De curând (în 13 iunie 2024) a plecat din această lume, la vârsta de 95 de ani, Dora Şitnovitzer – o prietenă dragă, cititoare fidelă a revistei Baabel. Era singura care primea revistă în format tipărit, întrucât nu avea computer. Medicul îi recomandase să se ferească de ecranul luminos, nociv pentru ochii ei slabi. Dora nu era doar o cititoare fidelă, ci şi o distribuitoare voluntară a revistei Baabel către un public pentru care accesul online era prea dificil. Prietenia Dorei a fost un dar postum al mamei mele. Mama o cunoscuse în anii 1945-46, când amândouă locuiau în căminul de pe strada Paris (Papp utca) din Cluj, unde erau găzduiţi tinerii supravieţuitori orfani reveniţi din deportare, care nu mai aveau nici casă, nici bunuri, nici rude la care să locuiască. Read more…
Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n. (Ideea nu a fost chiar originală. Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n. Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.) Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei. Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel. Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele. Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă. Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc. Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…
Mulți dintre noi sunt convinși că viroza este o simplă răceală și de aceea nu se vaccinează. Mulți, în speciali tinerii, nu au auzit de pandemia de gripă din 1918-1920, cauzată de virusul gripei A, subtipul H1N1, care a invadat tot globul, a afectat o treime din populația lumii (în jur de 500 de milioane de oameni) provocând circa 50 de milioane de morți. (Datele furnizate în acei ani nu sunt exacte.) După dezastruoasa pandemie COVID-19 (2019-2023), am crezut că vom avea puțină tihnă de bolile virale grave, dar anul acesta virusurile gripale au devenit din nou periculoase. La ora actuală s-au depistat multe cazuri de gripă A și B. Spitalele din Israel sunt supraaglomerate, pline de bolnavi care suferă de gripă gravă. De exemplu, acum câteva zile, zece ambulanțe au fost nevoite să aștepte ore în șir ca să se elibereze paturi în secția de urgențe a spitalului Kaplan din Rehovot, de care aparținem și noi. Epidemiologii au raportat la radio Israel Kan (B) că din decembrie 2024 până la mijlocul lui ianuarie 2025 au decedat de gripă 20 de persoane; printre ei se află și patru copii care erau perfect sănătoși înainte de a se îmbolnăvi de gripă.Read more…
În holul spitalului Soroka un pianist de culoare interpreta la un pian alb Sonata Lunii de Beethoven, în mijlocul unui du-te-vino, în toiului războiului cu Hamasul. Aparținători ai bolnavilor, soldați, personal medical, religioși care se rugau, voluntari care îți ofereau prăjituri, cafea și mai știu eu ce, toți se opreau pentru un moment să asculte această piesă de pian diafană și inimitabilă în frumusețea ei. Pentru un moment, muzica era mai importantă decât războiul și urletul avioanelor. L-am mai auzit și cu alte ocazii, în perioade mai liniștite ale războiului, interpretând Liszt sau Chopin. Într-una din zile m-am oprit să privesc cum își mișca degetele pe claviatură. Nu e un amator, mi-am spus. Nu mi-am terminat bine gândul, când am auzit că mi se adresează: – Dumneata cânți la pian? Mă studiezi ca cineva care cunoaște pianul.Read more…
Ştiam din sursele documentare că Klara s-a stins din viaţă în 2002, dar speram să aflu mai multe despre viaţa ei de după război, de la rudele din Košice, în primul rând de la fiul ei Ivan, profesor la Gimnaziul Šrobarova. Am trimis un e-mail pe adresa acestei şcoli bine-cunoscute, expunând subiectul investigaţiilor mele şi exprimându-mi speranţa să pot lua legătura profesorul Ivan Bárkányi. Răspunsul a sosit la începutul lunii februarie 2025. ntr-un e-mail semnat de magister Emília Šolcová de la Gimnaziul Šrobarova, care s-a interesat despre prof. Ivan Bárkányi, de la fosta directoare a şcolii, am fost înştiinţată că, din nefericire, acesta a decedat în 2020, dar mi-au promis că vor încerca să ia legătura cu familia defunctului profesor