat. Din răspunsul prompt şi binevoitor al lui Artemiu Vanca am aflat cu uimire, bucurie şi recunoştinţă, că în numerele acestui anuar au fost publicate informaţii şi amintiri despre evreii din localitate.Read more…

Peter Rosenthal

Există un banc care sună cam așa: “Un domn pleacă în călătorie. Alături de el în avion stă o doamnă foarte atrăgătoare, care răsfoiește o revistă de specialitate. Domnul o întreabă fără ocolișuri:
– Ce fel de revistă citiți?
– Este o revistă de sexologie, răspunde ea.
– Foarte interesant, spune bărbatul. Pot să vă întreb ce scrie în numărul acesta?
– Bineînțeles. Tocmai s-a stabilit că medicii sunt foarte sensibili, indienii sunt amanți excelenți, iar evreii sunt foarte fideli.
– Ce interesant, spune bărbatul. De altfel încă nu m-am prezentat; numele meu este Dr. Winnetou Rosenthal.
Deși despre scriitori nu se vorbea în articol, îmi închpui că un studiu pe această temă ar duce la rezultate asemănătoare, iar „scriitorul medic” sau „medicul scriitor” este un fel de marcă înregistrată, la fel ca „Coca-Cola”, „banc evreiesc”, cămăși „Lacoste” sau „blondină”. Read more…

Leii Ierusalimului

Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…

50 de ani de la înăbușirea ”Primăverii de la Praga”

Generația mea nu poate uita acea vară neliniștită a anului 1968 când, în vecinătatea noastră s-a făcut o încercare de a corecta, de a îndrepta eșecurile construirii așa zisei societăți noi, de a ”reșapa” unele dintre ideile sociale generoase pe care le puteai descoperi printre sutele de lozinci sau formulări în limbajul de lemn care reprezentau ideologia socialisto-comunistă.Dintre țările socialiste est-europene Cehoslovacia, care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerată una dintre cele mai importante democrații din regiune, a încercat, după un deceniu de stalinism și cult al personalității, o schimbare în ritm lent, cu inițiative pașnice, dar în rândul cărora s-au strecutat câteva deosebit de curajoase, concretizate într-o serie de propuneri ale lui Alexander Dubček, comunist reformist, ales secretar general al partidului în primăvara lui 1968. Este interesant de menționat că ideile de schimbare au venit de sus în jos, nu au fost consecințele unei masive mișcări populare, dar au avut o susținere destul de largă. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.Read more…

Sancționarea Ungariei de către UE. Cui prodest?

Una dintre acutele probleme europene este decizia Parlamentului European de a activa articolul 7 al Tratatului UE împotriva Ungariei. Articolul 7 este procedura cea mai radicală de sancțiuni existentă, aplicate unui stat membru, care ar putea duce la suspendarea dreptului de vot al țării aflate în culpă.
Nu este pentru prima dată când Ungaria se află în vizorul instituțiilor europene. De la venirea la putere a guvernului Orbán, Budapesta a primit numeroase atenționări din partea Comisiei Europene pentru încălcarea unor drepturi și libertăți democratice A fost modificată de mai multe ori Constituția Ungariei, libertatea presei a fost ciuntită, la ora actuală în Ungaria au dispărut publicațiile care au aparținut Opoziției, rămânând doar câteva site-uri online și un singur post privat, de televiziune. Dar ceea ce a pus paie pe foc în relația Ungaria-UE a fost problema migrației. Guvernul Fidesz, al lui Viktor Orbán, adoptând o atitudine anti-migrație dură, în condițiile în care nici o clipă țara nu a fost amenințată de vreun val amplu de migranți Aceștia au considerat Ungaria doar un spațiu de trecere spre Europa occidentală. Totuși Orbán a reușit ca – printr-o propagandă abilă, prin campanii foarte simple dar eficiente semnificativ fiind cea împotriva miliardarului american de origine maghiară George Soros – să convingă o mare parte din populație, de pericolul pe care-l reprezintă migrația pentru ființa națională.Read more…

NU votez pentru că interesează doar votul meu, NU opţiunea mea!

