Anglia figura de multă vreme pe lista planurilor mele de călătorie, dar ea a fost „accelerată” de Brexit. Mă gândeam, și nu cred că am greșit foarte mult, la posibilitatea reintroducerii vizelor și chiar nu aveam nici un chef să stau la cozi pe la Consulatul britanic, acum când ne-am obișnuit să ”zburdăm” prin toată Europa numai cu buletinul. Se pot scrie multe lucruri despre o astfel de călătorie care m-a dus în locuri minunate și interesante, despre care am crezut în tinerețe că nu le voi vedea niciodată – de pildă British Museum –, dar ceea ce m-a urmărit tot timpul în aceste nouă zile, mai ales când am străbătut Anglia, au fost cărțile, lecturile mele legate de locurile vizitate. Nu este vorba de opere ale literaturii clasice engleze, toată lumea i-a citit pe Shakespeare (prima noastră oprire a fost Stratford upon Avon), Dickens, Bernard Shaw sau Glasworthy, ca să amintesc de câțiva, ci de cărțile că să zic așa ”personalizate”, care mi-au trezit amintiri, mi-au evocat copilăria, prima tinerețe sau maturitatea, chiar bătrânețea, deoarece pe unele dintre ele continui să le recitesc…Read more…
Evreii din Shanghai
Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…
Însemnări din țara capitalismului (de stat!) atotbiruitor
În ultimii ani am fost de mai multe ori in China, cu treburi. De la aeroport la hotel, de acolo la ședințe și înapoi. Uneori călătorii în afara Beijingului, cu trenul, tot cu treburi. Printre ele, foarte rar, câte o fugă spre un punct turistic cunoscut în întreaga lume: după mai bine de trei ani de călătorii în țara viermilor de mătase nu reușeam să înțeleg fenomenul social, politic și mai ales economic care are loc în China în ultimele decenii și care a transformat țara înapoiată și izolată de pe vremea lui Mao într-o supraputere care face concurență oricărei puteri occidentale, inclusiv Statele Unite. Și iată că luna trecută o excursie (da, excursie, nu călătorie cu treburi!) mi-a deschis ochii. Două săptămâni am cutreierat această țară imensă pe care niciun străin nu o poate cunoaște așa cum trebuie, pentru că nimeni (sau aproape nimeni) nu posedă instrumentele necesare pentru a înțelege ce se întâmplă acolo în aceste zile…Read more…
Vizită la Templul Coral Taharat Hakodeș din Vilnius
Spre sfârşitul lunii august 2013 am făcut o excursie care a cuprins frumosul oraş Stockholm şi capitalele ţărilor baltice. Impresiile acestei călătorii, ca şi relatarea de mai jos, sunt incluse în cartea de povestiri şi impresii de călătorie pe care am publicat-o la Bucureşti înaintea declanşării pandemiei universale, în martie a.c. Foarte aproape de hotelul în care am locuit la Vilnius, la sfârşitul verii 2013, se afla o sinagogă. Deoarece se apropia Rosh Hashana, am hotărât să o vizitez. Am întâlnit o doamnă religioasă, o localnică, cu care am stat puţin de vorbă. Printre altele, mi-a povestit despre slujba care tocmai urma să înceapă la orele 10:00, ca de altfel în fiecare sâmbătă. La întrebarea mea mi-a răspuns că există un rabin local care oficiază slujbele, un rabin israelian venind o dată pe lună pentru două săptămâni. În acea zi am avut ocazia să şi văd, parţial ce-i drept, una dintre ele. Am sosit cu cinci minute înaintea orei 10:00. La intrare, pe un jilţ de paie împletite, stătea un bătrân care mi-a făcut semn să intru pe uşa cealaltă, cea din stânga, nu pe unde intrasem cu o zi înainte. Am înţeles că era drumul spre balconul destinat femeilor. Read more…
Din Andaluzia, martie 2005
