Acum, în preajma Zilei Femeii, m-am gândit că e interesant să trec în revistă doamnele care au semnat în Armenia, revista de cultură armeană, redactată în maghiară şi menită să coaguleze populaţia armeană din Transilvania, aflată în scădere şi ameninţată de un proces galopant de asimilare. În paginile Armeniei, care a apărut lunar între anii 1887 – 1908, au semnat personalităţi de origine armeană din Transilvania şi nu numai: profesori universitari, înalţi prelaţi, medici, militari de carieră, jurişti şi politicieni. Alături de aceşti bărbaţi remarcabili au fost şi câteva poetese şi scriitoare, ale căror nume au fost acoperite de colbul uitării zbuciumatului veac XX. Graţie cărţii lui Ferenc Kiss pot enumera câteva nume emblematice ale „doamnelor de la Armenia”.Read more…
Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…
Nu, nu sunt obsedat de scrisul lui Yuval Harari. Ca dovadă, nu am fugit la librărie să cumpăr primele două cărți ale sale, pe care nu le-am citit până acum. Dar decizia de a mă ocupa pentru a doua oară, consecutiv, de cele descoperite în ultimul său volum (”21 lecții pentru secolul 21”) mă obligă să răspund la întrebarea pe care poate mulți cititori și-o vor pune, și anume ce-l face pe individ să pună deoparte alte subiecte, unele chiar foarte interesante, și să se refere încă o dată la amintitul scriitor. Adevărul este că pentru un scrib amator ca mine, greutatea este de a găsi o dată la două săptămâni un subiect care, cel puțin în aparență, ar putea interesa pe stimatul cititor, gata să sacrifice câteva minute din viața sa pentru a citi un eseu care să nu-l dezamăgească. Am mai spus-o, Harari scrie foarte bine, posedă un condei de mare valoare și stilul său e mai mult decât atractiv, este captivant. În marea lor majoritate argumentele pe care le aduce pentru a-și demonstra teoriile sunt corecte și uneori chiar inovatoare, cel puțin pentru cel care nu și-a dedicat viața nici istoriei universale, nici filozofiei. Ceea ce nu înseamnă că tot ce scrie e literă de lege.Read more…
La editura Hartung-Gorre din Konstanz (Germania), în colecția Judaica, tocmai a apărut cartea lui Wolf Rosenstock, intitulată VERGISS NICH. Notizen aus dem rumänisch-deutschen Vernichtungslager Dschurin (SĂ NU UIȚI. Însemnări din lagărul româno-german de exterminare Djurin. Volumul a fost îngrijită și completat de prof. dr. Erhard Roy Wiehn. Când prof. Wiehn mi-a vorbit despre această carte, i-am spus imediat că mă interesează, fiind vorba de Djurin, locul unde în tinerețe am petrecut cei aproape trei ani de deportare (1941-1944); este chiar posibil să-l fi cunoscut pe autor. Am cerut profesorului permisiunea să scriu o scurtă postfață. Bucuros, prof. Wiehn a fost de acord. Acum câteva zile am primit cartea și vreau să împărtășesc baabelienilor, de fapt și mie, ce am simțit scriind cele câteva rânduri, la atâția ani după deportarea care a lăsat o rană cu o cicatirce nevindecată încă. Cine a fost Wolf Rosenstock? De fapt nu l-am cunoscut, cum bănuisem la început. Deși am fost în aceeași localitate, drumurile noastre nu s-au intersectat în spațiul restrâns al ghetoului. Dar erau foarte mulți oameni, vreo 3000, mai ales din Rădăuți și Siret, dar și din Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului și Suceava. Abia acum am aflat că erau și din Bucovina de Nord, din Vijnița, poate și din alte localități aflate sub ocupație sovietică în 1940-1941. Read more…
Terminând de citit Uranus. Obidă, revoltă, speranţă [Editura Universitară Bucureşti, 2021], cea mai recentă carte publicată de Artemiu Vanca, m-am întrebat – ca de fiecare dată când închei lectura unei cărţi – ce am înţeles, ce sentimente am încercat şi ce am învăţat din cele citite? Încep prin a spune că atât formatul prietenos, cât şi structurarea logică (din care transpare formaţia de bază, de inginer, a autorului) îmbie la lectură, promiţându-i cititorului grăbit din ziua de azi că va afla deznodământul naraţiunii într-un timp rezonabil. E cartea potrivită de citit într-o călătorie cu trenul, într-o zi de duminică sau în serile de iarnă. Am aşezat-o pe noptieră, alături de alte câteva volume pe care le citesc în paralel, alternându-le în funcţie de starea mea de spirit. Totuşi, nu a intrat în circuitul lecturilor mele alternative, pentru că după primul capitol am continuat s-o citesc, „pe nerăsuflate”, chiar dacă finalul ei era sugerat încă din introducere. Read more…
