In memoriam: Academicianul Mendel Haimovici (1906 – 1973)

De curând s-au împlinit cinci decenii de când academicianul Mendel Haimovici a plecat în împărăţia cerurilor, în lumea veşniciei. Dedicăm aceste rânduri, însoţite de omagiul neuitării, memoriei cunoscutului matematician şi mecanician, fondatorul Departamentului de Mecanică al Şcolii matematice ieşene. Mendel Haimovici s-a născut la Iaşi, în 30 noiembrie 1906, într-o familie evreiască. Studiile liceale le-a urmat la prestigiosul Liceu Naţional din orașul natal. În anul 1930 a absolvit Secţia de matematică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii ieşene. Imediat după absolvire a fost numit asistent în cadrul facultăţii şi a devenit colaborator apropiat al foştilor săi profesori, Alexandru Myller şi Octav Mayer. În anul 1933 şi-a susţinut doctoratul în Italia, sub îndrumarea profesorului Tullio Levi-Civita, cu o teză din domeniul mecanicii fluidelor. În anul 1940, datorită aplicării legilor rasiale introduse în România de guvernul Ion Antonescu, a fost exclus din învăţământul românesc. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a avut dreptul să predea doar la Liceul Evreiesc din Iaşi. La încheierea războiului a fost reintegrat în cadrul corpului didactic universitar ieşean, a fost numit profesor universitar şi a devenit şeful Catedrei de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe.Read more…

Sanda (I) – Cum ne-am cunoscut, ne-am logodit şi ne-am căsătorit

Am început să scriu aceste rânduri amintindu-mi de emoționanta poveste de dragoste cu regretata mea soție Dr. Sanda Toivi, care nu a fost afectată nici de răstimpurile în care am fost obligaţi să trăim la distanţă unul de altul, de problemele noastre medicale și spitalizările survenite, de călătoriile peste hotare, de prietenii noștri și în final de tragica noastră despărțire prin trecerea Sandei într-o lume mai bună. Mi-am întâlnit viitoarea soție la Templul Coral Ploiești, cu ocazia sărbătorii de Roș Hașana din anul 5721. La ieșirea din sfântul lăcaș, S. îmi face cunoștință cu Sanda Brucăr, studentă la facultatea de medicină din București. Era nou venită în oraș, din Brașov, tatăl ei fiind numit recent director la întreprinderea textilă Dorobanțul Ploiești. Ne-am dus apoi cu toţii la plimbare pe bulevard.Read more…

O (posibilă) știre bombă

Tocmai am primit o ştire… bombă. Cică zilele acestea s-ar fi semnat un acord de cooperare reciproc avantajoasă între partidul AUR (Alianța pentru Uniunea Românilor) din România și partidul Otzma Yehudit (Puterea evreiască) din Israel. La ceremonialul de semnare, care s-a desfășurat în Aula Mare a Facultății de Medicină din Iași, au participat președinții celor două partide – George Simion și respectiv Itamar Ben-Gvir. Domnul George Simion a recunoscut cu acest prilej că în trecut a avut vederi mai extremiste, dar acum s-a domolit. Domnul Ben-Gvir a replicat că își înțelege perfect omologul, căci și el însuși s-a moderat, iar ca dovadă a dat jos din salon portretul fostului său idol, Baruch Goldstein, cel care a omorât 29 de arabi în timpul unei rugăciuni la o moschee din Hebron. “Și acum mai încerc un sentiment de tristețe când văd gaura rămasă în perete, dar politica cere sacrificii“ – a adăugat domnul Ben-Gvir. Ceremonia a fost amânată de câteva ori, căci în trecut partidul AUR arătase simpatie pentru mareșalul Antonescu, însă doctorul Ben-Gvir a afirmat că după un studiu amănunțit al problemei a constatat că mareșalul nu a omorât nici măcar un singur susținător al partidului Otzma Yehudit…Read more…

Cum mi-am petrecut războiul. Ziua a doua.