şi să-i transmită rugămintea de a mă contacta. Era o veste la care nu mă aşteptasem. Îmi pusesem multe speranţe într-o discuţie cu fiul Klarei… Dar n-a mai fost posibilă. Peste o zi sau două am fost sunată la telefon de pe un număr cu prefix de Slovacia. Aici Mark Bárkányi, fiul profesorului Ivan Bárkányi, am fost rugat să vă telefonez – mi-a spus interlocutorul în limba engleză, iar eu, foarte emoţionată, nu ştiam cum să rezum în câteva cuvinte motivele pentru care-l căutam, aşa că l-am rugat să-mi trimită (pe WhatsApp) adresa lui de e-mail ca să-i pot relata pe larg legătura bunicii sale, Klara Bárkányiová (n. Szűcs), cu Clujul, precum şi amănuntele pe care le aflasem deja din investigaţiile anterioare. Mark a dat dovadă de mult interes şi empatie pentru subiectul cercetării mele. Mi-a trimis un fragment din volumul Spomienky Zaviate Časom (Amintiri estompate de timp) publicat de profesorul Ivan Bárkányi, în anul 2020, în care autorul evocă figura mamei sale Klara Bárkányiová Reisz Szűcs. Am primit de la Mark şi câteva fotografii din diferitele perioade ale vieţii Klarei, precum şi ale unor tablouri create după război. Sunt imagini esenţiale pentru ca evocarea ei să fie cât mai credibilă. În continuare îi dau cuvântul lui Mark – cel mai în măsură să ne prezinte tabloul vieţii Klarei în anii de după război.Read more…
Dan, un om mărunt cu barbă, fotograful ziarului Maariv și al revistei locale din Beer Șeva, era prezent la toate demonstrațiile de solidaritate cu ostaticii. Născut la Arad, România, a venit cu părinți la Beer Șeva prin anii cinzeci, când avea șapte ani. Ne cunoșteam de pe vremea când eram rezident și făceam gărzi la Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă. De fiecare dată când era vreun accident de mașină sau un act de violență, ajungea primul la fața locului și adesea era primul care ne dădea detalii cu privire la cele întâmplate.
– De unde știți voi, fotografii de presă, despre aceste evenimente înaintea tuturor?
– Secret profesional, îmi răspundea zâmbind.
– Ce îți place cel mai mult să prinzi în obiectiv? – l-am întrebat.
– Oameni în diverse ipostaze: spectacole, nunți, evenimente deosebite, demonstrații. Îmi place să redau trăirile care se reflectă nu doar pe fețe, ci și pe pozițiile oamenilor. O privire, o mână ridicată în nenumărate variante, un zâmbet, o lacrimă, toate acestea reflectă adevăratele sentimente ale semenilor noștri.Read more…
Adesea simțim nevoia să ne evocăm părinții, bunicii, rudele mai apropiate, cele în ascendență sau descendență mai directă, cu al căror sânge, sângele nostru seamănă mai mult la ”culoare”. Acum aș dori să evoc memoria unei crenguțe mai îndepărtate de pe arborele genealogic, dar sufletește extrem de apropiată, pe Mimi, mătușa mea mult iubită și prețuită. De fapt, era mătușa mamei mele dar, prin filiație, a devenit și mătușa mea. Mi-o amintesc pe Mimi în ipostaze diferite. Întâi o văd cu ochi de copil. Atunci când ne vizita, mi se părea că pe ușa apartamentului nostru sărăcăcios intra o păpușă vie. Mimi era întruchiparea eleganței, cu o siluetă extrem de fină, cu părul blond deschis, întotdeauna perfect coafat, cu o figură armonioasă, mereu surâzătoare, plină de grație și cu o voce blândă și dulce. Nu mi-o amintesc niciodată supărată sau indispusă, ci doar senină, slobozind hohote vesele de râs, pline de muzicalitate, luminând parcă atmosfera încăperii cu fiecare pas pe care îl făcea. Vizitele ei însemnau și întâlnirea cu verii mei, cei doi copii ai ei, iar soțul ei era unchiul simpatic, întotdeauna amabil cu toți cei din jur, un pater familias ideal. Pentru mine, cu ochi de copil, prezența frumoasei Mimi, întotdeauna elegantă, îmbrăcată cu rochii fermecătoare, întotdeauna atât de luminoasă și binevoitoare, era minunată.Read more…
