Svetlana

Mar 28, 2019By

Svetlana a apărut în viața lui Daniel într-un moment foarte potrivit. El ajunsese de curând în Canada și își găsise deja un servici foarte bun, închiriase un apartament decent și își cumpărase o mașină. Totuși, adaptarea și integrarea sa socială erau nesatisfăcătoare și destul de stângace, un paradox tipic pentru un nou venit fără probleme de acest gen în țara de baștină. Daniel observa de câtăva vreme o femeie înaltă, elegantă, cu un păr blond-roșcat, care râdea cu poftă împreună cu alte două doamne mai scunde, probabil niște prietene. Era destul de aproape să îi observe mâinile grațioase, deosebit de albe, cu degete lungi și frumoase, dar cu unghii scurte. S-a gândit că ar putea fi o artistă, poate cânta la un instrument. S-a apropiat de grup și a spart gheața cu câteva remarci spirituale care au fost acceptate și le-au făcut să râdă. Tocmai începuse muzica și a invitat-o la dans pe doamna cea înaltă. I-a luat mâna și a condus-o ferm câțiva pași mai încolo…Read more…

Mar 28, 2019 7 comments

Ger în Siberia

Sep 3, 2020By

Scriitoarea Margit Bartfeld-Feller ne-a fost prezentată în numărul trecut al revistei Baabel de către Mirjam Bercovici, care a cunoscut-o personal. https://baabel.ro/2020/08/margit-bertfeld-feller-un-cronicar-al-sortii-evreilor-ajunsi-in-siberia/ Articolul foarte emoționant mi-a trezit dorința să aflu mai mult și am luat legătura cu dna Bercovici. Ea a ales o povestire reprezentativă, pe care am tradus-o pentru cititorii revistei. Al Doilea Război Mondial era încă în toi și oamenii continuau să se măcelărească între ei. În nordul extrem al Siberiei domnea însă tăcerea, o tăcere apăsătoare și înfricoșătoare. Mii de evrei din Bucovina fuseseră aduși încoace. Fețele lor, care își pierduseră aproape orice aspect uman, purtau urmele foametei și ale mizeriei. Cei mai mulți mureau resemnați, în tăcere. Era deja martie, dar gerul amarnic nu voia să știe nimic de venirea primăverii și își arăta mai departe colții fioroși. O fată tânără și frățiorul ei se aventurau tot mai adânc în taiga înzăpezită, în căutare de lemne de foc. După ei trăgeau o săniuță. Mersul era greu prin zăpada adâncă, neatinsă cât vedeai cu ochii. Cei doi copii pășeau prin tăcerea încremenită fără a scoate o vorbă, cufundați în gânduri. Pe neașteptate au dat peste un hățiș de vreascuri. Read more…

Sep 3, 2020 11 comments

ŞCIOTKIN[1]– din amintirile unui pedagog timpuriu

Jan 27, 2022By

La începutul Celui de-al Doilea Război Mondial, în timp ce studiam la Academia de Muzică din Moscova, un prieten al tatălui meu m-a sfătuit să găsesc un post de profesoară la sat, acolo aş fi putut avea o şansă de a reduce impactul creat de foametea şi mizeria războiului. Deoarece nevoia de profesori de limba germană era mare, nevoie creată şi de perspectiva în creştere a războiului, erau acceptaţi şi cei care nu aveau studii formale, dar cunoşteau câte ceva din limbă. Mânată de necesităţile primordiale ale vieţii de zi cu zi, o viaţă grea de foame şi frig într-una din iernile cele mai crâncene ale acelor ani, am hotărât să fac o pauză în studiile mele de pian şi să accept postul oferit de Comitetul pentru învăţământ regional într-un sat din judeţul Balaşov, aflat lângă Volga. Sătucul se numea Pinierovka şi era unul, în care “lumpen proletariatul” local era prezent printre acei ţărani pe care foamea şi restriştea îi împinsese către orăşelele din jur, pentru a-şi găsi un post de muncitor angajat într-unul din micile ateliere sau făbricuţe îngrămădite la marginile orăşelelor. Gara era legătură şi, în acelaşi timp, poartă de ieşire către paradisul visat de toţi cei care îşi aduceau de afară gologanii cu care îşi întreţineau familii, fraţi, părinţi, uneori neveste şi copii, de multe ori nedoriţi. Un fum greu plutea asupra centrului, aşa fel încât de la un tren la altul abia izbutea să se împrăştie şi să ducă până la marginea aşezării izul încărcat de miresme de cărbune amestecate cu speranţă. Poate odată îşi vor găsi un alt loc, în afara sătucului sărac şi meschin.Read more…

