ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Cea de a patra ediţie a Festivalului de film central-european de la Mediaş (MECEFF, 2-6 septembrie a.c.) a avut ca subiect principal 25 de ani de la prăbuşirea sistemului comunist din ţările central-europene, iar majoritatea filmelor din competiţie, provenite dinRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
De patru ani încoace, în ultimul sfârşit de săptămână din septembrie, Muzeul Etnografic al Transilvaniei găzduieşte Zilele culturii armene, menite să prezinte clujenilor cultura specifică a concitadinilor lor armeni. Nu am lipsit de la nicio ediţie a acestei manifestări, constatândRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Cu prilejul unei întâlniri cu nonagenarii comunităţii evreieşti din Bucureşti am aflat că azi, poţi să nu fii bătrân la 70, 80 sau 90 de ani, că arma cea mai eficientă împotriva îmbătrânirii este capacitatea de a ne adapta laRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Pe 16 octombrie 2014, prietenul nostru drag, profesorul Dolphi Drimer (1934-2014) din București, ar fi împlinit 80 de ani. Pe Dolfi l-am cunoscut în urmă cu peste 50 de ani prin sora lui, dr. Brândușa Abramovici din Haifa. Era oRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
Dacă ne gândim că bazele armenologiei europene s-au pus în această parte de Transilvanie, în Oraşul Armenesc (Armenopolis sau Armenienstandt), la mijlocul veacului XIX, odată cu întemeierea revistei Armenia – al cărei redactor, profesorul şi cărturarul Kristóf Szongott, a scrisRead more…
În zilele de 12 și 13 decembrie 2014, catedra de vioară a Colegiului de Muzică ,,Sigismund Toduță” din Cluj – Napoca s-a bucurat de cursurile violonistei Delia Iacob Bodea, de la Conservatorul din Tel Aviv, în cadrul parteneriatului creat cuRead more…
Prietenii ortodocşi ce poartă numele de Vasile îşi sărbătoresc onomastica în fiecare an pe 1 ianuarie, o zi care mi-l readuce în memorie pe «Nea Vasile Tâmplarul». Apelativul « tâmplarul » arată şi în ce meserie era un mare meşter Nea Vasile!Read more…
„S-a înmulţit numărul jidovilor de la noi (din Kandia) şi tot creşte pe zi ce trece…Am să-i înşir pe fiecare în parte: Unul locuieşte la cârciumă şi vinde pălincă, iar celălalt o fierbe. Altul a venit de la Oradea cuRead more…
Luni, 4 iulie 2016, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare a avut loc lansarea cărţii Vieţi Frânte, cel de al doilea volum publicat de Mihai Eisikovits, colegul nostru baabelian. A fost un eveniment deosebit, pe care l-am aşteptat cu mare emoţie, pentru că îmi doream foarte mult ca lansarea să fie încununarea cuvenită a procesului de creaţie la care – într-o oarecare măsură – am fost părtaşă şi eu. Prima surpriză plăcută a fost aspectul cărţii, tipărită la editura Gutinul din Baia MareRead more…
În luna septembrie 1944 , pentru scurt timp, Aradul (care făcea parte din România) a fost ocupat de trupele maghiare horthyste. Pe tot parcursul războiului populația evreiască a fost supusă legilor antisemite din România, dar n-a suferit pagube umane, spre deosebire de coreligionarii lor din Ardealul de Nord, anexata Ungariei in 1940, care în mai-iunie 1944 a fost deportată la Auschwitz. La scurtă vreme după sosirea armatelor de ocupație , s-au întocmit liste detailate cu toți cetățenii de origine evreiască şi a început si organizarea ghetourilor, s-a impus purtarea stelei galbene. Era clar că următorul pas era deportarea. În septembrie 1944, curând după sosirea horthyştilor, episcopul luteran Dr. György Argay a ţinut o predică la biserica evanghelică-luterană din Arad. Se adunase multa lume, localnici şi soldaţi maghiari. Chiar la începutul predicii, protopopul s-a adresat enoriaşilor în mod direct şi le-a spusRead more…
Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…
Pe la ora 18.00 am fost chemat de urgenţă la regiment. Chemarea se făcea telefonic, prin rețeaua orașului. Ţin minte şi acum numărul de telefon de acasă – 326. Existau doar telefoane fără disc. Când doreai o convorbire telefonică, ridicai receptorul și o voce îţi spunea: „Bună seara, sunt operatoarea cutare, ce doriți?” Iar tu rosteai numărul dorit. Operatoarea suna apelatul şi-ţi spunea: „Aveţi legătura” şi vorbeai. Simplu şi… cu martori. Iată dovada: într-o seară mă sună tata din București: „Cum a fost friptura de aseară?” „De unde ştii?” întreb eu uimit. „Mi-a spus aseară centralista că nu eşti acasă. Te invitase maiorul C. la o friptură”. Se înțelege că orice convobire mai… intimă era exclusă şi se recurgea la un limbaj cifrat, adesea inutil… Ajung la sediul regimentului, la o distanță de circa 600 de metri. În munți, la vreo 40 km de Rădăuți, un soldat s-a împușcat în timpul misiunii de pază a frontierei. Erau multe tentative de sinucidere; militarii din trupele de grăniceri – azi se numeşte poliţia de frontieră – erau singurii care purtau arme cu muniție de război. Folosirea ei rămânea la discernământul militarului, nu întotdeauna pregătit pentru așa ceva. Pe atunci nu se făcea triaj psihologic. Răspunderea era a militarului şi era soluția extremă în cazul violării frontierei.Read more…
În anul 1976 am avut ocazia să-l cunosc pe academicianul Nicolae Cajal la Institutul de Inframicrobiologie, unde am fost sa-mi fac o analiză specială în urma unei pneumonii rebele. M-a impresionat foarte mult atât prin profesionalismul său desăvârşit, cât şi prin modul său de a fi, cald şi prietenos. Am rămas într-o legătură permanentă. După 1990, în activitatea mea de secretar executiv al Consiliului pentru Minorităţile Naţionale, am avut prilejul să mă întâlnesc des cu acad. Nicolae Cajal şi să vizităm împreună, de mai multe ori, comunităţile evreieşti din ţară.
