Nu, nu despre romanul lui Șolohov vreau să scriu ci despre ultima carte a lui Carol Feldman, pe care mulți cititori de-aici și de aiurea îl cunosc în calitatea lui dublă de actor și scriitor român din Israel. Titlul eiRead more…
Andrea Ghiţă: “BIRD in FLIGHT” – POVESTEA unei FEMEI FRAGILE şi PUTERNICE
Am citit pe nerăsuflate cartea autobiografică a lui Edith Balas , Bird in flight, fiind una dintre lecturile care se oferă cititorului atât prin conţinutul său dramatic – Holocaust, comunism, supravieţuire şi eliberare – cât şi prin stilul concis, limpedeRead more…
Lucian Herşcovici: O CARTE despre BUCUREȘTIUL EVREIESC
Două cercetătoare în domeniul istoriei evreo-române, Felicia Waldman și Anca Ciuciu, de la Universitatea din București, Centrul de Studii Iudaice ”Goldstein-Goren”, și-au luat asupra lor sarcina reconstituirii Bucureștiului evreiesc, adunând acest material documentar. Lucrarea lor este un album care includeRead more…
Andrea Ghiţă: O CARTE BINEVENITĂ despre EVREII CLUJENI
Volumul publicat de curând, de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj, este rodul unui deceniu de cercetare minuţioasă şi are la bază lucrarea de doctorat a istoricului Attila Gidó. Cartea se focalizează asupra unei perioade scurte de douăRead more…
Andrea Ghiţă: O CARTE BINEVENITĂ despre EVREII CLUJENI
Volumul publicat de curând, de Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale din Cluj, este rodul unui deceniu de cercetare minuţioasă şi are la bază lucrarea de doctorat a istoricului Attila Gidó. Cartea se focalizează asupra unei perioade scurte de douăRead more…
Rudolf Zimand: RADU FLORIAN, un GÂNDITOR de STÂNGA
Radu Florian s-a născut în 1927 la Iași, într-o familie mic-burgheză evreiască. În masacrul antievreiesc de la Iași din iunie 1941 și-a pierdut tatăl și fratele mai mare, el însuși aflându-se, împreună cu aceștia, în trenul morții. Întors acasă, aRead more…
Eva Galambos IUDAICA – SALONUL de CARTE EVREIASCĂ de la GAUDEAMUS
Spre bucuria noastră, a celor care iubim cartea şi nu ne-am plictisit de ea, la „Târgul Gaudeamus-carte de învăţătură” – organizat de 21 de ani în fiecare toamnă, găsim câte ceva nou care să atragă potenţialii cititori. Chiar dacă opiniaRead more…
Andrea Ghiţă: ÎNSOŢINDU-L PE PATRICK MODIANO
Nu citisem nimic de Patrick Modiano înainte să i se fi decernat Premiul Nobel pentru literatură. A doua zi după anunţarea alegerii sale printre laureaţii Nobel, am intrat prin librării să caut ceva scris de el. Abia la al treilea magazin de cărţi am găsit un singur titlu: Dora Bruder. Cărţulia de nici 100 de pagini este rezultatul demersului de a reconstitui soarta unei adolescente de origine evreiască, dispărută de acasă, al cărei nume – Dora Bruder – fusese menţionat într-un comunicat al poliţiei, în Parisul aflat sub Ocupaţie.
Mirel Horodi: UN ROMAN din VIAŢA NOMENCLATURII COMUNISTE
Romanul Celei Varlam (Luminița Varlam) „Să nu-mi luați temnița”, editura Albatros 2005, este un volum de inspirație autobiografică, ce ne oferă o descriere din interior a vieții familiei unui „mare ștab” comunist din perioada Ceaușescu. Tatăl Lukianei a fost proiectatRead more…
Memoria salvată a evreilor din Banat
După întălnirea din 4 noiembrie 2015, de la Haifa, a originarilor din Timișoara, am primit volumul „Memoria salvată. Evreii din Banat, ieri și azi”, coordonat de conferențiar Smaranda Vultur (editura Polirom, 2002 – colecția „A treia Europă”). Volumul prefațat de Smaranda Vultur și postfațat de profesorul Victor Neumann, conține o serie de interviuri cu evrei care locuesc actualmente în Banat sau au locuit în această regiune, care își povestesc autobiografia, răspunzând la unele întrebări specifice ale intervievatorilor.Read more…
Wout van Bekkum despre Immanuel Romano
Wout s-a născut în 1954 într-o familie de evrei care stă de generații în nordul Olandei. A studiat limbile semitice la universitatea din Groningen și cu timpul a ajuns șeful catedrei. În afară de cursuri de limbă ebraică, Wout se ocupă cu cercetarea poeziei ebraice din Spania medievală și cu istorie evreiască modernă. Immanuel, cunoscut și ca Manuello Romano sau Manuello Giudeo, s-a născut la Roma în 1261, probabil în familia Zifroni. În tinerețe a primit o educație tradițională (gramatică ebraică, exegeză biblică, literatură evreiască mistică și poezie ebraică) dar se pare că a studiat și matematica, astronomia și filozofia. Read more…
A cui e limba asta a mea?!
