În încheierea articolului care relata povestea machetei Ierusalimului https://baabel.ro/2023/02/ierusalimul-in-miniatura/ , realizată de către Stefan Illés, foarte admirată la Expoziţia Universală de la Viena, din anul 1873, prezentam o imagine misterioasă şi îndemnam cititorii s-o explice, precizând că nu era vorba de un colaj sau alt gen de mistificare. Pentru că cititorii Baabel nu au dezlegat misterul (cel puţin până la apariţia ediţiei de faţă), am s-o fac eu. Ceea ce se vede în imagine nu este Ierusalimul, ci o machetă, de data aceasta în mărime naturală, construită special pentru Expoziția Universală din St. Louis, Missouri, din 1904.Read more…
Vineri, 3 Iunie, am fost la târgul de carte Bookfest, la invitaţia primită de la un scriitor despre care am mai scris, Cătălin Mihuleac, referitor la cartea sa din 2014, America de peste peste pogrom, carte care a fost pentru mine o mare surpriză. “Ultima ţigară a lui Fondane” e titlul noii sale cărţi şi a apărut la Cartea Româneacă, foarte recent, în 2016, cu subtitlul „Istorii despre Holocaust” şi o copertă splendidă, o reproducere după Mark Chagall, Homme-coq au dessus de Vitebsk, din 1925.Read more…
În ultimii 10 ani am petrecut iarna la Iași împreună cu sora mea. Motivul a fost de fiecare dată același: spaima de frig, apartamentul meu fiind foarte rece. Chiar și în această iarnă blândă, frigul a fost cauza principală a acestui sejur mai prelungit ca de obicei. Acest oraș al tinereții mele, al primilor ani de studii la medicină, locul unde au trăit părinții și și-au găsit locul de veci, are o deosebită semnificație pentru mine. Faptul că la Iași locuiește sora mea și familia ei, îmi dă impresia unui „acasă” în a cărui căutare sunt și acum la bătrânețe. De aceea pot sta la Iași multă vreme cu plăcere. Orașul în sine, fără studenți, este molcom, liniștit și-și păstrează cu pasiune patina anilor pe care încearcă să se grefeze noul. Cele șapte coline, pe care de obicei le vizitez, străjuiesc orașul și-i oferă unicitate în România. Din păcate, deși această iarnă a fost ca o primăvară, nu le-am vizitat ca altădată, dar le-am revăzut în amintiri. Oricum însă, ele au devenit locul predilect al vilelor noi în care locuiesc tineri care fac imposibilul să aibă o casă pe pământ și o mașină care să-i ducă la locul unde muncesc. Și numărul vilelor crește văzând cu ochii chiar în străduțele centrale și cele marginale ale orașului, schimbând prin oarecare uniformitate a construcției și a culorilor patina proprie a orașului. Dar trebuie să te pricepi bine ca să conduci o mașină la Iași, deoarece străzile sunt înguste, foarte multe în pantă și ambele trotuare ocupate dovedesc că orașul e invadat de pasiunea generală după viteză, la fel ca peste tot. Sunt și multe alte locuri pe care le vizitez de fiecare dată, din goana mașinii și mai puțin pe jos, locuri care au rămas frumoase și acum.Read more…
Călătorind prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani.Atât croații cât și muntenegreniisunt oameni foarte ospitalieri și e ușor să le fii pe plac, dar ei pot fi și iuți la mânie. Puțină intuiție socială, bun simț și o înțelgere a unor subtilități culturale pot fi de mare folos oriunde în lume, dar în Balcani pot determina diferența dintre o experiență de călătorie foarte plăcută și una absolut mizerabilă.Read more…
M-am întors recent, în plină ”criză coronariană”, după un periplu de aproape o lună, dintr-o croazieră în Marea Caraibilor, la care am pornit cu un oarecare scepticism, dar pe care spre finalul ei, am apreciat-o cu entuziasm ca fiind una din cele mai captivante călătorii și experiențe umane la care am participat. Am navigat consecutiv pe două vapoare (ale aceleiași companii – “Holland America Line”) cu care am străbătut ”în lung și lat”, extraordinara ”mare a piraților” înghesuită între cele două oceane uriașe ale lumii, Atlanticul și Pacificul, unite în sfârșit după (probabil) miliarde de ani, prin geniul și forța oamenilor. Am ajuns, parcurgând (cu un vapor și un autobuz) istmul Panama, pe coasta Pacificului, unde am parcurs apoi (pe jos) o istorie de jumătate de mileniu. Un oraș colonial spaniol din secolul XVI alături de o super metropolă americană din secolul XXI. Ambele poartă numele (cândva proscris!) de Panama. În ajunul zilei în care am apucat să împlinesc 85 de ani, am ajuns pe insula Barbados, una din insulele arhipelagului Antilelor Mici. Read more…