Copiii mei îmi trimit filmulețe care te învață cum să-ți baricadezi eficient casa. Asta indică starea de panică în care s-a ajuns. Până acum, fetele mele nici nu știau precis unde-și țin cheile apartamentelor. De ieri însă, teama că nu mai poți fi în siguranță în propria casă a pus stăpânire pe toți. Analistul politic Ovidiu Raețchi scrie că timp de câteva ore, peste un secol de istorie s-a evaporat și Sderot 2023 a devenit Chișinău 1903, locația unui pogrom de tristă amintire care l-a făcut atunci pe poetul Chaim Nahman Bialik să scrie poemul “Orașul măcelului”. Statul Israel a fost creat și ca o poliță de asigurare pentru evreii din toată lumea că acest gen de masacre nu se vor putea repeta. Însă în ziua de ieri, această poliță nu a avut acoperire. Imaginile venite de pe front – da, acum îi putem spune așa – sunt cutremurătoare. Într-una din ele, teroriștii din Hamas au luat ostatecă o femeie bătrână, poate chiar supraviețuitoare a Holocaustului, în chiotele de bucurie ale gloatei. Pe imaginile care îmi parvin pe telefon prin WhatsApp nici nu vreau să mă uit. Citesc statistici în ceea ce privește numărul victimelor. Ulterior statisticile devin nume, iar mai târziu chipuri. Îi vezi acolo, copii cuminți, în fotografii liniștite de familie, figuri adolescentine care nu se vor mai maturiza niciodată. Ar putea fi acolo propriul tău copil, chiar îi și seamănă un pic. Read more…

”Tăvălugul”

Ještěd este cel mai înalt vârf din creasta Ještěd-Kozákov a Munților Jizěrské din nordul Republicii Cehe. Are 1.012 metri înălțime și este simbolul orașului Liberec. Pe vârf se află restaurantul ”Turnul Ještěd”, hotelul și turnul de televiziune proiectat de Karel Hubáček. Poți ajunge pe vârf fie cu mașina, fie cu telecabina. Muntele are și o stațiune de schi, iar zona este de un pitoresc aparte. Fiul meu cel mare s-a stabilit în Cehia. Eu îi iubesc pe cehi pentru că i-au permis, lui și întregii familii, să se integreze în cultura și viața lor, dar și pentru că au pus în valoare un munte care are puțin peste 1.000 de metri înălțime, adăugându-i alte mii de metri prin faima câștigată și dându-i o vizibilitate turistică deosebită. În vara anului 2017, fiul meu ne-a organizat o excursie de câteva zile, în principal pentru a ajunge pe acest vârf, dar și pentru a vedea alte câteva obiective turistice întâlnite în drum. A închiriat o mașină cu opt locuri, ca să nu fracționeze grupul format din trei nepoți și patru adulți. Din Brno am ajuns aproape de zona de vizitat și ne-am cazat la un hotel obișnuit. Noi, bunicii, am fost ”repartizați” în aceeași cameră cu mezinul dintre nepoți, care avea atunci 11 ani. Nepoții cei mari au ocupat singuri o cameră cu două paturi. Știți cum e când cresc! Read more…

Duminica tristă

În periplul nostru european de 5.300 km din toamna lui 2022, fiul meu și cu mine ne-am petrecut orele de călătorie ascultând muzica pregătită de el pe un playlist alcătuit cu multă atenție și grijă. Fiind un exeget al mai multor curente muzicale, exegeză venită din pasiunea lui excepțională pentru muzică, el a selectat muzica aleasă în funcție de țările și regiunile prin care treceam. Pentru multe din trupele sau soliștii ascultați, Mircea avea pregătite și poveștile lor, care ne-au însoțit audițiile. Așa se face, de exemplu, că ore întregi am ascultat Beatles, în timp ce el conducea foarte bine și îmi livra fel de fel de detalii despre cum luaseră naștere melodiile lor. M-am scăldat în muzica lor pe care o iubesc de zeci de ani la fel de mult, prețuindu-i la fel de intens ca întotdeauna, dar muzica Beatles-ilor a fost un bonus, fiindcă prin Marea Britanie nu am trecut. Pentru cei care locuiesc aproape de granița maghiară, toate ieșirile în Occident trec prin Ungaria, astfel că Mircea pregătise muzică și povești interesante de aici. Am discutat îndelung despre fenomenul ciudat apărut aici după Primul Război Mondial și accentuat cu ocazia crizelor economice din anii interbelici. După Marele Război, Ungaria a fost cuprinsă de un soi de ciudățenie, o epidemie de depresie și sindrom post-traumatic care a condus la un număr foarte mare de sinucideri. Budapesta, încântătoarea capitală a țării, a ajuns să fie supranumită ”orașul sinucigașilor”, atât de mulți oameni alegeau să-și curme viața aruncându-se în apele Dunării. La un moment dat s-au instituit chiar patrule – ambarcațiuni care vegheau pe sub poduri ca să-i salveze pe sărmanii disperați care alegeau să-și pună astfel capăt zilelor. Vina pentru aceste gesturi extreme o purta nu numai atmosfera de după război, ci și o melodie extrem de tristă, difuzată frecvent, scria presa vremii. Este cântecul Szomoru vasárnap sau Gloomy Sunday (Duminica tristă), compus de pianistul maghiar Rezső Seress…Read more…