Cartea despre care doresc să vă împărtășesc câteva gânduri a apărut în luna noiembrie a acestui an la editura orădeană Ratio et Revelatio. Nădăjduiesc ca, prin aceste succinte note de lectură, să vă stârnesc interesul pentru a o citi. Este o carte-document care aduce mărturie despre momente ale istoriei recente, zbuciumate și apăsătoare, istorie care a spulberat destine, le-a învălmășit și continuă să le influențeze. Cartea este alcătuită sub forma unui dialog care transcende decenii și reunește autorul, Adalbert Rosinger, cu fiica lui, Veronica Rozenberg Rosinger. Este un dialog excepțional care se transformă într-o structură de rezistență a unei construcții de adevăr și istorie trăită, suferită. Adalbert Rosinger a fost orădean, el s-a născut în 1909 în acest oraș caracterizat prin multiculturalitate și, iată, parcă printr-un joc al destinului, după 113 ani, memoriile lui regăsite în carte sunt publicate tot în orașul lui natal. Subtitlul cărții, O lume care se prăbușește, se referă la prăbușirea lumii ideilor marxist-leniniste dar, citind cartea, ne dăm seama că însăși lumea lui Adalbert Rosinger s-a prăbușit chiar de mai multe ori pe parcursul vieții lui.Read more…
M-am întrebat uneori cine prezintă istoria mai pe înțelesul cititorului intelectual mediu, non-profesionist: studiul istoric sau romanul istoric. Mi-am răspuns mie însumi că deși istoricul profesionist, producător de știință, preferă studiul academic, cititorul non-profesionist, consumator de știință, căruia îi este dificilă o asemenea lectură, preferă romanul istoric. Această specie literară îi oferă atât cunoștințe istorice generale sub formă popularizată, cât și o lectură plăcută. Cititorii săi posibili înțeleg mai ușor tabloul societății existente cu decenii, secole sau milenii în urmă și pot lua exemplu de la aceasta, cu condiția ca reconstituirea istorică romanțată să fie făcută cu atenție, corectitudine și talent. Parafrazând o afirmație făcută de Bogdan Petriceicu Hașdeu cu circa 150 de ani în urmă, putem spune că autorul unui roman istoric este și trebuie să fie „uvrier și artist”. Romanul istoric este undeva între istorie și literatură, două discipline diferite una de alta, dar care se unesc de această dată. M-am gândit la aceste lucruri atunci când am citit romanul istoric Dioclețian între apoteoză și blestem de Violeta Ionescu. Autoare de literatură beletristică, publicistă, jurnalistă, colaboratoare la lucrări de istorie popularizată, cu preocupări în domeniul studiilor clasice și a gândirii creștine, ea s-a ocupat de personalitatea împăratului Dioclețian (242/245 e.n. – 311/312 e.n.; a domnit în perioada 284 – 305). Read more…
Am citit cartea “Lea. Povestea familiei mele” şi am recitit pasaje din ea, încercând să intuiesc secretul succesului ei, în ciuda faptului că nu este scrisă de un scriitor profesionist şi nici măcar de un condeier amator. Andrei Klein este fotograf profesionist, autodidact cu un orizont larg de cunoştinţe şi un colecţionar împătimit, dar niciodată nu s-a îndeletnicit cu scrisul. Mi-am pus întrebarea „Cine a scris cartea Leei?” şi cred că am găsit răspunsul, iar odată cu el, cheia succesului cărţii.Read more…
Care este raportul între memorialistică și istorie? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, răspunzând că istoria este o știință, dar memorialistica este unul dintre izvoarele și instrumentele ei. Cartea ”Esa eynay leYerushalayim” (varianta ebraică a cărții ”Privind spre Ierusalim”) , volum memorialistic al scriitorului, inginerului și activistului pe tărâm iudaic și sionist Baruch Tercatin susține acest punct de vedere. Diferită de ediția română, bogat ilustrată, incluzând și discursuri ale unor personalități contemporane care au participat la evenimente în cadrul cărora autorul a jucat un rol principal, alături de propriile amintiri ale autorului, cartea aduce un material istoric bogat util viitorilor cercetători ai istoriei evreilor din România în secolele 20-21, precum și a istoriei ”aliyalei” române în Israel Read more…
În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…
Întoarcerea Huliganului, de Norman Manea, este un document inedit al perioadei din România, din cele două regimuri de teroare. Este tragedia incertitudinii existenţiale, tragedia lipsei de identitate. Este și tragedia evreilor din cei 2000 de ani de diaspora. Titlul nu este ales întâmplător. În 1934 apare cartea lui Mihail Sebastian Cum am devenit huligan. Ea este un răspuns la insultele aduse la adresa lui de către intelectualii acelei vremi, care se alăturaseră deja la grupurile legionare și mai ales un răspuns la prefaţa pe care intelectualul legionar Nae Ionescu a scris-o la cartea lui Sebastian De două mii de ani..Read more…