Am descoperit în bibliotecă o carte de mult uitată, pierdută printre alte sute aflate pe rafturile prăfuite. E vorba de volumul lui Ilan Stavans, apărut în 2008 cu denumirea ”Resurecting Hebrew”. După părerea mea aceasta e lectură obligatorie pentru oricine care dorește să înțeleagă fenomenul limbii ebraice moderne, unic în întreaga civilizație așa numită vestică.Am parcurs volumul lui Stavans ca un roman polițist, încercând tot timpul să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus în această jumătate de secol în care flirtez cu limba strămoșilor mei. Trebuie să recunosc că volumul lui Stavans mi-a oferit doar parțial explicațiile pe care le căutam. Fără discuție, citind cele scrise am înțeles mult mai bine despre ce e vorba. În primul rând mi s-a confirmat opinia după care revirimentul ebraicii e un fenomen unic în istoria omenirii. Stavans se întreabă dacă cineva își poate închipui că mâine sau poimâine italienii vor hotărî să se întoarcă la limba latină și s-o transforme în lingua franca de toate zilele, adică cea care să facă legătura între toate regiunile Italiei, de la Milano și până la Napoli și Sicilia și Sardinia?! În al doilea rând Stavans declară (și are dovezi) precum că ebraica n-a fost niciodată o limbă moartă, pentru că ea a existat și a fost folosită în rugăciuni de-a lungul a două milenii. Stavans definește situația ebraicii în acești 2000 ani ca o limbă prezervată în refrigerator, asemănând-o cu…banca de lichid seminal!Read more…
Impertinența amatorului, deloc neobișnuită
Să te pui cu Yuval Noah Harari, asta chiar se cheamă impertinență, dar pe undeva sunt bucuros că pot comenta una din ideile celui care a cucerit lumea intelectuală în mai toate limbile pământului cu cele trei volume ”Sapiens”, ”Homo Deus” și mai ales ultima, ”21 lecții pentru secolul al 21lea”. Parcurgerea ultimului său volum, intitulat de o manieră care poate produce senzația unui perfect complex de superioritate, este de fapt o trecere în revistă a celor mai importante aspecte ale realității începutului secolului XXI, cea de ”global village”, analiza lor distrugând în întregime obstacolele granițelor geografice și punând în fața cititorului întrebări care în mai mare parte nu au răspunsuri, dar Harari încearcă. Aș zice că citind cartea, am găsit că sunt de acord cu imensa majoritate a tezelor sale, ceea ce mă face să mă gândesc că volumul în cauză ar trebui să facă parte din lista lecturii obligatorii, nu numai a liceanului de rând, dar și (sau mai ales!) a șefilor de state, a acelora care ne conduc destinele. Dacă totul ar fi rămas așa cum am scris mai sus, ar fi fost logic să mă opresc aici și să mă mulțumesc cu faptul că am făcut un serviciu acelor puțini care încă nu au găsit timpul pentru a parcurge ultimul volum al lui Harari. Dar după cum își închipuie cititorul, eu mai am ceva de spusRead more…
Tortura pe înţelesul tuturor
Am observat de la o vreme că în discuții în presa şi în mediul academic din România exista o anumită nostalgie pentru anii de după “eliberarea de sub jugul fascist”, anii lui Dej şi ai îndepărtării tactice de sovietici, tratându-i cu o anumită deferență şi un fel de înțelegere, susținând uneori că acelea erau “vremuri grele, cu metode brutale, dar necesare”. Însă realitatea, așa cum am trăit-o eu şi contemporanii mei, era complet diferită. De aceea, în mod excepțional, voi înlocui comentariile mele legate de acest subiect, cu recomandarea de a citi cartea lui Florin Pavlovici, “Tortura pe înțelesul tuturor”. Într-un fel este un curs de inițiere în studiul torturii comuniste din timpul lui Dej sau, în termeni academici, “Tortura 101”. Pentru înțelegerea cititorilor, Florin Pavlovici nu a fost numai unul dintre cei mai talentați, poate chiar cel mai talentat scriitor / gazetar produs de Facultatea de Ziaristică, dar în primul rând a fost un OM de o cinste, atitudine morală şi demnitate fără egal printre cei pe care i-am cunoscut în acele vremuri teribile. Read more…