Pilotul „anti-Ulise”

Spre vest şi, apoi, spre sud. Aceasta a fost direcţia ultimului drum al lui Ulise – în viziunea dantescă – şi, conform majorităţii indiciilor, tot aceasta ar fi fost direcţia ultimului zbor al aeronavei 9M-MRO care efectua zborul MH370 al cărui  final a rămas neelucidat. Articolul îşi propune pe de o parte, o analogie – datorită traseului urmat atât de corabia lui Odiseu cât şi de avionul pilotat de Z. A. S. –, pe de altă parte o antiteză între personajul Ulise – aşa cum apare în Divina Comedie – şi pilotul Z. A. S. Deşi cutia neagră a avionului nu s-a găsit, există indicii destul de clare a ceea ce s-a putut întâmpla. CERCUL AL VIII-LEA INFERNAL, BOLGIA A VIII-A, SÂMBĂTĂ, 9 APRILIE 1300, UNDEVA ÎNTRE ORELE 7 ŞI 13. Dante se întâlneşte cu Ulise şi cu Diomede, ambii fiind învăluiţi în aceeaşi flacără care, însă, e despicată la vârf. Află – indirect – că motivul pentru care sufletele lor au ajuns în zona destinată sfătuitorilor de înşelăciune (sau a sfătuitorilor de rele după alte surse) îl constituie isprăvile făcute atât în timpul Războiului Troian, cât şi după. Fiind dornic de cunoaştere, i-a determinat pe marinarii din subordine să exploreze lumea, depăşind limitele admise navigaţiei, deşi ştia nu numai că nu procedează corect, dar îi determină şi pe alţii să încalce legea divină. AEROPORTUL DIN KUALA LUMPUR, 7 MARTIE 2014 ORA 16:42 UTC (8 MARTIE 2014, ORA LOCALĂ 0:42) Aeronava Boeing 777-200ER, înregistrată cu indicativul 9M-MRO, efectuează zborul MH370 cu destinaţia Beijing. Dispare de pe radar la 37 minute de la decolare,Read more…

Migdal, pe malul Mării Galileii

Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate.  Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii…  Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva.  Desigur!  Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin.  Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile.  Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…

Sunetul muzicii – de la Mozart la Festivalul de la Salzburg

În timp ce vreo 170.000 de swifties cu paiete și cu pălării de cowboy se îndreaptă spre Viena pentru concertele lui Taylor Swift, eu părăsesc orașul pentru Festivalul de la Salzburg. Unele dintre prietenele mele – din generația mea, se înțelege – se pregătesc să strălucească în bluze sau fuste cu paiete, dar eu am preferat să-mi cumpăr o rochie nouă pentru Don Giovanni. Nu este o povestire scrisă cu naivitate sau indolență, acum când lumea arde. Să nu credeți că vor urma rânduri despre niște babe care se piaptănă. Există artiști care au schimbat lumea. Hype-ul pentru turneul de concerte a lui Taylor (la 34 de ani, cu o avere estimată la 1,3 miliarde USD), a făcut să crească din nou inflația într-o Europă bântuită de criză economică, de conflicte sociale și de tenebrele trecutului. Îmi pot imagina cum, în secolul al XVIII-lea, oamenii au perceput “copilul-minune” Mozart exact cum i-am admirat noi pe Michael Jackson, Britney Spears sau Ciley Myrus. La fel ca aceste vedete ale muzicii pop, ale căror părinți au devenit managerii și directorii de marketing ai propriului copil, și “Wolferl”, cum era alintat de tatăl lui, Leopold, a avut aceeași soartă. Leopold, el însuși muzician, a considerat talentul extraordinar al fiului ca pe un dar al lui Dumnezeu și a dorit să arate lumii întregi – pe atunci Europa –  virtuoz al pianului și al compoziției la numai 6 ani. Mozart a trăit la Viena poate ca Amy Winehouse, Kurt Cobain sau Elvis Presley, în petreceri opulente, apartament luxos, având o slăbiciune pentru haine extravagante și descoperirea unor noi voci feminine pentru operele sale. Starurile pop au lăsat în urma lor averi spectaculoase, drepturi de autor, pelerinaje la Graceland sau Neverland Ranch.Read more…

