Cine l-a adus la putere pe Hitler?

May 30, 2024By

În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…

May 30, 2024 8 comments

Dialog între Sibiu și Luxemburg

Feb 25, 2016By

Sprijinul acordat culturii are rădăcini vechi la Sibiu. Breslele din acest oraș erau, cu secole în urmă, la fel de puternice ca cele vieneze. Ele aduceau în oraș mari artiști ca de exemplu pe Franz Liszt care a apărut pe scenă la Sibiu imediat după Viena. Toate acestea și multe altele le putem afla din dialogul care s-a infiripat între Erna Hennicot-Schoepges, soția fostului premier al Luxemburgului, fostă președintă a Parlamentului acestei țări, la ora actuală membră a Consiliului de Stat, și Beatrice Ungar, redactor-șef al publicației sibiene Hermmanstatdter ZeitungRead more…

Feb 25, 2016 0 Comments

Doamnele de la “Armenia”

Mar 9, 2017By

Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…

Mar 9, 2017 0 Comments

Despărțirea de o revistă care-mi era dragă

Jun 14, 2018By

Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…

Jun 14, 2018 6 comments

A patra fiică – moştenitoarea poveştilor

Jul 4, 2019By

Cea mai recentă carte publicată de Madeleine Davidsohn – A patra fiică, Editura Hasefer 2019 – deapănă poveşti din viaţa evreilor români, petrecute în prima jumătate a veacului XX. Poveşti despre prigoană, teroare, război şi deportarea în Transnistria, despre moarte şi supravieţuire. Poveşti despre iubire, despre familie, despre nădejde şi deznădejde, despre despărţiri sfâşietoare şi întâlniri miraculoase, despre bogăţie şi scăpătare, libertate şi temniţă, pe care le urmărim cu emoţie, alături de eroina principală. După război şi moartea timpurie a mamei, Lora, fiica mezină – cea de a patra – a unui negustor-tapiţer dintr-un orăşel din nordul Moldovei, este adoptată de un unchi înstărit, din Capitală, care-i schimbă nu numai viaţa, ci şi numele. Lora devine Mira (de la Mirabella) şi începe o existenţă senină şi îndestulată în buricul Bucureştiului. Curând, însă, odată cu instalarea regimului comunist, eleva isteaţă şi iubitoare de lectură se va confrunta cu grijile, nesiguranţa şi sărăcia, dar în acelaşi timp va căpăta o moştenire preţioasă. Va deveni legatara frânturilor de amintiri ale înaintaşilor ei, destăinuite în scrisori, pe petice de hârtie mototolită şi îngălbenită sau în caiete tăinuite care cuprind manuscrisul unui roman, primite sau descoperite pe căi întortocheate şi misterioase. Read more…

Jul 4, 2019 3 comments

“Pe drumuri de sticlă” – între realitate și fantezie

Dec 16, 2021By

Delia Bodea Iacob a emigrat în Israel în anul 1985, alături de soțul ei, Victor Jakab și cei doi copii ai lor, într-o perioadă dificilă pentru România. Stabilită în orașul Haifa, și-a desfășurat în continuare activitatea de muzician, atât ca pedagog, la Conservatorul de muzică din Tel Aviv, cât și ca instrumentist, la Filarmonica din Haifa. Au urmat ani grei, care au pus-o la încercări: pericolele generate de război, adaptarea la noul mediu, grija pentru copii. Natura ei de luptătoare a reușit să învingă cu curaj și noblețe tot ceea ce viața i-a rezervat. Pasiunea ei pentru scris nu este ceva spontan, fiindcă, încă din primii ani de școală a așternut pe hârtie mici povestioare, iar la orele de română prezenta întotdeauna compuneri remarcabile. Nu a avut, însă, curajul sau dorința de afirmare în acest domeniu, poate, și din cauza unui alt foc ce o mistuia : vioara. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu. În Israel a avut parte de niște imbolduri benefice, concretizate în publicații apoi un premiu.Read more…