În cursul călătoriilor noastre am descoperit aspecte evreiești din istoria multor țări. În mod deosebit ne-au impresionat cele văzute și auzită în Japonia, Portugalia și Argentina. Această scurtă povestire cuprinde doar o parte din experiențele noastre, fără a acoperi subiectul în profunzime. Între anii 1940-1941, vice-consulul Japoniei la Kaunas, Lituania, Chiune Sugihara a salvat în jur de 6000 de evrei, mai ales polonezi, acordându-le vize japoneze temporare, fără aprobarea superiorilor săi. Unii dintre acești evrei au ajuns în orașul japonez Tsuruga, unde s-a înființat un mic muzeu, pe care l-am vizitat și noi. Pe urmă, acești evrei au fost nevoiți să părăsească Japonia, ajungând la Shanghai, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Canada, Palestina Mandatară și în alte locuri. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, peste 20.000 de evrei care au reușit să scape din Europa s-au refugiat la Shanghai. Memoria lor este păstrată la Muzeul Refugiaților Evrei. El se află în incinta sinagogii Ohel Moshe, în vechiul cartier Hongkou. În muzeu sunt expuse documente, fotografii și înregistrări video care descriu viața evreilor care au trăit în așa-numitul Ghetou din Shanghai, sub ocupație japonezăRead more…
le voi evoca aici, inspirate de cărțile de vizită, au fost în urma unei combinații de călătorie particulară și preocupări profesionale. În primăvara lui 1994 am plecat pentru prima dată în Israel, ca să-mi vizitez rudele împrăștiate în diferite colțuri ale Țării Sfinte. Bineînțeles m-am întâlnit și cu foști prieteni din copilărie și cu foști colegi. Când am venit eu, la Agerpres erau puțini evrei, dar de la colegii mai vârstnici am aflat că la început majoritatea redactorilor erau evrei. Aveau dosare bune și știau limbi străine. Pe parcurs, când au apărut noi generații de absolvenți de limbi străine, nu numai evrei, ci și români, rândurile primilor s-au mai rărit. Mulți au fost epurați sub diferite motive, unii au plecat în Israel. Deci, diversitatea adreselor era mare, aveam unde să mă duc în cele patru săptămâni pe care le-am petrecut în Israel. Dar eu am vrut să combin plăcutul cu utilul și m-am gândit să realizez un ciclu de articole, reportaje și interviuri despre Israel. M-am dus la atașata de presă a Ambasadei Israelului care, foarte amabilă, mi-a dat o scrisoare de recomandare și mi-a spus să mă prezint la Casa Presei din Ierusalim, să-mi fac o acreditare și cei de acolo o să mă îndrume. În afara articolelor, care cine știe pe unde sunt, teancul de cărți de vizită din în fața mea este dovada realizării acestei dorințe.Read more…
Încă din copilărie îl admir imens pe Vincent van Gogh. La 12 ani am primit de Crăciun un album de artă. Fiind bolnavă de amigdalită și stând în pat lângă bradul împodobit, îl cercetam zilnic din scoarță în scoarță. Cartea era de o calitate grafică mizerabilă, reproducerile erau foarte slabe, dar totuși destul de bune să mă facă să iubesc pictura și arta în general, pentru totdeauna. Au trebuit să treacă zeci de ani și multe, multe visuri ca să ajung în Provența, unde Vincent van Gogh a petrecut ultimii ai vieții sale zbuciumate. În cele câteva zile petrecute în aceste locuri am fost în culmea fericirii să mă pot impregna și eu de lumina provensală specială. Să spun că sunt locuri frumoase? Să spun că ele au adunat aici mulți pictori și oameni de artă? Să spun că locurile au ceva special, inefabil, ca o vrajă? Da, pot să spun toate acestea și mai pot să spun că faptul de a fi aici, pe urmele marilor maeștri, printre care și Vincent, m-a copleșit emoțional. Îi iubesc pe impresioniști și știam că trecând prin Aix-en-Provence și prin Arles vom da peste urmele lor, așteptam emoția întâlnirii cu ei, mi-o doream și totuși m-a copleșit.Read more…
