La Salzburg, în sfârșit

De ani și ani de zile îmi doresc să ajung în acest oraș austriac, îmi pierdusem aproape speranța, fiindcă împlinirea acestei dorințe se tot amâna. Salzburg este orașul lui natal al lui Mozart, îmi doream mult să văd casa în care se născuse și grădinile Mirabell unde se plimba ca distracție și deconectare zilnică. Cu 20 de ani în urmă îi citisem corespondența și aflasem din scrisorile lui că nu iubea acest oraș, se simțea încătușat și plictisit, chiar grădinile Mirabell îl plictiseau, dar nu avea altceva mai bun, iar eu eram curioasă să văd locurile din care Mozart își dorea să scape. Toate detaliile pe care le știam despre viața lui mă atrăgeau, îl consider adăpostit în sufletul meu pentru totdeauna, îl ador de-a dreptul pe genialul zăpăcit și copilăros…La Salzburg, în casa în care s-a născut, pe Getreidegasse nr. 9, în încăperea unde este semnalată data nașterii sale, 27 ianuarie 1756, am fost din nou foarte emoționată. De fapt, în toate călătoriile mele, asta caut – emoția adevărată pe care n-o mai uit, cea care îmi va încălzi inima pentru totdeauna când îmi voi reaminti acele momente spunând ” am fost și eu acolo”.Read more…

Costul extravaganței escapadelor aeropurtate

Nu are nicio importanță faptul că primele răpiri de avioane din istorie au fost rodul ințiativei unor dizidenți cubanezi care doreau să părăsească raiul lui Castro și să-l înlocuiască, definitiv și irevocabil, cu iadul capitalist din Statele Unite. N-am nici o îndoială că autorilor răpirii avionului cubanez în anul 1958 nici nu le-a trecut prin minte că vor avea ucenici atât de destoinici și doritori de a-și întrece profesorii.

Din anul 1968, anul primei deturnări al unui avion ELAL, lumea civilizată (și chiar cea mai puțin!) se organizează în vederea prevenirii răpirii de aeronave. Nu voi descrie aici tot ce se face peste tot, în orice colț al lumii (în care am fost, sau nu) pentru a-i împiedica pe pirații aerului să-și ducă planurile la bun sfârșit. Dar un lucru e clar: pe cât măsurile de securitate în aeroporturi devin mai complicate și mai drastice, tot atât de grea devine viața călătorului aerian.Read more…

O casă pentru amintirea evreilor din Târgu Mureş

Evreii de pretutindeni, cu rădăcini târgumureşene, păstrează memoria oraşului în amintirile lor sau amintirile moştenite de la părinţi. Dar cum păstrează şi, mai ales, cum va păstra oraşul amintirea evreilor care au avut un rol determinant în devenirea lui? Iată întrebarea la care a găsit răspuns Comunitatea Evreilor din Târgu Mureş, prin înfiinţarea unui muzeu. Acest lucru a fost posibil graţie eliberări unui spaţiu adecvat, în proximitatea sinagogii, şi donaţiei generoase oferite de medicul pediatru Etelka Tusa, supravieţuitoare a Holocaustului. Îndeobşte muzeele se confruntă cu lipsa de spaţiu, cu aglomeraţia obiectelor din depozite, cu dilema selecţiei obiectelor din expoziţia permanentă şi cu sarcina de a o reîmprospăta sau completa expoziţii temporare în care pot fi puse la lumină şi piese din depozit. Din păcate, muzeele evreieşti din Estul Europei spulberat de Holocaust se confruntă cu penuria de exponate cruntă şi frustrantă. Grupul de lucru, coordonat de dr.ing. Vasila Dub, președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș şi Gheorghe Diamantstein şi alcătuit din Iulia Negrea Iulia, Gheorghe Csorja, Ştefan Moldovan şi Elisabeta Lázár, a făcut faţă unei mari provocări: să vizualizeze istoria de peste un secol, a unei comunităţi alcătuite din multe mii de persoane, fără a avea la dispoziţie decât câteva obiecte disparate şi câteva zeci de fotografii salvate – în mod miraculos – de focul distrugător al Holocaustului.Read more…