Dec 16, 2021 2 comments

Viaţa şi activitatea lui Iuliu Barasch – într-o carte amplă, apărută de curând

Nov 17, 2022By

“Iuliu Barasch, un iluminist evreu în Țara Românească” – acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura RAO și pe care mi-am propus s-o aduc în atenția cititorilor revistei Baabel. Este o carte foarte interesantă, coordonată de Irinel Popescu și Lucian-Zeev Herșcovici, iar autorii ei sunt: Jean-Jacques Askenasy, Lya Benjamin, Claudia Bosoi, Octavian Buda, Lucian-Zeev Herșcovici, Ștefan Petrescu, Ioan Aurel Pop, Irinel Popescu, Lucia Tăușan Matu și Felicia Waldman. Fiecare a scris câte un capitol, încercând să redea personalitatea complexă și activitatea lui Iuliu Barasch. Biografia captivant[ a lui Iuliu Barasch a fost scrisă de Lucian-Zeev Herşcovici. Eu am aflat despre Iuliu Barasch în timpul studenției, la cursul facultativ de istoria medicinei și nu i-am dat prea mare importanță. Nici măcar despre legătura lui cu teatrul Barașeum nu am știut prea multe. Iuliu Barasch a trăit doar 48 de ani (1815 – 1863), dar a activat în domenii din cele mai variate. S-a ocupat de filosofie generală și a iudaismului. Ca jurnalist a întemeiat revista de științe naturale Isis sau Natura, posibilă precursoare a revistei engleze Nature. Activitatea publicistică și-a dedicat-o emancipării evreilor și multor altor subiecte. În acest articol am să mă concentrez în special asupra activității lui de medic.Read more…

Nov 17, 2022 7 comments

Grădinile Finzi-Contini – o carte, un film și o operă

Jun 27, 2024By

Întâmplarea face că citesc acum cartea lui Giorgio Bassani, Grădinile Finzi-Contini, tradusă din limba italiană și apărută în 2023 la editura Pandora. Originalul a apărut în 1962. Recent și televiziunea română a proiectat la Telecinemateca filmul Grădinile Finzi-Contini, din 1970, regizat de Vittorio De Sica. În anul 2022 la New York a fost prezentat și un spectacol de operă cu același titlu. Deci nu se poate spune că subiectul nu mai e actual. Probabil că mulți dintre cititori cunosc cartea sau au văzut filmul. Dar mai ales evenimentele din Israel din 7 octombrie care au dezlănțuit un val de antisemitism într-o mare parte a lumii m-a făcut să aleg acest subiect. Atmosfera internațională actuală amintește de cea care a precedat Holocaustul, și atunci a fost o recrudescență a antisemitismului. Scriitorii adevărați sunt un fel de profeți. Și Giorgio Bassani, cel care a scris cartea în urmă cu mulți ani, e unul dintre aceștia. Giorgio Bassani (1916-2000), evreu, s-a născut la Bologna. Copilăria și tinerețea și le-a petrecut la Ferrara. În 1939 a absolvit facultatea de litere din Bologna, în ciuda legilor antisemite promulgate în Italia cu un an mai devreme. A activat în rezistența antifascistă. În 1943 a fost arestat și a fost eliberat după îndepărtarea de la putere a lui Mussolini. Opera sa principală este ciclul Romanul Ferrarei, din care face parte și Grădinile Finzi-Contini.Read more…

Jun 27, 2024 7 comments

Cine a scris cartea despre Lea?

Apr 7, 2016By

Am citit cartea “Lea. Povestea familiei mele” şi am recitit pasaje din ea, încercând să intuiesc secretul succesului ei, în ciuda faptului că nu este scrisă de un scriitor profesionist şi nici măcar de un condeier amator. Andrei Klein este fotograf profesionist, autodidact cu un orizont larg de cunoştinţe şi un colecţionar împătimit, dar niciodată nu s-a îndeletnicit cu scrisul. Mi-am pus întrebarea „Cine a scris cartea Leei?” şi cred că am găsit răspunsul, iar odată cu el, cheia succesului cărţii.Read more…

Apr 7, 2016 2 comments

Pe marginea cărții ”Esa eynay leyerushalayim”, de Baruch Tercatin

Apr 22, 2017By

Care este raportul între memorialistică și istorie? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, răspunzând că istoria este o știință, dar memorialistica este unul dintre izvoarele și instrumentele ei. Cartea ”Esa eynay leYerushalayim” (varianta ebraică a cărții ”Privind spre Ierusalim”) , volum memorialistic al scriitorului, inginerului și activistului pe tărâm iudaic și sionist Baruch Tercatin susține acest punct de vedere. Diferită de ediția română, bogat ilustrată, incluzând și discursuri ale unor personalități contemporane care au participat la evenimente în cadrul cărora autorul a jucat un rol principal, alături de propriile amintiri ale autorului, cartea aduce un material istoric bogat util viitorilor cercetători ai istoriei evreilor din România în secolele 20-21, precum și a istoriei ”aliyalei” române în Israel Read more…