Omul care stătea în cap

Este începutul lui decembrie. Stau pe un fotoliu pe iarbă, lângă piscină, cu o cafea în mână și mă bucur de soarele blând. Iarna încă nu se arată. E sâmbătă dimineața, nu e multă lume, e liniște, oamenii conversează în surdină. De departe se aude bătaia mingilor de tenis de pe terenul apropiat. Din difuzor se aude o muzică plăcută, șlagărele anilor 60-70-80. Simion (nu e numele lui adevărat, de fapt nu știu cum îl cheamă) se așază nu departe de mine. E un bărbat înalt, zdravăn, de vreo 60-70 de ani. Precis că a făcut sport de performanță, îmi spun. Nu știu nimic despre el, decât că e vorbește limba rusă. E client vechi al piscinei, dar se ține departe de ceilalți. Mă roade curiozitatea să aflu cine e acest Simion, dar nu îndrăznesc să intru în vorbă cu el. Într-un colț, lângă un mic bazin cu pești roșii, e o statuie a lui Ben Gurion, în costum de baie, bronzat și stând în cap. (Se știe că lui Ben Gurion îi plăcea să stea în cap.) O fetiță de vreo 5-6 anișori privește nedumerită statuia și o întreabă pe bunica ei: – De ce stă nenea acesta în cap? – Știi cine e nenea acesta? – o întreabă la rândul ei bunica. – Da, răspunde fetița. E Ben Gurion, cel care a creat Statul Israel. Dar nu mi-ai spus de ce stă în cap. – Așa putea să se gândească mai bine, improvizează bunica. Îmi place răspunsul ei. În timp ce mă desfăt la soarele prietenos, reflectez la anul care e pe terminate. În nord e armistițiu cu Hezbollah, în drum spre o înțelegere politică cu Libanul, care ar duce la încetare ostilităților pentru o perioadă mai îndelungată.Read more…

Europa încotro?

Cred că mii de oameni cărora le pasă ce se va întâmpla cu continentul nostru își pun această întrebare și nu primesc răspuns. Oare este vina noastră că nu am prevăzut această despărțire brutală de partenerul nostru, America, respectiv Statele Unite, pe care, de secole, o vedeam ca un exemplu de urmat. Aveam în față democrația, libertatea, țara tuturor posibilităților și nu vedeam sau nu voiam să vedem alături și egoismul pronunțat, izolaționismul, parvenitismul, aprecierea persoanei în funcție de succesul material obținut, ridicarea pe culmi a celor care s-au îmbogățit excesiv, fără să cercetăm mijloacele folosite. Despre bogătașii americani se spunea că numai primul milion câștigat e greu și că nu trebuie cercetat cum au reușit să-l câștige. Și avem nenumărate exemple ale primei generații de milionari americani din secolul al XIX-lea mai ales, din perioada goanei după aur, care au trăit și au acționat în sălbăticie, dormind cu pistolul sub pernă și folosindu-l cu prima ocazie. Nu vreau să spun că așa a acționat întreaga societate americană; milioane de oameni cinstiți au muncit din greu, au desțelenit pământul, au construit căi ferate, numai că aceștia nu prea s-au îmbogățit. În societatea americană s-a impus o dublă morală: cea a muncii cinstite și cea a succesului în afaceri pe căi neortodoxe și adesea oamenii erau calificați, apreciați după aceste succese.
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Să nu uităm nici sacrificiile pe care poporul american le-a adus, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa. Este adevărat că Statele Unite s-au implicat în război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești. război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești.
Nu vreau să fac o istorie a prezenței americane în Europa după terminarea războiului, a acelui plan Marshall care a ajutat refacerea rapidă a Europei de Vest. Că a fost teama de comunism, de avansul forțelor rusești până la Atlantic, nu are importanță. Important este că au fost prezenți, că au ajutat Europa, că s-a putut conta pe America, Statele Unite reprezentând și esența NATO.
Poate aici am greșit noi, europenii.Read more…

Ecou la Lista medicilor evrei din Cluj

În ediţia din 6 octombrie am publicat Lista incompletă a medicilor evrei din Cluj, făcând apel cititorilor să o completeze şi, dacă ştiu, să povestească întâmplări despre medicii evrei din Cluj. Am primit câteva ecouri pe adresa revistei şi alte câteva rectificări pe adresa personală. Împreună cu Johanan Vass am decis să înfiinţăm o rubrică specială pe această temă, unde să publicăm informaţiile cele mai relevante. Iată un ecou, primit de la dl. Oscar Herzlinger, care vine în completarea uneia dintre comunicările de la simpozion, scrisă de Daniel Lőwy Read more…