Note de călătorie – de îndată după căderea Cortinei de Fier (II)

naintea plecării spre Cehoslovacia socrul meu a avut două rugăminți. Cum trebuia să trecem prin orașul Brno, ne-a rugat să căutăm universitatea tehnică locală și să facem niște fotografii. El studiase acolo înainte de venirea naziștilor. Înființată încă în secolul XIX, pe timpul Imperiului Habsburgic, ea se numea la început Universitatea Tehnică Germană din Brünn (Brno) și învățământul se desfășura în limba germană. În 1945, după venirea sovieticilor, orice urmă de germană a dispărut și se folosește numai limba cehă. A doua rugăminte a fost să îi telefonăm deîndată ce ajungem la hotelul din Praga, rezervat și el din timp. Era neliniștit pentru că țara se afla într-o perioadă de tranziție, se mai auzeau povești curioase, iar noi conduceam o mașină ”neobișnuită”. A doua zi am pornit în zori ca să evităm traficul de dimineață. Speram să ajungem la Brno în cel mult trei ore, distanța fiind de vreo 150 de kilometri. Mare greșeală! Nu am luat în considerare faptul că mergem într-o țară cu o structură încă socialistă, unde nimic nu funcționează așa cum ar trebui. Deși urmam o șosea așa-zisă internațională, traseul trecea prin orășele și sate, unde concuram cu copii care umblau în mijlocul drumului, pe biciclete sau pe jos, alături de căruțe, tractoare și alte vehicule. La un moment dat am fost blocați timp de vreo 30 de minute pe un drum în lucru. Muncitorii tocmai făceau o pauză de cafea, mai bine zis de bere, “uitând” un excavator chiar în mijlocul drumului.Read more…

Călătorii pe urmele muzicii

Subiectul acestui articol este muzica de operă pe care am savurat-o în excursiile noastre peste hotare. De obicei comandam biletele cu mult înainte, ca să fim siguri că găsim locuri. Când planificam o călătorie, căutam întâi programele culturale din orașul de destinație. De exemplu la Budapesta găseam de toate: teatru, operă, operetă, muzică clasică, balet. Prin 1998 am văzut Bal Mascat de Verdi, la celebra operă din Budapesta, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul operei vieneze. Din păcate în ultimii ani ea este în renovare, majoritatea spectacolelor de operă fiind prezenate pe scena teatrului Erkel. Acolo am văzut Bohema de Puccini și baletul Spăgătorul de nuci al lui Ceaikovsky, amândouă realizări fantastice. O întâmplare hazlie a fost legată de spectacolul La Traviata, pe care urma să-l vedem la Budapesta în decembrie 2018. În rolul lui Alfredo urma să cânte celebrul tenor peruan Juan Diego Flórez. Cu luni înainte am cumpărat patru bilete online. Biletele îmi păreau cam ieftine… Dar era prima ocazie pentru fiul nostru Ephraim și soția lui Hila, de a vedea live o operă întreagă. Afară era frig și ningea. Am ajuns la sala Urania. De aici încolo totul s-a pe trecut ca într-o opera bufă. Aveam locuri în rândul întâi și mă bucuram că-i vom putea vedea pe cântăreți de aproape. Sala era destul de goală… Apoi scena mi s-a părut ciudat de îngustă și în pe ea era un ecran enorm. După câteva minute am înțeles: era o transmisiune directă de la Metropolitan Opera în New York! Când s-au stins luminile, ne-am furișat afară. Abia atunci am înțeles de ce erau biletele atât de ieftine…Read more…

Wellness – o distracție potrivită în epoca de pandemie

«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles. În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. Read more…

Farmacia Rodia – Muzeul Farmaciei din Oradea

Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei. În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru. Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.Read more…

Festivalul Euroiudaica din Oradea

Foarte recent, între 3 și 9 septembrie, Oradea a avut privilegiul de a găzdui o manifestare complexă, extraordinară se poate spune – și asta fără a exagera – intitulată Festivalul Euroiudaica. Au fost șapte zile de început de toamnă pline de manifestări și evenimente culturale de o mare diversitate și de o înaltă ținută calitativă. Însuși cuvântul ”festival” înseamnă sărbătoare sau timp sărbătoresc și, de această dată, poate mai mult ca în alte ocazii în care se folosește acest termen, am simțit sărbătoarea apropierii locuitorilor orădeni de toate etniile prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul acestor șapte zile, începând de dimineață și continuând uneori până târziu în noaptea caldă de sfârșit de vară. Locațiile alese au fost de asemenea reprezentative pentru istoria iudaică a orașului.Read more…