În anul 1960, pe o ploaie măruntă, cum s-ar spune mocănească , am parcurs de unul singur traseul Caraiman, Babele, Vârful Omul, Hornuri, Mălăieşti, Bran. Părăsind Valea Prahovei, am ajuns din Sinaia la Braşov, traversând perpedes munţii Carpaţi, din Muntenia în Transilvania.Read more…
În croaziera noastră (ca de altfel aproape în toate croazierele care înconjoară America de Sud (prin… sud) am avut ocazia să vedem toate cele trei strâmtori. Am amintit că părăsind prima noastră escală pe coasta Patagoniei, am urmat doar pe o porțiune relativ scurtă coasta americană, căci ne-am îndreptat făcând un ocol respectabil spre insulele Falkland (Malvine) și abia după ce am vizitat aceste insule (acum:) liniștite, ne-am îndreptat spre Capul Horn trecând prin Pasajul Drake. Denumirea pasajului nu sugerează o apă cuminte în care s-ar poate bălăci vreun rățoi (”drake”- engl.) – dimpotrivă, este un loc cu ”valuri și vânturi” furioase, care au zgâlțit puternic și vaporul nostru uriaș – ci provine de la numele lui Francis Drake, un corsar englez care a fost înnobilat de marea regină Elisabeta I a Angliei. Drake făcea parte din corpul de elită al ”piraților de stat”:). Ei îndeplineau misiuni de piraterie cu acordul și sprijinul statului englez, cu împuterniciri în toată regula primite chiar de la regină. După un raid reușit prin porturile Franței, urmat de o tâlhărie cu succes pe coasta istmului panamez la Nostra Dios – locul pe unde se transfera aurul peruan în corăbiile spaniole – Sir Francis Drake a primit de la Regină misiunea de a ataca (și de a jefui:) coloniile spaniole din California, de pe coasta Pacificului. Read more…
Turnul Londrei este cel mai vechi palat, fortăreaţă şi închisoare din Europa. Imensa construcţie a fost creată de Wilhelm Cuceritorul pe locul unde, cu un mileniu înainte, împăratul roman Claudius construise un fort, ale cărui ziduri se pot vedea până azi. În continuare regii care s-au succedat la tron au construit noi ziduri, turnuri şi alte elemente arhitecturale, cu care nu doresc să încarc memoria cititorilor. În piaţa centrală, Trinity Square, se afla pe vremuri un eşafod, unde numeroase sus-puse persoane din complicata istorie a Angliei au fost expediate într-o lume mai bună, prin decapitare.Read more…
Între 3 şi 19 august 2001 am participat la o excursie organizata în Canada, în insula Newfoundland şi peninsula Labrador, care, împreună cu Nova Scotia, New Brunswick şi alte câteva insule, fac parte din Atlantic Provinces. M-am înscris în această excursie pe urmele unei persoane, nespus de dragă, Z., cu care am fost şi în excursia de anul trecut în Pirineii spanioli. Când am întrebat-o la un moment dat ce a determinat-o să vrea să ajungă în aceste locuri, răspunsul ei, inedit ca şi dânsa, a fost „Aurora Boreală“. Nu mai reţineam atunci definiţia exactă a acestui fenomen natural, pe care, ulterior, l-am regăsit în Larousse, dar instantaneu mi-a revenit în memorie a povestea lui Fram, ursul polar, scrisă de Cezar Petrescu. De altfel, pot spune că n-am văzut Aurora, care nici nu poate fi vazută la acel timp al anului, ci doar spre iarnă, când temperatura aerului este cu mult mai scăzută. Când, în cele din urmă, m-am hotărât să plec, am constatat că biletul de avion e foarte scump şi de aceea, am dorit să mai adaug excursiei, alte câteva puncte atractive. La început, aş fi dorit să ajung cât mai departe înspre Cercul Polar, spre Iquit, localitate din Insula nordică a Canadei, numita Baffin. Read more…