Jan 27, 2022 9 comments

Islazul

Jun 1, 2023By

Multe zile de vacanţă ale nepoţilor mei le-am petrecut împreună cu ei, pe meleaguri vâlcene. Deseori colindam dintr-un sat într-altul pentru a fi cât mai mult în natură. Într-o zi, în urmă cu 10-12 ani, am luat cu noi și doi copii localnici care ne-au strecurat cu dibăcie printre grădinile gospodarilor, ca să ajungem mai repede într-un loc foarte frumos numit islaz. Acesta e spațiul în care sunt lăsate în voie să pască multe vaci, boi, oi, chiar și cai, după un obicei străvechi, dar noi aveam ca obiectiv și tufele cu mure. Deodată vedem la liziera pădurii o săteancă ieșită cu o vacă la păscut, rezemată de o bâtă groasă. Însoțitorii noștri, conspirativ, ne anunță că acea femeie e o nebună a satului și că trebuie s-o ocolim, altfel riscăm să arunce cu bâta după noi sau, în cazul cel mai bun, să ne ocărască. Nu știu de ce, dar am pus la îndoială spusele băietanului mai mare. Cu un curaj dat de privirea insistentă a femeii către grupul nostru, gândindu-mă că deja știe ce ni s-a spus despre ea, ne apropiem cu pași firești de drumeție. Când avem contact vizual suficient de bun cu femeia, o salutăm, iar ea ne întreabă în chipul cel mai firesc cine suntem. Read more…

Jun 1, 2023 8 comments

Glasul sângelui

Dec 12, 2024By

La Brno, în Republica Cehă, unde e stabilit de ani buni, fiul nostru cel mare are prin curte vreo patru pisici. Una din ele e privilegiata familiei. Vine și pleacă oricând vrea. Face exact ce facem noi la hotel, unde ne reîntoarcem de câte ori simțim nevoia. În rest, hălăduim ca să vedem cât mai multe obiective turistice.
Privilegiata duce o viață după pofta inimii. În casă are doar câteva restricții pe care le respectă cu rigurozitate. Privilegiul și l-a tras de la faptul că a fost foarte bolnavă, a avut un virus care a putut fi răpus numai după un tratament îndelungat. La una din consultații l-a zgâriat chiar pe binefăcătorul ei. Vina o purta numai fiul meu. Și i-am spus-o în față. Nu a pregătit-o psihologic, explicându-i detaliat pentru ce e supusă unor constrângeri într-o incintă medicală! Ca să nu fie agresivă și să nu mai pună ghearele în acțiune, a fost sedată. Acum, după repetate tratamente și după îndelungate monitorizări, e bine. A ajuns în situația să le privească pe suratele ei cu condescendență, acceptând să-și petreacă timpul și cu ele, în loc să huzurească prin casă. Are nevoie să se simtă liberă, fie și cu un confort diminuat.Read more…

Dec 12, 2024 11 comments

Puterea voinței

Jun 23, 2016By

Trei prietene stau la un pahar de vorbă. Junghiurile sunt subiectul principal. „Știu eu un remediu infailibil! Nu mă întrebi care?! Puterea voinței! Să vă spun o istorioară: O tânără cu loc de muncă foarte bun, dar foarte solicitant, s-a simțit rău o vreme, a mers la doctor și a aflat că are o boală gravă și s-ar putea să nu mai trăiască decât foarte puțin. Dorind să-și petreacă foarte frumos această ultimă perioadă, și-a luat concediu și a plecat într-o stațiune. Read more…

