ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Cea de a patra ediţie a Festivalului de film central-european de la Mediaş (MECEFF, 2-6 septembrie a.c.) a avut ca subiect principal 25 de ani de la prăbuşirea sistemului comunist din ţările central-europene, iar majoritatea filmelor din competiţie, provenite dinRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
În zilele de 12 și 13 decembrie 2014, catedra de vioară a Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj – Napoca s-a bucurat de cursurile violonistei Delia Iacob Bodea, de la Conservatorul din Tel Aviv, în cadrul parteneriatului creat cuRead more…
Prietenii ortodocşi ce poartă numele de Vasile îşi sărbătoresc onomastica în fiecare an pe 1 ianuarie, o zi care mi-l readuce în memorie pe «Nea Vasile Tâmplarul». Apelativul « tâmplarul » arată şi în ce meserie era un mare meşter Nea Vasile!Read more…
În anul 2013 s-a materializat un vis a două foste absolvente ale Liceului de Muzică din Cluj, prof. Delia Iacob și prof.dr. Monica Noveanu (promoția 1971), de a se crea un parteneriat între Colegiul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj, România și Conservatorul de Muzică ,,Ted & Lin Arison” – Tel Aviv – Israel. Scopul acestei acțiuni este, în primul rând, cunoașterea și promovarea valorilor culturii și învățământului muzical românesc, alături de dorința de a crea o punte afectivă specială între cele două țări. Read more…
Nu, nu vă speriați, stimați cititori, revista Baabel nu se află într-o asemenea situație încât să fie nevoită a reproduce materiale publicate în urmă cu ani. Din contră, numărul cititorilor crește mai tot timpul și interesul pentru articolele publicate de două ori pe lună devine din ce în ce mai vizibil.
Motivul pentru care în cele ce urmează veți găsi același articol, despre Mircea Crişan, publicat în urmă cu aproape un an și jumătate e cu totul altul. Și acum să vă vad! Oare veți avea răbdarea de a parcurge articolul de mai jos (publicat anul trecut) încă o dată? Pentru că dacă da, sfârșitul lui vă va oferi o surpriză. Dar chiar dacă nu vreți să vă pierdeți timpul recitind o poveste ce pare, cel puțin la prima vedere, perimată, surpriza e tot acolo, adică la sfârșit.Read more…
Ca locuitori ale acestei clădiri impozante, Babelul, ar fi bine să ne cunoaștem și împrietenim și în contextul Baabelului. Eu sunt un tip căruia îi place să vorbească și să se asculte singur, mai ales când am nevoie de păreri experte sau de conversaṭii inteligente. Cu timpul însa am descoperit limitările catastrofice ale acestui obicei și am început să caut un forum matur și neinhibat ale cărui membrii își semnalează prezenṭa în lume și prin comentarii la ceea citesc. Astfel am descoperit Baabelul, o revistă inteligentă, interesantă care merită să fie cunoscută, răspândită, popularizată și sprijinită, una a cărei apariṭie e așteptată cu emoṭie și nerăbdare. Una care oferă satisfacṭie intelectuală, artistică și literară. Bravo Baabel!Read more…
În luna iunie a acestui an am publicat o cărticică: Alfabetul vesel. Originalitatea ei constă în faptul că pentru fiecare literă a alfabetului am scris câte o poveste cu tâlc, în care toate cuvintele încep cu aceeași literă. Poveștile sunt ilustrate cu talent și haz de către Sofia Ulubeanu, draga mea nepoată, la vremea când abia împlinise 10 ani. Oferind un exemplar doamnei Roza Brumfeld chiar „la cald”, în iunie, am avut o mare și foarte plăcută surpriză. Trebuie să menționez faptul că această inimoasă persoană voluntariază de ani de zile la Centrul Rezidențial Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen. De data aceasta, arătându-le și citindu-le din cartea mea, a avut ideea să îi stimuleze și pe rezidenți să caute cuvinte care încep cu aceeași literă și să le lege în mici povestioare. Rezultatul a fost uimitor. S-au prins în acest joc mulți dintre pensionarii acestui centru și, cu siguranță, unele dintre creațiile lor au fost foarte reușite. Read more…
Şi în acest an, de Sfânta Maria Mare, am revenit de la Bănişor încărcată de merinde. Merindele pentru trup ne-au fost dăruite de gazda noastră Viorica Chifor, „Licăşoaia”, care ne-a omenit în casa ei primitoare cu bucate gustoase şi nu ne-a lăsat să plecăm din casa ei fără să luăm cu noi legume şi fructe din belşug, dar şi mâncare gătită: tocană de ciuperci, sarmale, friptură şi…un bol de mămăligă cu brânză încă aburindă. Merindele spirituale, trei publicaţii abia scoase de sub tipar, le-am primit de la prietenul nostru Artemiu Vanca, omul-instituţie, Cetăţean de Onoare al comunei Bănişor. Merindele sufleteşti s-au adunat rând, pe rând, de-a lungul zilei de 15 August, pe care am petrecut-o în satul natal al tatălui meu şi al bunicii mele pierite la Auschwitz… Satul în care au trăit străbunicii şi stră-străbunicii mei care odihnesc în micul cimitir evreiesc de lângă islaz unde poposesc de fiecare dată pentru a mă reculege, a aprinde candele şi a aşeza pietrele neuitării… Read more…