Într-o vară soția mea Eva și cu mine am făcut o excursie de câteva zile la Roma, Orașul Etern, plin cu locuri de interes turistic, istoric, religios, de muzică, arhitectură etc. În mitologia romană, fondatorii Romei și a Regatului Roman au fost gemenii Romulus și Remus. Sculptura “Gemenii alăptați de lupoaică” (La Lupa Capitolina) a devenit emblema Romei. Cunoșteam această emblemă încă din Timișoara, unde o copie a sculpturii se află în centrul orașului, un cadou de la Benito Mussolini. Am stat la un hotel de pe Via delle Quattro Fontane, lângă Piazza Barberini. În această piață se află fântâna Tritone, sculptată de Bernini. Este una din cele patru fântâni descrise de Ottorino Respighi în poemul simfonic Fontane di Roma. Cea mai cunoscută este Fontana di Trevi, una din cele mai frumoase fântâni din lume. Sute de turiști o vizitează în toate orele zilei. Unii aruncă monede în apa fântânii, pentru a reveni la Roma sau în speranța de a găsi o dragoste adevărată. Episoade cu Fontana di Trevi apar și în câteva filme, printre care La Dolce Vita de Fellini și Sub Soarele Toscanei. Read more…
În acest articol voi povesti despre locuri, oameni şi întâmplări din Ploieştiul meu natal.M-am născut și am trăit primii patru ani de viață în clasica clădire construită de arhitecții Socolescu. Hotelul a aparținut tatălui meu, Avram Toivi, până în anul 1940, când a fost “confiscat” ilegal de legionarul Davidescu și am fost nevoiți să ne mutăm cu chirie. În toamna anului 1944, revenind în oraș, am privit uimiți clădirea avariată de bombele americane. În timpul războiului, când bombardierele americane se apropiau de Ploiești, germanii emiteau o ceață densă asupra orașului menită să mascheze rafinăriile. Americanii bombardau la întâmplare, transformând o mare parte din locuințe în ruine. Orașul era plin de afișe în culori: „Marii noștri aliați: Stalin, Churchill și Roosevelt”. În anii comunismului, ruina a fost demolată și în locul ei s-a clădit noul centru administrativ orășenesc, poreclit “Casa Albă”.Read more…
Venim din Elveția, unde am poposit puțin și nu am avut acces nici la telefon şi nici la internet, navigând pe baza indicatoarelor rutiere spre micul principat Liechtenstein pe care, dacă te iei cu vorba, poți ușor să-l ratezi din goana mașinii, de mic ce este. Va fi o nouă țară pe lista mea de țări vizitate și încă una dintre cele foarte mici în care am fost, alături de San Marino și Monaco. Liechtenstein este o ”țară sandviș” întinsă pe o fâșie de 160 km pătrați între Elveția și Austria, toate fără ieșire la mare, și fiind pe locul patru în Europa ca micime, după Vatican, Monaco și San Marino. Relieful alpin, ridicol de frumos, este aidoma celui al Elveției de unde ne îndreptăm spre Vaduz, localitate atestată documentar pentru prima dată în anul 1150. Capitala cu 5300 de locuitori este de fapt un soi de ”comună regală”, obscen de bogată, situată pe valea Rinului. Ea găzduiește reședința familiei regale, precum și sediile guvernului și parlamentului. Abia așteptăm să ajungem, pe o ploaie subțirică dar cam sâcâitoare, și ne cuprinde entuziasmul când vedem primul indicator pe care scrie Vaduz și, cocoțat pe o culme de munte, castelul principelui Hans-Adam al II-lea de Liechtenstein și al principesei Maria.Read more…
De mulţi ani ne tot doream cu soţia să participăm la festivalul cultural “Spoleto USA” din oraşul Charleston, South Carolina. Anul acesta am reuşit, în sfârşit, să ne coordonăm planurile şi, la sfârşitul lui mai ne-am deplasat la Charleston. ActivităţileRead more…
Formaţia klezmer “MAZEL TOV” din Cluj a fost invitată să susţină , în cadrul acestui eveniment , organizat la iniţiativa ambasadorului României la Vilnius , dl. Dan Adrian Bălănescu şi graţie strădaniei inimoasei doamne Simona Botezatu , secretar doi la ambasadă , şef secţie consulară , două concerte klezmer , unul la Riga , capitala Letoniei , în 28 iunie 2016 , altul la Vilnius , capitala Lituaniei , în 29 iunie 2016. Totul s-a petrecut în contextul în care în acest an România se află la preşedinţia IHRA.Read more…
– Ascultă, tu ai auzit de Nisa? Am găsit ceva avantajos pentru zilele următoare !