Jun 23, 2016 0 Comments

ANWAR

May 3, 2018By

Medicii israelieni au datoria să facă serviciu militar în rezervă până la vârsta de 51 de ani. Timp de câteva săptămâni pe an trebuie să activeze în diverse unități ale armatei. În cadrul serviciului de rezervă am fost trimis odată ca medic de batalion la o unitate din deșertul Arava, la granița cu Egiptul. În fiecare zi consultam pacienții din baza militară, iar apoi plecam cu o ambulanță, însoțit de sanitari militari, ca sa consultăm soldații din posturile care aparțineau de baza noastră. Unul din aceste posturi era la un punct de trecere a frontierei pentru camioane. În fața noastră se afla un post al armatei egiptene. Într-una din zile sanitarul postului m-a rugat să văd un bolnav neobișnuit. “E datoria mea, sigur că o să-l văd”, i-am răspuns. “Nu e un soldat de-al nostru, doctore, e un militar egiptean!” “Ce are?” ” Îl doare în gât, mi-a raspuns el, și are febră. La ei serviciul medical vine foarte rar, doar o dată pe lună”.Read more…

May 3, 2018 2 comments

Marfa

Sep 17, 2020By

Poetul Mircea Dinescu, disident fruntaș și antrepenor harnic, care deținea printre altele și un post de televiziune, m-a invitat să-mi ia un interviu. M-am simțit măgulit. Am mulțumit și am stabilit să vina a doua zi să mă ia cu mașina lui de pe Moșilor, unde locuiam, și să mergem împreună la Casa Scânteii, unde se afla postul de televiziune. A doua zi Mircea a tras mașina la trotuar și am intrat. Pe drum ascultam la radio, printr-un dispozitiv special pe care îl avea în mașină, ce se întâmpla la postul lui. Când am ajuns la intersecția Moșilor cu Eminescu, a cotit-o la dreapta, spre Piața Romană și a intrat cu mașina pe Bulevardul Dacia. Mie mi s-a făcut inima cât un purice. Din acea direcție era interzisă intrarea pe Bulevard. Un puhoi de mașini venea spre noi din direcția opusă. Dupa cum era și de așteptat, în scurt timp am fost înconjurați de un echipaj de trei-patru polițiști pe motociclete. Au oprit mașina și Mircea, la volan, a coborât fereastra. – Nu puteti continua, e sens interzis, au spus polițiștii. Mircea, calm, a scos capul pe fereastră. – Eu sunt Mircea Dinescu și mă duc la Casa Scânteii. Polițiștii au dus mâna la chipiu și au salutat respectuos. – Scuzați. Poate doriți o escortă?– Nu, mulțumesc. Nu e nevoie. Suntem deja aproape de Romană.Polițiștii, tot cu mâna la chipiu, s-au depărtat, dar abia după ce au fost siguri că suntem în afara oricărui pericol. Noi am continuat pe la Șosea spre Casa Scânteii. Read more…

Sep 17, 2020 7 comments

Viața ca o imagine

May 5, 2022By

Meir avea o zi grea, trebuia să termine un proiect de restaurare a unei clădiri vechi. A terminat seara târziu. Și-a întins mâinile cu satisfacție, s-a lăsat pe spătarul scaunului, a deschis radioul să asculte muzică, a dat însă de știri. Crainicul tocmai vorbea de un elicopter care s-a prăbușit în mare. Doi dintre membrii echipajului au supraviețuit, ceilalți doi nu au fost găsiți; câteva elicoptere și scafandri continuau să-i caute pe ceilalți piloți. Eran, fiul lui cel mic, era pilot de elicopter. De mic copil visase să fie aviator. Meir începea să se neliniștească, de două zile nu vorbiseră. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. A sunat la spitalul local, dar băiatul nu era printre răniții care au fost internați. După câteva ore a fost anunțat că Eran nu a fost printre supraviețuitori. Printre lucrurile care-i aparținuseră copilului său era și telefonul celular, pe care l-a descoperit abia cu o săptămână după înmormântare. După câteva zile a luat telefonul în mână – știa că aparatul care a fost găsit în apa sărată a mării nu va funcționa. A încercat totuși, dar în zadar. Soția lui, Revivit, l-a întrebat nedumerită: Ce rost are? Chiar dacă reușești să-l deschizi, tot ce vei găsi pe el îți va provoca doar durere și suferință. Vreau să văd ultimele clișee pe care le-a făcut, ele aparțin lui Eran și nouă.Read more…

