ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Cea de a patra ediţie a Festivalului de film central-european de la Mediaş (MECEFF, 2-6 septembrie a.c.) a avut ca subiect principal 25 de ani de la prăbuşirea sistemului comunist din ţările central-europene, iar majoritatea filmelor din competiţie, provenite dinRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
În zilele de 12 și 13 decembrie 2014, catedra de vioară a Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj – Napoca s-a bucurat de cursurile violonistei Delia Iacob Bodea, de la Conservatorul din Tel Aviv, în cadrul parteneriatului creat cuRead more…
Prietenii ortodocşi ce poartă numele de Vasile îşi sărbătoresc onomastica în fiecare an pe 1 ianuarie, o zi care mi-l readuce în memorie pe «Nea Vasile Tâmplarul». Apelativul « tâmplarul » arată şi în ce meserie era un mare meşter Nea Vasile!Read more…
Shlomo David s-a născut la Dorohoi, pe 29 aprilie 1930 (anul acesta ar fi împlinit 86 de ani). A crescut și și-a făcut educația într-o casă cu tradiții evreiești și cu idei sioniste, el însuși fiind activ în organizațiile de tineret care visau la Eretz Israel, atunci Palestina. A cunoscut în copilărie prigoana antisemită, în Dorohoiul unde avusese loc în 1940 primul pogrom din România și de unde s-au făcut deportări masive în Transnistria. Read more…
Locuiesc în Israel de aproape 35 de ani, mai puțini decȃt am trăit în Romȃnia, dar în mod paradoxal, aici am mult mai mulți prieteni decȃt am avut vreodată acolo. Pe prietenii de azi, i-am cunoscut în anii dificili de acomodare și afirmare în Israel, cȃnd cu toții ne confruntam cu aceleași probleme spinoase ale începutului unei noi vieți. Nu este întȃmplător faptul că de-a lungul anilor, noi am rămas prieteni “la cataramă” deoarece avem o limbă maternă comună, ne-am educat și instruit în universitățile din Romȃnia, suntem ambițioși și tenace și în ciuda “handicapului lingvistic”, din anii de început în Israel, am reușit să ne afirmăm în profesiile noastre. Mulți dintre noi avem profesii comune, iar unii dintre copiii noștri au îmbrățișat profesia părinților sau chiar a bunicilor continuȃnd astfel și pe plan profesional legătura familială dintre generații. Ȋn mod deosebit acest lucru s-a petrecut în profesiile medicinei și muzicii.Read more…
Sunt orăşeancă get-beget. Ba mai mult, mama era tot orăşeancă, născută la Gheorgheni, iar tata era clujean. De fapt, tata se născuse la Bănişor, satul natal al mamei sale – Malka Fischman – dar locuia la Cluj de la vârsta de câteva luni. Totuşi, tata îşi petrecuse vacanţele la rudele din acest sat sălăjean, unde în anii 1930 locuia bunica lui şi familiile unor unchi care aveau să fie deportaţi la Auschwitz, unde au pierit cu toţii. După război, după ce scăpase cu viaţă de la Auschwitz şi Buchenwald, Bănişorul a rămas zăvorât pe tărâmul amintirilor. De curând, Bănişorul a revenit în atenţia mea, odată cu traducerea Enciclopediei Geografice a Holocaustului din Transilvania de Nord, unde apare ca un titlu de sine stătător, conţinând informaţii despre mica obşte evreiască ce trăia aici de la începutul secolului al XIX-lea şi până la deportare. Curioasă de existenţa unor izvoare despre acest sat locuit şi de strămoşii mei, am început să „googlez” (mai bine mai târziu decât niciodată) şi am dat de asociaţia Fiii Satului Bănişor care are o pagină de Facebook şi am aflat că există şi un anuar al comunei Bănişor, redactat de inginerul Artemiu Vanca, bănişorean stabilit la Bucureşti. Pasul următor a fost să iau legătura cu el, ca o fiică îndepărtată a aceluiaşi sat. Din răspunsul prompt şi binevoitor al lui Artemiu Vanca am aflat cu uimire, bucurie şi recunoştinţă, că în numerele acestui anuar au fost publicate informaţii şi amintiri despre evreii din localitate.Read more…
