Gy. Csehi – O personalitate pe nedrept dată uitării

Gyula Csehi s-a născut în 1910, la Satu Mare, şi s-a stins din viaţă la Cluj, în iunie 1976. Provine dintr-o familie evreiască de clasă mijlocie. A copilărit la Satu Mare și a fost elev la școlile din localitatea natală și din Oradea. Studiile superioare le-a urmat la Paris, absolvind Sorbona in 1931. A mai studiat la Universitățile din Viena și Cluj. S-a specializat în domeniile științelor sociale, ale umanisticii în general. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, între anii 1943-1944, este luat la muncă obligatorie; familia lui este deportată în 1944 și dispare la Auschwitz. Din punct de vedere politic aderă la idealurile comuniste încă înainte de al doilea Război Mondial. La Paris devine membru al Partidului Comunist Francez. Aici începe să studieze și să aprofundeze opera lui Marx și Engels, devenind un marxist antidogmatic. După eliberare se stabilește la Cluj. Între anii 1947-1952 predă filosofie la Universitatea Bolyai. În 1952 este transferat, pe motive politice, la Aiud unde predă limba rusă într-o școală medie. Revine la Cluj în 1954, continuînd să fie cadru universitar. A fost reabilitat, ca să ne exprimăm în limbajul epocii. Pe lângă activitatea didactică desfașoară o bogată activitate publicistică. Este unul dintre principalii colaboratori ai prestigioasei reviste Korunk, care apare și astăzi la Cluj.Read more…

Semnificația elefănțelului pentru valsul vienez

Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume.Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont (II). Lumea medievală occidentală, prin ochii unui sol chinez.

Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”. Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile. Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294). Rabban… Bar… Numele pare evreiesc, dar nu este. Și totuși există o legătură. Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post. Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei). Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul. La 20 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător. Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte. L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii. La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” Read more…

Iudaism și islam în secolul al XIX-lea

În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…

Femei în Biblie: soția și fiicele lui Lot

În textul biblic se regăsesc multe pasaje consacrate femeilor: Eva, Batșeva, Iudit, Rut, Estera, etc., dar și femei fără nume, precum Regina din Saba, despre care textul biblic oferă multe detalii. Legat de Lot, nepotul patriarhului Avraam, textul biblic redă alte trei femei fără nume, denumite soția și cele două fiice ale lui Lot. Subiectul este prezentat în două ”scene”: Scena întâi: Soția lui Lot (Geneza 19:15-26). Creatorul a hotărât să distrugă așezările Sodoma și Gomora împreună cu locuitorii lor, degradați total și fără frică de Dumnezeu. Lot locuia la Sodoma. El a fost salvat de către doi îngeri trimiși de Dumnezeu, care l-au prevenit de iminenta distrugere a celor două așezări. În consecință, Lot cu soția și cele două fiice ale sale au fugit spre Țoar. Doar că, pe drum, soția neascultătoare a încălcat porunca lui Dumnezeu să nu privească înapoi către orașele Sodoma și Gomora, distruse de focul ceresc. Ca urmare ea a transformată într-un stâlp de sare. Textul biblic nu precizează ce fel de sare, însă se presupune că este vorba de clorura de sodiu, NaCl: acțiunea se petrece în zona Mării Moarte, iar ”Marea” este un lac cu o concentrație de sare de 34%[1], iar stâncile dimprejur sunt încrustate cu sare. Această scenă prezintă o lecție importantă: Dumnezeu îi salvează doar pe cei care îl ascultă.Read more…

KATIA

Mă urmărește precum un dybbuk, mi se cuibărește în memoria imaginației, prin paginile lecturilor, căutătura adâncă a ochilor negri, adeseori ironici, complice surâzători, gravi când mă împotmolesc de ritmul unei fraze, cum se întîmplă acum. M-a însoțit de-a lungul ostenitelor pagini în nesfârșita muzică desfășurată cu leneșă perversă-perseverență din tomurile grele de sens, greu cântărind pe rafturile îndoite în înșiruirea lor prin bibliotecă. Toate cărțile bărbatului Ei, gândite și scrise de El, unde o aflăm șoptind pe alocuri zăbovind îndelung, printre izbucrici de râs, statornică în nestatornicia spiritului, crudă în inspirată fidelitate. Actualul meu dybbuk se numește Katia, figurînd oficial drept, Katja Mann. A fost cândva Katja, Khatarina Hedwig Pringsheim, fiica unică a familiei printre băieți, soră geamănă a unuia dintre ei, Klaus Pringsheim. În opinia mea, cea mai mare ispravă a lui Thomas Mann, dincolo de opera literară, insuflată de genialitate – cu și fără voia sa – rămâne hotărârea instantanee, nestrămutată de-a se căsători cu splendoarea de fiică a ilustrului matematician evreu, profesor universitar, moștenitorul unei fabuloase averi, Alfred Pringheim și al soției sale, Hedwig Dohm Pringsheim, nepoata scriitoarei și activistei feministe Hedwig Dohm.Read more…