Acesta e titlul unei cărți recent apărute în editura Polirom, scrisă de Marius Copăceanu. Cartea a fost prezentată la recentul târg de carte și a stârnit interes prin faptul că abordează o problemă „la zi” atât de arzătoare și atât de controversată. Autorul este psiholog, doctor în medicină, lector universitar asociat la Universitatea 1 Decembrie 2018 din Alba Iulia și are numeroase lucrări publicate în specialitate. Cartea începe cu un cuvânt către tineri, adresat în 4 august 2020 de către Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române și o prefață scrisă de profesorul univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj. În continuare ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru, adresează un mesaj cu argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei. Și alte nume prestigioase ca Adam R. Winstock, psihiatru, specialist în medicina adicției și prof. univ. dr. Emanoil Ceaușu, medic primar la spitalul de boli infecțioase Victor Babeș din București aduc argumente pentru conștientizarea riscurilor și a implicațiilor pandemiei.Read more…
Fiecare generație și fiecare popor are oameni deosebiți, eminenți, eroi, câteodată anonimi. În acest articol voi scrie despre cei care nu au rămas în anonimat, despre ungurii eminenți și umani, pe baza informațiilor de pe internet și în cartea scriitorului maghiar Nyáry Krisztián (născut în 1972): Eminent Hungarians (Unguri eminenți), publicată în 2017. Cartea mi s-a părut interesantă atât prin stil, cât și prin conținut. Fiecare capitol prezintă un erou maghiar din secolul al XIX-lea și până după mijlocul secolului XX. Fiecare capitol are o vinietă care reprezintă un eveniment istoric, un curent politic sau artistic specific perioadei și se încheie cu un citat aparţinând acelei persoane sau care vorbeşte ea. Din cei 30 de eroi voi alege pe unii mai puțin cunoscuți sau care au ceva special. Interesant (și probabil intenționat), majoritatea nu sunt maghiari neaoși, dar ei au adoptat Ungaria ca pe patria lor și au servit-o cu mândrie și curaj. Mulți străini și-au căutat norocul la Buda sau la Pesta (care s-au unificat în 1873, Budapesta actuală), profitând de politica relativ liberală a împăratului Franz Josef. Iată doi dintre ei: un român și un arab, deveniți patrioți maghiari.Read more…
La Târgul de carte Gaudeamus din acest an, Editura Hasefer, prezentă cu o bogată producție editorială, a lansat cartea Viața fără cei dragi. Mic Tratat de consolare, de Delphine Horvilleur. Ea este rabin al aripii liberale a iudaismului din Franța și se consideră ”rabin laic”, definiție dată la înmormântare, de sora unui membru al revistei Charlie Hebdo, asasinat de teroriști islamici. În concepția ei, cele două noțiuni nu sunt antagonice. La prima vedere, cartea care în franceză are un titlu mai dur, Vivre avec nos morts (Să trăim cu morții noștri), ne duce într-o lume tristă, fără întoarcere, plină de doliu și amărăciune. Dar după ce o citim, ne dăm seama că nu este adevărat. Deși subiectul este moartea, cartea este frumoasă și ne învață un lucru esențial: cum să facem față pierderii celor dragi. Delphine Horvilleur, prin funcția sa, consideră că aceasta este misiunea pe care trebuie să o îndeplinească. Ea vorbește de strânsa legătură dintre viață și moarte pe care nu trebuie să le tratăm separat. “Viața și moartea se țin de mână, este greșit să se vorbească despre două universuri fără legătură, așa cum se întâmplă adesea în gândirea occidentală”, a declarat ea la lansarea cărții. Horvilleur nu uită să sublinieze importanța vieții în doctrina iudaică și citează din Tora, din Deuteronom: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta.” (Deut. 30: 19)Read more…
Ar fi peste puterile mele să vorbesc despre această carte, mă voi mă voi limita să rezum doar prefața scrisă de Mihai Răzvan Ungureanu la prima ediție în limba română a cărții din 2023, tradusă din engleză de Dan Doboș, la editura Omnium, București: Golda Meir, My Life. Cartea a apărut initial la Londra în 1975. Iată un foarte scurt rezumat : Golda Meir, considerată „Doamna de Fier” a politicii israeliene, s-a născut la Kiev în 1998. A emigrat împreună cu familia în SUA. În 1921 s-a stabilit în Palestina, la început într-un kibuț. Încă din această perioadă a intrat în politică. După proclamarea independenței Israelului a fost ministru al muncii și ministru de externe, ajungând