Din anul 2002, de când am început să cunosc, cu greutate și foarte încet, calculatorul și mai târziu internetul, mi-am dat seama pe parcurs că lumea noastră mare s-a micșorat și că aproape nu mai există limite de distanță de niciun fel. Skype mi-a mijlocit ceea ce părea o poveste și Whatsapp au întregit tot ce eram în stare să-mi imaginez cu mintea mea veche de pe la începutul secolului trecut. Am încercat să le asimilez pe toate și mi-au plăcut. Dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui că-mi vor putea înbogăți viața cu o rudă de care habar nu aveam că există și că de fapt lumea mea, pe care o credeam mare, este de fapt foarte mică. La mijlocul anului trecut am primit un email foarte curios. Un mesaj lung, aproape o scrisoare, iscălită Werner W., care suna cam așa: Sunt la Berlin. Partenera mea a citit din întâmplare revista online Baabel la care colaborați și în articolul pe care l-ați scris a dat de numele de familie Merdler, nume pe care l-a purtat străbunicul meu David și fiica lui, bunica mea. Cred că suntem rude.Read more…
Povestea datează din 1956, din timpul războiului din Sinai – dar întregul adevăr a ieșit la lumină abia recent, când unul din participanți, generalul de brigadă în rezervă Aharon Lavran și-a publicat amintirile: “În a doua zi a războiului am primit ordin să plec cu vreo zece soldați în două jeep-uri pentru a „curăța” drumul de la Eilat spre așezarea Temed din Sinai. Drumul era practicabil, nu au fost ambuscade, a avut loc un singur incident. La un moment dat am văzut la distanță un camion militar oprit, înconjurat de un grup de oameni. Eram convinși că sunt soldați egipteni și am tras asupra lor. Unii s-au adăpostit sub camion, alții s-au împrăștiat care încotro. Când ne-am apropiat am descoperit că era un camion de-al nostru, abandonat, probabil avariat, iar oamenii din jur erau beduini. Unul singur părea să fie soldat egiptean, așa că l-am luat prizonier. Înainte de a pleca am auzit de sub camion un plânset de copil. M-am aplecat și din grămada de morți am scos un bebeluș, o fetiță beduină. Mama ei era moartă, fetița era și ea rănită. Doar nu era s-o lăsăm pradă fiarelor sălbatice! Am luat-o cu noi în mașină..”Read more…
Într-unul din zborurile mele spre America trebuia să schimb avionul la Frankfurt. Am pierdut legătura spre Chicago și am fost nevoit să rămân în oraș. Era la începutul serii, aveam timp suficient să mă plimb. Lângă hotelul la care stăteam era o stație de metro, așa că în douăzeci de minute am fost în centrul orașului. Era în 17 decembrie, în ajunul Crăciunului. Orașul era împodobit feeric. Era o atmosferă de sărbătoare, piața centrală era plină de de dughene cu bere, se simțeau miresme îmbietoare de cârnați și varză, pomul de Crăciun îți fura privirea. Am intrat într-un bistrou, m-am așezat la bar și-am cerut o halbă de bere. Lângă mine stăteau doi tineri cu berea în mână, cu un drapel al echipei de fotbal Eintracht Frankfurt și fulare cu culorile echipei. Nu păreau prea veseli, probabil că echipa lor a pierdut, mi-am spus. – Cu cine a jucat Eintracht și care a fost rezultatul? am întrebat eu în engleză. – Cu Hertha Berlin și am pierdut, a spus unul dintre ei, care s-a prezentat mai târziu pe numele de Helmuth. – Nu prea merge echipa în ultimul timp, a spus Dietrich amărât, celălalt fan al echipei. – Îmi pare rău, am spus. Prosit! am continuat cu berea în mână. Să bem pentru un An Nou fericit și mai bun și pentru echipa voastră. – Prosit! mi-au răspuns. De unde sunteți? m-au întrebat. – Din Israel, le-am spus și m-am prezentat.Read more…