Biblia dezvăluită (3). Apariția monoteismului

După spusele Bibliei, ambele regate, Israel și Iudeea, aveau o religie comună, iudaismul.  Arheologia nu este metoda cea mai potrivită pentru a reconstitui idei abstracte, dar totuși…  Săpăturile făcute în nord și în sud, în centre din Epoca Bronzului și în cele din Epoca Fierului, toate au arătat că lucrurile nu stăteau chiar așa.  Peste tot au ieșit la iveală obiecte de cult asemănătoare celor canaanite: idoli în forme umane sau animale, mai ales zeițe ale fertilității. În partea de nord s-au găsit multe figurine de tauri – simbolul tribului Efraim, dar și al zeului Baal.  Pare să fi existat o continuitate între religia canaanită și cea israelită.  De altfel, o privire fugară asupra panteonului canaanit, așa cum apare din săpăturile de la Ugarit, dezvăluie o realitate surprinzătoare: Baal – Stăpânul (în ebraică baal = stăpân sau soț), Dagon – zeul recoltelor (în ebraică dagan = cereală), El – zeul suprem (în ebraică, Mot – zeul morții (în ebraică mot, mavet = moartea), Șamaim – zeul cerurilor (în ebraică șamaim = cerul), Șemeș – zeul soarelui (în ebraică șemeș = soarele), Yam – zeul mării (în ebraică yam = marea), Yarich – zeul lunii (în ebraică yareach = luna), În Biblie se mai pot găsi ecouri ale unui trecut politeist, de exemplu:  Când Cel Preaînalt a dat o moștenire neamurilor, când a despărțit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor… partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moștenire. (Deut. 32: 8,9)  Cu alte cuvinte: atunci când Zeul Suprem a despărțit omenirea în popoare, lui YHWH i s-a „repartizat” neamul lui Iacov.Read more…

Debora prorocița, prima femeie-judecător

Context biblic: ne aflăm la circa un secol după intrarea lui Iosua în Țara Făgăduită (Canaan). Israeliții nu au reușit să-i izgonească pe idolatrii canaaniți. Dimpotrivă, s-au înrudit cu aceștia, revenind la practicarea cultului păgân. Ajunși la o stare de servitute și asuprire, au început să regrete păcatele săvârșite, implorându-L pe Dumnezeu să-i izbăvească. În acest moment apar Judecătorii numiți de El. Aceștia erau lideri militari; nu doar magistrați, conform sensului actual al termenului. Prin faptele lor de vitejie, ei au dus la îndeplinire judecata Sa, răsturnându-i pe asupritori, restabilind un anumit grad de pace și libertate poporului. Debora a fost al patrulea Judecător din Israelul premonarhic, iind singura femeie judecător menționată în Biblia ebraică. În timpul vieții Deborei, ținutul în care ea și tribul ei se aflau era controlat de canaanitul Iabin din ținutul Hațor, iar armata lui era condusă de Sisera. Debora l-a chemat pe războinicul Barac, împuternicindu-l ca, în numele lui Dumnezeu, să ia zece mii de oșteni și să atace forțele lui Sisera, înzestrate cu nouă sute de care de luptă. Atacul urma să aibă loc lângă muntele Tabor.Read more…