Cetăţenii români sunt chemaţi la urne, timp de două zile – 6 şi 7 octombrie 2018 – pentru a decide răspunsul la o întrebare sibilinică legată de o chestiune deja soluţionată atât în Constituţie, cât şi în Codul Civil actual: definirea căsătoriei. În consecinţă, în urma acestui plebiscit va apărea doar o precizare suplimentară în textul Articolului 48 (I) care reglementează căsătoria, în sintagma „între soţi” fiind înlocuită cu „între un bărbat şi o femeie”. Practic în realitatea socială nu se va schimba nimic, în schimb se deschide o breşă în relaţia dintre majoritari şi minoritari. Odată cu victoria acestui referendum, se deschide calea pentru ca majoritarii să decidă, prin vot, adoptarea unei legi antiminoritare, prin simplul fapt că sunt majoritari, adică mult mai mulţi. De data aceasta calul de bătaie îl constituie cuplurile de acelaşi sex (aflate într-o minoritate infimă)Read more…

Colaps – actualitatea destinului vikingilor din Groenlanda

Admir optimismul lui Andrei Schwartz, dar nu pot să spun cu mâna pe inimă că mă convinge. Da, e adevărat, subiectele de actualitate de obicei mă lasă rece, sunt printre acei (puțini) oameni care ascultă de obicei un singur buletin de știri pe zi, uneori nici atât. În mod normal cu așa o bază de cunoștințe nu aș îndrăzni să contrazic pe nimeni. Dar în cazul acesta nu mă bazez pe actualități, ci pe o carte pe care am citit-o cu mult interes: Collapse de Jared Diamond. Cartea se găsește pe internet. Jared Diamond este autorul meu preferat de cărți de popularizare a științei. Este un fel de „geniu universal”, după tradiția renascentistă. A început ca profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină de la UCLA. În paralel s-a specializat în ornitologie și ecologie. A petrecut mai mulți ani în Noua Guinee, studiind nu numai păsările, ci și băștinașii. În zilele noastre este profesor de geografie și istorie ecologistă tot la UCLA. Am citit mai multe din cărțile lui și nu pot decât să le recomand cu căldură. Subiectul la care vreau să mă refer este așezarea vikingilor în Groenlanda în Evul Mediu. Read more…

Cea mai veche comunitate evreiască

”Nimic nu e trecut, până nu e trecut” zicea un înțelept necunoscut și eu am luat-o de bună, gândindu-mă la promisiunea făcută acum o lună în Israel. Am promis redactoarei șefe să povestesc prietenilor care citesc revista ”Baabel” despre călătoria mea la Pekiin, o localitate din nordul Galileei, unde se află cea mai veche comunitate evreiască din lume (cel puțin așa spune tradiția locală), care există de pe vremea celui de al Doilea Templu (ridicat în anul 530 î.Cr.). Cu alte cuvinte o comunitate cu o viață și o activitate neîntreruptă de 2548 de ani. Ce să zicem la asta noi, care care aniversăm cu mândrie 200 sau 300 de ani de existență a comunităților noastre de pe meleagurile României Mari, care nici ea nu are mai mult de un secol.

Ca să păstrez rigoarea povestirii trebuie să precizez că cifra ”exactă” de 2548 de ani este un fel de ”licență poetică”. Legenda spune că primii evrei s-au așezat aici în perioada celui de al Doilea Templu, adică între anii 515 î.Cr. când a fost consacrat (Hanukat Habait) și 70 d.Cr. când a fost dărâmat de romani. Deci nu se știe cu exactitate când anume în decursul celor șase secole și-au început viața comunitară evreii din Pekiin. Cu certitudine se știe doar că evreii au părăsit localitatea în perioada ”răscoalei arabe” (1936 – 1939) îndreptate împotriva Autorității Britanice care primise mandatul Ligii Națiunilor pentru a sprijini întemeierea unui Cămin Național al poporului evreu.Read more…