Între anii 2003 şi 2010 am participat la forumul Taclale despre care am mai amintit în articolul scris despre reţele de socializare. Participanţii erau români trăitori pe diferite meridiane, în Europa, SUA, Canada şi chiar Australia. Acest grup de discuţii exista pe vremea când nu se inventase Facebook-ul şi se purtau discuţii variate, oamenii se ciondăneau câteodată. Cu timpul, „taclaliştii” s-au mutat pe FB. Mie experienţa respectivă mi-a fost suficientă ca să nu mai particip niciodată la forumuri, dar mai păstrez însemnările de călătorie scrise pentru forumiştii de atunci. Citind articolul despre Andaluzia, publicat de Peter Biro în Baabel, mi-am amintit de propria mea vizită în Andaluzia, din anul 2005, cu păţaniile de rigoare. Am decis să le public în Baabel, în două părţi. Sper să vă încurajeze să ajungeţi prin acele locuri, pe cât de frumoase, pe atât de calde. Dar ţineţi minte că nu există nici un oraş mai frumos decât Madridul. Vă doresc să aveţi ocazia să vă plimbaţi şi să vă bucuraţi de ceea ce oferă Spania.Read more…
Vila Tugendhat din Brno
În urmă cu vreo zece ani mi-a căzut în mână o carte pe care am citit-o cu deosebită plăcere: The Glass Room (Camera de sticlă) a lui Simon Mawer. Chiar dacă este un roman, ea are mai mult decât „un sâmbure” de adevăr: este povestea unei case (absolut reale!) și a proprietarilor ei, o familie evreiască înstărită din Brno, Cehia. De atunci îmi doresc să o vizitez, dar nu a fost simplu. La început era închisă pentru renovare și chiar după deschidere, numărul vizitatorilor e strict limitat, trebuie să te înscrii cu luni înainte. În vara aceasta s-a ivit ocazia potrivită – și m-am convins că vila este și mai frumoasă decât mi-aș fi putut închipui din imagini și din filme. Vila a fost proiectată de Ludwig Mies van der Rohe, unul din reprezentanții de frunte ai arhitecturii europene de după Primul Război Mondial și directorul școlii Bauhaus. Iar designul interior și mobilierul a fost realizat în colaborare cu Lilly Reich. Vila întruchipează cunoscutul principiu al lui Mies van der Rohe: less is more: simplitatea și lipsa aproape totală a ornamentației este compensată prin materialele deosebite și mai ales prin spațiile extraordinare pe care le creează. Mi-am pus întrebarea: de ce tocmai atunci și de ce tocmai acolo? Read more…
O după amiază la țară, dar ce după amiază!
În ultimii ani eram convins că văzusem – ca turist – cam tot ce era de văzut în acea parte a lumii, adică în țara numită oficial Republica Moldova, dar care pentru mine rămâne Basarabia. De douăzeci de ani mă aflu acolo de vreo 2-3 ori pe an, iar amfitrionii mei și ai celor care vin împreună cu mine au grijă să ne ducă peste tot. Am vizitat locuri istorice, am cutreierat peste tot, inclusiv în Transnistria (o fâșie de pământ care nu are nici în clin nici în mânecă cu Basarabia istorică), am fost în nord spre Soroca și în sud spre Comrat, capitala găgăuzilor, am fost la Orheii Vechi, am vizitat locurile legate de istoria evreilor basarabeni. Am vizitat și cele mai cunoscute crame din acele locuri și din tot ce am băut, am rămas cu convingerea că Negrul de Purcari e cel mai potrivit gusturilor mele, deși crama mea preferată e Cricova. Cu fiecare ocazie m-am întâlnit cu folclorul moldovenesc, cu muzica a cărui sunet îl cunoșteam din copilărie, din partea cealaltă a Prutului. În acea după-amiază, după ce am terminat prima parte a treburilor și ne pregăteam pentru următoarea dimineață, tot foarte ocupată, ni s-a spus că vom merge la Strășeni. Read more…