Străbunicul meu din partea tatălui, Moșe Zwecker, era cunoscut ca Moișe Arelitzer, după târgul Arelitz din Galiția de unde era originar. În imaginația mea acel târg a fost dintotdeauna un loc mitic. Timp de ani de zile acest lucru mi s-a părut absolut normal, dar de la o vreme a început să mă roadă curiozitatea. Întâi de toate ce e Galiția? Aveam o vagă idee despre o fostă provincie a Imperiului Austriac, dar unde era? În zilele noastre ea nu mai apare pe nicio hartă, dar cine caută găsește! Este un teritoriu din vestul Ucrainei și sud-estul Poloniei. Privit pe o hartă modernă, el pare aruncat cam la întâmplare, dar nu este deloc așa, de vină este numai geografia simplistă pe care am învățat-o la școală. Pentru noi, Carpații Orientali (numărul 3 pe harta următoare, cu maro) se întindeau din Maramureș și până la Valea Prahovei, dar în realitate ei ajung mult mai departe, prin Ucraina și sudul Poloniei, iar arcul Carpaților Orientali împreună cu dealurile și câmpia din afara lui formează Moldova, apoi Bucovina și în continuare Galiția. Și întemeierea Galiției este paralelă cu a Moldovei: Cnezatul de Halîci (Halych) a fost „descălecat” pe la 1100 de un prinț din familia lui Rurik, întemeietorul Rusiei Kievene. (În litere chirilice se scrie Galîci, cu G, dar ucrainenii îl pronunță H.) Iar după un secol, acesta s-a unit cu Volînia (ținutul vecin dinspre nord), formând un stat puternic: principatul, apoi regatul Galiția-Volînia care a dăinuit până pe la 1400, fiind apoi cucerit de Polonia. Read more…
Această plăcintă este una dintre prăjiturile favorite ale doctorului Falic de la Policlinica comunității București și vă rog să–l întrebați dacă îi place. Îl servesc pe doctoral Falic cu această plăcintă, ori de câte ori îmi este anunțată vizita dumnealuiRead more…
În ediția de astăzi, 04 octombrie, a săptămânalului Jurnalul Săptămânii, din Tel Aviv, a apărut răspunsul la Scrisoarea deschisă publicată în Baabel, Din păcate, ziarul nu a publicat și Scrisoarea deschisă, pentru ca cititorii să vadă ce conținea ea și la ce se referă răspunsul. Revista Jurnalul Săptămânii neavând, deocamdată, o versiune electronică, putem publica doar o imagine a articolului, ceea ce și facem.Read more…
Oricine vizitează Orașul Sfânt fie cu scop turistic, fie pentru a omagia una din cele trei religii care au înflorit aici de-a lungul istoriei și care îi conferă acest atribut, al sfințeniei, nu poate să nu viziteze sau măcar să dorească să treacă prin acest cartier pitoresc. Ajung aici pelerini din întraga lume, dar printre aceștia, un număr însemnat sunt pelerini creștini români ! De ce ? Foarte simplu: fiindcă biserica ortodoxă română din Ierusalim se află chiar în acest cartier, pe o stradă impunătoare , Șivtei Israel nr. 46, chiar vizavi de Ministerul israelian al învățământului. În zilele noastre cartierul este populat cu precădere de evrei ultra ortodocși, numiți în ebraică haredim, mulți aparținând grupului ultra religios denumit Neturey Carta. În anul 2016 locuiau în cartier 9600 de persoane, majoritatea aparținând celor două grupuri mari de evrei haredim: hasidim și litaim. Străzile, casele și oamenii arată de parcă aparțin unei alte perioade, cel mai probabil perioada țaristă în Rusia, sau poți avea impresia că te afli într-un cartier evreiesc est- european numit ștetl. Și limba vorbită de locuitori este mai mult idiș (dialect german vorbit de evreii europeni) decât ivrit (ebraica modernă). La toate intrările în cartier sunt afișate anunțuri în ebraică și engleză care previn vizitatorii să aibă îmbrăcăminte modestă și decentăRead more…
În continuare aș vrea să prezint încă câteva aspecte legate de Marea Moartă. Căutând informații pe internet, unul din primele lucruri care sar în ochi sunt titluri ca: „Salvați Marea Moartă”, „Marea Moartă pe cale de dispariție”… Concomitent scade și nivelul apei sărate subterane. Locul ei este luat de apă dulce adusă de torenți. Astfel stratul gros de sare din subteran se dizolvă treptat, apar goluri și pământul se surpă, formându-se gropi adânci (sinkholes). După alte păreri nu este vorba de sare ci de straturi de nisip care sunt spălate de ape și apar goluri. Pagubele sunt enorme. Au avut loc accidente, clădiri au fost distruse, mai multe plaje au fost închise, plantații au devenit inaccesibile, ba la un moment dat a apărut o groapă chiar în mijlocul șoselei. Circulația a fost deviată pe un drum local, dar nici acesta nu oferă siguranță pe termen lung. Întregul mal apusean al Mării Moarte a devenit nestabil – despre cel răsăritean există mai puține informații, dar presupun că același fenomen se petrece și acolo. Cu timpul șoseaua va trebui reconstruită pe un traseu mai ridicat, mai departe de mal. Deocamdată nu se vede nicio soluție, decât ca Marea Moartă să fie umplută din nou…Read more…