Andrei Schwartz

În primii ani după emigrarea în Israel, am citit presa în limba română din noua mea țară . Odată cu trecerea vremii am început să citesc mai mult în limba ebraica și engleză, ziarele în limba română din Israel mi-se păreau prea „regionale” care se adresa unui public limitat din punct de vedere geografic. Prin intermediul profesorului G. Gurman (Gabriel Ben meron), colegul si fostul meu șef , am făcut cunostință cu revista online Baabel. Clickul dintre revistă si mine s-a produs la prima vedere.Read more…

Stagiarul din Düsseldorf

În dimineața unei zile de iulie 1999, când în sfârșit studenții de medicină și cei de la cursul de paramedici erau în vacanță, la sala de operații unde lucram a apărut un student de medicină german, aflat în schimb de experiență la spitalul nostru.– Mă numesc Peter Ritter, sunt student în anul patru la Facultatea de Medicină din Düsseldorf. Pe perioada verii am ales ca loc de stagiu de vară Centrul Medical Universitar din Beer Șeva. Mă acceptați?Read more…

Reflecţii târzii

Se întâmplă des, când aud sau citesc amintiri relatate de supraviețuitori sau de urmașii celor pieriți, simt un nod în gât. Durerea este de cele mai multe ori însoțită de un lanț de gânduri negre și de adânci mustrări de conștiință. Ultima ,,criză” de acest gen a fost provocată la vederea documentelor care mi-au parvenit de curând, prin intermediul unei prietene. Este vorba de acte întocmite la sosirea tatălui meu și a unchiului meu la Auschwitz, iar după aceea la Buchenwald. La vederea scrisului de mână care a întocmit documentele amintite de la Auschwitz și Buchenwald, o sudoare neplăcută mi-a umplut spinarea: stilul era impecabil, rece ca gheața iernilor poloneze și atât de impersonal cum numai scrisul unei persoane care înregistrează astfel de date poate fi. Cifrele și literele acestei înfiorătoare contabilități sunt perfect aliniate, asemenea barăcilor și gardurilor cu care ne-am obișnuit privind paginile cărților cu imagini-mărturii ale groazei.Read more…

Întâlnire cu trecutul

– Domnul Schwartz? – m-a întrebat recepționerul hotelului. Tovarășul colonel vă așteaptă în camera 203, etajul doi. Nu mă simțeam în apele mele, eram tensionat, era prima dată când aveam de-a face cu autoritățile și încă cu Securitatea. Trecuseră mai bine de șase săptămâni de când am fost la Ambasada Israelului, în primăvara anului 1984, pentru a mă interesa de singurul meu unchi, kibuțnic, care nu mai dădea niciun semn de viață…– Sunt colonelul Aioanei, s-a prezentat un om între două vârste, cu părul cărunt, într-un trenci albastru. Sunt interesat de motivul pentru care ați fost la Ambasada Israelului. I-am relatat toate amănuntele. Au urmat o serie de întrebări legate de persoana și familia mea, după care am fost rugat să aștern pe hârtie tot ce i-am povestit. Mi-a cerut un număr de telefon, după care ne-am despărțit. Presimțeam că nu a fost ultima noastră întâlnire…Nu mult după întâlnirea cu securistul am primit de la unchiul meu o scrisoare în care îmi explica motivul pentru care nu l-am găsit. În scurtă vreme am fost din nou invitat la o convorbire cu colonelul, în care mi-a cerut încă o dată să-i dau în scris tot ce s-a întâmplat la Ambasada Israelului.Read more…