Am traversat Podul Maria Valeria

Anul acesta am vizitat oraşul Esztergom din Ungaria, unde s-a născut, a fost botezat şi încoronat Sfântul Ştefan, creştinătorul şi cel dintâi rege al maghiarilor. Oraşul a fost prima capitală a regatului ungar, din anul 1000 până la năvălirea tătarilor, în 1241. Apoi reşedinţa administrativă a fost mutată la Székesfehérvár, dar Esztergom a rămas capitala spirituală a ţării. Aici bate inima catolicismului maghiar: Arhiepiscopia de Strigoniu (numele latin al oraşului) şi tot aici îşi are reşedinţa primatul Ungariei. Plănuiam să stăm o zi întreagă în oraş şi să vizităm obiectivele după importanţa acordată de îndreptarele turistice: întâi Bazilica (cea mai mare din Ungaria şi a treia ca mărime din Europa), apoi cetatea medievală şi câteva muzee, să ne plimbăm pe cheiul Dunării şi, eventual, să trecem podul Maria Valeria până la Štúrovo, în Slovacia. Am sosit la Esztergom seara, după un drum de peste zece ore (veneam de pe coasta Dalmaţiei), dar am ieşit, totuşi, la plimbare pentru a ne familiariza cu atmosfera oraşului. Am ieşit pe poarta pensiunii – o casă veche, fără etaj, asemeni multor clădiri din secolul al XIX-lea, de pe străduţele înguste, pavate cu pietre de râu, din proximitatea zidurilor cetăţii. La un moment dat, liniştea aşternută peste acest colţ de urbe părelnic provincial, a fost risipită de dangătul profund şi melodios al clopotelor şi, ridicând ochii, am fost frapaţi de imaginea luminoasă a bazilicii care ne arăta doar cupola şi o parte din frontispiciul pe care se distingea inscripţia: Caput, Mater et Magister Ecclesiarum Hungariae. Neîndoielnic era cel mai important obiectiv turistic din Esztergom. A doua zi dimineaţa am urcat scările (abrupte) către cetatea medievală, am adăstat puţin între zidurile ei şi, înainte de a intra în clădirea maiestuoasă a bazilicii care domina cheiul Dunării, ne-am oprit să admirăm priveliştea. Observând podul care se arcuia peste fluviu, am decis să traversăm pe malul celălalt (slovac) doar după ce vom fi văzut toate obiectivele înscrise pe listă…Read more…

Curentul neolog în iudaism

Religia mozaică, cu un trecut de mai mult de 3000 de ani, nu a fost niciodată o religie monolitică. Pe vremea lui Abraham domnea un iudaism patriarhal care se desfăşura în cadrul familiei şi al clanului. După ieşirea din Egipt, – de a avut loc sau nu, fapt sau legendă, evenimentul reprezintă o data marcantă, fiind considerat momentul naşterii poporului evreu – , iudaismul a cuprins o populație care respecta un set precis de valori, legi şi rituri, definind viața şi comportamentul de fiecare zi. Ar putea fi numit un iudaism folcloric, în sensul că era legat de credințele si obiceiurile unui popor.Read more…

După 25 de ani …

Recent s-au împlinit 25 de ani de la încetarea din viață a două personalități care au marcat istoria modernă a poporului evreu. Primul este rabinul ”admor” (”adoneinu, moreinu, rabeinu” = domnul nostru, învățătorul nostru, rabinul nostru) de Lubavici, Menachem Mendel Schneersohn, fostul lider al hasidismului Chabad (”Chokhmah, Binah, Daat” – Înțelepciune, Înțelegere, Cunoaștere). Al doilea este rabinul doctor David Moses Rosen, fostul Șef-Rabin al evreilor din România. Ce era comun între acești doi rabini, diferiți între ei, care au avut o influență socială, politică și religioasă profundă? Ce a rămas din gândirea iudaică a fiecăruia dintre ei? În ce măsură ea continuă să influențeze iudaismul contemporan? Menționăm că ambii erau carismatici, personalități puternice care s-au erijat în (și au fost) conducători al evreimii în cea de a doua jumătate a secolului al XX-lea. Fiecare în felul lui, în condițiile în care a trăit și a funcționat. Amândoi au trebuit să facă față unor condiții dificile, în care iudaismul era tratat cu neîncredere și chiar cu ironie de o parte a din societatea evreiască de după Holocaust și de după cel de al Doilea Război Mondial.Read more…

Isus, Spinoza, Marx și alți evrei

Articolul de față pornește de la ecourile pe care le-a stârnit un articol mai vechi al subsemnatului, apărut în revista Baabel acum vreo șase luni https://baabel.ro/2020/01/dati-ni-l-inapoi-pe-isus/. Dar recent au apărut unele ecouri neașteptate, care mi-au dat de gândit. Bineînțeles, fiecare cu părerea sa. Nu vreau să polemizez cu nimeni: sunt un adversar al polemicilor, prefer explicațiile. Articolul la care mă refer era intitulat Dați-ni-l înapoi pe Isus și se referea la prezentarea denaturată a lui Isus Hristos, respectiv Yehoshua ben Miriam, de către arabii palestinieni, care l-au prezentat ca pe primul palestinian, iar Crăciunul ca pe o sărbătoare palestiniană. Eu am afirmat că Isus era evreu, fiind născut de o mamă evreică, unul dintre evreii celebri care au influențat evoluția istorică a omenirii. Este adevărat că pe atunci Yehoshua, fiul lui Yosef și al lui Miriam, cunoscut ulterior ca Isus din Nazaret, a fost respins de fruntașii învățaților în Tora din Ierusalim. Dar acest lucru nu-l face mai puțin evreu. Unii evrei l-au considerat un rabin eretic, creștinii l-au considerat Mântuitorul lor, iar musulmanii l-au considerat profet, dar unul inferior lui Mahomed. Este adevărat că a fost crucificat la porunca guvernatorului roman Pontius Pilatus. De-a lungul timpului istorici, juriști și teologi creștini și evrei, de diferite tendințe, au căutat să reconstituie procesul lui, folosind argumente logice și istorice. Totuși aceste lucruri nu au schimbat realitatea: el a rămas evreu, pentru că s-a născut evreu. Read more…