May 5, 2022 2 comments

Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic

Jun 15, 2023By

Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând  prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au  adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie  nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…

Jun 15, 2023 11 comments

Bursucii de miere și hamsterii sirieni

Jan 9, 2025By

Această poveste este continuarea celor două fabule pe care le-am publicat recent în revista Baabel. În prima fabulă, șacalii hrăpăreți și aliații lor au pus stăpânire pe o porțiune din savană. Până la urmă ei au fost nevoiți să o părăsească, dar nu înainte de a-i da foc. În a doua fabulă asistăm la reînflorirea și repopularea savanei. La conducerea ei a ajuns Organizația Speciilor Unite (OSU) condusă de secretarul general corupt Furt, o hienă din rasa Aldheim. Bursucii de miere sunt animale mici dar curajoase. Au gheare lungi și colți puternici și nu se tem să-i înfrunte chiar și pe lei. Ca urmare, toate carnivorele au votat la OSU pentru expulzarea bursucilor din rezervație. Singura care era de partea bursucilor era Elefani, patroana elefanților, dar ea a fost mituită și a până la urmă a votat și ea pentru expulzarea bursucilor. Câțiva cititori m-au întrebat – și pe bună dreptate – ce s-a întâmplat mai departe, unde au dispărut bursucii și ce s-a întâmplat cu Elefani, trădătoarea.Read more…

Jan 9, 2025 16 comments

Menora

Feb 23, 2017By

În camera hotelului Galilei din Pisa unde erau cazaţi, Roni şi Alon analizară cu atenţie fotografiile. Câteva detalii le atraseră atenţia în mod deosebit. Într-un colţ al tabloului se distingeau în mod clar primele două etaje ale „turnului înclinat” aflat în construcţie. Acest detaliu arată fără echivoc locul (Pisa) şi data subiectului pictat. În celălat colţ al tabloului se află o coloană cu basoreliefuri aflată la intrarea principală în Duomo. A fost adusă oare Menora în catedrala din Pisa sau în altă clădire din Piazza dei Miracoli? In fine în tablou erau reprezentate un număr de feţe bisericeşti…Read more…

Feb 23, 2017 0 Comments

Terminalul 3

May 17, 2018By

De pe acest terminal pleacă tot Israelul în vacanță. Alte posibilități de călătorie nu prea există. Vaporul e pierdere de timp, cu trenul nu ajungi nicăieri. Să mergi cu mașina în Europa prin Siria? Acesta este doar visul utopic al unui optimist ca mine. Și ce simplu și frumos ar fi: Israel – Siria – Turcia – Bulgaria – România s-ar putea face în numai 2-3 zile! Singura alternativă este avionul. Check in, control de pașapoarte, control de securitate: scoate cureaua, laptopul, ceasul, celularul, cheile etc., apoi pune totul la loc și asta cel puțin de două ori, iar dacă schimbi avionul atunci totul se repetă. Dar ești în vacanță, bine dispus și hotărât să fi calm și vesel. Controlul de securitate este plin de riscuri. E nevoie de atenție maximă ca să-ți poți recupera toate obiectele personale. Eu am uitat de mai multe ori câte ceva.Read more…