în funcția de prim-ministru în 17 martie 1969. În urma Războiului de Yom Kipur, în care la început Israelul a suferit pierderi mari, ea a fost criticată și și-a dat demisia în 1974. A murit în 1978. Despre Golda Meir s-a scris foarte mult, atât în timpul vieții, cât și biografii postume. În opinia istoricilor, cele mai importante ar fi cartea scrisă de fostul ei purtător de cuvânt, Meron Medzini, Golda Meir, A Political Biography apărută în 1990, apoi Golda Meir – The Iron Lady of the Middle East, scrisă de jurnalista Elinor Burkett, apărută în 2008 și în special filmul din 1982 A Woman Called Golda, regizat de Alan Gibson, în care rolul principal este jucat magistral de Ingrid Bergman.Read more…
Romanul apărut la editura Cartea Românească în 2014 nu este o ficţiune, ci o tristă realitate care arată că oricând o populație relativ pașnică, vecini lângă care ai copilărit, oameni pe care i-ai iubit și ai crezut că-i cunoști, pot deveniRead more…
Cu 120 de ani în urmă, mai exact în 1896, a apărut în vitrinele librăriilor din Viena o cărticică cu un titlu ciudat, aparent lipsit de sens ”Judenstaat” (Statul Evreiesc) scris de un tânăr jurnalist vienez care semna articole de critică literară la prestigiosul ziar ”Neue Freie Presse”. Numele autorului era Theodor Herzl. După 50 de ani, în anul 1946 cartea tradusă în limba română apărea şi în vitrinele librăriilor din București. Titlul românesc cărții era ”Statul Iudeu”Read more…
Despre „incidentul” din Jedwabne nu s-a mai vorbit după război, evenimentul reprezentând un amănunt relativ neînsemnat în raport cu. .. uriaşele suferinţe la care poporul polonez a fost supus în aceea perioadă”; doar trei din cele cinci sau şase milioane de victime ale ororilor erau evrei…Timp de şase decenii, măcelul de la Jedwabne a fost învăluit în ceaţa uitării, asemenea celor întâmplate la Kielce, unde 42 de evrei reveniţi din lagăr au fost ucişi de către localnici în 1946. Când Anna Bikont, în ciuda avertismentelor, a decis să scrie o carte despre cele întâmplate, ea s-a adâncit într-o muncă de cercetare asiduă, migăloasă.Read more…
În fiecare dintre ultimii trei ani, Andrei Zador (colaborator al revistei Baabel) a publicat câte o carte care aduce completări valoroase în diferitele domenii ale istoriei şi culturii Clujului natal. Monografia uzinei Tehnofrig – prezintă o întreprindere emblematică pentru industria clujeană din a doua jumătate a secolului XX, Personalităţi marcante ale evreimii clujene – evocă portretele câtorva figuri ilustre din societatea evreiască interbelică, iar cel mai recent dintre volumele sale Monografia tenisului de masă clujean (1927-2019), scrisă în colaborare cu reputaţii ziarişti sportivi Demonstene Şofron (coautor) şi András Killényi (autor al unui capitol), trece în revistă istoria de peste opt decenii, a sportului care a adus glorie Clujului, bucurie şi mândrie clujenilor de-a lungul unui „secol scurt” şi frământat. După cum semnalam şi în avanpremiera apărută în Baabel, publicarea volumului a fost sincronizată cu un eveniment important desfăşurat la Cluj: Campionatul European de Juniori şi Cadeţi, a cărui organizare a revenit României la o distanţă de aproape 60 de ani (precedentul a avut loc în 1959). Read more…
„Numai cine e însufleţit poate să însufleţească” – pare a fi fost, după mărturia Gettei Neumann, un gând călăuzitor al vieţii tatălui său, rabinul dr. Ernest Neumann. Parcurgându-i cartea, pornind adică pe urmele Timişoarei evreieşti, poţi constata fără urmă de tăgadă că fiica a asumat şi interiorizat aceeaşi convingere, împlinind un gest de devoţiune pentru ilustrul părinte şi continuând vocaţia lui în alt plan al vieţii. Pentru că lucrul cel mai frapant al acestei istorii încorporate în memorie şi în patrimoniul material al oraşului este senzaţia de viu şi animat. Cartea aceasta, bine documentată şi extraordinar ilustrată, gândită cu minuţie ca structură şi organizare, inclusiv vizuală, scrisă cu gândul de a cuprinde, dacă s-ar putea, totul, este dominată de pasiunea autoarei pentru obiectul ei de studiu, pentru oraş şi pentru oamenii care, locuindu-l, l-au inventat ca spaţiu real şi mental. Această pasiune se transpune în plăcerea de a găsi surse inedite, de a combina amănuntul atractiv sau anecdota savuroasă, cu sobrietatea documentului care inventariază sau atestă, de a combina vocea textelor din trecut şi de azi cu propriul comentariu savant, sentimental, critic, ironic sau admirativ. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