Tu Bișvat (15 a lunii Șvat). Cum a devenit această zi sărbătoarea pomilor?

La fel ca alte sărbători „minore”, Tu Bișvat nu este amintită în Vechiul Testament. Ea nu este o sărbătoare a plantării de pomi, așa cum o cunoaștem azi; poate nici măcar nu este o sărbătoare, ci doar o dată care marchează în calendar o perioadă a anului agricol din Ereț-Israel. Pentru un popor exclusiv agricol, care se ocupa cu păstoritul și cu prelucrarea pământului, aproape fiecare sărbătoare din perioada biblică are și aspecte agricole. Sărbătoarea de Pesah indică coacerea orzului, din care se făcea pâinea, hrana de bază a populației. Noua recoltă era așteptată cu nerăbdare, la fel ca pâinea proaspătă. Chiar numele lunii, Nisan, înseamnă aviv, primăvară. În cartea Exod aviv, primăvară, este sinonim cu coacerea orzului. Urmează cele 49 de zile de omer, în care se cărau și se numărau snopii. La sfârșitul lor avem sărbătoarea de Șavuot, secerișul grâului și aducerea la Templu a primei recolte. În afară de primirea Torei pe Muntele Sinai, aceasta este o sărbătoare pur agricolă, numită hag habikurim, sărbătoarea primei recolte. Apoi Sucot sărbătorește strângerea recoltei pentru iarnă. Tot atunci încep și rugăciunile pentru ploaie, ca să avem un an îmbelșugat. Read more…

Lucrările pictorului martir József Biró revin la Cluj după aproape opt decenii

În toamna anului 2015, după apariția monografiei mele despre istoria evreilor orădeni, am primit o scrisoare de la Paris, expeditorul fiind un cunoscut scriitor și editor francez, Adam Biro. Am purtat corespondență cu Adam Biro timp de șase ani, iar cu ocazia vizitei sale la Budapesta am avut privilegiul de a-l și întâlni. Întrucât copii și nepoții săi arată interes relativ moderat pentru tablourile înaintaşilor lor, Adam a hotărât să doneze colecția, fie comunității de la Oradea, orașul natal al pictorului, fie Clujului, unde și-a petrecut anii cei mai creativi ai scurtei sale vieți. Am reușit să conving donatorul să opteze pentru Cluj, unde, conform dorinței sale, vom inaugura o galerie care să poarte numele lui József Biró.
După ani de pregătiri, readucem din Franța, în țară, moștenirea lui József Biró (1886-1945). Colecția cuprinde 51 de picturi și grafică încadrată, desene, schițe și caricaturi, alături de care donatorul a oferit Comunității Evreiești din Cluj arhiva și cărțile lui József Bíró. Transportul tablourilor nu ar fi fost posibil fără contribuția generoasă a domnului Oscar Pfeffermann, inginer constructor și om de știință originar din Cluj,Read more…

Hitler şi societatea secretă Thule

Răsfoiam noul catalog de cursuri al companiei The Great Courses, când privirea mi-a fost atrasă de cursul “Adevărata istorie a societăţilor secrete”. Pe lângă renumitele asociaţii secrete, precum francmasonii, templierii, rosicrucianii sau illuminati, despre care mai auzisem, apăreau denumiri noi pentru mine, ca de exemplu Asasinii islamici / persani / medievali sau Dragonii verzi şi Dragonii negri din Japonia. Erau listate și organizații pe care nu le-aş fi considerat niciodată societăţi secrete, cum ar fi Caracatița roşie sau Internaţionala comunistă. Dar ceea ce m-a uimit cu adevărat a fost subiectul: “Adolf Hitler şi Societatea Thule.” Mi s-a părut straniu că nu auzisem niciodată despre o societate relativ recentă, care a jucat un rol hotărâtor în lansarea carierei politice a lui Hitler și în promovarea ascensiunii lui la putere.Read more…