– Bineînţeles, răspund eu fără să fiu mirat de întrebarea tânărului coleg de serviciu. Nu ezita, du-te… şi continui indicând câteva informaţii turistice. Nisa era de altfel o destinaţie tipică a oamenilor bogaţi din România antebelică.
– Dar tu nici nu existai în perioada respectivă, de unde ştii toate chestiile acestea?
Omul s-a întors din Nisa încântat, aratându-mi printre altele fotografii de cucoane top-less pe plaja de lângă Promenade des Anglais şi menţionând bazarul din Ventimiglia, aflat nu departe, în Italia, obiectiv pe care, din neştiinţă, am omis să-l amintesc iniţial, alături de Monte-Carlo sau Cannes.
Uitasem episodul, vara era pe sfârşite, când tânărul apare zâmbind în spaţiul meu de lucru:
– Ţi-am găsit un zbor la Nisa cu 199 de dolari!Read more…
Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 8 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să parcurgeţi următoarele zece:Read more…
În primăvara aceasta ne pregăteam să facem o nouă călătorie în Cehia, dar bineînțeles că în condiții de pandemie, ea a fost anulată, iar planul de a vizita orășelul Žatec (pronunțat Jateț), împreună cu prietenul nostru din Praga, s-a amânat. Pregătind această excursie am aflat însă o sumedenie de lucruri interesante, pe care aș dori să le împărtășesc cititorilor. Orășelul, cu vreo 20.000 de locuitori, se află la vreo oră de drum spre vest de Praga, aproape de granița cu Germania. (De fapt aparține regiunii Sudeților, care a fost ocupată de Hitler în 1938.) Orășelul este menționat în cronici încă de prin anul 1000; centrul este din Renaștere și Baroc, casele cu arcade amintind în mare măsură ansamblul Sugălete din Bistrița. Orășelul are o tradiție de sute de ani ca un centru de cultură a hameiului, folosit în prepararea berii; există o vestită bere locală și un festival al recoltei de hamei. Comunitatea evreiască este atestată de pe la 1350 și a existat până la pogromul din 1541, când evreii au fost izgoniți. S-au reîntors abia în a doua parte a sec. al XIX-lea, ponderea populației evreiești ajungând la aproape 1000 de suflete, sau cca. 10% din populațiea de atunci a orășelului. Erau activi mai ales în comerț și în exportul de hamei. Prosperitatea se poate vedea din sinagoga grandioasă, a doua ca mărime din întreaga țară, precum și din clădirile comunității și din cimitirul evreiesc. Din păcate din întreaga comunitate a rămas doar o singură familie de evrei. Ceilalți au fost deportați și supraviețuitorii au plecat. Sinagoga a fost incendiată în Noaptea de Cristal. Noroc că vecinii, care se temeau să nu ardă și casele lor, au stins focul, astfel încât a ars numai interiorul, dar clădirea a rămas. Acum este renovată și datorită acusticii ei deosebite servește uneori ca sală de concert. Dacă ar fi fost numai atât, nu aș fi scris articolul…Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