Gettysburg

Aici, la Gettysburg, în urmă cu aproape un secol şi jumătate, mai precis în iulie 1863, a avut loc bătălia hotărâtoare între cele două tabere participante la războiul civil american: Nordul Statelor Unite sau Uniunea, pe de o parte, şi Statele Confederate ale Americii, mai pe scurt Confederaţia sau Sudul, pe de altă parte. Localitatea Gettysburg prezintă interes pentru numeroasele relicve ale războiului civil, inclusiv un mare cimitir unde se odihnesc victimele ostilităţilor. Pe aleea principală vedem tunurile părţilor combatante şi statuile ecvestre ale comandanţilor care s-au înfruntat aci: ambiţiosul general Robert Edward Lee, comandantul trupelor Confederate, şi generalul George Gordon Meade, comandantul trupelor Uniunii.Read more…

Amintiri: La munte. 1946 – 1977

Am avut de-a lungul anilor multe zile de naștere însă cea mai dragă mi-a rămas ziua când am împlinit zece ani. Petreceam toată vara împreună cu mama și sora mea mai mică într-o comună din Munții Apuseni, aproape de Beiuș. Fugisem de la oraș pentru că acolo – ca și în celelalte orașe – bântuia o cumplită epidemie de polio. Era încă înainte de apariția vaccinului. M-am trezit și în loc de cadou am primit o veste mare: eu și cu mama mergem în excursie într-un loc faimos, despre care am tot auzit vorbindu-se – Stâna de Vale. Surioara a fost lăsată în grija gazdelor iar noi am pornit spre rampa trenului forestier. Mica locomotivă urca încet și găfâind pe un defileu îngust. În stânga un fir de apă se prăvălea zgomotos, în dreapta era o pădure deasă și întunecată. Crengile lungi aproape atingeau pasagerii așezați pe platforma deschisă. În stațiune peisajul devenea mult mai blând, erau pajiști, căsuțe îngrijite, straturi de flori și un mare hotel construit încă pe vremea habsburgilor. Ne-am plimbat, ne-am așezat în iarbă și mama mi-a povestit despre excursiile ei din tinerețe prin munții Bucovinei. În mod miraculos bocancii ei de-atunci au supraviețuit, erau încă buni și când mai cresc îi voi primi ca să continui tradiția urcatului pe munte.Read more…

Bucovina revizitată

Familia mamei este originară din Bucovina din ambele părţi, atât maternă, cât şi paternă. Despre familia tatei din păcate știu foarte puțin, dar despre familia mamei există destule informații. Atât amintirile bunicului meu, Moses Zwecker, cât și cele ale mamei mele, Erika Shaffer, pot fi găsite în arhiva revistei Baabel (mai 2016, respectiv septembrie 2016). Părinții mei s-au cunoscut după război, ca studenți la Timișoara. Eu m-am născut la Timișoara, am crescut la Arad, iar Bucovina mi s-a părut întotdeauna un loc îndepărtat, misterios, aproape legendar. Cu timpul am avut posibilitatea să o vizitez, întâi cu o excursie condusă de profesorul nostru de geografie și mai apoi cu familia. Dar au trecut de atunci peste cincizeci de ani. Chiar dacă am mai fost în România, aterizam la București și de acolo o luam bineînțeles spre apus, spre locurile natale. Abia în vara aceasta, cu ocazia unei călătorii făcute împreună cu soțul meu la Cluj, am închiriat o mașină și am revizitat locurile legate de istoria familiei mele. Țineam neapărat să revăd întâi de toate Cheile Bicazului. Îmi amintesc din excursia cu școala că peisajul mi s-a părut extraordinar; acum, după ce am mai văzut lumea, m-a impresionat în egală măsură. Fiind un drum periculos, șoferul autobuzului de elevi ne-a cerut să facem o parte din drum pe jos și îmi amintesc că, fiind încă de atunci interesată de botanică, am văzut acolo pentru prima dată în viață orhidee sălbatice. L-am avertizat pe soțul meu că drumul va fi greu, dar cred că în copilărie totul pare mai mare, mai deosebit, mai periculos – el a parcurs drumul cu ușurință. Ne-am oprit totuși și am făcut câțiva pași pe jos, pentru a admira în tihnă peisajul – am regăsit chiar și orhideele… unde s-a născut mama, nici în satele părinților eiRead more…

Din nou Austria. Prin Salzkammergut.