O scrisoare din timpul Cruciadelor, găsită în gniza din Cairo

Ne aflăm în vara anului 1099. Armata Primei Cruciade a împresurat zidurile Ierusalimului. A fost un asediu greu, cruciații au suferit de foame și de sete nu mai puțin ca cei din cetate, pentru că în jurul Ierusalimului nu se găseau provizii. Nu erau nici păduri, iar cruciații aveau nevoie de lemn pentru a construi turnuri de asediu, scări pentru a urca pe ziduri. A fost nevoie să aducă lemne din Samaria și să distrugă o întreagă flotă genoveză aflată în portul Iafo pentru a folosi lemnul. Nici Ierusalimul nu era în condiții prea bune, abia cu un an în urmă trecuse prin încă un război, stăpânirea selgiucidă fiind înlocuită cu cea fatimidă. După un asediu care a durat peste o lună, Ierusalimul a fost cucerit de forțele cruciate. A urmat un masacru îngrozitor, martori ai vremii povestesc că războinicii umblau prin băltoace de sânge până la glezne. După unele păreri, masacrul a avut loc nu numai din cruzime, ci din dorința cruciaților de a „curăța” locurile sfinte de prezența „necredincioșilor”. Evreii au luptat pe ziduri cot la cot cu musulmanii. O cronică musulmană povestește că atunci când cruciații au năvălit în cetate, evreii s-au refugiat în sinagoga lor. Cruciații i-au dat foc și ei au pierit cu toții. Dar ceea ce scrie în cronici nu este neapărat adevărul…Read more…

Ierusalimul ieri și azi: Schimbările din ultimii 50 de ani, așa cum le-am trăit eu însumi (II)

Populația și imigrația Numărul exact al locuitorilor Ierusalimului de acum 50 de ani nu este cunoscut, erau probabil vreo 12.000 de suflete, o jumătate musulmani și cealaltă jumătate evrei și creștini: cei mai mulți erau greci, apoi catolici, armeni, copți, sirieni, abisinieni, protestanți, etc. Acum populația a urcat la cca. 50.000 de locuitori. (Unii cred că sunt mai mulți, dar după părerea mea se înșeală.) Cel mai mult a crescut numărul evreilor. S-au mai adăugat germani, americani, ruși, etc. Fiecare grup își are propriile locașuri de rugăciune. S-au înmulțit mai ales sinagogile și bisericile. Pelerinii au fost dintotdeauna o parte importantă a populației…Creșterea populației a rezultat în primul rând din imigrație. Țara Sfântă și mai ales Ierusalimul exercită o puternică atracție asupra oamenilor din toată lumea. Dintre imigranți cei mai mulți sunt evrei, mai ales din Rusia și Polonia, dar și din Valahia și din Imperiul Austro-Ungar, mai puțini din Germania și America. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: Liszt – Anii de pelerinaj

Călătorind separat, Franz Liszt şi Marie d’Agoult au ajuns la Basel. Dar îndrăgostiţii au rămas acolo numai o săptămână. În aceste câteva zile au hotărât că Geneva va fi ultimul lor adăpost. Geneva, unde se vorbea franceză, părea un loc liniştit, relativ izolat şi îndepărtat de Paris şi de scandalul ce s-a produs în urma fugii lor. Liszt şi Marie au pornit spre Geneva. În drum au făcut mai multe excursii prin Elveţia. Au ajuns la Bodensee şi după câteva zile la lacul Wallenstadt, au trecut prin pasul Gotthard etc. După o lună de călătorii au ajuns la Geneva. Întâmplarea a făcut că tocmai atunci s-a deschis conservatorul din Geneva, unde Liszt a devenit profesor pentru studenţii avansaţi.Read more…

Nu uita, ceasul istoriei va bate mereu!

Pacientul J.K. e o bagatelă medicală. Deși este internat în cea mai renumită clinică de cardiologie din Viena, acest caz nu poate fi publicat în nicio revistă, simptomele bolii lui sunt cele tipice unei societăți apuse, ale cărei actori, acum în 2009, sunt deja decedați. Unii au fost condamnați la moarte, alții s-au strecurat în anonimatul maselor. „Ceasul biologic al celui de-al Doilea Război Mondial a expirat”, menționa Eli Rosenbaum. După război J.K., fostul gardian din lagărul de concentrare de la Trawniki, a reușit să-și ascundă identitatea și să emigreze cu familia în Statele Unite. Acum, la 84 de ani, este apatrid, țintuit de boală într-un pat de spital. Citeam un articol în care pacientul, expulzat din Statele Unite, fiindu-i retrasă și cetățenia americană, declara la sosirea lui în Austria, în urmă cu câteva luni: „Nimeni nu mă vrea! Pentru că eu am fost acolo, la Trawniki, în acea noapte. Dar eu abia sosisem, masacrul se sfârșise, mii de morți zăceau în gropi”. În 1986, cazul Waldheim a ajuns o temă internațională. Fostul secretar general al ONU, candidat la președinția Austriei, și-a explicat trecutul de ofițer în armata nazistă. De fapt e un statut al unei generații care nu a vorbit pentru a-și clarifica situația și a putea merge mai departeRead more…