Se pare că numele Barcan provine de la un toponim: satul ardelenesc Barcan sau cel moldovean Bărcănești. Numele există în două variante, Barcan și Bărcan; pe eroul povestirii mele îl chema Barcan. Cum am mai scris într-un articol precedent, prima mea noapte petrecută ca medic începător la dispensarul din Cândești, județul Neamț, a fost o noapte ”furtunoasă”. Am evacuat urgent la spitalul din Piatra Neamț o gravidă în stare de șoc, cu sângerare placentară. După ce m-am întors de la spital la Cândești, am făcut cunoștință cu personalul dispensarului, alcătuit dintr-o moașă experimentată, o soră-farmacistă care vizita dispensarul destul de rar, căruțașul, țața Maria, femeia de serviciu și nea Barcan, infirmierul, personajul principal al acestei povestiri. Nea Barcan avea în jur de 50 de ani și se născuse în satul vecin, Bărcănești, unde pe majoritatea locuitorilor îi chema Barcan. Când se îmbăta, ceea ce se întâmpla frecvent, nea Barcan arăta ca o caricatură: pe corpul scund și slab era așezat un cap destul de mare care se mișca fără încetare, avea ochii sclipitori și injectați, o privire șugubeață, o mustăcioară cu multe fire albe și doar doi dinți în gură. Read more…
Astăzi simt nevoia să scriu despre un eveniment pe care – ca mulţi alţii – l-am vizionat online; mai bine spus, la două luni de când a început difuzarea online, graţie adresei de facebook pe care am primit-o şi pe care o împărtăşesc, cu bucurie, tuturor celor ce ar avea dorinţa de a o accesa pentru a asista comod, „din fotoliul telespectatorului”, la un eveniment de excepţie: Ziua Culturii Naţionale – 15 ianuarie 2021. Gazdă a fost primitorul Centru Cultural Buftea, prefaţarea fiind făcută de maestru Robert Nagy, cel pe care îl redescoperim deja de câţiva ani ca manager al Centrului şi, desigur, ca organizator şi inspirat „purtător de cuvânt” al culturii sub diversele ei faţete…Ideea, concepţia şi realizarea acestui spectacol ce reuneşte muzică, poezie, artă vizuală (fotografie) şi mult, mult sentiment, aparţin unui medic pentru care violon d’Ingres este – aţi ghicit! – cultura în toate ipostazele ei şi, mai ales, în cea a vibraţiei apropierii sufleteşti. Read more…
Steven Michael Fulop[1] (născut la 28 februarie 1977) este cel de-al 49-lea primar al orașului Jersey City, New Jersey. Înainte de a deveni primar, timp de opt ani a fost membru în consiliul municipal, din partea Partidului Democrat. În prezent este la al treilea mandat, obţinut în 2021. La alegerile anterioare (2017) obţinuse o majoritate fără precedent, 78%. Steven Fulop s-a născut în Edison, New Jersey, din părinți evrei – Carmen Kohn și Arthur Fulop, ambii originari din România. Tatăl său, născut la 29 aprilie 1946 la Târgu Mureș, a crescut în Israel și a fost lunetist în Brigada Golani în timpul Războiului de Șase Zile. Ştiind că părinţii primarului din Jersey Citiy, născuţi în Transilvania, sunt descendenţii unor supravieţuitori ai Holocaustului, mi-am propus să caut informaţii despre ei şi părinţii lor (bunicii actualului primar) în cele mai importante baze de date de profil. Cercetând arhivele din Bad Arolsen şi Yad Vashem, precum şi Family Search, am aflat că bunicii din partea tatălui (părinţii lui Arthur Fülöp) au fost Elisabeta – născută la 7 mai 1921, la Luduş, şi Bentsi, născut în 18 august 1921, la Lăscud. Ei nu au fost deportaţi, întrucât Luduşul se afla în Ardealul de Sud, însă au suferit persecuţiile antievreieşti din România. Familia mamei (Carmen Fulop, era născută Kohn) a împărtăşit soarta evreimii din Ardealul de Nord. Read more…