Am ajuns la lacul cu acelaşi nume şi am înnoptat într-o vilă cu flori la fereastră din fermecătoarea localitate unde s-a petrecut acţiunea operetei „La calul bălan” (Im weißen Rößl, de Ralph Benatzky şi Robert Stolz). Am parcurs încântătoarea promenadă de pe malul lacului privind munţii împăduriţi din partea opusă, care sugerau imagini dintr-o lume extraterestră. Arhitectura medievală din St. Wolfgang ne-a introdus parcă în lumea basmelor scrise de fraţii Grimm… În ziua următoare am călătorit cu trenul alpin care urcă pe Schafberg la cota 1783 m., admirând magnifica vedere a lacurilor din Salzkammergut şi a munţilor Totes Gebirge şi Dachstein. Read more…

Refugiați de Corona în Peninsula Sinai

Din nou s-a ivit ocazia de a pleca în vacanță, dar restricțiile și pericolele pandemiei continuă să amenințe peste capetele noastre plecate. Unde mai putem călători? Și dacă la întoarcere va trebui să intru în carantină și toată supărarea angajatorului se va revărsa pe capul meu purtat și mai jos? Bântuiți de asemenea gânduri, cu doar câteva zile înaintea sezonului de vacanță, am fost nevoiți să recurgem la extreme: am consultat Google. Căutam o destinație tropicală, la mare și mai ales all-inclusive. Posibilitățile erau limitate, puteam pleca doar în Egipt, la Hurghada, sau la Sharm el-Sheikh. Am optat pentru cea din urmă, datorită posibilității de a merge la Taba, la granița cu Israelul (un drum de 200 km). Iar acolo aveam șansa infimă să o văd pe fiica mea israeliană, dacă va putea veni și ea prin Eilat. Speram că mi-l va arăta pe noul meu nepot prin gardul de frontieră, sau chiar că se va aventura pe teritoriul egiptean și să ne putem întâlni. Micuțul Ruben s-a născut în septembrie 2020, iar eu nu suportam ideea că aș putea să-l văd abia după ce își va fi terminat serviciul militar, sau poate nici atunci. Numai că totul s-a dovedit o iluzie. O cercetare mai atentă a arătat că copiii oricum nu au voie să treacă granița la Taba.Read more…

Aeroportul din Ierusalim

Pot să-mi închipui că un asemenea subiect va fi primit cu mirare.  Aeroport la Ierusalim??  Probabil că majoritatea cititorilor au vizitat Ierusalimul cel puțin o dată în viață, dar nu cred că printre ei se găsește vreunul / vreuna care a aterizat la Ierusalim.  Și totuși…Un aeroport primitiv, de fapt numai o pistă de aterizare / decolare s-a construit la Ierusalim în urmă cu peste un secol, în 1917.  Era în plin război, generalul Allenby tocmai cucerise Ierusalimul, eliberându-l de sub stăpânirea otomană.  Armata britanică și-a stabilit cazarma în sudul orașului și alături a construit pista, pe care doreau să o transforme cu timpul în aeroport.  Numai că proiectul a eșuat.  În 1922 s-a înființat în apropiere noul cartier Talpiot și locuitorii s-au plâns de zgomotul avioanelor. Până la urmă administrația britanică a cedat și a găsit un teren în afara limitelor (de atunci) ale orașului, lângă satul Kalandia, între Ierusalim și Ramallah. Construcția noului aeroport a început în 1924, acesta fiind primul aeroport din Palestina britanică. La început el a fost folosit numai în scopuri militare și pentru oaspeți de seamă – abia din 1936 a fost mărit și deschis pentru public. Tot de aici a plecat ultimul guvernator, Sir Alan Cunningham, odată cu retragerea forțelor britanice, în 1948. În timpul Războiului de Independență întreaga zonă a fost cucerită de Legiunea Arabă și alipită Iordaniei.  Așezarea evreiască Atarot, aflată în apropierea aeroportului, a fost abandonată.  Statul Israel a primit numai Ierusalimul de Vest, precum și un „coridor” care îl lega de restul țării.  Cele aproape două decenii de stăpânire iordaniană au fost de fapt perioada de glorie a aeroportului Kalandia, rebotezat în 1950 Aeroportul Ierusalim.Read more…