Hippocrate și teroristul

Într-una din zilele lui octombrire 1998, după un atac terorist nu departe de Beer Sheva, au fost admiși aproape în același timp doi răniți la Terapia Intensivă a spitalului în care lucrez. Unul era victima, un kibuțnic, celălalt agresorul, palestinian din Hevron, rănit de soldații israelieni. Amândoi erau în stare foarte gravă și aveau puține șanse de supraviețuire. Kibuțnicul era elev de liceu, palestinianul nu avea nici el mai mult de 20 de ani. Părinții victimei și ai agresorului veneau zilnic să-și viziteze băieții. Cei doi răniți erau tratați fără nicio deosebire. În fiecare zi unul din membrii echipei medicale stătea de vorbă cu rudele răniților, le dădea informații în legătură cu starea pacienților și răspundea la întrebările lor. Am avut și eu ocazia să stau de vorbă cu părinții din ambele părți. Într-o convorbire între patru ochi, tatăl tânărului din kibuț m-a întrebat:Read more…

Palestina – cum apare în ebraică?

Scriu acest articol scurt ca un comentariu privitor la aspectul ebraic prilejuit de excepționalul articol al lui Peter Biro din ediția trecută. Cred că este important faptul că numele de Palestina apare nu numai în documente în limba latină, ci și în scripturi ebraice din perioada aceea. Există cel puțin trei surse, și anume trei midrașim, care sunt cărți care cuprind și legende, dar și prelegeri ale unor mari rabini din perioada aceea. În aceste documente, scrise în prima jumătate a primului mileniu, găsim și multe detalii istorice. În afară de asta, limba ebraică și aramaică, în care sunt scrise, ne pot învăța multe despre evenimente petrecute în aceea perioadă. Primul document este midrașul ”Eicha Raba”, compus în Ereț Israel spre mijlocul primului mileniu, care conține spusele înțelepților din Israel din primele secole ale erei noastre. În primul capitol avem o descriere a situației din Yerușalaim din perioada distrugerii celui de al doilea Templu: ”Până când Yerușalaimul nu a fost distrus, el nu a fost un oraș important. Însă, imediat după ce a fost distrus, a devenit un oraș imperial metropolitan”. După enumerarea tuturor celor care au vrut să îl cucerească de-a lungul anilor, în document stă scris: ”Vespasian a asediat orașul trei ani și jumătate și erau cu el (adică forțele care asediau) patru ducate, ducatele de Africa, Alexandria, Plastini (în unele ediții este un alt nume)Read more…

Împotrivire şi rezistenţă evreiască faţă de ghetoizarea şi deportarea din Transilvania de Nord

În numărul anterior al revistei Baabel, Gabriel Ben Meron publica articolul Moartea unui om care a ieşit din turmă https://baabel.ro/2019/01/moartea-unui-om-care-a-iesit-din-turma/ , dedicat amintirii lui Simcha (Kazik) Rotem, supravieţuitor al Revoltei Ghetoului din Varşovia. Titlul şi unele consideraţii din articolul care relua ideea că în timpul Holocaustului evreii din Diaspora s-au comportat „ca o turmă dusă la abator”, fără a se împotrivi sau rezista, au stârnit vii comentarii şi mi-au inspirat acest articol în care am să prezint câteva cazuri în care evreii din Transilvania de Nord au încercat să se împotrivească ghetoizării şi deportării. Soluţia finală” împotriva evreilor din spaţiul unguresc a fost pusă în aplicare pe baza unor decrete şi instrucţiuni emise de guvernul Sztójay, numit constituţional de către Horthy în 22 martie 1944. Acest guvern a pus la dispoziţia naziştilor forţele de ordine – poliţia şi jandarmeria – precum şi funcţionarii din administraţia publică a Ungariei. Deci spolierea, stigmatizarea, concentrarea şi deportarea evreilor în lagărele naziste s-a făcut în mod oficial şi legal, în vreme de război.