May 17, 2018 2 comments

Vioara

May 16, 2019By

De tânăr, de la 11 ani, am bătut la poarta muzicii, dar încercările mele s-au sfârșit printr-un eșec zdrobitor. Mama n-a avut de unde să-mi ia o vioară. Locuiam la cămin şi direcția a pus mână de la mână şi mi-au adus o vioară. Cu ea m-am dus la conservatorul George Enescu din Iași, unde profesorul Pascu domnea suprem. El m-a luat la pian şi a lovit o clapă, BANG, s-a întors spre mine şi a zis: – Repetă sunetul.
Am repetat BING.
– Încă o dată.
A lovit clapa şi din nou BANG, eu de colo BING. După mai multe încercări nereușite s-a întors spre mine şi a pronunțat sentința.
– Băiete, n-ai ureche muzicală absolută. Nu ești bun pentru vioară, cel mult vei zgâria la scripcă, la nunţi, asta vrei?
Am început să scâncesc:
– Nu vreau asta, vreau să cânt Paganini.
Read more…

May 16, 2019 3 comments

Fata ridică un braț spre cer

Oct 2, 2020By

Pe Carl-Jacob nu îl fascina misterul care îi învăluia pe tinerii urmăriți cu suspiciune de englezi, administratorii Palestinei mandatare. În sinea lui, el socotea că acțiunile evreilor erau, mult prea des, disperate şi nesăbuite. Avea, însă dorința sinceră, câteodată chiar dureroasă, de a cunoaște și de a înțelege mai bine atât locul, cât și pe oamenii din partea locului. Avea și o oarecare experiență în mânuirea armelor. Vom vedea că și acest lucru ne va ajuta să înțelegem mai bine cele ce urmează. Trecuseră opt ani de când Carl-Jacob părăsise Germania, în 1934, la vârsta de 25 de ani. Într-o seară de august a anului 1942, la curt timp după ce se angajase ca paznic la abator, Carl-Jacob primi o misiune specială. Din jeep-ul oprit lângă intrare coborâse bătrânul Grechevski. – Dă-mi arma și cartușele! În noaptea asta te înlocuiesc eu. Hagana are nevoie de tine în altă parte!Read more…

Oct 2, 2020 7 comments

Peter Rosenthal: În capcana timpului (3)

Jun 2, 2022By

Rana emigrării se vindecă cu timpul, sau măcar nu mai doare, rămâne doar ca o ezitare într-un moment în care aș fi preferat să fiu alert. icatricea însăși nu doare, rămâne numai un defect în suplețea țesutului sănătos, o fisură umplută cu un material provenit dintr-un strat mai profund. Rănit e și limbajul. Cuvintele nu se potrivesc pentru a descrie emigrația. „Emigrație” – cuvântul e și el o cicatrice. Când ajung la el mă opresc, pentru că îmi sugerează lucruri care parcă nici nu se referă la mine. Cuvintele sunt ca și confecțiile: dacă de la bun început nu ți se potrivesc, oice ai face nu ajută la nimic, prea strâmt, prea scurt, prea lung… Exil sună mult prea patetic, fugă – prea aventuros, plecare – nu spune nimic, transfer – un coșmar, refugiat – un atavism, călător – o glumă proastă. Dar oricum am numi faptul, cicatricea rămâne, de o parte textura copilăriei mele la Arad, de cealaltă parte țesutul viu al speranței într-un viitor mai bun la Köln. Pentru procesul de cicatrizare prefer vocabularul medical, cu expresii latine, care e mult mai exact. Medicii vorbesc despre vindecare primară și secundară. Vindecarea primară, cu o cicatrice minimă sau deloc, duce la refacerea completă a țesutului, restitutio ad integrum. La arsuri și inflamații vindecarea e secundară, se face „pe ocolite”. Au loc procese imunologice complexe de transformare a țesuturilor și de cicatrizare. La început nici nu m-am simțit rănit. Totul mi s-a părut mai degrabă o mare aventură. Tot ce mi-ar fi putut pune planurile sub semnul întrebării a fost refulat sau reinterpretat. Am urcat în trenul realității de atunci cu speranța că pentru mine totul se va aranja. Read more…