Apr 22, 2017 2 comments

O carte în memoria evreilor din Dej

Jun 14, 2018By

În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…

Jun 14, 2018 2 comments

Gândurile cititorului transformat în critic literar

Jul 4, 2019By

Nu, nu sunt obsedat de scrisul lui Yuval Harari. Ca dovadă, nu am fugit la librărie să cumpăr primele două cărți ale sale, pe care nu le-am citit până acum. Dar decizia de a mă ocupa pentru a doua oară, consecutiv, de cele descoperite în ultimul său volum (”21 lecții pentru secolul 21”) mă obligă să răspund la întrebarea pe care poate mulți cititori și-o vor pune, și anume ce-l face pe individ să pună deoparte alte subiecte, unele chiar foarte interesante, și să se refere încă o dată la amintitul scriitor. Adevărul este că pentru un scrib amator ca mine, greutatea este de a găsi o dată la două săptămâni un subiect care, cel puțin în aparență, ar putea interesa pe stimatul cititor, gata să sacrifice câteva minute din viața sa pentru a citi un eseu care să nu-l dezamăgească. Am mai spus-o, Harari scrie foarte bine, posedă un condei de mare valoare și stilul său e mai mult decât atractiv, este captivant. În marea lor majoritate argumentele pe care le aduce pentru a-și demonstra teoriile sunt corecte și uneori chiar inovatoare, cel puțin pentru cel care nu și-a dedicat viața nici istoriei universale, nici filozofiei. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie e literă de lege.Read more…

Jul 4, 2019 16 comments

Să nu uiți!– însemnări din lagărul de la Djurin

Oct 29, 2020By

La editura Hartung-Gorre din Konstanz (Germania), în colecția Judaica, tocmai a apărut cartea lui Wolf Rosenstock, intitulată VERGISS NICH. Notizen aus dem rumänisch-deutschen Vernichtungslager Dschurin (SĂ NU UIȚI. Însemnări din lagărul româno-german de exterminare Djurin. Volumul a fost îngrijită și completat de prof. dr. Erhard Roy Wiehn. Când prof. Wiehn mi-a vorbit despre această carte, i-am spus imediat că mă interesează, fiind vorba de Djurin, locul unde în tinerețe am petrecut cei aproape trei ani de deportare (1941-1944); este chiar posibil să-l fi cunoscut pe autor. Am cerut profesorului permisiunea să scriu o scurtă postfață. Bucuros, prof. Wiehn a fost de acord. Acum câteva zile am primit cartea și vreau să împărtășesc baabelienilor, de fapt și mie, ce am simțit scriind cele câteva rânduri, la atâția ani după deportarea care a lăsat o rană cu o cicatirce nevindecată încă. Cine a fost Wolf Rosenstock? De fapt nu l-am cunoscut, cum bănuisem la început. Deși am fost în aceeași localitate, drumurile noastre nu s-au intersectat în spațiul restrâns al ghetoului. Dar erau foarte mulți oameni, vreo 3000, mai ales din Rădăuți și Siret, dar și din Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului și Suceava. Abia acum am aflat că erau și din Bucovina de Nord, din Vijnița, poate și din alte localități aflate sub ocupație sovietică în 1940-1941. Read more…

Oct 29, 2020 7 comments

Artemiu Vanca m-a călăuzit pe un tărâm care nu mai există: Uranus

Dec 30, 2021By

Terminând de citit Uranus. Obidă, revoltă, speranţă [Editura Universitară Bucureşti, 2021], cea mai recentă carte publicată de Artemiu Vanca, m-am întrebat – ca de fiecare dată când închei lectura unei cărţi – ce am înţeles, ce sentimente am încercat şi ce am învăţat din cele citite? Încep prin a spune că atât formatul prietenos, cât şi structurarea logică (din care transpare formaţia de bază, de inginer, a autorului) îmbie la lectură, promiţându-i cititorului grăbit din ziua de azi că va afla deznodământul naraţiunii într-un timp rezonabil. E cartea potrivită de citit într-o călătorie cu trenul, într-o zi de duminică sau în serile de iarnă. Am aşezat-o pe noptieră, alături de alte câteva volume pe care le citesc în paralel, alternându-le în funcţie de starea mea de spirit. Totuşi, nu a intrat în circuitul lecturilor mele alternative, pentru că după primul capitol am continuat s-o citesc, „pe nerăsuflate”, chiar dacă finalul ei era sugerat încă din introducere.
Read more…