Să mai adăugăm că populaţia civilă care urma să fie supusă ghetoizării şi deportării era alcătuită din femei, copii, adolescenţi şi bărbaţi în etate (restul bărbaţilor fiind mobilizaţi în serviciul muncii din armata maghiară) în condiţii de război şi în mijlocul unei populaţii civile locale ostile, care dacă nu era complice cu puterea atunci dădea dovadă de indiferenţă. Cei care au încercat să-i ajute pe evrei au fost extrem de puţini, practic puteau fi număraţi pe degete. În aceste condiţii organizarea unei rezistenţe subterane, procurarea de arme şi revolta erau de domeniul ficţiunii. În acelaşi timp populaţia evreiască nu a fost edificată asupra destinaţiei finale. Şi totuşi au existat cazuri de rezistenţă, împotrivire şi revoltă.Read more…

Gâlceavă la Ecuator

Ultimele știri m-au scos din rutina ”ultimelor știri” cotidiene, toate denumite generos ”Breaking News” de către difuzorii (sau chiar în parte creatorii) știrilor cu care se străduiesc să capteze atenția cititorilor și mai ales (tele)spectatorilor pentru a avea comenzi cât mai substanțiale de reclame. ”Breaking News” au devenit o rutină. Despre nesfârșitele conflicte din Orientul Mijlociu, deciziile intempestive ale președintelui Trump sau perlele doamnei Dăncilă. Dar disputa celor doi președinți în Venezuela era cu adevărat demnă de ”Breaking News” Cel puțin pentru urmăritorii fideli ai știrilor televizate. Însăși ideea că există o țară pretins democratică în care doi președinți își revendică simultan puterea este deja un ”Breaking News”! De mult nu am mai auzit sau văzut știri de ultima oră despre Venezuela. O țară depărtată și pentru noi, exotică. Nici măcar nu era în zona preocupărilor noastre politice, deși trăim într-o lume dar mai ales într-o țară în care politica (adică lupta pentru putere) ocupă un loc preferențial în spațiul curiozității publice. Probabil dacă ne-am fi hazardat să facem o investigație am fi constatat că majoritatea potențialilor subiecți știau despre Venezuela doar că se află în America de Sud și e una din țările mari producătoare de petrol.Read more…

Bătrânul și piscina

Și tu te uiți ca toată lumea la cicatricile mele? m-a întrebat Ițhac în vestiarul piscinei. Cea de pe umărul drept e din războiul din 1956, cea de pe umărul stâng e din 1967, de la Războiul de Șase Zile, iar cea de pe abdomen e din1973, de la Războiul de Iom Kipur. La altele n-am mai participat, că eram prea bătrân. Ițhak are 83 de ani și arată ca de șaptezeci. A venit cu părinții din Maroc la vârsta de 15 ani. Familia s-a stabilit în deșert, la Beer Șeva. A fost tehnician la Bezek, societatea israeliană de telefoane. Limba lui maternă fiind franceza, o vorbește de fiecare dată când are ocazia. Să nu-i critici pe francezi sau pe marocani în prezența lui! E foarte mândru de Mohamed al V-lea, regele Marocului, care în timpul ocupației germane, 1940-1944, nu numai că nu a permis deportarea cetățenilor evrei, a interzis chiar și stigmatizarea lor. Are numai doi băieți, pentru că soția lui iubită a decedat la vârstă tânără. De atunci a mai fost căsătorit încă de trei ori, ultima dată în urmă cu cincisprezece ani.Read more…

Vandalizarea cimitirului evreiesc din Huşi – comunicat FCER

În numele conducerii Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic, preşedintele Federației își exprima indignarea sa totală, însoţită de sentimente de amărăciune, de profundă mâhnire, pentru informaţia primită recent, referitoare la un grav act de vandalizare sălbatică care a avut loc în incinta cimitirului evreiesc din Huşi, la începutul săptămânii trecute, când un număr de 73 de monumente funerare au fost distruse.

În prezent, comunitatea evreilor din Huşi, altădată o comunitate înfloritoare, cu un număr important de evrei, nu mai are decât câteva zeci de membri, în cea mai mare parte oameni în vârstă, inclusiv supravieţuitori ai Holocaustului.Read more…

Martha Waldmann

Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război. Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.Read more…