Am văzut recent premiera unui nou spectacol al TES și sper că va fi un mare succes. Desigur că la premieră spectacolul încă nu este rodat, adesea mai e nevoie de unele retușări. Dar și așa sunt sigură că „Scripcarul pe acoperiş” va ține afișul multe stagiuni. Nu sunt critic de teatru, dar pentru că am văzut acest spectacol de mai multe ori în locuri diferite, vă pot împărtăși părerile mele ca să vă conving să-l vedeți. Credeți-mă, merită. Este un musical produs pentru prima dată în 1964 la New-York, dar este iubit și în ziua de azi. Garanția succesului este textul foarte bun, muzica și tot ce ține de un spectacol de care te bucuri că l-ai văzut și dorești să-l mai vezi de multe ori, ceea ce am și făcut. Deși au trecut atâția ani de când nu mai am o legătură directă cu TES, mi-a rămas o mare dragoste pentru acest teatru. Multe spectacole le-am revăzut la nesfârșit, cunoșteam artiștii și regizorii, mă simțeam acolo „ca acasă”. Și iată-mă la premiera „Scripcarul pe acoperiș”, spectacol pe care l-a văzut în engleză la New-York, în germană la Berlin și mai am și acum un disc vchi, de vinil, al spectacolului în idișRead more…
Zilele acestea s-au împlinit 70 de ani de la apariția romanului revoluționar 1984 al scriitorului britanic George Orwell. Este un roman istoric despre opresiunea practicată de un guvern totalitar, precum și despre comportamentul oamenilor care trăiesc într-un astfel de regim. Orwell a scris cartea în 1948, pe o insulă scoțiană, într-o perioadă în care suferea de o formă foarte gravă de tuberculoză. Acțiunea romanului are loc într-un viitor utopic și prezintă viața lui Winston Smith, un nefericit funcționar care trăiește în super-statul Oceania, una din cele trei mari puteri care domină planeta și care sunt într-un război perpetuu. În acest stat populația trăiește sub supraveghere continuă, întreaga lor viață fiind controlată de șeful statului, numit „Big Brother”, (Fratele cel Mare). În această țară nu există legi, însă există o forță de poliție care supraveghează minuțios mișcările, comportamentele, până și gândurile supușilor, iar imense afișe care tronează pe străzi reamintesc obsesiv tuturor că „Fratele cel Mare e cu ochii pe tine”, te protejează, se interesează de tine și chiar îi pasă de soarta ta, tu însă nu poți face nimic fără știrea lui. Read more…
Actualmente lumea este frământată de pandemia corona, care pare a fi cea mai gravă după “gripa spaniolă” din 1918-1919. Aceasta din urmă a lovit lumea în două valuri, primul în vara anului 2018, iar al doilea în toamna aceluiași an, cauzând cea mai mare parte a mortalității. Din fericire până acum, și sperăm că așa va fi rămâne în continuare, mortalitatea de corona este mult mai scăzută comparativ cu gripa din 1918, în care au murit între 40 și 50 de milioane de oameni. O treime a populației lumii (500 de milioane de oameni) a fost infectată. O mare deosebire între pandemia de atunci și cea actuală, în afară de faptul că au la origine virusuri diferite, este mortalitatea cu preponderență la vârsta de 20-40 de ani, față de corona, care omoară mai ales oameni trecuți de 60 de ani. Din cauza lipsei unui vaccin, precum și a antibioticelor pentru tratamentul infecțiilor secundare, tratamentul gripei spaniole s-a limitat la carantină, păstrarea igienei personale, măști de față, dezinfectanți și interzicerea întrunirilor publice. Totuși măsurile de protecție nu au fost respectate în mod absolut, printre altele din cauza mijloacelor de comunicare în masă, care erau abia în scutece. Cam aceleași mijloace de protecție avem și pentru bolnavii de corona, doar că între timp avem și antibiotice.Read more…