Jacob Sadé – Opt povestiri: 2. Mister la Napoli
Jacob Sadé (1925 – 2020) a fost nu numai un renumit medic ORL-ist și profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv, ci și o rudă îndepărtată. Vizitând-o recent pe văduva lui, am aflat cu surprindere că a fost și scriitor. În anul 2019 a publicat un volum de povestiri autobiografice. Mi-au plăcut atât de mult, încât le-am tradus. Iată cea de a doua povestire. În vara anului 1955 mi-am schimbat rabla de Fiat Topolino pentru un costum nou, o carte mult visată – Anatomia chirurgicală a capului și a gâtului – și un bilet de vapor în SUA via Napoli. Mă duceam la specializare în ORL la Boston. Din Haifa am plecat cu un vapor mic la Napoli, unde mă aștepta un transatlantic cu destinația New York. Pe vremea aceea avioanele de călători erau puține și scumpe și escala de câteva zile în frumosul oraș Napoli era ea însăși un cadou nesperat, mai ales că aveam acolo un prieten. Era în timpul Războiului Rece între URSS și țările occidentale. Principala scenă a competiției între cele două blocuri erau Italia și Franța. Și pentru ca Rusia să nu pună stăpânire pe ele, Flota a VI-a a Statelor Unite staționa în portul Napoli, de unde avea libertate de acțiune în întreaga Mediterană. Golful era plin de nave americane, printre care și o navă-spital, cu toate secțiile de rigoare, secția ORL fiind comandată de colonelul Murray Schiff, un fost coleg al tatălui meu la specializare la New York, în anii 1940. Murray Schiff, în uniforma sa de marină de un alb strălucitor, m-a întâmpinat cu o îmbrățișare caldă, frățească. Read more…
Plângând de trecut, ne îndepărtăm de el (parafază după Karl Marx)
Bine ai ajuns, îmi vor riposta unii. Să citezi din Marx, chiar modificându-l, fără să fii obligat?! Fără să te prezenți la examenul de socialism științific la sfârșitul anului II de studii medicale?! Te-ai cam sclerozat…Uite că nu! Sunt încă în deplinătatea facultăților mintale, dovadă că îmi amintesc multe lucruri din trecut, deși sunt convins că multe altele le-am uitat și ele nu se vor mai întoarce niciodată. Dar de data asta mă refer la niște timpuri pe care nu pot să le uit, pentru simplul motiv că… nu le-am trăit. După cum știu unii din prietenii și cunoscuții mei, eu am părăsit raiul comunist înainte ca el să ajungă la fundul prăpastiei, adică ani de zile înainte de deceniul al nouălea al secolului trecut. Așa se explică faptul că cea mai mare parte a poveștilor lui Ioan T. Morar din superba colecție Fake news în epoca de aur nu le-am trăit, deci nu le-am cunoscut. Dacă respectiva carte nu v-a căzut încă în mână, păcat, pentru că tipul, poet și publicist, cunoscut celor care citeau pe vremuri Viața studențească, el trăind în ultimii ani în Provence, a pus pe hârtie o antologie a falsurilor anilor ’80, în care mai nimic nu era adevărat. Pe atunci nimic nu era important, doar cultul personalității al celebrului cuplu, întărit de existența și activitatea ”prolifică” a fiului Geniului Carpatin.Read more…
Cine l-a adus la putere pe Hitler?
În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…
Dialog între Sibiu și Luxemburg
Sprijinul acordat culturii are rădăcini vechi la Sibiu. Breslele din acest oraș erau, cu secole în urmă, la fel de puternice ca cele vieneze. Ele aduceau în oraș mari artiști ca de exemplu pe Franz Liszt care a apărut pe scenă la Sibiu imediat după Viena. Toate acestea și multe altele le putem afla din dialogul care s-a infiripat între Erna Hennicot-Schoepges, soția fostului premier al Luxemburgului, fostă președintă a Parlamentului acestei țări, la ora actuală membră a Consiliului de Stat, și Beatrice Ungar, redactor-șef al publicației sibiene Hermmanstatdter ZeitungRead more…
Doamnele de la “Armenia”
Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…
Despărțirea de o revistă care-mi era dragă
Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…