Demografie

Abia de câteva zile porțile școlilor s-au redeschis după vacanța mare, e un nou început de an școlar și copiii și-au pregătit ghiozdanele, le-au umplut cu rechizite, caiete și visuri, părinții și-au împachetat emoțiile și speranțele, au pregătit florile, iar bunicii și-au revigorat ajutorul, mândria și nesfârșita iubire. Timp de doisprezece ani, toată perioada școlii pe care am petrecut-o în orășelul meu transilvan, data de 15 septembrie însemna prima zi de școală, o dată ne-negociabilă, la fel ca 15 iunie, ultima zi de școală și închiderea anului, înainte de vacanța de vară. La fiecare început de an școlar, din clasa I-a până într-a XII-a, mama mea a venit la deschiderea festivă a anului școlar și mi-a adus un buchet de flori, marcând astfel importanța zilei și a activității școlare. Florile erau modeste, buchetele din flori de grădină nu aveau nimic din fastul căutat al celor de acum, dar reușeau să facă exact ceea ce trebuia – să înveselească curtea plină a școlii, unde festivitățile durau puțin, directorul ne spunea câteva cuvinte de bun venit și apoi toți colegii ne regăseam în clase. Desigur că prezența constantă a mamei, susținerea ei și încurajarea performanței și a seriozității în educație, au marcat întru veșnicie legătura noastră. Mama era educatoare și, trebuie să spun, n-am întâlnit niciodată vreun om mai pasionat de meseria lui. Legătura mea cu școala pornea din familie, mai mulți de-ai mei fiind de-a lungul timpului dascăli. O jumătate de veac mai târziu, prin natura serviciului meu, eram din nou conectată cu școala și cu deschiderea anului școlar.Read more…

Scribul

Vorbind despre „cea mai veche profesiune” tindem să ne gândim la curtezane (ca să folosesc un termen „elegant”) dar există și altele.  Profesiunea de scrib a apărut odată cu scrierea, în urmă cu peste 5000 de ani. În antichitate, când marea majoritate a oamenilor erau analfabeți, scribii erau intelectualitatea societății.  Ei se ocupau de administrația statului, de corespondența regelui și de multe altele.  De obicei meseria era transmisă din tată în fiu, împreună cu locul de onoare pe care îl ocupau la curte.  Transmiterea din tată în fiu mai avea și avantajul că ucenicia, foarte lungă și anevoioasă, se putea face în familie. În zilele noastre pare ciudat că ucenicia era atât de grea, până la urmă datoria unui scrib nu era decât să știe să citească, să scrie și să socotească, ceea ce noi învățăm în clasele primare.  Numai că înainte de inventarea alfabetului și a scrierii moderne a numerelor, totul era mult mai complicat, comparabil cu scrierea chineză sau cea japoneză de astăzi.  Cine e curios cum „funcționa” scrierea cuneiformă, îl invit să urmărească o conferință a asiriologului Irving Finkel de la British Museum.  În orice caz, pentru a învăța scrisul și cititul era nevoie de până la zece ani.Read more…

4. Când și cum s-a scris Biblia?

Biblia nu este doar o carte extrem de veche, dar de la primele texte care au fost compuse și până la ultimele au trecut secole și au fost identificați peste o sută de autori diferiți.  Se poate observa chiar evoluția limbii de-a lungul timpului.  Autori diferiți pot vedea lucrurile într-o perspectivă diferită.  De fapt Biblia nu este o „carte”, ci o colecție de texte, o întreagă „bibliotecă”.  (În limba greacă biblos = papirus, după numele cetății feniciene Byblos care exporta papirus, biblion = carte, iar biblia este forma de plural, cărți.)  Pentru a înțelege importanța Bibliei, trebuie să-i cunoaștem originea.  Dacă știm cine a scris-o, când și în ce împrejurări, vom putea înțelege de ce arată așa.  Pentru prima oară arheologia ne poate furniza răspunsuri la aceste întrebări, iar povestea care se cristalizează este adesea surprinzătoare și nu prea seamănă cu cea pe care o cunoaștem din textul biblic.  Ea ne explică de ce istoria este povestită așa cum este, cum a apărut ideea Dumnezeului unic și ideea că individul are drepturi și îndatoriri și este răspunzător pentru acțiunile sale, idei de o importanță covârșitoare, care stau la baza civilizației moderne. Acestea sunt cuvintele profesorului Richard Friedman, unul din cei mai mari specialiști în domeniul Bibliei Ebraice. O parte din evenimentele pomenite în Biblie, mai ales cele din primele cărți, nu pot fi reale – dar ele nu au fost pur și simplu „inventate”.  Ele au fost scrise cu mult după presupusa lor desfășurare și sunt de natură mitică.  Read more…