Am fost plăcut impresionat de căldura cu care era primit în comunități şi de respectul pe care i-l arătau conducătorii administraţiei şi altor instituţii din localităţile vizitate. Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la naşterea sa, am aşternut câteva rânduri, cuprinzând informaţii poate mai puţin cunoscute despre activitatea academicianului Nicolae Cajal, fost preşedinte al FCER.Read more…
Caietul multiplicat după textul bătut de Tata, la maşina de scris Optima (înregistrată la Miliţie, potrivit Decretului 98, din 1983) şi legat într-un carton albastru deschis, decolorat şi scămoşat, în cei 33 de ani care au trecut, mi-a căzut în mână în timp ce făceam ordine temeinică în bibliotecă. Adevărul este că deşi Tata e prezent mereu în gândurile şi amintirile mele, uitasem că şi-a multiplicat Cursul de Încheiere, rostit în Aula Facultăţii de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Cluj, în vara anului 1987, când a ieşit la pensie. Desigur, e un curs diferit de cele obişnuite pe care şi le pregătea cu minuţiozitate, predându-le întotdeauna liber – oricât de complicate ar fi fost desenele şi demonstraţiile formulelor – şi condimentându-le cu informaţii inedite, adeseori din cu totul alte domenii, dar având conexiuni subtile şi relevante cu disciplina Mecanisme şi Organe de Maşini, al cărei titular era. Faptul că Tata era un om de ştiinţă remarcabil în specialitatea sa este adeverit de cărţile sale, de articolele publicate în reviste prestigioase, de numărul mare de citări şi de calitatea de membru în mai multe societăţi ştiinţifice internaţionale. Acest Curs de încheiere, regăsit în preajma împlinirii a 21 de ani de la plecarea sa la cele veşnice ( 4 iunie 1999), este emblematic pentru calitatea sa de cadru didactic…Read more…
În anul 2011, la editura RAO a apărut „Numele și umbra”, cartea ziaristului, scriitorului și omului de televiziune Vartan Arachelian. Lectura cărții mi-a conectat, inevitabil, atenția și interesul spre spațiul multidimensional al armenilor din România și, prin extrapolare mai mult sau mai puțin voluntară, către cel al armenilor din orașul meu natal, Gherla, cu toate că „Numele și umbra” evocă doar persoane (și amintirea acestora) din comunitatea armenească din Vechiul Regat, cea a romanahailor (i.e. vorbitori de limbă româna). Treptat și involuntar, amintirile din copilărie mi s-au coagulat în jurul unui personaj dispărut din viața mea vreme de peste o jumătate de secol: Haig Yazdjian, fostul meu profesor de lucru manual.Din câte îmi amintesc, Haig Yazdjian, armean din Gherla, era singur pe lume, fără rude, fără nevastă, fără urmași, poate ultimul reprezentant al unei linii genealogice condamnată la extincție – după legile „darwiniste” știute și conduse doar de Cel De Sus. Conform spuselor tatălui meu, Haig Yazdjian nu se trăgea din contingentul armenesc venit din Moldova, pe la 1700, condus de Auxentiu Varzarescu (Oxendius Verzerescul – în limba latină) viitorul episcop catolic de rit armean, pentru a cumpăra de la Împărație terenurile de pe valea Someșului Mic și a crea, lângă vatra satului-cetate Gherla/Szamosújvár, modernul – la vremea aceea, Armenopolis. Nu! pentru că Haig era urmașul unor refugiați armeni, scăpați din Genocidul din preajma Primului Război MondialRead more…
Bassam se trezi brusc în toiul nopții. Cineva bătea cu pumnii ușa de la intrarea apartamentului. Și-a frecat ochii ca să se convingă că nu e un vis. “– Doctor, doctor, vino repede, Elias nu-i bine, nu respiră.”. Bassam, cardiolog la Centrul Medical din oraș, s-a îmbrăcat cu ce-apucat și-a ieșit în goană după Ghiora, vecinul său care-l trezise. Încerca să-și amintească ce probleme medicale avea Elias, dar nu-și amintea decât că Elias avea vreo șaptezeci și cinci de ani și vorbea mai mult idiș. Probabil că făcuse un infarct miocardic și era în arest cardiac. Ajutat de Ghiora a început să-l resusciteze, continuând și în ambulanța care-l transporta la spital. Au trecut în goană prin Urgențe spre Secția de Cardiologie, unde Elias a trecut cu succes un procedeu de revascularizare. Dr. Bassam Abassi a studiat medicina la Craiova și când și-a început specializarea într-un oraș situat departe de locurile natale, a găsit cazare într-un kibuț din sudul țării. În schimbul avantajelor oferite de kibuț, acorda localnicilor asistență medicală, împreună cu încă doi medici care locuiau și ei acolo. Se simțea bine între oamenii locului. „Kibuț-ul meu”, îi plăcea să spună.Read more…