Recent am primit o carte nouă de prezentare a iudaismului în limba română, intitulată Dobândește-ți un rabin, câștigă-ți un prieten, scrisă de rabinul avocat Iosef Wasserman din Ierusalim. Cu talent și într-o limbă română literară, autorul povestește despre sine însuși, despre viața și activitatea lui în Israel și în România; despre familia sa – în special despre tatăl său, rabinul Pinhas Eliahu Wasserman din Dorohoi, care s-a străduit să păstreze flacăra vie a iudaismului în comunitatea sa, decedat în Israel în 1996; despre Marșul Vieții, organizat de autor în România în ultimii ani, în colaborare cu instituții israeliene și românești pentru eternizarea memoriei victimelor Holocaustului; despre sărbătorile evreiești și despre norme halahice legate de viața zilnică a evreului păstrător al Torei și tradiției iudaice. Spre deosebire de prima ediție, mai redusă în privința numărului de pagini, apărută la Tel Aviv în anul 2003, ediția a doua a apărut la Iași la editura Ars Longa în anul 2021 într-o variantă revizuită și adăugită. Apariția ei în România o face disponibilă cititorilor din această țară, pe lângă cititorii de limba română din Israel și de pretutindeni, dornici să cunoască iudaismul, tradiția iudaică, aspecte din viața originarilor din România în Israel.Read more…

Numele lui Ţicu Goldstein (1929-2019) îmi era cunoscut. Citisem articole semnate de el în Realitatea evreiască, precum şi câteva cărţi tălmăcite din franceză, apărute la editura Hasefer, dar nu l-am cunoscut personal, nu știam nimic despre omul aflat îndărătul semnăturii, până de curând, când mi-a căzut în mână volumul Ţicu Goldstein, un intelectual de elită, publicat la editura Hasefer în 2023. Cartea, coordonată de istoricul Carol Iancu (redactor Ileana Buculei) cuprinde lucrările Simpozionului Internaţional „Ţicu Goldstein” care a avut loc la Bucureşti, în 8 martie 2020, la un an după decesul celui căruia îi era dedicată această lucrare omagială. Îndeobşte nu citesc în întregime, pe nerăsuflate, volume cu texte prezentate în cadrul unor manifestări ştiinţifice, ci le aleg pe cele care-mi stârnesc interesul sau mă ajută în documentarea unor subiecte pe care le studiez, însă această carte s-a dovedit din start interesantă şi prietenoasă, atât prin structură şi conţinut, cât şi prin formă şi prezentare grafică. Am parcurs-o integral şi o recomand cititorilor, pentru că prezintă în mod accesibil şi atractiv viaţa, activitatea literară şi personalitatea celui care a fost Ţicu Goldstein, un Om (ein Mensch) în adevăratul înţeles al cuvântului. Volumul care se deschide cu o introducere amplă, semnată de coordonatorul lucrării, istoricul Carol Iancu, profesor emerit al Universităţii „Paul Valéry” din Montpellier, director emerit al École des Hautes Études du Judaïsme, cuprinde texte scrise de 16 autori, prieteni statornici şi colaboratori ai celui omagiat (Carol Iancu, Adrian Niculescu, Nicolae Ionescu, Avinoam Safran, Esther Starobinski-Safran, Marina Nicolaev, Ştefan Cazimir, Iulia Deleanu, Michael Finkenthal, Vasile Morar, Alexandru-Florin Platon, Răzvan Voncu, Ovidiu Şimonca, Alexandru Marinescu, Felicia Waldman şi Felix Goldstein, fiul lui Ţicu Goldstein.Read more…

După plecarea părinților, în timpul așteptării încordate a pașaportului, mi se părea că tot ce se întâmplă în jur e legat de situația mea. Nerăbdarea de a părăsi lumea aceea, în care fiecare în felul lui trăia ca o fantomă, devenea o mizerie pe care o suportam din ce în ce mai greu. Existența noastră ar fi putut da material pentru multe povestiri grotești, ba uneori chiar a dat, dar pe vremea aceea nu eram receptiv la acest gen de umor. Fiecare trăia închis în sine – dacă totul în jur era naționalizat, suferința încă mai putea fi privatizată. Bunica și cu mine nu eram singuri, eram noi doi împreună, iar ceilalți erau ceilalți. Dna Tomuș, Esti, Haritonovici, Cukorka, Balogh Bácsi, Fărcaș și chiar Conducătorul trăiau fără speranță, într-o lume sortită pieirii. Era prea târziu, asta se putea vedea chiar pe ceasul dnei Ranszburg, cu mult înainte ca tovarășul Gorbaciov să fi rostit vestita formulă „Cine întârzie va fi pedepsit de viață”. Ceasul de perete nu se sinchisea și mergea inexorabil înainte, întârziind doar vreo șase-șapte minute, până după dictatură, până azi și până într-un viitor care probabil va fi fost întârziat încă înainte de a sosi. În orice caz pe vremea aceea nimeni n-a încercat să repare pendula dnei Ranszburg. Ce rost ar fi avut? Și așa nimic nu se mai conforma cu realitatea. Dar adevăratul motiv al acestei aparente lipse de interes era altul. Pur și simplu ceasul era al dnei Ranszburg, nu era treaba noastră.Read more…