„Vecinii” mei – Familia Gaon

Am pus în ghilimele „vecinii”, pentru că am fost într-adevăr vecini în spațiu, dar nu și în timp – familia Gaon a locuit în cartierul Beit Hakerem de la începutul anilor 1930 și cam până ce am venit eu la Ierusalim. Trebuie să fac un efort ca să-mi imaginez cum arăta pe atunci cartierul meu – fotografia de mai sus datează din 1931.  Era o localitate rurală în afara orașului și un recensământ de atunci consemnează 550 de locuitori în 148 de case.  „Centrul” era Beit Havaad (Casa comitetului) care slujea de primărie, sală de întruniri, băcănie și grădiniță.  Așezarea era dominată de Seminarul David Yellin (încă neterminat în 1931, precum se vede în imagine), în jurul căruia s-au stabilit mulți profesori, intelectuali, scriitori…  (Dacă în limba română seminar este o școală de pregătire a preoților, în ebraică este o școală pedagogică.) Moshe David Gaon (1889-1958) s-a născut la Travnik, fosta capitală otomană a Bosniei.  Era fiul rabinului David Gaon.  Nu mult înainte de Primul Război Mondial, Moshe David a venit la Ierusalim și în 1915 s-a înscris la Seminarul David Yellin.  Clădirea nouă, cea din Bet Hakerem, încă nu exista, dar seminarul funcționa deja.  Era printre primele școli pedagogice cu limba de predare ebraică, studenții săraci primeau sprijin material, dar după absolvire erau obligați să predea doi ani oriunde erau trimiși. (Sună cunoscut?)  Moshe David a fost primul învățător în satul Moța din apropierea Ierusalimului.  Read more…

Sirieni în Tenerife

Instalat în taxi am aflat că taximetristul se numea Șamir și era un sirian (care nu vorbea engleza:) Omul însă era dotat cu un telefon mobil cu program de translare din spaniolă în engleză în și vice versa.Sigur era incomod și nu întotdeauna inteligibil, dar până la urmă a funcționat și am aflat în primii 30 de kilometri cum a plecat din Siria cu 40 de ani în urmă, a trăit mulți ani în Venezuela apoi s-a retras la pensie în Tenerife unde șofează din plăcere și să-și rotunjească pensia. Mi s-a părut un om la locul lui.Read more…

Case, oameni, amintiri. Strada Şincai din Cluj

Parafrazându-l pe Ion Creangă – Nu știu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul copilăriei mele… îmi vine în minte strada Şincai. Cei trei reprezentanți ai școlii Ardelene s-au regăsit nu numai în statuia din fața Universității, ci și în cele trei străzi paralele: Gh. Şincai, Samuil Micu și Petru Maior, în aproprierea marilor străzi Moților si Memorandului. Copiii care au crescut pe aceste străzi în anii ’50 – ’60 ai secolului trecut, frecventau aproape toți Şcoala Generală “Bob”, de pe str. Episcop Ion Bob. Ȋn timpuri mai vechi, str. Şincai s-a numit str. Hegedüs Sándor și – ceea ce e mai puțin cunoscut – și str. Paris.

La numărul 1 al acestei străzi, chiar pe colţ, se înălţa clădirea administrativă a Uzinelor Electrice, în stil Bauhaus, construită în anii ’30 ai secolului trecut. Lipită de casa Uzinelor Electrice, la numărul 3, am copilărit eu, într-o casă cu etaj, cu o tencuială roșu – brun, construită la începutul anilor 1930, după proiectul cunoscutului arhitect Heves.Read more…

Leii Ierusalimului

Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…