În aceste zile ale pandemiei cu Covid 2019, cu școlile închise din motive lesne de înțeles, îmi aduc aminte de anii mei de liceu și mai ales de dirigintele clasei în care am învățat. Într-o zi de Luni a intrat în clasă profesorul de desen. S-a uitat la noi, elevi de clasa a opta și s-a prezentat: Laurenţiu Buda. N-am apucat bine să ne dezmeticim că a şi luat o cretă în mâna stângă şi începu să deseneze pe tablă un sat de munte tipic ardelenesc cu munți împăduriți şi căsuțe de lemn . Era scund, cu părul negru pieptănat cu o cărare la mijloc şi o mustaţă à la Salvador Dali şi un mers asemănător cu al lui Chaplin. – Sunt profesorul vostru de desen, pictor și grafician – ne spuse când termină desenul. V-am schiţat pe tablă un peisaj de țară în care puteți să vedeți influența artei populare asupra picturii. A făcut o scurtă pauză după care a continuat: – Sunt de asemenea și dirigintele vostru….Read more…
În preajma începutului de an şcolar gândul mă duce la dascăli: învăţătorii şi profesorii care au un rol covârşitor în formarea, devenirea unui om. Din păcate, de o vreme încoace ei ajung în centrul atenţiei doar atunci când sunt protagoniştii unor scandaluri. Îndeobşte activitatea lor este ignorată, salarizarea mediocră şi discreditarea sporind lipsa de atractivitate a acestei profesiuni pentru tinerii capabili. În consecinţă calitatea noilor cadre didactice lasă tot mai mult de dorit, ducând (ca într-un cerc vicios) la deteriorarea tot mai accentuată a învăţământului preuniversitar, nereformat, care face faţă tot mai greu provocărilor erei digitale. Foarte puţini tineri se mai îndreaptă din vocaţie către cariera didactică, chiar dacă mulţi au fost influenţaţi în devenirea lor, uneori decisiv, de către învăţătorii sau profesorii lor, care i-au înzestrat cu cunoştinţe esenţiale şi le-au dat merinde spirituale. Nu doresc să ţin aici o pledoarie pentru nobila profesiune de dascăl, ci doar să schiţez – prin câteva scene relevante – portretele unor cadre didactice care m-au impresionat.Read more…
Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic constructor, care mi-a spus o povestioară nostimă legată de munca sa: tocmai lucrau de zor la fundația unei case, când fiul de vreo 5 ani al cuplului beneficiar i-a strigat stupefiat din mașina părinților care veniseră pentru a discuta despre câteva detalii: „Tata vă plătește să-i construiți o casă, nu să-i săpați o groapă în curte!” Iar când toți adulții din preajmă au încercat să-i explice, amuzați, că echipa lucrează la fundație, fără de care nu se recomandă construirea unei case, copilul mai întâi nu i-a crezut, arătând în jur spre celelalte case care „nu sunt cocoțate deasupra unor gropi”, apoi n-a înțeles de ce să sapi o groapă pe care apoi s-o umpli la loc, chit că o umpli cu altceva, nu cu pământul scos, și în cele din urmă nu pricepea nici în ruptul capului de ce trebuie să se muncească atât la un detaliu care oricum nu se va vedea după completarea lucrărilor. După această discuție haioasă m-am întrebat în drum spre casă dacă noi, oamenii în general, știm să apreciem „fundațiile” invizibile din viețile noastre, fără de care n-am fi reușit să devenim cine suntem. Ați auzit de doamna Kiesler, pe numele de fată: Gertrude Lichtwitz? Frumoasa Trude, adorată de „marea burghezie evreiască a vremii”, umplea săli de concerte oriunde în Europa. Publicul a uitat-o pe nedrept pe Gertrude, și s-ar putea să credeți că nici n-ați auzit de ea vreodată – dar dacă vă spun că era mama actriței și inventatoarei Hedy Lamarr?Read more…
Au trecut cam trei ani de prietenie la distanță, prin intermediul scrisorilor, cu Émilie, fata din Franța care mi-a devenit apropiată și foarte dragă. Corespondența se desfășura în limba engleză, eram, fără să știm, exponente ale unui soi de globalizare, o româncă și o franțuzoaică scriindu-și în limba engleză. Eram însă și exponente ale unei atitudini de frondă adusă orânduirii sociale de atunci din România, una care socotea străinii ca fiind aprioric dușmani. Altfel de ce ar fi fost interzisă prin lege găzduirea lor? Dacă nu erai rudă cu musafirul venit din străinătate, nu aveai voie să-i oferi sălaș, te putea vizita, asta da, dar să stea peste noapte, asta nu se putea. de granița maghiară. O vizită destul de complicată, fiindcă Émilie nu se urcă în avion, deci a trebuit să vină cu trenul și a făcut-o pe la Timișoara. Era luna iulie, eu eram încă la Cluj, în ultimele zile de practică și planul era ca Émilie să vină la Cluj, să stea vreo trei, patru zile până terminam eu cu practica și de aici să mergem la Oradea pentru vreo două zile, unde locuia tatăl meu, și apoi acasă, la Marghita, acolo urmând să petrecem împreună cea mai mare parte din vacanța ei, mai cu seamă la ștrandul termal și în mici excursii prin împrejurimi. Read more…