Dec 30, 2021 6 comments

Note de lectură: Destinul unui evreu comunist într-o democrație populară

Dec 15, 2022By

Cartea despre care doresc să vă împărtășesc câteva gânduri a apărut în luna noiembrie a acestui an la editura orădeană Ratio et Revelatio. Nădăjduiesc ca, prin aceste succinte note de lectură, să vă stârnesc interesul pentru a o citi. Este o carte-document care aduce mărturie despre momente ale istoriei recente, zbuciumate și apăsătoare, istorie care a spulberat destine, le-a învălmășit și continuă să le influențeze. Cartea este alcătuită sub forma unui dialog care transcende decenii și reunește autorul, Adalbert Rosinger, cu fiica lui, Veronica Rozenberg Rosinger. Este un dialog excepțional care se transformă într-o structură de rezistență a unei construcții de adevăr și istorie trăită, suferită. Adalbert Rosinger a fost orădean, el s-a născut în 1909 în acest oraș caracterizat prin multiculturalitate și, iată, parcă printr-un joc al destinului, după 113 ani, memoriile lui regăsite în carte sunt publicate tot în orașul lui natal. Subtitlul cărții, O lume care se prăbușește, se referă la prăbușirea lumii ideilor marxist-leniniste dar, citind cartea, ne dăm seama că însăși lumea lui Adalbert Rosinger s-a prăbușit chiar de mai multe ori pe parcursul vieții lui.Read more…

Dec 15, 2022 23 comments

Împăratul Diocleţian între apoteoză şi blestem – un roman istoric

Aug 8, 2024By

M-am întrebat uneori cine prezintă istoria mai pe înțelesul cititorului intelectual mediu, non-profesionist: studiul istoric sau romanul istoric. Mi-am răspuns mie însumi că deși istoricul profesionist, producător de știință, preferă studiul academic, cititorul non-profesionist, consumator de știință, căruia îi este dificilă o asemenea lectură, preferă romanul istoric. Această specie literară îi oferă atât cunoștințe istorice generale sub formă popularizată, cât și o lectură plăcută. Cititorii săi posibili înțeleg mai ușor tabloul societății existente cu decenii, secole sau milenii în urmă și pot lua exemplu de la aceasta, cu condiția ca reconstituirea istorică romanțată să fie făcută cu atenție, corectitudine și talent. Parafrazând o afirmație făcută de Bogdan Petriceicu Hașdeu cu circa 150 de ani în urmă, putem spune că autorul unui roman istoric este și trebuie să fie „uvrier și artist”. Romanul istoric este undeva între istorie și literatură, două discipline diferite una de alta, dar care se unesc de această dată. M-am gândit la aceste lucruri atunci când am citit romanul istoric Dioclețian între apoteoză și blestem de Violeta Ionescu. Autoare de literatură beletristică, publicistă, jurnalistă, colaboratoare la lucrări de istorie popularizată, cu preocupări în domeniul studiilor clasice și a gândirii creștine, ea s-a ocupat de personalitatea împăratului Dioclețian (242/245 e.n. – 311/312 e.n.; a domnit în perioada 284  – 305). Read more…

Aug 8, 2024 4 comments

Istoria unei cărți care a făcut… istorie

May 12, 2016By

Cu 120 de ani în urmă, mai exact în 1896, a apărut în vitrinele librăriilor din Viena o cărticică cu un titlu ciudat, aparent lipsit de sens ”Judenstaat” (Statul Evreiesc) scris de un tânăr jurnalist vienez care semna articole de critică literară la prestigiosul ziar ”Neue Freie Presse”. Numele autorului era Theodor Herzl. După 50 de ani, în anul 1946 cartea tradusă în limba română apărea şi în vitrinele librăriilor din București. Titlul românesc cărții era ”Statul Iudeu”Read more…

May 12, 2016 2 comments

Anna Bikont şi fantomele din Jedwabne

Apr 22, 2017By

Despre „incidentul” din Jedwabne nu s-a mai vorbit după război, evenimentul reprezentând un amănunt relativ neînsemnat în raport cu. .. uriaşele suferinţe la care poporul polonez a fost supus în aceea perioadă”; doar trei din cele cinci sau şase milioane de victime ale ororilor erau evrei…Timp de şase decenii, măcelul de la Jedwabne a fost învăluit în ceaţa uitării, asemenea celor întâmplate la Kielce, unde 42 de evrei reveniţi din lagăr au fost ucişi de către localnici în 1946. Când Anna Bikont, în ciuda avertismentelor, a decis să scrie o carte despre cele întâmplate, ea s-a adâncit într-o muncă de cercetare asiduă, migăloasă.Read more…

Apr 22, 2017 5 comments