Jun 2, 2022 3 comments

Țânțarul nostru (nu) cel de toate zilele

Jul 13, 2023By

O dimineață de vară târzie, pe peronul gării. Se anunță că trenul are o întârziere de 7 minute, dar conform tradiției poate fi și mai rău. E deja cald și simți canicula chiar dacă ai găsit un loc pe o bancă umbrită de un imens panou publicitar. Se pare că în ciuda încălzirii globale, pe aici, pe la mine, această noțiune nu e cunoscută, dar nu e exclus ca surprizele să apară pe parcurs. Încerc să citesc ziarul de dimineață, dar o muscă îmi descoperă existența și dovedește interes pentru părțile mele tegumentare neacoperite de îmbrăcămintea estivală. Experiența acumulată timp de zeci de ani mă ajută să mă descotorosesc de musafirul nepoftit și cu o lovitură puternică a palmei pe celălalt antebraț transfer inamicul în lumea de apoi. Dar cum se știe, unii nu învață sau nu apucă să învețe de la semenii lor, așa că istoria se repetă și eu am din nou succes, nechemata e terminată, tot dintr-o lovitură. – Ești expert în vânătoarea de țânțari, mi se adresează cu o oarecare admirație tânărul așezat lângă mine, și el în așteptarea trenului. Interlocutorul meu pare a fi student, dar mai ”bătrânel” ca orice alt student din lume, probabil o fi petrecut câțiva ani buni în armată, îmi spun. E în pantaloni scurți, o bluză fără mâneci și sandale care par a fi de-un leat cu papucii mei de acasă.Read more…

Jul 13, 2023 13 comments

Amintiri melancolice din epoca de aur a vieții mele

Jan 23, 2025By

Dezastrul a început într-o după-amiază ploioasă de septembrie. Un dispozitiv monstruos, numit forceps, m-a apucat de cap și m-a smuls fără milă din refugiul meu confortabil și plăcut încălzit, aducându-mă „la lumina zilei”, cum îi place acestor măcelari neîndemânatici să spună. Lumina zilei, ha? A fost violență, forță brută, nimic altceva. Dragi colegi de suferință, victime ale nașterii neașteptate și nedorite, vă prezint aici, așa cum ați dorit, autobiografia mea. Dar permiteți-mi să clarific un lucru de la început: mă voi limita la singura perioadă demnă de menționat – timpul dinaintea „intervenției”. Tot ce a urmat e mai bine dat uitării. Dar acele câteva luni… ei bine, ele au fost fericire pură: răsfăț non-stop într-un centru de wellness cu pensiune completă – un paradis cum nu s-a mai văzut. Totul a început modest: Eu, minuscul și amorf ca o bobiță, pluteam fără țintă până am găsit o cută primitoare a mucoasei uterine, care părea să mă aștepte. Primul meu gând? „Aici îmi place, aici mă așez!” Și am avut perfectă dreptate: de îndată ce m-am stabilit, am primit un confort de locuit de primă clasă, mâncare à la carte și o senzație de liniște deplină – așa se trăiește! Aici am putut să cresc și să mă dezvolt fără griji. E adevărat, m-am îngrășat rapid câteva grame, dar cine m-ar putea învinui, când aveam parte de o asemenea ospitalitate? Pe scurt: „bucătăria mamei la superlativ”. Lipsa de spațiu care avea să urmeze mi se părea pe atunci la fel de îndepărtată ca următoarea ovulație.Read more…

Jan 23, 2025 12 comments

Menora (continuare)

Mar 9, 2017By

După cazarea la hotelul Colosseo Gardens, primul drum al celor doi anchetatori de la Elyon a fost la vestitul Arc al lui Titus. Au fotografiat cu meticulozitate fiecare detaliu al monumentului, sperând că metoda folosită cu micul tablou aflat la Duomo din Pisa va aduce date suplimentare. Arcul lui Titus era aproape de Forul Roman. A fost construit în anul 81 de împăratul Domițian, după moartea fratelui său mai în vârstă Titus, pentru a comemora victoriile acestuia, inclusiv asediul Ierusalimului (70) şi cucerirea Iudeii. Read more…

Mar 9, 2017 0 Comments