Graţie unei postări a prietenei mele E.T. (de pe Facebook), care semnala afirmaţiile antisemite insinuate în ediţia din 30 mai, am aflat şi eu de existenţa emisiunii „Adevăruri Ascunse”. Potrivit textului de promo această emisiune „explică întâmplările actuale şi face previziuni cu ajutorul numerologiei şi ştiinţelor astrale”. Drept să spun, luând în considerare preocupările mele, era foarte puţin probabil să urmăresc această emisiune. De altfel şi E.T. a nimerit absolut accidental peste ediţia care trata „Regretele zodiilor la finalul vieţii” şi s-a decis să se oprească din „zapare” pentru a afla ce regretă nativii din zodia ei. Numai că, în prealabil, i-a fost dat să audă din gura invitatului nişte afirmaţii despre… evreii care vor să ia banii şi înţelepciunea altora, lucru pe care l-a împărtăşit revoltată pe Facebook. Curioasă să aflu exact despre ce anume era vorba, am căutat pe YouTube ediţia cu pricina şi am ascultat siderată cele afirmate de invitatul permanent, numerologul Mihai Voropchievici:Read more…
Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare. Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești.Read more…
În anul 1527 Philipp, Prinț și Landgraf de Hesse, înființează la Marburg prima Universitate Protestantă din lume. Astăzi Universitatea Philipps din Marburg este reprezentată prin inovații deschizătoare de drumuri în domeniul medical. În anul 1889 Behring publica în Deutsche Medizinische Wochenschrift lucrarea Ueber das Zustandekommen der Diphterie-immunität und der Tetanus-Immunität bei Tieren (Despre apariția imunității împotriva difteriei și a tetanosului la animale), lucrare recunoscută ca originală și deschizătoare de drumuri în cercetare și în producția de medicamente. În 1895 postul de profesor de igienă la Universitatea din Marburg este ocupat de Emil von Behring. În anul 1901 profesorul Emil von Behring primește premiul Nobel pentru medicină, în semn de recunoaștere și apreciere a lucrărilor lui de cercetare și a realizării primului ser antidifteric „care deschide medicinei noi drumuri de cercetare, iar medicilor le oferă arme victorioase de lupta împotriva bolilor și a morții“Read more…
Cu prilejul Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare a fost amplasată o placă pe care sunt înscrise denumirile acestui aşezământ de odihnă veşnică, în toate limbile ţărilor de provenienţă ale militarilor înhumați aici. Fiind cunoscător al istoriei acestui cimitir, am contribuit la traducerea denumirii cimitirului, în toate limbile care apar pe această placă. Cimitirul Eroilor din Satu Mare s-a înființat în timpul Primului Război Mondial, la marginea orașului, lângă lagărul de prizonieri și spitalul militar instalat în barăci provizorii. Spitalul militar primea răniții transferați ai țărilor beligerante din apropiere, dar uneori și din depărtare. Aici primeau îngrijire medicală și răniții prizonieri de război. Printre militarii decedați și înhumați în cimitir îi găsim pe cei din armata austro-ungară (austrieci, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați, sloveni, ruteni, bosniaci, evrei, italieni din Tirol), armata imperială germană (germani, polonezi, evrei), armata țaristă (ruși, ucraineni, kazahi, turkmeni, azeri, evrei), armata sârbă, armata română. Read more…
O mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o la bunici, la Orăștie. Părinții erau plecați în străinătate, ca să se refacă după persecuția nazistă și apoi dictatura comunistă. Din cauza împrejurărilor și-au pierdut copilăria și se pare că niciodată nu s-au maturizat cu adevărat. Părinții mei au fost multă vreme plecați, iar între timp eu eram pe cale să devin o haimana, un hoț și un mincinos. Școala, adică școala românească de atunci, din timpul dictaturii, și-a pierdut complet sensul – pe care, la drept vorbind nu-l avea nici înaintea evadării părinților mei, dar cel puțin îmi stabilea rutina zilnică și mai ales îmi dădea posibilitatea ca în viitor să pot deveni medic, la fel ca tatăl și bunicul meu. – Lasă, te rog, perele, nu le culege, încă nu sunt coapte. – Nu, bunico, nu fac nimic!Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
